Ce citim de la Paladin în 2021

Preluare de pe blogul editurii Paladin:

Ce citim de la Paladin în 2021

Dragi paladini, avem o listă a titlurilor pe care le vom publica în 2021. Nu este finală, însă sperăm că aduce puțină certitudine și că așteptarea v-a fost măcar parțial răsplătită. 🙂

Iată ce veți citi anul acesta de la Paladin:

SF

Continuă lectura

Club de carte Paladin #17 – Războiul Macului, R.F. Kuang

Ar putea fi o imagine cu carte şi text care spune „Club de carte PALADIN #17 RAZBOIUL MACULUI Vineri 29 ianuarie Ora 19:00 Moderator Liviu Szoke R.F. KUANG PALADINFANTASY”

Începem anul cu un #fantasy publicat anul trecut la editura Paladin. Este vorba despre „Războiul macului” de R. F. Kuang (traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi). Pe 29 ianuarie, Liviu Szoke, moderatorul clubului nostru de lectură, vă întâmpină pe Messenger Rooms.


💻📱 Pentru a participa:
– trimiteți un mesaj privat pe pagina de facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori.
– data limită pentru înscriere este 28 ianuarie (inclusiv).
– locuri disponibile: 15

📚 Sinopsis „Războiul macului”:
Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educată, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă instituție din Imperiul Nikan? Lui Rin i s-a spus toată viața că ea nu merită mai mult decât i se oferă, iar o propunere de căsătorie ar fi un noroc neașteptat. Însă ea este capabilă de orice pentru a intra la Academie, unde se transformă treptat, nu doar într-un soldat care va răspunde noii amenințări de război, ci și în practicanta unei arte de mult uitate. După ce îl cunoaște pe unicul supraviețuitor al celui mai înfiorător genocid, Rin descoperă că invocarea zeilor poate aduce cu sine consecințe teribile…

🏆 PREMIILE COMPTON CROOK ȘI STABBY

📰 „Romanul de debut al lui Kuang este o poveste captivantă despre maturizare, înțesată de mituri, legende, tradiții, politică și lupte pentru putere. Decorul oricărei epopei este, fără doar și poate, o realizare enormă, dar Kuang face o treabă excepțională prin construirea lumii și a personajelor. Prima jumătate a Războiului Macului se desfășoară lent, dar a doua jumătate abundă în bătălii sângeroase, brutale și superbe.“ RT Book Reviews

📚 Cartea este disponibilă la Editura Paladin cu 25% reducere: https://www.editura-paladin.ro//info/carte/razboiul-macului-rf-kuang-s
📚 Citește recenzia scrisă de Cristina, redactor Paladin: https://www.editura-paladin.ro/…/blogitem/razboiul-macului
📚 Citește un fragment pe Biblioteca lui Liviu: https://fansf.wordpress.com/…/fragment-in-avanpremiera…/

Fragment în avanpremieră: R.F. Kuang – Războiul macului

Traducere de Alexandra Fusoi

PREMIILE COMPTON CROOK ȘI STABBY

O putere mare e întotdeuna asociată cu un pericol mare.

Diferența dintre omul măreț și cel mediocre este că primul e dispus

să-și asume riscuri.

Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educată, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă instituție din Imperiul Nikan? Lui Rin i s-a spus toată viața că ea nu merită mai mult decât i se oferă, iar o propunere de căsătorie ar fi un noroc neașteptat. Însă ea este capabilă de orice pentru a intra la Academie, unde se transformă treptat, nu doar într-un soldat care va răspunde noii amenințări de război, ci și în practicanta unei arte de mult uitate. După ce îl cunoaște pe unicul supraviețuitor al celui mai înfiorător genocid, Rin descoperă că invocarea zeilor poate aduce cu sine consecințe teribile…

Am devenit ceva minunat, își zise ea. Am devenit ceva îngrozitor.

Oare acum era o zeiță sau un monstru? Poate niciuna. Poate ambele.

„Kuang țese o experiență cu totul unică printr-o analiză a violenței sub toate formele, inspirată din istoria Asiei de Est, inclusiv din cruzimea celui de-al Doilea Război Chino-japonez.“  Washington Post

„Să te muți de la Academie pe câmpul de luptă și apoi în plan metafizic nu-i puțin lucru, dar Kuang reușește s-o facă cu un sadism macabru și triumfător… O poveste sinistră, apăsătoare și totodată răvășitoare.“ The Book Smugglers

„Spectaculos, genial, fantastic, minunat… Dacă vă place dark adult fantasy, atunci fiți cu ochii pe capodopera celei mai noi și poate întunecate fiice a grimdarkului.“ Fantasy Book Review

„Romanul de debut al lui Kuang este o poveste captivantă despre maturizare, înțesată de mituri, legende, tradiții, politică și lupte pentru putere. Decorul oricărei epopei este, fără doar și poate, o realizare enormă, dar Kuang face o treabă excepțională prin construirea lumii și a personajelor. Prima jumătate a Războiului Macului se desfășoară lent, dar a doua jumătate abundă în bătălii sângeroase, brutale și superbe.“ RT Book Reviews

„Debutanta Kuang dă naștere unei reinterpretări a istoriei asiatice populată de maeștri în arte marțiale, filosofi-generali și zei, subliniind ororile războiului, mai ales daunele morale și emoționale ale luptătorilor care folosesc tactica pământului pârjolit… Poate că cititorii împărtășesc dorința lui Rin de răzbunare, dar orice tresărire de bucurie în urma unui succes este egalată de oroarea prețului plătit. Un roman de debut puternic și dramatic.“ Publisher’s Weekly

Războiul Macului este scris clar, dinamic și plăcut; personajele sunt bine conturate, facțiunile sunt lesne de înțeles, iar analogiile cu lumea reală nu sunt exhaustive.“  locusmag.com

Citește o recenzie pe blogul Paladin.

Fragment

Oraşul Sinegard era sufocant, derutant şi înspăimântător. Însă Academia Sinegard era nespus de frumoasă. Conducătorul ricşei îi duse până la poalele munţilor de la marginea oraşului. Rin îl lăsă pe Feyrik să se ocupe de bagaje şi urcă în fugă scările şcolii, gâfâind.

Îşi imaginase săptămâni în şir cum va fi să urce treptele către Academie. Toată ţara ştia cum arată Academia Sinegard; imaginea ei era pictată pe pergamente agăţate pe pereţi în tot Nikanul. Pergamentele acelea nu surprindeau însă nici pe departe realitatea campusului. O alee de piatră urca în spirală în jurul muntelui, suind şerpuit către un complex de pagode clădite pe terase tot mai înalte. Pe ultima dintre ele se afla un templu pe turnul căruia era cocoţat un dragon de piatră, simbolul Împăratului Roşu. Alături de templu, curgea, ca un scul de mătase, o cascadă scânteietoare. Academia arăta ca un sălaş pentru zei. Era un loc de legendă. Era casa ei pentru următorii cinci ani. Rin rămăsese fără grai. Un elev mai mare, care se prezentă drept Tobi, le arătă împrejurimile. Tobi era înalt, chel şi înveşmântat în tunică neagră cu o brasardă roşie. Îi întâmpină cu o grimasă plictisită care spunea că ar fi preferat să se ocupe de altceva.

Li se alătură o femeie zveltă şi atrăgătoare, care-l confundă iniţial pe Feyrik cu un hamal şi apoi îşi ceru scuze fărăsă fie stingherită. Fiul ei era un băiat cu trăsături plăcute, care ar fi fost foarte drăguţ dacă n-ar fi avut pe chip o expresie atât de ranchiunoasă.

— Academia este construită pe locul unei vechi mânăstiri, spuse Tobi şi le făcu semn să-l urmeze pe treptele de piatră spre primul nivel. Templele şi spațiile de rugăciune au fost transformate în săli de clasă după ce Împăratul Roşu a unificat triburile din Nikan. Elevii din primul an sunt de serviciu la măturat, aşa că o să vă familiarizaţi destul de repede cu zona. Haideţi, încercaţi să ţineţi pasul.

Nici chiar lipsa lui de entuziasm nu reuşea să diminueze frumuseţea Academiei, deşi băiatul făcea tot ce putea. Urca treptele de piatră cu mers rapid şi expert, fărăsă-şi bată capul şi să se uite dacă oaspeţii lui reuşesc să se ţină după el. Rin rămăsese în urmă ca să-l ajute pe Feyrik, care răsufla greu, suind treptele primejdios de înguste. Academia avea şapte niveluri. Fiecare curbă a aleii de piatră dădea la iveală un nou complex de clădiri şi terenuri de instrucţie, înconjurate de vegetație luxuriantă, care fusese în mod clar cultivată cu grijă de sute de ani.

Un pârâu învolburat brăzda versantul muntelui, împărţind campusul perfect în două.

— Acolo e biblioteca. Cantina e pe aici. Elevii noi stau la nivelul cel mai de jos. Sus sunt apartamentele maeştrilor.

Tobi arătă rapid câteva clădiri de piatră care păreau identice.

— Şi acolo? întrebă Rin, întinzând mâna către o clădire de lângă pârâu, care părea importantă.

Tobi zâmbi uşor.

— Aia-i latrina, copilă.

Băiatul arătos râse pe înfundate. Cu obrajii în flăcări, Rin se prefăcu fermecată de vederea de pe terasă.

— De unde eşti tu? întrebă Tobi, pe un ton nu foarte prietenos.

— Provincia Cocoşului, mormăi Rin.

— Aaa, din sud. Tonul lui Tobi sugera că acum i se lămurise ceva. Presupun că şi clădirile cu etaje sunt un concept nou pentru tine, dar încearcă să nu te laşi copleşită.

După ce îi fuseseră verificate şi îndosariate documentele de înscriere, Feyrik nu mai avea nici un motiv să rămână cu ea. Îşi luară rămas-bun în faţa porţilor şcolii.

— Te înţeleg dacă ţi-e frică, spuse preceptorul.

Rin înghiţi nodul imens din gât şi-şi încleştă dinţii. Îi vâjâia capul; ştia că, dacă nu-l înăbuşă, din ochi îi va ţâşni un întreg lac de acumulare.

— Nu mi-e frică, insistă ea.

Feyrik zâmbi blând.

— Sigur că nu.

Chipul fetei se încreţi și ea se năpusti să-l îmbrăţişeze. Îşi îngropă faţa în tunica lui, ca să n-o vadă nimeni plângând. Bătrânul o bătu pe umăr. Reuşise să străbată toată ţara pentru a ajunge într-un loc la care visase ani de zile, doar ca să descopere acolo un oraş ostil şi derutant, care-i dispreţuia pe sudici. Nu era acasă nici în Tikany, nici în Sinegard. Oriunde se ducea, oriunde evada, nu era decât o orfană de război care nu-şi avea locul acolo. Se simţea îngrozitor de singură.

— Nu vreau să pleci, zise ea.

Zâmbetul preceptorului se şterse.

— Ah, Rin.

— Nu-mi place aici, trânti ea dintr-odată. Urăsc oraşul ăsta. Felul cum vorbesc… ucenicul ăla tâmpit… parcă n-ar crede că trebuie să fiu aici.

— Bineînțeles că ei n-o cred, răspunse Feyrik. Eşti o orfană de război. Eşti din sud. N-ar fi trebuit să absolvi Keju. Căpeteniilor războinice le place să susţină că Nikan e o meritocraţie datorită Kejului, dar sistemul e conceput ca să-i ţină la locul lor pe săraci şi pe analfabeţi. Îi jigneşti fie şi numai prin simpla ta prezenţă.

O prinse de umeri şi se aplecă puţin, ca să o privească în ochi.

— Rin, ascultă-mă. Sinegard e unoraş nemilos. Academia va fi şi mai rea. O să înveţi cu copiii Căpeteniilor. Copii care se antrenează în artele marţiale dinainte să fie în stare să meargă. O să te excludă, pentru că nu eşti ca ei. E în regulă. Nu lăsa nimic să te descurajeze. Indiferent ce spun ei, meriţi să fii aici. Înţelegi?

Rin încuviinţă din cap.

— Prima ta zi de şcoală va fi ca un pumn în stomac, urmă Feyrik. A doua zi, probabil şi mai rău. Cursurileţ i se vor părea mai dificile decât a fost vreodată studiul pentru Keju. Dar dacă cineva poate să supravieţuiască aici, tu eşti aceea. Nu uita ce ai făcut ca să ajungia ici. Îşi îndreptă spatele. Şi să nu te mai întorci niciodată în sud. Poţi mai mult de-atât.

Semnal editorial 192: Noutăți sau în curs de apariție la Editura Paladin (VII) – Weeks & Kuang

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „BRENT WEEKS MARGINEA UMBREI PALADIN ALADIN FANTASY”

Ești doar o umbră

și umbrele nu pot atinge nimic.

Kyllar decide să renunțe la Calea Umbrelor și să trăiască o viață liniștită alături de Elene și de fiica lor adoptivă. Dar când ești purtătorul sa’kariului negru, tihna îți poate fi adusă doar de îndeplinirea datoriei – un asasinat care să elibereze Cenaria de Regele-zeu și să-l repună în drepturi pe moștenitorul legitim al tronului. În ciuda suferințelor și a pierderii celor dragi, a regăsirilor și a răzbunărilor, tânărul asasin trebuie să-și accepte în cele din urmă natura și să-și asume rolul de Înger al Nopții.

 Dragostea e fragile și coruptibilă, totuși am văzut-o

manifestându-se uneori cu o forță stranie.

Dragostea este slăbiciunea ce reușește să învingă puterea.

Când luăm viața cuiva, nu luăm nimic de valoare.

„O poveste captivantă despre eroism, răzbunare și magie.“ The Greenman Review


„Weeks creează un melanj bogat de politică, cultură și personaje în trilogia Îngerul Nopții, după care aruncă în peisaj asasini care cunosc tainele magiei. Brent Weeks e atât de bun, încât începe să mă enerveze.“ Peter V. Brett


„Cartea lui Weeks își păstrează forța de atracție, Kyllar rămâne un personaj interesant, iar schimbarea de perspectivă a eroului – găsirea unui țel în primul volum devine acum găsirea identității – este naturală și bine reprezentată.“ www.sffworld.com


„Consider că Marginea Umbrei este mai bine echilibrată și o lectură mult mai bună decât primul volum.“ www.fantasyliterature.com


„Dacă ți-a plăcut prima parte, aceasta o să te încânte.“ fantasyhardships.booklikes.com


„Marginea Umbrei o să te țină cu sufletul la gură. Dacă ești dispus să stai până târziu devorând o poveste grozavă cu asasini, o să iubești cartea aceasta. “ onlythebestscifi.blogspot.com

În seria Îngerul Nopții a mai apărut:

Asasinul din umbră

Volumul 2 din seria Îngerul Nopții

  • Traducere de Dan Doboș
  • Titlu original Shadow’s Edge
  • hardcover, 584 p, 145 x 210 mm
  • ISBN 9786069000427
  • Colecţie: Fantasy
  • Domenii: Fantasy

PREMIILE COMPTON CROOK ȘI STABBY

O putere mare e întotdeuna asociată cu un pericol mare.

Diferența dintre omul măreț și cel mediocre este că primul e dispus

să-și asume riscuri.

Ce legătură ar putea exista între o orfană de război, care nu-i nici frumoasă și nici educate, și Academia Militară de la Sinegard, cea mai prestigioasă instituție din Imperiul Nikan? Lui Rin i s-a spus toată viața că ea nu merită mai mult decât i se oferă, iar o propunere de căsătorie ar fi un noroc neașteptat. Însă ea este capabilă de orice pentru a intra la Academie, unde se transformă treptat, nu doar într-un soldat care va răspunde noii amenințări de război, ci și în practicanta unei arte de mult uitate. După ce îl cunoaște pe unicul supraviețuitor al celui mai înfiorător genocide, Rin descoperă că invocarea zeilor poate adduce cu sine consecințe teribile…

Am devenit ceva minunat, își zise ea. Am devenit ceva îngrozitor.

Oare acum era o zeiță sau un monstru? Poate niciuna. Poate ambele.

„Kuang țese o experiență cu totul unică printr-o analiză a violenței sub toate formele, inspirată din istoria Asiei de Est, inclusiv din cruzimea celui de-al Doilea Război Chino-japonez.“  Washington Post

„Să te muți de la Academie pe câmpul de luptă și apoi în plan metafizic nu-i puțin lucru, dar Kuang reușește s-o facă cu un sadism macabru și triumfător… O poveste sinistră, apăsătoare și totodată răvășitoare.“ The Book Smugglers

„Spectaculos, genial, fantastic, minunat… Dacă vă place dark adult fantasy, atunci fiți cu ochii pe capodopera celei mai noi și poate întunecate fiice a grimdarkului.“ Fantasy Book Review

„Romanul de debut al lui Kuang este o poveste captivantă despre maturizare, înțesată de mituri, legende, tradiții, politică și lupte pentru putere. Decorul oricărei epopei este, fără doar și poate, o realizare enormă, dar Kuang face o treabă excepțională prin construirea lumii și a personajelor. Prima jumătate a Războiului Macului se desfășoară lent, dar a doua jumătate abundă în bătălii sângeroase, brutale și superbe.“ RT Book Reviews

„Debutanta Kuang dă naștere unei reinterpretări a istoriei asiatice populată de maeștri în arte marțiale, filosofi-generali și zei, subliniind ororile războiului, mai ales daunele morale și emoționale ale luptătorilor care folosesc tactica pământului pârjolit… Poate că cititorii împărtășesc dorința lui Rin de răzbunare, dar orice tresărire de bucurie în urma unui succes este egalată de oroarea prețului plătit. Un roman de debut puternic și dramatic.“ Publisher’s Weekly

Războiul Macului este scris clar, dinamic și plăcut; personajele sunt bine conturate, facțiunile sunt lesne de înțeles, iar analogiile cu lumea reală nu sunt exhaustive.“  locusmag.com

Citește o recenzie pe blogul Paladin.

PREMIILE COMPTON CROOK ȘI STABBY

  • Traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi
  • Titlu original The Poppy War
  • hardcover, 584 p, 145 x 210 mm
  • ISBN 9786069000472
  • Colecţie: Fantasy
  • Domenii: Fantasy

Semnal editorial 144 + Fragment în avanpremieră: Madeline Miller – Circe

Titlu: Circe

Autor: Madeline Miller

Traducere din limba engleză de Ioana Filat 

ISBN: 9786069000359

Colecție: Fantasy

Domeniu: Fantasy

Goodreads Choice Award 2018 pentru roman fantasy

Pe vremuri credeam că zeii sunt opusul morții, însă acum îmi dau seama că sunt mai morți decât orice altceva, căci sunt neschimbători și totul li se scurge până la urmă printre degete.

Lumea este condusă de zei și titani. O lume pină de rivalități și intrigi în care Circe nu-și poate găsi locul. Mai întâi, îndură umilința și disprețul propriei familii, fiindcă ea, fiica lui Helios, zeul Soarelui și cel mai puternic dintre titani, nu-i nici la fel de puternică precum tatăl său și nici fermecătoare ca mama ei nimfă. Dar Circe se dovedește a fi un copil neobișnuit, care deține puterea vrăjitoriei, ceea ce constituie de acum o amenințare pentru zei…

Vrăjitoarele nu-s chiar așa delicate.

„O repovestire îndrăzneață și subversivă, de natură intimă, a vieții legendarei zeițe Circe.“ The New York Times

„Circe produce emoție atât prin calitatea scriiturii, cât și prin actualitate.“ The Sunday Times

„Un roman feminist convingător și captivant, o istorisire fascinantă.“ The Daily Telegraph

„Recomand cartea oricui și tuturor. E absolut surprinzătoare.“ booksandfelines.com

„Circe rămâne o lectură încântătoare de la început până la sfârșit, indiferent că ești pasionat de mitologia greacă sau că dorești, pur și simplu, să citești o poveste bine scrisă.“ bookreporter.com

„Madeline Miller creează în Circe o atmosferă fermecătoare, nu numai prin maniera în care încorporează în narațiunea ei elemente din Odiseea și din alte versiuni ale unor mituri, ci și prin zugrăvirea lumilor în care sălășluiesc oamenii și zeii.“ clairehuston.co.uk

„Am închis cartea cu sentimentul profund că Madeline Miller  este asemenea lui Circe și Penelopei, precum străvechii țesători de pânză, dar și de cuvinte și de lumi. Apoi, privind în jurul meu, după ce am petrecut o vreme în compania celor două femei, țesătura care alcătuiește societatea de astăzi pare să poarte amprenta mâinilor lor.“ angie-ville.com

FRAGMENT

Rar se întâmpla o asemenea grozăvie, să fie pedepsit un zeu, așa că sălile vuiau de zvonuri. Prometeu nu putea fi ucis, însă existau destule cazne la fel de rele ca moartea. Ce vor fi oare: pumnale, săbii, mădulare smulse? Ţepușe încinse sau o roată de foc? Naiadele leșinau una în poala alteia. Zeii-râuri făceau pe țanțoșii, deși erau vizibil tulburați. Nici nu vă închipuiți cât de tare se tem zeii de durere. Nimic nu le e mai străin și nimic nu le trezește atâta jind să vadă totul cu ochii lor. Continuă lectura

Semnal editorial 141: Noutăți sau în curs de apariție la Editura Paladin (VI)

PREMIILE HUGO ȘI NEBULA

Cred că, dacă iubești pe cineva, asta nu-ți dă dreptul să alegi

cum anume te iubește persoana aceea pe tine.

 

Neclintirea se confruntă în continuare cu seisme frecvente și consecințele sunt dezastruoase, iar Luna pare să fie singura ce poate pune capăt celui de-Al Cincilea Anotimp… dacă va fi readusă pe orbita Pământului. Așa speră Essun, hotărâtă să îndrepte o lume în declin. Planul ei nu coincide însă cu al lui Nassun, care are acum puterea deplină de a deschide Poarta Obeliscului și de a distruge omenirea.

Cum ne putem pregăti pentru viitor,

dacă refuzăm să ținem seama de trecut? Continuă lectura

Lecturi 221: Seth Dickinson – Trădătoarea Baru Cormoran

Seth Dickinson – Trădătoarea Baru Cormoran (The Masquerade I: The Traitor Baru Cormoran) 568p., HC, 14×21, Paladin, 2019, Colecția Paladin Fantasy, Trad. Loredana Frățilă-Cristescu, Red. Beatrice Feleagă, Mădălina Rașoga, 39 lei, ISBN 978-606-9000-10-6

Premii: Reddit r/fantasy Stabby Award for Best Debut Novel 2015

Nominalizări: David Gemmell Morningstar Award Nominee for Best Fantasy Newcomer 2016

Nota Goodreads: 4.07 (10992 note)

Descrierea editurii: „Baru Cormoran era doar o fetiță când expansiunea Mascaradei i-a distrus lumea, familia și visurile unei copilării fericite. A fost însă dintotdeauna înarmată cu cea mai prețioasă virtute: răbdarea. Pentru a se răzbuna, n-a ezitat să-și înfrâneze ura, să se infiltreze în tabăra dușmanului și să-și croiască drum spre putere. Cât de mare va fi totuși prețul pe care ar putea fi nevoită să-l plătească pentru a-i convinge pe inamici de loialitatea ei?”

Un fantasy ceva mai static decât, să zicem, poveștile imaginate de Mark Lawrence sau Joe Abercrombie. Deși poate la fel de violent. Un fantasy în care elementul fantasy este de fapt abia schițat, se pierde practic în hățișul de intrigi și de întorsături de situație, lăsând ficțiunea și caracterizarea personajelor să capete prim-planul. Și deoarece nu se întâmplă, practic, foarte multe, ei bine, lectura este grea, încărcată, plină de semnificații și de implicații. Chiar dacă uneori intriga pare nițel trasă de păr și e un pic forțată, căci mi se pare totuși exagerat faptul că ceea ce o mână în luptă pe Baru Cormoran ar fi doar setea de răzbunare, ei bine, la final, ajungi totuși să o înțelegi. Nu în întregime (doar dacă ești și tu nițel psihopat poți să găsești justificări valabile pentru toate bizareriile și, hai să nu o mai dăm după cireș, atrocitățile comise), dar parțial, o înțelegi pe Baru. Aspectul acesta se numește, mai nou, desensibilizare, în vechime i se spunea altfel.

Așadar, Baru Cormoran, o fetiță strălucit de inteligentă, ducea o viață liniștită pe o insulă acoperită de cenușă vulcanică. Și ce dacă avea doi tați și o mamă, dacă ei trăiau în pace și armonie? Ce dacă visa la fapte mărețe când va fi mare, însă, deocamdată, pierdea vremea pe plajă cu prietenele, își descosea părinții și negustorii sosiți în port ca să facă schimburi de mărfuri în legătură cu misterele lumii? Asta avea să fie doar o perioadă din viața ei, apoi urma să meargă mai departe. Dar viața ei idilică s-a curmat, nu brusc, ci treptat, odată cu venirea celor din Imperiul Măștilor, numit și (pe ascuns) Mascarada. Un imperiu colosal, ce-a cucerit mai tot ce se putea cuceri și-a înglobat, modificând din temelii stilul de viață al cuceriților, modul lor de-a face negoț, de-a avea relații, finanțe și așa mai departe, tot ce cucerise până atunci.

Dar Mascarada are un stil aparte de cucerire și, ca orice tiran care se respectă, are moduri insidioase de a-și atinge scopurile: distrugând capacitatea financiară a fiecărui nou teritoriu pe care a pus ochii. Începe ușor, cu corăbii care vin să facă negoț într-un teritoriu străin. Corăbiile încărcate cu bunuri sunt însoțite de câte o navă de război, pentru a-i proteja, chipurile, pe negustori. Numai că acestea exact asta sunt, nave de război, înțesate de războinici înarmați până-n dinți, care așteaptă momentul oportun. Și negustorii ăștia acceptă plata în banii celor veniți să le cumpere mărfurile, numai că, atunci când le vine rândul să cumpere bunuri de la aceștia, le dau în schimb doar banii lor, ai Mascaradei.

Și astfel cad imperii. În zeci de ani, fără foc și sabie, dar distrugându-le economia. Dar Mascarada nu se mulțumește să anexeze imperii și să care din ele tot ce-i este de trebuință, ci vrea să ralieze la ideile sale tot ce este neconform cu acestea. Cum e, spre exemplu, traiul în trei și homosexualitatea mai mult sau mai puțin mascată a insularilor din rândul cărora provine și Baru Cormoran. Prin chinuri, uneori, e drept.  Deși ei o numesc reeducare. Cruzimea lor e fără margini chiar, însă cine mai stă să se încurce în detalii când e o lume întreagă de cucerit? Însă cucerirea unei biete insule de către un imperiu măreț cum e Mascarada are și beneficiile sale. Cum ar fi faptul că le oferă posibilitatea celor pe al căror teritoriu s-a instalat confortabil să aibă parte de studii care altfel nu le-ar fi fost în veci accesibile.

Și astfel devine Baru Cormoran contabila-șefă al unui teritoriu aflat la dracu’-n praznic, unde începe să țeasă intrigi și să-și pună planul în aplicare. Doar și-a jurat să se răzbune pe cei care i-au cucerit insula și i-au făcut dispărut unul dintre tați. Chestia asta, la o examinare mai atentă, stă și nu prea stă în picioare. Faptele lui Baru Cormoran sunt cel puțin reprobabile dacă stai să le analizezi îndeaproape, chiar dacă se folosește de exact metodele celor în slujba cărora se află acum: minciuni, intrigi, manipulări, vorbe mieroase, dar încărcate de înțelesuri veninoase, călcând tot în picioare, chiar dacă la modul figurat, pentru a-și atinge scopul suprem – răzbunarea. Și acest lucru nu poate fi atins pierzând vremea, chiar dacă în serviciul Mascaradei, într-un teritoriu uitat de lume și cu prea puțină însemnătate strategică, ci doar dacă s-ar afla în inima imperiului, în capitală. Dar asta se poate face doar pas cu pas, iar primul pas e să le dovedească tuturor că nu degeaba i-au dat pe mână unei tinere cu caș la gură finanțele unei țări întregi.

Două teme mari străbat scrierea lui Seth Dickinson: homosexualitatea mai mult sau mai puțin mascată a personajului principal și transformarea acesteia în exact ceea ce critica la început. De altfel, chiar titlul următorului volum s-ar putea traduce prin „Monstruoasa Baru Cormoran”. Intrigi de curte, mașinațiuni contabile, minciuni, crime și mișcări de trupe, astfel încât povestea înaintează greu, se deschide cu lentoare, ajungi să te familiarizezi cu greutate cu acest stil, însă vă asigur că merită din plin. Și ce orori apar de-a lungul poveștii ce se petrece în Aurdwynn, o lume feudală, înapoiată, în care ducii ce stăpânesc teritoriile care alcătuiesc țara unde a fost trimisă Baru să facă ordine își înfometează supușii pentru a le fi lor bine. Nimic nou sub soare, mai ales că nici Mascarada n-a venit acolo ca să-i ajute pe cei care mor de foame. Numai că ideile Mascaradei transcend asemenea banalități și, cu o mentalitate care nu i-ar face de rușine pe conducătorii sovietici care aproape și-au distrus țara trimițându-și cetățenii în lagărele din Siberia, dublată de o cruzime pur și simplu inimaginabilă, specifică orientalilor, fac ceea ce știu ei mai bine: supunere, raliere la ideile cuceritorilor, reeducare.

Ar cam trebui să mă opresc din rațiuni pe care le veți afla la momentul oportun: un mare plus ar fi excelenta creionare a unor remarcabile personaje secundare. Adică nu o avem doar pe Baru Cormoran, o mai avem și pe ducesa Tain Hu, deloc asemănătoare cu restul ducilor, și pe Muire Lo, secretarul personal al lui Baru și un fel de înger de pe umărul ei, cel plătit să o ajute pe Baru să deslușească ițele complicate ale unei țări dificile și cuprinsă permanent de convulsii interioare. Sursele de inspirație sunt multiple: Imperiul Nipon, Revoluția Franceză, Imperiul Sovietic și totalitarismul său oribil, conflictele din Balcani și multe altele. Un bildungsroman în care nu știi de fapt de cine să îți fie milă: de victima inițială sau de victima care devine, la rândul ei, călău?

PS: dacă v-a plăcut „Calea Dragonului” a lui Daniel Abraham (Editura Paladin, 2016, trad. Laura Ciobanu), sigur o să vă placă și „Trădătoarea Baru Cormoran.”

Mai multe, sper, la viitorul Club de carte Paladin, de pe 19 februarie.

Club de carte Paladin #5 – Un străin în Olondria de Sofia Samatar

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Pe 13 decembrie, vă așteptăm la cea de-a cincea ediție a clubului de carte Paladin, unde dezbatem o noutate fantasy – „Un străin în Olondria” de Sofia Samatar (traducere din limba engleză de Alexa Fusoi).

📍 Întâlnirea are loc la Librarium TNB începând cu ora 19:00, iar discuția este moderată de Liviu Szoke, blogger, cititor și traducător.

📌 Intrare liberă în limita locurilor disponibile! Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa beatrice.mituleci@editura-art.ro.

Toți participanții vor primi un voucher de 25 lei valabil la o comandă mai mare de 75 lei plasată pe site-ul https://www.editura-paladin.ro/.

📚 Sinopsis „Un străin în Olondria”:
O carte este o fortăreață, un loc al plângerii, cheia către deșert, un râu fără poduri, o grădină de lănci.

Jevick, fiul negustorului de piper, a crescut cu povești despre Olondria, un tărâm îndepărtat și fascinant, unde cărțile sunt obiecte obișnuite, nefiind atât de rare ca în țara lui. După moartea tatei, noile responsabilități îl vor conduce pe tânăr pe tărâmul acela la care visase cu ochii deschiși întreaga copilărie. Prins în lupta dintre cele mai puternice culte religioase ale imperiului, Jevick va înțelege ce înseamnă arta și viața, căminul și exilul și limitele celei mai seducătoare dintre vrăjitorii: cititul.

Cuvântul „carte” în toate limbile cunoscute pe pământ este vallon, „odaia cuvintelor”.

📚 Citește o un fragment pe bookblog.ro: http://www.bookblog.ro/altele/fragment-un-strain-in-olondria/
📚Romanul este disponibil pe site-ul Paladin: https://www.editura-paladin.ro//info/carte/un-strain-in-olondria-sofia-samatar-s

Iar despre carte am scris, ieri, pe blogul editurii Paladin:

„Am citit cartea în primul rând cu ochi de cititor. Bogăția limbajului este formidabilă, nici nu mă mir că acest volum a fost o adevărată vedetă răsfățată a premiilor și nominalizărilor la premii în anul în care a apărut. Parcă de nicăieri a apărut această Sofia Samatar, arătându-le tuturor că se poate scrie și altfel de fantasy, în care nu au loc măceluri nejustificate, nu apar nici dragoni, nici nu se dau bătălii pe viață și pe moarte.

Cititorul din mine a strâmbat adesea din nas, văzând că parcă nu se întâmplă nimic, că se bate pasul pe loc, că necazurile se țin scai de capul lui Jevick, că nimeni nu-l înțelege, că îngerul care-i bântuie visele și-i zdruncină mintea și așa nițel instabilă nu e lucru curat. La fel consideră și gazda, ce-l dă pe mâna unui soi de vrăjitor ca să-l exorcizeze și să-l readucă pe drumul cel bun. Prin lectură, nici mai mult, nici mai puțin, probabil cea mai plăcută formă de tortură posibilă.

Apoi, am citit povestea cu ochi de traducător. Știu, deformație profesională ireversibilă, de care pesemne că n-am să mă mai vindec niciodată. Cred că a fost un chin pentru traducătoare să găsească și să potrivească toate epitetele și metaforele inventate de limba engleză și să le adapteze ca să sune firesc și în limba română. Un limbaj luxuriant, descrieri prelungi, paragrafe întinse pe pagini întregi, tone de adjective, de pietre prețioase și semipreţioase, cuvinte inventate, obiceiuri bizare, ritualuri sacre și o poveste de dragoste ce transcende vremurile și tărâmurile material și imaterial, de toate astea și de multe altele avem parte în poate cel mai neobișnuit roman fantasy citit de mine în ultima vreme.”

Semnal editorial 104: În pregătire la Editura Paladin (IV)

O carte este o fortăreață, un loc al plângerii, cheia către deșert, un râu fără poduri, o grădină de lănci. 

Jevick, fiul negustorului de piper, a crescut cu povești despre Olondria, un tărâm îndepărtat și fascinant, unde cărțile sunt obiecte obișnuite, nefiind atât de rare ca în țara lui. După moartea tatei, noile responsabilități îl vor conduce pe tânăr pe tărâmul acela la care visase cu ochii deschiși întreaga copilărie. Prins în lupta dintre cele mai puternice culte religioase ale imperiului, Jevick va înțelege ce înseamnă arta și viața, căminul și exilul și limitele celei mai seducătoare dintre vrăjitorii: cititul.

Cuvântul „carte” în toate limbile cunoscute pe pământ este vallon, „odaia cuvintelor”.

„O carte despre dragostea pentru cărți.“ bookpeople.com

„Din punct de vedere al limbajului elegant, al personajelor credibile și al valorii povestirii, este un roman de debut impresi­onant și inteligent.“ Locus

„Adevărurile pe care ni le dezvăluie Samatar nu sunt nicioda­tă ușoare; în Un străin în Olondria nu există personaje negative – toți sunt oameni simpli, care fac ceea ce cred ei că este bine.“ io9.com

„Descrierile pline de senzualitate creează un peisaj bogat și straniu, permițând o aventură de neuitat.“ Library Journal

„Captivantă și originală. O poveste cu fantome și cărți, trădare și mister, ingenios concepută și frumos scrisă. Unul dintre cele mai bune romane fantastice pe care le-am citit în ultimii ani.“ Jeffrey Ford

„Surprinde extazul și durerea întâlnirii cu lumea prin inter­mediul cărților.“ bookslut.com

„O experiență plină de satisfacții pentru cei care iubesc poezia prozei și narațiunile care transcend standardele.“ Craig Laurance Gidney

„Sofia Samatar este un negustor de minuni, iar Un străin în Olondria este o librărie de visuri.“ Greer Gilman

„Este una dintre cărțile pe care vreau să le recitesc, deoarece plăcerea lecturii și bogăția textului sunt extraordinare; un debut excepțional.“ randy-byers.livejournal.com

„Pare o călătorie atât familiară, cât și necunoscută, întocmai ca tărâmul dintr-un vis. Samatar folosește un limbaj impecabil și detalii concrete pentru a crea o lume credibilă, plină de priveliști nemaipomenite, muzică și parfum.“ Fantasy Literature

Premiile World Fantasy și British Fantasy
  • Traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi
  • Titlu original: A stranger in Olondria
  • hardcover, 400 p, 140×210 mm mm
  • ISBN 9786069000267
  • Colecţie: 
  • Domenii: Fantasy

Surprizele nu vin ușor atunci când nu recunoști nimic. 

O nouă aventură pe Lumea Inelară îl reunește pe Louis Wu cu Cel-Mai-Ascuns, pentru a scrie împreună istoria imensului artefact. Se pare că fiecare specie de pe Arcadă a avut dintotdeauna un Protector, dar acum e nevoie de cineva care să-i protejeze pe toți, deoarece vampirii se reproduc în număr alarmant, terorizează planeta și îi amenință existența. Așadar, cine se va așeza pe tronul Lumii Inelare?

Întrebarea principală este legată de Protectori. Trebuie să știu unde se găsesc, câți sunt, căror specii le aparțin, care le sunt intențiile, metodele și țelurile.

 

„Opera lui Niven reprezintă un univers uluitor și plau­zibil, iar cartea aceasta este piatra de temelie a seriei «Lu­mea Inelară». Tehnica lui e ireproșabilă, iar personajele și situațiile în care se găsesc sunt creionate cu deosebită măiestrie.“ San Diego Union-Tribune

„«Lumea Inelară» rămâne o creație amețitoare și spectaculoasă, una dintre cele mai mari născociri ale imaginației din istoria SF-ului.“ sfreviews.net

„Niven va rămâne veșnic în topul autorilor de science-fic­tion.“ publishersweekly.com

„Îmi face o deosebită plăcere să vă informez că Larry Niven încă are stil.“ fantasticreviews.com

„Una dintre cele mai frumoase și influente cărți de science-fiction scrise vreodată. «Lumea Inelară» în sine rămâne unul dintre cele mai ingenioase și uimitoare con­cepte din istoria SF-ului.“ tor.com

Cartea a treia din seria Lumea Inelară
  • Traducere din limba engleză de Mihai Bădescu
  • Titlu original: The Ringworld Throne
  • hardcover, 456 p, 140×210 mm
  • ISBN 9786069000243
  • Autor: Larry Niven
  • Colecţie: –
  • Domenii: Science-fiction

Violența este ultimul lucru la care recurg oamenii după ce au epuizat toate ideile rezonabile. E seducătoare pentru că este simplă, directă, deoarece aproape întotdeauna reprezintă o opțiune accesibilă.

De peste două miliarde de ani, protomolecula lasă în drumul ei haos și moarte. După ce a pustiit Venus, ea a construit în apropierea lui Uranus o poartă imensă, deschisă spre necunoscut. James Holden și echipajul Rosinantei trebuie să descopere scopul construcției înainte ca ignoranța să ucidă omenirea. Holden însă nu bănuiește că, în timp ce se află pe urmele pericolului care se ascunde dincolo de poartă, va fi ajuns din urmă de un plan minuțios pregătit ce-i amenință viața.

Cuvintele lui erau pline de speranță și de amenințare. La fel ca stelele.

„Deocamdată cea mai bună carte dintr-o serie extraordinară: o space opera accesibilă și serioasă cu personaje noi și cu o poveste incredibil de ambițioasă.“ tor.com

„O aventură minunată de la început până la sfârșit și o continuare demnă de primele două volume.“ fantasyliterature.com

Poarta lui Abaddon este space opera literară de cea mai bună calitate.“ io9.gizmodo.com

„Politică, filosofie și umor amestecate într-o poveste șocantă și uimitoare.“ publishersweekly.com

„Al treilea volum din seria «The Expanse», este o space opera vastă, inteligentă și extrem de antrenantă.“ best-sci-fi-books.com

Poarta lui Abaddon nu dezamăgește câtuși de puțin așteptările fanilor seriei «The Expanse»: scene de acțiune splendide, nave spațiale enorme, intrigă complexă și ambițioasă, personaje principale cu talente nebănuite și o tehnologie extraterestră de-a dreptul terifiantă.“ littleredreviewer.wordpress.com

„Mizele sunt enorme. Atmosfera politică este tot încordată, dar acum sunt implicate trei grupări, cărora li se adaugă independenții din care face parte și echipajul Rosinantei.“ Lance Schonberg

„O continuare ce merită în mod clar citită. Dezvoltă mai departe intriga misterioasă din jurul protomoleculei și cu toate că răspunde la unele întrebări, ridică altele la fel de incitante.” bibliosanctum.com

Premiul Locus pentru roman SF
  • Traducere din limba engleză de Cezar Petrilă
  • Titlu original: Abaddon’s Gate
  • hardcover, 600 p, 140×210 mm
  • ISBN 9786069000199
  • Colecţie: –
  • Domenii: Science-fiction

Semnal editorial 70 + Fragment în avanpremieră: Gene Wolfe – Vrăjitorul

Titlu: Vrăjitorul

Autor: Gene Wolfe

Traducere din limba engleză de Dan Doboș

Colecţie: Fantasy Masters

Domenii: Fantasy

Continuarea cărții „Cavalerul”

Descriere:

Cunoștințele pe care le dobândești contează prea puțin. Importante sunt faptele tale. 

După ce a învățat tainele celor șapte lumi ale universului și secretele magiei, puștiul răpit de Aelfi și devenit acum Sir Able se întoarce în Mythgathr și caută să restaureze ordinea printre locuitorii acestui tărâm. Nimeni nu se mai îndoiește de statutul lui de cavaler și, mai iscusit la vorbe și mai înțelept, descoperă că prezența sa aici nu este întâmplătoare .

Cred că e important să învățăm să deosebim răul de bine;

dar ca să fii capabil să faci o asemenea deosebire, trebuie să plătești un preț.

Fiecare lucru își are prețul lui. 

Fragment

Capitolul 2

’STA E PI’ICA?

— Ăsta nu cumva e câinele lui Sir Able?

— De ce întrebi?

— El e. L-aș recunoaște dintr-o mie. Salut, măi, Gylf, bătrâne prieten. Îți amintești de mine?

Gylf a mârâit.

— Domnița Idnn mi-a spus că băiatul care pretinde că l-a văzut murind pe Sir Able are calul și câinele lui, dar ăsta nu e calul lui Sir Able.

— Este cel pe care i l-a dat tatăl ei, a spus Toug.

— Ah! Așa se explică! Tu ești băiatul.

— Dar tu te crezi bărbat?

— Bineînțeles.

— Păi, dacă tu ești bărbat, la fel sunt și eu.

Îmboldindu-și calul cu călcâiele și trăgând de hățuri, Toug și-a apropiat armăsarul alb de calul negru al noului- venit.

— Vrei să ne luptăm călare sau pe jos?

— Vrei să te înfrunți cu mine?

Străinul n-a rânjit, dar a părut extrem de aproape de-a o face.

— O să fii ucis.

— Călare sau pe jos?

— Călare să fie, a zis celălalt, de data asta rânjind de-a binelea.

Tăișul lăncii primitive a lui Toug a nimerit din plin fața străinului, doborându-l din șa. Gylf a tăbărât asupra lui imediat, iar cel căzut n-a reușit să-și ferească gâtul de colții câinelui.

— Nu! a strigat Toug.

Gylf, care se mărise și devenise mai întunecat, s-a micșorat imediat la dimensiunile sale normale, apoi s-a dat înapoi.

— ’mesc. Nou-venitul s-a ridicat și a început să scuipe sânge; fața și gâtul îi erau și ele năclăite.

— Te ’og. Îți cer ca să nu m’ lași fără ca’ în pustietatea ’sta. Nu mai am dreptul la Răsărit de Lună…

A scuipat sânge din nou.

— Ridică-te și dă-mi sabia aia, i-a poruncit Toug.

Străinul a făcut întocmai, abia ținându-se pe picioare. Toug i-a dat-o însă înapoi.

— Poți să-ți păstrezi calul, sabia și tot ceea ce ai. Pradă unui gând de moment, Toug a adăugat: Cu excepția mâncării. Dă-ne jumătate din ce ai.

Străinul l-a aprobat din cap. Ţinându-se cu o mână de nasul care îi sângera abundent, a deschis o desagă și a scos din ea o pâine coaptă de două ori, o bucată de brânză învelită într-o pânză albă, fasole și carne uscată. A desfăcut brânza și a scos un pumnal încrustat cu aur.

— Nu trebuie să tai aia, i-a zis Toug. Păstreaz-o pentru tine, iar mie dă-mi carnea, jumătate de pâine și jumătate din fasole.

Odată făcut schimbul, Toug a înghesuit prada în coburul în care stătuse Mani.

— Acum spune-mi cine ești.

— Mumele meu e Zvon. Zunt ’cutierul lui Zir Able. Am fost… Chiar a murit?

Toug a încuviințat din cap, după care l-a întrebat:

— Păi și ce faci aici?

— Îl caut.

Pentru o clipă, a părut că Svon ar fi vrut să mai spună ceva, dar în loc s-o facă a scuipat din nou sânge.

Toug și-a dat seama că nasul celuilalt era spart.

— Dar de ce n-ai fost și tu cu el, așa cum am fost eu?

— Aș fi vrut să fiu. Aș fi murit cu el. Am vrut…

— Doar că n-ai făcut-o, l-a întrerupt Toug în timp ce descăleca. Stai jos. Am să te bandajez în timp ce-mi povestești. Ai ceva cu care să te leg?

Svon a găsit o cămașă de schimb pe care au tăiat-o în fâșii.

— M-a ’bandonat, a zis Svon în timp ce Toug îi înfășura un bandaj peste nas. E zubărat pe mine, ’ar nu-l învinuiesc. Şi eu sunt zubărat pe mine.

— Îhî, a mormăit Toug, încercând să strângă cât mai bine bandajul, deși vedea că asta îl împiedică pe celălalt să vorbească limpede.

— Mai bine m-ar fi bătut, dar n-a ’ăcut-o. M-a ’pins în pădure și m-a lăsat cu ’ervi’orul său. Deribil tip!

— Mi-ai văzut pisica?

— Ceh săh văt?

— Pisica mea, a repetat Toug. De fapt, e pisica domniței Idnn, dar eu aveam grijă de ea. E un motan foarte mare, negru cu ochi verzi. Nu l-ai văzut cumva?

— Nu, a răspuns Svon. N-am băzut nicio pi’ică.

— Gylf ar trebui să știe. Unde s-a dus motanul, băiete? Înapoi la stăpâna lui?

Fără ca Svon să-l poată vedea, Gylf a negat din cap.

— Şi a plecat în pădure așa, de unul singur? l-a întrebat Toug pe Svon. Sir Able, vreau să zic.

Svon a încuviințat.

— Doa’ a plecat și ne-a ’ăsat. Pentru un moment a părut că ezită, apoi a continuat. Îl cu’oști ’ine?

Toug s-a oprit o clipă din a-l bandaja pe celălalt ca să se gândească la întrebare; nici cerul întunecat și nici iarba unduitoare și maronie nu l-au inspirat să dea un răspuns. Într-un târziu, a zis:

— N-am fost alături de el prea multă vreme, dar simt că-l cunosc mai bine decât pe cei mai mulți dintre oameni. O dată am vorbit destul de mult, pe vremea când fugeam de bandiți. Mă rog, așa credeam atunci, înainte să ajungem în Aelfrice. Şi… au mai fost niște lucruri. Eu n-am putut să vorbesc o vreme, dar el a rezolvat problema asta.

— E vră’itor. Ştiai nasta?

— Mi-a zis soră-mea, a ridicat Toug din umeri.

— Şi are dreptate. Ducele m-a fă’ut ’ervitorul său ca să mă ’edepsească cred. Oricum, Zir Able m-a ’lestemat dup’ ce a ’lecat. Dup’ ce ne-a ’bandonat pe servitorul lui și pe mine. ’Nălțimea Sa m-a ’at lui Zir Able, bar Zir Able m-a ’at unui monstru ’nvizibil.

— Ce? a întrebat Toug, oprindu-se brusc în timp ce tăia altă fâșie de cămașă pe care s-o folosească drept bandaj.

— Mo’stru ’nvizibil. E ’ici, dar nu-l bezi. Nu mă crezi?

— Nu, a răspuns Toug scurt.

— ’Pun adevărul.

— Susții deci că există un monstru pe care nu-l putem vedea și care e aici cu noi, ascultând ce vorbim?

Svon a tresărit, simțind bandajul care i se strângea în jurul gâtului.

— Câinele ăla ’roia să mă omoare, nu? Guf sau cum l-o chema, câinele lui Zir Able.

— Desigur.

— Se dransformă-n altceva în timp ce atacă. Tre’ să fi vă’ut și tu.

Toug a tăcut.

— Cre’ că nu-i un câine ’bișnuit, chiar dacă e mare. L-am băzut cum se dransformă.

Svon a așteptat ca Toug să spună ceva, dar acesta a preferat să tacă.

— Vrei să afli dacă e vreun ’onstru cu noi? Răspunsu’ e da. Da’ nu e monstrul meu, cel pe care mi l-a dat Zir Able. E mon’trul tău.

Toug a privit lung la Gylf și apoi la Svon.

— Aș vrea să știu mai multe despre al tău. De ce nu e aici?

— ’iindcă am dălărit repede. Poate alerga la ’el ca un cal. Dar nu multă breme. Când mă opresc, chiar și o zi, mă ’ăsește. Am ’cercat să mă duc acasă când m-a ’bandonat Zir Able. Ţi-am zis de asta?

— Nu cred, a răspuns Toug în timp ce inspecta cu atenție ceea ce făcuse, ștergându-se pe mâini cu ultima fâșie din cămașă.

— Mergeam spre ’ord, a explicat Svon. Zir Able trebuia să ’ucerească și să păzească o trecătoare. Când m-a ’bandonat, zervitorul lui a zis că a bontinuat să meargă, da’ că e zigur că Zir Able se va întoarce. M-am ’ândit că Zir Able a renunțat la trecătoare, da’ n-a fost ’devărat.

— Numele lui era Pouk? Svon s-a întors ca să privească spre Toug.

— De unde știi?

— Era și sora mea cu el? Sora mea, Ulfa.

Svon a început să clatine din cap, dar s-a oprit repede ducându-și mâna la nas.

— Cam doare.

— Te cred, dar nu pot să fac nimic mai mult. Era și sora mea cu el?

— Nu. Eram doar Zir Able, eu, zervitorul. Şi mon’trul, și câinele. Am crezut că a ’ămas cu zervitorul. Ceea ce ar bi bost bine. Nu ’oiam să-mi amintesc de Zir Able. Nu eu ’l părăsisem. El mă ’ărăsise pe mine, așa că am ’ornit spre casă. Dacă ar bi avut nevoie de mine, mi-ar fi trimis ’orbă. Așa m-am gândit. ’ultă vreme a mers mon’trul cu mine. L-am atins o ’ată. Cred că l-am a’ucat de un braț și mi s-a ’ărut că ating un jarpe din Mythgarthr.

— Sau un dragon, a sugerat Toug.

— ’sta e! ’sta e exact! Atunci mi-am dat seama că tre’ să mă-ntorc. M-am grăbit, pricepi? ’cercat să merg ’epede, ’ar nu așa de ’epede ca să omor calul. O v’eme, m-am ținut în fața lui, ’ar s-a întors pe ’esimțite. Eram în munți ș’acolo sunt matahale mari, matahale care ’ocuiesc în pe’teri. Tre’ să le fi văzut.

— Te referi la uriași? N-am văzut niciunul, a zis Toug clătinând din cap.

— Fiii Fu’iei? Nu la fel de mari ca ei, dar foarte mari. Cre’ că ăl mai mare pe care l-am ’ăzut era uite-așa mai ’nalt ca un om, a zis Svon depărtându-și mâinile cam la un metru una de alta.

— Înțeleg.

— Le-am dat daruri și m-am ’pretenit cu ei. Oricum, așa am cre’ut. De cum au apărut stelele, l-am auzit în jurul taberei. A fost un strigăt în depă’tare. A bărut că pleacă, ’ar ’nainte de zori s-a întors. Mon’trul i-a prins și i-a omorât. I-am auzit cum cad în jurul meu și pe urmă cum trosneau niște oase undeva lângă mine.

Svon a tăcut pentru o vreme.

— Așa c-ai încercat să fugi călare.

Svon a încuviințat, fără să-și miște însă prea mult capul.

— ’nainte să mă prindă. Acum am ’tâlnit-o pe domnița Idnn, care conduce un grup de ’emei. Mi-a spus că ta’ăl ei e în față cu niște ’oldați și cu ei călărește un băiat-bă’bat care l-a vă’ut murind pe Zir Able. Nu l-am găsit pe ’aron și pe soldații lui și am încercat s-o tai pe de-a ’reptul acolo unde cotea drumul.

— Așa și eu, a zis Toug.

— Te-am ’ărit și am ’enit până aici. Tu ești cel de’pre care mi-a zis domnița Idnn?

— Da, a mărturisit Toug cu tristețe. Da, sunt sigur că de mine e vorba.

— L-ai vă’ut murind? I-ai vă’ut cadavrul? Toug a negat din cap.

— A căzut în mare.

— ’ici? ’sta nu e posibil.

— Nu știi tu ce e posibil și ce nu, doar crezi că știi! a exclamat Toug întinzând mâna după frâiele calului și încălecând, iar în minte i-au venit amintiri despre Disiri și despre grifon. În fiecare zi se întâmplă lucruri pe care nu le crezi posibile. Ţi-a spus cumva domnița Idnn unde urmează să ne luptăm cu uriașii?

— Mi-a spus, a încuviințat Svon care se ridicase destul de încet unde fusese așezat. Nu boți conta pe mine în ’uptă. Mi-e teamă să sunt prea slă’it acum.

— Fă și tu ce poți, l-a sfătuit Toug, convins că asta aș fi spus și eu. Mă duc până acolo să mă uit la ei. Pe urmă am să-l găsesc pe Sir Garvaon și pe lordul Beel și-am să le spun…

S-a oprit văzându-l pe Mani care ieșise dintre ierburile înalte și-l privea acum cu atenție.

— Scuză-mă, a spus, trebuie să plec.

— ’sta e pi’ica? a dorit să știe Svon în timp ce Mani a sărit îndeajuns de sus ca să-și înfigă ghearele în sacul agățat de șaua lui Toug. Domnița Idnn a zpus că a ’ierdut una. Ai de gând să i-o duci înapoi?

— Nu acum. Am să mă asigur că nu pățește nimic. Iar tu poți să-ți vezi de drumul tău. Faci cum vrei.

Rămas singur, Svon a scos o ploscă de apă de la șaua calului său și s-a așezat din nou pe jos. Pâinea coaptă de două ori era tare și uscată, dar nu fără aromă. Cu ajutorul înghițiturilor de apă a reușit să o mănânce și chiar să o savureze, iar brânza pe care i-o lăsase Toug era mai mult decât bună. Rănile pe care i le făcuseră colții lui Gylf păreau că-l ard, iar nasul (din care încă îi curgea un firicel de sânge ce-i năclăia bandajul) îl durea și mai rău. Pentru o vreme, pâinea și apa i-au distras însă atenția în mod binecuvântat de la durere.