Ce Citește Liviu 71: Aurelia Chircu – din ștreang

Aurelia Chircu – din ștreang (2016) 194p., TPB, 13×20, Bookmasters, 2016, ISBN 978-606-94057-4-1

Pe vremea când scriam recenzii pentru Revista Suspans mi-a atras atenția un foileton cu nume mai puțin obișnuit, dar care își avea locul exact acolo, pe paginile electronice ale revistei care a oferit cititorilor atâtea și-atâtea povești frumoase. Autoarea acelei povești se numea Aurelia Chircu și din păcate n-am reușit nici să-i citesc povestea din revistă, nici să particip la lansarea volumului de debut de anul acesta, care a avut loc la târgul de carte SF și F Final Frontier (și horror, să nu neglijăm acest subgen ce a dat atâtea capodopere literaturii universale). Dar am făcut bine că nu i-am citit povestea la acea vreme, pentru că, anul acesta, povestea „din ștreang” a coborât din online direct între paginile unei elegante ediții ce a văzut lumina tiparului la editura Bookmasters (din păcate editura nu are și un site către care să pun un link de comandă, așa că va trebui să ne mulțumim cu pagina de facebook a cărții sau a editurii, în timp ce cartea poate fi comandată de pe pagina personală a autoarei, aici).

M-a intrigat aspectul cărții și coperta (față de care am oarece rezerve), care mi-au sugerat o poveste tenebroasă, cu castele bântuite de spectre malefice, o poveste de groază care să-ți ridice părul în sus, ce mai. Credeam că e vreun mister care va fi elucidat după multe aventuri prin vreun castel cu un trecut lung și presărat cu crime oribile. Dar n-a fost cazul, iar aici mă refer la castel, pentru că povestea începe și mai bine, într-un sanatoriu în care doi tineri care tocmai ce-au suferit o traumă în urma căreia și-au pierdut memoria încearcă să se refacă sub îndrumarea unui doctor renumit. Însă normal că lucrurile nu sunt ce par a fi, iar în urma celor doi tineri se înșiruie o suită de povești întortocheate și alambicate, ba mai mult, apar în scenă o tânără și un paznic care încearcă să-l salveze pe unul dintre cei doi tineri din spital, în timp ce pe urmele lor pornește un comisar pe nume Coriolan, ce pare determinat să-l atârne în ștreang tocmai pe cel salvat de tânără pentru niște crime comise cu mulți, foarte mulți ani în urmă.

Iar de aici să te tot ții. Aflăm că pe urmele tinerilor se află reîncarnarea unui ucigaș în serie ce băgase spaima-n oameni cu multă vreme în urmă, că trecuturile celor doi tineri sunt legate strâns unul de celălalt, că aventurile lor i-au îngrozit pe cei din jurul lor, că doctorul bineînțeles că nu e nici el vreo ușă de biserică, ba nici tânăra salvatoare nu are intenții din cele mai curate. Un cuvânt descrie cel mai bine cursul pe care-l ia povestea: rocambolesc. Pentru cine n-a avut încă plăcerea să citească măcar un volum din aventurile lui Rocambole, vi le recomand (cu toate că m-am lăsat după vreo zece volume, obosisem prea tare și nu mai puteam urmări cine care este, cine ce vrea etc). Însă Aurelia Chircu reușește să stăpânească cu mână sigură povestea aparent simplă, dar de fapt destul de complicată, de la început și până la sfârșit.

Știu, rău fac că nu citesc și povestirile apărute online, pierd mulți autori valoroși, care încă nu au apucat să debuteze și pe hârtie. Un astfel de lucru s-a întâmplat tocmai cu povestea Aureliei Chircu, care, chiar dacă poate părea prea complicată uneori și-ți poate da senzația că o va scăpa din mână (eu, cel puțin, am avut de vreo două sau trei ori această impresie), a reușit să scrie o poveste care stă foarte bine în picioare, care are cel puțin trei personaje foarte bine creionate, care are o intrigă suficient de închegată încât să nu scârțâie chiar și la o analiză mai atentă, să spunem, din partea unui critic ce șade aplecat deasupra unui manuscris cu creionul în mână, și care poate afirma cu mândrie că a debutat cu un volum solid, bine scris, pe care-l recomand mai ales amatorilor de povești complicate și tenebroase.

I-am dat prima oară doar trei stele pe Goodreads pentru că mi s-a părut, în vreo două cazuri, că povestea se pierde și nu mai duce nicăieri. Ei bine, după vreo săptămână și ceva povestea s-a mai așezat, impresiile s-au mai cernut, și acum mi-am dat seama că merită mai mult. Merită mai mult pentru că a reușit să-mi mențină interesul treaz de la început și până la sfârșit, cu toate că mi se închideau ochii de oboseală după o lungă perioadă de trezit la ora patru dimineața, merită pentru că povestea e scrisă bine și pentru că avem nevoie de scriitori ca Aurelia Chircu, care, tenace, a reușit să scrie constant povești suficient de bune și de valoroase încât să mențină interesul redactorilor de reviste și al cititorilor, până când cartea sa de debut a văzut lumina tiparului și a poposit în mâinile noastre.

Posted by Liviu