Ce Citește Liviu 25: Hannu Rajaniemi – Hoțul Cuantic

Posted: Aprilie 8, 2015 by fansf in Lecturi, Recenzii
Etichete:, , , , , ,

25077758 9664994 7562764 11301231

Hannu Rajaniemi – Jean le Flambeur I: Hoțul Cuantic (Jean le Flambeur I: The Quantum Thief, 2010) 326p., TPB, Nemira, București, 2015, Colecția Nautilus Serie Nouă 1, Coord. Ana Nicolau, Trad. Alina Bilciurescu, Red. Oana Ionașcu

 Atunci când editura Gollancz achiziționa manuscrisul primului volum din Jean le Flambeur pe baza a doar douăzeci de pagini și-l transforma pe Hannu Rajaniemi într-o celebritate mondială, cred că nimeni nu bănuia că în science-fiction va începe o nouă eră. Era ideilor hard mirobolante, a postumanismului scris pe înțelesul umaniștilor, a personajelor multidimensionale călătoare în timp și spațiu. Și nici Tor din America nu a stat cu mâinile în sân prea mult și l-a făcut cunoscut pe tânărul finlandez absolvent de universitate scoțiană și cititorilor americani, care anul acesta au avut nevoie de nominalizările tupeiste și nesimțite ale unor scriitori din urna a doua valorică, pentru a putea vota niște premii Hugo care își pierd din ce în ce mai mult din relevanță. Dar aceasta este o altă discuție, care n-are decât o vagă legătură cu volumul despre care vreau să vorbesc în continuare. Spun vagă pentru că după ce am citit primul segment al trilogiei Jean le Flambeur, Hoțul Cuantic, mi-am dat seama că lucrările de acest nu vor avea prea curând șanse să ia un premiu de popularitate cum este Hugo (cu toate că un alt roman inovativ publicat tot de Nemira, Fata Modificată, a reușit să înșface o căruță de premii în fața unor concurenți poate mai bine cotați), preferați fiind autori (sau autoare) cu nume rezonante, chiar dacă aceștia încă scriu ce se scria acum 25 de ani.

Să trecem însă la oile noastre. Nu cred că mai are rost să mai insist cu biografia lui Hannu Rajaniemi, au făcut-o alții înaintea mea mult mai bine, iar despre Hoțul Cuantic s-au scris deja câțiva kilometri de rânduri și s-a vorbit deja în media destul de mult. Asta și pentru că Nemira, prin persoana Anei Nicolau, a dat o lovitură de maestru pe care însă o așteptam cam de multișor cu toții: a schimbat complet aspectul colecției Nautilus SF în această primăvară, iar portdrapelul acestei schimbări a fost tocmai volumul de față: Hoțul Cuantic, un roman complet și complex, cum nu mi-a mai fost dat să citesc vreodată, într-o prezentare grafică de escepție. Sunt destul de rezervat când vine vorba să dau note mari aspectului unei cărți, dar când au apărut primele imagini cu noua concepție grafică a colecției Nautilus, am rămas fără cuvinte. Și s-a demonstrat că n-am fost singurul care s-a extaziat, ci au mai fost și mulți alții care au zis Jos pălăria! în fața lor.

Jean le Flambeur este un hoț cuantic, un hoț care nu fură cristale Swarowski din vitrinele magazinelor sau unaobtainium de pe planete exotice, și nici măcar nave spațiale pentru a le vinde piraților spațiali. Nu, el fură… timp. Timp de la cei bogați, a căror bogăție constă tot în timp. Povestea începe cu evadarea lui dintr-o închisoare ale cărei structură și scopuri sunt destul de greu de perceput pentru o minte umane obișnuite. Pentru că este o închisoare multidimensională inteligentă, în care prizonierii sunt uciși de propriile lor versiuni mai inteligente sau mai șmechere, într-un joc nesfârșit de-a șoarecele și pisica. Iar din această închisoare spațială este salvat Jean le Flambeur, gentlemanul spărgător (da, mi-am închipuit bine, asemănarea lui Jean cu celebrul personaj al lui Maurice Leblanc, Arsene Lupin, nu este deloc întâmplătoare, mai ales că un alt personaj principal al poveștii este tocmai Isidore Beautrelet, celebrul student francez care l-a făcut de rușine pe Sherlock Holmes – sau Herlock Sholmes, cum i-a plăcut lui Leblanc să-l redenumească – în poate cel mai bun roman cu Arsene Lupin: L’aguille Creuse, sau Secretul Triungiului Normand, așa cum a fost tradusă cartea la noi, în colecția Enigma a editurii Univers), de către fermecătoarea hoață, spioană, pioană și excentrică Mieli, transportat pe o navă cuantică înzestrată cu o personalitate schimbătoare și forțat să facă un jaf cum n-a mai fost. Jean le Flambeur este cel mai mare hoț din univers, temut de toată lumea, respectat și vânat de toate rasele evoluate sau mai puțin evoluate, iar Mieli trebuie să-și ia măsuri de precauție serioase pentru a-l ține pe acesta în frâu. Iar când ajung pe un Marte care nu seamănă niciun pic cu cel din Total Recall, Cronicile Marțiene sau Trilogia Marte a lui Kim Stanley Robinson, și Jean le Flambeur face cunoștință cu cineva din trecutul său tenebros, atât de tenebros încât nici el însuși nu și-l cunoaște pe de-a-ntregul, evenimentele și așa destul de încâlcite, se precipită într-un mod halucinant.

Nu este un roman ușor și nici nu mi-am închipuit vreodată, mai ales după ce am citit recenziile și părerile unor prieteni care n-au avut răbdare să apară versiunea românească, ci au sărit pe el cu repeziciune, că voi reuși să-l înțeleg în întregime. Nu, lumea (de fapt lumile) imaginată de Hannu Rajaniemi în acest roman este atât de diferită de lumea noastră de astăzi sau de lumile imaginate de majoritatea scriitorilor de SF, încât cu greu o putem cuprinde cu mințile noastre neobișnuite și nefamiliarizate cu noțiuni de fizică cuantică, de mecanică cuantică, de multilumi, de multivers, de postsingularitate, de singularitate tehnologică, de paradoxuri temporale etc. Pur și simplu își stă mintea în loc când încerci să cuprinzi adevărata dimensiune a lumii imaginate de Rajaniemi în doar puțin peste 300 de pagini. Iar finlandezul nu ne menajează deloc, nu, el își închipuie că noi deținem deja aceste noțiuni cu totul noi, ba chiar că jonglăm cu ele cu ușurință, iar atunci ne aruncă în vâltoare unor termeni necunoscuți, a unor lumi noi și necunoscute și ne spune: Descurcați-vă!

Un alt aspect lăudabil al romanului îl reprezintă personajele: complete, complexe, interesante, fascinante. Nu doar Jean le Flambeur, ale cărui aventuri nu sunt înțelese nici de el pe deplin, ci și Mieli, salvatoarea lui cu un trecut la fel de tenebros și încâlcit ca al lui Jean, este un personaj despre care s-ar mai putea scrie încă o carte sau două, sau Isidore Beautrelet, studentul-detectiv cu dileme existențiale, care rezolvă orice enigmă pe un Marte care a suferit schimbări majore, ca de altfel întregul univers cunoscut: avem autostrăzi galactice multidimensionale, un satelit marțian în interiorul căruia acum își face de cap o singularitate al cărei rol nu prea l-am înțeles, sunt acolo și niște cartiere în care legile fizice și ale bunului simț nu mai funcționează normal, oamenii nu mai pot și ei să moară normal și să se odihnească în pace, ci sunt trimiși în subteran la munca de jos. Nu dezvălui mai mult, pentru că n-are rost. Faceți doar cunoștință cu un roman cum n-a mai fost. Am fost circumspect și curios cu privire la traducător. N-am mai auzit de Alina Bilciurescu și nici n-am avut curiozitatea să fac o paralelă cu originaul. Însă multitudinea de termeni noi nu încetinește cu nimic lectura, ba chiar o face cursivă și ne pregătește pentru momentul când nu vom mai vorbi româna, ci romgleza, iar noțiuni precum războminte, quptare, colectiv de upload, gevulot, gogol, Sobornost, Criptarh, tzaddik, meme, exomemorie și mulți alții fac acest roman cu atât mai fascinant și mai provocator.

Alte apariții în aceeași serie:

12074927 15929441 19934617 18190723

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. Mikey spune:

    Terminologia romanului reprezinta o provocare pentru cititor. Termeni ca gevulot, gogol sau tzaddik sunt folositi cu o atat de mare naturalete incat da impresia cititorului ca ar parcurge un roman scris pentru un public aflat undeva peste vreo mie de ani. Sau cum cineva ar fi citit acum 50 de ani despre networking, clouding sau clustering. Uneori, cititorul ar putea fi descurajat de inserarea acestor temeni, lasati dinadins parca neexplicati indeajuns, pentru a le descoperi sensul ulterior. Este o capcana care atrage cititorul in atmosfera lumii create de Rajaniemi, o capcana care pentru mine a functionat perfect. In final, timpul investit in acest roman si-a meritat investitia pe deplin. A fost putin suparatoare la inceput si folosirea timpului prezent la toate personajele, diateza activa avand insa rolul de a aduce o tensiune suplimentara actiunii. Orasele martiene in bizareria lor nu m-au convins, actiunea s-ar fi putut petrece la fel de bine si pe Pamant, insa personajele sunt foarte bine conturate su ajungi repede sa te atasezi de ele in cele doar 300 de pagini. In final, vreau sa laud si eu traducatorul Alina Bilciurescu pentru minunata treaba facuta. Se vede ca a tratat romanul cu seriozitate si abnegatie.

    Apreciază

  2. R van F spune:

    Am citit si eu cartea si m-a entuziasmat si pe mine. Doar ca eu am gasit foarte multe elemente din alte romane. De la personaje pana la anumite idei, constructe vizuale si scriitura, Rajaniemi imi pare un enciclopedist care a adunat tot ce i-a placut ca si cititor si a eliberat in fabulosul Oubliette.

    🙂

    Apreciază

  3. catastrofic spune:

    Hoțul Cuantic se poate citi de sine stătător sau e mai bine sa aştept toată trilogia?
    Mulţumesc

    PS: Poate ar fi de folos dacă la recenziile romanelor care se întind pe mai multe volume ar fi specificat dacă titlul apărut se poate citi individual sau acţiunea continuă în următorul.

    Apreciază

  4. […] din Marea Britanie doar pe baza primelor douăzeci de pagini din manuscris. Mi-a plăcut mult, am scris despre ea cu entuziasm și am așteptat destul de nerăbdător continuarea ce s-a lăsat așteptată aproape […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s