Romanul „Dorință”, de Mathias Enard – lansat în prezența autorului, luni, 7 octombrie

Cel mai recent roman al scriitorului Mathias Enard, Dorință, se lansează la București în prezența autorului francez, luni, 7 octombrie, de la 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu ocazia unui dialog cu jurnalistul Marius Constantinescu. 

Romanul apare în colecția Babel a editurii Nemira, în traducerea lui Cristian Fulaș. A fost scris ca parte a proiectului editorial Cartels, al Grand Palais, cu ocazia expoziției „Flamboianta Veneție. Veneția, artele și Europa secolului al XVIII-lea”, din toamna anului 2018. În acest proiect, opera literară dă glas operelor de artă, pune în scenă geneza lor, unversul de unde și-au luat inspirația, istoriile pe care le nasc la rândul lor. Cuvintele scriitorilor se pun în slujba operelor de artă.

Dorință pune în scenă personaje care ar fi putut foarte bine să existe la 1750: un maestru gravor de peisaje, foarte în vogă printre străinii bogați care voiau amintiri cu fermecătorul oraș italian, un artist tânăr care visează la celebritate și la un destin de excepție, nobili și săraci, mascați, care se cunosc în gondole și se întâlnesc prin locuri interzise, și un tânăr învățăcel care se îndrăgostește de o orfană cu glas de înger.

Personajele apar pe fundalul nemuritorului Oraș al Dogilor, deopotrivă luminos și întunecat. Ce va ieși: o commedia dell’ arte sau o dramă? Probabil ambele, căci apele Veneției amestecă totul.

Scriitorul Mathias Enard, născut în 1972, studiază civilizațiile arabe și persane și petrece mult timp în Orientul Mijlociu pentru cercetare. În prezent predă la Barcelona, traduce din limba arabă și scrie despre arta islamică. În 2003 debutează cu romanul La Perfection du tir, fiind recompensat cu Premiul celor 5 continente ale Francofoniei. Continuă apoi în 2008 cu Zone, un roman scris într-o singură frază lungă de 500 de pagini, pentru care câștigă nu mai puțin de 6 premii literare. În 2010 publică Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Nemira, 2017, trad. de Cristian Fulaș), un mare succes de critică, pentru care primește Premiul Goncourt al Liceenilor. Consacrarea definitivă vine în 2015, când câștigă prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Busola (Nemira, 2018, trad. de Cristian Fulaș).

Fragment în avanpremieră

„Camilla și Amerigo se întorseseră la orfelinat, acel Ospedale della Pietà unde crescuseră. Clădirea era imensă, bastonul lui Amerigo răsuna pe culoare lungi, pline de miros de cărbune, de ceară, de lumânări abia stinse, de tămâie și de miasma lagunei de dincolo de ferestre – mirosul apei, rece, sărat și vegetal, se împreuna cu valuri de note muzicale, arpegii, game, melodii emise de toate instrumentele posibile sau aproape toate. Ici se acorda o viola da gamba, colo o violin se înverșuna asupra unui pasaj imposibil, iar un oboi ataca un tril infinit; o spinetă înșira acorduri care acompaniau vocea unei femei cu un timbru atât de mișcător, încât Amerigo a recunoscut-o imediat pe una dintre coristele, cum li se spunea, cele mai cunoscute din oraș.

Fiecare ușă ascundea voci, note, ansambluri. Tinerele femei erau în majoritatea lor copii abandonați și cele mai dotate deveneau cântărețe, instrumentiste, profesoare, stele ale muzicii venețiene. Asemenea corespondentelor sale, azilurile Milogilor, ale Abandonaților și ale Incurabililor, Pietà a format pe calea muzicii sute de tinere femei cu atâta succes, încât oamenii vin din toată Europa pentru a asculta aceste tinere talente. Mai ales în timpul Adventului și al Postului Paștelui, când teatrele sunt închise, orgile, interzise și aproape singura muzică permisă e aceea a cântărețelor din ospedali, de vreme ce ele cântă mesa. 

Camilla nu dăduse drumul brațului stâng al lui Amerigo pe tot drumul de la Zattera până acolo. În gondolă (vâslașul, fără îndoială, se gândea: ce noroc pe acest bărbat să aibă alături o asemenea frumusețe, care-l ține de braț atât de tandru!), Amerigo simțea, ca de fiecare dată când avea în preajmă parfumul cel mai dulce și mai intim al Camillei, ca de fiecare dată când părul Camillei răspândea inefabilul, Amerigo simțea emoția tăindu-I răsuflarea și acea strânsoare în piept pe care până atunci nu o simțise decât prin muzică, atunci când asculta, de exemplu, vocea cântăreței din slujba Fecioarei zvârcolindu-se, vibrând, scânteind și apoi întunecându-se în durerea tenebrelor, acea strângere a pieptului în urma fericirii simple închidea lumea din jurul lui – când Camilla stătea atât de aproape, cochilia Veneției se strângea până când se închidea complet și nici Lido, nici Chioggia, nici Murano, nici Mestre, nici Marghera, nici San Giorgio, nici Giudecca, nici Torcello, nici canalele, nici marea dezlănțuită nu mai existau și nu mai exista nimic în afara prezenței calde a Camillei și a mirosului de verbină și miere sub care-și ascundea parfumul secret al părului.

Apoi reveneau la viața obișnuită. Amerigo, pe lângă maestrul de cor care în acea dimineață primea vizita unui administrator. Camilla, la gamele și la exercițiile ei. Ai fi putut confunda Ospedale cu o mânăstire, dar o mânăstire în care muzica luase locul rugăciunii; o mânăstire în care matutina și vecernia erau simple scuze, pretexte pentru oratorii, motete și cantate. O mânăstire în care călugărițele nu ar mai fi fost nicicum închise, ci obiectul tuturor visurilor orașului. O mânăstire la care oamenii ar fi mers ca la concert. O mânăstire ca o anticipare a paradisului.

Astfel, cel puțin, și-o închipuia Antonio, ucenicul gravor; deja avusese ocazia să le vadă pe fetele din cor, să le asculte, la Ospedale al Incurabililor, în acea stranie biserică ovală, care semăna mai degrabă cu un teatru decât cu o capelă, aflată la câteva sute de metri de atelier, pe cheiul Zattere. Antonio era bergamasc, nu cunoștea condițiile de viață ale muzicienelor crescute atât de strict după regulile religiei, fiice ale rozariului înainte de a deveni fiice ale arcușului. Antonio visa și el cu ochii deschiși în timp ce inciza lacul de pe placa de cupru; se gândea că patronul său avea norocul, plecând astfel mascat în oraș, să se bucure de cafenele, de casini, de întâlniri întâmplătoare și de conversații secrete.”

Scriitorul Mathias Enard în România – evenimente la Iași și la București

Câștigătorul premiului Goncourt, Mathias Enard, vine în România la începutul lunii octombrie, la invitația Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT și a Institutului Francez din România – IFR.

Scriitorul va avea o serie de întâlniri cu cititorii români la Iași și la București, evenimente organizate cu sprijinul IFR și al editurii Nemira.

Între 4 și 6 octombrie, scriitorul va fi prezent la Iași, în cadrul evenimentelor FILIT, ce vor fi anunțate pe site-ul www.filit-iasi.ro.

Luni, 7 octombrie, de la 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Mathias Enard va răspunde întrebărilor jurnalistului Marius Constantinescu și ale publicului, cu ocazia lansării celui mai recent roman: Dorință, apărut în colecția Babel a editurii Nemira, în traducerea lui Cristian Fulaș.

Marți, 8 octombrie, de la 19.00, Institutul Francez din București găzduiește o dezbatere pe tema România între Occident și Orient, cu Mathias Enard.

Scriitorul Mathias Enard, născut în 1972, studiază civilizațiile arabe și persane și petrece mult timp în Orientul Mijlociu pentru cercetare. În prezent predă la Barcelona, traduce din limba arabă și scrie despre arta islamică. În 2003 debutează cu romanul La Perfection du tir, fiind recompensat cu Premiul celor 5 continente ale Francofoniei. Continuă apoi în 2008 cu Zone, un roman scris într-o singură frază lungă de 500 de pagini, pentru care câștigă nu mai puțin de 6 premii literare. În 2010 publică Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Nemira, 2017, trad. Cristian Fulaș)un mare succes de critică, pentru care primește Premiul Goncourt al Liceenilor. Consacrarea definitivă vine în 2015, când câștigă prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Busola (Nemira, 2018, trad. Cristian Fulaș).

Zeci de scriitori români și traducători de literatură română vor fi prezenți la FILIT

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță alte nume care vor lua parte la cea de-a VII-a ediție a festivalului, în perioada 2-6 octombrie 2019, la Iași.

Diana Bădica, Dan Coman, Florin Irimia, Emanuela Iurkin, Dan Miron, Cătălin Pavel, Dan Pleșa, Simona Popescu, Andreea Răsuceanu, Doina Ruști, Bogdan Suceavă sunt scriitorii români pe care publicul îi va putea întâlni la Casa FILIT (ansamblul pavilionar din Piața Unirii), alături de invitații străini din festival.

Tot la Casa FILIT se vor derula evenimente ce vor avea în centru poezia la care vor participa Svetlana Cârstean, Ionel Ciupureanu, Sorin Despot, Diana Epure, Irina Georgescu, Silvia Grădinaru, Ligia Keșișian , Vasile Leac, Vlad Pojoga, Monica Stoica, Livia Ștefan, Victor Țvetov, Mihai Vieru, Gelu Vlașin, Andrei Zbîrnea.

Casa Copilăriei (Palatul Copiilor Iași), dedicată literaturii pentru copii, va găzdui evenimente cu scriitorii Cristina Andone, Lavinia Braniște, Veronica D. Niculescu, Alexandru Vakulovski și Matei Vișniec. La Casa Fantasy (Casa de Cultură a Sindicatelor), dedicată literaturii fantasy, vor participa scriitorii Rodica Bretin, Lucian Merișca, Ana Maria Negrilă, Mircea Opriță și Liviu Surugiu.

Continuarea colaborării cu Teatrul „Luceafărul” din Iași în cadrul programului „Rezidențele FILIT pentru autori români” îi aduce la FILIT și pe beneficiarii secțiunii „Dramaturgie” Andrei Crăciun, Bogdan Georgescu și Olga Macrinici.

Scriitorilor români și străini prezenți la FILIT li se alătură și traducătorii de limbă română Georg Aescht (Germania), Jan Willem Bos (Olanda), Jan Cornelius (Germania), Sean Cotter (SUA), Antònia Escandell Tur (Spania), Jarmila Horáková (Republica Cehă), Fernando Klabin (Brazilia), Joanna Kornaś-Warwas (Polonia), Gabriella Koszta (Ungaria), Marily Le Nir (Franța), Steinar Lone (Norvegia), Marian Ochoa de Eribe (Spania), Ivana Olujić (Croația), Szonda Szabolcs (România, limba maghiară).

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT este organizat de Muzeul Național al Literaturii Române Iași și finanțat de Consiliul Județean Iași, fiind considerat unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. La cea de-a VII-a ediție (2-6 octombrie) și-au anunțat prezența Richard Ford (SUA), Mihail Șîșkin (Rusia), María Dueñas (Spania), Mathias Énard și Lionel Duroy (Franța), Sjón (Islanda), Kim Leine (Danemarca), Herman Koch (Olanda), Aslı Erdoğan (Turcia), Ahmed Saadawi (Irak), Svetislav Basara (Serbia), Drago Jančar (Slovenia), Geneviève Damas (Belgia), Faruk Šehić (Bosnia-Herțegovina).