Online & live: Cristian Fulaș în dialog cu Cezar Paul-Bădescu

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „POLIROM Cristian Fulaş în dialog cu Cezar Paul-Bădescu pornind de la romanul loșca Miercuri, 14 aprilie, ora 18.00, pe paginile de Facebook Polirom Libris.ro facebook.com/pol rom.editura facebook.com/lit POLIROM Libris www.polirom.ro Cristian Fulaş loşca EGO proza”

Miercuri, 14 aprilie, ora 18.00, pe paginile de Facebook Polirom și Libris, Cristian Fulaș va intra în dialog cu Cezar Paul-Bădescu, pornind de la romanul Ioșca, apărut de curînd în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Va modera: Ioana Zenaida Rotariu

facebook.com/libris.ro

facebook.com/polirom.editura

Cristian Fulaș

Ioșca

Carte publicată şi în ediţie digitală

Continuă lectura

Online & live despre romanul Ioșca de Cristian Fulaș

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „Online & live despre loÈ™ca de Cristian Fulaş Miercuri, 17 februarie, ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești È™i Polirom facebook facebook.com/Carturesti facebook. com/ polirom. editura POLIROM Cristian FulaÈ loşca proza Vor vorbi, alături de autor: Carmen MuÈat, Bogdan CreÈ›u, Ovidiu Șimonca (moderator)”

Miercuri, 17 februarie, ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom – facebook.com/Carturesti • facebook.com/polirom.editura – va avea loc lansarea romanului Ioșca de Cristian Fulaș, apărut de curînd la Editura Polirom, şi în ediţie digitală.

Vor vorbi, alături de autor:

Carmen Mușat, Bogdan Crețu, Ovidiu Șimonca (moderator)

Continuă lectura

Literatură română la Editura Polirom: noi titluri în librării

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „Nichita DANILOV Omul din epr ubetă Vasile Ernu Sălbaticii copii dingo Andreea RĂSUCEANU Vântul, uhul, suflarea POUROM AOURCM Adrian Schiop Să ne fie la toÈ›i la fel de rău Bogdan CreÈ›u Cornul inorogului Cristian FulaÈ loşca proza proza Bogdan Răileanu Să laşimoartea să tegăsească Tudor Ganea Cântecul păsării de plajă Florin Irimia Bărbatul din spatele ceÈ›ii proza proza EGO proza”

Polirom deschide anul 2021 cu o ofertă bogată de literatură română contemporană, una dintre principalele sale misiuni editoriale, marcată prin lansarea colecției „Ego. Proză” în anul 2004 și continuată de colecții prestigioase și serii de autor dedicate cîtorva dintre numele de prim rang ale literaturii autohtone.

Noi titluri semnate de cîteva dintre cele mai îndrăgite și mai apreciate voci ale literaturii române contemporane – Andreea Răsuceanu, Nichita Danilov, Vasile Ernu, Adrian Schiop, Cristian Fulaș, Bogdan Crețu, Bogdan Răileanu, Tudor Ganea, Florin Irimia – se găsesc deja în librăriile clasice, precum și pe cele online.

Continuă lectura

Semnal editorial 199 + Fragment în avanpremieră: Jean-Christophe Rufin – Regele Zibeline în jurul lumii

Editura Polirom vă oferă un fragment din romanul Regele Zibeline în jurul lumii de Jean-Christophe Rufin, apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”, și în ediție digitală, traducere din limba franceză de Cristian Fulaș.

Un tînăr nobil european, contemporan cu Voltaire şi Casanova, ajunge în Siberia  şi apoi în China, Franţa şi SUA, dar şi în alte locuri din jurul lumii, devenind în cele din urmă regale Madagascarului. Sub pana lui Jean-Christophe Rufin, această istorie reală capătă amploarea  şi şarmul unei poveşti orientale, dintre acelea atît de faimoase  şi citite în secolul al XVIII-lea.  Iar la toate acestea se adaugă o foarte frumoasă poveste de dragoste ce la fiecare pas pare  sortită eşecului şi un periplu prin societatea şi moravurile epocii.

„M-a pasionat imediat destinul acestui aventurier, explorator exilat în inima Siberiei înainte să colinde toate oceanele lumii şi să devină regele Madagascarului. De douăzeci de ani vreau să-i spun povestea într-o carte. Benjowski însuşi şi-a scris Memoriile în 1791. Prin urmare, am fost nevoit să găsesc un artificiu romanesc pentru a evita să vin cu altă naraţiune istorică. Şi cel care mi l-a oferit a fost Benjamin Franklin.” (Jean-Christophe Rufin, L’Express)

„Un roman istoric cinematografic, deopotrivă o relatare a unei călătorii uluitoare şi o poveste de dragoste palpitantă.” (RTL)

„Un roman magnific! Jean-Christophe Rufin ne poartă în alte lumi, în alte timpuri, explorînd cu măiestrie tărîmurile umanului.” (Madame Figaro)

„O aventură incitantă, care duce cu gîndul la Barry Lyndon şi Paul şi Virginia.” (Lire)

Jean-Christophe RUFIN (n. 1952) este medic, diplomat, istoric şi romancier. A fost preşedintele asociaţiei Action Contre La Faim, unul dintre primii medici care s-au alăturat organizaţiei umanitare Médecins Sans Frontières şi unul dintre cei mai tineri membri ai Academiei Franceze. Dintre romanele sale, amintim: L’Abyssin (1997), laureat cu Prix Goncourt du premier roman şi Prix Méditerranée, Les Causes perdues (1999), distins cu Prix Interallié, Rouge Brésil (2001), laureat cu Prix Goncourt, Le Parfum d’Adam (2007), Le Collier rouge (2014).

FRAGMENT

         „Cu fața schimonosită de durere, Benjamin Franklin stătea în picioare în spatele fotoliului, cu mâinile încleștate pe spătarul din lemn, și privea ușa încruntat.

Reumatismul nu-i dădea pace de când se întorsese în Philadelphia. Mergea din rău în mai rău. Doi condamnați eliberați din închisoarea din vecinătate îl transportau cu tot cu fotoliu. Acești hoți simpatici îl adorau, dar duhneau prea tare a alcool pentru gustul lui.

Benjamin Franklin privea ușa pentru că, era sigur, aceasta n-avea să întârzie să se deschidă. În fiecare dimineață avea parte de aceeași așteptare și-aceeași dezamăgire. Alaiul de petenți, procesiunea de admiratori care veneau pentru a-i săruta mâinile și a-i cere ajutorul. Aceleași povești cu procese injuste, vecini în război, văduve nevoiașe. Abia-i asculta, înclina capul, visa, bătrân cum era, la destinul care-i fusese hărăzit și pe care nu mai avea să-l întâlnească vreodată. Nerecunoștința popoarelor! Cine negociase cu englezii în numele coloniștilor americani? Cine redactase Declarația Americană de Independență? Cine crease primul serviciu poștal, corpul pompierilor, marile ziare de opinie? Și cine reprezentase pe lângă francezi Statele Unite, abia născute, timp de unsprezece ani? Și totuși, la întoarcerea lui, intriganții își împărțiseră puterea și-i refuzaseră posturile înalte la care avea dreptul cu asupra de măsură, precum și toate onorurile. Ar fi meritat și el să fie ascultat și să i se îndeplinească dorințele, dar cine s-o facă?

Ușa se întredeschise și secretarul strecură capul.

— Sunteți pregătit, domnule?

Benjamin Franklin mormăi un „nu“, apoi ocoli fotoliul cu mișcări caraghioase și se prăbuși în el cu un geamăt de durere.

— Cine sunt cei din dimineața asta, Richard?

Bătrânul servitor, obișnuit de atâția ani să liniștească umorile rele ale stăpânului, consultă liniștit lista pe care o ținea în mână.

— S-au înscris doisprezece. Dar mai sunt treizeci în stradă, dacă doriți.

— La dracu’! Dă-mi hârtia aia.

Bătrânul își aranjă ochelarii cu lentile suprapuse. Era una dintre invențiile sale, singura care-i era încă utilă, căci încă se mai râdea de paratrăsnet… Parcurse mormăind lista cu nume. Toți acești Lewis, acești Davis, acești Kennedy nu-i erau decât prea bine cunoscuți, chiar dacă nu-i întâlnise niciodată.

— Ia te uită! remarcă el, arătând cu degetul osos spre mijlocul listei. Contele Auguste și contesa A. Cine sunt ăștia doi? O cheamă chiar A. pe contesa asta?

Richard coborî capul. Era micuț și rotofei și această postură îi dădea aerul unui câine supus.

— Știți că mă descurc greu cu numele străine, domnule. Aceste două persoane vin din Europa și nu le-am înțeles bine numele. La final e ceva de genul „ski“.

— Atunci, ai pus măcar prenumele?

— Pe cel al domnului. În cazul doamnei, chiar și numele mic e dificil.

Cuvântul „Europa“ îl trezise pe Franklin. Era copleșit de o asemenea nostalgie pentru acel continent, încă de la întoarcerea în țară, încât îl atrăgea orice avea legătură cu el.

— Vin din Europa, spui… De unde exact?

— De la Paris.

Bătrânului savant îi sclipiră ochii. În realitate, din toată Europa, Parisul contase cel mai mult pentru el, acolo cunoscuse triumful, fericirea, trebuia oare să spună că și iubirea?

— De la Paris! I-am cunoscut deja acolo?

— Ei asta insinuează. În fine, spun că i-ați întâlnit, dar poate că nu vă mai amintiți. Mai ales doamna spune că…

Franklin fu cuprins de neliniște. Nu știa ce să creadă. Ideea de-a revedea personaje care soseau de la Paris era cea mai mare bucurie imaginabilă. Și dacă o cunoscuse pe doamna aceasta era și mai bine. Totuşi, ce căuta acolo cu soțul ei?

— Ce vor? Ți-au spus? Îi simți… rău intenționați?

Richard strânse din buze.

— Deloc! Ba chiar sunt foarte nerăbdători să vă vadă și se bucură de asta.

Misterul se adâncea, lucru care nu-i displăcea defel lui Franklin. La vârsta lui, ce-și putea dori, dacă nu surprize și povești bine spuse?…

— Concediază-i pe toți ceilalți! Să revină mâine sau să se ducă la dracu’. Și lasă-i să intre pe acest conte Auguste și pe această doamnă pe care, se pare, am cunoscut-o.

— Prea bine, domnule.”

Scriitorul Cristian Fulaș le citește copiilor din „Visătorul”, de Ian McEwan, apărut la Editura Polirom, în colecția Polirom Junior

Vîrsta recomandată 8+
Traducere din limba engleză şi note de Dana Crăciun

„Tuturor ne place ideea de a spune poveşti seara, la culcare…”

Peter Fortune trăiește la graniţa dintre vis și realitate. El trece prin aventuri fantastice, trăiește în trupul bătrînei sale pisici și al unui copil răutăcios, se luptă cu o păpușă rea care s-a trezit la viaţă și caută răzbunare, găsește într-un sertar plin cu fleacuri o cremă care-i face pe oameni să dispară. În cele din urmă se trezește, copil de unsprezece ani, în trupul unui adult și începe cea mai mare aventură a vieţii: se îndrăgostește.

Scriitorul Cristian Fulaș le citește copiilor din Visătorul de Ian McEwan:

Ian McEwan, unul dintre cei mai faimoşi scriitori britanici contemporani, este autorul romanelor Coajă de nucăLegea copiilorOperaţiunea Sweet ToothSolarPe plaja ChesilSîmbătăIspăşire (National Book Critics Circle Award şi W.H. Smith Literary Award), Amsterdam (Booker Prize), Durabila iubireInocentulCopilul furat (Whitbread Award), Cîinii negriMîngîieri străine (ambele nominalizate la Booker Prize), Grădina de ciment şi Maşinării ca mine. A scris şi volumele de povestiri Prima dragoste, ultimele ritualuri (cîştigător al Somerset Maugham Award) şi În aşternuturi. În anul 2011 i-a fost acordat Premiul Tîrgului de carte de la Ierusalim.

Cristian Fulaş, născut la 3 iulie 1978, Caracal, a absolvit Litere, apoi Studii Aprofundate de Teoria Literaturii. Debutează în 2015 cu Fîşii de ruşine (Gestalt Books; Premiul Observator cultural pentru debut; Premiul Colocviilor „Liviu Rebreanu“; Premiul revistei Accente; nominalizat la Premiile USR pentru debut; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iaşi). Fragmente din roman s-au tradus în franceză, italiană, germană, engleză, bulgară, croată, suedeză, maghiară. În 2015 publică Jurnal de debutant (Editura Tracus Arte), iar în 2016 După plîns (Casa de Editură Max Blecher & Gestalt Books; nominalizat la Premiul Cartea Anului al Ziarului de Iaşi). A tradus aproximativ cincizeci de titluri din engleză, italiană şi franceză, printre care: Visul lui Machiavelli (Christophe Bataille), Vorbeşte-le despre bătălii, regi şi elefanţi (Mathias Énard), Mituri clasice (Jenny March), Igitur. O aruncare de zaruri (Stéphane Mallarmé). Din 2016 este organizatorul principal al festivalului internaţional Lofest din Bucureşti. De acelaşi autor, la Editura Polirom a mai apărut volumul de proze scurte Cei frumoşi şi cei buni (2017).

Romanul „Dorință”, de Mathias Enard – lansat în prezența autorului, luni, 7 octombrie

Cel mai recent roman al scriitorului Mathias Enard, Dorință, se lansează la București în prezența autorului francez, luni, 7 octombrie, de la 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu ocazia unui dialog cu jurnalistul Marius Constantinescu. 

Romanul apare în colecția Babel a editurii Nemira, în traducerea lui Cristian Fulaș. A fost scris ca parte a proiectului editorial Cartels, al Grand Palais, cu ocazia expoziției „Flamboianta Veneție. Veneția, artele și Europa secolului al XVIII-lea”, din toamna anului 2018. În acest proiect, opera literară dă glas operelor de artă, pune în scenă geneza lor, unversul de unde și-au luat inspirația, istoriile pe care le nasc la rândul lor. Cuvintele scriitorilor se pun în slujba operelor de artă.

Dorință pune în scenă personaje care ar fi putut foarte bine să existe la 1750: un maestru gravor de peisaje, foarte în vogă printre străinii bogați care voiau amintiri cu fermecătorul oraș italian, un artist tânăr care visează la celebritate și la un destin de excepție, nobili și săraci, mascați, care se cunosc în gondole și se întâlnesc prin locuri interzise, și un tânăr învățăcel care se îndrăgostește de o orfană cu glas de înger.

Personajele apar pe fundalul nemuritorului Oraș al Dogilor, deopotrivă luminos și întunecat. Ce va ieși: o commedia dell’ arte sau o dramă? Probabil ambele, căci apele Veneției amestecă totul.

Scriitorul Mathias Enard, născut în 1972, studiază civilizațiile arabe și persane și petrece mult timp în Orientul Mijlociu pentru cercetare. În prezent predă la Barcelona, traduce din limba arabă și scrie despre arta islamică. În 2003 debutează cu romanul La Perfection du tir, fiind recompensat cu Premiul celor 5 continente ale Francofoniei. Continuă apoi în 2008 cu Zone, un roman scris într-o singură frază lungă de 500 de pagini, pentru care câștigă nu mai puțin de 6 premii literare. În 2010 publică Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Nemira, 2017, trad. de Cristian Fulaș), un mare succes de critică, pentru care primește Premiul Goncourt al Liceenilor. Consacrarea definitivă vine în 2015, când câștigă prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Busola (Nemira, 2018, trad. de Cristian Fulaș).

Fragment în avanpremieră

„Camilla și Amerigo se întorseseră la orfelinat, acel Ospedale della Pietà unde crescuseră. Clădirea era imensă, bastonul lui Amerigo răsuna pe culoare lungi, pline de miros de cărbune, de ceară, de lumânări abia stinse, de tămâie și de miasma lagunei de dincolo de ferestre – mirosul apei, rece, sărat și vegetal, se împreuna cu valuri de note muzicale, arpegii, game, melodii emise de toate instrumentele posibile sau aproape toate. Ici se acorda o viola da gamba, colo o violin se înverșuna asupra unui pasaj imposibil, iar un oboi ataca un tril infinit; o spinetă înșira acorduri care acompaniau vocea unei femei cu un timbru atât de mișcător, încât Amerigo a recunoscut-o imediat pe una dintre coristele, cum li se spunea, cele mai cunoscute din oraș.

Fiecare ușă ascundea voci, note, ansambluri. Tinerele femei erau în majoritatea lor copii abandonați și cele mai dotate deveneau cântărețe, instrumentiste, profesoare, stele ale muzicii venețiene. Asemenea corespondentelor sale, azilurile Milogilor, ale Abandonaților și ale Incurabililor, Pietà a format pe calea muzicii sute de tinere femei cu atâta succes, încât oamenii vin din toată Europa pentru a asculta aceste tinere talente. Mai ales în timpul Adventului și al Postului Paștelui, când teatrele sunt închise, orgile, interzise și aproape singura muzică permisă e aceea a cântărețelor din ospedali, de vreme ce ele cântă mesa. 

Camilla nu dăduse drumul brațului stâng al lui Amerigo pe tot drumul de la Zattera până acolo. În gondolă (vâslașul, fără îndoială, se gândea: ce noroc pe acest bărbat să aibă alături o asemenea frumusețe, care-l ține de braț atât de tandru!), Amerigo simțea, ca de fiecare dată când avea în preajmă parfumul cel mai dulce și mai intim al Camillei, ca de fiecare dată când părul Camillei răspândea inefabilul, Amerigo simțea emoția tăindu-I răsuflarea și acea strânsoare în piept pe care până atunci nu o simțise decât prin muzică, atunci când asculta, de exemplu, vocea cântăreței din slujba Fecioarei zvârcolindu-se, vibrând, scânteind și apoi întunecându-se în durerea tenebrelor, acea strângere a pieptului în urma fericirii simple închidea lumea din jurul lui – când Camilla stătea atât de aproape, cochilia Veneției se strângea până când se închidea complet și nici Lido, nici Chioggia, nici Murano, nici Mestre, nici Marghera, nici San Giorgio, nici Giudecca, nici Torcello, nici canalele, nici marea dezlănțuită nu mai existau și nu mai exista nimic în afara prezenței calde a Camillei și a mirosului de verbină și miere sub care-și ascundea parfumul secret al părului.

Apoi reveneau la viața obișnuită. Amerigo, pe lângă maestrul de cor care în acea dimineață primea vizita unui administrator. Camilla, la gamele și la exercițiile ei. Ai fi putut confunda Ospedale cu o mânăstire, dar o mânăstire în care muzica luase locul rugăciunii; o mânăstire în care matutina și vecernia erau simple scuze, pretexte pentru oratorii, motete și cantate. O mânăstire în care călugărițele nu ar mai fi fost nicicum închise, ci obiectul tuturor visurilor orașului. O mânăstire la care oamenii ar fi mers ca la concert. O mânăstire ca o anticipare a paradisului.

Astfel, cel puțin, și-o închipuia Antonio, ucenicul gravor; deja avusese ocazia să le vadă pe fetele din cor, să le asculte, la Ospedale al Incurabililor, în acea stranie biserică ovală, care semăna mai degrabă cu un teatru decât cu o capelă, aflată la câteva sute de metri de atelier, pe cheiul Zattere. Antonio era bergamasc, nu cunoștea condițiile de viață ale muzicienelor crescute atât de strict după regulile religiei, fiice ale rozariului înainte de a deveni fiice ale arcușului. Antonio visa și el cu ochii deschiși în timp ce inciza lacul de pe placa de cupru; se gândea că patronul său avea norocul, plecând astfel mascat în oraș, să se bucure de cafenele, de casini, de întâlniri întâmplătoare și de conversații secrete.”

Scriitorul Mathias Enard în România – evenimente la Iași și la București

Câștigătorul premiului Goncourt, Mathias Enard, vine în România la începutul lunii octombrie, la invitația Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT și a Institutului Francez din România – IFR.

Scriitorul va avea o serie de întâlniri cu cititorii români la Iași și la București, evenimente organizate cu sprijinul IFR și al editurii Nemira.

Între 4 și 6 octombrie, scriitorul va fi prezent la Iași, în cadrul evenimentelor FILIT, ce vor fi anunțate pe site-ul www.filit-iasi.ro.

Luni, 7 octombrie, de la 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, Mathias Enard va răspunde întrebărilor jurnalistului Marius Constantinescu și ale publicului, cu ocazia lansării celui mai recent roman: Dorință, apărut în colecția Babel a editurii Nemira, în traducerea lui Cristian Fulaș.

Marți, 8 octombrie, de la 19.00, Institutul Francez din București găzduiește o dezbatere pe tema România între Occident și Orient, cu Mathias Enard.

Scriitorul Mathias Enard, născut în 1972, studiază civilizațiile arabe și persane și petrece mult timp în Orientul Mijlociu pentru cercetare. În prezent predă la Barcelona, traduce din limba arabă și scrie despre arta islamică. În 2003 debutează cu romanul La Perfection du tir, fiind recompensat cu Premiul celor 5 continente ale Francofoniei. Continuă apoi în 2008 cu Zone, un roman scris într-o singură frază lungă de 500 de pagini, pentru care câștigă nu mai puțin de 6 premii literare. În 2010 publică Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți (Nemira, 2017, trad. Cristian Fulaș)un mare succes de critică, pentru care primește Premiul Goncourt al Liceenilor. Consacrarea definitivă vine în 2015, când câștigă prestigiosul premiu Goncourt pentru romanul Busola (Nemira, 2018, trad. Cristian Fulaș).

Semnal editorial 7 + Avanpremieră: Busola, roman câștigător al premiului Goncourt, apare la editura Nemira

Busola, romanul câștigător al premiului Goncourt în 2015, de Mathias Enard, apare la editura Nemira, în colecția Babel, în traducerea lui Cristian Fulaș.

Carte nocturnă, care te învăluie cu ritmurile ei muzicale, cu erudiția ei, cu umorul dulce-amar, Busola este o călătorie, o declarație de admirație și o mână întinsă, ca un pod între Occident și Orient, între ieri și mâine, clădit pe inventarul secolelor de fascinație. Continuă lectura