Semnal editorial 291 + Fragment în avanpremieră: Zoje Stage – Dinți de lapte

Ar putea fi o imagine cu text

FINALIST LA GOODREADS CHOICE AWARDS 2018

DREPTURI DE ECRANIZARE ACHIZIȚIONATE DE VILLAGE ROADSHOW ȘI VALPARAISO PICTURES

În același stil cu Trebuie să vorbim despre Kevin și Cina, Dinți de lapte este un debut „sângeros” despre o mamă disperată să găsească ajutor pentru fiica ei mută, al cărei comportament tulburător devine tot mai periculos.•

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU HANNA!

E un înger drăgălaș, deși mut, în ochii adoratori ai tăticului ei. Acesta este singura persoană care o înțelege, și tot ce-și dorește Hanna este să trăiască fericită, pentru totdeauna, alături de el. Însă mami îi stă în cale, iar fetița va încerca orice truc imaginabil ca să scape de ea. De tot, dacă se poate.•

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU SUZETTE!

Își iubește sincer fata, însă, după ani de respingeri, școală la domiciliu pentru fiica ei și clipe încărcate de tensiune, sănătatea ei fizică și psihică slăbesc pe zi ce trece. Pe măsură ce șiretlicurile Hannei devin tot mai sofisticate, iar soțul lui Suzette rămâne orb la atmosfera tot mai încordată din sânul familiei, Suzette începe să se teamă că ceva cu adevărat rău se petrece și că, poate, casa nu reprezintă totuși cel mai potrivit loc pentru fetița lor.

Dinți de lapte este o poveste despre o familie aparent perfectă și o fetiță mută care nu-și dorește nimic altceva decât să-și ucidă mama.

„O poveste care amintește de Trebuie să vorbim despre Kevin, Fata dispărută și filmul Prevestirea. Dinți de lapte este o carte halucinantă și plină de întorsături de situație, care te va face să-ți pui constant sub semnul întrebării compasiunea simțită față de cele două personaje principale, a căror legătură se destramă continuu.” Entertainment Weekly

„Răscolitor și imposibil de lăsat din mână, Dinți de lapte îți va intra pe sub piele și te va prinde în ghearele sale reci până la deznodământul șocant.” LISA SCOTTOLINE

„Stage imaginează cu măiestrie un thriller înspăimântător, pe care nu-l poți lăsa din mână, transformându-l totodată într-o îndrăzneață investigație asupra parentingului și a căsniciei, identificând nemilos fisurile iubirii necondiționate.” Publisher’s Weekly

„O lectură deopotrivă cuceritoare și înfiorătoare.” New York Post

„Stage combină elemente horror cu suspansul domestic pentru a picta un nemilos tablou al psihopatiei infantile și a regretului matern.” Kirkus Reviews

„Delicios de înfricoșătoare […]. Autoarea menține suspansul și tensiunea […], oferind o scurtă și oripilantă perspectivă asupra gândurilor unei sociopate în devenire.” Library Journal

AUTOR(I): ZOJE STAGE

TIP COPERTĂ: SOFTCOVER

ISBN: 9786067939576

FORMAT: 13 X 20 CM

EDITURA: CORINT

AN APARIȚIE: 2021

NUMĂR PAGINI: 432

TRADUCERE: ALEXANDRU SZÖLLÖ

FRAGMENT

Hanna

Uneori, mami era o caracatiță cu câte‑un cuțit ascuțit în fiecare mână. Hannei i se părea corect ca, atunci când mama‑i rănea inima sau o făcea să simtă că totul era lipicios și sfărâmicios înlăuntrul ei, să poată s‑o rănească și ea. Nu‑i plăcea de doctorul Sprâncene‑de‑Omidă, care‑o scana cu vederea lui cu raze X ca să încerce să vadă ce e‑n neregulă cu ea. Nu‑i plăcea cum vorbea mami despre ea, de parc‑ar fi fost stricată. Rea. Bună de nimic. Și, colac peste pupăză, totul era doar o prefăcătorie. Mami nu voia decât să găsească un motiv bun ca să o dea înapoi. O mai văzuse făcând asta, la coadă, la un magazin.

— E defect – pot primi o rambursare?

Știa că mami voia să scape de ea; încerca mereu să o lase în urmă. De‑aia era toată povestea cu școala, deși Hanna avea ea alte motive să se opună. Zgomotele. Copiii hrăpăreți. Panica nesfârșită, amețitoare, de‑a nu avea propriul ei spațiu. Până la vârsta de patru ani, se prinsese deja de toate celelalte trucuri ale lui mami, cum era cel cu bonele. Era inacceptabil; mami dădea greș la toate testele menite să demonstreze dragostea ei de mamă. Și cu cât dădea greș mai mult, cu atât încerca Hanna să‑i dea mai multe șanse să‑și răscumpere greșelile. Deși nu‑și prea amintea care erau regulile jocului lor de‑a războiul. Și când își storcea creierii, nu‑și aducea aminte cine‑l începuse.

Continuă lectura

Lecturi 259: Liz Moore – Un râu lung și luminos

Ar putea fi o imagine cu text

Liz Moore – Un râu lung și luminos (Long Bright River, 2020) 576p., TPB, 13×20, Corint, 2021, Colecția Leda Bazaar, Trad. Carmen Ion, Red. Liviu Szoke, 54,45 (60,5) lei, ISBN: 978-606-793-955-2

Nominalizări: Goodreads Choice Award Nominee for Mystery & Thriller 2020

Nota Goodreads: 4,06 (61 303 note)

Descrierea editurii:Două surori străbat aceleași străzi, deși viețile lor sunt cum nu se poate mai diferite. Apoi, una dintre ele dispare.

Într-un cartier din Philadelphia zguduit de criza opiaceelor, două surori odinioară de nedespărțit se trezesc de părțile opuse ale baricadei. Una dintre ele, Kacey, trăiește pe străzi, dependentă de droguri. Cealaltă, Mickey, străbate cartierul cu mașina de patrulă a poliției. Nu-și mai vorbesc, iar autoritățile nu cunosc nimic despre relația dintre ele, însă Mickey n-a încetat niciodată să-și facă griji pentru sora ei mai mică.

Apoi, Kacey dispare brusc, iar întâmplarea coincide cu un bizar lanț de crime săvârșite în cartierul lui Mickey. Riscându-și slujba de polițistă și, poate, chiar și bunăstarea fiului ei de patru ani, Mickey devine periculos de obsedată de găsirea făptașului – și a surorii ei – înainte de a fi prea târziu.

Alternând misterul din prezent cu povestea copilăriei și a adolescenței celor două surori, Liz Moore creează o operă care are darul să te țină tot timpul în suspans, dar și să te impresioneze. Un râu lung și luminos îmbină cea mai înaltă formă de ficțiune polițistă cu intimitatea emoțională a unei drame familiale de neuitat, oferind cititorilor o poveste deopotrivă antrenantă și sensibilă despre indestructibila legătură dintre familie și destin.”

Continuă lectura

Ultima zi de concurs, ultima zi în care mai puteți folosi voucherul de 30% reducere FSFART

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Astăzi este ultima zi în care mai puteți participa la concursul organizat împreună cu Leda Bazaar, la care puteți câștiga 2 pachete (unul pe blog, unul aici, pe pagina de Facebook Biblioteca lui Liviu) alcătuite din volumele „Unul râu lung și luminos”, de Liz Moore, și „Daisy Jones & The Six”, de Taylor Jenkins Reid, cele mai recente apariții din colecția Leda Bazaar: https://wp.me/pz4D9-4cm.

Ar putea fi o imagine cu text care spune „CADOU VOUCHER -30% FOLOSIND COD FSFART VALABIL ÎN PERIOADA 15 FEBRUARIE 15 MARTIE 2021”


Dar și ultima zi în care mai puteți profita de voucherul de 30% reducere pe toate site-urile Grupului Editorial Art (adică: http://www.carteacugenius.ro, http://www.editura-youngart.ro, http://www.editura-arthur.ro, http://www.editura-art.ro, http://www.grafic-art.ro, http://www.editura-paladin.ro) folosind codul de reducere: FSFART (care se calculează din prețul întreg, nu din cel redus deja; codul se introduce în câmpul Voucher sau Ai un voucher? de la check out.) – https://wp.me/pz4D9-4ag.
NB: voucherul este valabil inclusiv pentru cele mai recente apariții (Fundația, Assassin’s Creed, Amurg, cele mai recente apariții de la Art, Arthur, Grafic, YoungArt și Vlad și cartea cu genius).

Concurs Leda Bazaar & Biblioteca lui Liviu: „Un râu lung și luminos”, de Liz Moore & „Daisy Jones & The Six”, de Taylor Jenkins Reid

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Primul concurs al anului este organizat în parteneriat cu editura Corint și colecția Leda Bazaar, în care anul acesta au apărut deja două romane excelente: este vorba despre „Un râu lung și luminos”, de Liz Moore (traducere din limba engleză de Carmen Ion), și „Daisy Jones & The Six”, de Taylor Jenkins Reid (traducere din limba engleză de Maria Adam). Primul este un thriller polițist care expune latura mai puțin plăcută a vieții locuitorilor orașului american Philadelphia, cu droguri, prostituție și polițiști corupți, cel de-al doilea este despre o trupă rock fictivă din timpul agitaților ani șaptezeci, fiind o poveste despre sex, droguri, rock ’n’ roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor.

Vor fi două concursuri, unul pe blog (https://fansf.wordpress.com/) și unul pe Facebook (https://www.facebook.com/LiviuSzoke), constând în câte un pachet alcătuit din cele două cărți oferite de editura Corint, însă la cele două concursuri puteți participa și pe Instagram.

Voi extrage doi câștigători, unul pe blog, prin aplicația Random.org, și unul pe Facebook, prin aplicația Facebook Comment Picker. Câștigătorii celor două concursuri vor fi anunțați atât pe blog, cât și pe pagina de Facebook Biblioteca lui Liviu și pe pagina mea de Instagram (instagram.com/liviuszoke/). La cele două concursuri puteți participa pe toate cele 3 platforme, menționând la care dintre concursuri vreți să vă înscrieți. Dacă doriți să o faceți la ambele, vă rog să precizați sau să intrați și pe blog și să lăsați un comentariu. Mai multe înscrieri, mai multe șanse. Dacă se vor suprapune câștigătorii, voi alege alt câștigător. 🙂

Pentru a vă înscrie la cele două concursuri (cu mențiunea „pentru blog” sau pentru „pagina de Facebook”) pe Instagram, trebuie doar să dați follow paginilor instagram.com/liviuszoke/ și instagram.com/ledabazaar/ și să menționați, într-un comentariu la postare, la care dintre concursuri vreți să participați. Nimic mai simplu! Iar pentru a participa la concurs pe blog sau pe pagina de Facebook Biblioteca lui Liviu, trebuie să dați like paginii Biblioteca lui Liviu (https://www.facebook.com/LiviuSzoke) și a Colecției Leda Bazaar (https://www.facebook.com/EdituraLedaBazaar) și să răspundeți la întrebarea: Ce vă atrage la cele două cărți?

Câștigătorii vor fi aleși luni, 15 martie. Mult succes!

Despre cele două volume:

Ar putea fi o imagine cu text

Două surori străbat aceleași străzi, deși viețile lor sunt cum nu se poate mai diferite.

Apoi, una dintre ele dispare.

Într-un cartier din Philadelphia zguduit de criza opiaceelor, două surori odinioară de nedespărțit se trezesc de părțile opuse ale baricadei. Una dintre ele, Kacey, trăiește pe străzi, dependentă de droguri. Cealaltă, Mickey, străbate cartierul cu mașina de patrulă a poliției. Nu-și mai vorbesc, iar autoritățile nu cunosc nimic despre relația dintre ele, însă Mickey n-a încetat niciodată să-și facă griji pentru sora ei mai mică.

Apoi, Kacey dispare brusc, iar întâmplarea coincide cu un bizar lanț de crime săvârșite în cartierul lui Mickey. Riscându-și slujba de polițistă și, poate, chiar și bunăstarea fiului ei de patru ani, Mickey devine periculos de obsedată de găsirea făptașului – și a surorii ei – înainte de a fi prea târziu.

Alternând misterul din prezent cu povestea copilăriei și a adolescenței celor două surori, Liz Moore creează o operă care are darul să te țină tot timpul în suspans, dar și să te impresioneze. Un râu lung și luminos îmbină cea mai înaltă formă de ficțiune polițistă cu intimitatea emoțională a unei drame familiale de neuitat, oferind cititorilor o poveste deopotrivă antrenantă și sensibilă despre indestructibila legătură dintre familie și destin.

„Nu e doar un mystery pe care nu-l poți lăsa din mână, ci și un roman profund și puternic al unei scriitoare care dovedește o imensă compasiune față de propriile personaje. Un râu lung și luminos te duce cu gândul la cele mai reușite opere ale lui Dennis Lehane sau David Simon. M-am trezit zăbovind îndelung la ultimele pagini, căci pur și simplu îmi doream să nu se mai termine. Mi-a plăcut enorm această carte!” PAULA HAWKINS, autoarea romanului Fata din tren

„Un râu lung și luminos este un roman remarcabil de profund și emoționant despre legături de familie și răni din copilărie imposibil de vindecat. Este, de asemenea, un mystery fascinant și cu un ritm perfect. Mi-a plăcut la nebunie fiecare pagină!” DENNIS LEHANE, autorul romanului Shutter Island

„Inteligent meșteșugit. […] Cu o pleiadă de personaje puternice și o intrigă plurivalentă, acest roman va satisface atât gusturile amatorilor genului, cât și ale celor care apreciază ficțiunea literară.” Publishers Weekly

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „SINGURA SINGURA ZI ȘI M-AM ÎNTR-O ROMANUL DE EL. REESE 45 RPM FAȚA Daisy Jones The Six TAYLOR JENKINS REID LEDA BAZAAR”

Un roman cuceritor despre ascensiunea fulgerătoare și destrămarea oarecum previzibilă a unei trupe rock în timpul zbuciumaților ani 1970.

Toată lumea a auzit de celebrul grup rock Daisy Jones & The Six, dar nimeni nu a reușit să afle până acum motivele care i-au făcut pe membrii săi să își spună adio în timpul unui mult așteptat turneu mondial. Cine a fost de vină? Billy, cântărețul talentat și fermecător, dar înclinat să calce strâmb, sau aparent aeriana și fragila Daisy, care își dorește să fie apreciată nu pentru frumusețea năucitoare cu care a fost înzestrată, ci pentru talentul muzical?

O poveste despre sex, droguri, rock ’n’ roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor. Construit sub forma unui interviu extins cu toți cei implicați, romanul reușește să surprindă cu fidelitate o perioadă istorică deopotrivă fermecătoare și controversată.

„Am devorat romanul într-o singură zi și m-am îndrăgostit de el.” Reese Whiterspoon

„Romanul lui Reid seamănă într-atât cu biografia unei trupe care a existat în realitate și adună laolaltă episoade care par desprinse cu adevărat din atmosfera anilor ’70, încât cititorii vor avea senzația că îi ascultă pe cei din Fleetwood Mac sau Led Zeppelin. Reid este neîntrecută în abilitatea ei de a crea personaje complexe, ale căror emoții îți vor face pielea de găină.ˮ Booklist

Semnal editorial 269 + Fragment în avanpremieră: Liz Moore – Un râu lung și luminos

Ar putea fi o imagine cu text

Două surori străbat aceleași străzi, deși viețile lor sunt cum nu se poate mai diferite.

Apoi, una dintre ele dispare.

Într-un cartier din Philadelphia zguduit de criza opiaceelor, două surori odinioară de nedespărțit se trezesc de părțile opuse ale baricadei. Una dintre ele, Kacey, trăiește pe străzi, dependentă de droguri. Cealaltă, Mickey, străbate cartierul cu mașina de patrulă a poliției. Nu-și mai vorbesc, iar autoritățile nu cunosc nimic despre relația dintre ele, însă Mickey n-a încetat niciodată să-și facă griji pentru sora ei mai mică.

Apoi, Kacey dispare brusc, iar întâmplarea coincide cu un bizar lanț de crime săvârșite în cartierul lui Mickey. Riscându-și slujba de polițistă și, poate, chiar și bunăstarea fiului ei de patru ani, Mickey devine periculos de obsedată de găsirea făptașului – și a surorii ei – înainte de a fi prea târziu.

Alternând misterul din prezent cu povestea copilăriei și a adolescenței celor două surori, Liz Moore creează o operă care are darul să te țină tot timpul în suspans, dar și să te impresioneze. Un râu lung și luminos îmbină cea mai înaltă formă de ficțiune polițistă cu intimitatea emoțională a unei drame familiale de neuitat, oferind cititorilor o poveste deopotrivă antrenantă și sensibilă despre indestructibila legătură dintre familie și destin.

„Nu e doar un mystery pe care nu-l poți lăsa din mână, ci și un roman profund și puternic al unei scriitoare care dovedește o imensă compasiune față de propriile personaje. Un râu lung și luminos te duce cu gândul la cele mai reușite opere ale lui Dennis Lehane sau David Simon. M-am trezit zăbovind îndelung la ultimele pagini, căci pur și simplu îmi doream să nu se mai termine. Mi-a plăcut enorm această carte!” PAULA HAWKINS, autoarea romanului Fata din tren

„Un râu lung și luminos este un roman remarcabil de profund și emoționant despre legături de familie și răni din copilărie imposibil de vindecat. Este, de asemenea, un mystery fascinant și cu un ritm perfect. Mi-a plăcut la nebunie fiecare pagină!” DENNIS LEHANE, autorul romanului Shutter Island

„Inteligent meșteșugit. […] Cu o pleiadă de personaje puternice și o intrigă plurivalentă, acest roman va satisface atât gusturile amatorilor genului, cât și ale celor care apreciază ficțiunea literară.” Publishers Weekly

AUTOR(I): LIZ MOORE

TIP COPERTĂ: SOFTCOVER

ISBN: 9786067939552

FORMAT: 13 X 20 CM

EDITURA: CORINT

AN APARIȚIE: 2021

NUMĂR PAGINI: 576

TRADUCERE: CARMEN ION

Ar putea fi o imagine cu text care spune „DOUĂ SURORI STRĂBAT ACELEAȘI STRĂZI, DESI- VIEȚILE LOR SUNT CUM NU SE POATE MAI DIFERITE. APOI, UNA DINTRE ELE DISPARE... BESTSELLER INSTANT NEW YORK TIMES LIZ BES SELLER NEW ORK LANNSS UNRAU IMES LUNG S SI LUMINOS "SENZATIONAL!" PAULA HAWKINS! autoarea NTREN LIZMOORE LEDAZR UNA DINTRE CELE 17 CĂRȚI PREFERATE DE BARACK OBAMA ÎN 2020 ÎN CURÂND ȘI PE MARILE ECRANE "SENZAȚIONAL!" PAULA HAWKINS, autoarea romanului FATA DIN'TREN LEDA LEDABAZAAR BAZAAR”

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

ACUM

UN CADAVRU PE ȘINELE DIN GURNEY STREET. SEX feminin, vârsta incertă, supradoză probabil, zice dispecerul.


Kacey, îmi spun. E o zvâcnire, un reflex, ceva ascuțit și subconștient care trăiește în mine și transmite același mesaj către baza creierului meu de fiecare dată când se raportează găsirea unui cadavru de femeie. Și pe urmă, acea parte mai rațională din mine intervine târându‑se letargic, neinspirat, un soldat supus și posac ce îmi reamintește probabilitățile și statisticile: nouă sute de victime ale supradozelor înregistrate anul trecut în Kensington. Kacey nu s‑a numărat printre ele. Mai mult decât atât, mă ia la rost santinela, pari să fi uitat îndatoririle unui profesionist. Îndreaptă‑ți umerii! Afișează un mic zâmbet! Păstrează‑ți fața relaxată, nu te încrunta, nu îți sălta bărbia! Fă‑ți treaba!

Continuă lectura

Semnal editorial 258: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Corint, Partea I (Leda Bazaar, Leda Edge, CorinTeens) – Jenkins Reid, Rees Brennan, Condie

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text care spune „SINGURA SINGURA ZI ȘI M-AM ÎNTR-O ROMANUL DE EL. REESE 45 RPM FAȚA Daisy Jones The Six TAYLOR JENKINS REID LEDA BAZAAR”

Un roman cuceritor despre ascensiunea fulgerătoare și destrămarea oarecum previzibilă a unei trupe rock în timpul zbuciumaților ani 1970.

Toată lumea a auzit de celebrul grup rock Daisy Jones & The Six, dar nimeni nu a reușit să afle până acum motivele care i-au făcut pe membrii săi să își spună adio în timpul unui mult așteptat turneu mondial. Cine a fost de vină? Billy, cântărețul talentat și fermecător, dar înclinat să calce strâmb, sau aparent aeriana și fragila Daisy, care își dorește să fie apreciată nu pentru frumusețea năucitoare cu care a fost înzestrată, ci pentru talentul muzical?

O poveste despre sex, droguri, rock ’n’ roll, dar și despre prețul succesului și sacrificiile pe care sunt nevoiți să le facă artiștii și familiile lor. Construit sub forma unui interviu extins cu toți cei implicați, romanul reușește să surprindă cu fidelitate o perioadă istorică deopotrivă fermecătoare și controversată.

Continuă lectura

Cele mai așteptate 21 de cărți ale Grupului Editorial Corint pentru 2021

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text care spune „VERENICA CHOSEN ChainofGold ONES Daisy Jones The Six Taylor Jenkinn Reid Grupul editorial Corint Good LOVELY Girl, WAR Betrothed EXTRAORDINARELE CULORI ALE AUDEN DARE WOLVES WINNER THEBOOKER Bernardine Evaristo Girl, Woman, Other BETHELL Blood JACKSON MAX EINSTEIN SAVEST THEFTURE ROSU MARȚIAN CHRISTOPHERSWIEDLER KiD who came SPACE JAMES ERSON ENSTEIN Ross Welford Grupul editorial Corint US VS. THEM FAILURE EGLOBALISME IAN BREMMER Stokes”

București, 29 decembrie 2020 – 2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021. 

***

Din colecția Corint Istorie – Autori Români vă dezvăluim patru titluri pentru 2021:

Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș. Este o carte de amintiri din perioada în care autorul, în prezent jurnalist la Radio România, a fost corespondent de război în timpul Războiului din Irak și a evenimentelor din Afganistan, din perioada 2003–2008. În același timp, este și o lucrare de analiză despre geopolitica Orientului Mijlociu, domeniu în care autorul este unul dintre cei mai buni specialiști din România. Are un stil plăcut, alert, comparabil cu al lui Richard Engel, autorul american publicat recent în Colecția Istorie. 

Continuă lectura

Semnal editorial 128: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Corint – Leda Edge, Leda Bazaar, Corint Fiction (I)

Este posibil ca imaginea să conţină: text şi în aer liber

Traducere de Liviu Szoke

Băieții sunt educați la o școală pentru genii, fetele, la alta. Și niciunii nu au aflat de existența celorlalți… până acum.

Inventivul autor al romanului Bird Box: Orbește vă invită într-o lume înșelătoare, plină de secrete și minciuni.

J este elev la o școală ascunsă în adâncul pădurii, departe de restul lumii. Asemenea colegilor săi, băiatul crede că enigmaticul fondator al instituției îi este tată, iar colegii îi sunt frați. Elevii de aici sunt educați să devină adevărați copii-minune în domeniul artelor, al științelor și al sportului, iar viața lor la școală este tot ce știu… și li se îngăduie să știe.

Însă J începe să bănuiască faptul că undeva, afară, dincolo de pini, se află altceva, așa că începe să-și pună întrebări. Care este adevăratul scop al acestui loc? De ce elevii nu-l pot părăsi niciodată? Și ce enigme ascunde tatăl lor?

Între timp, în cealaltă parte a pădurii, într-o școală asemănătoare celei în care învață J, o fată pe nume K își pune exact aceleași întrebări. J nu a văzut niciodată o fată, iar K nu a văzut niciodată un băiat. Pe măsură ce J și K încep să cerceteze secretele ciudatelor lor școli, soarta îi face să se descopere unul pe altul.

În Inspecție, talentatul autor Josh Malerman creează un deopotrivă sinistru și poetic imn al egalității între genuri care-i va face pe cititori să-și pună întrebări până la ultima pagină.

„Captivant şi plin de suspans! Malerman imaginează un basm diabolic despre o lume în care un băiat nu trebuia niciodată să întâlnească o fată şi despre iadul care se dezlănțuie atunci când ajung față în față.” J. D. BARKER, autorul romanelor The Fourth Monkey şi Dracul

„Un basm pe dos a cărui acţiune se petrece într-o lume cu adevărat unică şi ale cărei secrete nu ar trebui nicicând dezvăluite, cel mai recent roman al lui Josh Malerman aduce în discuţie momentele-cheie ale copilăriei într-o poveste ingenioasă, inteligentă, obsedantă despre maturizare și rebeliune.” SCOTT HAWKINS, autorul romanului The Library at Mount Char

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Alexandra Fusoi.

Născută într-o familie de tămăduitori puternici, Arrah tânjește să aibă și ea magie. Și totuși, Arrah dă întruna greș la vrăjile cu oase, nu reușește să-i invoce pe strămoși și nici nu poate vedea viitorul, iar ambițioasa ei mamă, cea mai puternică preoteasă a Regatului, o privește tot mai dezaprobator.

Dar când copiii din oraș încep să dispară, Arrah este suficient de disperată să-l găsească pe făptaș cât să apeleze la un ritual periculos. Dacă nu are propria magie, va trebui să o cumpere – dându-și ani din viață.

Ce descoperă e și mai înspăimântător. Regele Demon, a cărui poftă nestăvilită de suflete aproape că a distrus lumea, dar care a fost înfrânt și întemnițat în cele din urmă de străvechii zei orisha, începe să se răzvrătească din nou. Singura speranță a lui Arrah de a-l opri este să-și sacrifice din ce în ce mai mulți ani din viață pentru a obține magie. Însă ar face orice ca să-i salveze pe oamenii pe care-i iubește, chiar dacă prețul pe care trebuie să-l plătească este mult prea mare.

Într-un roman de debut care-ți taie răsuflarea, inspirat de povești despre credințele voodoo și perfect pentru fanii seriei TREI COROANE ÎNTUNECATE de Kendare Blake și ai trilogiei GRISHA de Leigh Bardugo, Rena Barron făurește o poveste magică întunecată, despre o fată captivă între zei, monștri și intrigile propriei mame.

„Extravagantă, captivantă și plină de toate lucrurile care-mi plac: o lume vie, o mulțime de personaje convingătoare și o tânără eroină dispusă să se ridice și să lupte pentru lucrurile în care crede. Această poveste impresionantă despre maturizare îți rămâne în minte mult după ce ai citit ultima pagină.” REBECCA ROSS, autoarea seriei DESTINUL REGINEI

„Fascinant și cuceritor, Regatul sufletelor transformă ambiția în sacrificiu și sângele în putere. Magia merită întotdeauna prețul plătit – și durerea suferită –, iar această carte înfățișează magia fetei de culoare într-o manieră desăvârșită.” DHONIELLE CLAYTON, autoarea seriei MAGIA FETELOR BELLE

„O carte în care vei descoperi o mitologie complexă, cu zei băgăcioși și răzbunători. Fanii genului fantasy vor găsi în acest roman un decor reconfortant și construit cu măiestrie.” BCCB

Este posibil ca imaginea să conţină: meme, text şi în aer liber

Traducere de Carmen Ion.

Gemenele Jack și Jill aveau 17 ani când și-au găsit drumul înapoi spre casă și au fost expediate la Căminul pentru copii în derivă al lui Eleanor West.

Această poveste este despre ceea ce s-a întâmplat înainte…

Jacqueline era fiica perfectă a mamei ei – politicoasă și sfioasă, mereu îmbrăcată ca o prințesă. Se prea poate ca mama ei să fi fost uneori un pic strictă, dar e nevoie de multă disciplină pentru a crește copilul perfect.

Jillian era fiica perfectă a tatălui ei – aventuroasă, amatoare de senzații tari și un pic băiețoasă. El și-ar fi dorit mai degrabă un fiu, însă trebuie să te descurci cu ceea ce ai.

Aveau 5 ani când au aflat că nu poți avea încredere în adulți.
Aveau 12 ani când au coborât pe o scară imposibilă și au descoperit că iluzia unei iubiri nu te pregătește niciodată îndeajuns pentru o viață plină de magie pe un tărâm înțesat de savanți nebuni, moarte și alegeri.

„Pe tarâmul de rădăcini și oase are curgerea și ritmul unui basm […]. E incredibil de antrenantă, ca mai toate poveștile lui Seanan McGuire, și are acel tip de scriitură captivantă care te face să dai pagină după pagină pentru a afla ce se întâmplă mai departe.” LOCUS

„Un basm excelent scris despre alegerile care pot schimba pentru totdeauna cursul unei vieți, despre inocență și despre ce înseamnă să iubești și să fii iubit.” PUBLISHERS WEEKLY

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Traducere de Daniel-Silviu Bivol.

Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.

Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi mai bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic.

Prietenă din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Folosindu-se de scuza unui proiect școlar, adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul.

Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însă nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

Daca ai savurat thrillere precum Asta e povestea noastră sau Majoretele, Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți este romanul potrivit pentru tine!

„Un adevărat festin pentru cititorii care adoră suspansul!” Kirkus Reviews

„Un thriller de-a dreptul obsedant, plin de tensiune, cu o intrigă foarte elegant construită!” GUARDIAN

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi text

Traducere de Liviu Szoke.

Perfectă pentru fanii serialului Black Mirror!

Atotștiutorul Feed a devenit accesibil oricui, oricând și de oriunde. Nimeni nu mai poate concepe să trăiască în absența lui. Orice interacțiune, orice emoție, orice imagine ajunge instantaneu pe Feed. Este instrumentul esențial pe care se bazează toți oamenii pentru a se instrui, dar și pentru a afla mai multe despre gândurile și sentimentele soților, părinților, copiilor, colegilor, șefilor sau angajaților.

Într-o zi însă, Feedul se prăbușește, iar Tom și Kate trebuie să învețe să supraviețuiască în absența lui. Lipsiți dintr-odată de toate cuceririle tehnicii și siliți să trăiască în cea mai cruntă sărăcie, cei doi încearcă să nu se dea bătuți. Când fiica lor, Bea, în vârstă de șase ani, dispare, lupta devine și mai aprigă, iar întrebările se înmulțesc. Cine a luat-o? Cum poți căuta pe cineva într-o lume din care tehnologia a dispărut cu totul? Și, mai ales, ce se întâmplă atunci când nu mai ești sigur că oamenii pe care îi iubești sunt cine pretind că sunt?

„M-a captivat de la primele rânduri și m-a bântuit zile întregi după ce am terminat de citit.” SJ WATSON, autorul romanului Înainte să adorm

„O carte cu adevărat originală și inteligentă. Un thriller intens, îmbrăcat în haina unui coșmar distopic înspăimântător de plauzibil, cu întorsături de situație care îți vor face inima să explodeze.” C.J. TUDOR, autoarea bestsellerului Omul de cretă

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Traducere de Oana Stănescu.

TREBUIE SĂ ÎȘI CONFRUNTE TRECUTUL
TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL

Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.

„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, text care spune „ACUM ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPTIE ÎN RITMUL INIMII MARK BURNELL LEDA EDGE”

Traducere de Carmen Ion.

Acum și într-o ecranizare de excepție, cu Blake Lively, Jude Law și Sterling K. Brown. Trailer: https://bit.ly/2P8QhZc

Nikita. Lisbeth. Iar acum Stephanie.

O femeie obișnuită încearcă să dea de urma celor responsabili de moartea rudelor ei într-un cumplit accident aviatic – iată premisa unui scenariu tulburător!

Stephanie Patrick este răvășită de moartea familiei ei într-un accident aviatic. Atunci când descoperă că prăbușirea aeronavei a fost provocată nu de o defecțiune tehnică, așa cum se specula, ci de un atentat terorist, tânăra devine stăpânită de un singur gând: acela al răzbunării.

Recrutată pe neașteptate de Magenta House, o misterioasă organizație secretă, Stephanie crede că a găsit mijlocul perfect de a-și atinge scopul. Conștientă că nu mai are ce pierde, tânăra se pregătește temeinic pentru a se transforma în „Petra”, o teroristă care activează în Germania, și în „Marina”, o femeie de afaceri din Londra. Contactul cu lumea spionajului internațional o face să își dea seama cât de amorțit îi este sufletul și să se bazeze doar pe intuiție.

Pe măsură ce misiunile ei devin tot mai sângeroase, iar riscurile, tot mai mari, Stephanie începe să pună la îndoială informaţiile aflate despre accidentul în care i-au pierit cei dragi. Oare organizația din care face parte chiar îi spune adevărul? Oare merită să-și pună în pericol viața pentru a-și răzbuna rudele?

„Un Jason Bourne feminin de care nici nu știai că ai nevoie!” Entertainment Weekly

„Stephanie este o eroină dură, perseverentă, captivantă!” Booklist

„Mark Burnell a creat un personaj complex, o eroină memorabilă. Dar cine este ea cu adevărat? Un debut excelent!” The Economist

Mark Burnell s-a născut în Northumberland, Marea Britanie, și a crescut în Brazilia. Este romancier și scenarist. În prezent autorul locuiește la Londra alături de soție și cei doi copii ai lor.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Adrian Șipoș.

Unul dintre cei mai urmăriți BookTuberi din zilele noastre ne oferă A doua șansă, o poveste despre descoperirea de sine și despre curajul de a încerca lucruri noi.

Shane este convinsă ca și-a ratat experiența de facultate. Este studentă la medicină, ia examenele cu punctaj maxim și își face părinții fericiți – sună ideal, nu? Însă tânăra nu are prieteni, se întoarce acasă în fiecare weekend, iar despre dragoste nici nu se pune problema…

Ca să aibă parte de schimbarea pe care și-o dorește, Shane se înscrie într-un program de studiu în străinătate, la Londra, unde speră să își facă prieteni, să iasă la întâlniri și să trăiască aventuros!

Însă planul nu se potrivește cu realitatea! Cât de curând, fata se confruntă cu ce înseamnă să ieși din bula de confort, iar, când începe să aibă și îndoieli asupra deciziilor luate, noua viață se destramă.

Până la final, Shane se convinge că, dacă dă dovadă de curaj și de hotărâre, poate învinge orice obstacol. Și, cu puțin ajutor din partea destinului și cu un strop de magie, posibilitățile sunt infinite!

„A doua șansă este un roman de debut fantastic – distractiv, scris cu iscusință și imposibil de lăsat din mână!” Colleen Hoover, autoarea romanului Totul se termină cu noi

„O poveste despre dragoste și despre cum să te regăsești. Veți fi cu totul fermecați!” Christina Lauren, autoarea romanului Autoboyography

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Traducere de Roxana Olteanu.

Amber Patterson s-a săturat până peste cap de propria soartă. S-a săturat să fie un nimeni: o femeie banală, greu de remarcat, care nu iese cu nimic în evidență. Merită mai mult – o viață călăuzită de bani și putere, întruchipată de zeița blondă, cu ochi albaștri, Daphne Parrish, care nici măcar nu apreciază ce are.

Pentru toată lumea din orășelul rezidențial Bishops Harbor, din Connecticut, Daphne – președinta unei asociații filantropice – și soțul ei Jackson – mogul al afacerilor imobiliare – formează un cuplu desprins din basme.

Invidia o macină pe Amber. Însă tânăra pune la cale un plan perfid. Se folosește de compasiunea de care dă dovadă întotdeauna Daphne, pentru a se insinua în familia Parrish. În scurt timp, îi devine cea mai intimă prietenă, călătoresc împreună în Europa și se apropie tot mai mult de Jackson. Doar că trecutul ei întunecat ascunde un secret care îi poate distruge tot ce a clădit.

Plin de răsturnări de situație șocante, care conduc spre un final spectaculos, volumul Ultima doamnă Parrish este un thriller savuros, scris cu talent seducător.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cer, noapte, pantofi, text şi în aer liber

Traducere de Irina Negrea.

– primul titlu în colecția CORINT FICTION –

Lionel Essrog este măscăriciul Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în cele mai surprinzătoare şi originale moduri. Împreună cu trei prieteni de la Orfelinatul pentru băieţi St. Vincent, Lionel munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Atunci când șeful său este înjunghiat mortal, lumea lui Lionel este zgâlţâită din temelii. Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi, un roman cu adevărat captivant și memorabil.

„Cel mai bun roman poliţist din ultima vreme… Puneţi nişte Raymond Chandler, Oliver Sacks şi un strop de Irvine Welsh într-un blender. Apăsaţi pe buton, aşteptaţi relaxați, iar rezultatul acestui regal literar/culinar hibrid va fi ceva asemănător fantasticului Orfani în Brooklyn.” – MAXIM

Declarat cel mai bun roman al anului 1999 de Esquire, McSweeney’s, The New York Times și Paris Review.