Lecturi 140: Daniel Timariu – Tenebre. Labirintul

Fotografia postată de Daniel Timariu.

Daniel Timariu – Tenebre. Labirintul (2017) 212p., TPB, 13×20, Tritonic, 2017, Colecția Fantasy, red. Michael Haulică, 31 lei, ISBN 978-606-749-282-8

Ce satisfacție deosebită simți atunci când un autor reușește să păstreze ștacheta sus și la al doilea volum al unei serii. De prima dată când am auzit că Daniel Timariu a scos un volum urban fantasy, mi-am zis că trebuie neapărat să citesc acel volum. Cred că l-am cumpărat la Gaudeamus, în 2016, dacă nu mă înșel, apoi am luat autograf pe el la Final Frontier, în 2017. Dar nu mai știu cu exactitate. În fine, cert este că am apucat să citesc cartea abia în „vacanța” din Anglia, pe timpul verii, însă oboseala de acolo și lipsa de timp m-au împiedicat să mă bucur de ea așa cum trebuie și să scriu despre ea (aceeași soartă tristă a avut un alt volum care-mi trezise curiozitatea, „Cine doarme și visează”, de Cezarina Anghilac, zisă și Nicolae, în viața reală), apoi a trecut vremea și nu m-am mai putut mobiliza să scriu un articol. Continuă lectura