Semnal editorial 328: Vince Flynn – A treia opțiune, volumul patru al seriei Mitch Rapp

Ar putea fi o imagine cu carte, în aer liber şi text

Există în America un ordin tăcut și invizibil, format din foști soldați, membrii diverselor trupe speciale, ofițeri ai serviciilor secrete și diplomați. În Washington, aceștia sunt pretutindeni și nicăieri deopotrivă.

Omul de rând nu îi vede niciodată, nu se oprește nicio clipă să se gândească la ei, nu observă rolul pe care l-au avut poate într-un deces neobișnuit. Cei mai mulți oameni își irosesc timpul gândindu-se la supradoza de droguri a unui lobbyist despre care s-a relatat în pagina 2 a suplimentului Washington Post, sau la sinuciderea unui colonel din armata SUA, sau la jaful fatal căruia i-a căzut victimă un angajat al Casei Albe.

Americanul de rând e prea ocupat cu propria viață privată pentru a privi dincolo de titlurile ziarelor și a se întreba ce secrete or fi luat în mormânt oamenii aceia. Printre cunoscători sunt ridicate sprâncene și uneori puse câteva întrebări șoptite, dar în cele din urmă, toți închid ochii și viața merge mai departe.

Este un lucru foarte periculos să cauți răspunsuri în această comunitate obscură. Este lumea operațiunilor secrete, o parte foarte reală, dar nevăzută a politicii externe și uneori a celei interne a guvernului american. E mai presus de orice persoană. Este a treia opțiune și nu e întotdeauna folosită de oameni înțelepți și onorabili.

Despre autor: Vince Flynn (1966-2013) s-a născut în Saint Paul, Minnesota. Absolvent al Academiei Saint Thomas (1984) și al Universității St. Thomas (1989), Flynn decide, în 1991, să renunțe la o promițătoare carieră în marketing pentru a deveni pilot în Forțele Aeriene ale SUA. Flynn este autorul a treisprezece thrillere politice, dintre care douăsprezece îl au ca personaj central pe Mitch Rapp. Invitat frecvent al posturilor de știri, Flynn a câștigat recunoașterea publicului și a presei datorită expertizei sale în zona serviciilor secrete și a previziunilor referitoare la amenințarea crescândă a terorismului islamic. Vince Flynn a încetat din viață pe 19 iunie 2013, la vârsta de 47 de ani, în urma unei agresive forme de cancer. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul VinceFlynn.com.

Lecturi 144: Vince Flynn – Asasin american

19546523 

Vince Flynn – Asasin american (Mitch Rapp I: American Assassin, 2010) 480p., TPB, 13×20, Preda Publishing, 2018, Colecția iHero, trad. Cristina Preda, red. Cezara Dragomir, Ion-Valentin Ceaușescu, Cristina Barbu, 49.99 lei, ISBN 978-606-94091-6-9

Nominalizări: Barry Award Nominee for Best Thriller 2011

Nota Goodreads: 4.23 (56781 note)

Descrierea editurii: „Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă.  Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înființarea unei echipe de operațiuni clandestine, un grup de agenți care să-și desfășoare activitatea în afara structurilor de comandă – oameni care nu există. Student și sportiv de elită, Mitch Rapp avea tot ce și-ar fi putut dori. Până într-o seară friguroasă de decembrie, când lumea lui s-a prăbușit odată cu avionul Pan Am 103. În urma atacului terorist, două sute șaptezeci de suflete și-au pierdut viața, printre care și Maureen, logodnica sa. Victimele au lăsat în urmă prieteni și rude, oameni care își vor căuta alinarea în justiție. Nu și Rapp. El nu caută alinare, ci răzbunare.” Continuă lectura

Editura Preda Publishing lansează romanul „Asasin American”

ASASIN AMERICAN, de Vince Flynn

Un roller coaster, un thriller care te ține cu sufletul la gură”, The Washington Times

Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înființarea unei echipe de operațiuni clandestine, un grup de agenți care să-și desfășoare activitatea în afara structurilor de comandă – oameni care nu există. Continuă lectura