Lecturi 293: Fred Vargas – Vârcolacul

Fred Vargas – Vârcolacul (Commissaire Adamsberg II: L’Homme à l’envers, 1999) 304p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2022, Trad. Simona Brânzaru, Red. Alexandru Arion, 32,4 (36) lei, ISBN 978-606-8959-83-2

Nominalizări: Crime Writers’ Association Gold Dagger

Nota Goodreads: 3,77 (4 915) note

Descrierea editurii: „Lupii din Parcul Național Mercantour au fost lăsați liberi. O idee minunată, în ton cu vremurile, ar zice unii. Însă nu și păstorii. Mica lor comunitate e zguduită atunci când o oaie de la stână e ucisă.Dar când o femeie strigă „lupul” și e descoperită cu gâtul tăiat, superstițiile ies din nou la suprafață. În regiune se răspândește un zvon teribil: poate că nu e vorba despre un animal, ci despre un vârcolac… Și cum suspectul principal, bărbatul singuratic de la marginea satului, dispare în cel mai (ne)convenabil moment cu putință, comisarul Adamsberg și echipa lui pornesc pe urmele Fiarei din Mercantour, care pândește în noapte cu ochii ca niște tăciuni aprinși.”

„- Nu-i o chestie. Este semnul că este vârcolac. Are păr pe dinăuntru pentru că este un om de-a-ndoaselea. Noaptea se inversează, iar pielea lui acoperită cu păr iese la iveală.

– Ca și cum Massart n-ar fi altceva decât un palton cu blană întors pe dos?

– Dacă vrei.

– Și dinții? Sunt și ei reversibili? Sau și-i pune deoparte pe timpul zilei?”

Nu mă voi apleca acum asupra sorții oarecum triste a seriei Comisarul Adamsberg pe imprevizibila piață noastră de carte, căci o voi face mâine, când voi scrie despre primul volum al seriei, Omul cu cercurile albastre. N-a fost nevoie decât de vreo treizeci de pagini din acest al doilea volum al seriei, Vârcolacul, proaspăt apărut la Editura Crime Scene Press în traducerea Simonei Brânzaru, pentru a-mi da seama că am în față o capodoperă a genului polițist. Și că trecutul tenebros și întortocheat al comisarului Jean-Baptiste Adamsberg, eroul seriei lui Fred Vargas, se cere cercetat mai îndeaproape.

Am avut dreptate, Omul cu cercurile albastre face oarecum lumină asupra începutului carierei de polițist a lui Adamsberg la Paris, însă demonii trecutului și mai îndepărtat își fac din plin simțită prezența în volumul apărut acum mai bine de un deceniu la Editura Trei în colecția Fiction Connection (într-o traducere excepțională făcută de Ileana Cantuniari). Așa că puteți sta liniștiți, voi, cei care nu ați citit primul volum (care nu se mai găsește de mult pe piață, poate doar pe la anticariate), căci Vârcolacul se poate citi foarte bine și dacă nu sunteți familiarizați cu povestea din Omul cu cercurile albastre, pentru că nu se face absolut nicio referire la ea și au și trecut ani buni între ele (atât în lumea ficțională a lui Adamsberg, cât și în cea reală, a publicării romanelor, pe care le despart nu mai puțin de opt ani), iar unul dintre cele mai fascinante personaje din primul volum, subalternul lui Adamsberg, Danglard, antiteza acestuia și, totodată, cel care îl completează de minune pe excentricul comisar, este doar pomenit în acest al doilea volum.

Un volum ce te duce poate cu gândul la povestea din Câinele din Baskerville a lui Arthur Conan Doyle și, probabil, și la poveștile cu vârcolaci sau cu Fiara din Gevaudan, pomenită în treacăt la un moment dat și aici. Camille Forestier, iubirea și obsesia lui Adamsberg, a dispărut la finalul primului volum și s-a pierdut în lumea largă, căci s-a prins de mult că nu poate rămâne cu mințile întregi alături de Adamsberg. S-a retras într-un sătuc din munți, unde continuă să compună muzică și să o facă pe instalatoarea pentru cei din zonă. Are un iubit, un zdrahon originar din Canada pe nume Lawrence, expert în lupi, care a plecat din țara natală pentru a studia ultimii lupi sălbatici din Pirinei.

Toate bune și frumoase, până într-o zi când câteva oi sunt descoperite sfâșiate de, se bănuiește, un lup uriaș, cum nu s-a mai văzut vreodată pe acele meleaguri. Bineînțeles că se pornește vânătoarea când tot mai multe oi sunt sfâșiate și lăsate așa, cu răni căscate pe trupuri, nefiind devorate, ci parcă doar ucise de dragul uciderii. Se pare că un lup a prins gust de sânge de animal domestic, deci trebuie doborât. Însă degeaba se adună oamenii ca să-l vâneze, degeaba se strâng pe la colțuri să șușotească, degeaba suntem în prag de mileniu trei, căci odată ce este lansat zvonul cu vârcolacul pomenit la începutul articolului, bolovanul și-a început deja rostogolul la vale.

Iar când o femeie temută de toată lumea, grasa Suzanne, este descoperită omorâtă de lup (sau de vârcolac, cine știe?), lui Camille îi cer ajutorul fiul adoptiv al lui Suzanne, Soliman Melchior Diawara, și ciobanul plin de înțelepciune supranumit Străjerul, pentru a-l găsi pe cel care a omorât-o pe biata Suzanne și a „i-o trage”, după cum se exprimă ei. Normal că eroina noastră Camille nu poate fi de acord cu o crimă din răzbunare, ea însă consimte să conducă o rablă de camion folosită pentru transportul animalelor, care duhnește a seu, pentru a porni alături de cei doi pe urmele Vârcolacului. Chipurile, pentru a-i face dreptate lui Suzanne, nu din spirit de aventură și dor de ducă.

Vârcolacul are însă un plan bine stabilit, cu un traseu desenat pe hartă, căci omorârea lui Suzanne a fost doar începutul. Omoară oi, omoară moși, Camille, tânărul african Soliman și Străjerul sunt mereu pe urmele lui, Adamsberg își face și el greoi apariția tocmai de la Paris, venind la mama naibii pentru a-l prinde pe cel care a omorât un puști, dar și pentru că la televizor a văzut de la bun început știrea cu Vârcolacul ucigaș de oameni, iar în reportajul respectiv i s-a părut că vede o femeie care seamănă leit cu iubirea lui pierdută, Camille.

Cum însă femeia, croită parcă pentru a-l completa și a-l menține pe linia de plutire pe nonconformistul și genialul Adamsberg, nu reușește decât cel mult să rămână pe urmele Vârcolacului, în vreme ce acesta își vede nestingherit de misiunea lui ucigașă, cu toate că cei trei justițiari au la dispoziție traseul prestabilit al ucigașului cu fiara după el (căci acum bănuiesc cu toții că au de-a face cu un lup de dimensiuni impresionante care omoară la comanda unui om, nimeni altul decât un soi de paria din satul unde trăia Camille, cu toate că acesta nu prea avea motive să omoare oameni și oi deopotrivă), aceasta nu are încotro și îi cere, la sfatul Străjerului și al lui Soliman, ajutorul unui polițist care gândește altfel, care se ghidează după alte metode decât ale anchetatorilor normali la cap.

Și, printr-o serie de coincidențe extraordinare, cu toate că ultimul lucru pe care și-l dorea Camille pe lumea asta era să reia legătura cu Adamsberg, comisarul de la Paris, pe urmele căruia umblă de zor o roșcată schiloadă ca să îi tragă un glonț în burtă în semn de răzbunare pentru omorârea accidentală a unui interlop parizian, este cooptat pentru prinderea Vârcolacului.

Adamsberg, despre care voi scrie și mâine mai în detaliu, căci prefer ca astăzi să mă aplec mai mult asupra poveștii Vârcolacului, este un anchetator complet diferit de cei pe care i-ați cunoscut până acum. Asemănător poate doar cu Harry Hole al lui Nesbø, el nu se ghidează după logică, analizând probe și fapte concrete, ci mai mult după instinct. Stă și cugetă pe îndelete, rumegă idei și frânturi de informații complet insignifiante pentru alții, după care sare ca uliul pe un suspect care se dovedește a fi exact făptașul care fusese în tot acel timp sub nasul tuturor, dar care, cameleonic și alunecos ca un șarpe, izbutise să înșele vigilența celor porniți pe urmele sale, neștiind însă că mintea sucită a lui Adamsberg funcționa după alte coordonate și că acesta pândise tocmai indiciul mărunt, manevra greșită, pentru a-l prinde taman când credea că scăpase.

O călătorie inițiatică pentru Soliman, una de regăsire pentru Camille, urmată când și când de canadianul Lawrence pe motocicletă, căci acesta auzise, nu se știe cum, că pe urmele Vârcolacului pornise fostul iubit al lui Camille și, simțindu-și amenințată femela, amușina precum un lup alfa ca nu cumva să vină vreo potaie ca să se dea pe lângă ea, dar și o altă anchetă nonconformistă marca Adamsberg, plus o poveste impecabilă și teribil de alambicată, Vârcolacul confirmă, dacă mai era nevoie, geniul lui Fred Vargas, căreia i se face în sfârșit dreptate prin publicarea, de data aceasta în ordine (promite editorul actual), a extraordinarelor povești cu comisarul Adamsberg. Recomandată!

„- Dimpotrivă, Soliman. Toți amanții lui Camille – pentru că despre Camille este vorba, nu-i așa -, toți amanții lui Camille iau din apa mea și toate amantele mele din apa ei. În amonte nu suntem decât ea și cu mine. În aval se întâmplă să fie multă lume. De aceea apa este mult mai tulbure în josul ei decât mai sus.

– Ah, da, a spus Soliman, perplex.

– Ca să simplific, a spus Adamsberg.

– Așa încât acum tu urci de-a lungul râului tău? a întrebat Soliman ezitând.

Adasmberg a aprobat.

– Așa încât, chiar dacă aș fi făcut acei nenorociți de cincizeci de metri, dacă aș fi putut să pun mâna pe ea, m-aș fi regăsit în aval de sistemul vostru hidrografic de tot rahatul?”

PS: paginile 250-251, cu Catalogul Uneltelor pentru Profesioniști, cu ciomagul aproape magic al Străjerului, cu câinele Mașina de tricotat, cu oaia George Gershwin, cu relația strânsă care se înfiripă, pe de o parte, între Adamsberg și Camille (se reînfiripă, de fapt), iar pe de alta, între Adamsberg și cei doi justițiari, sunt o adevărată dovadă că literatura scrisă de Fred Vargas poate sta oricând, plină de demnitate, alături de marile opere literare nu doar ale genului polițist, ci ale literaturii în general.

NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Vârcolacul. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde vor apărea recenzii în zilele următoare:

Literatura pe tocuri: https://literaturapetocuri.ro/

Citește-mi-l: https://citestemil.ro/

Cărțile mele și alți demoni: http://www.cartilemele.ro/

Anca și cărțile: https://ancasicartile.ro/

Ciobanul de Azi: https://ciobanuldeazi.home.blog/

Carti Recenzii Analogii Antologii: https://analogiiantologii.com/

2 gânduri despre &8222;Lecturi 293: Fred Vargas – Vârcolacul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.