Ce Citește Liviu 76: Doina Roman – Trilogia Pragul

  

Doina Roman – Trilogia Pragul: Pragul, Pragul 2, Pragul 3. Umbra Martor (2014, 2015, 2016) 282p. + 328p. + 224p., TPB, 13×20, Editura Tracus Arte, București, 2014, 2015, 2016, Red. Teodor Dună (Pragul, Pragul 2) și Cosmin Perța (Pragul 3. Ultimul Trimis Oserp), ISBN 978-606-664-303-0, 978-606-664-487-7, 978-606-664-672-7, 24 + 34 + 28 lei

Am urmărit cu mare interes apariția pe piața românească de carte a unei noi colecții: Bendis, coordonată la editura Tracus Arte de Cătălin Badea Gheracostea. Aveam încredere, mai ales văzând autorii selectați pentru primele titluri (Florin Pîtea, Ben Ami, Eugen Cadaru, Narcisa Stoica și, mai recent, Liviu Surugiu, Lucian Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Leonard Oprea sau Mihail Grămescu). La urma urmei, niciodată nu se va publica destul SF și Fantasy în România ca să satisfacă toate gusturile, pretențiile sau capriciile cititorilor, mereu se va dori mai mult sau altceva. Iar atunci când Ben Ami a strigat în gura mare că dorește ca toate exemplarele volumului său de debut, „Suspendați într-o rază de soare”, să fie retrase de pe piață din cauza nenumăratelor greșeli strecurate în el, am crezut că nu e decât încă o toană de-a lui. Din păcate s-a dovedit că nu a fost așa, doar o toană. Din păcate a trebuit să citesc cele peste 800 de pagini ale trilogiei Pragul ca să mă conving. Din păcate, în anul de grație 2016, încă se mai publică cărți la un nivel care-ți dă mai mult decât bătăi de cap. Dar să vedem ce și cum.

Din start mă văd nevoit să precizez că am primit cele trei romane, Pragul, Pragul 2 – Umbra Martor și Pragul 3 – Ultimul Trimis Oserp, de la autoare și de la editură. Am așteptat apariția volumului trei din primăvară, de la Bookfest, pentru a nu mai păți cum am pățit de-atâtea ori, așteptând cu anii continuări care uneori nici n-au mai venit. Am așteptat apariția integrală a trilogiei pentru a nu uita firele narative, personajele, ideile. Cred c-am procedat bine așa. Căci, deși lumea creată de Doina Roman în această trilogie este comună celor trei segmente care o alcăuitesc, totuși aveam de-a face cu o multitudine de personaje pe care, cel puțin în cazul meu, le poți uita cu ușurință dacă citești, de exemplu, un volum pe an. Am început să uit, asta e, și uit mare parte din acțiune, nu mai vorbesc de personaje, așa că am început să consider că cel mai bine te poți bucura de o poveste atunci când o devorezi cap-coadă, fără întreruperi, fără pauze prea lungi.

Să rezumi trilogia Pragul este practic imposibil, căci lumea creată de Doina Roman este prea luxuriantă, prea plină de nou, de neprevăzut, de personaje care mai de care mai bizare, mai netrebnice, mai misterioase și mai pline de neprevăzut. Avem de-a face cu o lume ce aduce cu cea creată de China Mieville în extraordinara serie Noul Crobuzon (apărută la noi la editura Tritonic), numai că nu este la fel bine definită sau de logică, dacă logică se poate numi o astfel de lume, avem de-a face cu o lume populată de creaturi fantastice din cele mai diverse (rumegătoare uriașe, copaci-doică, dragoni, pitici, pisici, metamorfi, colectori de suflete, colectori de vise, stăpâni absoluți, mutanți, luptători modificați genetic, creaturi jucăușe, creaturi malefice, creaturi de coșmar, creaturi de vis, tot ce vrei și încă multe altele pe deasupra), o lume creată de niște stăpâni ale căror intenții nu ni se dezvăluie nici măcar la final, un fel de manipulatori ai timpului și ai realității, o lume în continuă schimbare, dar o schimbare ce-i scapă adesea de sub control chiar și autoarei. Iar de aici pleacă, zic eu, marea problemă a seriei. Căci, deși la începutul primului volum mi-am spus că voi avea de-a face cu o poveste new-weird de genul celei evocate mai sus (Noul Crobuzon), mi-am dat seama pe parcurs că autoarea noastră a scăpat povestea din mână de mai multe ori. Ori nu s-a putut hotărî în ce direcție s-o dirijeze, ori a vrut să umple cât mai multe pagini, cert e că apar adesea, de nicăieri, personaje care n-au niciun rol în poveste și care sunt abandonate după câteva pagini, nu se știe de ce. Apar situații lipsite de logică (ar fi normal, într-o astfel de poveste), însă par situații care denotă nesiguranță din partea autoarei. Apar atât de multe personaje încât zici că-i un fel de „Război și pace” al genului new-weird.

Am vrut să-mi placă povestea, zău c-am vrut. Am vrut să-mi placă atât de mult încât am citit, fără a începe alte cărți, toate cele trei volumule unul după altul. Am vrut să-mi placă pentru că am încredere că se scrie literatură de calitate și la noi, iar acest lucru îl dovedesc atâția și-atâția autori de o valoare incontestabilă. Dar când o poveste dezlânată se întâlnește c-o bătaie de joc ce ține loc de redactare, atunci chiar că e prea mult chiar și pentru un cititor nu extraordinar de pretențios ca mine. Căci așa ceva nu se poate numi redactare: virgule lispă, virgule în plus (inclusiv între subiect și predicat), dicritice lipsă, diacritice în plus, semne de punctuație lipsă, pauze-ntre paragrafe care nu-și au rostul (volumul doi are parte de-așa ceva, probabil din această cauză a ieșit și mai gros), repetiții, comparații stupide (mai ales cea cu copilul părăsit în gară, din primul volum, o comparație care apare de două ori într-un interval de doar câteva paragrafe), idei care nu duc nicăieri, ce mai tura-vura, se vede că nimeni nu s-a preocupat de aceste volume, nimănui nu i-a păsat că vor ajunge în mâinile cititorilor așa cum au ajuns. Am crezut că la o a doua ediție și cu un redactor nou (volumul trei e redactat de Cosmin Perța), vor dispărea greșelile. Ce eroare din partea mea.

Am crezut că erorile vor fi îndreptate, că cineva de la editură va ieși în față și va spune: Ne cerem scuze, promitem că a doua ediție va fi mai bună. Eu am citit prima ediție și la volumul unu, și la volumul doi, și nu am avut ocazia să le compar cu ediția a doua. Trag nădejdea că doar volumul trei din această nouă ediție (un volum trei care e la prima ediție, spre deosebire de primele două, dar care are o copertă la fel de… neinspirată, ca să mă exprim delicat, ca și celelalte două volume, indiferent că e vorba de prima sau de a doua ediție) e plin de greșeli, iar greșelile din primele două volume au fost eliminate. Sper să mă înșel, dar nu prea cred. Păcat de bogăția lumii și de multitudinea ideilor așternute pe hârtie, păcat de talentul incontestabil al Doinei Roman. Păcat. Păcat de Pisică și de Șunculiță, singurele personaje care m-au făcut să râd și pentru care chiar am simțit o oarecare empatie, și de liftul dement din primul volum, cel despre care nu știi sigur unde te va duce, în ce colț uitat de lume te va abandona. Păcat de una din cele mai interesante povești fantasy creată de un autor român. Ar fi putut fi extraordinară, însă a vrut prea mult, i-a reușit prea puțin, iar cei care trebuiau să se ocupe de ea au fost ocupați cu altceva, probabil cu aprofundarea gowscăi.

Posted by Liviu