Semnal editorial 354 + Fragment în avanpremieră: „Anotimpul țânțarilor” de Cristian Vicol, apariție nouă la Editura Casa de Pariuri Literare

Povestiri pulp-fiction

Cristian Vicol vine cu un nou volum de proză scurtă, în care își etalează range-ul literar deloc modest. Fie că vorbim despre povești fantastice sau ultrarealiste, narațiunea e multistratificată și, indiferent care ar fi subiectul, simți nervul și dedicarea cu care au fost scrise. Singurul lucru pe care i l-aș reproșa cărții e că-i prea scurtă.

(Cosmin Leucuța)

Cu acest al doilea volum de povestiri, Anotimpul țânțarilor, Cristian Vicol ne arată capacitatea sa de a spune povești dintre cele mai stranii, pe un ton așezat, care nu prevestește nimic deosebit până când te trezești prins și furat de imaginile ce se desprind dintre paginile cărții.

(Daniel Timariu)

Continuă lectura

Scriitorul Cristian Vicol citește povestirea „Ritualul”, apărută în volumul „Sfârșitul inocenței și alte povestiri”, la Editura Tritonic

Temele și subiectele pe care le abordează Cristian Vicol îl îndepărtează de zona hard-SF-ului, chiar și de cea a SF-ului „clasic” (dacă mi se permite acest termen extrem de vag) și îl înscriu mai degrabă în tradiția istoric-utopică a unor scriitori precum Bradbury, Huxley, Vonnegut, David Brin, frații Strugațki, sau Walter Miller Jr.. Sunt explorate poteci alternative din trecutul sau viitorul umanității, uneori în cheie ironică, alteori distopică sau tragi-comică, dar de fiecare dată de la nivelul și prin ochii unor personaje solide, bine conturate, care ar putea trece cu brio un presupus test Turing al tridimensionalității ficționale.

Alexandru Maniu

Cartea poate fi cumpărată de aici: http://www.tritonic.ro/isbn-Sfarsitul_inocentei_(si_alte_povestiri)-978-606-749-332-0.htm

Cristian Vicol, autor de povestiri și romane science fiction, fantasy, distopice, istorice și polițiste, citește una din povestirile sale „Ritualul” apărută în volumul „Sfârșitul inocenței (și alte povestiri)”, la editura Tritonic 2018:

Cristi Vicol s-a născut în 1988 în Timișoara. În 2010 a absolvit facultatea de Jurnalism în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A continuat la Szeged cu un master de Jurnalism Internațional. În prezent este doctorand la Litere la Universitatea de Vest din Timișoara. Tema cercetării sale o reprezintă distopiile central-europene din a doua jumătate a secolului XX. A debutat în 2010 în Revista Helion cu proză SF. Până în prezent a publicat trei volume, Comoara din cetate (Editura de Vest, 2014), un roman picaresc a cărui acțiune se petrece în orașul de pe Bega, Sfârșitul inocenței (editura Eurostampa, 2015; reeditat și adăugat în 2018 la editura Tritonic) – volum de proză scurtă SF și O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 (Editura Eurostampa, 2016).