Semnal editorial 320: Un roman despre iubire şi prietenie, despre sacrificiu şi mîntuire: „Klara şi Soarele” de Kazuo Ishiguro, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 2017

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text

După sfîşietoarea poveste din Să nu mă părăseşti, Kazuo Ishiguro revine cu un roman de aceeaşi factură şi la fel de impresionant, care o are în centru pe Klara, o inteligenţă artificială construită cu scopul de a le ţine companie copiilor şi adolescenţilor. În timp ce aşteaptă în magazin, alături de alţi „prieteni artificiali”, Klara e remarcată de Josie, o fată hotărîtă să şi-o aleagă drept tovarăşă. Doar că Josie pare să sufere de o boală misterioasă şi Klara, un android cu o sensibilitate, o curiozitate şi o imaginaţie neobişnuit de dezvoltate, se simte obligată să o ajute. O umbră apasă permanent asupra lui Josie, iar credincioasa Klara încearcă să o alunge apelînd la puterea mistică a Soarelui.

Plasat într-o lume distopică din viitorul apropiat, ale cărei spaime şi obsesii sînt filtrate prin discursul inocent al Klarei, o lume poluată şi alienată, unde copiii învaţă online şi au întîlniri de interacţiune programate de părinţi, Klara şi Soarele este un roman despre iubire şi prietenie, despre sacrificiu şi mîntuire. Perspectiva inedită propusă de Ishiguro prin intermediul personajului central sporeşte impactul acestei poveşti profund umane.

Continuă lectura

Ce citim în luna februarie de la Grupul Editorial Trei?

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Preluare de pe blogul editurii Trei:

Anul 2021 începe în forță pentru Editura Trei: de la continuări ale seriilor polițiste deja celebre, la memoir sau scrieri care combină medicina, genetica, istoria și biologia, pe toate le veți găsi în curând pe site-ul Editurii Trei și în librăriile partenere (online și offline).

Continuă lectura

Lansare de carte #online: „Frankissstein. O poveste de iubire“ de Jeanette Winterson – miercuri, 4 noiembrie, ora 19.30

Miercuri, 4 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Frankissstein.O poveste de iubire de Jeanette Winterson, recent apărută în colecția „Raftul Denisei“, o traducere din engleză semnată de Vali Florescu. Un roman solid și ingenios construit, „Frankissstein.O poveste de iubire“ conține toate temele predilecte ale lui Winterson – genul, limbajul, sexualitatea, limitele libertății individuale și viața ideilor.
Participă: Vali Florescu, traducătoarea romanului, Angelo Mitchievici, critic literar și Radu Vancu, scriitor. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.
Evenimentul va fi difuzat pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction – și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.

Odată făcut, monstrul nu mai poate fi desfăcut. Ce se va întâmpla a început deja.“ Cuvinte care răsună la fel și în 1816, când Mary Shelley scrie povestea gotică a monstrului Frankenstein, dar și în era inteligenței artificiale, când elanul prometeic al științei pune în pericol echilibrul umanității. Reluând tema savantului care cochetează cu statutul de demiurg, Jeanette Winterson ne îndeamnă să reflectăm dacă nu cumva, de data aceasta, omul va fi izgonit de propria creație din paradisul pe care l-a construit.

Oamenii vor fi precum nobilii degenerați. O să avem un palat impozant numit trecut, care are nevoie de urgentă de reparații. O să avem o bucată de pământ de pământ de care n-am avut grijă cum trebuie, numită planeta. Și o să avem niște haine drăguțe și o mulțime de povești. Noi o să fim aristocrația pe care de dispariție. O să fim Blanche Dubois într-o rochie mâncată de molii. O să fim Maria Antoaneta, fără cozonac.“, crede Victor Stein, savantul obsedat de nemurire. O nemurire a informațiilor, nu a trupului biologic – acesta este complet dispensabil sau permanent ajustabil. Ry, iubitul/iubita lui, este exemplul perfect de ajustare a corpului în funcție de nevoile psihicului. Iar Ron Lord, improbabilul asociat al lui Victor, folosește tehnologia ca să nu răspundă nevoilor trupești și devine regele pieței de roboți sexuali. Personajele prezentului nu sunt însă cu nimic mai șocante decât grupul de prieteni englezi stabiliți la începutul secolului al XIX – lea pe malul Lacului Geneva – Byron și amanta lui, Claire, Percy B. Shelley și soția lui, Mary Wollstonecraft Shelley. Înnebunită de ploaia interminabilă care îi întemnițează în casă, tânăra Mary imaginează și așterne pe hârtie o poveste al cărei hybris este mai actual ca niciodată.“

Născută în 1959, la Manchester, Jeanette Winterson este crescută de o familie de evangheliști penticostali, în orășelul Accrington din Lancashire. La 15 ani, adolescenta, pe care părinții o destinaseră unei cariere de misionariat în Africa, își părăsește căminul. Pentru a-și putea continua studiile, lucrează ca vânzătoare de înghețată, îngrijitoare într-un ospiciu, asistentă a unui antreprenor de pompe funebre. Este admisă la Colegiul St Catherine din Oxford, unde absolvă cursurile de literatură engleză. Stabilită la Londra, publică în 1985 prima carte, cu o pronunțată tentă autobiografică, Portocalele nu sunt singurele fructe (Oranges Are Not the Only Fruit; Humanitas Fiction, 2008), care îi aduce Whitbread First Novel Award. Romanul Pasiunea (The Passion; Humanitas, 2006) este distins în 1987 cu John Llewelyn Rhys Memorial Prize, iar Sexul cireșilor (Sexing the Cherry, 1989; Humanitas Fiction, 2009), cu E.M. Forster Award. Următoarele romane – printre care Scris pe trup (Written on the Body, 1992; Humanitas Fiction, 2008, 2017), The PowerBook (2000), Lighthousekeeping (2004), aflat în 2005 pe lista scurtă la Commonwealth Writers’ Prize, Stone Gods (2007), O paranteză în timp (The Gap of Time – Hogarth Shakespeare Project, 2015; Humanitas Fiction, 2016) și Frankissstein. O poveste de iubire (Frankissstein. A Love Story, 2019; Humanitas Fiction, 2020) – confirmă extraordinara originalitate și forța literară ale autoarei. A mai scris nuvele, cărți pentru copii și scenarii de film. În 2011 a publicat o carte de memorii, Why Be Happy When You Could Be Normal, iar în 2016, volumul Zile de Crăciun. 12 povestiri și 12 rețete pentru 12 zile de sărbătoare (Christmas Days; Humanitas Fiction, 2017).

Lecturi 209: Carmen Maria Machado – Corpul ei și alte desfătări

Carmen Maria Machado – Corpul ei și alte desfătări (Her Body and Other Parties, 2017) 320p., TPB, 13×20, Vellant, 2018, Colecția Endorfiction, Trad. Vali Florescu, Red. Alunița Voiculescu, 29.9 lei, ISBN 978-606-980-039-3

Premii: Shirley Jackson Award for Single Author Collection 2017, Lambda Literary Award for Lesbian Fiction 2018, National Book Critics Circle Award for John Leonard Prize 2017, NAIBA Book of the Year for Fiction 2018, Brooklyn Public Library Literary Prize for Fiction & Poetry 2018

Nominalizări: Nebula Award Nominee for Best Novelette 2015, World Fantasy Award Nominee for Collection 2018, PEN/Robert W. Bingham Prizee Nominee for Shortlist 2018, Los Angeles Times Book Prize Nominee for Art Seidenbaum Award for First Fiction 2017, Dylan Thomas Prize Nominee for Shortlist 2017, National Book Award Finalist for Fiction 2017, Kirkus Prize Nominee for Fiction 2017

Nota Goodreads: 3.91 (26515 note)

Descrierea editurii: „Povestirile lui Carmen Maria Machado vibrează de originalitate, bizarerie și senzualitate, forțând cusăturile pielii personajelor și ale limbajului în moduri aproape imposibile, de neuitat. Într-un amestec perfect unic de horror erotic cu basm și cultură pop cu mit, Machado reușește să spună o altă poveste a feminității, una nefamiliară, poate șocantă, dar una pe care trebuie să o știm. În „Corpul ei și alte desfătări”, există o poveste despre o femeie care îi dă unui bărbat totul, dar el vrea mai mult – vrea să știe secretul panglicii verzi care a devenit una cu trupul ei. Există o poveste despre o femeie care începe să dispară, la propriu, din cauza unei epidemii misterioase. Există o poveste despre o femeie care ar face orice să-și hrănească soțul cu o bucată de ficat proaspăt. Există o poveste despre o femeie care s-a născut prea devreme. Există o poveste despre o femeie care a dat naștere în taină unor pui de lup.”

Să începem mai întâi cu colecția în care a apărut această bizară, dar totodată fascinantă carte: Endorfiction. Editura Vellant, alături de alte câteva edituri, extrem de puține, se pare, cum ar fi Hecate (care sper că rezistă în continuare) sau Baroque Books & Arts, nu pare îndeosebi preocupată și de aspectul financiar sau, mai degrabă, de cel comercial când își selectează cărțile pe care urmează să le publice. Cinste lor! Și editura Vellant are probabil cele mai interesante coperte de pe piață la ora actuală, adevărate opere de artă în sine, întărind parcă ideea că oamenii din spatele acestor cărți pun mare preț și pe cum arată cartea care va intra pe mâinile cititorului, nu numai pe ceea ce se află între copertele acesteia. În colecția Endorfiction, coordonată de neobosita Alexandra Rusu, apar cărți puține, dar însemnate. Cărți care nu prea par pe gustul tuturor, dar care își găsesc totuși public. Cărți incomode, cu subiecte delicate, din zone literare ceva mai puțin vizitate de cititorul obișnuit.

Cum este cazul cu volumul de față. Mărturisesc că de ceva vreme nu mă mai preocupă în mod deosebit ce carte a luat nu știu câte premii, cum era cazul până acum cu premiile de gen din SF, fantasy și horror, premii pe care le urmăream an de an, notându-mi cu mare conștiinciozitate câștigătorii pe o agendă cu coperte roșii de catifea. Au trecut vremurile acelea, acum merg mai degrabă pe recomandări ale prietenilor și pe inspirația proprie, după un șir cam lunguț de rateuri. Așa că poate acest volum ar fi trecut neobservat dacă n-ar fi apărut în colecția Endorfiction. Pe care mi-am completat-o cu conștiinciozitate și pe care o voi urmări cu atenție atât timp cât va apărea (cât mai mult, sper). Un motiv în plus s-o urmăresc, pe lângă selecția atentă și variată a titlurilor, îl reprezintă prezența traducătorului, cu un font mai mic, dar vizibil, pe copertă, unde, după umila mea părere, subiectivă, e drept, având în vedere meseria pe care o practic de vreo patru ani, i-ar fi și locul. Dar acesta este un alt subiect și nu de polemică pe această temă e locul aici.

Locul aici este să amintesc faptul că poveștile din această colecție de autor sunt, în primul rând, stranii. În al doilea rând, sunt incomode. Adică nu mă aștept să le placă gospodinelor devoratoare de Sandra Brown și Danielle Steel. Sau cititorilor care consideră că locul femeilor este la cratiță, îngrijindu-se de copii. Bine, aici am menționat niște extreme. Însă chiar și la mijloc nu cred că va plăcea multora. Eu însumi, care mă consider o fire deschisă, aproape complet lipsită de prejudecăți, am înghițit cu greu niște chestii. Chestii care însă înțeleg că sunt pe placul persoanelor cu alte orientări sexuale față de-a mea. Nimic greșit în asta, firește, însăși autoarea nu se ferește să spună în mod deschis că e lesbiană, că trăiește alături de o parteneră și că scrie literatură gay. Așa că cine suntem noi să nu ne placă de ea și de ce scrie ea? Ce legătură are una cu alta, orientarea sexuală a autorului cu opera în sine pe care o produce? Desigur, fiecare are dreptul la o părere, însă asta nu înseamnă că trebuie să susținem sus și tare că părerea noastră are o importanță mai mare decât a altora.

În fine, ce voiam de fapt să spun? Voiam să spun că poveștile lui Carmen Maria Machado sunt… da, în primul rând, stranii. Dar și senzuale, sensibile, înduioșătoare și străbătute uneori de un erotism la limita pornografiei, împletit cu nițel horror, SF, fantasy și realism magic, iar rezultatul este un melanj de-a dreptul fermecător. Desigur, nu toate poveștile din volum mi-au plăcut, la urma urmei, câți cititori, atâtea gusturi, însă majoritatea, în frunte cu prima, desigur, „Cusătura soțului” (inspirată, cu siguranță de povestirea „The Green Ribbon”, de care nici Washington Irving nu e străin), pe care aș recomanda-o oricând oricărui cititor împătimit de dark-fantasy sau chiar horror, au ceva al lor, menit să placă, să displacă, sau să incite. Să trezească interesul, chiar dacă după aceea veți spune că nu veți mai citi niciodată scris de această autoare. Însă doar voi veți avea de pierdut.

Un limbaj bogat, luxuriant, mustind de erotism pe fiecare pagină, indiferent că avem de-a face cu post-apocalipse, soți geloși și curioși (prima poveste este cea mai elocventă în acest sens, scoțând în evidență presiunile la care sunt supuse femeile mai tot timpul și cât de multe le cerem noi, bărbații), mame ajunse la limita răbdării, atmosferă a la Cthulhu (pentru cunoscători) sau fabulații împletite cu realitate pornind de la excelentul și longevivul serial „Lege și ordine: Brigada specială (Law and order: SVU)” (povestire, nuvelă, de fapt, mai degrabă, a cărei prezență în acest volum m-a făcut să scad nota volumului, per ansamblu, căci nu i-am înțeles rolul în toată această schemă).

Dacă aș recomanda acest volum mai departe? Firește. Am devorat cartea, chiar dacă nu toate poveștile pot fi considerate capodopere sau nu le-am considerat pe gustul meu. Însă câteva dintre ele sunt bune de pus în ramă. Una am amintit-o deja, consider o mutare de geniu așezarea ei la începutul volumului. „Opt îmbucături” oferă o idee cam macabră, însă extrem de interesantă. „Rezidenta” a picat la fix după ce doar terminasem de citit „Casa bântuită” a lui Shirley Jackson – un adevărat model de poveste încărcată de suspans bine dozat, personaje paranoice și chestii care le fac să o ia, încet, încet, pe arătură, plus nebunie, pierdere a lucidității, încercare de regăsire a sinelui și a identității prin trimiteri mai mult sau mai puțin vagi la trecut și la cele prezente. „Inventar” rescrie apocalipsa cauzată de un virus misterios în cheie erotică. Și așa mai departe. Puteți descoperi această carte strat cu strat, pagină cu pagină, poveste cu poveste, și sigur nu vă va părea rău. Traducerea este excelentă și surprinde perfect bogăția acestei stiliste mare amatoare de teme incomode care este Carmen Maria Machado.