Lecturi 196: Ben Aaronovitch – Soho în lumina lunii

Ben Aaronovitch – Seria Peter Grant II: Soho în lumina lunii (Rivers of London II: Moon over Soho, 2011) 352p., TPB, 13×20, Herg Benet 2019, Colecția Speculativ Herg Benet, Trad. Alexandru Voicescu

Nota Goodreads: 4.10 (38070)

Descrierea editurii: „Cântecul. Asta remarcă întâi de toate polițistul și ucenicul vrăjitor Peter Grant atunci când examinează trupul lui Cyrus Wilkins, cântăreț de jazz în timpul liber și contabil pentru restul vieții, care aparent a murit de acat de cord în timp ce cânta pe scena Club 666 din cartierul Soho al Londrei. Ritmul vechilor melodii de jazz se ridică din corpul său ‒ un semn clar că ceva la moartea bărbatului nu este natural, ci supranatural. Trup și suflet. Asta este și ceea ce riscă Peter Grant pentru a investiga o serie de decese similare din zona Soho. Cu ajutorul ofițerului său superior, Inspector Șef Thomas Nightingale, ultimul vrăjitor din Anglia, și cu asistența frumoasei fane a lumii jazz-ului Simone Fitzwilliam, Peter descoperă o primejdie magică letală ‒ una care conduce la treptele propriei case și la o promisiune uitată a unui tânăr muzician: talentatul cântăreț de trompetă Richard „Lord“ Grant ‒ altfel cunoscut ca dragul tată al lui Peter.”

Disclaimer: nota de început nu este o dojană, nici un îndemn, nici nimic; este o simplă explicare sau o încercare de explicare a unor lucruri simple, deși ușor triste. Așadar: ne plângem că editurile de la noi care publică în mod constant SF și Fantasy abandonează uneori seriile începute sau nu le scot într-un ritm care să ne satisfacă dorințele; de acord, așa este, ar trebui să se sincronizeze, încet, încet, cu seriile de afară; sau să iasă măcar un volum din serie pe an (ideal ar fi cel puțin două); această discuție (bine, de fapt e mai mult un fel de monolog) are loc în mod constant, fără rezultat, se pare; explicațiile sunt multe, iar la un consens nu cred că se va ajunge prea curând; ideea e în felul următor: nicio editură, oricât i-ar fi de fistichiu sau de excentric sponsorul, patronul, acționarii sau oricine sunt cei care o conduc, nu e atât de nebună sau de sado-masochistă încât să oprească o serie care merge grozav și-i umple sipetele cu gologani; seria este sistată pentru că nu merge și punct. Atât. Nu din cauză că merge grozav și editura nu vrea să țină cont de doleanțele noastre, ci din cauză că merge prost, în pierdere sau deloc. Motivele pentru care merge prost sunt multiple: ori reclama slabă, ori că seria e slabă și gata, ori nu prinde seria la noi (care și-așa avem o piață destul de excentrică, care nu ține cont de fiecare dată de tendințele din alte părți), ori, și aici e cel mai grav, deși și în acest caz există mai multe cauze, nu doar una singură, cititorii consideră că s-au ars de prea multe ori cu serii începute și abandonate, așa că acum așteaptă să apară toată seria (sau măcar trei volume) și abia o cumpără, dacă o mai cumpără și editura n-a abandonat între timp proiectul.

Deci… pentru ca o editură să continue o serie, trebuie să existe un feedback pozitiv de la cititori. Iar acel feedback înseamnă, în primul și-n primul rând, vânzări. Înseamnă ca acel prim volum să se vândă bine spre foarte bine, să iasă bani, pentru ca editura să poată continua proiectul. Să-și poată plăti traducătorul, redactorul, tipografia și salariile angajaților permanenți, cei care ne trimit cărțile spre librării. Da, știu, în calitate de colecționar, am și eu câteva rafturi cu serii începute și lăsate în aer. Da, știu, sunt și eu frustrat din această cauză. Da, știu, primesc tone de cărți, și despre cele mai multe nu mai apuc să scriu, pentru că timpul e prea scurt și proiectele sunt prea numeroase, iar un om are și viață personală, și familie, și serviciu, însă și cumpăr (și am cumpărat, de-a lungul timpului) tone de cărți. Da, știu, e frustrant să ți se spună că seria a fost sistată pentru că primul volum nu s-a vândut suficient de bine sau, în cazul cel mai fericit, că volumul doi va apărea într-un viitor incert, poate la Gaudeamus, poate la anul, poate peste doi ani. Știu, e un cerc vicios din care vom ieși, poate, când și țara va ieși din criză și când vom înțelege că editurile sunt afaceri, nu instituții caritabile. Și când și editurile (cele care n-au înțeles deja) vor înțelege că trebuie să-și respecte cititorii, să nu le vorbească de sus și să le asculte doleanțele, nu să le dea peste nas că ei nu înțeleg ce e valoros și ce nu, care copertă e frumoasă și care nu și să nu mai avem nici oameni de carte care râd de cei care le cumpără cărțile, considerându-i specimene inferioare. Acele specimene inferioare le cumpără cărțile și îi ajută să meargă mai departe.

În fine. Voiam de fapt să vorbesc despre excelenta serie „Peter Grant”, al cărei volum doi, „Soho în lumina lunii” a apărut cu puțin înainte de târgul „Final Frontier” din primăvară, în traducerea lui Alexandru Voicescu, omul multi-funcțional care ține cârma corăbiei numite Editura Herg Benet (și care a scris un celebru articol cu explicații punctuale, preluat, cu acordul lui, inclusiv pe acest blog). Primului volum, „Râurile din Londra” (despre care am scris aici), i-am reproșat abundența prea mare de creaturi care sunt presărate prin toată povestea, ce au darul să amețească un cititor mai puțin atent din cauza numărului prea mare: știme ale apelor, zeități ale râurilor, vampiri, vampiri energetici, vrăjitoare, vrăjitori, creaturi malefice, silfide frumușele, polițiști zeloși și nu prea, învățăcei, smulgători de fețe și multe altele, nu prea mi le mai aduc aminte pe toate (și n-a trecut decât un an). I-am apreciat, în schimb, umorul englezesc de o calitate excelentă, asemuind de prima dată seria cu sora ei un pic mai puțin cultă de peste ocean, „Harry Dresden” a lui Jim Butcher (pe care cred că editura FinalChapter a cam abandonat-o din rațiuni descrise mai sus), însă la fel de bine scrisă și de interesantă ca mod de desfășurare a acțiunii, protagonist și creaturi malefice distribuite în roluri negative.

Volumului doi al seriei apărute la editura Herg Benet i-aș reproșa faptul că intră cam greu în acțiune. Și că n-are decât o smulgătoare de… bijuterii bărbătești și niște misterioși asasini (sau misterioase asasine, cine știe) de jazzmeni pe post de eroi negativi. În rest, numai de bine. Peter Grant, polițistul boboc în ale magiei pe care l-a luat sub oblăduirea sa celebrul vrăjitor Thomas Nightingale (a cărui vârstă incertă pare inspirată de povestea lui Benjamin Button), capătă consistență, dimensiune și importanță din ce în ce mai mare, doar numele său e strâns legat de seria lui Ben Aaronovitch, nu? Așa că e și normal. Un volum în care ni se arată creaturile (mai puține acum) care vor popula universul acestei povești, plus o anchetă al naibii de complicată, iar acum încep să vină și explicațiile, tainele, misterele și întâmplările primejdioase petrecute în tumultuosul trecut al protagoniștilor. Umorul englezesc de calitate e din nou la rang de cinste, la fel și referințele culte, un mare plus pentru această serie urban fantasy. Bonus: o terifiantă scenă din subteranul unei clădiri, bântuit de spirite ce nu-și găsesc pacea și unde un cap vorbitor vrea să i se facă dreptate. Al doilea bonus: o fermecătoare/tragică poveste cu bombe din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Însă ce mi se pare cel mai important este modul în care evoluează protagonistul seriei, aici observându-se, chiar mai clar decât în cadrul primului volum, importanța covârșitoare a trecutului acestuia și, mai ales, al părinților acestora. Doar nu degeaba Peter are ca tată un fost celebru jazzman, în timp ce Thomas Nightingale, inspector-șef al poliției metropolitane londoneze, este ultimul vrăjitor al Angliei. De fapt, aici aș face o corectură: ultimul mare vrăjitor aflat în slujba binelui, căci, aflăm pe parcursul poveștilor, vrăjitorii s-au tot perindat pe la butoane și nu se dau bătuți sub niciun chip. Așa că… să vedem în volumele următoare.

Recunosc cu mâna pe inimă: am început greu volumul. Parcă nu se mișca deloc acțiunea. Sau eram la capătul puterilor, ajuns la finalul unui semestru de grădiniță (fiul meu a terminat grupa mijlocie și-n sarcina mea a picat trezitul și pregătirile de dimineață). Cert este că mi se părea că nu mai începe odată. Un pic mai încolo, însă, a început. Și-am început și eu să înțeleg. Volumul doi este mai așezat, mai închegat și mai interesant decât primul. Cu toate că abia spre final se așază piesele puzzle-ului și începi să-ți dai seama ce treabă au avut una cu alta ițele disparate de până atunci, răbdarea și perseverența merită din plin. Unii cititori s-au grăbit să-i dea trei stele, probabil din aceste considerente. Pe mine m-au satisfăcut și concluzia, și explicațiile, și deznodământul și modul în care au fost rezolvate anchetele. Șocant, dar de efect. Pe ocolite, dar satisfăcător. Seria „Peter Grant” merită o soartă mai bună la noi, nu să se oprească după doar primele două volume. Depinde de noi, de cititori, să o facem să meargă mai departe. Editurile nu pot spera la nesfârșit să vândă zeci de mii de exemplare din cărți vandabile, dar nu toate interesante pentru noi, consumatorii de SFFH, mystery & thriller, iar cu profiturile obținute de acolo să scoată, într-un număr jenant de mic, dat fiind numărul cititorilor-cumpărători, cărțile valoroase (din punctul nostru de vedere).

Lecturi 188: Becky Chambers – Un lung drum spre o planetă mică și furioasă

Becky Chambers – Un lung drum spre o planetă mică și furioasă (Wayfarers I: The Long Way to a Small, Angry Planet, 2014) 504p., TPB, 13×20, Herg Benet, 2017, Colecția Speculativ Herg Benet, Trad. Alexandru Voicescu, 39.95 (25.97) lei, ISBN 978-606-763-106-7

Nominalizări: Arthur C. Clarke Award Nominee 2016, James Tiptree Jr. Award Nominee for Longlist 2015, British Fantasy Awards for Best Newcomer 2016, Women’s Prize for Fiction Nominee for Longlist 2016, The Kitschies Nominee for Golden Tentacle (Debut) 2014, Grand Prix de l’Imaginaire 2016

Nota Goodreads: 4.17 (50327 note)

Descrierea editurii: „Atunci când Rosemary Harper se alătură echipajului de pe Wayfarer, așteptările nu îi sunt foarte mari. Dincolo de peticele pe care ar trebui să le capete cât mai curând, Wayfarer este o navă măruntă, aparent liniștită, rătăcită în birocrația megacorporațiilor și, cel mai important, potrivită pentru ca Rosemary să se distanțeze de problemele din trecut. Iar personalitățile atât de distincte și rasele atât de diverse ale noilor săi colegi (de la excesiv de amabila Sissix, la Kizzy și Jenks, perechea nedespărțită de tehnicieni ce cârpesc măruntaiele navei) pot fi în același timp și motiv pentru certuri haotice, și baza unor noi prietenii care ar fi părut imposibil de legat. Una peste alta – locul perfect pentru ea. Totul până ce Ashby, nobilul căpitan, acceptă comisionarea unei lucrări extrem de profitabile: construirea unui tunel hiperspațial către o planetă îndepărtată. Oportunitatea le-ar asigura tuturor independența financiară, asta dacă ar putea supraviețui lungului și primejdiosului drum prin galaxia marcată de o pace fragilă. Însă Rosemary nu este singura care are secrete de ascuns, iar întreg echipajul va descoperi că spațiul este vast, iar propria navă cu adevărat mică…” Continuă lectura

Semnal editorial 43 + Fragment în avanpremieră: Ben Aaronovitch – Soho în lumina lunii

 

Fragment în avanpremieră

 

„Anchetele criminalistice încep cu victima, deoarece în primă instanță asta e tot ce ai. Studierea victimei e denumită victimologie pentru că totul sună mai bine cu un „ologie“ atașat la final. Pentru a se asigura că strângi cum trebuie lațul în jurul cazului, forța polițienească a dezvoltat cel mai inutil mnemonic din lume – 4xC&U&D – mai cunoscut drept Cine? Ce? Unde? Când? De Ce? și Cum? Data viitoare când te uiți la o investigație criminalistică la televizor și vezi un grup de detectivi părând concentrați și discutând intens, adu-ți aminte că ce încearcă ei de fapt să facă e să găsească ordinea mnemonică în care ar trebui să fie denumită strategia. Odată ce au rezolvat asta, ofițerii epuizați se vor retrage în prima hrubă cu lichide, pentru o băutură și o clipă de odihnă. Continuă lectura

Lecturi 148: Ben Aaronovitch – Râurile din Londra

8680417 

Ben Aaronovitch – Peter Grant I: Râurile din Londra (Peter Grant I: Rivers of London, 2011) 384p., TPB, 13×20, Herg Benet, București, 2018, Colecția Cărțile Arven/Speculativ, trad. Alexandru Voicescu, 32.95 lei, ISBN 978-606-763-162-3

Premii: CityRead London 2015

Nominalizări: British Book Award Nominee for New Writer of the Year 2011

Nota Goodreads: 3.92 (58517 note)

Descrierea editurii: „Ofițerul stagiar Peter Grant visează să ajungă detectiv al Poliției Metropolitane din Londra. Păcat că superiorii lui au de gând să îl repartizeze Unității de Progresie a Investigațiilor, unde cel mai mare pericol pe care l-ar putea înfrunta este să se aleagă cu o tăietură de la hârtiile birocrației moderne. Însă perspectivele de carieră și de viață ale lui Peter se schimbă după ce are loc o crimă neobișnuită, iar el intervievează un martor ocular care se întâmplă să fie și fantomă. Abilitatea unică a lui Peter de a putea discuta cu ființe trecute prin moarte îl aduce în atenția Inspectorului Thomas Nightingale, care investighează infracțiunile ce implică magia și supranaturalul. După ce o serie de crime brutale și stranii cuprinde Londra, Peter, acum ucenic vrăjitor, devine parte a unei lumi în care zeii și zeițele se amestecă printre muritori, iar un spirit teribil și încă nestins al trecutului își dorește să scufunde orașul în haos.” Continuă lectura

De ce o carte ajunge să aibă prețul de vânzare pe care îl are? Un articol de Alexandru Voicescu, director editura Herg Benet.

De ce o carte ajunge să aibă prețul de vânzare pe care îl are? Sunt promoțiile (în special din mediul online) o reflectare a costurilor reale ale unei cărți? De ce sunt diferențe semnificative între prețurile diferitelor edituri? Cât câștigă un autor, o editură și o librărie? E dincolo “mai ieftin”? E cartea prea scumpă?
Ca să exemplific concret, să luăm un preț rotund de 30 lei pentru o carte, preț de librărie.

1. Jumătate din prețul de raft al unei cărți rămâne la librărie. 15 lei la librărie / editura rămâne cu 30-15 = 15 lei.
În mod normal (cu excepția notabilă a librăriilor Diverta, care își adaugă în plus un 10-15%, și mai ales a Elefant, care are tot timpul promoții de peste 25%), prețul unei cărți este fix, stabilit de către editură în momentul apariției cărții pe piață. Dacă editura consideră că respectiva carte ar trebui să coste 30 de lei, cu 30 de lei ar trebui să vândă toate librăriile. Motivele pentru care vânzarea de carte diferă de orice altă vânzare de produs cu care suntem obișnuiți (și se aseamănă destul de mult cu cea la țigări, doar că acolo este un preț maximal impus și sub care niciun magazin nu vrea să scadă) sunt două: Continuă lectura

Avanpremieră Ben Aaronovitch – Râurile din Londra

Prin amabilitatea editurii Herg Benet, un fragment în avanpremieră din „Râurile din Londra”, de Ben Aaronovitch, primul volum al seriei „Peter Grant”, în curs de apariție în colecția Herg Benet Speculativ, traducere de Alexandru Voicescu:

„Russell Square este la un kilometru la nord de Covent Garden, de cealaltă parte a British Museum. Conform lui Nightingale, s-a aflat în centrul unei mișcări literare și filosofice a anilor de început ai secolului trecut, însă eu mi-l amintesc datorită unui film horror ciudat, despre canibali care trăiesc în tunelurile de la metrou. Continuă lectura

Fragment în avanpremieră: Becky Chambers – Un lung drum spre o planetă mică și furioasă

Poate nu știați, dar la editura Herg Benet, în colecția Cărțile Arven, va apărea în această primăvară unul dintre cele mai frumoase romane SF ale ultimilor ani: The Long Way to a Small, Angry Planet, scris de debutanta Becky Chambers, în traducerea lui Alexandru Voicescu. Mie mi-a plăcut enorm și l-am tot recomandat editorilor și celor cu care am mai apucat să discut despre ce mi-ar plăcea să apară și la noi. Romanul, publicat inițial în regim propriu, apoi achiziționat de Orbit, a fost nominalizat la premiile Arthur C. Clarke, British Fantasy și The Kitschies (pentru debut), iar urmarea sa indirectă, A Close and Common Orbit, apărută anul trecut, a fost nominalizată deja la premiile Hugo și British Science-Fiction Association.

Descriere: „Atunci când Rosemary Harper se alătură echipajului de pe Wayfarer, așteptările nu îi sunt foarte mari. Dincolo de peticele pe care ar trebui să le capete cât mai curând, Wayfarer este o navă măruntă, aparent liniștită, rătăcită în birocrația megacorporațiilor și, cel mai important, potrivită pentru ca Rosemary să se distanțeze de problemele din trecut. Iar personalitățile atât de distincte și rasele atât de diverse ale noilor săi colegi (de la excesiv de amabila Sissix, la Kizzy și Jenks, perechea nedespărțită de tehnicieni ce cârpesc măruntaiele navei) pot fi în același timp și motiv pentru certuri haotice, și baza unor noi prietenii care ar fi părut imposibil de legat. Una peste alta – locul perfect pentru ea.

Totul până ce Ashby, nobilul căpitan, acceptă comisionarea unei lucrări extrem de profitabile: construirea unui tunel hiperspațial către o planetă îndepărtată. Oportunitatea le-ar asigura tuturor independența financiară, asta dacă ar putea supraviețui lungului și primejdiosului drum prin galaxia marcată de o pace fragilă.

Însă Rosemary nu este singura care are secrete de ascuns, iar întreg echipajul va descoperi că spațiul este vast, iar propria navă cu adevărat mică…

Continuă lectura

Ce Citește Liviu 93: Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă

Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă (2016) 272p., TPB, 13×20, Herg Benet, București, 2016, Colecția Radical din 7, 30 lei, ISBN 978-606-763-080-0

Nota Goodreads: 4.5 (28 Note)

În unele cazuri talentul se moștenește de la o generație la alta, de la tată la fiu, de la mamă la fiu sau la fiică, de la bunici la nepoți, combinațiile sunt multe, iar primul exemplu care îmi vine în minte este al celebrilor Kinglsey Amis și Martin Amis. Sunt mult mai mulți, desigur. Dar nu știu câte exemple de cupluri care scriu bine, chiar foarte bine (un alt exemplu care îmi vine în minte este reprezentat de Ayelet Waldman și Michael Chabon; sau Nancy Kress – Charles Sheffield, ori Vernor Vinge – Joan D. Vinge, că tot ne numim Blogul fanului science-fiction), avem pe la noi. Și iar ajungem la exemple: Cristina Nemerovski și Alexandru Voicescu, fondatorii editurii Herg Benet, o editură alături de standul căreia am stat (și i-am admirat copertele) încă de la prima sa prezență la un târg de carte. Cristina a scris multe cărți și s-a afirmat ca una din cele mai distincte voci ale prozei românești contemporane. Alexandru a părut mai timid, dar a câștigat un premiu literar cu romanul său de debut, Malad, despre care am scris anul trecut, aici. Continuă lectura

Ce Citește Liviu 54: Alexandru Voicescu – Malad

Alexandru Voicescu – Malad (2015) 224p., TPB, 13×20, Herg Benet Publishers, București, 2015, Colecția Radical din 7, 27 RON, ISBN 978-606-763-001-5

Premii: Cea mai bună carte de proză – Gala Tinerilor Scriitori, Ediția 2016

Pe Alexandru Voicescu, întemeietorul editurii Herg Benet l-am cunoscut, dacă îmi mai aduc bine aminte, chiar la debutul editurii Herg Benet la un târg Gaudeamus, în 2010, când am făcut pentru prima oară cunoștință și cu colegii de la FanSF și cu o parte din cei care m-au ajutat de-a lungul timpului la diverse proiecte, cu sfaturi, cu cărți sau cu încurajări. Alături de standul editurii Millennium Books s-a aflat și standul editurii Herg Benet, pe atunci la început, dar pe masa căreia remarcasem niște coperte de carte absolut extraordinare, care cred că erau cele mai reușite coperte de carte din tot târgul. Timpul a trecut, editura a mers mai departe, prin perseverență și ambiție, și a ajuns astfel la aproape 200 de cărți publicate, beneficiind și de contribuția celei mai în vogă și mai prolifice autoare a ultimilor ani: Cristina Nemerovschi (al cărei roman de debut, Sânge Satanic, tocmai am început să-l citesc), cunoscută și sub pseudonimul Anna Vary, nimeni alta decât soția lui Alexandru Voicescu. Iar la târgul de carte Gaudeamus din 2015 am apucat să schimb câteva (mai multe) cuvinte cu ambii autori. Nici n-am apucat bine să citesc o parte din cărțile cu care m-am întors de la târg, că am și auzit că romanul de debut al lui Alexandru Voicescu a luat premiul pentru Cea mai bună carte de proză – Gala Tinerilor Scriitori, Ediția 2016. Și să nu uităm că romanul Malad mai este nominalizat la un important premiu francez, alături de Neverland, de Radu Găvan. Cinste lor! Rezultatul: acest lucru m-a motivat să împing acest roman mult mai sus pe lista de lecturi. Continuă lectura