Blogtour și Instagramtour „Piranesi”

Update: un eveniment în familie, adică aniversarea fiicei mele, mă obligă să amân deznodământul cu o zi. Scuze! Așadar, mai aveți timp încă o zi pentru concurs!
Spor și ne auzim mâine!

Pe pagina de Facebook Biblioteca lui Liviu: https://www.facebook.com/LiviuSzoke/posts/175090114195869

Pe blog: https://wp.me/pz4D9-3Qr.

Pe Instagram: https://www.instagram.com/p/CF85LpfJvdW/.

Blogtour & Instagramtour: împreună cu prietenii de la editura Nemira, am dat startul unui concurs la care puteți câștiga 3 exemplare din „Piranesi”, cel mai recent roman al Susannei Clarke, proaspăt apărut în imprintul Armada, trad. Roxana Brînceanu.

Un exemplar va putea fi câștigat pe Instagram (https://www.instagram.com/liviuszoke/), unul pe pagina de Facebook a blogului, Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke/), iar cel de-al treilea, aici, pe blog. Practic, trei concursuri, trei exemplare, trei câștigători, trei ocazii de a câștiga.

Câștigătorii vor fi anunțați luni, 12 octombrie, pe pagina mea de Facebook, pe pagina de Facebook a blogului și pe blog. Pentru a participa la concursul de pe pagina de Facebook a blogului: like paginii (e foarte simplu, plus că veți afla informații de calitate despre noile apariții, fragmente în avanpremieră, plus articole din cele mai interesante: https://www.facebook.com/LiviuSzoke/) și răspundeți la întrebarea: de ce ați vrea să câștigați acest fascinant volum fantasy?

Pentru a participa la concursul de pe blog, răspundeți la aceeași întrebare aici, în comentarii la această postare: de ce ați vrea să câștigați acest fascinant volum fantasy?

Însă asta nu e tot. Blogtour înseamnă că vor fi organizate mai multe evenimente, și că aveți mai multe șanse, după cum o arată și bannerul de mai jos:

Și, în plus, vă oferim și un fragment în avanpremieră din cartea pe care o puteți câștiga la cele trei concursuri.

Succes!

FRAGMENT

BatterSea

Notă din a Douăzeci și Noua Zi a celei dea Cincea Luni din Anul în care Albatrosul a venit  în Sălile de SudVest 

De dimineață, la ora 10, m‑am dus în cea de‑a Doua Sală de Sud‑Vest să mă întâlnesc cu Omul Celălalt. Când am intrat în Sală el era deja acolo, sprijinit de un Soclu Gol și bătând într‑unul dintre dispozitivele lui strălucitoare. Purta un costum bine croit din stofă neagră și o cămașă de un alb imaculat care contrasta plăcut cu tonurile măslinii ale pielii sale. 

Fără să‑și ridice privirea de la dispozitiv, a spus: 

– Am nevoie de niște informații. 

Adesea e așa: atât de concentrat pe ceea ce face, încât uită să spună „Salut!“ sau „La revedere!“ sau să mă întrebe ce mai fac. Eu nu mă supăr. Îi admir pasiunea pentru munca științifică. 

– Ce informații? am întrebat. Pot să te asist? 

– Desigur, a zis. De fapt n‑o să pot ajunge prea departe dacă n‑o faci. Astăzi subiectul cercetărilor mele ești tu! 

Aici a ridicat capul din ceea ce făcea și mi‑a zâmbit. Are cel mai fermecător zâmbet atunci când își amintește să‑l folosească.

– Serios? Ce încerci să afli? Ai o ipoteză în ceea ce mă privește? 

– Am. – Care anume? 

– Asta nu pot să‑ți spun. Ar putea influența datele. 

– Oh! Da. Adevărat. Scuze. 

– E‑n regulă, a zis. E normal să fii curios. 

Și‑a așezat dispozitivul strălucitor pe Soclul Gol și s‑a întors spre mine. 

– Stai jos. 

M‑am așezat pe Pavaj, cu picioarele încrucișate și am așteptat întrebările lui. 

– Stai comod? a întrebat. Bine. Acum, spune‑mi. Ce îți amintești? 

– Ce îmi amintesc? am repetat, confuz. 

– Da. 

– Este o întrebare lipsită de precizie. 

– Nu contează, a zis. Încearcă să dai un răspuns. 

– Ei bine… Presupun că răspunsul este „totul“. Îmi amintesc totul. 

– Zău? E o afirmație cam îndrăzneață. Ești sigur? 

– Așa cred. 

– Dă‑mi câteva exemple de lucruri pe care ți le amintești. 

– Păi, am spus, să presupunem că numești o Sală aflată la multe zile distanță, cu condiția ca eu să o fi vizitat înainte. Îți pot spune imediat cum să ajungi acolo. Pot numi fiecare Sală prin care trebuie să mergi. Pot să‑ți descriu Statuile importante pe care le vei vedea pe Pereți și, cu un grad rezonabil de acuratețe, îți pot arăta pozițiile lor, adică lângă care Perete stau, dacă e Nord, Sud, Est sau Vest și cât de departe de Perete sunt situate. Pot de asemenea să enumăr… 

– Dar despre Batter‑Sea? a întrebat Omul Celălalt. 

– Hmm… Ce? 

– Batter‑Sea. Îți amintești de Batter‑Sea? 

– Nu… eu… M‑am oprit. Batter‑Sea?

– Da. 

– Nu înțeleg, am zis. 

Am așteptat ca Omul Celălalt să explice, dar el nu a spus nimic. Îmi dădeam seama că mă observa îndeaproape și eram convins că acea întrebare era crucială pentru indiferent ce cercetare ar fi întreprins, dar despre ce ar fi trebuit să răspund, nu aveam nici cea mai mică idee. 

– Batter‑Sea nu e un cuvânt, am spus în cele din urmă. Nu are nicio referință. Nu există nimic în Lume care să corespundă acestei combinații de sunete. 

Omul Celălalt tot nu a spus nimic. A continuat să mă privească concentrat. I‑am întors privirea tulburat. 

Apoi: 

– Oh! am exclamat, luminat dintr‑odată. Înțeleg ce faci! 

Am început să râd. 

– Ce fac? a întrebat Omul Celălalt zâmbind. 

– Vrei să afli dacă spun adevărul. Tocmai am declarat că pot să‑ți descriu drumul către orice Sală pe care am vizitat‑o înainte. Dar nu ai nicio posibilitate de a verifica veridicitatea declarației mele. De exemplu dacă ți‑aș descrie Calea către cea de‑a Nouăzeci și Șasea Sală de Nord, nu ai avea cum să știi dacă indicațiile mele sunt corecte, pentru că tu nu ai fost niciodată acolo. Așa că îmi pui o întrebare cu un cuvânt lipsit de sens, „Batter‑Sea“1. Ai ales cu șiretenie un cuvânt a cărui sonoritate indică un loc. Un loc erodat de mare. Dacă ți‑aș spune că îmi amintesc de Batter‑Sea și ți‑aș descrie drumul într‑acolo ai ști că mint. Ai ști că pur și simplu mă umflu în pene. Ai pus o întrebare de control. 

– Exact, a zis el. Exact asta fac. 

Am râs amândoi. 

– Mai ai întrebări pentru mine? am întrebat. 

– Nu. Am terminat. 

1  Battered by the Sea – uzat, erodat de apa mării (în lb. engl. în orig.). (n.t.)

Era pe cale să se întoarcă și să introducă datele în dispozitivul lui strălucitor, dar ceva la mine i‑a atras atenția și m‑a privit oarecum nedumerit. 

– Ce e? am întrebat. 

– Ochelarii tăi. Ce s‑a întâmplat cu ei? 

– Ochelarii? m‑am mirat. 

– Da. Arată cam… ciudat. 

– Ce vrei să spui? 

– Au brațele înfășurate cu benzi de ceva anume, a spus. Și capetele atârnă pe lateral.

– Oh, înțeleg! am zis. Da! Brațele ochelarilor mi se tot rup. Mai întâi stângul. Apoi și dreptul. Aerul încărcat de sare corodează plasticul. Experimentez diferite metode de a le cârpi. Pe brațul stâng am folosit fâșii de piele de pește și clei de pește, iar pe brațul drept am folosit iarbă de mare. Asta are mai puțin succes. 

– Da, a spus, presupun că așa e. 

În Sălile de sub noi Fluxul în creștere a lovit un Perete. Bum. S‑a retras, a țâșnit prin Uși și a lovit Peretele din Următoarea Cameră. Bum. Bum. Bum. S‑a retras din nou, apoi iar a țâșnit. Bum. Cea de‑a Doua Sală de Sud‑Vest vibra ca o coardă ciupită a unui instrument. 

Omul Celălalt arăta neliniștit. 

– Mi s‑a părut destul de aproape, a zis. N‑ar trebui să plecăm de aici? El nu înțelege Fluxurile. 

– Nu e nevoie, am spus. 

– OK, a acceptat. Dar nu era liniștit. Ochii i se măriseră și respira mai superficial și mai rapid. Continua să privească de la o Ușă la alta parcă așteptându‑se să vadă Apa năvălind în orice moment. 

– Nu vreau să fiu prins, a zis. 

Odată Omul Celălalt se afla în cea de‑a Opta Sală de Nord. Un Flux puternic dinspre Sălile de Vest s‑a ridicat în cel de‑al Zecelea Vestibul, urmat cu câteva clipe mai târziu de un Flux la fel de puternic dinspre Sălile de Est în al Doisprezecelea Vestibul. Cantități mari de Apă s‑au scurs în Sălile înconjură‑ toare, inclusiv în cea în care se afla Omul Celălalt. Apele l‑au smuls și l‑au târât, cărându‑l prin Uși și lovindu‑l de Pereți și Statui. De câteva ori a fost complet scufundat și s‑a așteptat să se înece. În cele din urmă Fluxurile l‑au depus pe Pavajul celei de‑a Treia Săli de Vest (la distanță de șapte Săli de unde începuse totul). Acolo l‑am găsit Eu. I‑am adus o pătură și o supă fierbinte făcută din alge și scoici. Imediat ce a fost în stare să meargă, a plecat fără un cuvânt. Nu știu unde s‑a dus. (Niciodată nu știu.) Asta s‑a întâmplat în cea de‑a Șasea Lună din Anul în care am numit Constelațiile. De atunci Omului Celuilalt îi este frică de Fluxuri. 

– Nu este niciun pericol, l‑am asigurat. 

– Ești convins? Bum. Bum

– Da. 

În cinci minute Fluxul va ajunge în al Șaselea Vestibul și va urca Scara. A Doua Sală de Sud, care se află la două Săli înspre est de aici, va fi inundată pentru o oră. Dar apa nu va fi mai înaltă de nivelul gleznei și nu va ajunge la noi. A dat din cap, dar nivelul anxietății i‑a rămas ridicat și la puțin timp după aceea a plecat. La începutul serii m‑am dus în cel de‑al Optulea Vestibul să pescuiesc. Nu mă gândeam la conversația mea cu Omul Celălalt; mă gândeam la cina mea și la Frumusețea Statuilor în Lumina Serii. Dar cum stăteam acolo, aruncându‑mi năvodul în 

 Apele Scării Inferioare, în fața mea a apărut o imagine. Am văzut o mâzgălitură neagră pe cerul cenușiu și o sclipire de un roșu aprins; cuvintele au plutit spre mine – cuvinte albe pe fond negru; în același timp a izbucnit brusc un zgomot și am simțit gust metalic pe limbă. Și toate aceste imagini – în realitate nu mai mult decât fragmente sau fantome de imagini – păreau să se închege în jurul cuvântului straniu „Batter‑Sea“. Am încercat să le apuc, să le fixez mai bine, dar au pălit ca un vis și au dispărut.

Semnal editorial 203: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira (IX) – Reynolds, Lawrence, Haig, Cogman, Clarke

Al doilea volum din trilogia SPAȚIUL REVELAȚIEI.

Târziu în secolul al XXVI-lea, rasa umană a avansat suficient de mult cât să atragă atenția nedorită a Inhibitorilor – mașini de ucis extraterestre, făcute să detecteze viața inteligentă și s-o distrugă.

Politicienii par să fi abandonat lupta și vor să fugă, lăsând de izbeliște triburile umane. Singura speranță a omenirii este să găsească armele apocalipsei, acum bine ascunse.

Clavain, un renegat, e decis să le găsească, pentru că nu se poate împăca cu decizia lașă și cinică a conducătorilor. Însă nu e singurul, în joc sunt și alte facțiuni, cu agende diferite. Armele au, la rândul lor, propria agendă.

„O poveste epică despre război, politică, ideologie și invazie extraterestră. Cu o tehnică narativă inteligentă și personaje bine construite, acest roman își va absorbi complet cititorii.“
Booklist

„Respicienta nu punea niciodată întrebări despre activitatea ei. Ea știa doar că acționa pentru binele final al vieții înzestrate cu rațiune. Nu era deloc îngrijorată că această criză pentru a cărei evitare acționa, criza care avea să devină un dezastru cosmic incontrolabil dacă vieții inteligente i se permitea să se răspândească, se afla tocmai la treisprezece Rotații – trei miliarde de ani – în viitor.

Asta era lipsit de importanță.

Timpul nu însemna absolut nimic pentru Inhibitori.“

Data apariției9 oct. 2020
Titlu originalRedemption Ark
ColecțiaArmada
ISBN978-606-43-0930-3
Cod bară9786064309303
AutorAlastair Reynolds
TraducătorMihai Dan Pavelescu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini816
Număr volume1
EdituraNemira

A treia carte din seria IMPERIUL FĂRÂMIȚAT.


Regele Jorg Ancrath are douăzeci de ani și domnește peste șapte regate. Încă nu și-a atins scopul, acela de a se răzbuna pe tatăl său, iar demonii care îl bântuie sunt tot mai prezenți.

Ar putea ajunge împărat, dar nu pe calea sabiei, ci numai prin vot. Și niciodată nu s-a întâmplat să existe unanimitate în Imperiul Fărâmițat. Jorg intenționează să schimbe asta. Are de partea lui tehnologia descoperită printre relicvele unei alte civilizații și nu va ezita s-o folosească.

Dar va da peste un adversar fără pereche, un adversar de care se teme chiar mai mult decât de sine: Regele Mort.

„Lawrence își încheie trilogia așa cum a început-o: cu o scriitură sângeroasă, dar poetică. Cu dialoguri care-ți dau fiori și personaje pe care nu ai vrea să le întâlnești nici în coșmaruri, cu eroi întunecați și prieteni și mai întunecați.“
RT Book Reviews 

„Un final satisfăcător, inteligent și neașteptat, cu o turnură care schimbă complet perspectiva.“
Starburst Magazine

Data apariției15 oct. 2020
Titlu originalKing of thorns
ColecțiaFantasy
ISBN978-606-43-0687-6
Cod bară9786064306876
AutorMark Lawrence
TraducătorMihaela Ioncelescu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini504
Număr volume1
EdituraNemira

O singură bibliotecă. O infinitate de vieți. Care e cea mai bună?

Undeva, la marginea universului, există o bibliotecă infinită de cărți, iar fiecare poveste din ele provine dintr-o altă realitate. Una spune povestea vieții tale așa cum e, alta spune povestea vieții tale așa cum ar fi fost dacă ai fi luat altă decizie într-un anumit moment. Toți ne întrebăm mereu cum ar fi putut să fie viețile noastre. Dar dacă am găsi răspunsul într-o bibliotecă?

Atunci când Nora ajunge în această bibliotecă, are șansa să îndrepte lucrurile – o viață plină de durere și de regrete. Are ocazia să facă totul altfel și să-și dea seama cum ar putea avea viața perfectă. Dar lucrurile nu sunt tocmai cum și le imaginează ea… Curând, alegerile pe care le face o pun într-un pericol iminent.

Înainte să expire timpul, trebuie să răspundă la o singură întrebare: care e cea mai bună cale de a-ți trăi viața?


„Matt Haig e unul dintre cei mai imaginativi scriitori ai epocii noastre. În acest roman, povestea emoționantă e plină de învățăminte despre cât de important este să apreciem viața pe care o avem.“
The Independent

„Fiecare carte de aici, fiecare carte din bibliotecă – cu excepția acesteia – reprezintă o versiune a vieții tale. Această bibliotecă îți aparține. Se află aici pentru tine. Vezi tu, viața oricui s-ar fi putut sfârși în feluri infinite. Cărțile de pe rafturi sunt viața ta, toate încep din același punct. Din clipa de față. De la miezul nopții. Marți, 28 aprilie. Dar aceste posibilități de la miezul nopții nu sunt identice. Unele se aseamănă, dar altele sunt complet diferite.“

Data apariției1 oct. 2020
Titlu originalThe Midnight Library
ColecțiaIn afara colectiilor
ISBN978-606-43-0942-6
Cod bară9786064309426
AutorMatt Haig
TraducătorCristina Nan
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini308
Număr volume1
EdituraNemira

A doua carte din seria BIBLIOTECA INVIZIBILĂ.

A fi sub acoperire într-o Londră victoriană dintr-un univers paralel poate ajunge o rutină pentru bibliotecara-spion Irene. Misiunea de a colecta opere de ficțiune importante pentru misterioasa Bibliotecă și munca depusă sub acoperire ca să se integreze în cultura timpului sunt puse în pericol odată cu răpirea partenerului ei, Kai – un dragon de descendență regală.

Dispariția lui Kai poate duce la un conflict între forțe capabile să devasteze toate lumile. Pentru ca omenirea să nu fie prinsă la mijloc, Irene va trebui să se alieze cu un reprezentant al Neamului Frumos și să treacă într-o Veneție plină de magie, unde domină coincidențele bizare și unde se sărbătorește un etern Carnaval.

„Cogman a deschis drumuri noi în tărâmurile imaginare din moștenirea noastră culturală. Iar noi, cititorii, nu ne putem sătura!”
The Wall Street Journal

„Prin recuperarea de cărți esențiale din aceste lumi, Biblioteca ajută la păstrarea echilibrului. Legăturile sale cu lumile le împiedică pe acestea să alunece prea repede în direcția haosului sau ordinii, iar un mediu stabil pentru oameni este posibil undeva la mijloc. Bibliotecarii juniori pot fi aspru pedepsiți dacă fraternizează în mod nepermis cu Neamul Frumos. Este în special cazul celor care par să submineze neutralitatea Bibliotecii. Ar trebui să subliniem că nu vom emite judecăți cu privire la «binele omenirii». Oamenii trebuie lăsați să își ia propriile decizii. Scopul Bibliotecii este să împiedice omenirea să creadă în realitatea absolută. Sau în opusul ei.“

„Prin recuperarea de cărți esențiale din aceste lumi, Biblioteca ajută la păstrarea echilibrului. Legăturile sale cu lumile le împiedică pe acestea să alunece prea repede în direcția haosului sau ordinii, iar un mediu stabil pentru oameni este posibil undeva la mijloc. Bibliotecarii juniori pot fi aspru pedepsiți dacă fraternizează în mod nepermis cu Neamul Frumos. Este în special cazul celor care par să submineze neutralitatea Bibliotecii. Ar trebui să subliniem că nu vom emite judecăți cu privire la «binele omenirii». Oamenii trebuie lăsați să își ia propriile decizii. Scopul Bibliotecii este să împiedice omenirea să creadă în realitatea absolută. Sau în opusul ei.“

Data apariției25 sept. 2020
Titlu originalThe Masked City
ColecțiaArmada
ISBN978-606-43-0688-3
Cod bară9786064306883
AutorGenevieve Cogman
TraducătorIulia Dromeretchi
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini320
EdituraArmada

Casa lui Piranesi nu e deloc una obișnuită: are camere infinite, coridoare nesfârșite, pereții sunt ticsiți de mii și mii de statui, toate diferite. Un labirint interior ascunde un ocean: valurile răsună de sub scări, camerele se inundă în câteva secunde.

Dar Piranesi nu se teme. El înțelege valurile și modelul labirintului. Viața lui înseamnă explorarea casei. Doar că nu e singur în casă. Mai există Un Străin care ascunde un secret întunecat.


Piranesi m-a uluit. E o poveste miraculoasă și luminoasă, plină de mister și aventuri într-o lume fantastică, și totodată o meditație profundă despre condiția umană: despre cum e când te simți pierdut și apoi te regăsești.“
Madeline Miller

„Ce lume fascinantă creează Clarke, ce ritm nebun de dezvăluiri, ce protagonist pur și ce personaje secundare fluide moral, ce frumusețe, ce tensiune, ce final perfect!“
David Mitchell


„Luna Plină era în dreptul Unicei Uși, inundând Sala cu Lumină. Statuile de pe Pereți erau toate poziționate ca și cum tocmai s-ar fi întors cu fața spre Ușă, cu ochii lor de marmură fixând Luna. Se deosebeau de Statuile din alte Săli; nu reprezentau indivizi izolați, ci o Mulțime. Două se țineau în brațe; alta ținea mâna pe umărul celei din fața sa, ca și cum ar fi vrut s-o împingă să poată vedea Luna; un copil se agăța de mâna tatălui său. Exista chiar și un Câine care, nefiind interesat de Lună, stătea pe picioarele din spate, cu labele din față pe pieptul stăpânului său, cerșindu-i atenția. Peretele din Spate era o Masă de Statui – nu aranjate ordonat pe Niveluri, ci doar o mulțime amestecată, haotică. Puțin mai departe, printre ele, se găsea un Tânăr scăldat în Lumina Lunii, cu extazul întipărit pe față, ținând un steag în mână. Aproape că uitasem să respir. Pentru o clipă am avut imaginea a cum ar putea fi dacă în loc de doi oameni în Lume ar fi mii.“

Data apariției15 sept. 2020
Titlu originalPiranesi
ColecțiaArmada
ISBN978-606-43-0940-2
Cod bară9786064309402
AutorSusanna Clarke
TraducătorRoxana Brinceanu
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini240
Număr volume1
EdituraArmada

Semnal editorial (Taylor Adams & Heine Bakkeid) + Fragment în avanpremieră (Heine Bakkeid – Când mâine nu mai vine)

Este posibil ca imaginea să conţină: în aer liber, text care spune „TAYLOR ADAMS fănă JESIRE FĂRĂ IEŞIRE PALADIN CRIME MASTERS”

Minciunile cele mai ușor de spus sunt cele adevărate.

Ce poți face facă un viscol te-a blocat într-un refugiu din creierul munților, fără nicio cale de comunicare, alături de patru străini, dintre care știi că unul a răpit un copil? Pe neașteptate, tânăra Darby se vede pusă în situația de a deveni îngerul păzitor al unei fetițe de șapte ani. Hotărâtă să salveze viața micuței, ea nu poate decât să se bazeze pe propria ingeniozitate, demers ce devine o luptă cruntă pentru supraviețuire într-un spațiu pe care natura l-a decretat fără ieșire…

Uneori Dumnezeu pune oamenii exact acolo unde e nevoie de ei. Chiar dacă ei n-o știu.

„O combinație subtilă și excelent realizată între psihologia camerei închise a Agathei Christie și teroarea pură, viscerală a lui Stephen King… Adams își clădește cu grijă decorul și plăsmuiește personaje distincte și perfect verosimile, pentru ca în ultima treime a cărții să dea frâu liber unei intensități incredibile a derulării acțiunii.“ – Entertainment Weekly


„Senzațional… Romanul are o propulsie cinematică ce captivează atenția cititorului, iar Adams își distribuie cu mână sigură revelațiile șocante. Deplasările narative dezvăluie trecutul celorlalte personaje, totuși Darby rămâne eroina principală aflată în căutarea unei rezolvări aparent imposibile.“ – The Wall Street Journal


„O poveste captivantă, care are în centru o eroină credibilă și extrem de curajoasă, în stilul Fetei cu un dragon tatuat și al altor romane polițiste similare.“ – Booklist


„Captivează de la bun început și te ține cu sufletul la gură până la sfârșit, prin numeroase răsturnări de situație.“ – freshfiction.com


„Un thriller genial, provocator, despre patru străini în viscol, un copil răpit și o tânără hotărâtă să demaște și să păcălească un psihopat agresiv.“ – HarperCollins Publishers


„Taylor Adams derulează surprizele cu o viteză ce vă va sili să vă opriți la răstimpuri ca să vă trageți răsuflarea și să vă reamintiți că nu este totuși decât o ficțiune.“ – nyjournalofbooks.com


„Adams atrage cu certitudine prin originalitate și capacitatea de a-i «prinde» pe cititori foarte devreme și de a le păstra atenția neabătută până la ultima pagină.“ – The Real Book Spy

Minciunile cele mai ușor de spus sunt cele adevărate.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer, text care spune „HEINE BAKKEID CAN DV MAINE NU MAI VINE PALADIN CRIME MASTERS”

Neantul nu este un cadavru rece într-un sicriu sub pământ. Neantul sunt eu.

Viața lui Thorkild s-a schimbat pentru totdeauna în doar o clipă. Fostul maestru al anchetelor, dat afară din poliție și abia ieșit de la închisoare, nu dorește decât moartea. Propria sa moarte. Însă o datorie mai veche îl obligă să investigheze dispariția unui tânăr, pe care trebuie să-l găsească cu orice preț, viu sau mort, chiar dacă asta va însemna să coboare în adâncul mării. Între cercetări poticnite și confruntarea cu propriii demoni interiori, pe măsură ce își rememorează relația cu fosta iubită, Thorkild descoperă că marea ascunde mult mai multe secrete.

Ești prizonierul unei iluzii. Știu cum e. Am fost și eu așa.

„O carte extraordinară datorită îmbinării dintre intriga polițistă clasică, horrorul neașteptat și scenele povestite cu umor fin. Un demn urmaș norvegian al lui Stephen King.“ Ekstra Bladet


„În romanul lui Bakkeid predomină o atmosferă tulburătoare de singurătate, care aduce o inovație într-un gen altminteri popular. Un roman cu adevărat minunat care depășește așteptările.“ Femina


„Bakkeid a fost supranumit noul Nesbø și, într-adevăr, în Thorkild putem regăsi ceva din Harry Hole. Aștept cu nerăbdare următoarea lui carte.” God-bog

„Un debut extraordinar.“ Søndag


„Când mâine nu mai vine este o carte excelentă cu elemente horror ce înfioară. M-a cucerit, pur și simplu, și aștept cu interes continuarea.“ Bogrummet


„O poveste foarte bine spusă.“ Krimisiden


„Un roman ce te va face să șovăi între realitate și iluzie, între lumea reală și percepția personajului principal. Un subgen nou în noirul nordic!“ Thriller Nord


„Revitalizarea thrillerului psihologic tradițional a cărui intrigă este caracterizată de personaje malefice, paranoia și întâmplări sinistre.“ Verdens Gang

Neantul nu este un cadavru rece într-un sicriu sub pământ. Neantul sunt eu.

FRAGMENT

Capitolul 6

Priveliștea care mă întâmpină dimineața în oglindă arată ca un spectru hidos al lumii de dincolo. Tenul meu este palid și cenușiu din cauza lipsei luminii soarelui și a vitaminelor. Am ochii micșorați, cu semicercuri vineții și pleoapele umflate, care nu se deschid aproape deloc.

Mă spăl pe față și-mi plimb buricele degetelor peste cica tricea ca o semilună de sub ochi, urmând linia în jos până la dâra neregulată din mijlocul obrazului, atingând fiecare adâncitură și semn care-mi „înfrumuseţează“ chipul. Durerea izbește aproape imediat.

— Nu pot, îi șoptesc feței din oglindă, în timp ce bâjbâi în cutia cu blistere după medicamentele de dimineață. Ar fi trebuit să știe asta. Nu sunt pregătit. 

După ce-mi iau pastilele, mă îmbrac și mă duc la fereastră, dau la o parte pătura de lână și privesc afară: este una dintre zilele acelea în care soarele nu strălucește, nici nu plouă, totul este de un cenușiu-albăstrui palid, ca și cum lumina de pe cer șovăie să se aprindă. 

Dau să mă întorc de la fereastră, când zăresc un individ cu cască pe cap, îmbrăcat cu un tricou mulat pe corp și pantaloni scurți de ciclism, care pedalează spre clădirea căminului. Oprindu-se lângă intrare, privește în sus, spre fereastra unde stau și-și scoate mobilul. Ulf Solstad, înalt de aproape un metru nouăzeci și trei, are un fizic puternic și e aproape chel. La ceafă are un smoc de păr des, roșcat, prins într-o coadă de cal, cam ca vechii samurai japonezi.

Las să cadă colțul păturii și mă retrag spre canapea, tocmai când începe să sune telefonul.

— Bună dimineața, Thorkild, zice Ulf cu sufletul la gură când răspund în sfârșit. M-a sunat Anniken Morit zen, nu cu mult timp în urmă. Zice că tocmai a primit un mesaj de la tine. 

— Da.

Mă afund în canapea și încerc să mă concentrez asupra furnicăturilor din obraz, astfel încât să nu mai simt nicio altă durere pe moment și să le las să preia controlul.

— Nu pot să mă duc.

— Cum așa?

— N-are niciun rost.

— Pentru că?

— Arne spune că fiul lor e mort.

— Probabil are dreptate.

— Dumnezeule, gem exasperat. Atunci ce dracului vreţi de la mine?

— Facem asta pentru Anniken, răspunde Ulf calm. Într-o bună zi își vor găsi băiatul. Un cadavru umflat și odios după atâta stat în apă, unde l-au ciugulit peștii și crabii. Dar a rămas tot copilul ei, pricepi? Și-ți spun că nu e în stare să suporte ce-o așteaptă. Tu cunoști jargonul poliției și rutinele în astfel de situații și cum evoluează și se desfășoară lucru rile. Poate că, mai mult decât orice, pentru ea este o cale să-și demonstreze că n-a renunțat. Nimeni nu poate renunța până nu știm sigur, Thorkild. Până când n-au fost încercate toate căile. Ești de acord cu mine?

Nu spun nimic; doar stau cu mobilul în mână și mă holbez la pătura de lână care acoperă fereastra.

— Coboară, Thorkild, adaugă Ulf când vede că nu răspund. 

— Nu.

Vocea mi se frânge și lacrimile îmi năpădesc ochii, dar fără să găsească eliberare prin canalele lacrimale distruse.

— Atunci deschide-mi și urc eu.

— Nu vreau.

— Nu plec până nu vii jos, ori mă lași să intru. 

— Nu poți, continui îmbufnat când nu mă pot gândi să spun nimic altceva. Trebuie să te duci la lucru. 

— În dimineața asta pontez la tine, răspunde Ulf, tot fără să-și piardă calmul și fără să-și aprindă nicio țigară.

Fără să fie dispus să renunțe.

— Futu-i!

Sar de pe canapea.

— Cum e posibil să fii atât de încăpățânat? Nu pot să înțeleg. Trebuie să mă duc acolo și să vâslesc în jurul blestematei de insule în căutarea unui tip despre care toată lumea spune că-i mort, înecat și dispărut pe vecie?

— Apropo, mai e un motiv pentru care vreau să te duci acolo.

— Care-i ăla?

— Elisabeth.

— Sora mea? Ce-are ea de-a face cu toate astea?

— Nimic.

— Și?

— Când ai văzut-o ultima dată?

Ridic sfidător din umeri.

— Vreau să vorbești cu ea când ajungi acolo.

— Despre ce?

— Despre tine și despre cele prin care ai trecut.

— De ce?

— Gândește-te la asta ca la o necesitate a noii tale vieți, Thorkild. Nu mai supui la interogatorii; tipul care strângea informații e mort, nu mai are nici onoare, nici loc de muncă. Acum ești la fel ca oricare dintre noi, un… furnizor de informații. Indiferent cât de dureros ar fi să accepți asta.

Lipsa de subtilitate a lui Ulf și declarațiile sale moralizatoare ar putea să le pice cam greu la stomac unor oameni cu un ego sensibil și o încredere de sine dată peste cap. Spre norocul meu, ego-ul mi-a crăpat, iar încrederea în sine s-a dus și și-a găsit condiții mult mai convenabile prin altă parte. 

— Ai nevoie de oameni responsabili în jurul tău, continuă el. Dar mai trebuie să găsești și puncte solide de referință în exteriorul cercului tău terapeutic. Și primul lucru pe care aș vrea să-l includem în această paradigmă ar fi sora ta, Liz, de care știu că ești atașat, poate chiar mai mult decât ești gata să recunoști. În plus, m-am tot gândit la ce-am vorbit ieri și-am să-ți dau o rețetă pentru OxyNorm, pentru călătoria ta. Așa vei avea la îndemână niște pastile care acționează rapid dacă ai vreodată nevoie de ele. Ce părere ai?

Simt cum ceva începe să mă furnice pe undeva prin abdomen, ridicându-mi-se pe șira spinării până la ceafă, precum și secreții intense de salivă.

— Cât de mult?

— La fel ca data trecută.

— Și ce se întâmplă dacă trebuie să stau acolo mai mult de o săptămână?

— Atunci am să-ți trimit prin e-mail o rețetă nouă, oriunde ai fi.

Pun mobilul înapoi pe măsuța de televizor și-mi apăs gura cu pumnii. Durerea din obraz a dispărut, topindu-se exact atunci când, pentru prima dată, am nevoie de ea.

— Futu-i, futu-i, futu-i! șuier în pumni, mușcându-i până când, în cele din urmă, inspir adânc și iau telefonul de pe masă. 

Ridic încă o dată colțul păturii de la geam.

— OK, șoptesc în telefon. Mă duc. Vino sus. 

Ulf încă are telefonul la ureche atunci când deschid ușa. Dă din cap și intră în cameră, dar înainte de toate smulge pătura de la fereastră și se prăbușește pe canapea, care scârţâie sub greutatea lui. 

— Bine, atunci, și când te duci la Tromsø? Pe la trei jumătate? Bine.

Pocnește din degete și arată din cap în direcția chicinetei. Strâng din umeri.

— Ce-i?

— Scrumieră, pentru Dumnezeu!

Își lasă geanta jos și pescuiește dinăuntru portofelul și un pachet de Marlboro Gold, își scoate cardul Visa și o țigară pe care o aprinde cu un gest nervos, înainte de a inspira cu lăcomie.

— Bilet doar dus, da.

Fumul înțepător de țigară își găsește drum spre nările mele și mi se așază sub bărbie, chiar sub piele. Mă întorc și intru în baie, unde-mi scot trusa de toaletă și-mi pun mașina de ras, organizatorul de medicamente și punga cu medicamente lângă periuța de dinți și celelalte articole de toaletă. După aceea mă duc în bucătărie să iau cafetiera și radioul portabil, în vreme ce Ulf pare să intre pe linia de așteptare în conversația telefonică. 

— Salutare, urlă el dintr-un nor de fum, de pe canapea, și dă cu ochii de cafetieră, pe care sunt gata s-o învelesc într-un prosop. N-ai nevoie de aia. Să știi că au cafea și în nordul Norvegiei. 

— O prefer pe a mea, protestez.

— Dar pentru Dum… nu, nu contează, gesticulează el spre mine și face o grimasă. Da, n-ai decât, ia-o, pune și niște suluri de hârtie igienică, o perie de duș și niște cârpe de pantofi, din partea mea, n-ai decât.

Apoi își reia conversaţia telefonică:

— Alo? La cât ziceai că se ajunge?

Odată ce și-a încheiat conversația și și-a aprins o altă țigară, se întoarce cu fața spre mine, dând din cap pe când fumul îi pătrunde în plămâni.

— Știi ceva? spune el când, în cele din urmă, suflă fumul afară. Cred că, de fapt, călătoria o să-ți facă bine. Chiar bine…

Noutăți Editoriale 3 (Editura Nemira) – Ianuarie 2016

Nici n-a început bine anul, că iată, Nemira se și mișcă:

A TREIA PARTE DIN TRILOGIA GOLULUI

Bestseller international

„Seria lui Peter F. Hamilton a cucerit milioane de cititori si pentru ca pune intrebari fundamentale despre inteligenta omului si conditia umana in general, cercetand limitele si puterile fanteziei. Dupa Golul visator si Golul temporal, Golul evolutiv patrunde in granitele flexibile ale realitatii, ale formelor si sensurilor ei.“

The New York Times

„SF-ul si fantasy-ul imi plac cel mai mult pentru ca aceasta literatura inca recunoaste existenta miracolului, ca odinioara, si astfel poti evada in alte realitati. Cand te apuci de citit o asemenea carte, ea te poate duce oriunde.“

Peter F. Hamilton

Natura Golului ascunde mai multe paradoxuri. In el se afla si raiul, si moartea. Visele si visatorii se intalnesc in continuare, intr-o carte in care mecanismele imaginatiei se dezvaluie in toata splendoarea si perversitatea lor.

„Peter F. Hamilton e unul dintre cei mai fascinanti scriitori SF din vremea noastra. Imaginatia lui nu se compara cu a nici unui alt autor. Incursiunea fictiva in viitor ofera intrebari si povesti fara sfarsit, intr-un amestec de fictiune si stiinta la care niciun cititor nu poate ramane indiferent.“

Kirkus Reviews

Al Doilea Visator, Araminta, e vanat in toata galaxia de toti cei hotarati sa impiedice Pelerinajul in Gol. Microunivers indestructibil, acesta cuprinde si paradisul, dar e si o amenintare mortala, pentru ca realitatea din interiorul lui are nevoie de energie provenita din planete, stele, galaxii, din tot ce exista.

Povestea lui Edeard merge, si ea, mai departe. Visatorul Inigo nu mai are timp si trebuie sa hotarasca daca da unda verde pentru visul final al lui Edeard. Iar Araminta trebuie sa aleaga daca fuge de indatoriri sau le infrunta. Numai ca toate aceste alegeri pot fi in zadar, daca liderul unei factiuni rivale intra in Gol. Caci nu cucerirea paradisului e scopul, ci obtinerea puterii absolute.

„Dupa Golul temporal si Golul visator, Golul evolutiv e o lectura extraordinara, care merita un loc in biblioteca oricarui fan SF.“

Library Journal

Continuă lectura

Ce Citește Liviu 39: Ed. Michael Haulică – Dincolo de Orizont. Povestiri Science Fiction, Volumul 1

Dincolo de orizont vol1

Ed. Michael Haulică – Dincolo de Orizont. Povestiri Science Fiction, Volumul 1 (2015) 362p., TPB, 12×19, Millennium Books, Satu Mare, 2015, Colecția Antologiile Millennium, Red. Michael Haulică, 35 RON, ISBN 978-606-8693-07-1

Mi-am cam făcut obiceiul, mai ales cu o parte din aparițiile Millennium Books, să fiu un fel de cititor alfa, adică unul din primii care citesc poveștile așternute pe hârtie de autorii români publicați de editura din colțul hărții, uneori chiar înainte ca acestea să apară pe piață. Așa s-a întâmplat cu prima ediție din Transfercu Taxidermie, de Narcisa Stoica, despre care am scris aici, cu Zombii: Cartea Morților Vii, editată de Mircea Pricăjan, despre care am scris aici, despre altele și altele (cea mai recentă a fost Eroi fără Voie, antologia Grupului Literar Secția 14, apărută în septembrie, anul acesta, despre care am scris aici), așa că nu e de mirare că o nouă antologie editată de Michael Haulică a poposit cuminte la mine, deocamdată în format electronic, un ARC, să spunem, chiar înainte de lansarea de sâmbătă, de la Gaudeamus. Iar când ”scopul declarat și asumat al editorului este elaborarea unui instrument de lucru pentru agenții și editurile interesate în literatura science-fiction scrisă în alte limbi decît engleza” și avem de-a face numai cu autori unul și unul, curiozitatea oricărui cititor care se respectă este cu siguranță stârnită. Continuă lectura