Exclusivitate: INTERVIU cu HORIA NICOLA URSU

Traducator perfectionist, redactor ,scriitor dar cel mai important lucru editor HORIA NICOLA URSU este omul orchestra al sf-ului romanesc.Proaspat laureat al PREMIULUI FANSF PENTRU EDITORUL ANULUI 2011 si cu multe alte premii in palmares Horia Nicola Ursu a binevoit sa raspunda la un amplu interviu pentru acest blog in exclusivitate. Nu cred ca mai are rost sa va prezint activitatea lui ca editor si scriitor, este arhicunoscut si vreau sa mentionez ca este unul din putinii scriitori romani care au aparut in antologiile straine.

VN. Esti cel mai tare editor si unul din traducatorii exceptionali de buni ai sefeului romanesc, este sf&f un mod de viata? Ce are atit de special sf-ul pentru tine? De cind a intrat sf-ul in viata ta, iti mai amintesti?

HNU. SF-ul bun, ca orice literatură de bună calitate, dătătoare mai întîi de orice de fiori estetici, a fost şi va rămîne printre pasiunile mele. Totuşi, n-aş spune că SF-ul e un mod de viaţă şi nici nu mi-aş dori lucrul ăsta. There’s more to life than just that. S-a întîmplat să îmi placă fiindcă l-am descoperit destul de devreme, prin clasa a II-a, şi-am găsit în biblioteca tatei destule cărţi (plus CPSF-urile toate) ca să-mi satisfac acest apetit. Apoi am început să caut SF-ul şi prin librării şi alte biblioteci, publice sau ale prietenilor alor mei.

VN. Care sunt cartile tale sf preferate? Dar autori? Din cei romani care iti plac? Dar cei straini? Top 10.

HNU. Cărţile SF preferate? Greu de spus. Îmi plac multe cărţi F&SF, dar n-aş putea face un top definitiv. La fel şi în cazul autorilor. Poate un top al ultimului an? În acest caz, Daniel Abraham, Paolo Bacigalupi, David Wingrove, Adam Baker, Patrick Rothfuss, George R. R. Martin, Mira Grant, Neal Stephenson, Nicola Griffith şi Marion Zimmer Bradley ar fi de găsit pe listă. Dintre clasici, recitesc cu plăcere Bradbury, Ballard, Asimov, Heinlein, Barjavel, Poul Anderson. Am descoperit recent că nu mă mai omor foarte tare după Clarke, mi se pare sec acum, şi asta m-a întristat. Sintagma sense of wonder nu-mi mai spune mare lucru, am nevoie de altceva pentru a-mi fi pe plac o carte F&SF. Dintre români, îmi sînt dragi tare autorii pe care i-am publicat (că de-aia i-am publicat, nu?) Aşa că lista asta ar fi mai lungă decît un top 10. De-ar fi să dau un top 3, Mike Haulică, Ona Frantz şi Liviu Radu n-ar putea să lipsească.

VN. Ca traducator si coordonator de colectie la RAO ai avut parte de un dulap magic in care erau multe traduceri valoroase, ce-am pierdut noi cititorii?

HNU. Dulapul respectiv era moştenit de la coordonatorii anteriori ai colecţiei. Ştefan Ghidoveanu a fost cel care-a făcut cel mai mult pentru a-l umple, dar au trecut pe-acolo şi Voicu Bugariu şi Gherasim Ţic. În rest, cam tot ce era interesant pe-acolo s-a scos în ultimii ani la alte edituri. Stephen Donaldson, Spinrad, Brunner, Wolfe… Ca traducător, mi-e dor de PoulAnderson, chiar se începuse cu dreptul publicarea acestui autor (din care-am tradus şi eu o carte care mi-e şi azi una dintre cele mai apropiate tălmăciri la care-am pus osul). Păcat de intenţiile bune şi mai mult decît generoase ale colecţiei Fahrenheit.

VN. Ce autori romani ai debutat la edituraDacia? Istoriseste-ne povestea fiecarui autor.

HNU. Debuturi au fost două: Ona Frantz (pe care am întîlnit-o în carne şi oase abia după ce cartea a fost publicată) şi Liviu Radu (la ale cărui talente gastronomice demonstrate înaintea lansării Trip-tic-ului visez şi-acum, cu nostalgie). Povestea e simplă: mi s-a promis mînă liberă şi un buget pe măsură, eu am ales autorii care consideram eu că merită publicaţi, au ieşit cărţile şi-apoi editorul ne-a tras clapa (difuzare varză, promovare zero, onorarii neplătite etc.), făcîndu-mă pe mine de rîs în faţa prietenilor mei. Cei care-au muncit în branşa asta au fiecare poveştile lor de bucurie urmată de oftică similare.

VN. Care a fost prima carte SF citita? Dar prima carte sf romaneasca? Dar intr-o limba straina?

HNU. SF de-ăla „adevărat”? Adică nu Jules Verne? Nu mai ştiu. Omul invizibil, cred. Prima carte de SF românesc, Dinţii lui Cronos, volumul de povestiri al lui Colin, urmat de Drum printre aştri al lui Radu Nor şi I. M. Ştefan (care mi-a plăcut mai mult, la vremea aia, printr-a treia). Într-o limbă străină? Cred că a fost un Rosny-Aîné pentru limba franceză, printr-a cincea, apoi Fundaţia lui Asimov (primele cinci volume) în ungureşte, într-a şaptea, şi un fantasy YA de-al Ursulei K. LeGuin în engleză, într-a noua sau a zecea. A, să nu uit! A mai fost şi o tentativă ratată cu Malacia Tapestry a lui Brian Aldiss în germană, printr-a opta. Am renunţat după un sfert din carte. Chiar şi la ora asta, germana mea a rămas la nivelul filmelor porno deutsch.

VN. Cite carti ai tradus? Care iti este cea mai draga? Dar cea mai neplacuta? Ce traduci acum?

HNU. Vreo douăzeci, poate douăzeci şi cinci? Cea mai dragă traducere mi-a fost Orion Shall Rise al lui Poul Anderson, cred, de care-am pomenit mai devreme. Dar mi-a fost dragă şi prima traducere din franceză, un roman de Joëlle Wintrebert care n-a mai apărut. Mi-a făcut plăcere să traduc şi din Ian Fleming, am savurat şi traducerea din Fred Hoyle (n-a apărut nici ea)… Cel mai greu mi-a mers al cincilea volum din seria Op-Center a lui Clancy & Pieczenik. Mi-era o lehamite de personajele alea, ceva de speriat! Ceea ce traduc acum o să citiţi voi la toamnă.

VN. Ce te-a facut sa infiintezi editura Millennium Books? Sa nu uitam si de celelalte Omnibooks si Millennium Press povesteste-ne istoria editurii.

HNU. Hai s-o luăm pe rînd. A fost mai întîi OmniBooks, care a apărut fiindcă aveam nevoie de un cadru organizat legal pentru a scoate revista Ficţiuni. Millennium Press (rebranduită Millennium Books din 2010) a apărut fiindcă m-am hotărît să aplic ceea ce învăţasem (adică să fac cărţi), iar Bogdan Bucheru şi, ulterior, Silviu Gheorghe au avut încredere în ceea ce mă lăudam că ştiu. Iar Mike Haulică şi Ona Frantz m-au ajutat să nu greşesc chiar aşa de des cum probabil că aş fi făcut-o dacă nu erau ei. Sper să vină vremea cînd n-o să le pară rău.

VN. Citi autori romani ai publicat? Dar straini? Ce te-a inspirat in alegerea lor?

HNU. Autori români? În volum? Mulţi. Cu povestiri? Şi mai mulţi. Cum i-am ales? I-am ales pe cei mai buni şi i-am întrebat cu tupeu dacă vor să publice la editura la care lucram. Străinii i-am ales pe criterii comerciale, în primul rînd, în majoritatea cazurilor.

VN. Ai cochetat si cu scrisul, ce povesti ai scris si au fost publicate si unde? Ce alte povesti nu au fost publicate si sunt tinute in sertarul secret al Ursului? Vei mai scrie?

HNU. Am debutat cu o nuvelă, „Oraşul cîinilor”, în cea care trebuia să fie prima antologie a grupului Kult. Nuvela respectivă am trimis-o şi la un concurs de proză organizat la un Romcon din Iaşi, şi-a luat premiul cel mare la categoria ei. Cei care vor să o citească o vor găsi în revista Biblioteca Galileo nr.2, care va apărea – în format electronic – luna viitoare. Ulterior am mai publicat un fragment de roman în ArtPanorama lui Dan Silviu Boerescu, o povestire în antologia România SF 2001 editată de acelaşi, plus o micro-povestire (scrisă mai mult în glumă, într-o după-amiază, direct în engleză) în antologia The Thackery T. Lambshead Cabinet of Curiosities a lui Ann şi Jeff VanderMeer (Harper Collins, 2011). Mai sînt vreo zece-cincisprezece poveşti şi două romane care n-au fost şi nici nu o să fie publicate, nu în forma actuală. Şi da, mai scriu.

VN. Bookfest-ul se apropie cu pasi repezi; ce ne-a pregatit marele Urs in bucataria lui secreta?

HNU. În primul rînd, nu-i bucătărie, ci birou în toată regula. A fost la un moment dat cămară de alimente, avea 4 metri pătraţi, apoi mi-a crescut nivelul de trai şi spaţiul locativ şi m-am mutat cu editura într-o căsuţă care-a aparţinut străbunicilor mei, în curtea reşedinţei Ursu. Aici e unul dintre birouri şi depozitul. Celălalt e în Colentina, la Mike şi Ona.

Anul acesta am pregătit pentru tîrg cărţi care-mi sînt dragi, ca mai de fiecare dată. Antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului a lui Oliviu Crâznic, romane de Liviu Radu (Vînzoleli nocturne, un nou romanţ cu Waldemar), Narcisa Stoica (Taxidermie, un fantasy care va fi clar debutul în volum al anului), Ciprian Mitoceanu (cu În sîngele tatălui, prima parte dintr-o trilogie ce se desfăşoară în universul ficţional cunoscut din Amendamentul Dawson) şi Sebastian A. Corn (cu romanul Skipper de interzonă, despre care Ştefan Ghidoveanu a scris că e un extraordinar omagiu adus lui Philip K. Dick), plus o contribuţie non-fiction a lui Cornel Robu în seria Metatext coordonată de Mircea Opriţă (Scriitori români de science-fiction, ediţia a II-a, revăzută). Şase doar (faţă de cele nouă de la Bookfest-ul de anul trecut), dar şase cărţi valoroase. Sper să se vîndă bine, aşa cum merită.

VN. Ce planuri de viitor ai? Ce bunataturi ne mai pregatesti?

HNU. În privinţa F&SF-ului… Cum spunea MDP-ul? Pas! O să aflaţi la timpul potrivit. Dar pot să vă spun că am în lucru, în stadiu avansat, un proiect la care am ajuns să ţin enorm. Şi că nu e F&SF. Dar o să fie şi pe placul celor ce citesc F&SF.

VN. Cum este relatia ta cu autorii straini ? Dar cu cei romani?

HNU. În cazul ideal, e o relaţie de prietenie, cu care mă mîndresc. Cît de des reuşesc, e o relaţie profesională mutual avantajoasă.

VN. Cum se impaca traducatorul cu editorul si viata de familie?

HNU. Bine. Sînt în branşă de 17-18 ani şi am avut destule exemple în jur din care să învăţ. Şi pozitive, şi negative. Aşa că fac tot ce îmi stă în putinţă să NU pun cariera de editor pe primul plan, ci familia. Fiindcă una fără alta nu se poate. Nu pentru mine.

VN. In calitate de membru marcant al sefeului romanesc cum vezi tendintele actuale din SF&F?

HNU. „Membru marcant al sefeului românesc”… Sintagma asta e o prostie. Nu-s membrul sefeului, nu-s membru în nici un fel de organizaţie. Şi îmi place să cred că nu doar sefeul mă defineşte. Altminteri, literatura F&SF românească e deja aliniată – în partea ei bună – la ceea ce se întîmplă în F&SF-ul mondial, şi-anume ştergerea graniţei între genuri, hibridizarea pînă la contopire etc. Ceea ce cred că e cel mai bun lucru care i se poate întîmpla acestui gen de literatură. Sigur, există fani puri şi duri ai hard SF-ului, există o grămadă de inşi care se lamentează că nu se mai scrie ca pe vremuri… Ceea ce, hai să recunoaştem, e un lucru bun. E o literatură vastă şi care-a reuşit mereu să se reinventeze. În momentul în care ar înceta să mai inoveze şi tematica ar începe să băltească, F&SF-ul şi-ar pierde raţiunea de a fi. Aşa că, din partea mea, nu-mi pare rău că puriştii F&SF sînt ei înşişi o specie pe cale de dispariţie.

VN. Ce carte SF ti-a placut cel mai mult? Ce carte te-a marcat si care ramine un simbol pentru tine?

HNU. N-am o singură carte SF care să mă fi marcat. E un corpus întreg şi n-avem aici loc să îl detaliem. Sînt cărţi pe care le respect enorm, dar pe care le socotesc desuete, de pildă.

VN. Ce carte ti-ai fi dorit sa scrii din cele aparute pina acum?

HNU. Din cele apărute unde? Dintre cele publicate de mine? Cred că mi-aş fi dorit să scriu fiecare dintre cărţile alea. Dintre cele citite? Hmm… Dacă mă întrebai acum două sau trei zile, ţi-aş fi spus că mi-aş fi dorit să scriu cartea pe care o citeam atunci (Paolo Bacigalupi, The Drowned Cities). Dacă mă întrebi acum, îţi răspund că aş prefera să o fi scris pe cea de-acum. Altfel spus, am început să mă pricep să-mi aleg lecturile.

VN. Ştiu din proprie experienţă că nu am putea să ne ocupăm de SF dacă nu am fi sprijiniţi de familie, ai printre cei dragi ţie fani sau simpatizanţi F&SF?

HNU. Sincer? Nu, nu mai am. Luci, soţia mea, mai citeşte cu plăcere cîte-un SF sau un fantasy, ocazional, dar nu e fan. Şi ei şi soră-mii le-a plăcut Viteza întunericului de Elizabeth Moon, în traducerea Onei Frantz. Sor-mea e cu cărţile de specialitate şi cele de călătorie şi grădinărit. Luci e cu legislaţia şi apucă să citească mai mult doar în concediu. Mama nu citeşte SF, ea e mai degrabă cu clasicii şi biografiile, eventual cîte-o poliţistă pe ici, pecolo. Bunicul citea multă istorie, iar tata era pasionat de literatura română şi filozofie. Uite, el citea cu plăcere SF. Dar el s-a dus acum 19 ani. La Ştefana, fiică-mea, e prea devreme ca să se poată vorbi de un gust pentru un gen sau altul. Aşa că nu, n-am fani în sensul propriu-zis al cuvîntului în familie. Dar nici nu resping aprioric genul ăsta ai mei.

VN. Care sunt pasiunile tale? Care este cea mai mare dorinta a ta?

HNU. Cărţile, în primul rînd. Le fac, le citesc, dar mai ales le posed şi le colecţionez. Ascult muzică mai tot timpul. Şi mi-aş dori să am mai mult timp (şi bani să-mi iau sculele pe care mi le doresc) ca să mă ocup de tîmplărie, o pasiune moştenită de la tata.

Cea mai mare dorinţă? Să cîştig la loto şi să pot să stau acasă să citesc şi să ascult muzică liniştit, fără să mă mai zbat pentru a-mi cîştiga existenţa. Problema e că probabil m-aş plictisi de belfereală. Aşa că nu ştiu ce să-ţi spun… Îmi doresc să fiu sănătos şi să pot sta mai mult timp cu ai mei.

VN. Cîte premii ai cîştigat şi care este cel mai important pentru tine?

HNU. N-am stat să număr, dar cele mai importante sînt cele acordate de către cititori. Aşadar, Premiul FanSF primit în primăvara asta de la voi e clar în top 3.

VN. Daca ar fi sa tii un discurs de multumire ca la premiile Oscar catre cine s-ar indrepta multumirile tale?

HNU. Ha, nu m-am gîndit la asta! Depinde pentru ce ar fi premiul respectiv. Dacă ar fi ceva legat de cărţi, i-aş mulţumi tatei fiindcă mi-a pus cartea în mînă, Luciei şi Ştefanei pentru că mă sprijină în tot ce îmi trece mie prin minte să încep şi-mi suportă năzbîtiile, lui Bogdan Bucheru şi Silviu Gheorghe fiindcă au avut încredere în mine, Onei Frantz şi lui Mike Haulică pentru ajutor şi sfaturi, ţie, lui Bebe, lui Oliviu… Lista e lungă şi s-ar putea rezuma cam aşa: le mulţumesc tuturor celor care-mi sînt dragi. Sună bine, nu?

VN. Cum vei lupta pentru promovarea tinerilor scriitori romani de F&SF?

HNU. Nicicum. Scopul meu nu e să fiu perceput ca „promotor” a nimic. Le las „onoarea” asta altora. Meseria mea e cea de editor şi nu de cruciat într-un scop sau altul. Eu fac cărţi şi le vînd. Dacă am să reuşesc să public literatură de calitate, indiferent dacă e scrisă de tineri sau bătrîni, de căţei sau de computere, de lesbiene sau straight people, mie mi-e de-ajuns.

VN. În încheiere un mic discurs pentru fani, bloggeri şi cititori?

HNU. Unul mic şi concis, ok? Iaca: puneţi mîna şi citiţi cărţile de la Millennium, arătaţi-le şi prietenilor şi, mai ales, cumpăraţi-le! Şi v-aşteptăm sîmbătă, pe 2 iunie la ora 14, la standul nostru de la Bookfest (Romexpo, Pavilion C2, stand B26, lîngă AdLibri, exact unde-am fost şi anul trecut), pentru lansarea noutăţilor.