Live & Online despre Bărbatul din spatele ceţii cu Mircea Cărtărescu, Florin Irimia și Virginia Lupulescu

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, ochelari de vedere şi text care spune „POLIROM www.polirom.ro librăriile HUMANITAS Mircea CĂRTĂRESCU și Florin IRIMIA în dialog cu Virginia Lupulescu pornind de la volumul Bărbatul din spatele ceții Vineri, 2 aprilie, ora 19.00 pe pagina de Facebook a Librăriei Humanitas de la Cişmigiu facebook.com/barauaniaeLCiigi LIEE Florin Irimia din spatele ceții Bărbatul EGO proza”

Vineri, 2 aprilie, la ora 19.00, pe pagina de Facebook a Librăriei Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), va avea loc lansarea volumului Bărbatul din spatele ceţii de Florin Irimia, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Vor vorbi, alături de autor: Mircea Cărtărescu, Virginia Lupulescu

Băiețelul introvertit, dar foarte curios în privința tainelor vieții din Misterul mașinuțelor chinezești se întoarce în noul volum semnat de Florin Irimia. Acum, povestire după povestire, se conturează maturizarea lui, cu suișuri și coborîșuri, cu pierderi dureroase, dar și mici sclipiri de lumină. Viața personajului devine o călătorie care pornește odată cu găsirea unei cărți misterioase într-un vagon cu maculatură și îl poartă din lumea reală în lumea viselor și înapoi, din Macedonia, unde a petrecut o vacanță în copilărie, la Berlinul iubit al maturității. Bărbatul din spatele ceții construiește, cu fiecare episod, un bildungsroman emoționant, povestea unei vieți aflate mereu la răscruce, dar care merită trăită, pentru a-și împlini menirea.

Florin Irimia s-a născut în 1976 la Iași. Este cadru didactic la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Scrie cronică literară din 2001, în calitate de colaborator al revistelor Dilemateca, Noua literatură, Observator cultural, România literară și Suplimentul de cultură. În 2009 debutează ca prozator în revista Noua literatură (sub pseudonimul Eduard Tăutu), iar în 2011 publică la Editura Brumar romanul Defekt, laureat al Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, 2013. La Editura Polirom i-au apărut romanele O fereastră întunecată (2012) și Cîteva lucruri despre tine (2014), precum și volumul de povestiri Misterul mașinuțelor chinezești (2017).

Lecturi 252: Linda Boström Knausgård – Bine ai venit în America!

Linda Boström Knausgård – Bine ai venit în America! (Välkommen till Amerika, 2016) 112p., TPB, 13×20, Pandora M, 2020, Colecția Anansi. World Fiction/Contemporan, Trad. Roxana Dreve, Red. Virginia Lupulescu

Premii: Premiul August 2016

Nominalizări: BTBA Best Translated Book Award Nominee for Fiction Longlist 2020

Nota Goodreads: 3,62 (1297 note)

Descrierea editurii: „Naratoarea acestui roman este o fetiță care renunță să mai vorbească. Înfășurată în întuneric, tăcere și singurătate, ea se retrage din fața vieții. Fratele ei mai mare trăiește închis în camera lui, de unde refuză să iasă. Tatăl lor a murit, însă apare de-a lungul cărții în amintiri și în viziunile fetei. Mama, o actriță frumoasă, își vede de viața ei, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Pe toți aceștia, chiar și pe tatăl reconstruit din amintiri, îi unește o dorință neexprimată de a fi împreună, într-o stranie comuniune.”

Încă de la prima pagină ni se dă de înțeles că naratoarea nu e chiar demnă de încredere („Înainte ziceam lucruri care nu erau chiar logice. Spuneam că soarele strălucește când plouă. Că terciul de ovăz e verde ca o pajiște și că are gust de pământ. Spuneam că mersul la școală e ca o intrare în beznă, în fiecare zi. Sau ca și cum te-ai ține de o balustradă până ajungi iar acasă.”). Așa că de ce am da crezare spuselor ei de la început și până la final?

Ei bine, pentru că, aflând pas cu pas traumele care se adună, dezvăluite printre frânturi de amintiri mai mult neplăcute decât plăcute, combinate cu evenimente din prezent când mama protagonistei, o reputată actriță de teatru, începe, treptat-treptat, să-și neglijeze copiii, iar fratele fetei se baricadează în camera să și se retrage în lumea muzicii, adunându-și urina în sticle pe care le golește, pe furiș, doar noaptea, ei bine, ajungem să credem că nu e de mirare că și tânăra de 11 ani decide să nu mai vorbească absolut cu nimeni, ba chiar să și comunice prin orice fel de metodă cu cei din jur.

De ce oare? Păi, originea acestor lucruri pare a fi moartea tatălui celor doi copii din pricina unei boli psihice. Acesta, pe când încă mai alcătuiau o familie aparent fericită și mergeau în vacanțe la cabana din sânul naturii, începuse să facă gesturi bizare, băgând groaza în cei din jurul său și determinându-și până la urmă soția să îl alunge de acasă, considerându-l un pericol la adresa propriei sale familii. Alungat, trist și groaznic de izolat, plus nebun de-a binelea, bărbatul se stinge singur și neconsolat, departe de ochii familiei.

Fetița se învinovățește că ea i-a provocat moartea, deoarece, la un moment dat, începuse să se roage la Dumnezeu ca tatăl ei să moară. Și spune, chiar de la primele pagini, că nu mai vrea să crească, i-a ajuns, gata, vrea să încremenească în timp așa, la unsprezece ani, căci nimeni nu o înțelege și nimeni nu îi înțelege problemele cu care se confruntă. Și refuză să mai vorbească cu cei din jur.

Nu și cu noi, cititorii, care, rând cu rând, pagină cu pagină, începem să aflăm detalii despre familia ei, despre cum reacționează mama și fratele ei sau directorul școlii la care continuă să meargă la acest inexplicabil (pentru ei) refuz al său de a mai comunica cu cei din jur. Și poate că începem să o înțelegem.

„Singurătatea și izolarea nasc monștri” pare a vrea să transmită autoarea acestei scurte, dar percutante povești a lui Ellen, fetița de unsprezece ani care a refuzat să mai vorbească, crezând că cei din jurul ei au abandonat-o complet. Însă de fapt nu e chiar așa, există totuși o rază de speranță, fratele ei nu e chiar sihastrul ursuz pe care-l credea, iar mama, așa indiferentă cum pare ea, o înțelege și o acceptă, refuzând ajutorul celor din jur care cred că fata ei are probleme ce trebuie tratate prin metode tradiționale. Și fata reacționează, la rândul ei.

Un pic prea matură pentru vârsta ei pare vocea naratoarei, mai ales trăirile și sentimentele și felul în care alege să le transmită cititorului parcă dau de înțeles că avem de-a face cu un personaj mult mai matur, care a văzut multe la viața sa (a și văzut, e drept, pentru cei unsprezece ani), însă limbajul este parcă prea elevat, formulările, prea complexe, pentru ca noi să putem crede că avem de-a face cu un personaj de doar 11 ani. Sau poate sunt doar amintirile unei persoane mult mai mature, un soi de jurnal? Cine știe? Rămâne la latitudinea noastră să completăm spațiile lipsă și să ducem povestea mai departe, apelând la imaginația proprie.