Ce Citește Liviu 81: Miloș Drumbraci – Hoțul de moarte

Miloș Dumbraci – Hoțul de moarte (2016), 328p., TPB, Millennium Books, Satu Mare, 2016, Colecția Ficțiuni, ISBN 978-606-8693-14-9

Rar se întâmplă ca un autor să apară practic de nicăieri și să reușească să se afirme atât de rapid cum a făcut-o Miloș Dumbraci cu povestirile sale din mai toate sub-genurile ficțiunii speculative. Recunosc, nu prea am răbdare să citesc povestiri online și știu că pierd mult din această cauză. Timpul drămuit prea strict nu-mi permite, așa că, din păcate, mă văd nevoit să trec peste ele. Însă pentru Miloș Dumbraci (un tip destul de insistent, de altfel, și bine face) am făcut nu o excepție, ci patru. Trei mi-au plăcut, una mi s-a părut așa-și-așa, și i-am și spus-o la vremea respectivă. Culmea, deși nu pot spune că am un gust prea bine format în materie de povestiri, cea despre care i-am spus că nu mi se pare deosebită n-a trecut testul și n-a mai fost inclusă în volumul despre care vreau să vorbesc în continuare. Doamnelor și domnilor, vă invit într-o călătorie fascinantă, de-a lungul a paisprezece povestiri, o călătorie plină de aventuri din cele mai periculoase, prin lumi exotice sau întunecate, printre roboți și IA-uri, ori printre zombi sau bacterii nu chiar prietenoase, prin lumi virtuale sau populate de demoni ori de ucigași de zei, alături de misteriosul Miloș Dumbraci.

Hoțul de moarte: o poveste cyberpunk cu un dragon virtual și multe altele; foarte bine scrisă, însă chiar și autorul știe că nu mă număr printre admiratorii acestui sub-gen, așa că nu mai am ce adăuga despre ea. Dacă ar fi fost după mine, n-aș fi început volumul cu ea, cum însă eu nu mă pricep…

Anchetă pe Terra.322: un hard-SF cu tentă horror, cu un robot ucigaș despre care aș fi vrut să citesc mult mai multe. Chiar, n-ar fi posibil ca această povestire să fie transformată măcar într-un roman, dacă nu chiar într-o trilogie? Cunoscându-l pe Miloș, care spunea odată că s-a apucat de scris pentru a așterne pe hârtie povești așa cum și-ar dori el să citească, cred că ar ieși ceva absolut remarcabil, căci material este (Later update: va fi transformată în roman/serie, după trilogia cyberpunk).

Minți de diamant: cea de-a doua povestire cyberpunk a mers parcă mai ușor decât prima, deși chiar am nevoie de multă concentrare și liniște ca să mă pot lăsa purtat de un astfel de tip de poveste. Teroriști și apartheid (un termen pe care l-am auzit pentru prima oară într-un roman scris de Gerard de Villiers, cu SAS), conspirații în interiorul altor conspirații, o povestire care te amețește, te prinde în vâltoarea sa și-ți mai dă drumul, amețit, de-abia la final. Mi-a plăcut mai mult decât prima.

Suflet de arțar: prima povestire în care ghicim atracția (să nu-i zicem obsesia) autorului față de spațiul ex-sovietic. Un șaman din Siberia trebuie, forțat, să ajute o patrulă de soldați în străvechea pădure bielorusă. Povestea ia o turnură fantastică atunci când șamanul trebuie să-i ajute cu adevărat pe soldați, transformându-se într-un fel de poveste realist-magică. Cum astfel de tip de povestiri cu transe și călătorii inițiatice induse de transe nu sunt printre favoritele mele, am trecut și povestea asta alături de cele două cyberpunk, la mai puțin favorite.

Șamanul și kurganul: o poveste horror, a doua în care personajul principal este șamanul din povestirea precedentă. O casă bântuită pe fondul războiului de cucerire a Stalingradului, o poveste cu fantome care pur și simplu îți face părul măciucă în cap. Alături de o altă povestire horror din volum, este favorita mea. Ciudat, știu, din moment ce Miloș Dumbraci se consideră autor de SF, însă aceste două povestiri mi-au mers la inimă.

Cal mecanic la rege, șah: steampunkul nu putea lipsi nici el dintre subgenurile ficțiunii speculative incluse în Hoțul de moarte. Alte conspirații, Regele-Soare (prezent și în nuvela Luizienii, proaspăt apărută și lansată la Gaudeamus), membri ai Rezistenței împotriva Tiranului și multă, multă aventură.

Jack și moartea ankylozaurului: după modelul faimoasei povestiri cu călătorii în timp și cu paradoxuri temporale a lui Ray Bradbury, A sound of thunder, Miloș a scris povestirea Jack și moartea ankylozaurului. Oare dacă omori un fluture în Cretacic, întreaga soartă a umanității se poate schimba? Probabil că da.

Pieile de fier: cea mai stranie povestire pe care am citit-o în ultimii ani. Stranie prin personaje, prin desfășurarea acțiunii și stranie prin idei. Nu știu dacă are rost dezvoltarea ei într-o trilogie (așa cum e planificat), însă cere de urgență o extindere într-un roman. Ca fan înrăit al dark-fantasyului și al new-weirdului ce sunt, abia aștept să citesc un roman inspirat din Pieile de fier.

ZMB: două povestiri pe care am avut plăcerea să le citesc înainte de-a fi incluse într-un volum (aceasta și următoarea, Molokan, alături de Pieile de fier și încă una, neinclusă aici), două povestiri stranii și triste în același timp, pe care le unește personajul principal, inchizitorul Iuri Marilov. În ZMB acesta trebuie să ancheteze dispariția căpitanului Golubin pe fondul unei postapocalipse create de zombi, sau ZMB cum îi numește Miloș aici. Însă acești ZMB nu sunt chiar asemănători cu molaticii zombi pe care-i știm noi din filme, iar aparatul de propagandă sovietic, o adevărată mașinărie uriașă și bine unsă nu poate fi învins cu una, cu două. Una din favoritele mele, păcat că se termină atât de repede.

Molokan: a doua povestire cu Iuri Marilov, nevoit să ancheteze acum o ciudată epidemie de resuscitare a cadavrelor dintr-un sat înghețat din Siberia. Bacterii bizare și o biologă focoasă, plus o bătălie pe viață și pe moarte într-o biserică invadată de resuscitați. Inspirată parcă din filmul The Thaw, Molokan este o poveste care pur și simplu îți taie răsuflarea. Iar dacă Miloș Dumbraci se va decide să scrie o culegere în care să includă doar povestiri cu Iuri Marilov, eu voi fi primul care o va cumpăra. Later edit: va fi un volum cu Iuri, me happy. Și unul cu șamanul, me happier, chiar dacă sunt programate peste ani și ani, după kanjeri și Terra.322.

Dincolo, bezna: o poveste horror în adevăratul sens al cuvântului, în care un tânăr alunecă încet, încet pe panta nebuniei din cauza ororilor ce răzbat pe sub ușa dormitorului său. Posibil a fi citită în două chei, i-am ghicit adevărata natură de-abia după ce autorul mi-a furnizat, generos, un indiciu pentru dezlegarea misterului. Povestea mea favorită din acest volum.

Poveste amară, de foc și pară: deși e o poveste fantasy cu dragoni și balauri (parcă am citit undeva diferența dintre un dragon și-un wyvern, care constă în lungimea perechii de membre superioare), nu m-a dat pe spate și cred că nici măcar la a doua lectură nu-i voi desluși înțelesurile pe deplin. Dar nu poți mulțumi pe toată lumea, cred că toți sunt de acord cu această afirmație.

Expresul de Alabama: o poveste post-apocaliptică tristă, sumbră și deprimantă, așa cum nu poți citi decât câteva pe an fără să te apuce și pe tine disperarea și depresia. O invazie extraterestră a „brotacilor” și o conspirație cu implicații năucitoare. Nu foarte alertă, dar plină de implicații.

Triții de pe Jawdah: o poveste SF „old-school”, așa cum o și declară autorul în mini-introducerea de la începutul ei. Exploratori spațiali, o planetă misterioasă și alte și alte aventuri. Probabil cel mai potrivit mod de-a încheia un volum absolut remarcabil.

Și acum, concluziile: Miloș Dumbraci scrie mult, dar nu coboară nivelul calitativ decât rareori (i s-au reproșat, în unele cazuri, abundența de detalii și explicații, pe mine însă nu mă deranjează, fiind mai leneș din fire, mici indicii care să-mi faciliteze lectura). Sau poate că n-ar trebui să confund calitatea cu gustul. Căci m-am obișnuit să împart cărțile în două categorii: cele care-mi plac și cele care nu-mi plac. Dar, cum într-un volum de povestiri n-ai cum să ai pretenția să găsești doar povestiri pe gustul tău, eu unul mă declar pe deplin satisfăcut de Hoțul de moarte. Așa cum spunea și Laura nu demult, Miloș Dumbraci face parte dintr-o categorie rară de scriitori: este capabil să scrie în mai toate genurile și subgenurile, mișcându-se cu lejeritate și creând personaje memorabile indiferent că e vorba de fantasy, de SF „old-school” sau de cyberpunk, de post-apocalipse sau de călătorii în timp, ori de horror sau dark-fantasy. Aceste lucruri îl plasează pe Miloș Dumbraci, în opinia mea, pe primul loc în categoria „debutul anului.”

Recenzia face parte din proiectul Blogosfera SF&F. În fiecare a doua miercuri a lunii, un grup de bloggeri vor publica simultan părerile lor despre o carte din sfera SF&F semnată de un autor român. Așadar, dacă vreți să vedeți alte păreri despre Hoțul de moarte, le găsiți pe blogurile: Assasin CG, Cu mintea la… SF, Jurnaul unei cititoare și Nantan Lupan. Pentru luna ianuarie, am ales să citim Colți-lungi de Alex Cuc. Dacă mai sunt bloggeri interesați să ni se alăture, avem un grup de facebook unde ne organizăm: Blogosfera SF&F.

Dacă vreți să aflați cum văd și alții „Hoțul de moarte”, găsiți mai multe opinii pe:

Assasin CG (Silviu Gheorghe): http://wp.me/pXmW8-41R.

Cu mintea la… SF (Silvia Penciulică): http://wp.me/p6AcyV-8t.

Jurnalul unei cititoare (Georgiana Vlădulescu): http://jurnalul-unei-cititoare.blogspot.com/2016/12/blogosfera-sf-f-hotul-de-moarte.html.

Nantan Lupan (Ileana Andreea Drop): http://www.nantanlupan.com/?p=794.

Posted by Liviu