Dezbatere: Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul?

Editura Corint vă invită la dezbaterea pe marginea cărții Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite și China războiul? de Graham Allison, volum de referință în domeniul relațiilor internaționale, publicat în imprintul Corint Istorie. Evenimentul are loc luni, 18 aprilie, ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu.

La discuție vor participa Adrian Cioroianu – profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea București, Luciana Alexandra Ghica – profesor la Facultatea de Științe Politice, Universitatea București, Ștefan Popescu – doctor în istoria relaţiilor internaţionale contemporane şi analist de politică externă,  Mihail Ionescu – profesor la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Sorin Turturică – coordonator redacțional Corint Istorie. Discuția va fi moderată de jurnalistul Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia. 

Continuă lectura

Lansare de carte: „Stalin și poporul rus…” cu Gheorghe Onișoru și invitații săi, la Centrul de Studii Ruse și Sovietice

Vă invităm marți, 29 martie 2022, ora 12.00, în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române, la o discuție cu prof. unv. dr. Gheorghe Onișoru, autorul volumelor Stalin și poporul rus… Democrație și dictatură în România contemporană, Premisele instaurării comunismului (vol. 1) și Stalinismul în România (vol. 2), publicate în colecția Corint Istorie Autori Români

Alături de autor, la eveniment vor lua cuvântul domnii acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Victor Spinei, vicepreședinte al Academiei Române, dr. Florian Banu, Dr. Constantin Buchet, dr. Dan Cătănuș, dr. Florin-Răzvan Mihai și dr. Vasile Buga. Discuția va fi moderată de domnul Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, Director General al Bibliotecii Academiei Române.

Evenimentul de lansare este organizat de Centrul de Studii Ruse și Sovietice ,,Florin Constantiniu” din cadrul Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române, în parteneriat cu editura Corint.

Continuă lectura

Lansare „Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului” – Humanitas Kretzulescu, 13 septembrie, ora 19.00 

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane şi text care spune „JanMatti Jan DOLLBAUM LALLOUET CORINT ISTORIE librăriile HUMANITAS LANSARE Navalnîi Un democrat împotriva autoritarismuluj INVITAȚI NAVALNÎI Undemoc ivaaut CORINT ISTORIE MODERATOR SIDONIA BOGDAN MARIAN VOICU LIBRĂRIA HUMANITAS KRETZULESCU ION M.JONIȚĂ FLORIN RĂZVAN MIHAI 13 SEPTEMBRIE ORA 19.00”

Editura Corint vă invită luni, 13 septembrie, de la ora 19.00, pe terasa librăriei Humanitas Kretzulescu, la o discuție pe marginea volumului Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului, publicat recent în imprintul Corint Istorie.

Aleksei Navalnîi a fost arestat în ianuarie 2021, după ce a supraviețuit unei tentative de asasinat prin otrăvire. Manifestațiile au împânzit atunci țara usturată de ger. Mii de oameni au ieșit în stradă la -50°C, protestând și cerând eliberarea deținuților politici și în special a lui Aleksei Navalnîi. Astăzi, Rusia se pregătește de alegeri parlamentare. Se vor vedea efectele lui Navalnîi asupra regimului de la Moscova?

Jurnaliștii Sidonia BogdanMarian Voicu și Ion M. Ioniță vor dezbate acest thriller politic ce se desfășoară de la începutul anului în Rusia, punând sub lupă realitățile dintr-o lume pe care o cunoaștem foarte puțin. Discuția va fi moderată de Florin-Răzvan Mihai, coordonatorul colecției Corint Istorie Autori Români.

Noutatea lunii august la Corint Istorie + Fragment: Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane, persoane în picioare şi text

Editura Corint publică volumul Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului de Jan Matti Dollbaum, Morvan Lallouet și Ben Noble, prima biografie cuprinzătoare a celui mai important lider al opoziției din Rusia, o carte despre care Gideon Rachman, comentator principal de politică externă al publicației Financial Times, spune că este „un studiu strălucit despre cea mai captivantă figură politică apărută în Rusia în ultimii ani”.

„Demonizat, hărțuit, otrăvit, arestat, condamnat la închisoare – Aleksei Navalnîi nu este doar cel mai consecvent și, fără îndoială, cel mai curajos critic al lui Putin, ci și, așa cum o dovedește această carte revelatoare și foarte ușor de citit, un om care nutrește o dorință tot mai mare de schimbare a Rusiei de astăzi”, spune și profesorul Mark Galeotti, autorul cărții We Need to Talk About Putin.

Cine este Aleksei Navalnîi? Oamenii în general, dar mai ales rușii au păreri foarte diferite despre Navalnîi. Unii îl consideră un erou al democrației, un adevărat lider al opoziției. Alții, un trădător de țară, un agent al Occidentului plătit de CIA. În sfârșit, alții îl văd ca pe un xenofob sau ca pe un naționalist periculos. 

În lucrare se analizează multiplele aspecte ale activității politice a lui Navalnîi, de la anchetele de presă care au ca subiect corupția autorităților până la ideile și implicarea acestuia în conducerea unei mișcări politice. De asemenea, se acordă atenție influenței reciproce dintre activitățile militantului rus și strategiile aplicate de Kremlin.  

Autorii acestei cărți sunt cercetători specializați în politica rusă. Jan Matti Dollbaum are studii postdoctorale la Universitatea din Bremen, fiind interesat de activismul și societatea civilă din Rusia. Morvan Lallouet este doctorand la Universitatea din Kent, tema sa de cercetare constituind-o liberalii și opoziția rusă. Ben Noble este profesor de politică rusă la University College din Londra și membru asociat al Chatham House (Institutul Regal al Afacerilor Externe).

Cei trei specialiști încearcă să-l ajute pe cititor să pătrundă în mintea și în inima acestui personaj controversat, dezvăluind contradicțiile unui om care ocupă a doua poziție, ca importanță, pe scena politică a Rusiei, chiar și atunci când se află după gratii. Pentru a înțelege ceea ce se petrece în Rusia zilelor noastre, trebuie să înțelegem personalitatea lui Aleksei Navalnîi.

Volumul Navalnîi. Un democrat împotriva autoritarismului a apărut în imprintul Corint Istorie, fiind disponibil pe www.edituracorint.ro și în librăriile partenere. 

*

Grupul Editorial Corint (GEC) are 27 de ani de experiență pe piața de carte din România, fiind unul dintre primele trei grupuri editoriale din România. În ceea ce privește cărțile de nonficțiune, a acordat o atenție deosebită domeniului istoriei, care are nu mai puțin de patru imprinturi distincte: Corint Istorie (coordonator Ion M. Ioniță), Corint Istorie cu Blazon (coordonator Filip-Lucian Iorga), Corint Istorie Autori Români (coordonator Florin-Răzvan Mihai) și Corint Istorii Urbane (coordonator Adrian Majuru), cu zeci de apariții editoriale anual. 

FRAGMENT

Capitolul 1

Cine este Aleksei Navalnîi?

„Nu vă este teamă?”

Lui Aleksei Navalnîi i se pune această întrebare în timp ce se îmbarcă la bordul avionului Pobeda („Victoria”), zborul DP936, pe aeroportul Berlin Brandenburg. Este duminică, 17 ianuarie 20211.

Avionul este plin ochi cu jurnaliști dornici să-l însoțească pe Navalnîi – activistul anticorupție și politicianul din opoziție, în vârstă de 44 de ani – înapoi acasă. Urcând la bordul avionului, împreună cu soția sa, avocatul și secretara de presă, Navalnîi vede o mare de smartphone-uri pregătite să surprindă și să transmită în direct momentul. Toată lumea e cu ochii pe ei. Navalnîi este optimist. Dar cu siguranță are motive să se teamă. Oamenii legii din Rusia avertizaseră mai devreme că va fi reținut la întoarcerea în Rusia, sub acuzația de nerespectare a termenilor eliberării condiționate pentru condamnarea de fraudă din 2014. Se confrunta cu ani de închisoare.

Continuă lectura

Editura Corint publică două noi volume semnate de Lavinia Betea: Ceaușescu și epoca sa & Tovarășa. Biografia Elenei Ceaușescu

Editura Corint publică în imprintul Corint Istorie două biografii valoroase semnate de prof. univ. dr. Lavinia Betea, dedicate soților Ceaușescu.

La trei decenii de la prăbușirea regimului comunist, volumul Ceaușescu și epoca sa surprinde caracteristicile esențiale ale comunismului românesc urmărind traseul existențial al tânărului din Scornicești – plecat în lume cu gândul de a fi „noul Stalin al României”, așa cum susține legenda –, încheiat într-o zi sfântă, în Crăciunul lui 1989. 

Continuă lectura

Editura Corint lansează volumul „Diana. Povestea unei prințese spusă de ea însăși” & Call for artists: #diana21stcentury – Cum se uită secolul XXI la Prințesa Secolului XX?

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text

Editura Corint, în colaborare cu The Institute și Librăriile Cărturești, vă provoacă să explorați una dintre cele mai spectaculoase identități publice ale secolului trecut: Prințesa Diana.  

Apariția, în portofoliul imprintului Corint Istorie, a biografiei Diana. Povestea unei prințese spusă de ea însăși, de Andrew Morton, ne-a provocat să lansăm către comunitatea de artiști contemporani această întrebare, pe care o vedem circulând, ca un sâmbure creativ, prin tot orașul: Cum se uită secolul XXI la Prințesa Secolului XX? De la grafitti la mural efemer, stencil sau colecții de stickere, vedem răspunsul declinat în orice tip de abordări care ar putea surprinde impactul ei cultural asupra lumii în care trăim acum, felul în care prezența ei a modelat perspective, discursuri publice, experiențe artistice, ideea de personaj regal, de star, de influencer contemporan.

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „THE SUNDAY TIMES BESTSELLER ANDREW MORTON DIANA unei Povestea unei prințese spusă de ea însaÈ™i Povestea RA MESAN CORINT ISTORIE CORÍNT ISTORIE”

În această vară, la Londra, va fi dezvelită statuia Prințesei, o lucrare semnată de Ian Rank-Bradley. Ne-am gândit să o aducem, editorial și artistic, în atenția publicului ca fenomen cultural care a schimbat felul în care facem presă, artă și  ne raportăm la statutul persoanei publice în ultimele decade. 

În aceeași linie, Cărturești și Corint organizează o dezbatere online, #diana21stcentury, pe 30 iunie, de la ora 19.00. Vor fi prezenți Nigel Bellingham – Country Director British Council România, Raluca Michailov – General Manager BP Publishing Media, director Forbes România, Filip Lucian Iorga – istoric, Irina Markovits – consultant de fashion și imagine publică, Irina Păcurariu – jurnalist TVR, Andreea Hentea – jurnalist TV Mania, Alex Gâlmeanu – fotograf și Ioana Bâldea Constantinescu – Brand Manager Editura Corint, jurnalist cultural și moderatoarea întâlnirii. 

Ne bucurăm să invităm comunitatea artistică din România să ia parte la efortul artiștilor din întreaga lume de a recupera figura Prințesei Diana din perspectivă contemporană.

Vom aplauda și vom premia lucrările, după cum am detaliat în regulamentul campaniei #diana21stcentury Call for artists! disponibil aici. Valoarea totală estimată a premiilor este de 24.000 lei.

Titluri noi în colecțiile Corint Istorie (II)

Picture

București, 11 martie 2021 – Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar. 

Continuă lectura

Titlurile lunii ianuarie în colecția Corint Istorie

Ar putea fi o imagine cu 2 persoane şi carte

Luna aceasta, Grupul Editorial Corint își completează prestigioasa colecție de cărți din domeniul istoriei cu două titluri noi, urmând ca până la jumătatea anului să publice peste 20 de cărți. 

În colecția Corint Istorie, a apărut romanul autobiografic Matilda. Prim-balerina Teatrului Imperial Rus și amanta țarului Nicolae al II-lea de Matilda Kșesinskaia. Pornind de la fascinanta poveste a Matildei, în 2017, regizorul rus Aleksei Efimovici Ucitel a realizat un film care poartă numele inegalabilei balerine, film care a rulat și în România, la TVR.

Continuă lectura

Cele mai așteptate 21 de cărți ale Grupului Editorial Corint pentru 2021

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text care spune „VERENICA CHOSEN ChainofGold ONES Daisy Jones The Six Taylor Jenkinn Reid Grupul editorial Corint Good LOVELY Girl, WAR Betrothed EXTRAORDINARELE CULORI ALE AUDEN DARE WOLVES WINNER THEBOOKER Bernardine Evaristo Girl, Woman, Other BETHELL Blood JACKSON MAX EINSTEIN SAVEST THEFTURE ROSU MARȚIAN CHRISTOPHERSWIEDLER KiD who came SPACE JAMES ERSON ENSTEIN Ross Welford Grupul editorial Corint US VS. THEM FAILURE EGLOBALISME IAN BREMMER Stokes”

București, 29 decembrie 2020 – 2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021. 

***

Din colecția Corint Istorie – Autori Români vă dezvăluim patru titluri pentru 2021:

Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș. Este o carte de amintiri din perioada în care autorul, în prezent jurnalist la Radio România, a fost corespondent de război în timpul Războiului din Irak și a evenimentelor din Afganistan, din perioada 2003–2008. În același timp, este și o lucrare de analiză despre geopolitica Orientului Mijlociu, domeniu în care autorul este unul dintre cei mai buni specialiști din România. Are un stil plăcut, alert, comparabil cu al lui Richard Engel, autorul american publicat recent în Colecția Istorie. 

Continuă lectura

Semnal editorial 188: Editura Corint – La Belle Epoque (Corint Istorie) și noutățile Leda Edge

Portofoliul colecției Corint Istorie are un nou titlu, proaspăt sosit de la tipar: La Belle Epoque. Amurgul unei lumi de Mary McAuliffe, iar fanii colecției Leda Edge se vor bucura să afle că două dintre titlurile mult așteptate în această vară sunt aici: Lupta de Jennifer L. Armentrout și Cinci destine întunecate de Kendare Blake!

Este posibil ca imaginea să conţină: text

La Belle Époque. Amurgul unei lumi

de Mary McAuliffe

prefață de Alina Pavelescu

Parisul lui Pablo Picasso, Igor Stravinski, Marcel Proust, Gertrude Stein, Louis Renault, Marie Curie și al fraților Lumière înaintea și în timpul Primului Război Mondial

Cu o măiestrie artistică inegalabilă și o atenție deosebită acordată detaliilor istorice și documentelor inedite, dar și imaginilor de epocă mai puțin cunoscute, Mary McAuliffe își completează, cu această nouă lucrare, cronica pariziană din care cititorii români cunosc deja Parisul anilor nebuni.

De la Expoziția Universală din 1900 și până la sfârșitul Primului Război Mondial, Parisul a fost, cu adevărat, centrul cultural al Occidentului. Aici au trăit și au creat artiști de geniu (Pablo Picasso, Auguste Rodin, Henri Matisse, Igor Stravinski, Maurice Ravel, Marcel Proust), oameni de știință (Pierre și Marie Curie), dar și inovatori (André Citroën, Louis Renault, Auguste și LouisLumière), fiecare în parte izbutind să revoluționeze propriul domeniude activitate. OrașulLuminilor a devenit capitalahaute couture și a produselor de lux, aici au apărut unele dintre primele cinematografe și a fost construit le métro.

Numai că lumea de la începutul veacului trecut, oricât de strălucitoare și de frivolă, se afla deja în declin: sâmburele disoluției la Belle Époque fusese deja sădit și Primul Război Mondial se profila la orizont. Iar conflagrația avea să îi pună la grea încercare pe toți locuitorii extravagantei citadele.

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text care spune „CORINT ISTORIE MARY McAULIFFE Epoque La Belle AMURGUL UNEI LUMI”

Mesajul autoarei Mary McAuliffe pentru România.

Despre carte:

„În La Belle Époque. Amurgul unei lumi, genialul istoric care este Mary McAuliffe își folosește talentul scriitoricesc […] pentru a zugrăvi anii de început ai secolului al XX-lea, împletind, cu o măiestrie inegalabilă, firele nenumăratelor povești ale unora dintre cele mai fascinante personalități ale istoriei și artei pentru a crea o frescă de neuitat a Parisului.”

The new york times

„McAuliffe reînvie o epocă plină de viață și de contradicții […] într-o narațiune extraordinar de captivantă.”

Publishers Weekly

„În cronica ei atotcuprinzătoare, Mary McAuliffe ne oferă o detaliată relatare a evenimentelor fiecărui an din a doua parte a perioadei denumite la Belle Époque, iar structura cronologică pe care o folosește drept cadru al narațiunii generează juxtapuneri uluitoare: într-o pagină, tânărul Charles de Gaulle este uluit de interpretarea lui Sarah Bernhardt, iar, în următoarea, Pablo Picasso hoinărește prin Paris având în buzunar un pistol pe care i l-a dăruit zurbagiul avangardist Alfred Jarry. […] Cu toate că este o lucrare de istorie cât se poate de serioasă și de bine documentată, cartea are tot farmecul unui album excelent ilustrat și toată savoarea bârfelor din lumea bună.”

The Wall Street Journal

Fragment din cartea La Belle Époque. Amurgul unei lumi, de Mary McAuliffe

Despre autoare:

Deținătoarea unui doctorat în istorie acordat de Universitatea din Maryland, a predat la mai multe universități și a ținut prelegeri la Smithsonian Institution. A petrecut foarte mult timp în Franța, mai ales la Paris, despre care a scris mai multe cărți: Paris Discovered, Dawn of the Belle Epoque, Twilight of the Belle Epoque (La Belle Époque. Amurgul unei lumi), Paris on the Brink, Paris Discoveredși When Paris Sizzled (Parisul anilor nebuni). Locuiește la New York cu soțul ei și își prezintă amintirile și fotografiile din Paris pe blogul său (www.Parismsm.com).

Cartea este disponibilă aici.

Surprizele Leda Edge continuă! 😊

LUPTA de Jennifer L. Armentrout

CINCI DESTINE ÎNTUNECATE de Kendare Blake

Vești bune! Tocmai au sosit două titluri mult așteptate de fanii seriilor Titanii si Trei coroane întunecate: LUPTA și CINCI DESTINE ÎNTUNECATE!

LUPTA de Jennifer L. Armentrout (volumul 3 din seria TITANII), trad. Iulia Dromereschi

AU ALES CALEA SÂNGEROASĂ… MARELE RĂZBOI SE APROPIE!

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text care spune „BESTSELLER NEW YORK TIMES LUPTA Seria TITANII VOLUMUL JENNIFER L. ARMENTROUT LEDA EDGE”

Lupta continuă, căci Titanii par mai hotărâți ca niciodată să stârnească haos în întreaga lume. Între timp, folosindu-le puterile și nimicindu-l pe Atlas, Seth a devenit Ucigașul de Zei. Cu toții se tem de el sau îi pun la îndoială intențiile. Toți, mai puțin Josie, femeia care ar putea fi singura lui șansă de izbăvire. Îndrăgostită până peste cap, tânăra ar fi în stare de orice pentru a dovedi că Seth este de partea binelui.

Unicul mod prin care cei doi îndrăgostiți pot salva lumea este să înfrunte necunoscutul împreună. Va fi însă nevoie de mai mult decât de încredere și credință. Va fi nevoie de iubire necondiționată și de putere absolută.

La finalul acestei aventuri, viețile lor se vor schimba pentru totdeauna.

Sfârșitul vechii ere se apropie, iar viitorul bate la ușă.

Cartea este disponibilă aici.

Fragment din cartea LUPTA de Jennifer L. Armentrout

„Jennifer L. Armentrout este o scriitoare incredibilă. Inima încă mi se zbate în piept din pricina emoțiilor.ˮBook Gossips

„Cartea este plină de emoție, acțiune și (paradoxal, ținând cont de evenimentele care se petrec) delicious de amuzantă.ˮamreading.com

Despre autoare:

JENNIFER L. ARMENTROUT este o autoare americană de romane din categoria young adult. Este o scriitoare foarte prolifică – potrivit declarațiilor sale, scrie vreme de minimum 8 ore zilnic.

Seria LUX, publicată în România în colecția Leda Edge, este inclusă pe lista bestseller-urilor New York Times.

CINCI DESTINE ÎNTUNECATE de Kendare Blake (volumul 4 din seria TREI COROANE ÎNTUNECATE), trad. Roxana Olteanu

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „Continuarea bestsellerului Două domnii întunecate KENDARE BLAKE ක0o SINCI DESTINE INTUNECATE UNIȚI REGINEL DISTRUGEȚI COROANA! LEDA EDGE”

În urma cumplitei confruntări cu regina Katharine, Mirabella și Arsinoe trebuie să decidă ce să facă în continuare. Răspunsul lor la domnia malefică a lui Katharine este Jules, războinica lor, dar acum mintea ei este distrusă de crize incontrolabile de nebunie și nimeni nu știe ce s-ar putea întâmpla cu rebelii.

Apoi Mirabella dispare și, deși pe Arsinoe o doare să recunoască, toate indiciile duc spre o trădare de neînchipuit. Dar în acest război sunt mai mulți jucători decât știe ea. Până la urmă, lupta pentru putere se va încheia, dar cu ce preț?

În ultima carte a acestei serii, trei surori se vor război în vreme ce secretele din trecutul insulei Fennbirn vor fi dezvăluite. Alianțele se vor schimba, iar legămintele vor puse la încercare. Dar, ca întotdeauna, soarta insulei stă în mâinile reginelor sale.

Cartea este disponibilă aici.

„Tulburătoare cu amestecul ei de  bătălii, elemente sinistre și un conflict complicat între surori […]. Finalul e mai mult decât mulțumitor.” Common Sense Media

„Poate că lucrurile nu se termină cu «și au trăit fericiți până la adânci batrâneți», dar se termină totuși așa cum trebuie.” Kirkus

Mesajul autoarei Kendare Blake pentru fanii din România.

Despre autoare:

Kendare Blake a crescut în orășelul Cambridge din Minnesota. Este absolventă a Colegiului Ithaca, din Ithaca, New York, și a obținut un Master of Arts în scrierea creativă de la Universitatea Middlesex din Londra, Anglia. Îi place să călătorească, este iubitoare de animale și trișează foarte mult atunci când joacă Final Fantasy. Ea este adoptată din Coreea de Sud la vârsta de șapte luni.

Kendare este autoarea a șase romane: SLEEPWALK SOCIETY, ANNA DRESSED IN BLOOD, GIRL OF NIGHTMARES și trilogia Goddess War (ANTIGODDESS, MORTAL GODS, UNGODLY).