Jonathan Coe, unul dintre cei mai apreciaţi scriitori britanici contemporani, în colecția „Junior”

Editura Polirom a publicat recent Oglinda dorinţelor a cunoscutului scriitorul englez Jonathan Coe, autorul capodoperei Casa somnului (1997; Polirom, 2001, 2015), pentru care a fost recompensat cu Writers’ Guild of Great Britain Award și Prix Médicis étranger.

Oglinda dorinţelor cuprinde ilustraţii de Chiara Coccorese și este publicată în colecția Junior, în traducerea lui Radu Paraschivescu, vîrsta recomandată 10+.

Într-o zi micuţa Claire, încercînd să scape de certurile părinţilor, se retrage în spatele casei, unde descoperă o oglinjoară spartă ce exercită o stranie atracţie asupra ei. Deși e doar un ciob de sticlă, are puterea magică de-a transforma pînă și realitatea cea mai urîtă într-o lume fabuloasă. Răsfrînt în oglindă, cerul cenușiu devine de azur, iar casa modestă de la periferie în care locuiește Claire se preschimbă într-un castel cu turnuri falnice, împodobit cu scoici. Timpul trece, iar Claire crește, avînd mereu cu ea oglinda magică, în care își poate vedea chipul neatins de semnele pubertăţii și relaţia dintre părinţii ei plină de armonie. Însă oglinjoara creează doar iluzii, iar Claire, furioasă, vrea s-o arunce. Peter, un fost coleg de școală, o oprește. Dar, cînd el o invită într-o seară în spatele casei, Claire rămîne uluită: Peter a găsit la rîndul lui un ciob de oglindă, ce se dovedește a fi o piesă dintr-un puzzle mult mai mare.

O poveste despre trecerea de la lumea visurilor, refugiul copilăriei, la visurile lumii, care se pot împlini dacă toţi își unesc forţele.

Jonathan Coe (născut în 1961, la Birmingham) a studiat la Trinity College, Cambridge. A fost profesor la University of Warwick, unde a obţinut și titlul de doctor în literatură engleză. Primele sale romane – Femeia întîmplătoare (1987), Un strop de dragoste (1989) și Piticii morţii (1990; Polirom, 2006) – s-au bucurat de mare succes, impunîndu-l ca o voce originală, plină de umor, a literaturii britanice contemporane.

Romanul Ce hăcuială! (1994; Polirom, 2008) a obţinut John Llewellyn Rhys Prize în Anglia și Prix du Meilleur Livre étranger în Franţa, iar Casa somnului (1997; Polirom, 2001, 2015), considerat capodopera sa, a fost recompensat cu Writers’ Guild of Great Britain Award și Prix Médicis étranger. Ulterior, autorului britanic i s-a decernat Bollinger Everyman Wodehouse Prize pentru romanul Clubul putregaiurilor (2001; Polirom, 2004, 2012).

La Editura Polirom au mai apărut Cercul închis (2006), Ploaia înainte să cadă (2009), Înspăimîntătoarea viaţă personală a lui Maxwell Sim (2011), Expo ’58 (2014) și Numărul 11 sau Mărturii despre nebunie (2019). Romanul Middle England a primit prestigiosul Costa Book Award 2019.

Titlurile apărute în colecția „Junior”, aici

În pregătire: Philip Reeve, Goblinii

Lansare LIVE: Dragoș Ghițulete în dialog cu Radu Paraschivescu: „Despre iubire și (alte) ispite”

Luni, 19 octombrie, la ora 19.00, Editura Polirom lansează LIVE, pe pagina de Facebook a Librăriei Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), volumul de povestiri Despre iubire și (alte) ispite de Dragoș Ghițulete, recent apărut în colecția Ego. Proză. 

Invitat, alături de autor: Radu Paraschivescu

Fragmente în lectura actriţei Nicoleta Lefter

Exemplare cu autograf, disponibile în librărie, după lansare.

„«Viața este o afacere care nu-și acoperă costurile.» Vorba e a lui Schopenhauer, dar trece prin mintea multor personaje din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Dacă ar exista și zodia Accidentului în horoscop, o bună parte dintre cei care își duc viața cu poverile ei în prozele din carte aici ar trebui căutați, cu sau fără ascendent. Iar accidentul nu înseamnă neapărat o gleznă scrîntită sau o mașină proptită într-un stîlp. Există, în traficul zilei și al nopții, accidente de muncă, de iubire, de pahare în plus sau de prieteni în minus. Și nu e simplu să creezi răni cu nume de oameni. Lui Dragoș Ghițulete operațiunea îi reușește, iar în galeria de marginali pe care o pune la lucru în Despre iubire și (alte) ispite vezi uneori străfulgerări din lumea lui Bukowski, Fitzgerald sau Patti Smith. Femei sau bărbați, șoferi adunați în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformiști, duplicitari sau alcoolici – cu toții împart soarta perifericului căruia viața n-a știut să-i surîdă altfel decît cu gura știrbă. Semnul lor de recunoaștere e ruptura, indiferent dacă se pregătesc să alerge un maraton al supraviețuirii, să se smulgă din promisiunea confortului sau să se mute dintr-un pat în altul și dintr-o dezamăgire în alta. Happy-endul e o erezie pentru acești dezmoșteniți. Înstrăinarea, în schimb, îi așteaptă să se trezească și-i duce la culcare zi după zi.” (Radu Paraschivescu)

Dragoș Ghițulete s-a născut pe 20 martie 1974, la Pitești. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. A fost redactor de carte și jurnalist, realizînd, printre altele, emisiuni culturale și politice la RFI România. Talk-show-urile găzduite de el au fost premiate în 2007 de Reprezentanța Comisiei Europene în România, iar în 2008 de Clubul Român de Presă. În prezent se ocupă de editare web. A debutat în 2007 în volumul colectiv Cartea cu bunici, la Editura Humanitas, publicînd apoi romanele Gluma rusească (2010) și Partea dreaptă a capului (2014) la Editura Cartea Românească. 

Semnal editorial 197: Cel mai nou roman al lui Julian Barnes – Bărbatul cu haină roșie

Editura Nemira lansează, în colecția Babel, cel mai nou roman al lui Julian Barnes (câștigător al Man Booker Prize pentru Sentimentul unui sfârșit), Bărbatul cu haină roșie, în traducerea lui Radu Paraschivescu. 

În cea mai recentă carte a sa, Julian Barnes pictează o frescă a Belle Époque cu eroii și antieroii ei, cu scriitorii, artiștii și gânditorii care au marcat-o – ne întâlnim, printre alții, cu Henry James, Sarah Bernhardt, Oscar Wilde, Marcel Proust, în schimburi de idei memorabile.

Vara lui 1885. Trei francezi ajung la Londra pentru cumpărături. Unul dintre ei e prinț, altul e conte, iar al treilea nu are rang nobiliar. E un italian care, cu patru ani în urmă, a fost subiectul celui mai cunoscut portret al lui John Singer Sargent. Se numește Samuel Pozzi, pionier în ginecologie și liber-cugetător, un om de societate cu o viață amoroasă faimoasă pentru complicațiile ei.

Viața lui Pozzi se desfășoară pe fundalul Parisului de la sfârșitul secolului al XIX-lea, minunata epocă a extravaganțelor și a plăcerilor, marcată, totodată, de narcisism, decadență și violență.

„Povestea lui Pozzi îi vine mănușă lui Barnes, de aceea a rezultat una dintre cele mai bune cărți ale sale. Bifează toate căsuțele: imersiunea în viața culturală a Franței din secolul al XIX-lea, în contrast cu insularitatea manifestată de Marea Britanie, atunci și acum; puzzle-ul de fapte reale și ficțiune; dilemele legate de viața sexuală.“ Evening Standard

Julian Barnes s-a născut în Leicester, Anglia, în 1946. A studiat la City of London School între 1957 și 1964, apoi la Magdalen College, Oxford, absolvind (cu onoruri) în 1968 secția de limbi moderne. După încheierea studiilor, a lucrat ca lexicograf pentru Oxford English Dictionary timp de trei ani. Din 1977, a devenit redactor literar și a semnat recenzii in New Statesmen și New Review. Între 1979 și 1986 a realizat cronici de televiziune, mai intai pentru New Statesmen si apoi pentru Observer. Opera lui Julian Barnes numără peste cincisprezece volume de proză și eseuri, cariera sa literară fiind încunu­nată de numeroase premii și distincții: Somerset Maugham Award pentru Metroland (1981), Geoffrey Faber Memorial Prize (1985), Prix Médicis pentru Papagalul lui Flaubert (1986), E.M. Forster Award (decernat de American Academy and Institute of Arts and Letters, 1986), Gutenberg Prize (1987), Grinzane Cavour Prize (1988), Prix Femina pentru Trois (1992). A fost de trei ori finalist la Booker Prize: în 1984 pentru Papagalul lui Flaubert, în 1998 pentru Anglia, Anglia și în 2005 pentru Arthur & George. Statul francez i-a acordat în 1988 titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în 1995 a fost numit Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres, iar în 2004 a primit titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. De asemenea, în 1993 Fundația FVS i‑a acordat Shakespeare Prize, iar în 2004 a fost recompensat cu Premiul Statului Austriac pentru Literatura Europeană.

Data apariției23 sept. 2020
Titlu originalThe Man in the Red Coat
ColecțiaBabel
ISBN978-606-43-0689-0
Cod bară9786064306890
AutorJulian Barnes
TraducătorRadu Paraschivescu
FormatPaperback
Dimensiuni120 x 220 mm
Nr. pagini304
Număr volume1
EdituraNemira

Semnal editorial 182: Apariții noi ale Grupului Editorial Trei (Nonficțiune) + Bonus (IX)

De la autoarea seriilor # 1 bestseller New York Times: Grisha și Banda Celor Șase Ciori

După ce a abandonat şcoala şi a fugit de acasă, Alex Stern a intrat într-o lume plină de droguri, tineri debusolaţi şi dealeri dubioşi, fiind nevoită să-şi ia joburi prost plătite şi să locuiască în condiţii mizere. Această viaţă precară s-a încheiat brusc atunci când Alex a fost găsită de poliţie fără cunoştinţă, unică supravieţuitoare a unui atac sângeros soldat cu mai mulţi morţi. Pe patul de spital, Alex primeşte o a doua şansă: un decan misterios îi propune să se înscrie ca studentă la Universitatea Yale.
Întrucât are capacitatea de a vedea fantome, Alex este însărcinată să supravegheze societăţile secrete de la Yale, ale căror activităţi oculte sunt dintre cele mai neverosimile şi sinistre: magie neagră, învierea morţilor, invocarea de monştri, portaluri către alte lumi… Dar sunt oare aceste societăţi capabile chiar şi de crimă? Pentru că în campus tocmai a fost găsit cadavrul unei fete, iar Alex şi-a propus să elucideze pe cont propriu misterul acestei morţi.

„Protagonista din A Noua Casă te va cuceri imediat cu amestecul ei de curaj, ironie şi perseverenţă.” – Publishers Weekly

„Un roman irezistibil! O poveste care îţi dă fiori.” – Book Page

„Pur şi simplu minunat! O lume magică şi o intrigă palpitantă. Cititorii vor aştepta cu nerăbdare al doilea volum.” – Library Journal

„Un thriller plin de mister şi răsturnări de situaţie.” – Booklist

„O carte extrem de originală care te va cuceri de la primele pagini.” – The Washington Post

Leigh Bardugo, autoare de bestselleruri New York Times, s-a născut la Ierusalim, a crescut la Los Angeles şi a studiat literatura la Universitatea Yale. A lucrat în publicitate şi jurnalism, iar de curând s-a specializat în make-up şi efecte speciale. Este membră a trupei rock Captain Automatic şi, în prezent, locuieşte şi scrie la Hollywood.
De aceeaşi autoare, la Editura Trei au apărut Regatul Umbrelor, Regatul Furtunilor și Regatul Luminilor (Trilogia Grisha), Banda celor șase ciori şi continuarea sa, Răzbunarea ciorilor, precum şi Regele cicatricilor, primul volum din seria Nikolai Lantsov. Romanul A Noua Casă urmează să fie adaptat sub forma unui serial de Studiourile Amazon.

Autor: Leigh Bardugo

Nr. de pagini: 592

ISBN: 978-606-40-0924-1
Preț vechi: 49.00 RON

Preț nou: 41.65 RON

Titlul original: Ninth House
Limba originală: engleză
Traducere de: Ciprian Șiulea

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu supracopertă

„O carte plină de monştri, peripeţii şi zei intriganţi.” – The Mail on Sunday

„Vie şi amuzantă.” – The Herald

„O repovestire doldora de umor.” – The Times

„Alertă, captivantă şi plină de erudiţie.” – The Guardian

„O lectură încântătoare. Stilul însufleţit al cărţii denotă pasiunea de-o viaţă a lui Fry pentru miturile greceşti.” – The Independent

„Cea mai bună carte a lui Fry de la superbul său roman de debut. Şi amuzantă, şi edificatoare — nici nu poţi pretinde mai mult.” – The Telegraph

„Fry vădeşte o enormă erudiţie şi o pasiune autentică pentru mitologie.” – The Mail on Sunday

„Aducând la viaţă zeii, monştrii şi eroii Greciei antice, Fry relatează poveştile lor uluitoare pentru cititorul modern.” – Express and Star

„Fry repovesteşte miturile greceşti cu umor şi căldură, făcându-le accesibile pentru contemporani.” – Book Bag

„Exuberantă şi plină de umor. O repovestire elegantă a miturilor Greciei.” – The Times

„Repovestirile lui Fry sunt vii, distractive şi fermecătoare.” – The Guardian

NU EXISTĂ EROI MAI FAIMOŞI DECÂT EROII GRECI

În această continuare a bestsellerului MythosStephen Fry spune poveștile spectaculoase și amuzante, tragice și atemporale ale grecilor care s-au încumetat în cele mai îndrăznețe și mai palpitante aventuri, care au scăpat cu bine din primejdii nemaiîntâlnite și i-au păcălit cu dibăcie pe zeii vicleni și răzbunători.
Alăturați-vă lui Iason la bordul corabiei Argo și porniți cu el în căutarea Lânii de Aur. Urmăriți-o pe Atalanta cea crescută de urși cum aleargă mai repede decât toți bărbații, înainte de-a fi păcălită cu trei mere de aur. Însoțiți-l pe Heracle de-a lungul celor douăsprezece munci ale sale și admirați-l pe șiretul Oedip cum dezleagă enigma Sfinxului.
Plină de urmăriri palpitante și labirinturi stranii, de ghicitori imposibile și mon¬ștri care îți îngheață sângele în vine, de gesturi de lașitate josnică și de curaj veritabil, Eroii este povestea lucrurilor — bune și rele — de care noi, muritorii, suntem cu adevărat în stare.

„La fel de încântătoare și de greu de lăsat din mână precum Mythos.” – The Herald

Stephen Fry este scriitor, actor, dramaturg, prezentator de televiziune, jurnalist și regizor multipremiat.
A scris patru romane de succes — The Star’s Tennis Balls, Making History, The Hippopotamus și The Liar —, precum și trei volume autobiografice: Moab is My Washpot, The Fry Chronicles și More Fool Me. Cartea lui despre forma poetică The Ode Less Travelled este folosită în şcoli şi licee ca manual de versificaţie.
A devenit faimos alături de Hugh Laurie în serialul de comedie A Bit of Fry and Laurie (pentru care au și scris împreună scenariul), apoi a jucat, printre altele, în Wilde și V for Vendetta. De asemenea, a înregistrat sub formă de audiobook-uri toate volumele seriei Harry Potter.

De același autor, la Editura Trei a apărut volumul Mythos. Miturile Greciei repovestite.

Autor: Stephen Fry

Nr. de pagini: 560

ISBN: 978-606-40-0828-2
Preț vechi: 59.00 RON

Preț nou: 50.15 RON

Titlul original: Heroes
Limba originală: engleză
Traducere de: Radu Paraschivescu

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

O nouă și uimitoare istorie a schimbărilor demografice surprinzătoare și a migrațiilor ăn masă care au făcut și au desfăcut națiuni, continente și imperii. Demografia este cheia pentru înţelegerea lumii în care trăim. Extinderea Imperiului Britanic, transformarea Statelor Unite în superputere mondială, evoluţia Germaniei Naziste, a Japoniei Imperiale şi a Rusiei Sovietice nu pot fi explicate fără a înţelege rolul esenţial al populaţiei.

Morland descrie pe larg procesul — început odată cu revoluția industrială — prin care populația a devenit o forță supremă a istoriei, esenţială pentru a înţelege Primăvara Arabă, ascensiunea fulminantă a Chinei, votul britanicilor pentru Brexit şi pe al americanilor pentru Donald Trump.

„Marele talent al lui Morland este capacitatea de a face legătura dintre factorii demografici şi evoluţiile politice, militare şi culturale ale lumii. Valul uman este o carte plină de intuiţii profunde, scrisă într-un stil limpede, accesibil oricui.” – The Times

Morland demonstrează că politica unui stat este determinată de mărimea populaţiei sale, de structura pe vârste şi de nivelul de trai. Dacă o ţară are o populaţie tânără şi în creştere rapidă, vecinilor le va fi teamă de ea, iar dacă are o rată a natalităţii în scădere, economia sa va intra în declin. Valul uman este o excelentă demonstraţie a legăturii dintre demografie şi politică.” – Evening Standard

„O carte extrem de bine documentată, utilă tuturor celor interesaţi de geopolitică, economie internaţională şi demografie.” – Kirkus Reviews

„O perspectivă edificatoare asupra trecutului şi viitorului populaţiei umane.” – Booklist

Dr. Paul Morland este cercetător asociat la Universitatea din Londra, în cadrul Colegiului Birkbeck, fiind o autoritate în domeniul demografiei. S-a format la Universitatea Oxford și a obținut un doctorat la Universitatea din Londra. Vorbitor fluent de franceză, Paul Morland are dublă cetățenie, britanică și germană. Este căsătorit, are trei copii și îi place să facă excursii în Pirinei.

Autor: Paul Morland

Nr. de pagini: 496

ISBN: 978-606-40-0711-7
Preț vechi: 49.00 RON

Preț nou: 41.65 RON

Titlul original: The Human Tide: How Population Shaped the Modern World
Limba originală: engleză
Traducere de: Florin Tudose

Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

Bestseller New York Times

Reputatul om de ştiinţă american Neil deGrasse Tyson şi coautoarea Avis Lang descriu pe larg felul în care metodele şi instrumentele astrofizicii au fost utilizate în slujba războiului de-a lungul anilor.
Extrem de provocator şi bine documentat, volumul de faţă studiază această simbioză de la primele încercări de navigație celestă şi până la tehnicile de recunoaștere militară prin satelit din prezent, dezvăluind legătura strânsă dintre ştiinţă, tehnologie, industrie şi puterea politică. Milioanele de fani ai lui Tyson vor avea ocazia să descopere încă o faţetă a modului în care universul ne modelează viaţa şi lumea.

„Arhimede şi Leonardo au lucrat pentru armatele statelor în care trăiau, iar când s-a inventat telescopul, el a devenit în scurtă vreme un instrument de război. De ce au astrofizicienii slujbe? se întreabă Tyson şi Lang. Cartea de faţă oferă un răspuns amplu, care te poartă din Antichitate până la programul Apollo şi la Războiul din Irak. O lectură captivantă, plină de poveşti uimitoare.” — John C. Mather, fizician laureat al Premiului Nobel

„Bazată pe o cercetare minuţioasă şi beneficiind de o scriitură alertă, În slujba războiului prezintă relaţia îndelungată şi încâlcită dintre astronomie şi puterea politică. Profundă şi edificatoare.” — Washington Post

„O fascinantă panoramă asupra alianţei trainice dintre astrofizică şi armată, de la greci şi Galileo până la drone şi GPS.” — Science

„Un triumf! O excelentă istorie a mileniilor de războaie şi cuceriri ale omenirii, menită să le arate nu doar astrofizicienilor, ci nouă, tuturor, că ştiinţa nu are niciodată un drum separat de restul societăţii.” — New York Times Book Review

„Tyson şi Lang demonstrează — fără niciun fel de menajamente — că privitul stelelor a fost dintotdeauna atât ştiinţă «pură», cât şi un instrument al războiului. ” — Nature

Neil deGrasse Tyson (n. 1958) este unul dintre cei mai cunoscuţi astrofizicieni americani. Este cercetător asociat în cadrul Departamentului de astrofizică al Muzeului American de Istorie Naturală și directorul Planetariului Hayden. De asemenea, este gazda emisiunii TV StarTalk și a publicat numeroase lucrări de specialitate, printre care Space Chronicles, Origins și The Pluto Files.
De acelaşi autor, la Editura Trei au apărut Astrofizica pentru cei grăbiți şi Moartea într-o gaură neagră și alte dileme cosmice, iar la Editura Pandora M, Astrofizica pentru copii grăbiți.
Avis Lang este licențiată în literatură a Universității Michigan, unde și-a obținut și masterul în istoria artei. În prezent, este cercetătoare asociată la Planetariul Hayden. În 2013, a publicat Somehow, Someday: Prospects for Spacefaring, un e-book dedicat celor care vor să se familiarizeze cu explorarea spațială. Colaborează cu Tyson din 2002.

Autor: Neil deGrasse Tyson

Nr. de pagini: 592

ISBN: 978-606-40-0691-2
Preș vechi: 65.00 RON

Preț nou: 55.25 RON

Titlul original: Accessory to War: The Unspoken Alliance Between Astrophysics and the Military
Limba originală: engleză
Traducere de: Constantin Dumitru – Palcus
Anul apariţiei: 2020Format: 150 x 225 mm, paperback cu clape

Bestseller New York Times

„Kelly este noul nostru erou spațial.” – Huffington Post

O misiune spaţială NASA durează de obicei zece zile, iar un astronaut stă pe Staţia Spaţială Internaţională în jur de şase luni. Scott Kelly a rămas acolo un an întreg. A înfruntat izolarea în spaţiu — un mediu de o frumuseţe copleşitoare, dar şi plin de pericole —, orbitând în jurul Pământului cu o viteză de 28 000 de kilometri pe oră.
O călătorie extraordinară care ne-a adus viitorul mai aproape. Mulţumită datelor biometrice despre propriul corp, strânse de Kelly pe Staţia Spaţială şi comparate mai apoi cu ale fratelui său geamăn Mark, rămas pe Pământ, suntem mai în măsură acum să răspundem la câteva întrebări esenţiale: oare vom putea locui pe Marte într-o zi? Vom putea să ne petrecem vacanţele în spaţiu? Care sunt limitele noastre fizice?
Endurance este povestea incredibilă a unui om care şi-a mobilizat întreaga voinţă pentru împlinirea unui vis ce părea imposibil.

„O relatare vie şi captivantă a unui an în spaţiu. Endurance e plină de umor, întâmplări palpitante şi detalii incredibile.” – Khaled Hosseini

„O carte neobişnuit de onestă… Nu seamănă deloc cu celelalte cărţi scrise de astronauţi.” – Daily Mail

„Un memoir care îi va captiva pe toţi cei pasionaţi de expediţiile spaţiale.” – The Wall Street
Journal

„Citind Endurance, simţi că eşti alături de Kelly pe Staţia Spațială Internaţională. O carte minunată.” – Booklist

„Kelly dărâmă mitul astronautului şi pune în loc realitatea vieţii în spaţiu… Astronauţii şi exploratorii de mâine cu siguranţă vor fi recrutați dintre adolescenţii care citesc astăzi Endurance.” – Jaroslav Kalfar, autorul romanului Astronautul din Boemia (Trei, 2018)

Scott Kelly (n. 1964) este fost pilot de vânătoare, inginer şi astronaut american. A efectuat patru zboruri spaţiale şi a condus Staţia Spaţială Internaţională în trei rânduri. A făcut parte din misiunea de un an la bordul Staţiei, pe durata căreia a stabilit recordul pentru cel mai mare număr de zile cumulate în spaţiu, precum şi pentru cea mai lungă misiune cosmică a unui astronaut american.
În prezent, locuieşte în Huston, statul Texas.
Îl puteţi urmări pe http://www.scottkelly.com

Autor: Scott Kelly

Nr. de pagini: 624

ISBN: 978-606-400-664-6
Preț vechi: 59.00 RON

Preț nou: 44.25 RON

Titlul original: Endurance: A Year in Space, A Lifetime of Discovery
Limba originală: engleză
Traducere de: Andrei Covaciu
Anul apariţiei: 2020

Format: 130 x 200 mm, paperback cu clape

Noutăți Editoriale 4 (Editura Nemira) – Februarie 2016


Editura Nemira continuă seria Războiul bătrânilor, de John Scalzi, cu volumul al doilea al seriei, Brigăzile fantomă, apărută în colecția Nautilus SF.

Traducere de Cristina și Stefan Ghidoveanu

În primul volum al seriei, Războiul bătrânilor, am descoperit un viitor posibil în care oamenii au cucerit stelele, cu prețul unui conflict permanent cu celelalte specii extraterestre, de cele mai multe ori ostile. Pentru a lupta, Forțele Coloniale de apărare recrutează bătrâni pe Pământ, care vor primi corpuri noi, de soldați perfecți. Continuă lectura