„A fost odată la Hollywood“, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Editura Humanitas Fiction, acum în librării

A fost odată la Hollywood, debutul ca romancier al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment apărută în traducerea Iuliei Gorzo în luna mai la Editura Humanitas Fiction –– colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, este disponibilă acum în toate librăriile din București și din țară și online, pe site-ul lanțurilor de distribuție partenere.

După cum declară Tarantino, romanul A fost odată la Hollywood este „o regândire totală a întregii povești din film“– distins cu două premii Oscar, cu Brad Pitt, Leonardo di Caprio și Margot Robbie în rolurile principale – comică, savuroasă dar și uneori dură. Avem în roman anul 1969, muzica, mașinile, filmele și spectacolele TV ale epocii. Și, mai ales, avem Hollywoodul, cu minciuna feerică și realitatea brutală, așa cum ni le livrează un maestru al povestirii care-l cunoaște ca pe propriile buzunare.

Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) și  sâmbătă, 4 iunie, ora 12.00 în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).

Continuă lectura

Semnal editorial 468: Bill Willingham – BASME #1. Eroi în exil

Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo

Ilustrații de Lan Medina

Titlul original Fables:Legends in exile

Când Dușmanul, o creatură malefică, ia în stăpânire lumea eroilor de basm, toți locuitorii fug înspăimântați în exil. Ascunși printre muritorii de rând, în aglomeratul și cosmopolitul New York, eroii își creează propriul lor univers, Basmia. Dar viața nu e ușoară în noua lume, iar luxoasele apartamente din Manhattan ale celor mai cunoscute personaje de basm freamătă de intrigi și drame pe care doar Albă-ca-Zăpada și Lupul cel Rău le pot ține sub control.

„Bill Willingham, omul din spatele textului, te surprinde la fiecare pagină, iar grafica este spectaculoasă.” The New York Times

„Un concept minunat și neobișnuit… o poveste cu personaje de basm alungate în lumea stranie a New Yorkului din zilele noastre.” The Washington Post

Detalii despre carte

ISBN: 9786067107579

Ilustrată, Bestseller, Recomandată

Tip coperta: hardcover

Pagini: 136

Mărime: 175 x 265 mm

Semnal editorial 422: Un roman memorabil despre dragoste şi război, inspirat din fapte reale, în Biblioteca Polirom: „Lecţii nocturne în Micul Ierusalim” de Rick Held

Lecţii nocturne în Micul Ierusalim de Rick Held este inspirat de amintirile tatălui său din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. • Roman apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere de Iulia Gorzo.

Adolescentul evreu Tholdi, care aspiră să devină muzician, o întâlneşte pentru prima dată pe prostituata romă Liuba, o fată frumoasă şi misterioasă, în ziua în care împlineşte şaisprezece ani. Câteva săptămâni mai târziu, Armata Română, aliata Germaniei naziste, ocupă Cernăuţiul, oraşul său natal. Tholdi reuşeşte să-şi facă rost de o slujbă la fosta fabrică de textile a tatălui său. E în culmea fericirii, asta până când află că Radu şi Grigore, cei doi fraţi care conduc acum fabrica, sunt colaboratori ai naziştilor. Printr-o întorsătură a sorţii, Tholdi şi Liuba se reîntâlnesc în momentul în care adolescentul descoperă că ea este amanta lui Radu. În încercarea de a-şi salva familia de la trimiterea într-un lagăr de concentrare, Tholdi îi ajută să-şi ţină relaţia secretă. O instalează pe Liuba într-un apartament din cartierul evreiesc, vizavi de locuinţa familiei lui, se îngrijește să aibă tot ce îi trebuie şi, în cursul lecţiilor de pian pe care i le predă noaptea, între cei doi se înfiripă o prietenie foarte preţioasă. Liuba este cheia supravieţuirii lor, însă iubirea lui Tholdi se poate preschimba oricând într-o obsesie periculoasă ce le-ar aduce moartea.

Continuă lectura

Lansare de carte #online „Confesiunea“ de Jessie Burton – miercuri, 10 februarie, ora 19.30

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „HUMANITAS FICTION ONL&LIVE ONLINE Raftu Denisei îMPREUNĂ ÎN COMPANIA CĂRȚILOR Autoar bestsel nationale Miniaturista ÈiMuza Coryesiunea Unroma Jessie Burton camiste rezistăp până Miercuri 10 februarie ora 19.30 Lansare de carte HUMANITAS Participă: Dana Pîrvan Diana Cosmin Iulia Gorzo Traducere de Iulia Gorzo Moderator: Sandra Ecobescu”

Miercuri, 10 februarie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Confesiunea de Jessie Burton – autoarea bestsellerurilor Miniaturista și Muza – recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, colecție coordonată de Denisa Comănescu, traducere de Iulia Gorzoo carte luminoasă, puternică și emoționantă despre secretele scrisului, ale maternității și prieteniei, despre cum ne pierdem și ne regăsim pe noi înșine.

Participă: Dana Pîrvan, scriitoare și critic literar, Diana Cosmin, jurnalistă, deținătoarea blogului Fine Society și Iulia Gorzo, traducătoarea romanului. Moderatorul întâlnirii este Sandra Ecobescu, președinte Fundația Calea Victoriei.

Continuă lectura