Ce Citește Liviu 69: Hannu Rajaniemi – Prințul Fractal

   

Hannu Rajaniemi – Prințul Fractal (Jean le Flambeur II: The Fractal Prince, 2012) 288p., TPB, 13×20, Nemira, București, 2016, Colecția Nautilus SF, Trad. Mihai-Dan Pavelescu, Red. Oana Ionașcu, 37 Lei, ISBN 978-606-758-538-4

Nominalizări: Locus roman SF 2013 (locul 7), John W. Campbell Memorial 2013

Nota Goodreads: 4.03 (4628 Note)

La începutul lunii martie a anului trecut editura Nemira făcea un facelift colecției Nautilus SF și transforma micuțele cărți în format mass market paperback de 10.7×17.8 în trade paperbackuri de 13×20 cu un design al copertei ultramodern și cu niște imagini ce acum au ajuns să țipe la tine din vitrinele librăriilor: ia-ne, suntem SF și suntem bune de citit. Primele trei apariții au fost Hoțul Cuantic, de Hannu Rajaniemi, Robopocalipsa, de Daniel H. Wilson (a cărei continuare va apărea vara aceasta) și Furnicile, de Bernard Werber, primul segment al unei trilogii ce pur și simplu m-a încântat de-a lungul timpului, care a fost încheiată de Nemira în timp record anul trecut (e drept că traducerile existau deja). Le-am citit pe toate trei, dar pot spune că cea care m-a făcut să privesc cu alți ochi SF-ul care se scrie după 2010 a fost Hoțul Cuantic: alertă, rapidă, plină de imaginație și de noțiuni abstracte ce par a-și găsi locul într-un manual de fizică cuantică, e o carte pe care mai toată lumea o laudă și, zic eu, pe bună dreptate, căci nu degeaba a reușit Hannu Rajaniemi să vândă o carte giganților Tor din SUA și Gollancz din Marea Britanie doar pe baza primelor douăzeci de pagini din manuscris. Mi-a plăcut mult, am scris despre ea cu entuziasm și am așteptat destul de nerăbdător continuarea ce s-a lăsat așteptată aproape un an.

Descrierea editurii: „Matjek descoperă într-o librărie o lucrare misterioasă. Ideile din ea sunt atât de departe de tot ce s-a gândit ori s-a încercat vreodată, încât sunt cu adevarat înfricoșătoare. Într-un oraș al „Iuților“, al jucătorilor din umbră și al djinnilor, doua surori plănuiesc o revoluție. Iar la marginea realității, un hoț ajutat de o navă gânditoare este pe cale sa deschidă o cutie Schrödinger pentru angajatorul său. În cutie își poate găsi libertatea. Sau nu. Jean le Flambeur s-a întors și nu are timp de pierdut. În mult așteptata continuare a volumului Hoțul Cuantic, Hannu Rajaniemi revine la universul fascinant pe care l-a creat în romanul său de debut și ne dezvăluie planurile unui viitor sumbru pentru Pământ”. Personajele principale sunt același fermecător și misterios semizeu Jean le Flambeur, hoțul cuantic salvat în primul volum de oortiana Mieli dintr-o închisoarea aproape invincibilă pentru a o ajuta în misiunea sa și pentru a se ajuta pe sine însuși să-și recupereze memoria călătorind inclusiv într-un oraș minune de pe Marte, Tawaddud și, într-o mai mică măsură, Dunyazad, sora sa cea manipulatoare, care împreună vor să afle mai multe amănunte despre ce s-a întâmplat în timpul Răcnetului Urgiei și de ce s-a transformat Pământul într-un infern dominat de nanoroboți devoratori de orice e străin și nu e protejat de sigilii magice, și Mieli, căpitanul și constructorul navei gânditoare Perhonen. Iar toate aceste personaje sunt implicate într-o serie de aventuri atât de complicate, de periculoase și de alambicate, încât o simplă minte umană cu greu le poate percepe toate înțelesurile și dedesubturile.

Mi-a plăcut foarte mult primul volum în special pentru inovația sa, pentru complexitatea sa și, mai ales, pentru personajul Jean le Flambeur, inspirat de un alt personaj drag mie, Arsene Lupin, gentlemanul spărgător creat de scriitorul francez Maurice Leblanc acum mai bine de un secol. Iar atunci când un veritabil Arsene Lupin călătorește în spațiu și se joacă cu mecanica cuantică, cu cauzalitatea, cu fractalii și cu cutia lui Schrödinger, ei bine, ce-ți poți dori mai mult? Îmi doream mai multe explicații de la volumul doi, de-asta m-am și arătat dezamăgit de el și i-am dat doar trei stele pe Goodreads, în condițiile în care primului volum al seriei i-am oferit cinci stele fără să ezit. Un pic meschin din partea mea, recunosc, însă m-a enervat teribil faptul că a devenit prima carte pe care am întrerupt-o la jumătate pentru că nu mai înțelegeam nimic din ea, nici intrigă, nici ce vrea Tawaddud, nici cine e Lord Sumanguru, nici de ce e atacată nava Perhonen de o zeiță, nici de ce-l caută cu atâta ardoare Jean le Flambeur pe Matjek Chen.

Așa că am lăsat cuminte cartea deoparte și am renunțat la a o mai citi în cursul nopții, când genele mi se lipeau una de alta, și mi-am zis că o voi citi în weekend. Zis și făcut, iar sâmbătă și duminică a fost altă treabă. Pentru că este un roman atât de complex și de inovativ (poate mai inovativ chiar și decât primul, ceea ce e greu de crezut), încât trebuie să stai și să cugeți și să cauți termeni pe net sau în mai sus-pomenitul manual de fizică cuantică. De acord, Hannu Rajaniemi scrie pentru minți super-ultra-mega luminate, dar oare toate mințile sunt așa? Oare toți cititorii de SF își doresc așa ceva? Oare noi (sau eu), cei care nu avem astfel de cunoștințe, nu merităm niște explicații? Să fie astfel de cărți scrise doar pentru alții, nu și pentru noi? Văd că volumul doi are puțin peste patru mii șase sute de note pe Goodreads, ceea ce înseamnă ori că nu este extrem de populară, ori că nu mulți s-au încumetat să o citească. Eu unul m-am aventurat și nu pot spune că îmi pare rău, departe de mine acest gând, însă tot trebuie să mă declar un pic dezamăgit. Gogoli, Sobornost, djinni, zeițe, Răcnetul Urgiei, fractali, costume cuantice, cod-sălbatic, tehnologie zoku, Iuți, Cioburi, pellegrine, plus alți zeci de termeni ce nu-și găsesc răspunsul, ce nu au o definiție, ce te bagă-n ceață și te amețesc și te lasă mai nedumerit ca la-nceput.

Este un roman bun, amețitor, mirobolant, însă poate că suferă de meteahna trilogiilor ce încep senzațional și se termină extraordinar, dar al căror segment de mijloc este adesea sacrificat, părând doar o tranziție între primul și al treilea. Cu siguranță voi citi și volumul trei, căci Hannu Rajaniemi a redefinit genul hard-SF și modul în care se scrie acum hard-SF, împrospătându-l și modificându-l de-a ajuns poate la fel de greu de recunoscut și cu siguranță mai greu de digerat decât post-umanii de pe Pământul imaginat de el.

Posted by Liviu