Matei Vișniec la Iași: ședință de autografe la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și întâlnire Alecart la Casa Muzeelor

Scriitorul și dramaturgul Matei Vișniec va avea două întâlniri cu publicul ieșean:

• Duminică, 27 martie, ora 18.00, Foaierul Teatrului Național „Vasile Alecsandri” Iași (Str. Agatha Bârsescu nr. 18), ședință de autografe, în deschiderea spectacolului „Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal”. Autorul va oferi autografe pe cel mai recent roman al său, Un secol de ceață, apărut de curând la Editura Polirom, dar și pe alte volume. Cărțile semnate de Matei Vișniec pot fi achiziționate direct la eveniment, grație librăriei partenere Cărturești Iași, care va fi prezentă cu un stand dedicat autorului.

• Marți, 29 martie, ora 16.00, Sala de conferințe, Casa Muzeelor, Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (Strada Vasile Alecsandri 6), întâlnire cu membrii Clubului de lectură „Alecart”. Întâlnirea va fi prilejuită de lansarea romanului Un secol de ceață și se va încheia cu o sesiune de autografe.

Continuă lectura

Lansare de carte #online: „Haide, zboară odată“ de Etgar Keret – marți, 2 noiembrie, ora 19.30

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „HUMANITAS FICTION ONLNE&LIVE ONLINE Raftul Denisei KERET ETGAR HAIDE ZBOARA ODATÁ POVESTIRI IMPREUNĂ ÎN COMPANIA CĂRȚILOR Marți 2 noiembri ora 19.30 2018 sfâșietoare YORK YORK SAPIR ITERATURĂ comică -NEW PREMIUL PENTRU ubversivă, dep povestiri. nouă, carte Lansare de carte Participă: loana Petridean Nicoleta Munteanu T.O. Bobe Cristian Pătrășconiu Moderator: Denisa Comănescu Traducere de loana Petridean”

Marți, 2 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea volumului de proză scurtă Haide, zboară odată de Etgar Keret, recent apărut în traducerea Ioanei Petridean în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu, volum distins cu Premiul Sapir pentru Literatură 2018 și câștigător al National Jewish Book Award for Fiction 2019.Personajele din volumul de povestiri Haide, zboară odată se situează la intersecția fantasticului, cinismului și ironiei fine cu realitatea în formele ei cele mai banale. Ceea ce leagă discret toate poveștile între ele este, paradoxal, tocmai impasul comunicării: protagoniștii lui Keret văd aproape periferic și izbutesc cu greu să comunice. Dar asta nu le face mai puțin umane, dimpotrivă, există ceva profund omenesc până și în cele mai fantastice detururi ale istoriilor prin care sunt purtate.

Participă: Ioana Petridean, traducătoarea volumului, Nicoleta Munteanu, filolog, co-fondatoare alături de Emil Munteanu a proiectului AlecartT.O. Bobe, scriitor și Cristian Pătrășconiu, jurnalist.  Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director al Editurii Humanitas Fiction.

Continuă lectura

Live & online: Întîlnire Alecart cu Andreea Răsuceanu & Vîntul, duhul, suflarea

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi text care spune „POLIROM CMŞIMÂN ww.polirom.ro HUMANITAS UMANITAS 0) Întâlnire Alecart cu Andreea Răsuceanu & LIEE Vântul, duhul, suflarea ONLINE Participă: Alina Sava, Andrada Strugaru, loana Lionte Moderează: Nicoleta Munteanu Luni, 24 mai, ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cişmigiu facebook.com/polirom.editura facebook.com/ LibrariaHumanitasDeLaCismigiu Andreea RASUCEANU Vântul, duhul, suflarea POUROM”

Luni, 24 mai, începînd cu ora 19.00, pe paginile Facebook Polirom și Librăria Humanitas de la Cișmigiu (facebook.com/polirom.editura • facebook.com/LibrariaHumanitasDeLaCismigiu), 

Andreea Răsuceanu va intra în dialog cu redactorii Alecart, pornind de la romanul Vîntul, duhul, suflarea, apărut de curînd la Editura Polirom, colecția „Fiction Ltd.” 

Participă: Alina Sava, Andrada Strugaru, Ioana Lionte

Moderează: Nicoleta Munteanu

Continuă lectura

Lansare de carte online: „Michelangelo, ereticul“ de Matteo Strukul – joi, 11 martie, ora 19.30

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „HUMANITAS FICTION ONLINE &LIVE LIVE MATTEO STRUKUL MICHELANGELO ERETICUL „Un tensiune dramatică perfect Corriere della Sera îMPREUNĂ ÎN COMPANIA CĂRȚILOR Joi 11 martie ora 19.30 Lansare de carte HUMANITAS fiction Participă: Gabriela Lungu Nicoleta Munteanu Cosmin Ungureanu Traducere de Gabriela Lungu Moderator: Smaranda Bratu Elian”

Joi, 11 martie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului istoric Michelangelo, ereticul de Matteo Strukul, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“  coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea Gabrielei Lungu. Între adevăr istoric și invenție narativă, romanul lui Matteo Strukul îl aduce în prim-plan pe Michelangelo Buonarroti într-un moment de tensiune cu Biserica și ne oferă imaginea fascinantă a unui oraș – Roma – și a unei lumi pline de conspirații și trădări, dar și de prietenie profundă și iubire.

Continuă lectura

Lansare de carte #online: „Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu“ de Boualem Sansal – miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

Participă: Bogdan Ghiu, scriitor și traducător, Nicoleta Munteanu,filolog, co-fondatoare alături de Emil Munteanu a proiectului ALECART și Dan-Liviu Boeriu, critic literar. Moderatorul întâlnirii este jurnalista Mihaela Dedeoglu, realizator al emisiunii #Zebra la RFI Romania.

Evenimentul va fi difuzat pe pagina de noastră de Facebook – Humanitas Fiction – și pe #HumanitasYouTube: https://bit.ly/Humanitas-YouTube. Înregistrările audio vor fi ulterior disponibile pe #HumanitasSoundcloud: https://bit.ly/Humanitas-Soundcloud.

Urmărește mesajul scriitorului Boualem Sansal pentru cititorii români, citit de Bogdan Ghiu, aici.

Erlingen este un orășel elegant, fief al înaltei burghezii germane, în care locuiește Ute von Ebert, ultima moștenitoare a unui puternic imperiu financiar. În corespondența cu fiica ei Hannah, aflată la Londra, pe un ton neconvențional și sarcastic, Ute o ține la curent cu ceea ce se întâmplă în orașul aflat sub asediul unor invadatori misterioși – „Slujitorii universali“ –, care au decis ca întreaga lume să se supună zeului lor. Populația așteaptă cu nerăbdare să fie evacuată de un ipotetic tren salvator care nu mai sosește. Povestea pare a fi creația lui Élisabeth Potier, o profesoară pensionară pariziană care, victimă a atentatului de la Bataclan, iese din comă și, sub această nouă identitate, încearcă să semnaleze astfel dezastrul produs de răspândirea unei religii sectare.

„Romanul meu critică totul, islamismul, mondializarea, capitalismul, politica de tergiversare, cultivarea fricii, ignoranța etc., pe scurt, tot ceea ce pune omul în situații de inferioritate și îl împinge să aștepte ajutorul de la altcineva, în loc să și-l dea singur. Prima rațiune a vieții este de a te apăra și de a-ți apăra libertatea.“ — BOUALEM SANSAL  

BOUALEM SANSAL s-a născut la 15 octombrie 1949 la Teniet el Had din Algeria. După ce a absolvit, în 1972, l’École Nationale Polytechnique d’Alger, a fost asistent și cercetător în cadrul acesteia. A obținut titlul de doctor în economie. În 1996 a fost numit director general la Ministerul Industriei, dar în 2003 a fost concediat pentru atitudinea sa critică față de putere. Debutează în 1999, la Gallimard, cu Le Serment des barbares (Premiul pentru primul roman și Premiul Tropiques). Au urmat romanele: L’Enfant fou de l’arbre creux (2000; Premiul Michel-Dard, 2001), Dis-moi le paradis (2003), Harraga (2005). În 2008 a apărut Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller (Le village de l’Allemand ou Le journal des frères Schiller; Humanitas Fiction, 2018; Marele premiu RTL-Lire, Marele premiu pentru roman al Societății Oamenilor de Litere din Franța, Premiul Nessim Habif al Academiei Regale de Limbă și Literatură Franceză din Belgia, Premiul Louis-Guilloux), urmat de Rue Darwin (2011; Premiul romanului arab, 2012), 2084. Sfârșitul lumii (2015; 2084. La fin du monde; Humanitas Fiction, 2016; Marele premiu al Academiei Franceze) și Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu (Le train d’Erlingen ou La métamorphose de Dieu, 2018; Humanitas Fiction, 2020; selecționat la Premiul Interallié și la Premiul Fnac pentru roman). Boualem Sansal a mai publicat povestiri și mai multe volume de eseistică. În 2011 a primit Premiul Păcii acordat de Uniunea Librarilor Germani pentru modul în care „critică deschis situația politică și socială din țara sa“, în 2012 statul francez i-a acordat titlul de Chevalier des Arts et des Lettres, în 2013 Academia Franceză i-a decernat Marele premiu pentru Francofonie etc. Locuiește în Algeria, în orașul Boumerdès.