Ce Citește Liviu 76: Doina Roman – Trilogia Pragul

Posted: Octombrie 18, 2016 by fansf in Fantasy, Lecturi, Recenzii
Etichete:, ,

23362565 25736505 30618388

Doina Roman – Trilogia Pragul: Pragul, Pragul 2, Pragul 3. Umbra Martor (2014, 2015, 2016) 282p. + 328p. + 224p., TPB, 13×20, Editura Tracus Arte, București, 2014, 2015, 2016, Red. Teodor Dună (Pragul, Pragul 2) și Cosmin Perța (Pragul 3. Ultimul Trimis Oserp), ISBN 978-606-664-303-0, 978-606-664-487-7, 978-606-664-672-7, 24 + 34 + 28 lei

Am urmărit cu mare interes apariția pe piața românească de carte a unei noi colecții: Bendis, coordonată la editura Tracus Arte de Cătălin Badea Gheracostea. Aveam încredere, mai ales văzând autorii selectați pentru primele titluri (Florin Pîtea, Ben Ami, Eugen Cadaru, Narcisa Stoica și, mai recent, Liviu Surugiu, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Leonard Oprea sau Mihail Grămescu). La urma urmei, niciodată nu se va publica destul SF și Fantasy în România ca să satisfacă toate gusturile, pretențiile sau capriciile cititorilor, mereu se va dori mai mult sau altceva. Iar atunci când Ben Ami a strigat în gura mare că dorește ca toate exemplarele volumului său de debut, „Suspendați într-o rază de soare”, să fie retrase de pe piață din cauza nenumăratelor greșeli strecurate în el, am crezut că nu e decât încă o toană de-a lui. Din păcate s-a dovedit că nu a fost așa, doar o toană. Din păcate a trebuit să citesc cele peste 800 de pagini ale trilogiei Pragul ca să mă conving. Din păcate, în anul de grație 2016, încă se mai publică cărți la un nivel care-ți dă mai mult decât bătăi de cap. Dar să vedem ce și cum.

Din start mă văd nevoit să precizez că am primit cele trei romane, Pragul, Pragul 2 – Umbra Martor și Pragul 3 – Ultimul Trimis Oserp, de la autoare și de la editură. Am așteptat apariția volumului trei din primăvară, de la Bookfest, pentru a nu mai păți cum am pățit de-atâtea ori, așteptând cu anii continuări care uneori nici n-au mai venit. Am așteptat apariția integrală a trilogiei pentru a nu uita firele narative, personajele, ideile. Cred c-am procedat bine așa. Căci, deși lumea creată de Doina Roman în această trilogie este comună celor trei segmente care o alcăuitesc, totuși aveam de-a face cu o multitudine de personaje pe care, cel puțin în cazul meu, le poți uita cu ușurință dacă citești, de exemplu, un volum pe an. Am început să uit, asta e, și uit mare parte din acțiune, nu mai vorbesc de personaje, așa că am început să consider că cel mai bine te poți bucura de o poveste atunci când o devorezi cap-coadă, fără întreruperi, fără pauze prea lungi.

Să rezumi trilogia Pragul este practic imposibil, căci lumea creată de Doina Roman este prea luxuriantă, prea plină de nou, de neprevăzut, de personaje care mai de care mai bizare, mai netrebnice, mai misterioase și mai pline de neprevăzut. Avem de-a face cu o lume ce aduce cu cea creată de China Mieville în extraordinara serie Noul Crobuzon (apărută la noi la editura Tritonic), numai că nu este la fel bine definită sau de logică, dacă logică se poate numi o astfel de lume, avem de-a face cu o lume populată de creaturi fantastice din cele mai diverse (rumegătoare uriașe, copaci-doică, dragoni, pitici, pisici, metamorfi, colectori de suflete, colectori de vise, stăpâni absoluți, mutanți, luptători modificați genetic, creaturi jucăușe, creaturi malefice, creaturi de coșmar, creaturi de vis, tot ce vrei și încă multe altele pe deasupra), o lume creată de niște stăpâni ale căror intenții nu ni se dezvăluie nici măcar la final, un fel de manipulatori ai timpului și ai realității, o lume în continuă schimbare, dar o schimbare ce-i scapă adesea de sub control chiar și autoarei. Iar de aici pleacă, zic eu, marea problemă a seriei. Căci, deși la începutul primului volum mi-am spus că voi avea de-a face cu o poveste new-weird de genul celei evocate mai sus (Noul Crobuzon), mi-am dat seama pe parcurs că autoarea noastră a scăpat povestea din mână de mai multe ori. Ori nu s-a putut hotărî în ce direcție s-o dirijeze, ori a vrut să umple cât mai multe pagini, cert e că apar adesea, de nicăieri, personaje care n-au niciun rol în poveste și care sunt abandonate după câteva pagini, nu se știe de ce. Apar situații lipsite de logică (ar fi normal, într-o astfel de poveste), însă par situații care denotă nesiguranță din partea autoarei. Apar atât de multe personaje încât zici că-i un fel de „Război și pace” al genului new-weird.

Am vrut să-mi placă povestea, zău c-am vrut. Am vrut să-mi placă atât de mult încât am citit, fără a începe alte cărți, toate cele trei volumule unul după altul. Am vrut să-mi placă pentru că am încredere că se scrie literatură de calitate și la noi, iar acest lucru îl dovedesc atâția și-atâția autori de o valoare incontestabilă. Dar când o poveste dezlânată se întâlnește c-o bătaie de joc ce ține loc de redactare, atunci chiar că e prea mult chiar și pentru un cititor nu extraordinar de pretențios ca mine. Căci așa ceva nu se poate numi redactare: virgule lispă, virgule în plus (inclusiv între subiect și predicat), dicritice lipsă, diacritice în plus, semne de punctuație lipsă, pauze-ntre paragrafe care nu-și au rostul (volumul doi are parte de-așa ceva, probabil din această cauză a ieșit și mai gros), repetiții, comparații stupide (mai ales cea cu copilul părăsit în gară, din primul volum, o comparație care apare de două ori într-un interval de doar câteva paragrafe), idei care nu duc nicăieri, ce mai tura-vura, se vede că nimeni nu s-a preocupat de aceste volume, nimănui nu i-a păsat că vor ajunge în mâinile cititorilor așa cum au ajuns. Am crezut că la o a doua ediție și cu un redactor nou (volumul trei e redactat de Cosmin Perța), vor dispărea greșelile. Ce eroare din partea mea.

Am crezut că erorile vor fi îndreptate, că cineva de la editură va ieși în față și va spune: Ne cerem scuze, promitem că a doua ediție va fi mai bună. Eu am citit prima ediție și la volumul unu, și la volumul doi, și nu am avut ocazia să le compar cu ediția a doua. Trag nădejdea că doar volumul trei din această nouă ediție (un volum trei care e la prima ediție, spre deosebire de primele două, dar care are o copertă la fel de… neinspirată, ca să mă exprim delicat, ca și celelalte două volume, indiferent că e vorba de prima sau de a doua ediție) e plin de greșeli, iar greșelile din primele două volume au fost eliminate. Sper să mă înșel, dar nu prea cred. Păcat de bogăția lumii și de multitudinea ideilor așternute pe hârtie, păcat de talentul incontestabil al Doinei Roman. Păcat. Păcat de Pisică și de Șunculiță, singurele personaje care m-au făcut să râd și pentru care chiar am simțit o oarecare empatie, și de liftul dement din primul volum, cel despre care nu știi sigur unde te va duce, în ce colț uitat de lume te va abandona. Păcat de una din cele mai interesante povești fantasy creată de un autor român. Ar fi putut fi extraordinară, însă a vrut prea mult, i-a reușit prea puțin, iar cei care trebuiau să se ocupe de ea au fost ocupați cu altceva, probabil cu aprofundarea gowscăi.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. vali spune:

    „Iar atunci când Ben Ami a strigat în gura mare că dorește ca toate exemplarele volumului său de debut, „Suspendați într-o rază de soare”, să fie retrase de pe piață din cauza nenumăratelor greșeli strecurate în el, am crezut că nu e decât încă o toană de-a lui.”

    Evident că e vina editurii că nu are redactor/corector specializat. Însă, de cele mai multe ori, autorii sunt vinovați. Dacă și-ar corecta manuscrisul nu am mai găsi toate prostiile prin cărți. Așa, când dai vina doar pe editură, de parcă nu tu ai scris cum ai scris textul ăla, mi se pare că înclini balanța cam ușor în partea cealaltă. știu ce spun pentru că am corectat cărți ptr tipar ale autorilor români. talent, talent, însă cunoașterea limbii și a gramaticii la nivel de clasa 1 pregătitoare. ca să nu mai vorbim de spelling etc.

    Apreciază

    • batsheba spune:

      Da, vina se împarte între „scriitori” și cei care-i girează. Vai de cititorii – și-așa puţini – care-și închipuie că asta e literatura (chiar și de consum)!

      Apreciază

  2. Vero spune:

    N-am citit trilogia „Pragul”, deci cele de mai jos sunt spuse la modul general:
    Un autor trimite la o editură ceea ce consideră el că e frumos şi corect scris – conform principiului „şi cioara crede că puiul ei e frumos”. : P Editura e datoare (faţă de cititori şi de propriul prestigiu) să angajeze o persoană competentă care să se ocupe de selectarea manuscriselor şi redactori care cunosc într-adevăr bine limba în care publică. Editura e singura răspunzătoare de calitatea cărţilor lansate, fiindcă ea stabileşte locul hotarului dintre „publicabil” şi „nepublicabil”.
    Pe scriitor putem da vina numai dacă publică, pe banii lui, ce vrea muşchii lui.
    Sau cel puţin aşa văd eu lucrurile.

    Apreciază

  3. Liviu Szoke spune:

    Tușa Vero a exprimat în cuvinte mult mai elegante ceea ce voiam și eu să punctez: o editură nu are și ea niște standarde atunci când acceptă un manuscris? Manuscrisul ăla, dacă se prezintă așa cum se prezintă, nu poate fi respins? Sau corectat? Sau redactat? Iar greșelile din primele două volume au fost deja semnalate în câteva cazuri, de ce e nevoie ca ele să apară și-ntr-un volum trei, al cărui redactor diferă de cel al primelor două.

    Apreciază

    • vali spune:

      E logic să fie standarde, e normal să ai corector sau redactor sau măcar un biet autocorect. Dar uite că realitatea bate logica. Nu iau apărarea editurilor, spun doar că e ipocrit să sari ca autor ipotetic că vai cum arată cartea mea. Tu ai scris așa, tu ai supervizat apariția, probabil primești un BT să arunci o privire peste. Dacă nu, de ce ai acceptat!? E o foame mare de publicare la noi oricum, oricând, în orice condiții. E clar că detaliile sunt lăsate la urmă…

      Apreciază

  4. CBG spune:

    @despre cartea lui ben ami: fanul sf nu spune nimic despre editia a doua corectata, asa cum nu spune nimic despre tipul greselilor din prima editie. nu erau greseli de corectura, ci de font (italice, bold, discurs stratificat care se pierdea in lipsa). deci, tracus si-a facut datoria fata de ben ami.
    @despre redactarea pragului: cand gasesti virgulele lipsa sau in plus, spune si unde (pagina, randul, chiar citatul) altfel se poate crede că, tu fiind recenzentul de casa al editurii nemira si prieten al millennium books ai avea ceva interese sa discreditezi concurenta.
    @despre ce-ai priceput din carte: zici ca ai vrut sa-ti placa?! comparatia cu noul crobuzon este singura pe care poti sa o faci? din ce punct de vedere se scapa povestea din mana in @pragul? pe viitor, cand incepi un argument rational, termina-l rational, nu cu iesiri de facebook, ca ursuletzul.

    prin urmare, tu si prietenii tai puteti sta linistiti: bendis nu mai apare, faceti voi conjecturile, omitand toate datele care nu va convin. de asemenea, o reactie atat de vehementa la adresa unei carti de care vorbesc oameni care se pricep la literatura, din partea ta, este un semn foarte bun pentru cartea in cauza.

    sunt curios daca publici comentariul.
    cbg

    12:23, 19 oct 16

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      Ești răutăcios, dar așa ți-e felul. Nu sunt recenzentul de casă al nimănui și știi foarte bine câte sute de greșeli s-au strecurat în carte. Nu încerc să discreditez nicio editură, întotdeauna am încercat să scot în evidență ce are mai bun o carte. Iar când Oliviu a scris de bine despre carte, l-ai luat peste picior, asta după ce i-ai dat o diplomă. Pentru mine e un subiect închis. Și dacă mă luam să citez paragrafele cu greșeli, scriam încă un roman.Iar răutățile gratuite chiar nu-și iau rostul. Mulțumesc pentru intervenție.
      PS: despre Rămășițele Viselor am scris destul de frumos. Am fost recenzentul de casă al lui Tracus Arte?

      Apreciază

  5. batsheba spune:

    Prea multă energie irosită în conentarii despre fușereală.
    Cert e că scriitorii de vocaţie, foarte puţini, n-au banii unor veleitari setoși de publicat; altminteri, s-ar subţia impostura și-am avea ce citi fără să ne cuprindă jena că „autorii” noștri nu stăpânesc limba română…

    Apreciat de 1 persoană

  6. […] Am văzut la Tracus Arte trilogia Pragul de Doina Roman, dar n-am avut curajul să o iau, știind părerea lui Liviu […]

    Apreciază

  7. sergiusomesan spune:

    Doar întreb și eu: dintre scriitorii SF care citesc aceste rânduri există vreunul care se bucurat de acest tip de ajutor?
    ”Alţi oameni de la Tor cărora le datorez mai multe mulţumiri decît pot exprima: Teresa Nielsen Hayden, Liz Gorinsky, Irene Gallo, Dot Lin şi nemiloşii tipi de la marketing. Mulţumirile sînt de asemenea, în ordine, pentru John Harris, care a făcut încă o dată o copertă impresionantă, pentru corectorul Justine Gardner, care face să pară că ştiu cu adevărat gramatică şi ortografie, şi pentru Nicole de las Heras pentru designul interior al cărţii. Tot ce-am făcut eu a fost să scriu cartea; oamenii aceştia au făcut-o să arate bine. Mulţumesc de asemenea lui Ethan Ellenberg, nepreţuitul meu agent.”
    Cred că vina ar trebui împărțită între scriitori și editori pentru faptul că literatura SF românească nu a luat încă un premiu de valoare.
    Iar referitor la greșeli am să dau doar un exemplu: am predat la editura Datagroup un manuscris plin de greșeli care a devenit o carte cu mai puțin de zece greșeli. Este vorba de ”Vampirul de pe strada Sforii” și desfid pe oricine găsește mai mult de zece greșeli în tot romanul.

    Apreciat de 3 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s