Semnal editorial 301: Margaret Atwood – Femeia-oracol

Ar putea fi o imagine cu text care spune „MARGARET ATWOOD FEMEIA-ORACOL AUTOAREA BESTSELLERURILOR POVESTEA SLUJITOAREI TESTAMENTELE CORÍNT FICTION”

Joan Foster, eroina romanului, a dus o viață de fugară, asumându-și diferite identități. Obezitatea din adolescență și criticile constante ale mamei ei o determină să fugă din Canada în Anglia, unde se descoperă pe sine însăși ca autoare de romane de amor ieftine, o îndeletnicire pe care o ascunde față de Arthur, soțul ei activist, care tot visează la o revoluție.

Când scrierile lui Joan își găsesc expresia finală într-un volum de poezie feministă care devine bestseller, ea este copleșită de valul publicității și al notorietății.

Incapabilă de a jongla simultan cu mariajul care se destramă, cu aventura ei nesăbuită cu un artist excentric și cu disputa cu un șantajist al celebrităților, Joan își înscenează moartea și fuge în Italia, hotărâtă să ia totul de la zero. Dar, după ce s-a ascuns o viață întreagă, ea descoperă că invizibilitatea care a chinuit-o cândva este acum imposibil de redobândit.

 „Strălucitoare și amuzantă. Nu pot spune cât de mult m-a entuziasmat lectura ei – totul funcționează perfect. O carte extraordinară.”  JOAN DIDION

„În Femeia-oracol, Joan Foster, protagonista și scriitoarea din roman, nu numai că pare a fi constant sub influența directă a personajelor sale (și nicidecum invers), imitându-le adesea reacțiile, dar însăși viața ei pare a fi desprinsă dintr-un roman (gotic, în special, ca acelea pe care le scrie sub un alt nume) în care nimic nu este ce pare a fi, iar personajele ascund mereu câte un secret teribil.” FLORIN IRIMIA

„Un roman foarte nostim, o poveste spusă grațios, cu detașare ironică și multă artă.” WASHINGTON POST BOOK WORLD

MARGARET ATWOOD (n. 1939) este cea mai cunoscută scriitoare canadiană, autoare a peste 35 de volume de proză, poezie şi eseuri critice, traduse în zeci de limbi. A scris romane (Alias GracePovestea cameristeiOchi-de-pisicăOryx şi CrakeAsasinul orbFemeia comestibilă etc.), volume de proză scurtă (Dancing Girls and Other Stories etc.) şi de poezii (The Circle GameInterlunar, Morning in the Burned HouseEating Fire: Selected Poetryetc.), precum şi literatură pentru copii. Printre numeroasele premii care i-au fost acordate se numără Booker Prize, The Governor General’s Award, Giller Prize, Premio Letterario Internazionale Mondello, Toronto Book Award, Sunday Times Award for Literary Excellence, Premio Príncipe de Asturias de las Letras. Este membră a Societăţii Regale din Canada, i s-a conferit Ordinul Norvegian al Meritului Literar şi titlul de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor al Franţei. În prezent locuieşte la Toronto.

AUTOR(I):MARGARET ATWOOD
TIP COPERTĂ:SOFTCOVER
ISBN:9786067939668
FORMAT:13 X 20 CM
EDITURA:CORINT
AN APARIȚIE:2021
NUMĂR PAGINI:448
TRADUCERE:GABRIELA NEDELEA

Grupul Editorial Corint achiziționează licența de publicare pentru romanul colaborativ Fourteen Days: An Unauthorized Gathering editat de Margaret Atwood, un Decameron modern al perioadei Covid

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană şi text care spune „Mult-aÈteptatul roman FOURTEEN DAYS: AN UNAUTHORIZED GATHERING, un Decameron modern al perioadei Covid, editat de scriitoarea Margaret Atwood, va fi tradus și publicat primăvara viitoare în colecția CORINT FICTION”

Grupul Editorial Corint a semnat un acord cu Houghton Mifflin Harcourt Books & Media pentru publicarea în limba română a volumului Fourteen Days: An Unauthorized Gathering, roman colaborativ ce integrează toate genurile literare, coordonat de scriitoarea Margaret Atwood, la care vor contribui zeci de autori celebri. Cartea va apărea în imprintul Corint Fiction în primăvara anului 2022, simultan cu lansarea internațională. 

Fourteen Days este o variantă modernă a Decameronului. În romanul lui Boccacio,  călătorii se adăpostesc din calea Morții Negre într-o vilă de la marginea Florenței, unde își deapănă poveștile. În Fourteen Days, un grup de vecini se adună pe acoperișul clădirii în care locuiesc, în Manhattanul pustiit la debutul pandemiei de Coronavirus, și își împărtășesc amintiri și întâmplări dintre cele mai surprinzătoare, mai intime, mai terifiante și mai înduioșătoare.

Continuă lectura

Cele mai așteptate 21 de cărți ale Grupului Editorial Corint pentru 2021

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, text care spune „VERENICA CHOSEN ChainofGold ONES Daisy Jones The Six Taylor Jenkinn Reid Grupul editorial Corint Good LOVELY Girl, WAR Betrothed EXTRAORDINARELE CULORI ALE AUDEN DARE WOLVES WINNER THEBOOKER Bernardine Evaristo Girl, Woman, Other BETHELL Blood JACKSON MAX EINSTEIN SAVEST THEFTURE ROSU MARȚIAN CHRISTOPHERSWIEDLER KiD who came SPACE JAMES ERSON ENSTEIN Ross Welford Grupul editorial Corint US VS. THEM FAILURE EGLOBALISME IAN BREMMER Stokes”

București, 29 decembrie 2020 – 2020 a fost un altfel de an, cu provocări complet diferite, dar ne bucurăm că, deși a fost greu pentru toată lumea, iubitorii de lectură, mari și mici, au ales să călătorească în cărți și s-au putut delecta cu aventuri magice. Pentru ei, Grupul Editorial Corint are în pregătire pentru anul viitor o listă bogată de cărți de ficţiune şi non-ficţiune pentru toate vârstele și toate gusturile. Dintre acestea, vă prezentăm cele mai așteptate 21 de titluri care cu siguranță vor influenţa modul de gândire în 2021. 

***

Din colecția Corint Istorie – Autori Români vă dezvăluim patru titluri pentru 2021:

Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș. Este o carte de amintiri din perioada în care autorul, în prezent jurnalist la Radio România, a fost corespondent de război în timpul Războiului din Irak și a evenimentelor din Afganistan, din perioada 2003–2008. În același timp, este și o lucrare de analiză despre geopolitica Orientului Mijlociu, domeniu în care autorul este unul dintre cei mai buni specialiști din România. Are un stil plăcut, alert, comparabil cu al lui Richard Engel, autorul american publicat recent în Colecția Istorie. 

Continuă lectura

TOP 20 cele mai citite cărți în 2020, de la Editura Corint

Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane

București, 18 decembrie 2020 – La final de an pandemic, privim către cele mai apreciate titluri, care au adus bucurie și consolare publicului de pretutindeni, într-o perioadă extrem de dificilă. 

De la bestselleruri internaționale la cărți pentru copii și tineri, thrillere și biografii, pagini care explică lumea cunoscută sau care, dimpotrivă, deschid calea către un univers plin de mister și fantezie, iată cărțile care ne-au inspirat anul acesta!

1. Bunele maniere pentru copii în 365 de zile de Sheryl Eberly

2. Armstrong. Călătoria fantastică a unui șoricel pe Lună de Torben Kuhlmann – serie de autor 

3. Evadare de la Auschwitz de Joel C. Rosenberg – Bestseller New York Times

4. Maria Tănase. Artista, omul, legenda de Stejărel Olaru

5. Ultimul oaspete de Megan Miranda – Bestseller internațional

6. Crima perfectă vol. 1 Instrucțiuni pentru fete cuminți de Holly Jackson – serie de autor 

7. Bondărel și iubirea de Britta Sabbag, Maite Kelly, Joelle Tourlonias – serie de autor

8. Alias Grace de Margaret Atwood – distins cu Giller Prize și nominalizat la Booker Prize 

9. Șarpe și porumbel de Shelby Mahurin – serie de autor

10. Rivalele. Coco Chanel și Elsa Schiaparelli de Jeanne Mackin

11. Vânătorii de comori, vol. 6, O aventură americană de James Patterson – serie de autor autorul internațional #1 de cărți pentru copii, considerat cel mai de încredere povestitor.

12. Lămâi, cărți și prieteni de Jo Cotterill

13. Gripa spaniolă din 1918. Pandemia care a schimbat lumea de Laura Spinney 

14. Sunt un copil al Războiului Rece de Stelian Tănase

15. Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich de Norman Ohler

16. La Belle Époque. Amurgul unei lumi de Mary McAuliffe

17. Alegerea. Fericiți până la adânci bătrâneți de Kiera Cass – serie de autor

18. Inspecție de Josh Malerman

19. Fotograful de la Mauthausen de Benito Bermejo

20. Sabrina între lumină și întuneric, vol. 1, Anotimpul vrăjitoarei de Sarah Rees Brennan – serie de autor

Până pe 21 decembrie, toate titlurile din portofoliul Grupului Editorial Corint beneficiază de 45% reducere. 

***

Continuă lectura

Semnal editorial 222: „Mireasa hoțomană” (ediția a II-a) de Margaret Atwood, Corint Fiction

MIREASA HOȚOMANĂ

EDIȚIA A II-A

MARGARET ATWOOD

Colecția Corint Fiction

Nu este disponibilă nicio descriere.

Editura Corint semnalează apariția, în luna noiembrie, a volumului Mireasa hoțomană, ediția a II-a, de Margaret Atwood, o bijuterie literară în care fuzionează elemente de distopie, analiză psihologică profundă și meditație asupra identității.

Margaret Atwood, de două ori câștigătoare a Booker Prize, e una din cele mai versatile voci feminine ale literaturii actuale. Își definește opera ca „literatură speculativă”, e o oponentă activă a totalitarismului, în orice formă politică și discursivă, militantă pentru drepturile animalelor și susținătoare a inovațiilor în domeniul tehnologiei.

Romanul Mireasa hoțomană, publicat pentru prima dată în 1993, vorbește despre jocuri de putere și prietenie feminină. Destinele a trei femei sunt devastate de un personaj malefic, Zenia, o proiecție aproape mitologică a răului care se insinuează în viețile lor profesionale și amoroase, își înscenează moartea și le amprentează existențele. Roz, Charis și Tony caută o ieșire din acest labirint pe care numai cititorul îl vede de sus, în toată complexitatea sa.

Detalii despre carte: https://www.edituracorint.ro/mireasa-hotomana.html

Cartea a fost ecranizată în 2007 pentru CBC Television, cu Mary Louise Parker în rolul Zeniei. Atwood a revizitat personajul acesta care fascinează și intrigă în 2014, într-o povestire publicată sub titlul „I Dream of Zenia with the Bright Red Teeth”.

Romanul Mireasa hoțomană e disponibil în librării și pe www.edituracorint.ro.

Lecturi 240: Jonathan Lethem – Orfani în Brooklyn

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cer, noapte, pantofi, text şi în aer liber

Jonathan Lethem – Orfani în Brooklyn (Motherless Brooklyn, 1999) 448p., TPB, 13×20, Corint, 2020, Colecția Corint Fiction, Trad. Irina Negrea, Red. Antonia Kacso, 46.9 lei, ISBN 978-606-793-714-5

Premii: National Book Critics Circle Award for Fiction 1999, The Macallan Gold Dagger for Fiction 2000

Nota Goodreads: 3.89 (32990 note)

Descrierea editurii: „Lionel Essrog este măscăriciul Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în cele mai surprinzătoare şi originale moduri. Împreună cu trei prieteni de la Orfelinatul pentru băieţi St. Vincent, Lionel munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Atunci când șeful său este înjunghiat mortal, lumea lui Lionel este zgâlţâită din temelii. Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi, un roman cu adevărat captivant și memorabil.”

Puneți niște Raymond Chandler (fals, nici vorbă de Philip Marlowe, oricât de glumeț ar părea protagonistul, totul e din pricina afecțiunii de care suferă), Oliver Sacks și Irvine Welsh (cu acesta din urmă sunt de acord, pe cel de-al doilea nu l-am citit) și veți obține, adăugând și alte câteva ingrediente, Orfani în Brooklyn. Sau așa îl laudă MAXIM.

Începe bine povestea, misterul e mare cât cuprinde, apoi continuă și mai interesant, căci m-a făcut să cred că am dat peste o cutremurătoare poveste cu orfani traumatizați la cămin care sunt salvați de un mafiot inimos și dornic să facă niște bănuți pe spinarea unor băieți cam săraci cu duhul, însă apoi povestea cam degenerează, mai ales după dispariția mafiotului. Dar apoi acesta se întoarce și pare că le va găsi o întrebuințare serioasă băieților săi, transformându-i în ajutoare de detectiv particular.

Cam așa stă treaba. Însă mafiotul este ucis de către un asasin misterios și orfanii lui nu pot face nimic pentru a-l salva. Dar flerul de detectiv al lui Lionel Essrog îl pune pe acesta pe urmele misteriosului asasin. Misterele se-adună, iar faptul că lui Lionel îi pune bețe-n roate la tot pasul Sindromul Tourette de care suferă nu e deloc de ajutor.

Însă Jonathan Lethem alege să aștearnă o poveste polițistă tocmai prin prisma acestui personaj trăsnit, de care viața și-a cam bătut joc și continuă să-și bată. Trama polițistă mi s-a părut de fapt mai mult un pretext pentru o analiză socială serioasă și al unui studiu de caz destul de aprofundat al acestei misterioase afecțiuni imposibil de ținut în frâu. Căci nu e ca în filmul acela cu adolescenți farsori, în care majoreta le striga măscări spectatorilor între două tumbe. Nu, Sindromul Tourette se manifestă și prin gesturi repetitive, ticuri verbale și cuvinte lipsite de sens, mici acte ciudate care-l transformă pe bietul Lionel Essrog într-un exponat de care râde lumea și pe care nu-l poate lua nimeni în seamă.

Și în asta constă măiestria poveștii, nu cea mai antrenantă din lume, dar cu un protagonist suficient de interesant cât să te facă să o duci până la capăt. Și cu toate că nu prea am agreat stilul, ciudățenia deosebită a personajului principal, cât și faptul că, de la un moment dat încolo, ancheta a devenit suficient de interesantă cât să mă facă să vreau să aflu și finalul, care-i miza, ce-i cu soția mafiotului Frank Minna, unde a pus mâna pe ea, ce-i cu misterul care o înconjoară și, de asemenea, de ce a fost nevoie să fie omorât acesta.

Stilul nu e deloc facil, ticurile verbale ale lui Lionel îngreunează povestea și, mai ales, o ia destul de des pe arătură, cugetând la tot pasul și abătându-se de la povestea pe care vrea să o spună, dar… e un roman clasic? Probabil. Filmul, de urmărit și el, doar e cu Edward Norton. Povestea, așa și-așa. Personajul Lionel Essrog? Probabil unul dintre cele mai interesante pe care le-a oferit literatura ultimelor două decenii. Aștept Gun, With Occasional Music. Sau Girl in Landscape.

Semnal editorial 149: Recomandare de carte – Alias Grace de Margaret Atwood, 40% reducere

ALIAS GRACE de Margaret Atwood , o nouă ediție, în colecția Corint Fiction

Cartea a fost ecranizată de Netflix într-o miniserie de excepție

„O carte extraordinară, scrisă cu o inteligenţă, o pătrundere subtilă şi un uluitor har al povestirii, care mă face să nu am nici un dubiu că Atwood este cea mai remarcabilă romancieră de limbă engleză de azi.”

SYDNEY MORNING HERALD

Continuă lectura

Semnal editorial 128: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Corint – Leda Edge, Leda Bazaar, Corint Fiction (I)

Este posibil ca imaginea să conţină: text şi în aer liber

Traducere de Liviu Szoke

Băieții sunt educați la o școală pentru genii, fetele, la alta. Și niciunii nu au aflat de existența celorlalți… până acum.

Inventivul autor al romanului Bird Box: Orbește vă invită într-o lume înșelătoare, plină de secrete și minciuni.

J este elev la o școală ascunsă în adâncul pădurii, departe de restul lumii. Asemenea colegilor săi, băiatul crede că enigmaticul fondator al instituției îi este tată, iar colegii îi sunt frați. Elevii de aici sunt educați să devină adevărați copii-minune în domeniul artelor, al științelor și al sportului, iar viața lor la școală este tot ce știu… și li se îngăduie să știe.

Însă J începe să bănuiască faptul că undeva, afară, dincolo de pini, se află altceva, așa că începe să-și pună întrebări. Care este adevăratul scop al acestui loc? De ce elevii nu-l pot părăsi niciodată? Și ce enigme ascunde tatăl lor?

Între timp, în cealaltă parte a pădurii, într-o școală asemănătoare celei în care învață J, o fată pe nume K își pune exact aceleași întrebări. J nu a văzut niciodată o fată, iar K nu a văzut niciodată un băiat. Pe măsură ce J și K încep să cerceteze secretele ciudatelor lor școli, soarta îi face să se descopere unul pe altul.

În Inspecție, talentatul autor Josh Malerman creează un deopotrivă sinistru și poetic imn al egalității între genuri care-i va face pe cititori să-și pună întrebări până la ultima pagină.

„Captivant şi plin de suspans! Malerman imaginează un basm diabolic despre o lume în care un băiat nu trebuia niciodată să întâlnească o fată şi despre iadul care se dezlănțuie atunci când ajung față în față.” J. D. BARKER, autorul romanelor The Fourth Monkey şi Dracul

„Un basm pe dos a cărui acţiune se petrece într-o lume cu adevărat unică şi ale cărei secrete nu ar trebui nicicând dezvăluite, cel mai recent roman al lui Josh Malerman aduce în discuţie momentele-cheie ale copilăriei într-o poveste ingenioasă, inteligentă, obsedantă despre maturizare și rebeliune.” SCOTT HAWKINS, autorul romanului The Library at Mount Char

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Alexandra Fusoi.

Născută într-o familie de tămăduitori puternici, Arrah tânjește să aibă și ea magie. Și totuși, Arrah dă întruna greș la vrăjile cu oase, nu reușește să-i invoce pe strămoși și nici nu poate vedea viitorul, iar ambițioasa ei mamă, cea mai puternică preoteasă a Regatului, o privește tot mai dezaprobator.

Dar când copiii din oraș încep să dispară, Arrah este suficient de disperată să-l găsească pe făptaș cât să apeleze la un ritual periculos. Dacă nu are propria magie, va trebui să o cumpere – dându-și ani din viață.

Ce descoperă e și mai înspăimântător. Regele Demon, a cărui poftă nestăvilită de suflete aproape că a distrus lumea, dar care a fost înfrânt și întemnițat în cele din urmă de străvechii zei orisha, începe să se răzvrătească din nou. Singura speranță a lui Arrah de a-l opri este să-și sacrifice din ce în ce mai mulți ani din viață pentru a obține magie. Însă ar face orice ca să-i salveze pe oamenii pe care-i iubește, chiar dacă prețul pe care trebuie să-l plătească este mult prea mare.

Într-un roman de debut care-ți taie răsuflarea, inspirat de povești despre credințele voodoo și perfect pentru fanii seriei TREI COROANE ÎNTUNECATE de Kendare Blake și ai trilogiei GRISHA de Leigh Bardugo, Rena Barron făurește o poveste magică întunecată, despre o fată captivă între zei, monștri și intrigile propriei mame.

„Extravagantă, captivantă și plină de toate lucrurile care-mi plac: o lume vie, o mulțime de personaje convingătoare și o tânără eroină dispusă să se ridice și să lupte pentru lucrurile în care crede. Această poveste impresionantă despre maturizare îți rămâne în minte mult după ce ai citit ultima pagină.” REBECCA ROSS, autoarea seriei DESTINUL REGINEI

„Fascinant și cuceritor, Regatul sufletelor transformă ambiția în sacrificiu și sângele în putere. Magia merită întotdeauna prețul plătit – și durerea suferită –, iar această carte înfățișează magia fetei de culoare într-o manieră desăvârșită.” DHONIELLE CLAYTON, autoarea seriei MAGIA FETELOR BELLE

„O carte în care vei descoperi o mitologie complexă, cu zei băgăcioși și răzbunători. Fanii genului fantasy vor găsi în acest roman un decor reconfortant și construit cu măiestrie.” BCCB

Este posibil ca imaginea să conţină: meme, text şi în aer liber

Traducere de Carmen Ion.

Gemenele Jack și Jill aveau 17 ani când și-au găsit drumul înapoi spre casă și au fost expediate la Căminul pentru copii în derivă al lui Eleanor West.

Această poveste este despre ceea ce s-a întâmplat înainte…

Jacqueline era fiica perfectă a mamei ei – politicoasă și sfioasă, mereu îmbrăcată ca o prințesă. Se prea poate ca mama ei să fi fost uneori un pic strictă, dar e nevoie de multă disciplină pentru a crește copilul perfect.

Jillian era fiica perfectă a tatălui ei – aventuroasă, amatoare de senzații tari și un pic băiețoasă. El și-ar fi dorit mai degrabă un fiu, însă trebuie să te descurci cu ceea ce ai.

Aveau 5 ani când au aflat că nu poți avea încredere în adulți.
Aveau 12 ani când au coborât pe o scară imposibilă și au descoperit că iluzia unei iubiri nu te pregătește niciodată îndeajuns pentru o viață plină de magie pe un tărâm înțesat de savanți nebuni, moarte și alegeri.

„Pe tarâmul de rădăcini și oase are curgerea și ritmul unui basm […]. E incredibil de antrenantă, ca mai toate poveștile lui Seanan McGuire, și are acel tip de scriitură captivantă care te face să dai pagină după pagină pentru a afla ce se întâmplă mai departe.” LOCUS

„Un basm excelent scris despre alegerile care pot schimba pentru totdeauna cursul unei vieți, despre inocență și despre ce înseamnă să iubești și să fii iubit.” PUBLISHERS WEEKLY

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Traducere de Daniel-Silviu Bivol.

Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.

Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi mai bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic.

Prietenă din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Folosindu-se de scuza unui proiect școlar, adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul.

Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însă nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

Daca ai savurat thrillere precum Asta e povestea noastră sau Majoretele, Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți este romanul potrivit pentru tine!

„Un adevărat festin pentru cititorii care adoră suspansul!” Kirkus Reviews

„Un thriller de-a dreptul obsedant, plin de tensiune, cu o intrigă foarte elegant construită!” GUARDIAN

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi text

Traducere de Liviu Szoke.

Perfectă pentru fanii serialului Black Mirror!

Atotștiutorul Feed a devenit accesibil oricui, oricând și de oriunde. Nimeni nu mai poate concepe să trăiască în absența lui. Orice interacțiune, orice emoție, orice imagine ajunge instantaneu pe Feed. Este instrumentul esențial pe care se bazează toți oamenii pentru a se instrui, dar și pentru a afla mai multe despre gândurile și sentimentele soților, părinților, copiilor, colegilor, șefilor sau angajaților.

Într-o zi însă, Feedul se prăbușește, iar Tom și Kate trebuie să învețe să supraviețuiască în absența lui. Lipsiți dintr-odată de toate cuceririle tehnicii și siliți să trăiască în cea mai cruntă sărăcie, cei doi încearcă să nu se dea bătuți. Când fiica lor, Bea, în vârstă de șase ani, dispare, lupta devine și mai aprigă, iar întrebările se înmulțesc. Cine a luat-o? Cum poți căuta pe cineva într-o lume din care tehnologia a dispărut cu totul? Și, mai ales, ce se întâmplă atunci când nu mai ești sigur că oamenii pe care îi iubești sunt cine pretind că sunt?

„M-a captivat de la primele rânduri și m-a bântuit zile întregi după ce am terminat de citit.” SJ WATSON, autorul romanului Înainte să adorm

„O carte cu adevărat originală și inteligentă. Un thriller intens, îmbrăcat în haina unui coșmar distopic înspăimântător de plauzibil, cu întorsături de situație care îți vor face inima să explodeze.” C.J. TUDOR, autoarea bestsellerului Omul de cretă

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Traducere de Oana Stănescu.

TREBUIE SĂ ÎȘI CONFRUNTE TRECUTUL
TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL

Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.

„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, text care spune „ACUM ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPTIE ÎN RITMUL INIMII MARK BURNELL LEDA EDGE”

Traducere de Carmen Ion.

Acum și într-o ecranizare de excepție, cu Blake Lively, Jude Law și Sterling K. Brown. Trailer: https://bit.ly/2P8QhZc

Nikita. Lisbeth. Iar acum Stephanie.

O femeie obișnuită încearcă să dea de urma celor responsabili de moartea rudelor ei într-un cumplit accident aviatic – iată premisa unui scenariu tulburător!

Stephanie Patrick este răvășită de moartea familiei ei într-un accident aviatic. Atunci când descoperă că prăbușirea aeronavei a fost provocată nu de o defecțiune tehnică, așa cum se specula, ci de un atentat terorist, tânăra devine stăpânită de un singur gând: acela al răzbunării.

Recrutată pe neașteptate de Magenta House, o misterioasă organizație secretă, Stephanie crede că a găsit mijlocul perfect de a-și atinge scopul. Conștientă că nu mai are ce pierde, tânăra se pregătește temeinic pentru a se transforma în „Petra”, o teroristă care activează în Germania, și în „Marina”, o femeie de afaceri din Londra. Contactul cu lumea spionajului internațional o face să își dea seama cât de amorțit îi este sufletul și să se bazeze doar pe intuiție.

Pe măsură ce misiunile ei devin tot mai sângeroase, iar riscurile, tot mai mari, Stephanie începe să pună la îndoială informaţiile aflate despre accidentul în care i-au pierit cei dragi. Oare organizația din care face parte chiar îi spune adevărul? Oare merită să-și pună în pericol viața pentru a-și răzbuna rudele?

„Un Jason Bourne feminin de care nici nu știai că ai nevoie!” Entertainment Weekly

„Stephanie este o eroină dură, perseverentă, captivantă!” Booklist

„Mark Burnell a creat un personaj complex, o eroină memorabilă. Dar cine este ea cu adevărat? Un debut excelent!” The Economist

Mark Burnell s-a născut în Northumberland, Marea Britanie, și a crescut în Brazilia. Este romancier și scenarist. În prezent autorul locuiește la Londra alături de soție și cei doi copii ai lor.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Adrian Șipoș.

Unul dintre cei mai urmăriți BookTuberi din zilele noastre ne oferă A doua șansă, o poveste despre descoperirea de sine și despre curajul de a încerca lucruri noi.

Shane este convinsă ca și-a ratat experiența de facultate. Este studentă la medicină, ia examenele cu punctaj maxim și își face părinții fericiți – sună ideal, nu? Însă tânăra nu are prieteni, se întoarce acasă în fiecare weekend, iar despre dragoste nici nu se pune problema…

Ca să aibă parte de schimbarea pe care și-o dorește, Shane se înscrie într-un program de studiu în străinătate, la Londra, unde speră să își facă prieteni, să iasă la întâlniri și să trăiască aventuros!

Însă planul nu se potrivește cu realitatea! Cât de curând, fata se confruntă cu ce înseamnă să ieși din bula de confort, iar, când începe să aibă și îndoieli asupra deciziilor luate, noua viață se destramă.

Până la final, Shane se convinge că, dacă dă dovadă de curaj și de hotărâre, poate învinge orice obstacol. Și, cu puțin ajutor din partea destinului și cu un strop de magie, posibilitățile sunt infinite!

„A doua șansă este un roman de debut fantastic – distractiv, scris cu iscusință și imposibil de lăsat din mână!” Colleen Hoover, autoarea romanului Totul se termină cu noi

„O poveste despre dragoste și despre cum să te regăsești. Veți fi cu totul fermecați!” Christina Lauren, autoarea romanului Autoboyography

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Traducere de Roxana Olteanu.

Amber Patterson s-a săturat până peste cap de propria soartă. S-a săturat să fie un nimeni: o femeie banală, greu de remarcat, care nu iese cu nimic în evidență. Merită mai mult – o viață călăuzită de bani și putere, întruchipată de zeița blondă, cu ochi albaștri, Daphne Parrish, care nici măcar nu apreciază ce are.

Pentru toată lumea din orășelul rezidențial Bishops Harbor, din Connecticut, Daphne – președinta unei asociații filantropice – și soțul ei Jackson – mogul al afacerilor imobiliare – formează un cuplu desprins din basme.

Invidia o macină pe Amber. Însă tânăra pune la cale un plan perfid. Se folosește de compasiunea de care dă dovadă întotdeauna Daphne, pentru a se insinua în familia Parrish. În scurt timp, îi devine cea mai intimă prietenă, călătoresc împreună în Europa și se apropie tot mai mult de Jackson. Doar că trecutul ei întunecat ascunde un secret care îi poate distruge tot ce a clădit.

Plin de răsturnări de situație șocante, care conduc spre un final spectaculos, volumul Ultima doamnă Parrish este un thriller savuros, scris cu talent seducător.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cer, noapte, pantofi, text şi în aer liber

Traducere de Irina Negrea.

– primul titlu în colecția CORINT FICTION –

Lionel Essrog este măscăriciul Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în cele mai surprinzătoare şi originale moduri. Împreună cu trei prieteni de la Orfelinatul pentru băieţi St. Vincent, Lionel munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Atunci când șeful său este înjunghiat mortal, lumea lui Lionel este zgâlţâită din temelii. Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi, un roman cu adevărat captivant și memorabil.

„Cel mai bun roman poliţist din ultima vreme… Puneţi nişte Raymond Chandler, Oliver Sacks şi un strop de Irvine Welsh într-un blender. Apăsaţi pe buton, aşteptaţi relaxați, iar rezultatul acestui regal literar/culinar hibrid va fi ceva asemănător fantasticului Orfani în Brooklyn.” – MAXIM

Declarat cel mai bun roman al anului 1999 de Esquire, McSweeney’s, The New York Times și Paris Review.

Grupul Editorial Corint lansează colecția CORINT FICTION. Primul titlu: „Orfani in Brooklyn” de Jonathan Lethem

Este posibil ca imaginea să conţină: text

O nouă colecție prinde viață: CORINT FICTION, coordonată de Ana Antonescu. Suntem foarte bucuroși să putem oferi cititorilor noștri titluri premiate, apreciate la nivel internațional, semnate de autori cunoscuți. Colecția debutează cu un roman celebru, Orfani în Brooklyn de Jonathan Lethem (februarie), și continuă cu The Good Shepherd de C.S. Forester (aprilie) și Girl, Woman, Other de Bernardine Evaristo (mai).

Despre colecția CORINT FICTION

O poveste scrisă cu măiestrie îți deschide o lume în care te poți pierde oricând. Volumele din această colecție se adresează celor care iubesc stilul și scriitura, dar mai ales celor care iubesc poveștile autentice, adesea bazate pe fapte reale. De la suferințe și uluitoare aventuri din al Doilea Război Mondial până la întâmplări și probleme din realitatea imediată, cărțile propuse sunt ferestre pe care cititorul e invitat să le deschidă ca să (se) înțeleagă mai bine pe sine și lumea în care trăiește sau ca să evadeze în vise și fantezii ticluite cu har de autori cunoscuți și premiați.

Orfani în Brooklyn/Motherless Brooklyn de Jonathan Lethem

Disponibil pe http://www.edituracorint.ro

Premii: National Book Critics Circle Award, Macallan Gold Dagger Award și Salon Book Award
Ecranizare de excepție: Motheless Brooklyn
Regie: Edward Norton
Distribuție: Edward Norton, Gugu Mbatha-Raw, Alec Baldwin 

Lionel Essrog este măscăriciul Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în cele mai surprinzătoare şi originale moduri. Împreună cu trei prieteni de la Orfelinatul pentru băieţi St Vincent, Lionel munceşte pentru agenţia de detective a măruntului mafiot Frank Minna. Atunci când șeful său este înjunghiat mortal, lumea lui Lionel este zgâlţâită din temelii. Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi, un roman cu adevărat captivant și memorabil.

„Cel mai bun roman poliţist din ultima vreme… Puneţi nişte Raymond Chandler, Oliver Sacks şi un strop de Irvine Welsh într-un blender. Apăsaţi pe buton, aşteptaţi relaxați, iar rezultatul acestui regal literar/culinar hibrid va fi ceva asemănător fantasticului Orfani în Brooklyn.” – MAXIM

Despre Jonathan Lethem

JONATHAN LETHEM, unul dintre cei mai apreciați scriitori americani contemporani, s-a născut la 19 februarie 1964, în Brooklyn, New York. A debutat în 1994 cu romanul Gun, with Occasional Music, o îmbinare de SF și intrigă polițistă. Au urmat alte trei opere SF – Amnesia Moon (1995), As She Climbed Across the Table (1997) și Girl in Landscape (1998). În 1999, a cunoscut un succes răsunător odată cu publicarea romanului Motherless Brooklyn (Orfani în Brooklyn), distins cu numeroase premii. În 2003, volumul The Fortress of Solitude a fost foarte bine primit de public și de critică, figurând în topul bestsellerurilor New York Times. Lista scrierilor sale continuă cu: You Don’t Love Me Yet (2007), Chronic City (2009), Dissident Gardens (2013), A Gambler’s Anatomy (2016) și The Feral Detective (2018).

  

The Good Shepherd/Greyhound de C.S. Forester 

(luna de apariție: aprilie)

În curând o ecranizare cu Tom Hanks în rolul principal, Greyhound este un thriller „extrem de captivant și strălucitor” (New York Times) care surprinde un moment tensionat din Bătălia Atlanticului, din cel de-al Doilea Război Mondial. Filmul va fi pe ecrane în mai 2020.

Misiunea comandantului George Krause, ofițer în Marina Militară a Statelor Unite, este de a proteja un convoi de treizeci și șapte de nave comerciale care se deplasează pe apele înghețate ale Atlanticului de Nord din America înspre Anglia. Acolo trebuie să descarce provizii de care oamenii au mare nevoie, dar numai dacă vor putea să treacă de haita de lupi reprezentată de submarinele germane ce îi așteaptă și îi copleșesc numeric în apele periculoaseale oceanului. Timp de patruzeci și opt de ore, Krause va participa la un joc disperat de-a șoarecele și pisica cu aceste submarine, luptându-se cu epuizarea, foamea și setea pentru a proteja mărfurile în valoare de cincizeci de milioane de dolari și viețile a trei mii de oameni. Declarat unul dintre cele mai bune romane la publicarea sa, în 1955, The Good Shepherd (titlul original al romanului) este o captivantă creație clasică având ca temă luptele navale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, scrisă de unul dintre maeștrii secolului al XX-lea, pasionați de poveștile mării.

Despre C.S. Forester

C.S. FORESTER s-a născut la Cairo în 1899. După ce a studiat medicina, și-a dobândit celebritatea cu povestirile despre bătălii navale. La izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, lucra la British Ministry of Information din SUA, unde scria articole de propagandă. Cele mai reprezentative creații ale sale au fost douăsprezece romane din seria Horatio Hornblower, care îl au ca erou pe un ofițer din Marina Regală în epoca Războaielor napoleoniene, și The African Queen, carte ecranizată cu succes de John Huston. Romanele sale, A Ship of the Line și Flying Colours au primit  premiul pentru ficțiune James Tait Black Memorial Prize, în 1938. A murit în 1966.

 

Girl, Woman, Other de Bernardine Evaristo 

(luna de apariție: mai)

Premii: Booker Prize 2019

Este Marea Britanie așa cum nu ați mai citit-o niciodată.

Este Marea Britanie așa cum nu a mai fost relatată niciodată.

Din Newcastle în Cornwall, de la începutul secolului al XX-lea și până la primele decade ale secolului XXI, Girl, Woman, Other urmărește evoluția a douăsprezece personaje în călătoriile lor personale prin această țară și pe parcursul ultimei sute de ani. Fiecare dintre ele caută ceva – un trecut comun, un viitor neașteptat, un loc numit „acasă”, un loc în care să se potrivească, pe cineva pe care să-l iubească, o mamă de care le-a fost dor, un tată pierdut, chiar și un strop de speranță…

„Excepțională. Ambițioasă, curgătoare și atotcuprinzătoare, o narațiune neconvențională care vă va lansa mintea într-un vârtej înviorător… Unifică poezia, istoria socială, vocile femeilor și mult mai mult decât atât. Trebuie să o comandați chiar acum.” – Stylist

Despre Bernardine Evaristo

BERNARDINE EVARISTO, născută la Eltham în 1959, este scriitoare și profesoară universitară britanică și nigeriană. Predă la Brunel University și este vicepreședintă a Royal Society of Literature. A primit în 2019 Booker Prize pentru romanul său Girl, Woman, Other, împărțind premiul cu Margaret Atwood.

Mama ei este englezoaică, iar tatăl, de origine nigeriană, a emigrat în Marea Britanie în 1949. Este cel de al patrulea copil din cei opt ai familiei sale. 

Este autoare a opt romane și opere poetice care explorează diverse aspecte ale diasporei africane, apelând adesea la experiment narativ și fuzionând proza cu poezia. Majoritatea romanelor sale au fost nominalizate sau au câștigat premii importante.

Romanul său, Blonde Roots, apărut în 2008, este o satiră care răstoarnă istoria, creând un univers în care africanii îi fac sclavi pe europeni.

Este posibil ca imaginea să conţină: cer şi text