Multi cititori atunci cind cumpara o carte sau o deschid nu se uita niciodata la pagina de garda ca sa zic asa unde sunt trecuti redactorul ,tehnoredactorul,traducatorul si ilustratorul copertii.Ei sunt oamenii care muncesc din greu ca o carte sa fie aspectuoasa si frumoasa si lectura sa curga lin precum apa unui fluviu, o munca care se vede doar la finalul cartii,o munca ascunsa care este pe nedrept putin apreciata.
In rindurile care urmeaza va prezint un interviu cu redactorul sef de la NEMIRA , DANA IONESCU un redactor foarte priceput si de formatie filolog.
Buna, Dana! In primul rind, bun venit pe blogul Fansf si pentru inceput o sa te intreb ce fel de literatura iti place. SF&F-ul este genul de carte pe care il citesti frecvent?
DI. Stii cum se spune, in fiecare dintre noi exista mai multe fiinte. In functie de diverse variabile, de momente, etape, ganduri, intamplari etc., cate una dintre ele le domina pe celelalte, roata se invarteste si fiecare pune stapanire la un moment dat… Asa ca, in functie de faptura care pune stapanire pe mine, “placutul” are oscilatii, ca sa ma exprim asa. N-o sa-ti raspund acum ca niciunul dintre genurile literare nu si-a pierdut puterea de seductie asupra mea. Doar ca ma numar printre cei care citesc cu placere, adesea cu voluptate, eseu si poezie, chiar daca romanul ramane emblema literaturii moderne, adica din ultimele secole. Iubesc romanul de felurite tipuri, proza scurta, dar in egala masura memorialistica si literatura “de sertar” in general sau scrierile din asa-numita istorie a mentalitatilor…
Cat despre SF si fantasy, genuri de o mare diversitate, in care fiecare cititor poate descoperi altceva, uneori ele trezesc una dintre fiintele din mine.
Este o meserie mai putin cunoscuta publicului cititor, dar fara un redactor o carte nu suna „muzical”. Ce inseamna sa fii redactor? Povesteste-ne despre aceasta frumoasa, dar „ascunsa” meserie ?
DI.Cred ca are o componenta de “meserie”, de “mestesug” in sensul traditional al cuvantului, care presupunere o cunoastere de tip filologic, si o componenta artistica, adesea neglijata in Romania, chiar daca e cruciala. O carte nu trebuie sa sune “muzical”, cum spui tu, si nu este vorba despre cum “suna”. Cartea, cum zicea Virginia Woolf, poate cu un truism, e oglinda sufletului. Eu as zice a sufletelor. In primul rand, al unui autor cu care traducatorul si redactorul fac un pact: intra in lumea lui, ii fac jocul, se lasa purtati… Nu vad redactarea ca pe o stiinta moarta, cum se zice, ci ca pe una vie, in care se intalnesc discipline, o munca pe care n-o poate face bine decat un om deschis, flexibil, curios, capabil de asa-numita “adecvare la obiect” .
Intr-un fel, redactarea de carte este asemenea criticii literare: e si meserie, si arta.
Simtul critic, zicea G. Calinescu, este o facultate greu de definit, partial innascuta, partial dobandita, indispensabila criticului literar. Ei bine, este valabil si pentru redactor. Si mai e ceva: redactarea prespune si o legatura afectiva, cat de mica, cat de vaga, cat de abstracta sau de neasumata… Fara ea, cazi pe nesimtite in capcana stiintei moarte. In fine, e o discutie lunga.
Foto: George Calinescu
Cum vezi relatia dintre traducator si un redactor? Dar intre un redactor si editor?
DI. As apela la termenii gramaticii clasice. Este o relatie de coordonare, nu de subordonare. Traducatorul, in felul lui un scriitor, este creatorul sau, cu un cuvant care-mi dispace, generatorul unei materii. Brute sau rafinate, dupa caz… Sau putem face o comparatie pasind in alt domeni: autorul este “textul”, traducatorul este “actorul”, iar redactorul este “regizorul/ coordonatorul de scena”. Are un rol ingrat: sa armonizeze energii, sa nu tradeze pe nimeni (o poate face fara sa vrea, fara sa-si dea seama), sa caute cand nu stie sau ezita etc. Nu ma numar printre cei pentru care redactorul seamana cu politistul care “pastreaza ordinea” si “da amenda” cand trece traducatorul pe rosu… Cred, dimpotriva, ca redactorul e un fel de artifex, caruia si autorul, si traducatorul ii datoreaza uneori enorm. Un mic demiurg, pastrand proportiile, care poate distruge din cateva apasari de taste sau cuvinte pe hartie, ori poate crea o fiinta vie. Care, ca orice fiinta, e “pacatoasa”! Stilul este omul, zicea Buffon. Cam asa ceva si cu redactarea.
Foto:BUFFON
Cum poti deveni un redactor foarte bun?
DI. Stiind ca esti departe de a fi “foarte bun”! Citind carti de toate felurile. Avand o rabdare de chinez batran, cum se zice. Folosindu-ti curiozitatea si inzestrarea naturala. Avand imaginatie si simt lingvistic (sunt esentiale), fler, si o anume capacitate de adaptare a cunoasterii (gramaticala, filologica, umanista in sensul larg al termenului si nu numai). Avand chef de joaca si energie sa cotrobai prin dictionare, tomuri, bilioteci. Fiind dispus la negocieri de forma si continut. Un redactor foarte bun, cum spui tu, folosind o expresie prin natura ei interpretabila, este ca o carte foarte buna. Si o carte foarte buna are mai de toate si inca ceva in plus. Ma opresc, ca sa nu plictisesc.
Ce te-a indemnat sa alegi aceasta profesie? De unde atita pasiune pentru carti?Ce carti ti-au ramas la suflet?
DI. Stii ca cel mai greu e sa vorbesti despre tine insuti/ insati, nu? N-as rezuma aici viata mea cu cartile “de la origini pana in prezent”, ca sa citez jumatate dintr-un titlu cunoscut. Si nici n-as fi in stare si mi-ar parea aproape o impudoare (desi imi place memorialistica, ziceam!). Revin la ce spuneam la inceput despre fiintele care zac in noi. Faptura cititoare din mine n-a adormit din copilarie pana acum. Si sper sa ramana fara somn si de acum incolo! Citesc dintotdeauna, sunt filolog de formatie, de cand am terminat facultatea asta am facut, intr-un fel sau altul…
Cartile din suflet… Fiecare dintre fiintele din mine are un suflet in care stau la loc sigur o multime de carti. Dar urasc listele si cred ca lumea de azi e plina de listomani, asa ca nu pot ingrosa randurile! Prefer sa nu-ti insir titluri… In biblioteca pe care o port in mine e deja aglomeratie. Dar cum o fi peste 20-30 de ani?! In ea sunt carti ale unor scriitori din mai toate timpurile si toate spatiile: de la Shakespeare la Steinhardt, de la Flaubert la Barnes, de la Eminescu la Kazantzakis, Pessoa, Nabokov, Lawrence Durrell…
Foto: Nikos Kazantzakis
Ce carte te-a solicitat cel mai mult la redactat? Dar mai putin? Un top 5 se poate?
DI. Raspuns cu un truism, desigur: orice carte te solicita intr-un fel anume. Fictiunea iti cere mult, dar si scrierea nonfictionala. Unii traducatori sunt mai “generosi” cu recatorul, altii mai “zgarciti” si-l lasa pe el sa dea mai mult… Cum ziceam, sunt rezervata fata de idee de top, lista, ierarhie.
Care a fost cea mai recenta carte citita?
DI. “The Book of Flying”, de Keith Miller.
Daca ar fi sa scrii o carte din cele aparute si redactate de tine pina acum, care ar fi alegerea ta?
DI. „Istoria snobismului” de Frederic Rouvillois, „In numele printesei moarte”, de Kenizé Mourad. Ma opresc aici.
La ce lucrezi acum?
DI. La un volum de povestiri de Connie Willis, la o teza de doctorat careia trebuie sa-i vin de hac, o traducere, ceva articole. Ca ‘telectualu’ sud-est european, incercanat, angoasat, hotarat si nu prea…
A relatat din fata tastaturii fanul de serviciu voicunike.
Bucurati-va de carti si de vremea minunata de afara!
FanSF 