Semnal editorial 191: 3 apariții noi și interesante de la Dinasty Books & Pro Editură și Tipografie + Bonus

Știu că am postat și pe Facebook, ieri, în mare grabă, însă era păcat să nu rămână și aici, pe blog. La urma urmelor, nu toți urmăritorii blogului au și pagină de Facebook sau îmi urmăresc mie orice postare.

Mitul Cthulhu - H.P.Lovecraft - eMAG.ro

Dupa Chemarea lui Cthulhu, Lovecraft a scris o serie de douasprezece sau mai multe povestiri interdependente care contin nucleul central al mitologiei ce mai tarziu a devenit cunoscuta ca “Mitologia Cthulhu”. In aceste povestiri, el descrie diferite ritualuri, care au supravietuit pe pamant de pe vremea domniei primordiale a Strabunilor si s-au pastrat, in vremuri mai recente, in grimoare ezoterice precum Necronomicon. Prin aceste ritualuri ar putea fi ralizata evocarea zeilor nepamanteni.

AutorH.P.Lovecraft
ColectieFiction
EditiaI
Format13 x 20 cm
ISBN / ISSN9786069443484
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Textele ne poartă prin labirintul străvechii memorii pierdute a omenirii, zugrăvind tablouri ce par să provină dintr-un trecut demult uitat, dar foarte reale, pe care talentul autorului le actualizează brusc în faţa noastră. Astfel, omul modern îşi confruntă cunoştinţele cu forţe vechi care îi depăşesc înţelegerea raţională.

Caracteristici: An aparitie – 2016; Colectie – Fiction; Format – 200 x 130 mm; Nr. pagini – 95; Editie – Necartonata

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „Charles Dickens DIMENSIUNEA FANTASTIGA Sergheevici Stevenson Dinasty Books Proedituri ipograhe”

Fantasticul se bazează pe intruziunea supranaturalului în cotidian, acea intruziune fiind percepută ca o violare a legilor universale pe care se sprijină societatea, natura, lumea. Eroul este omul care locuiește în colțul străzii, eroina este femeia pe care a-i întâlnit-o la piață.În acest fel, autorii de povestiri fantastice folosesc aceleași tehnici ca autorii realiști sau naturaliști ca să dea impresia de veridicitate.

Caracteristici: An aparitie – 2020; Nr. pagini – 540; Format: 13×20

Și, via Mihai Iovănel:

Michel Houellebecq, poet, prozator, eseist, este cel mai cunoscut şi tradus scriitor francez contemporan. Dar şi unul dintre cei mai controversaţi. Michel Thomas s-a născut pe 26 februarie 1956 în insula Réunion, din părinţi hippioţi, care s-au dezinteresat foarte repede de existenţa sa, drept pentru care a adoptat numele bunicii care l-a crescut. Nihilismul său aparent şi aprigul apetit pentru polemici au stârnit în repetate rânduri scandaluri răsunătoare. Dar luciditatea şi observaţiile chirurgicale din romanele sale au fost răsplătite nu doar cu numeroase premii, între care şi cel mai renumit şi râvnit în spaţiul francez, premiul Goncourt, ci şi cu cea mai înaltă distincţie acordată de statul francez, aceea de Cavaler în Ordinul naţional al Legiunii de onoare. Singurul text important netradus până acum în limba română este chiar eseul său de debut, H.P. Lovecraft. Contre le monde, contre la vie, publicat pentru prima dată în 1991, la Editions du Rocher.

Volume de Michel Houellebecq traduse în limba română: Extinderea domeniului lupteiParticulele elementarePlatforma, Harta şi teritoriul, Posibilitatea unei insule, Supunere, Neîmpăcat, Serotonina

Howard Phillips Lovecraft constituie un exemplu pentru toţi cei care doresc să înveţe să-şi rateze viaţa şi, eventual, să-şi reuşească opera. Chemarea lui Cthulhu, Dagon, sau Munţii demenţei sunt tot atâtea repere care fac din H.P. Lovecraft un maestru incontestabil al genului horror şi fantastic, dând naştere unei fascinaţii căreia i-au căzut pradă mulţi contemporani, între care şi Michel Houellebecq, cel care descoperindu-l la şaisprezece ani, nu a încetat să-l citească de atunci. În acest scurt eseu, autorul schiţează un itinerariu ieşit din comun, oferindu-ne totodată premisele propriului univers lipsit de iluzii, care l-a condus la imensul succes al Particulelor elementare. Pe linia lui Francis Lacassin, Houellebecq se străduieşte să pună în lumină „textele mari”, în sprijinul a ceea ce el numeşte „un mit fondator”. Care e tot atât de rar precum cel al lui Homer. Un mit construit împotriva oricărei forme de realism social, pe fondul unor convingeri materialiste pe cât de lucide, pe atât de disperate. Dicotomia realitate-onirism nu este o noutate. Romantismul, apoi Simbolismul l-au explorat fără răgaz, deschizând calea Suprarealismului. Baudelaire deplângea faptul că visul nu este totuna cu realul. Mallarmé se bucura, în ciuda crizelor sale violente legate de practica versului, de forţa transcendentă a onirismului poetic, mergând până la a afirma cu tărie că poetul nu are nimic de-a face cu societatea. Dar nimeni, înainte de Lovecraft, nu a ştiut să se cufunde atât de adânc în haosul fără formă al unei spaime percepute în teroarea ei cosmică, pentru a elabora, dincolo de un materialism cinic radical, ceea ce suntem nevoiţi să considerăm ca o uimitoare Renaştere mitologică. Fred Bau

Preț: 48,00 lei 36,00 lei

Autor: Michel Houellebecq

Categorii: MonografiiTRADUCERI ECRIT

Cod ISBN: 978-606-9088-32-6

Format: 12.8×20.5

Semnal editorial 180: 3 volume de H.P. Lovecraft, la Editura Polirom, în colecția Top 10+

Traducere din limba engleză şi note de Ligia Caranfil

În cele douăsprezece povestiri care alcătuiesc volumul lui H.P. Lovecraft, scriitorul american închipuie omenirea ca pe un avanpost firav al firescului într-un univers altfel haotic şi ostil, ce ascunde o realitate poate prea înfricoşătoare pentru a fi pătrunsă de mintea omului. Personajele îşi istorisesc propria alienare şi cercetează necunoscutul, destrămînd vălul subţire ce le separă viaţa de teritoriul unor întîmplări teribile. Lovecraft trece de la evocarea tragică a singurătăţii şi izolării, în „Veneticul”, prin elemente de grotesc, în „Dulăul”, la îmbinarea genului horror cu SF, în „Cel care şuşotea în întuneric” şi „Chemarea lui Cthulhu”. Aceasta din urmă, piesa centrală a mitologiei lui Lovecraft, dezvăluie natura gigantului zeu Cthulhu şi ritualurile străvechi ce i se închină, vorbind despre slăbiciunea minţii omeneşti în faţa unei puteri izvorîte dintr-o inteligenţă nepămîntească.

H.P.  Lovecraft (autor)

Pasionat încă de mic de poezia arabă şi de mitologia greacă, de chimie şi astronomie, H.P. Lovecraft (1890-1937), celebrul autor de „weird fiction”, se dovedeşte un copil precoce. În 1904, după moartea bunicului, bunăstarea familiei intră în declin, odată cu starea de spirit a lui Lovecraft, care, ratînd absolvirea liceului, e obsedat de gîndul sinuciderii. Pasiunea pentru lectură îl salvează însă, focul unei polemici versificate cu unul dintre semnatarii unei rubrici din revista The Argosy distrăgîndu-i atenţiaÎn perioada 1915-1923 gerează chiar el un ziar, The Conservative, în vreme ce colaborează intens cu alte reviste, publicînd eseuri şi poezie. Moartea mamei, în 1921, aduce o nouă perioadă neagră în viaţa lui Lovecraft, din care avea să-l salveze în scurt timp întîlnirea, la o conferinţă a jurnaliştilor, cu Sonia Haft Greene, cea care urma să-i fie soţie. Cuplul se mută în Brooklyn, iar viaţa lui Lovecraft se îndreaptă către recunoaşterea ca scriitor profesionist, odată cu primele povestiri publicate în Weird Tales, o revistă newyorkeză de literatură de consum. Precaritatea pecuniară, izolarea şi valul de „străini” care asaltau oraşul îi inspiră lui Lovecraft o ficţiune nostalgică („The Shunned House”, 1924), dacă nu de-a dreptul înnegurată şi pesimistă („The Horror at Red Hook”). În 1926 cei doi se întorc în Providence, unde trei ani mai tîrziu se despart. Va urma însă o perioadă fastă, cînd Lovecraft îşi descoperă în sfîrşit filonul de scriitor de ficţiune stranie, fantezistă, inspirată de supranatural, şi chemarea către cariera de om de litere. Acum publică proze celebre precum „The Call of Cthulhu” („Chemarea lui Cthulhu”, 1926), At the Mountains of Madness (1931) şi „The Shadow out of Time” (1934-1935). Tot acum sprijină cariera unor scriitori tineri precum August Derleth, Donald Wandrei, Robert Bloch sau Fritz Leiber. Ultimii trei ani de viaţă i-au fost umbriţi de nesiguranţă. Povestirile i se vînd din ce în ce mai greu, se întreţine din redactări şi scrieri la comandă, poezie şi nonficţiune. Moare în iarna lui 1937, bolnav şi nefericit. Prozele lui, care nu apucaseră să fie publicate laolaltă în timpul vieţii, vor apărea abia în 1939, în volumul The Outsider and Others, titlu urmat de altele, reluate în multe ediţii şi traduse în numeroase limbi, datorită cărora H.P. Lovecraft şi-a cîştigat intrarea în canonul literaturii americane şi universale.

Domeniu: Literatură universală -> Americană

Literatură universală -> Thriller & Mystery

Literatură universală -> Beletristică

Colecție: TOP 10+

Număr pagini: 408

ISBN: 978-973-46-7992-8

Tip ediție: broșată

Format: 106×180

An apariție: 2019

Traducere din limba engleză de Mircea Opriţă

Povestirile macabre aparţin celei mai prolifice etape din creaţia autorului şi aruncă o lumină vie asupra modului în care a luat naştere universul ficţional extraordinar al lui H.P. Lovecraft. Populată de monştri de proporţii cosmice, zei pierduţi în negura timpului, indivizi măcinaţi de obsesii şi de vise chinuitoare, savanţi în căutarea nemuririi şi ucigaşi cu viziuni stranii, proza scurtă a lui Lovecraft depăşeşte hotarele literaturii fantastice. Scrierile sale îmbină cu măiestrie mitul, science-fiction-ul, goticul, discursul ştiinţific şi onirismul într-un angrenaj menit să exploreze magistral fragilitatea graniţei dintre realitate şi ficţiune în ipostazele ei cele mai tulburătoare.

Domeniu: Literatură universală -> Americană

Literatură universală -> Fantasy & SF

Literatură universală -> Beletristică

Colecție: TOP 10+

Număr pagini: 208

ISBN: 978-973-46-8150-1

Tip ediție: broșată

Format: 106×180

An apariție: 2020

Traducere din limba engleză de Mircea Opriţă

Prizonierul faraonilor continuă seria scrierilor macabre ale lui H.P. Lovecraft, reunind şaisprezece dintre povestirile ce au pus bazele universului fascinant şi straniu creat de acesta. Fie că este vorba de blesteme vechi de secole ce se transmit din generaţie în generaţie, de cărţi magice care îţi dezvăluie secretul tinereţii veşnice sau îţi schimbă în întregime perspectiva asupra timpului, de locuri lugubre ce îţi deschid calea spre lumi dispărute sau de labirinturi nevăzute de unde nu există scăpare, povestirile lui Lovecraft stîrnesc întotdeauna fiori, dar şi dorinţa de a descoperi forţele oculte ce guvernează universul.

Domeniu: Literatură universală -> Americană

Literatură universală -> Fantasy & SF

Literatură universală -> Beletristică

Colecție: TOP 10+

Număr pagini: 264

ISBN: 978-973-46-8201-0

Tip ediție: broșată

Format: 106×180

An apariție: 2020