Ce Citește Liviu 58: Martin Cruz Smith – Parcul Gorki

Posted: Martie 4, 2016 by fansf in Lecturi, Mystery, Non-SFFH, Pagina partenerilor, Premii non-SFFH, Recenzii
Etichete:, , , , , , ,

762806 93681 21048051 Parcul Gorki

Martin Cruz Smith – Parcul Gorki (Arkadi Renko I: Gorki Park, 1981) 512p., Hardcover, 21×14.5, Paladin, București, 2015, Colecția Crime Masters, Trad. Mircea Pricăjan, Red. Diana Marin-Caea, 33 RON, ISBN 978-606-93637-4-4

Premii: CWA Gold Dagger 1981

Nota Goodreads: 4.03 (42623 Note)

Când eram în liceu devoram cam cinci cărți pe săptămână, fără a mai socoti zilele de sâmbătă și duminică. Aveam abonament la Biblioteca Județeană din Brăila și de-abia dacă-mi ajungeau cele cinci cărți pe care le puteam împrumuta odată. Cum SF-urile pe care deja le strânsesem acasă le păstram în cazul unui cataclism atomic și nici măcar acum n-am ajuns să le citesc, mare parte din ele, iar multe din cele de la bibliotecă nu mă atrăgeau (van Vogt, Lem sau năstrușnicele apariții ale editurii Brâncuși, pe care le găseam pe toate rafturile, ca să dau doar câteva exemple), citeam la foc automat thriller, polițiste, romane de război (ce bine că existau editura Z sau Nemira și ale sale colecții Comando și Ora H, care mai târziu se va transforma în colecția Suspans), tot ce găseam. Așa am ajuns la editura Rao, care pe atunci publica niște romane excepționale, și la Lider, unde în 2004 a apărut romanul despre care vreau să vorbesc în continuare. Chiar dacă de multe ori titlurile acestei edituri n-aveau nici măcar o legătură vagă cu cel original, iar copertele erau doar colaje împrumutate din filme celebre, multe din ele au fost niște povești pur și simplu încântătoare. Pentru romanele de spionaj și mai ales pentru cele care se petrec în timpul Războiului Rece am făcut o adevărată pasiune și încă mai consider Copilul 44 al lui Tom Rob Smith cel mai bun thriller pe care l-am citit vreodată, așa că noua traducere de la Paladin a celebrului roman al lui Martin Cruz Smith n-avea cum să-mi scape. Din păcate eram plecat din țară când a apărut romanul, anul trecut, la Bookfest, așa că de-abia anul acesta am putut să mă iau de el. Dar experiența a meritat așteptarea.

O triplă crimă are loc într-un parc de distracţii din Moscova, iar cadavrele îngheţate sunt găsite în zăpadă, fără degete şi cu feţele mutilate. Anchetatorul Arkadi Renko porneşte în căutarea unui foarte bogat (şi lipsit de scrupule) traficant de blănuri pentru demascarea căruia va înfrunta deopotrivă KGB-ul, FBI-ul şi poliţia new-yorkeză, iar viaţa îi este mereu pusă în pericol. Şi asta nu este tot: Renko se îndrăgosteşte de o frumoasă disidentă, pentru care este gata să rişte totul. Se pare că de prin 1921 și până în zilele noastre n-a fost prea plăcut să trăiești în Rusia, URSS și iar Rusia, căci opresiunile la care au fost supuși rușii de către proprii conducători sunt greu de imaginat. Am citit Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn și m-am cutremurat când am aflat de amploarea epurării efectuate de Stalin în lagărele rusești. De frica permanentă cu care trăiau rușii zi de zi din cauză că puteau fi turnați la KGB, miliție și toate organele de securitate ale statului chiar de către propriile soții, de soți, de bunici, vecini, copii, profesori, oricine.

Într-o astfel de atmosferă se petrece acțiunea romanului de față, în care anchetatorul-șef Arkadi Renko are de-a face cu un triplu caz de omucidere ce a avut loc în Parcul Gorki din Moscova de la sfârșitul anilor ’70. Cum investigația scoate la iveală că una din cele trei victime a fost cetățean străin, Arkadi vrea să scape de responsabilitate, aruncând pisica în curtea maiorului KGB Pribluda, cel pe care încercase să-l înfunde nu cu mult timp în urmă din cauza uciderii a doi deținuți proaspăt eliberați dintr-un lagăr siberian. Dar când ai de-a face cu trei cadavre și cu un american extrem de bogat și influent, care pare că are oarece legătură cu cazul, nu te poți lăsa păgubaș cu una, cu două. Iar Arkadi Renko chiar nu este un milițian tipic, care să tacă mâlc de frică atunci când șefii care printr-un simplu gest îl pot trimite într-un lagăr siberian îi spun s-o lase mai moale. Nu, nicidecum, căci Arkadi este probabil cel mai îndărătnic milițian (în afara lui Leo Demidov din mai sus-pomenitul Copilul 44) sovietic pe care l-am întâlnit în literatură: merge mai departe, înfundă oameni influenți, nu ține cont de ierarhie, se îndrăgostește de o disidentă care vrea să părăsească Uniunea Sovietică cu orice preț, ba chiar o salvează și o ascunde de agenții KGB-ului atunci când aceștia vor să o ucidă.

Frig, zăpadă, sărăcie și frică, parcă astea răzbat din paginile romanului. Frig și zăpadă pentru că parcă în Moscova acelor ani este o iarnă permanentă și toți se ascund sub un strat gros de haine călduroase, sărăcie pentru că numai cu cei cu relații și bani, foarte mulți bani, au acces la alimentele din magazine, la mașini, la apartamente cu băi și bucătării și la haine confecționate din blănuri de cea mai bună calitate, și frica permanentă că la trei dimineața le poate bubui la ușă o echipă de-a KGB-ului pentru că la nu știu ce coadă de la magazin se poate să fi spus ceva ce nu trebuia. În anii ’80 URSS-ul era cel mai mare exportator de blănuri scumpe din lume. Dintre acestea se făceau remarcate blănurile de zibelină, un animal mic și rapid, care valora mai mult decât greutatea lui în aur. Cam asta e miza romanului. Căci, nu-i așa, lucrurile nu sunt cum par a fi la început, iar noi vedem mereu doar vârful aisbergului, după care, încet, încet, datorită măiestriei autorului, foițele de ceapă sunt decojite una câte una și ajungem în cele din urmă la miez. Care, de multe ori, te face să plângi.

Atmosfera descrisă de Martin Cruz Smith este extrem de tristă, cu atât mai tristă cu cât nu se petrece într-un univers alternativ, ori pe o planetă străină, ci într-un decor destul de familiar chiar și românilor născuți înainte de 1980. Teamă, lipsuri, sacrificii, cozi nesfârșite, rații la alimente, totul pe pile și relații. Și șefi de care trebuie să-ți fie mai frică decât de Doamne-Doamne. Într-o astfel de atmosferă trebuie să-și desfășoare ancheta Arkadi Renko, cel care nu este nici el ușă de biserică, un om care a trăit în umbra generalului Renko, tatăl său, supranumit ”Măcelarul Ucrainei”, care a mers la cele mai bune școli și care a fost tot timpul protejat de spectrul tatălui său, prieten la cataramă cu Stalin, dar care acum e un moș decrepit și paranoic, bolnav de cancer în ultimă fază, a cărui nevastă i-a adus pe cap rușinea supremă: s-a sinucis. Așa că Arkadi a crescut mare, dar nu i-a pășit tatălui său pe urme. Ce mi-a plăcut la Arkadi Reanko a fost modul cum a fost construit de autor: acesta n-a încercat să-l facă un supraom cu o viață fericită, plin de bogăție și cu femei care-i cad la picioare din cauză că este cel mai strălucitor anchetator al Rusiei, ba din contră – nevasta îl înșală și bagă divorț de el din cauză că el refuză întruna să devină corupt ca să-i poată asigura ei condiții mai bune de trai, se îndrăgostește de un dușman al poporului care nici nu știu cum de scapă de gheara KGB-ului atât de mult timp, îi șicanează pe cei din KGB, dar scapă mereu datorită protecției oferite de mentorul său, Nikitin, și de procurorul-șef, Iamskoi, este mucalit, ironic, nu acordă o atenție prea mare discuțiilor care i se par lipsite de importanță, în schimb se dovedește a fi un copoi cu nas extrem de fin, care merge până în pânzele albe pentru a-și rezolva cazul, în ciuda tuturor avertismentelor pe care le primește pe parcurs.

Am început romanul acum câteva zile și mi-am zis încă de la primele pagini că voi avea de-a face cu o capodoperă. Un roman celebru, un film celebru, un autor celebru, un personaj celebru, un roman încununat cu cel mai de seamă premiu acordat romanelor de acțiune: CWA Gold Dagger. Totul sugera asta: subiectul la început nu a părut inedit (dar când am început să întrezăresc dedesubturile afacerilor care au dus la această crimă triplă, mi-am spus că da, extraordinar, așa ceva n-am mai citit, traficanți de blănuri de zibelină? în inima celui mai bine păzit oraș din lume? da, se poate, dacă ai suficienți bani, relații și influență), însă Arkadi chiar e un personaj memorabil, cu care de-abia aștept să mă întâlnesc cât de curând (Paladin, se-aude? Steaua Polară stă la coadă de un an. Ce mai așteptați?), iar atmosfera de lagăr sovietic mare cât un continent este deosebit de bine conturată. Dacă nu ar fi luat-o un pic pe arătură la New York, unde am cam pierdut șirul poveștii la un moment dat, aș fi pus Parcul Gorki pe aceeași treaptă cu Copilul 44. Dar sfârșitul salvează totul. Puneți deci mâna și citiți acest clasic al romanelor polițiste, căci merită toate laudele care i s-au adus până acum.

Altă părere: Răzvan van Firescu.

Posted by Liviu

Anunțuri
Comentarii
  1. haggard spune:

    o carte foarte buna.deasemenea recomand si DONUL LINISTIT.

    Apreciază

  2. IB spune:

    Intru totul de acord cu cele scrise de tine, si eu sunt fan atat „Parcul Gorki” cat si „Copilul 44”. Am citit in urma cu cativa ani varianta „Gorki Park” tradusa si redactata foarte prost de editura Lider (destul de curios, pentru ca am citit si alte carti de la aceasta editura, aparute in conditii de calitate foarte bune) si m-am bucurat peste masura atunci cand am aflat / vazut ca Paladin intentioneza sa publice toata seria Arkadi Renko, incepand cu „Parcul Gorki”. Nu am citit inca varianta aparuta la Paladin, asta si pentru ca am revazut „din greseala” filmul la sfarsitul anului trecut. Asa ca mai astept putin, poate intre timp ma bucura Paladin si cu „Steaua Polara”. Am in bibiloteca atat „Golful Havana” si “Urmarire la Cernobil” – volumele 4 si 5 din serie, pe care nu le-am citit inca si sper sa le pot citi aparute la Paladin.

    Apreciază

    • Liviu Szoke spune:

      @ Haggard: Donul Liniștit știu că a apărut la Univers de curând, dar mă descurajează prin numărul de pagini și prin preț, poate îl găsesc la reducere la unul din târgurile viitoare.
      @IB: bine ai revenit și mulțumesc de informații, chiar nu știam că au mai fost traduse și alte romane din serie, am să le caut, căci nu știu în câți ani le va scoate editura Paladin (deocamdată știu că Steaua Polară este tradusă de aproape un an de zile de Laura Ciobanu și că are și ISBN la Biblioteca Națională – tocmai a apărut acolo și romanul lui Nic Pizzolatto, Galveston), apoi, dacă timpul îmi va permite, le voi citi pe celelalte în engleză.

      Apreciază

      • IB spune:

        „Golful Havana” a aparut in 2005 (are pe coperta o poza cu Robert Redford si Lena Olin, din filmul Havana – fara nicio legatura cu cartea, bineinteles) iar “Urmarire la Cernobil” in 2011, ambele la editurile Lider / Orizonturi (inainte si dupa separare). Le gasesti pe elefant.ro si, daca le citesti, te rog sa-mi spui cum sunt traduse / redactate. Despre Nic Pizzolatto – Galveston recunosc ca nu stiu nimic, zici ca a aparut la Paladin sau urmeaza sa apara? (Dincolo de ritmul foarte lent al aparitiilor de la Paladin – care nu imi face nicio placere – ceea ce apare acolo este de o calitate foarte buna, dupa parerea mea. Si apoi, decat aparitii haotice ca la RAO mai bine incet si in ordine cronologica, precum la Paladin).

        Apreciază

  3. Liviu Szoke spune:

    Bine că mă lași pe mine să le citesc mai întâi, care mai am pe cap sute de cărți 🙂 Glumesc, chiar sunt curios. Despre Nic Pizzolatto îți pot spune că este creatorul serialului True Detective, iar despre Galveston poți afla mai multe aici: https://www.goodreads.com/book/show/7203669-galveston?ac=1&from_search=1&from_nav=true. Romanul urmează să apară la Paladin, să vedem când.Și da, ai dreptate, toate aparițiile editurii Paladin sunt ireproșabile din toate punctele de vedere.

    Apreciază

    • Valmon spune:

      Eu ma voi hazarda cu varianta de la Orizont, pe elefant e la 7 lei si ceva. sa vad daca-i chiar asa proasta traducerea. Nu stiu de ce Paladin a ales reeditari de genul asta, chiar asa roman celebru era, avand in vedere ca-i aparut in anii 80. Nu se gaseau si altele mai noi ? Daca-i observat, cand incep o serie o incep cu o reeditare si ineditele sunt pe hold. Cred ca-i si o chestie de reprelucrare a vechilor traduceri, le este mai simplu traducatorilor sa se ajute de ele.

      Apreciază

      • Liviu Szoke spune:

        @Valmon: am așteptat să răspundă Horia, dar e ocupat cu altele; ce-am citit eu mai demult scos de Orizonturi și Lider nu mi-au părut traduceri chiar proaste, dar Paladin a preferat, în majoritatea cazurilor, traduceri noi; sunt de acord în unele cazuri cu alegerea lor și probabil că au avut ei motivele lor. Eu mă bucur că a apărut în ediție nouă, căci poate nu toată lumea putea face rost de ediția veche, iar dacă se vor ține de cuvânt și vor scoate integral toate seriile pe care le-au promis, atunci aș prefera să am ediția completă de la ei, să fie unitară în bibliotecă. Oricum, volumul doi al seriei Arkadi Renko, Steaua Polară, a fost tradus de Laura Ciobanu de vreun an și își așteaptă cuminte publicarea.
        Cât despre partea cu reprelucrarea traducerilor vechi, depinde de fiecare: eu de exemplu, dacă ar fi să facă o traducere nouă unei cărți deja traduse cu ceva timp în urmă, nici nu m-aș atinge de cea veche, pentru a nu mă lăsa influențat de ea, la fel cum procedez și cu recenziile.
        @Răzvan: total de acord cu tine, am scris și în recenzie ce m-a deranjat. Acum mă pregătesc să văd și filmul.

        Apreciază

  4. R van F spune:

    Arkadi a fost foarte fain facut. Personajul si atmosfera mi-au placut foarte tare in Parcul Gorki. Povestea cam lasa de dorit. Dar despre asta am discutat 🙂

    Apreciază

    • Liviu spune:

      Din pacate nu am citit cartea, dar am vizionat filmul in cateva randuri, ultima oara acum cateva zile. Indiscutabil un film foarte bun.Un singur lucru nu am inteles: care este mobilul multiplului asasinat – 6 zibeline? Din film cam asa reiese, poate in roman se releva un mobil mai verosimil.
      Zibelinele nu sunt niste animale foarte rare si au un areal foarte mare de raspandire (de exemplu se gasesc si in Japonia). Din blana unui exemplar poti face cel mult o caciula. Apropo, in film Osborne (asasinul) ii ofera la un moment dat lui Renko o caciula confectionata din blana de zibelina, dealtfel chiar el purta una.
      Zibelina sau samururul este un animal cu o blana f. valoroasa dar nu intratat incat 6 exemplare sa justifice executarea unui triplu asasinat infaptuit in buricul Moscovei in toiul aniilor 80.In rest, atmosfera si jocul actorilor de nota 10.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s