Semnal editorial 227: Cele mai noi titluri apărute la editura RAO (VIII) – Connelly, Maas, Raney, Thornton

RAO - Al cincilea martor

O lectură incitantă, cu un strop de venin pentru savoare.

„Când ești printre cei mai buni, milioane de cititori îți așteaptă cu nerăbdare următoarea carte, iar criticii sunt pregătiți să-ți distrugă reputația în cazul în care oferi o poveste mai puțin decât excelentă.
Așa cum se spune, este mai greu să rămâi în top decât să ajungi acolo.
Cu Al cincilea martor, Connelly nu are de ce să se îngrijoreze. Își poate păstra tronul în continuare și reputația intactă. Acesta este unul dintre cele mai complete romane sub toate aspectele.
Proza sa este meticuloasă, ascuțită precum scalpelul și ține fiecare fir al poveștii strâns unit.“

Jacques Filippi, House of Crime and Mystery

Michael Connelly revine cu un caz care îl pune pe Mickey Haller, avocatul din limuzină, față în față cu lumea privilegiată a băncilor și a activității de executare silită și care vă va ține cu sufletul la gură.

În Al cincilea martor se concentrează aproape exclusiv pe ce se întâmplă între pereții sălii de judecată, dar punând accentul pe jocul „oferă și primește“ dintre procuror, avocatul apărării, judecător și juriu, un amestec complex de personalități și strategii legale.

Narațiunea lui Connelly este deosebit de bogată. Mickey Haller ne conduce prin întreaga poveste în timp real, observându-și gafele și lăudându-se pentru improvizațiile rapide. Nu strică nici faptul că intriga este picantă: o femeie pe care Haller o reprezenta într-un proces împotriva băncii care încerca să-i ia casa este acuzată că l-a ucis pe bancherul care se ocupa de executarea silită.

Combinând informații extrase din ziare privind criza ipotecară și cu o distribuție de personaje care sfidează stereotipurile, Connelly arată, încă o dată, că succesul său nu este trecător.
Și, aparent, nici al lui Mickey Haller, care pune la cale o ultimă răsturnare de situație ce vă va mulțumi cu siguranță.

MICHAEL CONNELLY s-a născut în Philadelphia, în 1956. A hotărât să devină scriitor descoperind cărțile lui Raymond Chandler, drept urmare a obținut o diplomă în jurnalism cu specializarea scriere creativă la Universitatea din Florida. După absolvire, a lucrat la diferite ziare din Daytona Beach și Fort Lauderdale, unde s-a ocupat de „războiul cocainei“. În 1986, împreună cu alți doi reporteri, a intervievat supraviețuitorii unui accident aviatic, material ce a fost nominalizat la Premiul Pulitzer, ceea ce l-a propulsat la Los Angeles Times. Este creatorul a două personaje des întâlnite în cărțile sale: detectivul Hieronymus Bosch și avocatul Mickey Haller, cărora li s-au adăugat Renée Ballard și jurnalistul de investigații Jack McEvoy.

Cărțile sale au fost traduse în 39 de limbi. A câștigat 15 premii internaționale. Pe lângă activitatea de scriitor, Connelly este unul dintre producătorii și scenariștii serialelor de televiziune Bosch și Level 9. Poate fi văzut ocazional în serialul Castle, jucând pocher.

Data de publicare: 10.11.2020
Format: BIBLIOTECA RAO
Categorie: FICȚIUNE ADULȚI
Domeniu de editare: THRILLER JURIDIC
Număr de pagini: 520
Preț: 54 lei

RAO REGatul

O poveste care însoțește seria Regatul spinilor și al trandafirilor

„Suspans, romantism, intrigă captivantă și acțiune.Aceste cărți nu trebuie să fie ratate!“
Huffington Post

„O poveste superb scrisă, pe cât de romantică și nuanțată, pe atât de sălbatică. Te vrăjește fără să-ți dai seama.“
Alexandra Bracken

Văzute prin ochii lui Feyre și ai lui Rhysand, evenimentele din această carte, care au loc la câteva luni după întâmplările răvășitoare din Regatul aripilor și al pieirii, fac trecerea către următoarele volume din seria Regatul spinilor și al trandafirilor.

Feyre, Rhys și prietenii lor sunt încă ocupați cu reconstrucția Regatului Nopții și a lumii de dincolo de el, atât de schimbate de lucrurile petrecute cu câteva luni în urmă. Dar Solstițiul de Iarnă se apropie. El reprezintă promisiunea unei liniști câștigate cu greu. Totuși, atmosfera festivă nu poate să îndepărteze umbrele trecutului. Primul ei Solstițiu în postura de Mare Lady îi aduce lui Feyre emoții nebănuite. Ea descoperă că persoanele care îi sunt dragi au mai multe răni decât și-ar fi imaginat. În urma lor rămân cicatrice care vor avea un impact uriaș, deși greu de anticipat asupra Regatului Nopții.

SARAH J. MAAS e autoarea cărților de mare succes din seriile Tronul de cleștar și Regatul spinilor și al trandafirilor. A început să lucreze la prima carte când avea doar șaisprezece ani. Născută în New York, Sarah a absolvit magna cum laude Hamilton College în 2008, având ca specializare principală scrierea creativă și specializare secundară studii religioase. În prezent, locuiește în Pennsylvania împreună cu soțul ei și câinele lor.

Data de publicare: 10.11.2020
Format: BIBLIOTECA RAO
Categorie: FICȚIUNE TINERI
Domeniu de editare: FANTASY
Număr de pagini: 264
Preț: 46 lei

RAO - Doua vieti

„O descriere rafinată a legăturii complicate de dragoste mamă-fiică, pierdere și durere.“
Kirkus Reviews

Romanul Două vieți reprezintă debutul promițător al lui Karen Raney. Dovada supremă fiind că există deja pregătiri pentru ecranizarea lui pentru marele ecran, drepturile fiind cumpărate de Monumental Pictures și Lionsgate.

Tema cărții este una dureroasă, care vibrează în inimile cititorilor. Maddy are 16 ani, este inteligentă, amuzantă și profundă, dar are cancer. Ea testează continuu profunzimile și limitele apropierii de mama ei, în timp ce aceasta trebuie să-și înțeleagă fiica, pe care o cunoaște doar parțial, într-o lume pe care nu o poate controla.

Un roman extraordinar despre dragoste, secrete de familie și suferință. Fanii lui John Boyne (Băiatul cu pijamale în dungi, RAO) vor fi bucuroși să descopere un stil asemănător în această carte.

KAREN RANEY s-a născut în Schenectady, New York, a urmat Colegiul Oberlin, a absolvit Universitatea Duke și a lucrat ca asistentă medicală înainte de a se muta la Londra pentru a studia arta. Locuiește în Londra și predă la Universitatea din East London.

Data de publicare: 10.11.2020
Format: BIBLIOTECA RAO
Categorie: FICȚIUNE ADULȚI
Domeniu de editare: DRAMĂ
Număr de pagini: 368
Preț: 39 lei

RAO - Hotelul

Hotelul vrăjitorilor este un roman de transformare, încântător cu fiecare pagină, o provocare pentru oricine îl citește.“
Chicken House Children Fiction

Tratat mai mereu cu nedreptate de managerii hotelului (domnul și doamna Bunn) și de fiica lor (Tiffany), Seth Seppi – ajutorul de bucătar care pregătește deserturi trăsnite – consideră că are extrem de puține șanse de a promova, iar singurul atu al jobului reprezintă faptul că are șansa de a‐și perfecționa rețetele, la fel cum făcuse cu mult timp în urmă alături de tatăl său, și el bucătar. De aici însă și până la a deveni suspect de crimă odată cu asasinarea pe neașteptate a importantului magician dr. Thallomius (după ce a mâncat desertul special pregătit de Seth) nu e cale prea lungă.

NICKI THORNTON a condus alături de soțul ei, mai bine de zece ani, librăria Mostly Books, din Abingdon, Oxfordshire, și este mama a doi băieți.

Data de publicare: 10.11.2020
Format: BIBLIOTECA RAO
Categorie: FICȚIUNE TINERI
Domeniu de editare: FANTASY
Număr de pagini: 224
Preț: 35 lei

Semnal editorial 204 + Fragment în avanpremieră: Michael Connelly – Al cincilea martor

Nu este disponibilă nicio descriere.

Sunt vremuri grele pentru Mickey Haller, avocatul din limuzină, lovit și el de recesiune economică. Drept urmare, și‑a extins afacerea în domeniul executărilor silite, iar una dintre clientele sale este acuzată că l‑a ucis pe bancherul pe care îl învinuia că voia să‑i ia casa. Mickey își pune înteraga echipă la muncă pentru a o exonera pe Lisa Trammel, chiar dacă indiciile și propriile suspiciuni duc la concluzia că femeia este vinovată. În ciuda pericolului și a incertitudinii, Haller pregătește cea mai bună apărare din cariera sa într‑un proces în care ultima surpriză vine abia după ce a fost dat verdictul.


Aprecieri:

„Intriga este demnă de un maestru al povestirii.” Publishers Weekly


„Cea mai bună carte – până la următoarea!” Alex Gordon, Peterborough Evening Telegraph (UK)

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

1

Doamna Pena m‑a privit de pe bancheta din spate cu mâinile în aer într‑un gest de implorare. Rugămintea a venit într‑o engleză cu un puternic accent spaniol.

– Vă rog, mă ajutaţi, domnule Mickey?

M‑am uitat la Rojas, care stătea întors pe scaunul şoferului, chiar dacă nu aveam nevoie de traducere. Mi‑am aruncat apoi privirea prin lunetă, peste umărul doamnei Pena, spre casa pe care voia cu disperare s‑o păstreze. Era o clădire zugrăvită într‑o nuanţă spălăcită de roz, cu două dormitoare şi o curte sărăcăcioasă, împrejmuită de un gard de sârmă. Treapta de beton din faţa verandei era presărată cu graffiti, toate ilizibile, cu excepţia cifrei 13. Nu indica adresa. Ci reprezenta un jurământ de credinţă.

M ‑am uitat din nou spre doamna Pena. Avea patruzeci şi patru de ani şi era atrăgătoare, în ciuda aerului oarecum „ponosit“ pe care îl degaja. Îşi creştea singură cei trei băieţi adolescenţi şi nu‑şi mai plătise ipoteca de nouă luni. Acum, banca îi pusese sechestru pe casă şi se pregătea s‑o vândă.

Licitaţia urma să aibă loc peste trei zile. Nu avea nicio importanţă faptul că locuința nu valora mai nimic şi nici că se afla într‑un cartier rău famat din sudul Los Angelesului. Se va găsi cineva care s‑o cumpere, iar doamna Pena va deveni, din proprietar, chiriaş – asta dacă noul proprietar nu avea s‑o dea afară. Ani buni, se bazase pe protecţia găştii Florencia 13. Dar vremurile se schimbaseră. Niciun jurământ de credinţă şi nici vreo bandă din lume nu mai puteau acum s‑o ajute. Avea nevoie de un avocat. Avea nevoie de mine.

–  Spune‑i că voi încerca să fac tot ce‑mi va sta în putinţă ca s‑o ajut! am răspuns. Că sunt ferm convins de faptul că voi reuşi să împiedic licitaţia şi să contest validitatea sechestrului. Voi putea măcar să amân procesul. Şi să câştig timp ca să putem face un plan pe termen lung. Poate că în acest răstimp va reuşi să se pună pe picioare.

Am dat din cap şi am aşteptat ca Rojas să‑i traducă răspunsul meu. Rojas lucra ca şofer şi translator pentru mine încă de când cumpărasem pachetul publicitar de la posturile de radio spaniole.

Telefonul mi‑a vibrat în buzunar. O vibrație scurtă, semn că era un mesaj, nu un apel. L‑am ignorat. Când Rojas a terminat de tradus, am intervenit iute înainte ca doamna Pena să apuce să‑mi răspundă.

–  Trebuie să înţeleagă faptul că nu‑i ofer o soluţie pentru problemele ei. Pot doar să amân lucrurile şi să negociez cu banca. Dar nu pot să‑i promit că nu va pierde casa. De fapt, a şi pierdut‑o. O voi recupera, dar, la un moment dat, tot va trebui să înfrunte banca.

Rojas i‑ a tradus explicaţiile mele, gesticulând pe alocuri, acolo unde eu nu o făcusem. Adevărul era că doamna Pena trebuia, în cele din urmă, să plece. Întrebarea era: până unde voia să merg? Invocarea falimentului personal va amâna sechestrul cu încă un an. Dar nu trebuia să ia încă această decizie.

–  Spune‑i, de asemenea, că trebuie să mă plătească pentru serviciile mele! Explică‑i planul! O mie de dolari avans şi apoi o plată lunară.

–  Despre ce sumă lunară vorbim şi pe ce perioadă?

Am privit din nou casa. Doamna Pena mă invitase înăuntru, dar preferasem să discutăm în maşină. Mă aflam pe teritoriul unor bande periculoase, iar limuzina mea – un Lincoln Town Car BPS – îmi oferea siguranţa de care aveam nevoie. O cumpărasem la mâna a doua de la văduva unui asasin plătit al cartelului Sinaloa. Avea portierele blindate, iar geamurile erau construite din trei straturi de sticlă laminată. Blindate şi ele. Geamurile doamnei Pena, în schimb, nu erau. Învăţasem bine lecţia fostului proprietar – dintr‑o maşină blindată ieşi numai dacă ești nevoit.

Doamna Pena îmi explicase ceva mai devreme că rata ipotecară, pe care nu o mai plătise de nouă luni, era de şapte sute de dolari pe lună. Cât timp aveam să‑i instrumentez cazul, va continua să amâne plata ratelor. Şi cât timp voi ţine banca la distanţă, se va bucura bine mersi de viaţă, iar eu voi câştiga o sumă frumuşică.

–  Să zicem două sute cincizeci de dolari pe lună! E un preţ rezonabil. Să înțeleagă că este vorba despre un preț preferențial și că nu trebuie să întârzie cu plata! Acceptăm şi un card de credit dacă mai are ceva pe el. Dar ai grijă să nu expire până la sfârşitul anului!

Rojas îi traduse, cu mai multe gesturi şi cuvinte decât folosisem, iar eu mi‑am verificat telefonul. Mesajul era de la Lorna Taylor.

SUNĂ‑MĂ CÂT POȚI DE REPEDE!

O voi suna după întâlnirea cu clienta mea. O firmă de avocatură obișnuită ar fi avut un şef de birou şi o secretară. Dar cum biroul meu se afla pe bancheta din spate a limuzinei Lincoln, Lorna se ocupa de dosare şi răspundea la telefoane din apartamentul unde locuia, în West Hollywood, alături de anchetatorul meu.

Pentru că mama era de origine mexicană, înţelegeam spaniola mai bine decât lăsam să se vadă. Când doamna Pena a răspuns, am înţeles – cel puţin, în esenţă – ce a zis. Dar l‑am lăsat oricum pe Rojas să‑mi traducă răspunsul ei. Femeia a fost de acord să‑mi dea pe loc o mie de dolari avans şi să‑şi achite cu conştiinciozitate plăţile lunare. Onorariul meu, nu ratele bancare. Dacă aveam să‑i prelungesc şederea în locuinţa actuală cu încă un an, suma totală pe care o voi încasa va fi de patru mii de dolari. Nu era rău pentru ce aveam de făcut. Probabil că n‑aveam să o mai văd vreodată. Urma să atac în instanţă decizia de sechestru a băncii şi astfel să amân un timp lucrurile. Poate că nici nu va trebui să mă prezint la proces. De „munca de teren“ se va ocupa tânăra mea parteneră. Ambele părţi vor fi mulţumite – şi eu, şi doamna Pena. Casa va fi, în cele în urmă, scoasă la mezat. Cum se întâmplă mereu.

Aveam un caz solid, chiar dacă doamna Pena nu făcea parte din categoria clienţilor care îmi stârnesc compasiunea. Majoritatea acestora renunţă să‑şi mai plătească ratele bancare după ce îşi pierd locul de muncă sau în urma unor probleme medicale grave. Doamna Pena hotărâse să nu‑şi mai achite datoriile ban‑care în momentul în care cei trei fii ai ei ajunseseră la închisoare pentru trafic de droguri, iar ajutorul lor financiar, acordat în fie‑care săptămână, încetase brusc. Povestea ei nu putea fi nicidecum înduioşătoare. Dar banca jucase murdar. Îi citisem dosarul – evidența notificărilor prin care instituţia bancară îi aducea la cunoştinţă neachitarea ratelor lunare, culminând cu decizia de sechestru. Femeia susţinea însă că nu primise nimic. Şi îi dădeam crezare. Căci era puţin probabil ca executorii judecătoreşti să cutreiere de bunăvoie un cartier precum cel în care locuia. Bănuiam, aşadar, că înştiinţările sfârşiseră la gunoi, iar executorii minţeau susţinând că le trimiseseră. Dacă reuşeam să dove‑desc acest lucru, atunci puteam să ţin un timp banca în şah, înclinând balanţa în favoarea doamnei Pena.

Aceasta va fi strategia de apărare. Biata femeie nu fusese nici‑odată înştiinţată de pericolul ce o pândea. Banca a profitat de situaţia ei şi i‑a impus decizia de sechestru fără să‑i ofere posibilitatea de a‑şi achita datoriile, motiv pentru care instituţia bancară trebuia sancţionată.

–  Ne‑am înţeles, atunci, am răspuns. Spune‑i să ne aducă avansul, timp în care voi scoate contractul la imprimantă şi chitanţa. Demarăm chiar astăzi procesul.

I‑am zâmbit doamnei Pena, încuviinţând. Rojas i ‑a tradus răspunsul meu, apoi a coborât din maşină şi i‑a deschis portiera.

După ce femeia a plecat, am deschis pe laptop contractul în spaniolă şi am scris numele şi numerele necesare. Apoi l‑am scos la imprimanta aflată pe scaunul din dreapta şoferului. În final, am completat chitanţa pentru suma pe care avea să o depună în cont. Totul pe faţă. Întotdeauna am procedat aşa. Era cea mai bună cale de a nu‑mi pune în cap baroul din California. Oi fi având eu maşină blindată, dar mă temeam mai mult de cei din barou decât de ban‑dele criminale.

Fusese un an dificil pentru firma de avocatură Michael Haller & Associates. Dreptul penal o luase pe o pantă descendentă din cauza crizei economice. Nu şi infracţiunile. În Los Angeles, criminalitatea mergea mai departe oricum ar fi fost economia. Dar clienţii dispuşi să plătească un avocat erau tot mai puţini. Părea că nimeni nu mai avea bani ca să apeleze la serviciile unui avocat. Drept urmare, birourile avocaţilor din oficiu gemeau de cazuri şi clientelă, pe când cei ca mine mureau de foame.

Aveam cheltuieli mari, printre care şi o fiică de paispreze ani care învăța la o şcoala privată și care pomenea de USC1 ori de câte ori aduceam vorba de universităţi. Trebuia să fac ceva, așa că am făcut un pas, cândva de neconceput. Am trecut pe Dreptul civil. Singura ramură înfloritoare din această industrie o consti‑tuiau acţiunile legale întreprinse împotriva deciziilor de execu‑tare silită. Am participat la câteva seminare ale baroului, m‑ am documentat singur ca să demarez cât mai repede lucrurile şi am început să‑mi fac publicitate în două limbi. Am făcut câteva site‑uri şi am început să cumpăr listele cu dosarele de executare de la biroul grefierului districtual. Aşa a devenit doamna Pena clienta mea. I‑am scris un mail. I‑am găsit numele pe listă şi i‑am trimis o scrisoare – în spaniolă – oferindu ‑mi serviciile. Mi‑a spus că scrisoarea mea era prima notificare primită care o înştiinţa de sechestrul băncii.

  1. University of Southern California (n.tr.)

Se spune că, dacă clădeşti ceva, oportunităţile nu vor întârzia să apară. Şi e cât se poate de adevărat. Pentru că nu mai făceam faţă solicitărilor primite – aveam astăzi încă şase întâlniri după cea cu doamna Pena –, îmi angajasem o parteneră la Michael Haller & Associates. Criza naţională a sechestrelor asupra proprietăţilor începea să se mai domolească, dar nimic nu‑i anunţa sfârşitul. În Los Angeles, puteam să profesez ca avocat de Drept civil până la adânci bătrâneţi.

Cazurile îmi vărsau în buzunar doar câte patru sau cinci mii de dolari, dar în această perioadă din carieră prevala cantitatea, nu calitatea. În prezent, aveam de rezolvat peste nouăzeci de cazuri de sechestru. Fiica mea se putea înscrie acum la USC. Putea să viseze fără griji la o diplomă de master.

Erau voci care mă condamnau pentru că îi ajutam pe dator‑nici să fenteze sistemul, încetinind astfel procesul de redresare economică. Unii dintre clienţii mei se încadrau, fără doar şi poate, în acest tipar. Dar pe majoritatea îi consideram victime. Ispitiţi iniţial cu imaginea idilică a visului american al proprietăţii, erau atraşi apoi în capcanele ipotecare pentru care nu erau nici pregătiți și nici nu aveau calificarea necesară. Și, apoi, deveneau din nou victime ale creditorilor lipsiţi de scrupule, care dădeau năvală peste ei în nebunia executărilor silite ce urmau. Majoritatea acestor oameni, cândva mândri proprietari de case, nu aveau nicio șansă în faţa prevederilor legale eficiente privind sechestrul din California. Băncile nu aveau nevoie nici măcar de aprobarea vreunui judecător ca să le ia casele clienţilor. Marii finanţişti consideraseră că acesta era făgaşul firesc al lucrurilor. Trebuiau doar să menţină în mişcare rotiţele mecanismului. Cu cât criza atingea mai repede pragul de jos, cu atât mai repede începea procesul de relansare economică. Da, spune‑i asta doamnei Pena!

Exista şi o teorie a conspiraţiei potrivit căreia marile instituţii bancare din ţară voiau să submineze legislaţia imobiliară, să saboteze sistemul judiciar şi să creeze o industrie a sechestrului aflată într‑un ciclu continuu, care să fie profitabilă pentru ele din toate părțile. Eu nu prea credeam în această teorie. Dar, deşi practi‑cam de puţin timp această ramură a Dreptului, văzusem suficiente fapte lipsite de etică, săvârşite de aşa‑zişi oameni de afaceri corecţi şi cinstiţi, încât să mi se facă dor de Dreptul penal.

Rojas stătea lângă maşină şi o aştepta pe doamna Pena să se întoarcă cu banii. M‑am uitat la ceas şi mi‑am dat seama că aveam să întârziem la următoarea întâlnire – un caz de sechestru comercial în Compton. Încercasem să grupez noii clienți pe zone, ca să economisesc timp, benzină şi kilometraj. Astăzi, lucram în partea de sud a oraşului. Mâine, urma zona estică a Los Angelesului. Două zile pe săptămână le petreceam în maşină, semnând noi contracte. În restul timpului, rezolvam cazurile.

–  Grăbeşte‑te, doamnă Pena! am mormăit eu. Trebuie să plecăm.

M‑am hotărât să profit de timpul cât îmi aşteptam clienta ca s‑o sun pe Lorna. Cu trei luni în urmă, începusem să‑mi ascund numărul de telefon când îmi sunam clienţii. N‑am făcut niciodată asta când practicam Dreptul penal, dar în noua lume a Dreptului civil nu voiam să le dau oamenilor numărul personal de telefon.

Nici clienţilor mei, nici avocaţilor creditorilor.

–  Biroul de avocatură Michael Haller & Associates, spuse Lorna. Cu ce vă pot…

–  Eu sunt. Ce s‑a întâmplat?

–  Mickey, trebuie să te duci de urgenţă la secția de poliție din Van Nuys, mi‑a răspuns ea grăbită.

Van Nuys era centrul de operaţiuni al LAPD1, din San Fernando Valley, în partea de nord a oraşului.

  1. Departamentul de poliţie din Los Angeles (în lb. engleză în original, n.tr.)

–  Lucrez în sud astăzi. Ce s‑a întâmplat?

–  Am primit un telefon de la Lisa Trammel. E acolo.

Lisa Trammel era o clientă. De fapt, era primul meu caz de sechestru. Reuşisem să‑i păstrez, timp de opt luni, casa în care locuia şi eram convins că voi putea să ţin banca în şah pentru încă un an înainte de a lansa bomba falimentului personal. Dar era atât de mistuită de frustrările şi nedreptăţile vieţii, încât nu o puteam calma sau controla. Manifestase în faţa sediului instituţiei cu o pancartă în mână, prin care critica practicile frauduloase şi acţiunile lipsite de scrupule ale acesteia. Asta până când banca a obţinut un ordin de restricţie provizoriu împotriva ei.

–  A încălcat ordinul de restricţie? Şi au arestat‑o pentru asta?

–  Mickey, au arestat‑o pentru crimă.

Nu asta mă aşteptam să aud. – Pentru crimă? Cine e victima?

– Mi‑a spus că au acuzat‑o de uciderea lui Mitchell Bondurant. Răspunsul m‑a redus din nou la tăcere. M‑am uitat pe fereastră şi am văzut‑o pe doamna Pena venind spre mașină. Ţinea în mână un teanc de bancnote.

–  Bine. Sună‑i pe toţi clienţii de astăzi şi reprogramează întâlnirile! Spune‑i lui Cisco să se ducă la Van Nuys! Ne întâlnim acolo.

–  S‑a făcut. Vrei ca Bullocks să preia întâlnirile de la prânz?

„Bullocks“ era porecla lui Jennifer Aronson, partenera pe care o angajasem de la Southwestern, o facultate de Drept cu sediul în clădirea fostului centru comercial Bullocks Wilshire.

–  Nu, nu vreau să aibă primul contact cu clienţii. Reprogra­mează. Şi mai e ceva. Cred că am la mine dosarul Trammel, dar lista persoanelor de contact e la tine. Sun‑o pe sora ei. Lisa are un băiat, care s‑ar putea să fie la şcoală. Cineva trebuie să‑l ia de acolo dacă nu ajunge Lisa.

Le ceream clienţilor să ne dea telefoanele persoanelor de contact, pentru că ne era greu uneori să‑i găsim ca să‑i chemăm la audieri – sau ca să le amintim că trebuie să‑mi achite onorariul.

–  Mă ocup imediat, mi‑a răspuns Lorna. Baftă, Mickey!

–  Şi ţie.

Am închis telefonul şi gândul mi‑a zburat la Lisa Trammel. Cumva nu mă mira faptul că fusese arestată pentru uciderea celui care încerca să‑i ia casa. Însă nu mă aşteptam să recurgă la un gest atât de extrem. Nici pe departe. Dar, undeva, în adâncul sufletu‑lui meu, am ştiut că nu va sta cu mâinile în sân.