Semnal editorial 312: În curs de apariție la editura Litera, în colecția Buzz Books (IV) – Michaelides & Harris

Toate comenzile care conțin acest titlu se vor livra începând cu 10 iulie 2021

Edward Fosca e un ucigaș. În privința asta, Mariana n-are nici o îndoială. Dar Fosca e intangibil. Profesor de tragedie greacă la Cambridge, chipeș și charismatic, este adorat de colaboratori și de studenți deopotrivă – mai cu seamă de membrele unei societăți secrete cunoscute drept Fecioarele.

Mariana Andros este o psihoterapeută strălucită, dar aflată la limita echilibrului interior, care devine obsedată de grupul Fecioarelor atunci când o membră a acestuia, prietenă de-a lui Zoe, nepoata ei, este găsită moartă la Cambridge.

Ea însăși absolventă a acelei universități, Mariana bănuiește că dincolo de frumusețea idilică a clopotnițelor și turnurilor, dincolo de tradițiile străvechi se ascunde ceva sinistru. Și ajunge la convingerea că, în pofida alibiului său, Edward este vinovat de crimă. Dar de ce și-ar ucide profesorul una dintre studente? Și de ce revine el mereu la riturile asociate Persefonei, fecioara arhetipală, și la călătoria ei în lumea subterană? Când e găsit un alt cadavru, obsesia psihoterapeutei de a dovedi vinovăția lui Fosca scapă de sub control, amenințând să-i distrugă credibilitatea și cele mai apropiate relații. Însă Mariana este hotărâtă să-l oprească pe ucigaș cu orice preț, chiar și acela al vieții sale.

Autorul bestsellerului internațional Pacienta tăcută le oferă cititorilor un thriller literar captivant care împletește mitologia greacă, psihologia, obsesia și crima.

Continuă lectura

Lecturi 166: Alex Michaelides – Pacienta tăcută

Alex Michaelides – Pacienta tăcută (The Silent Patient, 2019)368p., TPB, 13×20, Litera, 2019, colecția Buzz Books, trad. Dana-Ligia Ilin, 46.9 lei, ISBN 978-606-33-3606-5

Nota Goodreads: 4.15 (14728 note)

Descrierea editurii: „Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță renumită căsătorită cu un fotograf de modă, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una dintre zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută mai mulți ani. Refuzul Aliciei de a vorbi sau de a da orice fel de explicații transformă o tragedie domestică în ceva mult mai teribil, un mister care captează imaginația publică și o face pe Alicia celebră. Prețul tablourilor sale crește astronomic, iar ea, pacienta tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la The Grove, un spital psihiatric de maximă securitate din nordul Londrei. Theo Faber este un psihoterapeut care a așteptat multă vreme oportunitatea de a lucra cu Alicia. Hotărârea lui de a o face să vorbească și să dezvăluie misterul motivului pentru care și-a împușcat soțul îl poartă pe un drum plin de primejdii – o căutare a adevărului care amenință să-l distrugă… Pacienta tăcută este un thriller psihologic șocant despre un act de violență extrem al unei femei împotriva soţului ei – și despre un terapeut obsedat de descoperirea motivului din spatele acestui act…” Continuă lectura

Semnal editorial 28 + Fragment în avanpremieră: Alex Michaelides – Pacienta tăcută

Viața Aliciei Berenson este aparent perfectă. Pictoriță faimoasă căsătorită cu un fotograf din lumea modei, ea trăiește într-o casă superbă, cu vedere spre parc, într-una din zonele cele mai dorite din Londra. Într-o seară, soțul ei Gabriel se întoarce acasă târziu de la o ședință foto, iar Alicia îl împușcă de cinci ori în față și apoi rămâne tăcută timp de șase ani.

Refuzul Aliciei de a vorbi despre crimă – sau despre orice altceva – transformă o tragedie de familie în ceva mult mai teribil, un mister care captivează imaginația publicului și o face pe Alicia celebră. Tablourile sale ajung la prețuri astronomice, iar ea, pacienta tăcută, este ascunsă de tabloide și de lumina reflectoarelor la clinica The Grove, o instituție medico-legală de maximă siguranță din nordul Londrei. Continuă lectura