Semnal editorial 128: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Corint – Leda Edge, Leda Bazaar, Corint Fiction (I)

Este posibil ca imaginea să conţină: text şi în aer liber

Traducere de Liviu Szoke

Băieții sunt educați la o școală pentru genii, fetele, la alta. Și niciunii nu au aflat de existența celorlalți… până acum.

Inventivul autor al romanului Bird Box: Orbește vă invită într-o lume înșelătoare, plină de secrete și minciuni.

J este elev la o școală ascunsă în adâncul pădurii, departe de restul lumii. Asemenea colegilor săi, băiatul crede că enigmaticul fondator al instituției îi este tată, iar colegii îi sunt frați. Elevii de aici sunt educați să devină adevărați copii-minune în domeniul artelor, al științelor și al sportului, iar viața lor la școală este tot ce știu… și li se îngăduie să știe.

Însă J începe să bănuiască faptul că undeva, afară, dincolo de pini, se află altceva, așa că începe să-și pună întrebări. Care este adevăratul scop al acestui loc? De ce elevii nu-l pot părăsi niciodată? Și ce enigme ascunde tatăl lor?

Între timp, în cealaltă parte a pădurii, într-o școală asemănătoare celei în care învață J, o fată pe nume K își pune exact aceleași întrebări. J nu a văzut niciodată o fată, iar K nu a văzut niciodată un băiat. Pe măsură ce J și K încep să cerceteze secretele ciudatelor lor școli, soarta îi face să se descopere unul pe altul.

În Inspecție, talentatul autor Josh Malerman creează un deopotrivă sinistru și poetic imn al egalității între genuri care-i va face pe cititori să-și pună întrebări până la ultima pagină.

„Captivant şi plin de suspans! Malerman imaginează un basm diabolic despre o lume în care un băiat nu trebuia niciodată să întâlnească o fată şi despre iadul care se dezlănțuie atunci când ajung față în față.” J. D. BARKER, autorul romanelor The Fourth Monkey şi Dracul

„Un basm pe dos a cărui acţiune se petrece într-o lume cu adevărat unică şi ale cărei secrete nu ar trebui nicicând dezvăluite, cel mai recent roman al lui Josh Malerman aduce în discuţie momentele-cheie ale copilăriei într-o poveste ingenioasă, inteligentă, obsedantă despre maturizare și rebeliune.” SCOTT HAWKINS, autorul romanului The Library at Mount Char

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Alexandra Fusoi.

Născută într-o familie de tămăduitori puternici, Arrah tânjește să aibă și ea magie. Și totuși, Arrah dă întruna greș la vrăjile cu oase, nu reușește să-i invoce pe strămoși și nici nu poate vedea viitorul, iar ambițioasa ei mamă, cea mai puternică preoteasă a Regatului, o privește tot mai dezaprobator.

Dar când copiii din oraș încep să dispară, Arrah este suficient de disperată să-l găsească pe făptaș cât să apeleze la un ritual periculos. Dacă nu are propria magie, va trebui să o cumpere – dându-și ani din viață.

Ce descoperă e și mai înspăimântător. Regele Demon, a cărui poftă nestăvilită de suflete aproape că a distrus lumea, dar care a fost înfrânt și întemnițat în cele din urmă de străvechii zei orisha, începe să se răzvrătească din nou. Singura speranță a lui Arrah de a-l opri este să-și sacrifice din ce în ce mai mulți ani din viață pentru a obține magie. Însă ar face orice ca să-i salveze pe oamenii pe care-i iubește, chiar dacă prețul pe care trebuie să-l plătească este mult prea mare.

Într-un roman de debut care-ți taie răsuflarea, inspirat de povești despre credințele voodoo și perfect pentru fanii seriei TREI COROANE ÎNTUNECATE de Kendare Blake și ai trilogiei GRISHA de Leigh Bardugo, Rena Barron făurește o poveste magică întunecată, despre o fată captivă între zei, monștri și intrigile propriei mame.

„Extravagantă, captivantă și plină de toate lucrurile care-mi plac: o lume vie, o mulțime de personaje convingătoare și o tânără eroină dispusă să se ridice și să lupte pentru lucrurile în care crede. Această poveste impresionantă despre maturizare îți rămâne în minte mult după ce ai citit ultima pagină.” REBECCA ROSS, autoarea seriei DESTINUL REGINEI

„Fascinant și cuceritor, Regatul sufletelor transformă ambiția în sacrificiu și sângele în putere. Magia merită întotdeauna prețul plătit – și durerea suferită –, iar această carte înfățișează magia fetei de culoare într-o manieră desăvârșită.” DHONIELLE CLAYTON, autoarea seriei MAGIA FETELOR BELLE

„O carte în care vei descoperi o mitologie complexă, cu zei băgăcioși și răzbunători. Fanii genului fantasy vor găsi în acest roman un decor reconfortant și construit cu măiestrie.” BCCB

Este posibil ca imaginea să conţină: meme, text şi în aer liber

Traducere de Carmen Ion.

Gemenele Jack și Jill aveau 17 ani când și-au găsit drumul înapoi spre casă și au fost expediate la Căminul pentru copii în derivă al lui Eleanor West.

Această poveste este despre ceea ce s-a întâmplat înainte…

Jacqueline era fiica perfectă a mamei ei – politicoasă și sfioasă, mereu îmbrăcată ca o prințesă. Se prea poate ca mama ei să fi fost uneori un pic strictă, dar e nevoie de multă disciplină pentru a crește copilul perfect.

Jillian era fiica perfectă a tatălui ei – aventuroasă, amatoare de senzații tari și un pic băiețoasă. El și-ar fi dorit mai degrabă un fiu, însă trebuie să te descurci cu ceea ce ai.

Aveau 5 ani când au aflat că nu poți avea încredere în adulți.
Aveau 12 ani când au coborât pe o scară imposibilă și au descoperit că iluzia unei iubiri nu te pregătește niciodată îndeajuns pentru o viață plină de magie pe un tărâm înțesat de savanți nebuni, moarte și alegeri.

„Pe tarâmul de rădăcini și oase are curgerea și ritmul unui basm […]. E incredibil de antrenantă, ca mai toate poveștile lui Seanan McGuire, și are acel tip de scriitură captivantă care te face să dai pagină după pagină pentru a afla ce se întâmplă mai departe.” LOCUS

„Un basm excelent scris despre alegerile care pot schimba pentru totdeauna cursul unei vieți, despre inocență și despre ce înseamnă să iubești și să fii iubit.” PUBLISHERS WEEKLY

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Traducere de Daniel-Silviu Bivol.

Toți locuitorii din Little Kilton știu povestea.

Frumoasă și populară printre colegii de liceu, Andie Bell a fost ucisă de iubitul ei, Sal Singh, care, mai apoi, cuprins de remușcări, și-a luat viața. Cinci ani mai târziu, tragedia încă îi mai bântuie pe locuitorii liniștitului orășel britanic.

Prietenă din copilărie a presupusului criminal, Pip nu poate scăpa de sentimentul obsedant că lucrurile nu s-au petrecut chiar așa cum vorbește lumea. Folosindu-se de scuza unui proiect școlar, adolescenta se transformă într-un veritabil detectiv particular și încearcă să afle adevărul.

Perseverentă și atentă la detalii, Pip ajunge să descopere o serie de secrete întunecate care demonstrează fără putință de tăgadă că Sal a fost învinuit pe nedrept. Cineva însă nu e deloc încântat de întorsătura pe care au luat-o lucrurile, iar viața lui Pip este în pericol.

Daca ai savurat thrillere precum Asta e povestea noastră sau Majoretele, Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți este romanul potrivit pentru tine!

„Un adevărat festin pentru cititorii care adoră suspansul!” Kirkus Reviews

„Un thriller de-a dreptul obsedant, plin de tensiune, cu o intrigă foarte elegant construită!” GUARDIAN

Este posibil ca imaginea să conţină: 4 persoane, oameni în picioare şi text

Traducere de Liviu Szoke.

Perfectă pentru fanii serialului Black Mirror!

Atotștiutorul Feed a devenit accesibil oricui, oricând și de oriunde. Nimeni nu mai poate concepe să trăiască în absența lui. Orice interacțiune, orice emoție, orice imagine ajunge instantaneu pe Feed. Este instrumentul esențial pe care se bazează toți oamenii pentru a se instrui, dar și pentru a afla mai multe despre gândurile și sentimentele soților, părinților, copiilor, colegilor, șefilor sau angajaților.

Într-o zi însă, Feedul se prăbușește, iar Tom și Kate trebuie să învețe să supraviețuiască în absența lui. Lipsiți dintr-odată de toate cuceririle tehnicii și siliți să trăiască în cea mai cruntă sărăcie, cei doi încearcă să nu se dea bătuți. Când fiica lor, Bea, în vârstă de șase ani, dispare, lupta devine și mai aprigă, iar întrebările se înmulțesc. Cine a luat-o? Cum poți căuta pe cineva într-o lume din care tehnologia a dispărut cu totul? Și, mai ales, ce se întâmplă atunci când nu mai ești sigur că oamenii pe care îi iubești sunt cine pretind că sunt?

„M-a captivat de la primele rânduri și m-a bântuit zile întregi după ce am terminat de citit.” SJ WATSON, autorul romanului Înainte să adorm

„O carte cu adevărat originală și inteligentă. Un thriller intens, îmbrăcat în haina unui coșmar distopic înspăimântător de plauzibil, cu întorsături de situație care îți vor face inima să explodeze.” C.J. TUDOR, autoarea bestsellerului Omul de cretă

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

Traducere de Oana Stănescu.

TREBUIE SĂ ÎȘI CONFRUNTE TRECUTUL
TREBUIE SĂ ÎȘI STĂPÂNEASCĂ VIITORUL

Yelena s-a reîntors în patria sa natală, în Sitia. Numai că reuniunea cu membrii neamului Zaltana nu este chiar așa cum s-ar fi așteptat: deși părinții pe care nu și-i amintește o primesc cu brațele deschise, fratele mai mare o acuză că ar spiona pentru comandantul suprem al Ixiei. Tânăra își începe instruirea în arta practicării magiei, doar pentru a se trezi, în curând, prinsă în vâltoarea unui complot pentru cucerirea Ixiei de către un tânăr care pretinde c-ar fi cel din urmă prinț rămas în viață al fostei familii domnitoare. Cu un frate care îi vrea moartea, o profesoară care nu se dă în lături să o împingă dincolo de limite și magicieni care îi invidiază puterile, Yelena descoperă cât de important e să ai prieteni vechi dispuși să te ajute să le faci față noilor dușmani.

„Încântător și plin de viață, romanul Mariei V. Snyder este o combinație de fantezie și poveste de dragoste, care îi va cuceri pe cititori.” Publishers Weekly

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, stând în picioare, text care spune „ACUM ÎNTR-O ECRANIZARE DE EXCEPTIE ÎN RITMUL INIMII MARK BURNELL LEDA EDGE”

Traducere de Carmen Ion.

Acum și într-o ecranizare de excepție, cu Blake Lively, Jude Law și Sterling K. Brown. Trailer: https://bit.ly/2P8QhZc

Nikita. Lisbeth. Iar acum Stephanie.

O femeie obișnuită încearcă să dea de urma celor responsabili de moartea rudelor ei într-un cumplit accident aviatic – iată premisa unui scenariu tulburător!

Stephanie Patrick este răvășită de moartea familiei ei într-un accident aviatic. Atunci când descoperă că prăbușirea aeronavei a fost provocată nu de o defecțiune tehnică, așa cum se specula, ci de un atentat terorist, tânăra devine stăpânită de un singur gând: acela al răzbunării.

Recrutată pe neașteptate de Magenta House, o misterioasă organizație secretă, Stephanie crede că a găsit mijlocul perfect de a-și atinge scopul. Conștientă că nu mai are ce pierde, tânăra se pregătește temeinic pentru a se transforma în „Petra”, o teroristă care activează în Germania, și în „Marina”, o femeie de afaceri din Londra. Contactul cu lumea spionajului internațional o face să își dea seama cât de amorțit îi este sufletul și să se bazeze doar pe intuiție.

Pe măsură ce misiunile ei devin tot mai sângeroase, iar riscurile, tot mai mari, Stephanie începe să pună la îndoială informaţiile aflate despre accidentul în care i-au pierit cei dragi. Oare organizația din care face parte chiar îi spune adevărul? Oare merită să-și pună în pericol viața pentru a-și răzbuna rudele?

„Un Jason Bourne feminin de care nici nu știai că ai nevoie!” Entertainment Weekly

„Stephanie este o eroină dură, perseverentă, captivantă!” Booklist

„Mark Burnell a creat un personaj complex, o eroină memorabilă. Dar cine este ea cu adevărat? Un debut excelent!” The Economist

Mark Burnell s-a născut în Northumberland, Marea Britanie, și a crescut în Brazilia. Este romancier și scenarist. În prezent autorul locuiește la Londra alături de soție și cei doi copii ai lor.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Adrian Șipoș.

Unul dintre cei mai urmăriți BookTuberi din zilele noastre ne oferă A doua șansă, o poveste despre descoperirea de sine și despre curajul de a încerca lucruri noi.

Shane este convinsă ca și-a ratat experiența de facultate. Este studentă la medicină, ia examenele cu punctaj maxim și își face părinții fericiți – sună ideal, nu? Însă tânăra nu are prieteni, se întoarce acasă în fiecare weekend, iar despre dragoste nici nu se pune problema…

Ca să aibă parte de schimbarea pe care și-o dorește, Shane se înscrie într-un program de studiu în străinătate, la Londra, unde speră să își facă prieteni, să iasă la întâlniri și să trăiască aventuros!

Însă planul nu se potrivește cu realitatea! Cât de curând, fata se confruntă cu ce înseamnă să ieși din bula de confort, iar, când începe să aibă și îndoieli asupra deciziilor luate, noua viață se destramă.

Până la final, Shane se convinge că, dacă dă dovadă de curaj și de hotărâre, poate învinge orice obstacol. Și, cu puțin ajutor din partea destinului și cu un strop de magie, posibilitățile sunt infinite!

„A doua șansă este un roman de debut fantastic – distractiv, scris cu iscusință și imposibil de lăsat din mână!” Colleen Hoover, autoarea romanului Totul se termină cu noi

„O poveste despre dragoste și despre cum să te regăsești. Veți fi cu totul fermecați!” Christina Lauren, autoarea romanului Autoboyography

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Traducere de Roxana Olteanu.

Amber Patterson s-a săturat până peste cap de propria soartă. S-a săturat să fie un nimeni: o femeie banală, greu de remarcat, care nu iese cu nimic în evidență. Merită mai mult – o viață călăuzită de bani și putere, întruchipată de zeița blondă, cu ochi albaștri, Daphne Parrish, care nici măcar nu apreciază ce are.

Pentru toată lumea din orășelul rezidențial Bishops Harbor, din Connecticut, Daphne – președinta unei asociații filantropice – și soțul ei Jackson – mogul al afacerilor imobiliare – formează un cuplu desprins din basme.

Invidia o macină pe Amber. Însă tânăra pune la cale un plan perfid. Se folosește de compasiunea de care dă dovadă întotdeauna Daphne, pentru a se insinua în familia Parrish. În scurt timp, îi devine cea mai intimă prietenă, călătoresc împreună în Europa și se apropie tot mai mult de Jackson. Doar că trecutul ei întunecat ascunde un secret care îi poate distruge tot ce a clădit.

Plin de răsturnări de situație șocante, care conduc spre un final spectaculos, volumul Ultima doamnă Parrish este un thriller savuros, scris cu talent seducător.

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, cer, noapte, pantofi, text şi în aer liber

Traducere de Irina Negrea.

– primul titlu în colecția CORINT FICTION –

Lionel Essrog este măscăriciul Brooklynului, un orfan pe care impulsurile sindromului Tourette de care suferă îl fac să latre, să numere şi să masacreze limba engleză în cele mai surprinzătoare şi originale moduri. Împreună cu trei prieteni de la Orfelinatul pentru băieţi St. Vincent, Lionel munceşte pentru agenţia de detectivi a măruntului mafiot Frank Minna. Atunci când șeful său este înjunghiat mortal, lumea lui Lionel este zgâlţâită din temelii. Orfani în Brooklyn este un omagiu adus povestirii clasice cu detectivi, un roman cu adevărat captivant și memorabil.

„Cel mai bun roman poliţist din ultima vreme… Puneţi nişte Raymond Chandler, Oliver Sacks şi un strop de Irvine Welsh într-un blender. Apăsaţi pe buton, aşteptaţi relaxați, iar rezultatul acestui regal literar/culinar hibrid va fi ceva asemănător fantasticului Orfani în Brooklyn.” – MAXIM

Declarat cel mai bun roman al anului 1999 de Esquire, McSweeney’s, The New York Times și Paris Review.

Semnal editorial 127: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira – SF & Fantasy (update) + Colecțiile Babel & Nemira Damen Tango (V)

Un thriller despre viitorul apropiat, în care Big Brother face pereche cu Big Tech și transformă lumea într‑un panoptic incredibil de verosimil și înfricoșător.

Pax nu și‑a imaginat niciodată că va lucra pentru Cloud, gigantul tehnologic care a înghițit mare parte din economia americană, cu atât mai puțin că va locui la sediul lor ultramodern, plin de birouri open space, magazii imense și săli de relaxare.

Zinnia nu și‑a imaginat niciodată că se va infiltra în Cloud. Dar a reușit și, din interior, încearcă să afle secretele întunecate ale companiei. Iar Paxton, cu speranțele și fricile lui obișnuite, pare a fi doar un pion în schema ei, numai bun de sacrificat.

„Un blockbuster literar!“
Observer

„Un thriller orwellian.“
Publisher Weekly

„O satiră întunecată despre consumerismul modern.“
Waterstones

Data apariției 9 mar. 2020
Titlu original The Warehouse
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0608-1
Cod bară 9786064306081
Autor Rob Hart
Traducător Petru Iamandi
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 432
Număr volume 1
Editura Armada

Sfârșitul trilogiei Amintiri din trecutul Terrei.

Spaima anihilării reciproce a dus la decenii de pace între umanitate și trisolarieni, dar o nouă forță pune în pericol fragilul echilibru al noii lumi.

Știința umană avansează considerabil datorită infuziei de cunoștințe ale trisolarienilor, iar aceștia împrumută tot mai multe din cultura pământeană. Cele două civilizații coexistă pașnic, dar umanitatea a început să se complacă în siguranța oferită de conviețuire.

Cheng Xin, un inginer aerospațial din secolul XX, se trezește din hibernare în această nouă epocă. Ea își amintește de un program de mult uitat, conceput la începutul crizei trisolariene, care acum poate desatabiliza ambele civilizații.

Va merge umanitatea spre stele, sau va muri în leagănul ei?

„O carte-eveniment! Un amestec unic de speculație filosofică și științifică, de politică și istorie, de teoria conspirației și cosmologie.“
George R.R. Martin

Războiul lumilor pentru secolul XXI. Ce surprize îți rezervă fiecare pagină!“
The Wall Street Journal

„O meditație asupra tehnologiei, progresului, moralității, extincției și cunoașterii, care însoțește un thriller al universului în echilibru.“
NPR

Data apariției 11 mar. 2020
Titlu original Death’s End
Colecția Science Fiction
ISBN 978-606-43-0630-2
Cod bară 9786064306302
Autor Liu Cixin
Traducător Nina Iordache
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 768
Număr volume 1
Editura Nemira

A doua carte din seria BIBLIOTECA INVIZIBILĂ.

A fi sub acoperire într-o Londră victoriană dintr-un univers paralel poate ajunge o rutină pentru bibliotecara-spion Irene. Misiunea de a colecta opere de ficțiune importante pentru misterioasa Bibliotecă și munca depusă sub acoperire ca să se integreze în cultura timpului sunt puse în pericol odată cu răpirea partenerului ei, Kai – un dragon de descendență regală.

Dispariția lui Kai poate duce la un conflict între forțe capabile să devasteze toate lumile. Pentru ca omenirea să nu fie prinsă la mijloc, Irene va trebui să se alieze cu un reprezentant al Neamului Frumos și să treacă într-o Veneție plină de magie, unde domină coincidențele bizare și unde se sărbătorește un etern Carnaval.

„Cogman a deschis drumuri noi în tărâmurile imaginare din moștenirea noastră culturală. Iar noi, cititorii, nu ne putem sătura!”
The Wall Street Journal

Data apariției 17 mar. 2020
Titlu original The Masked City
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0688-3
Cod bară 9786064306883
Autor Genevieve Cogman
Traducător Iulia Dromeretchi
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 320
Editura Armada

Gustav Klimt avea o muză secretă. Aceasta este povestea ei.

Tulburătoarea poveste de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt și Emilie Flöge, femeia care a pozat pentru capodopera Sărutul și al cărei nume artistul l-a șoptit cu ultima suflare, pe patul de moarte.

Viena, 1886. Un oraș al cafenelelor elegante, al operei și al unei comunități artistice în plină efervescență. Emilie, de numai 12 ani, cunoaște un pictor fermecător, dar controversat. Angajat de tatăl ei ca să-i dea lecții de desen, Klimt îi prezintă lui Emilie lumea boemă a artiștilor, a modelelor senzuale și a bogaților decadenți, care deopotrivă o înspăimântă și o fascinează.

Pe măsură ce Emilie crește și devine o creatoare de modă faimoasă, povestea de dragoste se transformă într-o poveste despre artă, din care se naște unul dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite tablouri din istorie: Sărutul lui Klimt.

„O meditație despre artă și artificial. Misterul lui Klimt scos în relief mai frumos ca niciodată.“
The New York Times

„Un limbaj senzual, bogat și foarte expresiv.“
Publishers Weekly

„Uneori mă gândesc să distrug picturile. Dacă le dau foc, pânzele vor arde mocnit înainte să se aprindă cu totul. Vor scoate un miros de păr ars și benzină. Pigmenții vor face ca flacăra să lumineze în mai multe culori. Scânteile vor zbura de pe tablouri, iar eu va trebui să le urmăresc pe jos și să le sting. Picturile vor lupta împotriva propriei dispariții, trosnind cu mici explozii. Îmi voi arde mâinile. Fața lui Adele se va topi ca ceara și va dispărea și ea. Mâinile ei vor fi ultimul lucru care va pieri, ofilindu-se în norul de fum înțepător.“

Data apariției 5 feb. 2020
Titlu original The Painted Kiss
Colecția Babel
ISBN 978-606-43-0676-0
Cod bară 9786064306760
Autor Elizabeth Hickey
Traducător Irina Cerchia
Format Paperback
Dimensiuni 120 x 220 mm
Nr. pagini 352
Editura Nemira

O familie care a sfidat destinul.

O familie care a învins.

O familie care a ajuns legendară.

CEL MAI BINE VÂNDUT ROMAN DIN ITALIA ÎN 2019.

Romanul care a cucerit lumea, în curs de traducere în 22 de țări.

Din momentul în care ajunge la Palermo, în 1799, familia Florio nu se mai uită înapoi și decide să ajungă deasupra tuturor, cât mai bogată și cât mai puternică.

Și reușește: în scurt timp, ambițioși și motivați, frații Paolo și Ignazio își transformă prăvălia de condimente în cea mai bună din oraș, apoi încep să cumpere case și terenuri de la nobilii din Palermo și își pornesc propria companie de navigație. Iar când Vincenzo, fiul lui Paolo, preia conducerea familiei, ascensiunea continuă grație unui vin de calitate inferioară care se transformă într-un nectar regesc.

Totuși, pentru oamenii din Palermo, ei rămân niște „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“.

Bărbați excepționali, dar fragili, cei din familia Florio au nevoie de femei excepționale: femei ca Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră tumultuos în viața lui Vincenzo.

„În locul acesta, până și aerul este putred. Întregul oraș e mizerabil – observă acest lucru dintr-o singură privire. Palermo este un loc imund.

Mergând în față, nepoata ei râde zgomotos și face piruete. «Cum poate oare să fie atât de fericită?», se gândește ea cu amărăciune, târându-și picioarele pe trotuarul murdar. «Pe de altă parte, da, e adevărat: nu avea nimic, deci nu a pierdut nimic. Vittoria nu are decât de câștigat».

Într-adevăr, copila își imaginează viitorul și visează; visează că a încetat să mai fie un orfan oarecare, acceptat din milă. Își imaginează că are ceva economii, poate chiar și un soț cu care să nu se înrudească nici pe departe. Și libertate: mai multă libertate decât cea care i-ar fi fost sortită în sătucul ei strâmt, prins între munți și mare.“

Data apariției 27 feb. 2020
Titlu original I leoni di Sicilia
Colecția Babel
ISBN 978-606-43-0682-1
Cod bară 9786064306821
Autor Stefania Auci
Traducător Emanuel Botezatu
Format Paperback
Dimensiuni 120 x 220 mm
Nr. pagini 624
Editura Nemira

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.

Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

„O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.“
Le Colibry

Data apariției 3 mar. 2020
Titlu original Au pays des purs
Colecția Babel
ISBN 978-606-43-0677-7
Cod bară 9786064306777
Autor Kenizé Mourad
Traducător Mihaela Stan
Format Paperback
Dimensiuni 120 x 220 mm
Nr. pagini 320
Număr volume 1
Editura Nemira

BESTSELLER NEW YORK TIMES

Dragostea apare mereu pe neașteptate, uneori chiar după ce ai pierdut totul.

Eveleth „Evvie“ Drake și-a pierdut soțul și nu mai iese din casă decât pentru micul dejun împreună cu prietenul ei cel mai bun, Andy.

Dean Tenney, fost jucător de baseball și prietenul din copilărie al lui Andy, nu mai poate arunca bine mingea și începe să fie tot mai agasat de presiunea presei de scandal. Câteva luni petrecute într-un orășel din Maine, la invitația prietenului său, par soluția perfectă ca să-și limpezească mintea.

Când Dean se mută în micuțul apartament din spatele casei lui Evvie, cei doi fac un pact: el nu întreabă de soțul ei care a murit, iar Evvie nu întreabă de cariera lui care e pe ducă.

Dar regulile sunt făcute ca să fie încălcate și o prietenie neașteptată se transformă, pe nesimțite, în altceva.

„Exact cum trebuie să fie o comedie romantică: isteață, autentică și puțin complicată.“
People

Data apariției 27 feb. 2020
Titlu original Evvie Drake Starts Over
Colecția Damen Tango
ISBN 978-606-43-0683-8
Cod bară 9786064306838
Autor Linda Holmes
Traducător Irina Ornea
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 336
Număr volume 1
Editura Nemira

Semnal editorial 122: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira – SF & Fantasy (IV)

A treia parte din seria Transformarea.

Lumea pe care o știm nu mai este.

Cei Doisprezece au fost distruși, iar teribila lor domnie de o sută de ani s-a încheiat. Supraviețuitorii pot ieși din adăposturi ca să încerce să repună pe picioare civilizația umană, cu speranța unui viitor lipsit de pericole.

Dar undeva departe, într-o metropolă ajunsă acum relicvă, Zero, Tatăl celor Doisprezece stă la pândă. Furia lui clocotește încă, punând pe toată lumea în pericol. Amy, fata de nicăieri, salvatoarea lumii, trebuie să facă o nouă încercare de a schimba soarta omenirii o dată pentru totdeauna.

O ultimă noapte. O ultimă șansă ca lumina să câștige lupta împotriva întunericului.

Orașul oglinzilor e poezie. Stilul este fermecător, limbajul este hipnotizant, acțiunea, întunecată și violentă.“
The Huffington Post

„O capodoperă. Cea mai tulburătoare postapocalipsă, în zilele noastre pline de distopii.“
National Post

Data apariției 20 feb. 2020
Titlu original The City of Mirrors
Colecția Fantasy
ISBN 978-606-43-0679-1
Cod bară 9786064306791
Autor Justin Cronin
Traducător Andreea Florescu
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 816
Număr volume 1
Editura Nemira

Premiul LOCUS pentru debut

Finalist la Premiul HUGO

Finalist la Premiul NEBULA

Prima parte a seriei A ȘASEA LUME

O eroină care vânează monștri într-o rezervație indiană post-apocaliptică

Aproape întreaga lume se află sub ape, după ce schimbarea climatică a adus apocalipsa. Dar Dinétah, fosta rezervație a indienilor navajo, a renăscut. Zei și eroi de legendă umblă acum liberi pe pământ, însă liberi sunt și monștrii.

Maggie descoperă că are puteri supranaturale, ce-i permit să vâneze și să anihileze creaturile care amenință viața liniștită din rezervație. Alături de Kai Arviso, un tămăduitor cu multe ciudățenii, ea călătorește prin rezervație pe urma unor legende de mult pierdute, face negoț cu diverși pungași și înfruntă magia neagră din lumea decăzută a tehnologiei.

„O poveste postapocaliptică fermecătoare ce combină personaje inteligent conturate, o atmosferă de Vestul Sălbatic și multe întorsături de situație. O lectură de neratat.“
Library Journal

Data apariției 25 feb. 2020
Titlu original Trail of Lightning
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0615-9
Cod bară 9786064306159
Autor Rebecca Roanhorse
Traducător Ionela Chirilă
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 352
Număr volume 1
Editura Armada

PREMIUL NEBULA.

FINALIST LOCUS.

Prima parte din trilogia SOUTHERN REACH.

Aria X: un misterios teritoriu abandonat, aflat în carantină. Până acum, unsprezece echipe de exploratori au dispărut în misiune. A douăsprezecea este formată din patru femei: un psiholog, un antropolog, un topograf și un biolog – cea prin ochii căreia ni se înfățișează Aria X, cu toate ororile și splendorile ei, sfidând granițele raționalului.

După ce și-a lăsat în urmă numele și identitatea, biologul se confruntă cu forme de viață care depășesc orice imaginație, dar și cu povestea paralelă a soțului ei, fost explorator al Ariei X. Secretele pe care fiecare le-a adus cu sine sunt la fel de periculoase ca lumea pe care o explorează…

„Protagoniști decupați parcă din cărțile lui Jules Verne sau ale lui H.G. Wells explorează o insulă misterioasă, dintr-o lume de coșmar kafkian.“
Kim Stanley Robinson

„Un thriller psihologic despre o expediție periculoasă și despre stranietatea pe care o ascundem adânc în noi. Cu influențe din Kubrik și Lovecraft, romanul își ține cititorii într-un suspans insuportabil până la ultima pagină, și chiar și după.“
Lauren Beukes

„Dacă ți-a plăcut romanul Picnic la marginea drumului, de Arkadi & Boris Strugațki, trebuie să încerci cartea asta.“
Marian Coman, redactor-șef Armada

Data apariției 19 feb. 2020
Titlu original Anihilation
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0583-1
Cod bară 9786064305831
Autor Jeff VanderMeer
Traducător Bogdan Perdivara
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 208
Editura Armada

Blue Sargent a descoperit o mulțime de lucruri. Pentru prima dată în viața ei, are prieteni de încredere și un grup din care simte că face parte cu adevărat.

Frăția Corbilor a acceptat-o ca pe una de-a lor. Problema cu lucrurile bune este, însă, că poți să le pierzi ușor.

Prietenii pot trăda.

Mamele pot dispărea.

Premonițiile pot să nu se împlinească.

„Personajele extrem de autentice ale lui Maggie Stiefvater, dialogurile pline de umor negru și de metafore neașteptate îi dau un stil energic și incitant.“
Publishers Weekly

„O serie absolut unică; are un final ca un tunet în furtună!“
Kirkus Reviews

Data apariției 13 feb. 2020
Titlu original Blue Lily, Lily Blue
Colecția Young Adult
ISBN 978-606-43-0633-3
Cod bară 9786064306333
Autor Maggie Stiefvater
Traducător Dan Dobos
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 408
Număr volume 1
Editura Nemira

Bestseller New York Times

„Redefinește genul epic!“
Publishers Weekly

Întunericul împresoară Imperiul Maresh, iar cele patru Londre sunt într-un echilibru al puterii tot mai precar.

Kell, presupus ultimul antari, șovăie între părțile față de care trebuie să rămână loial. Lila Bard a supraviețuit și a înflorit de pe urma Jocurilor Elementelor. Dar trebuie să învețe să-și controleze puterile magice, înainte să și le consume de tot. Căpitanul Alucard Emery strânge un echipaj și încearcă imposibilul, într-o cursă contra cronometru.

„O proză fără cusur – și finalul dulce-acrișor al unei serii fantastice, plină de emoții pentru cititori.“
Publishers Weekly

„Pariuri disperate, puteri magice în încleștări pe viață și pe moarte și sacrificii care te țin cu sufletul la gură.“
Kirkus Reviews

LANSARE INTERNAȚIONALĂ 19 MAI.

AMBIȚIA ÎI VA DICTA.

RIVALITATEA ÎL VA CONDUCE.

DAR PUTEREA ARE UN PREȚ.

E dimineața în care începe a zecea ediție a Jocurilor Foamei. La Capitoliu, Coriolanus Snow, un băiat de 18 ani, se pregătește pentru singura lui șansă la glorie, ca mentor în Jocuri. Casa Snow, cândva măreață, a decăzut, iar soarta ei atârnă de posibilitatea firavă ca tânărul Coriolanus să fie mai fermecător, mai isteț și mai abil decât colegii lui ca să ajungă mentorul tributului câștigător.

Dar norocul nu-i surâde. A primit sarcina umilitoare de a fi mentorul tributului feminin din Districtul 12, cel mai de jos dintre cei mai de jos. De acum destinele lor sunt îngemănate – fiecare decizie luată de Coriolanus poate duce la un avans sau la un eșec, la triumf sau la tragedie. În arenă, lupta se va da pe viață și pe moarte. În afara arenei, Coriolanus începe să aibă sentimente față de tributul lui. În plus, va trebui să pună în balanță nevoia sa de a urma regulile și dorința de a supraviețui cu orice preț.

Data apariției 19 mai 2020
Titlu original The Ballad of Songbirds and Snakes
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0723-1
Cod bară 9786064307231
Autor Suzanne Collins
Traducător Ana-Veronica Mircea
Format Hardcover
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 544
Editura Armada

Lecturi 215: Daniel Timariu – Tenebre. Miercuri

Este posibil ca imaginea să conţină: unul sau mai mulţi oameni şi text

Daniel Timariu – Tenebre. Miercuri (2019) 298p., TPB, 13×20, Tritonic, 2019, Colecția Tritonic Fantasy, Red. Teodora Matei & Lucian-Dragoș Bogdan, 31 (39) lei, ISBN 978-606-749-406-8

Un nou an, un nou târg Gaudeamus, o nouă toamnă, din fericire și un nou roman din seria mea preferată de urban-fantasy care apare la noi. Pe care o prefer în dauna unor serii faimoase, cu mult mai mult ștaif, de genul „Dosarelor Dresden” sau „Peter Grant.” Evident, este vorba de seria urban-fantasy „Tenebre” a lui Daniel Timariu, apărută acum nu foarte multă vreme parcă de nicăieri și ajunsă, anul acesta, după lupte seculare, cum ar fi zis bardul, la volumul numărul trei (plus încă două povestiri, destul de consistente, una apărută într-un volum comun, alături de o povestire/nuvelă de Lucian-Dragoș Bogdan, cealaltă, în antologia „Sub apa dragonului strâmb”, coordonată de neobosiții Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan, probabil oamenii orchestră ai editurii Tritonic în momentul de față).

„Tenebre. Miercuri” continuă povestea detectivului timișorean neviu/nemort Alexandru Teodor Anghel și a dulăului sud-american Qiqirn, cel cu patruzeci și două de înfățișări diferite (dacă rețin bine, sper să nu mă trădeze memoria), unele drăguțe, de-ți vine să îl iei în brațe și să-l mângâi, altele dătătoare de fiori, altele capabile să îți facă mintea să o ia razna (un fel de creaturi din „Bird Box”, probabil?). Așadar, într-o bună zi, cum stătea Alex Anghel și trăgea de coadă o ipotetică mâță, la el în birou se materializează creatura numită Miercuri, mare șarlatan și pezevenghi, care-l tocmește pe detectivul lumii supranaturale să ducă la îndeplinire o misiune, fără să-i spună cu exactitate care anume. Mai târziu Alex Anghel se lămurește cu are legătură cu o monedă fabuloasă, mitică, ce ar putea destrăma însăși realitatea așa cum o știm noi, dacă ar cădea în mâinile cui nu trebuie.

„- Miercurienii sunt talerele balanței. Ei viețuiesc și de o parte, și de alta. Fără să-și fi dorit vreodată, acești evoluați au ajuns să fie indispensabili omenirii. Pe de o parte reprezintă știința, pe de alta imaginarul. Dorința de supraviețuire, apucăturile desfrâului sinucigaș. Pasiunea pustiitoare, rațiunea creativă.”

Evident, în scenă intră creaturile fantastice pe care le cunoaștem din volumele precedente: satirul Otis, știmele, vrăjitoarele, spiridușii, vârcolacii, strigoii, supereroul Pavel Chinezu (ce joacă un rol cam dubios în acest volum), știmele apelor, Anca Morisena, șefa Anpeltului (sau Agenția Națională pentru Lumea Tenebrelor, cu sediul pe Take Ionescu, ce ironie), dar și dracii din Legiunea Haosului (cu acest prilej am aflat de drăcușorii de mall, ce-și vâră nasurile prin sacoșele cu cumpărături ale oamenilor), condusă de însuși tartorul Drăgnea (nu m-am putut împiedica să mi-l închipui purtând o mustață deasupra dinților rari și stricați, braț la braț cu o fetișcană un pic mai mare decât fiul lui), dar și mulți alții, prea mulți ca să-i enumăr sau ca să mi-i pot aduce aminte pe toți fără să mi-i fi notat pe agendă pe măsură ce îi întâlneam în poveste.

Prin urmare, Alex și dulăul său cel credincios pleacă, ajutați de o mașină magică și recalcitrantă, pe urmele monedei buclucașe. Dar cum în lumea tenebrelor, precum și în cea a oamenilor, lucrurile nu sunt niciodată simple și nici ceea ce par la prima vedere, necazurile și problemele se țin scai de capul detectivului care și în trecut a trecut prin momente de groază, demne a înspăimânta copiii când nu-și ascultă părinții. A fost răpit, torturat, omorât, înviat, supus unor cazne oribile, unor experimente demente, s-a îndrăgostit, a suferit din dragoste, și-a revenit, a luat-o de la capăt, a suferit iar, s-a însurat cu Penbels Fastfuel, a divorțat imediat, a cunoscut, de-a lungul unei existențe nu foarte lungi, dar foarte tumultuoase, creaturi mitologice care ba l-au ajutat, ba l-au fugărit, ba i-au vrut moartea, ba i-au vrut binele, totul depinzând de context, de împrejurări, de situația de moment sau de dispoziția acestora.

Dulăul Qiqirn cel galben i-a fost mereu alături, nu l-a slăbit din ochi și și-a înfipt bine colții în glezna lui când părea să alunece în vreo lume îngrozitoare, din care poate nu s-ar mai fi întors niciodată sau s-ar fi întors pe bucăți sau cu mințile făcute bucăți. Satirul Otis, la fel, l-a ajutat, dându-i sfaturi, povețe, punându-l la curent cu lumea tenebrelor, trăgând tacticos din pipă și punându-i pe fugă pe cei prea dornici să-i facă rău vajnicului detectiv al celor două lumi.

Poveștile sunt alambicate și întortocheate, ba pierzându-mă, ba captivându-mă, dar făcându-mă tot timpul să mă minunez de imaginația debordantă a autorului și de limbajul luxuriant. Am întâlnit personaje cât să-mi ajungă pentru o serie de douăzeci de volume. Ba chiar i-am reproșat uneori autorului acest aspect. Știu, mă puteți acuza de superficialitate, și mă recunosc oarecum vinovat. Cred că nu e bine să se scrie după rețetă sau să se simplifice rețeta. Autorul a promis, sau cel puțin a zis că ia în considerare să mai aerisească poveștile, să arunce mai puține creaturi în luptă în fiecare volum, să le acorde mai mult spațiu fiecăreia în parte.

Sunt curios și cum ar arăta un asemenea volum. Cu inima strânsă aștept de fapt un astfel de volum, însă până acolo mai e cale lungă. Eu unul sper ca autorul să nu se oprească aici, să continue să ne desfăteze cu intrigi complexe, creaturi fantastice neaoșe, dar și de prin alte mitologii de pe cuprinsul mapamondului, dialoguri spumoase, gânduri bizare, monștri și demoni desprinși din coșmarurile oamenilor ce locuiau în caverne și se încălzeau la lumina focului, vânând și culegând roadele pământului, dar și din ale celor care umblă acum pe străzile orașului pe care nici măcar la ora actuală n-am apucat încă să-l vizitez (deși promit să o fac la un moment dat): Timișoara Tenebrelor lui Alex Anghel și Qiqirn.

„Când într-un caz ajung să mă îndrept spre un punct important din anchetă, pus în situația de a lua o decizie, cu alte cuvinte de a elimina posibile fire deductive în favoarea unui singur, de obicei mă trântesc pe canapea și adorm instantaneu. Subconștientul are felul lui de a lucra atunci când îi ceri ajutorul. Pare o metodă ineficientă, dacă nu chiar seamănă cu o fugă de răspundere, însă la mine funcționează. Creierul odihnit este mult mai deschis altor idei, ba chiar, în timpul somnului, mâini nevăzute leagă fire în feluri altfel de neconceput. E o plăcere să-mi analizez visele, una vinovată, în fața unei cești de cafea fierbinte, îndulcite cu miere, departe de orice telefon susceptibil a-mi deranja călătoria prin palatul minții, cum ar spune celebrul înaintaș Sherlock Holmesc.” 

Editura Herg Benet la Gaudeamus 2019

Editura Herg Benet va participa la ediția 2019 a Târgului de carte Gaudeamus Radio România din București cu stand propriu (Pavilion B2, stand 182) și cu numeroase noutăți editoriale, lansări de carte, întâlniri cu autorii, prețuri speciale, concursuri surpriză și câte o carte cadou pentru fiecare cititor.

Programul evenimentelor este următorul:

Sâmbătă, 23 noiembrie:


ora 12.30 – lansarea romanului „Stele și gheață. Vol. 1” de Alexandru Lamba
ora 13.00 – lansarea volumului de poezii „Bestia obișnuinței” de Radu Gavan


ora 14.00 – lansarea romanului „Copiii pierduți ai anilor roșii” de Delia Oltea Rusu
ora 14.30 – întâlnire cu Laura Nureldin și seria „Demoni”


ora 15.00 – lansarea romanului „Angáraka. Vol. 1” de Lavinia Călina
ora 15.30 – lansarea romanului „Cronicile fetei lup. Vol. 1” de Cristina Nemerovschi


ora 16.00 – lansarea romanului „Dincolo de furtună” de Corina Ozon
ora 17.00 – lansarea textelor album „Sacoșa cu stele” de Iulia Șchiopu


ora 18.00 – lansarea romanului „Ajută-mă să nu dispar” de Petronela Rotar
ora 19.00 – lansarea romanului „Motanul s-a sinucis” de Gabriel Bota

Duminică, 24 noiembrie:
ora 14.00 – prezentarea noilor apariții din colecția Passport


Vă așteptăm cu drag!

Lecturi 210: Daniel O’Malley – Dosarele Checquy, Volumul 1: Nume de cod – Tura

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Daniel O’Malley – Dosarele Checquy, Volumul 1: Nume de cod – Tura (The Checquy Files I: The Rook, 2012) 624p., TPB, 13×20, Corint, 2019, Colecția Leda Edge, Trad. Alexandra Fusoi, Red. Shauki Al-Gareeb, 43.92 (54.9) lei, ISBN 976-606-793-633-9

Premii: Aurealis Award for Science Fiction Novel 2012

Nominalizări: Green Mountain Book Award Nominee 2016, Goodreads Choice Award Nominee for Paranormal Fantasy 2012

Nota Goodreads: 4.12 (43762 note)

Descrierea editurii: „Trupul pe care-l porți a fost cândva al meu.” Așa începe scrisoarea pe care Myfanwy Thomas o ține în mână atunci când se trezește într-un parc londonez înconjurată de cadavre care poartă mănuși din latex. Fără să aibă habar cine e, Myfanwy trebuie să urmeze instrucțiunile pe care i le-a lăsat fostul eu pentru a-și descoperi identitatea și a-i găsi pe agenții care vor s-o distrugă. Curând află că e o Tură, un membru de rang înalt al unei organizații secrete numite Checquy, care se luptă cu numeroasele forțe supranaturale din Marea Britanie. De asemenea, descoperă că și ea posedă o abilitate rară, posibil letală. În misiunea ei de a afla care membru din Checquy a trădat-o și de ce, Myfanwy întâlnește o persoană cu patru trupuri, o aristocrată care îi poate pătrunde în vise, o instituție secretă unde copiii sunt transformați în luptători letali și o conspirație mai mare decât și-ar fi putut închipui vreodată. Înțesat de personaje deopotrivă fascinante și fantastice, Nume de cod: Tura e un thriller ingenios, plin de suspans și umor, care marchează debutul ambițios al unui tânăr scriitor extrem de talentat.”

Încet, încet, se adună pe raft aparițiile de calitate (cel puțin cele care-i interesează cu adevărat pe cititorii hardcore ai acestui blog) în colecția Leda Edge a editurii Corint, păstorită de inspiratul Shauki Al-Gareeb. În opinia mea, probabil cel mai inspirat coordonator de colecție de gen de la noi la ora actuală, dar asta este o altă poveste și e doar o opinie personală. Așadar, am înțeles că romanul de față îi face pe unii să strâmbe din nas. Nu cred că are legătură cu „succesul” serialului de televiziune de pe Starz, apărut, iată, la vreo șapte ani distanță de la apariția acestui roman, primul dintr-o serie care mai cuprinde romanul „Stiletto” (apărut în 2016). Cam puțin, s-ar putea spune, din moment ce s-ar fi putut crede că, dat fiind subiectul mai mult decât generos, deja am fi putut avea pe piață cel puțin un roman pe an.

Dar să revenim la subiectul de mai devreme, cel cu strâmbatul din nas: s-ar părea că mulți cred că a fost scris la mișto, că autorul nu s-a luat prea în serios și, implicit, oroare, că astfel nu și-ar fi luat nici cititorii în serios. Într-o țară ca a noastră, cocoșată de un aparat birocratic înțepenit într-o vreme apusă de vreo două secole, când trebuie să ne plimbăm cu o roabă plină cu hârțoage ca să obținem o banală ștampilă, când îmbătrânim pe la cozi kilometrice, în fața unor ghișee din care ne rânjesc impertinent cucoane care au prins rădăcini pe niște posturi călduțe și bine plătite, de parcă ne-am plictisi pe acasă și n-am avea ceva mai bun de făcut decât să plimbăm hârtii prin tot orașul și să adunăm stive până-n tavan de dosare cu șină și bibliorafturi, tocmai noi ne găsim să ne plângem de o poveste care tocmai birocrația o ia peste picior. Îmi aduc aminte de un pasaj genial, nu am chef să stau să răsfoiesc cartea și nici nu mi l-am notat, deși ar fi trebuit, în care un personaj spune că regina Angliei nu poate fi salvată de la un atac al unor creaturi paranormale până ce nu sunt completate toate formularele necesare pentru a fi trimise trupele în ajutorul ei. Ce poate fi mai amuzant, mai amar și mai acid decât acest lucru? Spuneți, ce?

Faptul că Myfanwy Thomas, Tura, se trezește într-o zi în trupul unei tinere care este imediat atacată de o hoardă de creaturi paranormale care vor să-i mănânce fața? Că nu știe cine e, de ce o atacă tot soiul de creaturi malefice și ce e cu Academia ființelor paranormale tocmite de guvernul britanic să le facă de petrecanie creaturilor malefice sosite de pe alte tărâmuri? Că află că era însărcinată cu logistica, cu hârțoagele, secondată de o secretară beton, o adevărată stăpână a hârtiilor și-a formularelor, pentru această Organizație, numită în mod firesc Checquy, înainte de-a le da mână liberă oamenilor de acțiune ca să treacă la treabă? Nu înainte de-a completa documentele necesare, firește.

E o lume nebună, plină de creaturi neobișnuite, unele rele, altele bune. Sau mai puțin bune. Adică bune, dar cu intenții necurate. Adică unii sunt trădători și au dorințe de preamărire, sifonând banii Organizației bune pentru a-și sluji propriile interese (cum se întâmplă și în viața de zi cu zi, normal). Legând alianțe cu dușmani redutabili, ce s-au ocupat secole de-a rândul cu modificări nefirești ale trupului omenesc, făcându-l de nerecunoscut, devenind capabili de transformări de-ți stă mintea în loc, și care acum au călătorit din minuscula Belgie, de dincolo de Canalul Mânecii, în ploioasa Britanie, pentru a-i necăji pe supușii reginei.

În fine, la început pare destul de confuză povestea, amnezica Myfanwy aflând, treptat, cu ajutorul unor scrisori lăsate în casa pe care o va ocupa de aici înainte de cea al cărei trup îl ocupă în prezent și a cărei minte zburdă acum pe cine știe ce coclauri, cu ce se ocupa trupul de dinaintea ei. Cu combaterea elementelor paranormale, evident. Avem de-a face cu un fel de Academie de mutanți precum cea strânsă de profesorul Xavier în X-Men, cu scopuri oarecum asemănătoare cu ale mutanților concepuți de răposatul Stan Lee: apărarea binelui în fața răului. Acuma, că există și mutanți cu intenții mai puțin nobile, e un lucru normal, căci stă în firea omului, de la Adam și Eva încoace, să se lase ademenit de tot soiul de tentații. Așa că de ce-ar fi mutanții mai breji decât oamenii? Nu sunt și ei oameni, dar înzestrați cu puteri extraordinare? Însă oameni, până la urmă? Iar această Academie, Organizația Checquy, este structurată precum piesele de șah (n-am încercat niciodată să învăț să joc șah, așa că nu cunosc regulile), fiecare cu rolul său bine definit: Ture, Nebuni, Pioni, Regi, Cai, Regine. Lucru menit să iște construcții hilare, de genul Calul Cutare a sărit în ajutorul Nebunului Cutare.

Din toate aceste idei ar fi ieșit o poveste trăsnet, plină de suspans și adrenalină, mai ales dacă am fi avut mult mai multe creaturi malefice și pline de colți, gheare și lame tăioase care să le crească din corpuri. Bine, sunt câteva, iar două dintre cazuri, cel al fabricii de mucegai din Bath și cel al cubului cărnos din Bath sunt destul de înfricoșătoare și extrem de bine puse în scenă, însă, lăsând la o parte partea plină de ironie cu hârțogăraia și birocrația excesivă, povestea se pierde printre amintirile Turei Thomas, ca să ajungem să aflăm cum anume și-a pierdut aceasta memoria, și cam lasă de izbeliște, de multe ori, firul narativ din prezent. Acest aspect i l-am reproșat și eu de-a lungul cărții, fiind, în opinia mea, un punct slab. Dar poate că îmi doream eu ceva mai alert, ca să nu adorm seara cu cartea în mână. Însă australianul Daniel O’Malley, purtătorul de cuvânt al agenției care investighează accidentele de transport, a ales să spună o poveste altfel, într-un mod altfel. Dovada faptului că povestea a prins și că este una dintre poveștile fantasy bune ale ultimilor câțiva ani este nota mare de pe Goodreads, nu întotdeauna un reper sigur (vedeți cazul Cassandra…), dar de urmărit, de cele mai multe ori.

Per ansamblu, povestea este o măiastră combinație de urban-fantasy și new-weird (da, în sfârșit, un autor a venit cu geniala idee de-a combina cele două subgenuri, sau cel puțin e primul întâlnit de mine), condimentată generos cu expresii de un umor debordant, acid și ironic cât să placă, fără să irite. Traducerea ajută și ea enorm, surprinzând perfect expresii, glume și idei pline de miez. Cu toate că e stufoasă și ar mai fi mers aerisită, episoadele cu amintirile Turei Thomas din trecut, care o călăuzesc pe Tura Thomas din prezent, combinate cu stângăciile incredibile când vine vorba de relațiile cu lumea reală, reprezintă totuși, zic eu, un aspect necesar al poveștii, făcând practic, din acest personaj, un studiu de caz în sine. Recomandată! Lăsați ideile preconcepute, este o poveste fantasy de calitate care nu apare la cele două mari de la noi. Am zis!

Sub Apa Dragonului Strâmb – Fragment în avanpremieră din povestirea „Octavia”, de Daniel Timariu

Sub Apa Dragonului Strâmb

Volum de povestiri fantasy & fantastice

Coordonatori: Teodora Matei și Lucian-Dragoș Bogdan

în pregătire la editura Tritonic

Octavia de Daniel Timariu

– o povestire din seria Tenebre –

(fragment)

Cu o seară înainte fusesem să-l vizitez pe Pál, unul dintre nenumărații veri ai lui Farkaș, lovit de o mașină și dus de urgență la Județean. Am acolo un prieten din copilărie, Nuțu, care mă anunță de fiecare dată când se petrece ceva ieșit din comun. În seara aceea m-a sunat că un nebun, care mai mult mârâie decât vorbește, refuză orice ajutor. Când am ajuns, nu-mi venea să cred.

– Mai și pute a câine ud. Dracu știe de unde apar ăștia, unde dorm, în pădure?

Era întins pe un pat de rezervă, transpirat, cu osul femural rupt ieșindu-i de sub piele. Mi-a venit greață, nu înainte de a-i face semn că totul e în regulă. El nu s-a liniștit, dar cei doi polițiști erau vizibil ușurați.

– Îl cunoașteți, domnule?

– Domnul doctor, i-a corectat Nuțu.

– E clientul meu, i-am mințit politicos, ducându-mi un deget la tâmplă.

Am reușit într-un final să obțin pentru el o rezervă, unde am așteptat să vină medicul trimis de Farkaș.

– Ce s-a întâmplat?

Agitația îl sleise. Caninii îi ieșiseră din gură și lungi dâre de salivă se prelingeau pe lângă ei. Părul negru, scurt, era zburlit. Avea ochii neliniștiți și limba îi atârna într-o parte. Partea animalică, vârcolacul din el, prelua controlul trupului. Era rănit, iar noaptea se așternea tot mai repede. De ce nu venea odată Farkaș, de ce nu apărea medicul haitei?

A șoptit ceva, forțându-mă să-mi aplec urechea. Gâfâia și mirosea îngrozitor.

– Nu știu, totul tiltott. Numa’ ce ieșisem din pădure. Menekülő.

Îmi era neclar, ce voia să zică? Fugea sau era fugar? Cine îl fugărea? Și de ce s-a oprit? Atunci nu înțelegeam, totul era nou pentru mine. Prin sânge-mi curgea adrenalina în valuri, situația nu era prea bună. Nuțu, bunul meu prieten, bănuia unele lucruri, că prietenii mei nu erau chiar oameni obișnuiți, că nici eu nu mai eram eu, cel ce bătea munții Aninei, explorând peșterile și Cheile Nerei. Că moartea Laurei mă schimbase într-un fel de neînțeles pentru el. Prefera să stea deoparte. Nu punea întrebări, dar nici nu voia ca eu să-i dau mai multe detalii. Aveam o înțelegere nespusă și nu vedeam de ce aș fi rupt-o chiar atunci.

– Cine te-a accidentat?

– Autó.

Am dat din cap.

– Fugeai prin pădure, ai ieșit și te-a lovit mașina?

A dat la rândul lui din cap.

– Nici un zgomot. Az erdő felnőtt.

– Nu pricep.

– Atunci ieșit din ceață Kisasszony. M-am speriat tare, ea plâns mult și strigat la mine. Eu fugit cât putut, apoi totul a revenit și lovit autó.

Vedeam că suferă, dar nu-l puteam ajuta cu nimic. Doar să-i țin pe oameni departe de el și să-l ajut să lipăie niște apă. Vorbea tot mai greu, cuvintele, în română și maghiară, se împleteau cu mârâituri sonore. Ar fi fost bine ca Farkaș cu oamenii lui să ajungă cât mai repede, până nu se întâmpla o nenorocire.

E ciudat, peste mai mulți ani mă voi reîntâlni cu Pál chiar pe terasa casei mele din Moșnița Veche. La ei în pădure era o mare petrecere. Unul din vârcolacii lui Farkaș își adusese mireasă tocmai din Munții Pădurea Neagră. De mult timp cele două haite nu mai schimbaseră sânge și acum erau în culmea fericirii. Sute de vârcolaci veneau de prin munții Carpați și Balcanici pentru a vedea cu ochii lor noua alianță. Lupii, spuneau ei cu mândrie, își recăpătau vechile teritorii din Germania. Oamenii nu pot decât să se bucure. Până atunci, dădeau iama în proviziile de vin, bine ascunse sub casa mea.

Pál, cu trupul dezgolit, pe jumătate vârcolac, tocmai scosese din pivniță un butoi de cincizeci de litri când m-a văzut stând sub frunzișul viței-de-vie, cu o țigară între buze, admirându-i forța. Qiqirn, dulăul iadului, prietenul meu de nădejde, era cu ei, în negrul codrului, urmărind și învățând. Așa se exprimase el laconic când l-am întrebat ce dracu face acolo. Dar nu era doar el, mulți alți prieteni din Crâșma Satirului petreceau de trei zile. Numai eu, nici om, nici entitate, nu fusesem invitat, de parcă eram ruda cea săracă ce trebuie ținută în camera din dos până pleacă musafirii.

M-a salutat din cap și a dat să treacă pe lângă mine. A făcut câțiva pași, după care l-am auzit oftând și lăsând butoiul jos.

– Nu am apucat să-ți mulțumesc.

– Am și uitat.

De fapt, nu uitasem niciodată acea seară lungă în care trebuise să-l țin de mână și să-i cânt ca unui copil în așteptarea lui Farkaș.

– M-am luat cu altele, mai mult în pădure, știi tu. Timpul trece altfel. Eu mai rar prin oraș.

Am dat din mână împăciuitor.

– N-are nimic. Înțeleg.

– Nu vreau să crezi că sunt needucat, nu s-a lăsat el. Îmi știu obligațiile și cunosc legile care ne leagă. Vreau doar să spun că, tot timpul ăsta, am avut de gând să te caut și să-ți mulțumesc. Chiar așa!

Se ambala de unul singur și-mi părea rău să-l văd cum se punea într-o postură ridicolă. Dar dacă tot începuse să-mi răscolească memoria și dacă tot avea atâtea remușcări, am profitat.

– Uite… apreciez gestul tău, lămurește-mă cu ceva. Fă-mi un serviciu.

Și-a mutat greutatea de pe un picior pe altul, uitându-se lung la butoiul cu vin. Probabil că regreta slăbiciunea ce-l făcuse să se oprească.

– Păi da, sigur, dacă e ceva cu care să te ajut. Cu plăcere.

– Îmi ești dator, l-am făcut eu atent.

– Onoarea înainte de toate, a rostit el cu jumătate de glas.

– Ce ai văzut atunci, în seara aia, de te-a speriat atât de tare?

Semnal editorial 86: În curs de apariție la editura Tritonic, partea I

Preluare de pe blogul editurii Tritonic

O vorbă din bătrâni spune că toamna se numără bobocii. O mână de autori va număra, însă, dragonii. Un volum de proze fantasy și fantastice e pe cale să vadă lumina tiparului. Coordonat de Lucian-Dragoș Bogdan și Teodora Matei, Sub Apa Dragonului Strâmb reunește texte semnate de Daniel Timariu, Anamaria Ionescu, Lucian-Dragoș Bogdan, Lucian-Vasile Szabo, Teodora Matei, Liviu Surugiu, Raymond Clarinard, Cătălina Fometici, Monica Ramirez, Dănuț Ungureanu.

Așa cum ne-au obișnuit deja, cei doi au întocmit un volum unitar, pentru toate gusturile, cu basme reinterpretate sau născociri din alte lumi, numai bune de citit în seri reci și ploioase de toamnă.

Alex Anghel, detectivul celor două lumi, face o promisiune…
…iar în sanctuarul sufletelor rănite se face o alta, cu iz de răzbunare.
Moartea prințului moștenitor din Çeretkipi e înconjurată de mister…
…la fel cum e și cea a lumii interlope timișorene.
Există și basme pentru oameni mari…
…căci, până la urmă, ce este îmbătrânirea?
Cum se desfășoară o zi din viața unui motan tigrat…
…și ce s-a întâmplat după finalul operei Turandot.
Lumea artei ascunde, adesea, porți către lumi necunoscute…
…la fel cum o poate face și o banală fugă prin pădure.

Așteptarea fanilor lui Daniel Timariu și ai seriei Tenebre se apropie de sfârșit. Cel mai recent volum al seriei, Miercuri, stă sub semnul cifrei 3: nu doar ca poziție în seria dedicată Timișoarei văzute și nevăzute, însă, pe lângă Lumea Tenebrelor apare o altă realitate, iar echipei formate din Alex Teodor Anghel, detectivul celor două lumi, și câinele Qiqirn, cel cu 42 de forme i se adaugă un nou membru. Sau o nouă membră. Rămâne de văzut… pardon, citit!

Semnal editorial 77 + Fragment în avanpremieră: Daniel O’Malley – Nume de cod: Tura

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Traducere de Alexandra Fusoi.

„Trupul pe care-l porți a fost cândva al meu.”

Așa începe scrisoarea pe care Myfanwy Thomas o ține în mână atunci când se trezește într-un parc londonez înconjurată de cadavre care poartă mănuși din latex. Fără să aibă habar cine e, Myfanwy trebuie să urmeze instrucțiunile pe care i le-a lăsat fostul eu pentru a-și descoperi identitatea și a-i găsi pe agenții care vor s-o distrugă.

Curând află că e o Tură, un membru de rang înalt al unei organizații secrete numite Checquy, care se luptă cu numeroasele forțe supranaturale din Marea Britanie. De asemenea, descoperă că și ea posedă o abilitate rară, posibil letală.

În misiunea ei de a afla care membru din Checquy a trădat-o și de ce, Myfanwy întâlnește o persoană cu patru trupuri, o aristocrată care îi poate pătrunde în vise, o instituție secretă unde copiii sunt transformați în luptători letali și o conspirație mai mare decât și-ar fi putut închipui vreodată.

Înțesat de personaje deopotrivă fascinante și fantastice, Nume de cod: Tura e un thriller ingenios, plin de suspans și umor, care marchează debutul ambițios al unui tânăr scriitor extrem de talentat.

„Impresionant! […] Umorul sec, răsturnările de situație surprinzătoare și intriga bine meșteșugită fac din acest roman un câștigător.” PUBLISHERS WEEKLY

„Absolut convingător și captivant – foarte bine gândit și adesea ilar. […] Până și acest critic istovit, care îmbătrânește și care suferă de deficit de atenție, a fost dat pe spate.” LEV GROSSMAN, autorul romanului Magicienii

„O combinație inedită de Harry Potter, Vânătorii de fantome și Războiul lumilor, acest roman e îndrăzneț și ingenios, plin de spori, mâzgă și suspans – și are trei eroine cutezătoare (dintre care două împart același trup!).” KATHERINE NEVILLE, autoarea romanului The Fire

„Nume de cod: Tura are de toate – puteri secrete, organizații misterioase, cotloane întunecate, savanți excentrici și o rață care poate vedea viitorul. […] Vă spun cu mâna pe inimă că a trecut ceva timp de când nu m-am mai bucurat așa de un roman paranormal. […] Atât de bun e!” JAMES FLOYD KELLY, wired.com

Daniel O’Malley a absolvit Michigan State University și a obținut diploma de master în istorie medievală la Ohio State University. A revenit în Australia, țara sa natală, unde acum lucrează pentru guvern, fiind purtătorul de cuvânt al agenției care investighează accidentele de transport. Aflați mai multe pe www.rookfiles.com

Fragment în avanpremieră
1
Dragă Tu,
Trupul pe care‑l porți a fost cândva al meu. Cicatricea de pe interiorul coapsei stângi se află acolo pentru că, atunci când aveam nouă ani, am căzut dintr‑un copac și mi‑am străpuns piciorul. Plomba de la măseaua din stânga sus e rezultatul amânării vizitei la dentist timp de patru ani. Dar probabil că ție nu‑ți pasă prea mult de trecutul acestui trup. La urma urmelor, îți scriu această scrisoare ca s‑o citești în viitor. Probabil că te întrebi de ce ar face cineva așa ceva. Răspunsul e și simplu, și complicat. Răspunsul simplu e că știam că va fi necesar.
Răspunsul complicat s‑ar putea să dureze ceva mai mult timp.
Știi numele trupului în care te afli? Este Myfanwy. Myfanwy Alice Thomas. Aș spune că ăsta‑i numele meu, dar acum tu ai trupul, așa că bănuiesc că o să folosești și numele. Lumea are obiceiul să‑i pocească pronunția, dar mi‑ar plăcea să știi măcar cum să‑l spui. Nu susțin pronunția galeză tradițională, așa că pentru mine w este mut, iar f este accentuat. Așadar, mif‑an‑i. Simplu. De fapt, dacă stau să mă gândesc, rimează cu Tiffany.
Înainte să‑ți înșir povestea, trebuie să fii conștientă de câteva lucruri. În primul rând, ai o alergie gravă la înțepăturile de albină. Dacă te înțeapă și nu iei măsuri imediat, o să mori. Țin pe‑aproape chestiile alea ca niște stilouri‑injectoare‑cu‑epinefrină, așa că găsește unul dintre ele înainte să ai nevoie. Trebuie să fie unul în geantă, unul în torpedoul mașinii și câte unul în cam toate sacourile care sunt acum ale tale. Dacă te înțeapă vreo albină, scoate capacul chestiei ăleia, înfige‑l în coapsă și apasă. Ar trebui să fii în regulă. Vreau să spun că o să te simți ca naiba, dar n‑o să mori.
În afară de asta, n‑ai restricții alimentare și nici alte alergii, și ești în formă destul de bună. În familie există o tradiție de cancer de colon, așa că trebuie să faci controale regulate, dar încă n‑a apărut nimic. A, și nu ții deloc la băutură. Dar probabil că nu e cazul să afli asta încă. Sunt lucruri mai importante care să te îngrijoreze.
Din fericire, o să ai portofelul meu și, împreună cu el, toate cardurile alea mici de plastic, care sunt vitale pentru supraviețuirea în lumea electronică de azi. Permisul de conducere, cardurile de credit, cardul de sănătate, cardul de bibliotecă, toate îi aparțin lui Myfanwy Thomas. Mai puțin trei dintre ele. Iar acestea trei sunt, pentru moment, cele mai importante. O să găsești acolo un card de debit, un card de credit și un permis de conducere pe numele Anne Ryan, un nume care n‑o să aibă nicio legătură cu tine. Numărul personal de identificare pentru toate acestea este 230500. Asta‑i data mea de naștere, urmată de vârsta ta. Ești nou‑născută! Ți‑aș sugera să retragi imediat niște bani din contul lui Anne Ryan, să te duci la un hotel și să te cazezi sub numele ei.
Probabil că ești deja conștientă de această etapă următoare, pentru că, dacă citești scrisoarea asta, înseamnă că ai supraviețuit câtorva amenințări imediate, dar ești în pericol. Doar pentru că tu nu ești eu nu înseamnă că ești în siguranță. Împreună cu trupul ăsta, ai moștenit și anumite probleme și responsabilități. Du‑te și găsește‑ți un loc sigur și apoi deschide a doua scrisoare.
A ta,
Eu
Stătea tremurând în ploaie, privind cum dispar sub potop cuvintele din scrisoare. Din păr i se scurgea apă, buzele aveau gust sărat și o dureau toate. Sub lumina palidă a unui felinar aflat în apropiere, scotocise prin buzunarele gecii, căutând
vreun indiciu despre cine era, unde se afla și ce se petrecea. În buzunarul interior găsise două scrisori. Primul plic era adresat, simplu, Ție. Al doilea avea doar cifra 2 scrisă pe el.
Scutură supărată din cap și ridică privirea spre furtună, uitându‑se la fulgerul ramificat de pe cer. Bâjbâi în alt buzunar, iar degetele i se strânseră pe o formă voluminoasă. O scoase și văzu o cutie de carton lungă și îngustă care se îmbiba cu apă și se deforma. Pe o etichetă de farmacie era o denumire chimică lungă și numele Myfanwy Thomas. Strânse degetele și simți plasticul dur al stiloului cu epinefrină, apoi puse cutia la loc în buzunar.
Deci sunt Myfanwy Thomas, își zise ea cu amărăciune. N‑am parte nici măcar de luxul de a nu ști cum mă cheamă. N‑am
ocazia să încep o viață nouă. Oricine o fi fost Myfanwy Thomas, a reușit să mă bage într‑o groază de belele. Își trase nasul
și și‑l șterse cu mâneca. Se uită împrejur. Un fel de parc. În jurul luminișului, sălciile își plecau crengile lungi, iar ea stătea
într‑un loc care fusese o pajiște, dar devenea rapid o groapă plină de noroi. Luă o hotărâre, își trase picioarele din clisă
și păși cu grijă peste cercul de cadavre împrăștiate în jurul ei. Erau toate nemișcate și toate purtau mănuși de latex.
Când ajunse la ieșirea din parc, își strângea brațele în jurul corpului și era udă leoarcă. Aducându‑și aminte avertismentul
din scrisoare, fusese prudentă, cercetând împrejurimile în căutarea vreunui atacator ascuns printre copaci. Deasupra ei
bubui un tunet, iar ea tresări. Cărarea o scosese din parc, iar acum se holba la peisajul din fața ei. În mod clar, parcul era în mijlocul unui soi de zonă rezidențială — înainte se afla un șir de case în stil victorian. Fără îndoială, erau drăguțe, se gândi ea mohorâtă, dar nu era în dispoziția necesară ca să le aprecieze așa cum meritau. La niciuna dintre ferestre nu se vedeau lumini și începuse să bată un vânt rece. Totuși, miji ochii spre capătul drumului și distinse o strălucire puternică în depărtare, care promitea vreun fel de complex de afaceri. Oftând, porni în direcția aceea, vârându‑și mâinile la subraț ca să le oprească din tremurat.
După o vizită la un bancomat și un apel făcut dintr‑o cabină telefonică destul de degradată, stătea pe bancheta din spate
a unui taxi, fiind transportată spre un hotel de cinci stele. Se uită în urmă în câteva rânduri, verificând dacă o urmăresc alte mașini, și o dată îi ceru șoferului să întoarcă în drum de două ori. Nu se petrecu nimic suspect, deși taximetristul îi aruncă priviri ciudate în oglindă. Când ajunseră în cele din urmă la hotel, mormăi ceva despre un iubit care o urmărește, iar șoferul dădu din cap înțelegător, zăbovind cu privirea pe chipul ei. Studenții la discipline hoteliere care fuseseră încărcați cu serviciul la poartă în schimbul de noapte fură la înălțimea pregătirii și nici nu clipiră când îi deschiseră ușa unei femei ude fleașcă. Trecu prin holul splendid, lăsând o dâră de picături de apă pe pardoseală.
Recepționera impecabil îmbrăcată și coafată (la trei dimineața! Ce soi de robot monstruos era femeia asta?) își înăbuși politicos un căscat și abia deschise ochii când persoana care se prezentase șovăitor drept Anne Ryan se cază fără rezervare sau bagaje. Băiatul de serviciu nu prea reuși să pară treaz, dar reuși s‑o conducă în cameră și să mânuiască în locul ei chestia cu cardul. Iar ea neglijă să‑i dea bacșiș, dar bănui că înfățișarea ei extenuată o să‑i câștige iertarea în această privință.
Se dezbrăcă și respinse ideea de a face baie plecând de la premisa că s‑ar putea să adoarmă în apă și să se înece într‑o
uitare cu mireasmă de flori. Făcu un duș, în schimb. Văzu vânătăi enorme înflorindu‑i pe trup. Gemu de durere când se
lăsă pe vine ca să ia săpunul, apoi își termină dușul, se înveli într‑un halat mare și pufos și se împletici în dormitor. Prinse
o mișcare cu coada ochiului și se holbă la străina din oglindă.
Se uită automat la chip, care era dominat de doi ochi vineți amenințători. Fir‑ar al naibii! își zise ea. Nu mă mir că taximetristul a crezut povestea cu iubitul periculos. Părea că încasase două lovituri zdravene, iar albul ochilor era injectat din cauza lacrimilor. Buzele erau jupuite și roșii, și usturau tare când le linse.
— Cineva a încercat să te zvânte în bătaie, îi spuse fetei din oglindă.
Chipul care o privea de‑acolo era îngust, și deși nu era frumos, nu era nici urât. Sunt greu de descris, se gândi. Trăsături greu de descris, cu păr negru până la umeri. Hmm. Descheie halatul și se uită cu un ochi critic la trup.
Aici se potrivesc o grămadă de adjective care încep cu litera S, își zise încruntată. Scundă. Sfrijită. Sâni mici. Genunchi scorojiți (deși probabil că asta era doar ceva temporar). Își aminti ceva din scrisoare și își pipăi interiorul coapsei stângi. O micuță cicatrice întărită. De când a căzut din copac și și‑a străpuns piciorul ăsta când avea nouă ani, se gândi. Trupul nu arăta foarte în formă, dar părea, din fericire, scutit de celulită. Picioare rase. Un epilat în zona inghinală conservator și recent. Mai ieșiseră la iveală și alte vânătăi, dar nu ascundeau faptul că nu deținea un corp deosebit de atrăgător. Cred că m‑aș putea descurca mai bine de‑atât, își zise ea. N‑o să fiu în stare să ajung la nivelul Sexy, dar aș putea reuși să mă descurc cu Drăguță. Dacă am un buget suficient de mare. Sau măcar niște cosmetice cu care să‑mi fac treaba.
Privirea i se mută de pe trup la reflexia camerei din spatele ei. Și iată‑l, un pat imens cu perne pufoase, o pătură care părea foarte moale și cearșafuri albe așa de apretate, că le‑ai fi putut folosi să sculptezi. Era aproape exact ce‑i trebuia. Ce bine ar fi fost dacă avea și o… Avea! O bomboană pe pernă! Ei bine, dacă era și o bomboană pe pernă, atunci merita să se împleticească peste covorul uriaș ca să ajungă până acolo. Covorul era moale și ar fi putut lesne să se prăbușească pe el, dar gândul la bomboana de pe pernă era de‑ajuns s‑o îmboldească înainte. Târându‑și picioarele, șontâcăi și reuși să adoarmă fără să moară înecată cu bomboana.
Avu vise derutante, deși mai târziu, când se trezi, se întrebă dacă erau derutante doar pentru că oamenii pe care‑i visase
erau din vremurile de dinainte de amnezie. Dar chiar și în timp ce visa era derutată. Săruta pe cineva, dar nu‑l putea vedea. Nu putea decât să‑l simtă și să se înfioare. Iar când limba lui îi pătrunsese în gât, nu intrase în panică.
Apoi era așezată la ceai într‑o încăpere plină de ferigi, cu podeaua cu dale albe și negre. Atmosfera era încinsă și umedă, iar în fața ei ședea o doamnă mai în vârstă, îmbrăcată în veșminte victoriene. Doamna sorbea gânditoare din ceașcă și o țintuia cu ochii ei ciocolatii calmi.
— Bună seara, Myfanwy! Îți cer scuze că‑ți tulbur somnul, dar mă simt obligată să‑ți mulțumesc.
— Să‑mi mulțumiți?
— Myfanwy, să nu crezi că nu înțeleg ce‑ai făcut pentru mine, zise cu răceală doamna. Îmi displace să‑ți fiu datoare, dar, mulțumită ție, a fost înlăturată o amenințare la adresa mea și a familiei mele. Dacă se întâmplă să‑ți pot întoarce vreodată
serviciul, presupun că sunt nevoită s‑o fac, oricât de supărător ar fi. Ceai?
Îi turnă o ceașcă lui Myfanwy și bău dintr‑a ei. Myfanwy gustă șovăitor și se trezi că‑i place.
— E delicios, spuse ea politicos.
— Mulțumesc! veni replica neatentă.
Femeia se uita curioasă împrejur.
— Ți‑e bine? E ceva ciudat…
Vocea i se stinse, iar ea o cercetă gânditoare pe Myfanwy.
— Mintea ți‑e diferită. Ți s‑a întâmplat ceva; e aproape ca și cum…
Se ridică brusc, dărâmându‑și scaunul, care se preschimbă în abur, și se dădu înapoi de lângă masă. Plantele se zbătură,
trăgându‑se în jurul ei.
— Cine ești? Nu înțeleg. Nu ești Tura Thomas, și totuși ești!
— Myfanwy Thomas și‑a pierdut memoria, îi explică femeia mai tânără cu glas egal, cu detașarea aceea bizară a viselor.
Eu sunt cea care s‑a trezit.
— Ești în trupul ei, zise tărăgănat doamna.
— Da, răspunse Myfanwy fără tragere de inimă.
— Ce neplăcut! spuse doamna în vârstă oftând. O tură care nu‑și aduce aminte cine este.
Se lăsă tăcerea.
— O tâmpenie.
— Îmi pare rău! zise Myfanwy, apoi se simți caraghioasă
că‑i cerea scuze.
— Da, bine. Lasă‑mă o clipă. Trebuie să mă gândesc.
Femeia în vârstă se plimbă de colo‑colo câteva minute, oprindu‑se din când în când să miroasă florile.
— Din nefericire, domnișoară, n‑am timp să cântăresc toți factorii aici. Am și eu problemele mele și nu te pot ajuta activ,
aici sau în lumea reală. Orice mișcări neobișnuite din partea mea ne‑ar pune pe amândouă în pericol.
— Nu‑mi datorați ceva? întrebă Myfanwy. Thomas v-a ajutat.
— Tu nu ești Thomas! se răsti doamna, iritată.
— Nu cred că o să se întoarcă să‑și recupereze datoriile, spuse Myfanwy sec.
Doamna în vârstă cedă.
— Un punct de vedere corect. Dar nu pot decât să‑ți păstrez secretul. N‑o să fac nicio mișcare împotriva ta și nici n‑o să
spun nimănui ce ți s‑a întâmplat. Tot restul e la latitudinea ta.
— Asta‑i tot? întrebă Myfanwy neîncrezătoare.
— E mai mult decât îți dai tu seama, și ar putea fi foarte important. Acum trebuie să plec, iar tu ai face bine să te trezești.
Plantele din jurul lor se zbătură din nou și începură să se retragă. Din tavanul de sticlă de deasupra începu să se lase
întunericul.
— Hei, stați o clipă! spuse Myfanwy, iar doamna păru surprinsă.
Ridică o sprânceană, iar întunericul care se răspândea în încăpere se opri deasupra capetelor lor.
— N‑o să fiți de mai mult ajutor?
— Nu, răspunse doamna în vârstă cu oarecare uimire.
Ședea din nou la masă.
— Categoric nu ești Myfanwy Thomas, observă ea în timp ce‑și turna încă o ceașcă de ceai. O seară bună!
— O seară bună! răspunse Myfanwy.
Doamna ridică din nou din sprânceană, iar Myfanwy simți cum roșește. Era clar că ar fi trebuit să spună altceva, și simți plutind o amintire vagă — o bucățică din memoria ei pe moarte.
— O seară bună… doamnă?
Doamna încuviință din cap.
— Ei bine, se pare că n‑ai uitat totul.
Se trezi și bâjbâi pe lângă pat după întrerupător. Ceasul îi spuse că era ora șapte dimineața. Deși era extenuată, n‑avea nicio șansă să adoarmă la loc. Pur și simplu îi goneau prin cap prea multe întrebări. Care era treaba cu visele? Trebuia să le ia în serios?
I se părea o idee necinstită să acorde mai multă importanță visului cu discuția decât celui cu sărutul profund. Totuși, visul
cu discuția fusese incredibil de intens. Credea oare că visele sunt mesaje ale subconștientului? Era ușor înclinată să le respingă, considerând că e vorba de creierul ei care cernea prin deșeurile gândurilor în timp ce dormea, dar nu era foarte sigură.
Și, în definitiv, cine era Myfanwy Thomas asta? O turturea? Asta nu era un soi de pasăre? Era clar că visul putea fi pus la îndoială, ținând cont că nu lucra în ture. Lipsa penelor, se gândi ea sarcastic, era doar un indiciu. Așa cum stăteau lucrurile, habar n‑avea de nimic. Câți ani avea? Era măritată? Niciun inel pe vreun deget; nicio urmă nebronzată incriminatoare. Avea serviciu? Nu se gândise să verifice balanța conturilor mai devreme. Fusese prea ocupată să nu moară înghețată. Avea familie? Prieteni? Cu un oftat și apoi câteva gemete de durere, se rostogoli din patul ei confortabil și își târî picioarele prudent până la masa unde‑și aruncase geaca. Genunchii juliți o usturară când se aplecă, iar pieptul o durea dacă respira prea adânc. Era cât pe ce să golească buzunarele când îi căzură ochii pe telefon și pe meniul de alături.
— Bună ziua, sunt camera cinci‑cinci‑trei.
— Da, bună dimineața, doamnă Ryan! spuse o voce rafinată și, din fericire, lipsită de îngâmfare. Cu ce vă pot ajuta?
— Ăăă, aș vrea să comand micul dejun. Aș putea căpăta cafea, niște clătite cu afine, niște suc de portocale, niște pâine
prăjită, niște marmeladă și două fripturi crude?
Uluitor, nu urmă nicio tăcere stupefiată; glasul de la celălalt capăt al firului acceptă vesel să le trimită pe toate în cameră.
— Am nevoie de fripturi pentru ochi; am avut un accident, se simți ea obligată să explice.
— Bineînțeles, doamnă Ryan, ajungem imediat.
Mai întrebă și dacă hotelul poate să‑i spele rapid singurul rând de haine, iar vocea de la telefon promise să trimită imediat pe cineva să le ia.
— Mulțumesc! spuse ea privind pe fereastră.
Furtuna încetase peste noapte, iar acum cerul era senin. După câteva minute se abătu spre ușile care dădeau pe balcon. Era pe punctul să le deschidă când se auzi o bătaie discretă la ușă. Ține minte, își spuse, cineva te‑a bătut de te‑a rupt și cineva încă te mai urmărește. Aruncă o privire pe vizor și văzu că era un tinerel timid în uniformă de hotel, cu un coș gol de rufe. Observă dâra de haine mototolite și umede care ducea până la baie și‑și alungă paranoia. Sunt dispusă să risc de dragul hainelor curățate. Deschise ușa, îi mulțumi tânărului și, roșind, își strânse în grabă hainele distruse și le puse în sacul care aștepta. Apoi, simțindu‑se vinovată pentru hamalul căruia nu‑i dăduse niciun ban aseară, îi dădu acestuia un bacșiș generos.
Se uita la jurnalul de știri de dimineață și se minuna de lipsa informațiilor despre cadavre într‑un parc când sosi micul
dejun și fu așezat cu grijă în fața ei, determinând un nou bacșiș disproporționat. Se așeză, scotoci prin buzunarele gecii și scoase plicul etichetat cu grijă 2. Doar uitându‑se la el și se simțea ușor iritată de femeia care‑l scrisese, femeia care o pusese în situația asta. O să mă uit la el imediat, se hotărî ea. După ce beau niște cafea. Îl puse deoparte, își luă portofelul și ciuguli niște pâine prăjită în timp ce se uita la carduri. Erau două permise de conducere, unul dintre ele confirmând că într‑adevăr era Myfanwy Alice Thomas. Adresa nu‑i trezi niciun fel de amintire, deși observă intrigată că părea să fie mai degrabă o casă decât un apartament. Îi descria părul ca fiind castaniu, ochii, albaștri, iar vârsta, 31 de ani. Se uită la poză cu dezaprobare. Trăsături banale, palidă, cu sprâncene care aveau voință proprie.
În portofel mai erau câteva carduri de credit și de debit, și o notiță scrisă de mână, care spunea: Apreciez ce încerci să faci,
dar nu ești tocmai genul de persoană care‑și poartă inima în portofel.
— Foarte distractiv, își zise. Se pare că înainte să‑mi pierd memoria credeam că sunt destul de amuzantă.
Cercetarea celorlalte buzunare scoase la iveală un pachet cu batiste, un telefon mobil cu bateria descărcată și un permis
de trecere cu o clemă pe el. Petrecu vreo câteva minute cercetând fără succes acest ultim obiect, care era gros cât patru carduri de credit și avea pe el doar o fotografie mohorâtă și un cod de bare. În cele din urmă, lăsă deoparte geaca și bău o gură zdravănă de cafea foarte bună. Era cel mai potrivit moment să citească o scrisoare de la ea însăși. Nu putea decât să spere că aceasta era mai lămuritoare decât cea de dinainte. Ei bine, măcar asta era tipărită, nu scrisă de mână.
Dragă Tu,
Ai observat că nu‑ți spun Myfanwy? Și asta, din două motive. Primul, consider că ar fi oarecum nepoliticos să‑ți impun numele meu, și al doilea, ei bine, e prea bizar. Vorbind de chestii bizare, presupun că te întrebi cum am ajuns să scriu scrisorile astea, cum am știut că o să fie necesare.
Te întrebi cum de știu viitorul.
Păi, am vești proaste pentru tine. Nu sunt mediu. Nu pot să văd ce urmează. Nu pot să prezic numerele la loto de diseară, ceea ce e chiar păcat, pentru că ar fi extraordinar de util. Dar în ultimul an am fost abordată de câteva persoane care susțineau că‑mi pot vedea viitorul. Străini fără legătură între ei. Unii dintre ei știau că au din când în când străfulgerări premonitorii, în timp ce alții nu puteau nici măcar să explice de ce au venit la mine pe stradă. Avuseseră vise, viziuni, presentimente. La început, am bănuit că nu erau altceva decât nebuni oarecare, dar, pe măsură ce se tot întâmpla, a devenit tot mai greu să nu‑i iau în seamă.
Așa că știu de ceva vreme că o să te trezești stând în ploaie, fără să‑ți aduci aminte cine ești. Știam că o să‑ți vii în fire înconjurată de morți care poartă mănuși. Știam că o să zacă pe jos după ce au fost „doborâți violent”, după cum a spus o bătrână remarcabil de țăcănită care mi‑a vorbit pe stradă la Liverpool.
Mă întreb dacă ești făcută din bucăți ale mele. Sau ești o persoană cu totul nouă? Nu știi cine ești, de asta măcar pot să fiu sigură, dar ce a mai dispărut? Presupun că n‑ai de unde să știi că Jane Eyre este cartea care‑mi place cel mai puțin de pe lumea asta. Sau că orice carte scrisă de Georgette Heyer e preferata mea. Îmi plac portocalele. Îmi plac produsele de patiserie.
— Îți plac clătitele? se întrebă fata din camera de hotel, mușcând din minunăția umplută cu afine. Mie clar îmi plac. Ar fi
trebuit să spui.
Ca să spun adevărul, toată chestia asta mi se pare îngrijorătoare. Am o viață ordonată și confortabilă. E o idee
neconvențională, dar am reușit să fac lucrurile să meargă. Și acum nu pot decât să pun lucrurile cap la cap, din ce mi s‑a spus.
1. Știu că o să‑mi pierd memoria. N‑am nicio idee de ce, dar o să încerc să fiu pregătită și să‑ți ușurez cât se poate situația.
2. Știu că tu sau eu o să fim atacate, o să luptăm și o să învingem. Pun rămășag că ultima parte e a ta. Eu sunt foarte bună la capitolul organizare, dar nu mă lupt. Ochii vineți sunt probabil ai mei, totuși. Ăsta‑i genul de lucruri care par să mi se întâmple mie.
3. Știu că bărbații care m‑au atacat purtau toți mănuși de latex, ceea ce e foarte important. Știu că nu pare mare lucru, poate o perversiune întâmplătoare. Tu nu înțelegi semnificația, dar eu, da, și o să‑ți explic, dacă vrei. În momentul ăsta nu trebuie să știi decât că o persoană în care ar trebui să pot avea încredere a decis că trebuie să fiu înlăturată. Nu știu exact cine. Nu știu de ce. S‑ar putea să fie din cauza unui lucru pe care încă nu l‑am făcut.
Nu pot fi sigură că o să citești scrisoarea asta; nu pot să fiu nici măcar sigură că o să citești prima scrisoare. Am pus exemplare în toate hainele și gecile pe care le am, ca să mă asigur că le vei avea la îndemână când ai nevoie de ele. Nu pot decât să sper că știința mea limitată despre viitor o să‑ți fie utilă și că o să obții și o perspectivă proprie.
Și că o să port o haină când se întâmplă.
În orice caz, trebuie să înfruntăm faptele. E o alegere pe care trebuie s‑o faci, pentru că eu n‑am s‑o fac pentru tine. Poți să renunți la viața mea și să te duci să‑ți clădești o viață nouă. Dacă asta alegi, atunci va trebui să pleci din țară, dar trupul ăsta vine însoțit de o grămadă de bani — mai mult decât suficienți ca să‑ți asiguri o viață confortabilă. Am lăsat instrucțiuni despre cum să‑ți creezi o nouă identitate și o listă cu nume și fapte pe care le poți folosi ca să te aperi. N‑o să fie niciodată o viață complet sigură, dar o să fie pe cât de sigură pot să ți‑o asigur eu, o persoană care știe cum să se pregătească.
Sau poți hotărî să preiei viața mea. Poți să afli de ce ai fost trădată. Am mai spus că viața mea a fost bună, și așa și e. Trupul în care te afli a fost destul de privilegiat ca să aibă avere, putere și cunoștințe pe care oamenii obișnuiți nici nu le visează. Poți să ai și tu toate lucrurile astea, dar alegerea asta o să fie periculoasă. Dintr‑un motiv oarecare, a fost comisă o nedreptate împotriva amândurora. O nedreptate împotriva ta, pentru că tu n‑ai făcut nimic, și o nedreptate împotriva mea, pentru că nu pot să cred că o să fac ceva ca s‑o merit.
Deci asta‑i alegerea pe care trebuie s‑o faci. Necinstit? Categoric. Dar tot trebuie s‑o faci. În plic sunt două chei, și ambele sunt pentru casete de valori de la banca Mansel de pe Bassingthwaighte Street din City; 1011‑A conține materialele de care ai nevoie ca să pleci și 1011‑B te instalează în viața mea. Nu te‑aș învinovăți, indiferent ce decizie ai lua.
Nu‑ți doresc decât tot binele. Orice faci, ai grijă până deschizi caseta. Ține minte, te vor moartă.
A ta,
Myfanwy Thomas
Puse scrisoarea pe masă, luă ceașca de cafea și se duse la ușa balconului. Ezită, dar apoi își alungă temerile. Nu m‑a urmărit nimeni, își zise. N‑o să fie lunetiști care să mă aștepte să ies. Revino‑ți! Deschise ușa și ieși în lumina dimineții. Era o zi frumoasă. De jur împrejurul ei se aflau camere de hotel în care lumea mânca aproximativ aceeași mâncare ca și ea, și balcoane unde se bucura de aceeași strălucire a soarelui de iarnă târzie și privea același abur care ieșea din piscina încălzită (și complet pustie). Dar își imagină că era probabil singura persoană care era pe punctul de a decide cine avea să fie.
Păi, domnișoară Thomas, povestea ta e foarte convingătoare, medită ea. Ai încercat în mod deliberat să mă ațâți să pornesc într‑un soi de căutare a dreptății. Nu mi‑ai dat detalii despre viața pe care o moștenesc. Vrei să fiu curioasă. Și, deși tot n‑am idee cine sunt, se pare că am o predilecție pentru intrigă.
Nu știu dacă mi se trage de la tine, își zise ea, dar am destul bun‑simț ca să‑mi dau seama că mica ta misiune ar însemna să alerg după cai verzi pe pereți. Și nu sunt nici pe departe intrigată de promisiunea de „avere, putere și cunoștințe pe care oamenii obișnuiți nici nu le visează”. Mă auzi pe undeva, prin străfundul creierului ăstuia? Dacă da, atunci ascultă aici: nu te da mare, scumpo. Viața ta nu mă atrage absolut deloc.
Ridică privirea spre nori, la care nu‑și aducea aminte să mai se fi uitat vreodată. Bău cafeaua și, deși știa că e bună și îi plăcea cu lapte și zahăr, nu‑și aducea aminte să mai fi băut vreodată cafea. Își putea aminti mișcările de care avea nevoie ca să înoate în stil fluture, deși nu‑și aducea aminte să fi intrat vreodată într‑o piscină. Erau foarte multe amintiri de clădit și experiențe de care știa că o să se bucure.
Dacă o să încerce să mă omoare cineva, atunci vreau să fiu undeva, departe, și vreau să cheltuiesc cât de mulți bani mi‑ai
lăsat moștenire. O să compensez cu bun‑simț curajul care ți‑a lipsit ție. Se întoarse în cameră, luă un pix și încercui hotărât 1011‑A.
Stătea întinsă în pat cu o friptură peste fiecare ochi, gândindu‑se ce avea să facă mai departe. Erau câteva lucruri care
trebuiau rezolvate. Întâi, cum să ajungă la bancă fără să atragă atenția (și, ulterior, pumnul) vreunui psihopat cu un fetiș pentru mănușile chirurgicale? În al doilea rând, unde voia să se ducă după ce deschidea ușa spre noua ei viață? Prima problemă părea relativ simplă. În panica din seara de dinainte, scosese o sumă destul de mare de bani. Cu siguranță suficient cât să închirieze o mașină cu șofer care s‑o ducă la bancă. În ceea ce privea a doua problemă, ei bine, cu toate greșelile ei evidente, domnișoara Myfanwy Thomas nu i se părea o mincinoasă. Se aștepta să găsească tot ce‑i trebuie în cutia 1011‑A. Thomas spusese că o să fie instrucțiuni și sfaturi despre cum să‑și clădească o nouă viață. Firește, mai rămânea întrebarea dacă nu cumva Myfanwy Thomas nu decisese să ia averea pe care susținea că o deține și să fugă ea însăși din țară înainte să‑și piardă memoria. Ar fi putut preîntâmpina amnezia și s‑ar fi putut bronza pe vreun balcon din Borneo dacă ar fi avut curaj. Deci ce s‑o fi oprit?
Probabil că a fost numărul de preziceri pe care le‑a primit, se gândi ea. Dar ce fel de om crede niște „medii” oarecare de pe stradă? Și dacă Thomas era sigură că atacul va avea loc, era la fel de sigură și că eu o să scap cu viața ei. Thomas era prea timidă ca să‑și schimbe soarta, dar eu n‑o să fiu!
Plină de o siguranță bruscă, își dădu deoparte cu grijă fripturile de pe ochi și cercetă rezultatul în oglindă. Umflătura se
retrăsese, dar vânătăile erau negre și perfect conturate. Aveau să treacă zile întregi până să se șteargă, iar durerea era în continuare o problemă. Se îndreptă spre baie ca să‑și curețe zeama de carne de pe față și din păr, oprindu‑se doar cât să ia un Toblerone din minibar.
Trei sferturi de oră mai târziu, se urcă într‑o mașină care o aștepta și se lăsă dusă confortabil în City. Hainele erau curate,
părul mirosea mai degrabă a flori decât a carne crudă și era cu mintea preocupată de ce avea să facă de‑acum încolo cu viața ei. În mod clar, ea și Thomas erau persoane diferite. Mă rog, era recunoscătoare pentru ce îi fusese lăsat, iar fata care trăise în corpul ei putea să se odihnească în pace. Cuprinsă de o toană, îi ceru șoferului să treacă pe lângă câteva dintre principalele puncte de interes din Londra. Când trecură prin Trafalgar Square și pe lângă catedrala St. Paul, privi cu ochii mijiți. Știa locurile, dar numai ca și cum ar fi citit despre ele sau le‑ar fi văzut în poze.
Mașina neagră și lungă opri lin în fața băncii, iar șoferul încuviință amabil din cap când i se ceru să aștepte. Mă întreb
dacă și Thomas avea același gust pentru lux. Dacă nu, e păcat, pentru că‑și putea permite. După micul dejun, își verificase
balanța conturilor pentru toate cardurile la un bancomat din hotel și rămăsese încântată de numărul zerourilor care apăruseră. Dacă asta era averea despre care vorbise Thomas în scrisoare, atunci avea s‑o ducă foarte confortabil. Dacă mai era și altceva, atunci avea să fie o viață excesiv de bună. Coborî din mașină și urcă treptele, privind discret în jur în căutarea celui mai vag semn că ar fi urmărit‑o cineva. Nevăzând nici urmă de mănușă sau de persoană care să se uite în direcția ei, se destinse și intră.
Va trebui să‑mi găsesc un nume, presupun. Categoric n‑o să folosesc Myfanwy Thomas dacă încerc să scap de trecut. Și nu‑s deosebit de încântată nici de Anne Ryan. Probabil că e riscant să iau vreo hotărâre înainte să știu ce a pus la cale Thomas. S‑ar putea să existe un pașaport sau așa ceva. Deși mi‑a plăcut întotdeauna numele Jeanne.
Sau cel puțin cred că mi‑a plăcut întotdeauna.
Încă gândindu‑se la asta, urmă semnele, luă liftul până la sala unde se aflau cutiile de valori, deschise ușile groase de lemn și se îndreptă spre recepționeră.
— Bună dimineața, sunt Anne Ryan! spuse ea, arătând permisul de conducere.
Recepționera se ridică, încuviințând din cap. Purta mănuși de latex. Și, înainte ca femeia care fusese înainte Myfanwy Thomas să apuce să scoată vreo vorbă, recepționera se răsuci și o pocni în față.
Zbură înapoi, cu durerea erupându‑i în ochi, și scoase un șuierat ca de tren. Printre stelele care‑i pluteau în ochi zări trei
bărbați intrând în încăpere și închizând ușile în urma lor. O înconjurară, iar unul dintre ei se aplecă peste ea cu o seringă hipodermică în mână. Cuprinsă brusc de furie, își ridică piciorul și‑l pocni tare între picioare. Țipând, bărbatul se îndoi de
durere, iar ea îi trase un pumn, lovindu‑l puternic în bărbie. Bărbatul se împletici înapoi și intră într‑unul dintre ceilalți,
iar ea se ridică de jos, cu dinții dezgoliți și panica începând s‑o cuprindă când își dădu seama că habar n‑are cum să se bată. Totuși, anumite lucruri erau clare. Îl îmbrânci pe bărbatul pe care‑l lovise rău, trimițându‑l, împreună cu prietenul lui, în zid. Cel de‑al treilea bărbat și femeia se traseră în spate, aproape părând că ezită s‑o atingă. Observă că și bărbații purtau mănuși de latex. Femeia îi aruncă o privire întrebătoare bărbatului rămas în picioare.
Profitând, sări spre femeie, gândindu‑se că ar fi ținta mai ușoară. Nu păreau să aibă arme, și până acum numai femeia
păruse dispusă s‑o lovească. Totuși, în loc să se izbească de victima ei, se trezi aruncată și prinsă într‑un fel de strânsoare
dureroasă. Fusese doborâtă de niște experți. Îmi pare rău, Thomas! Se pare că m‑ai supraestimat. Unul dintre bărbați veni și o lovi zdravăn. Durerea o zgâlțâi, iar ea se trase în strânsoarea femeii. Javra se împinse ușor în brațul ei și avu senzația că mai multe oase erau pe punctul de a se rupe. Apoi o pocni bărbatul.
— Nemernicilor! țipă ea.
Primul bărbat șchiopătă spre ea, ținând seringa în mână. O cuprindea durerea și, când femeia îi smuci din nou brațul,
izbucni agonia. Închise ochii și urlă. În toată lumea nu mai exista decât urletul, acoperind orice altceva, chiar și durerea.
Aerul îi era împins afară din plămâni și nu mai simțea și auzea nimic altceva în afara vocii ei. Când deschise ochii și trase aer în piept, își dădu seama că nu o mai ținea nimeni. În schimb, pe podea zăceau patru oameni, zvârcolindu‑se necontrolat.
Ce dracu’ s‑a întâmplat adineauri? Ce‑am făcut?
Se împletici gâfâind, dar refuză să se prăbușească. Privi în jur, așteptând să mai intre și alții, dar nu apăru nimeni. Nici
măcar personalul băncii? se întrebă nedeslușit, însă se pare că ușile erau destul de groase ca să înăbușe tot zgomotul luptei. Primul ei instinct era să fugă, dar apoi fu cuprinsă de o hotărâre formidabilă. Existența ei până în acest moment fusese stranie, e drept, dar luase decizii pe baza informațiilor pe care le adunase. Acum, nu mai putea avea încredere în nimic din ceea ce crezuse că înțelege. Orice presupuneri vagi făcuse despre cine era sau ce i se întâmplase lui Myfanwy Thomas erau în mod vădit profund greșite. Erau mult mai multe decât bănuise ea, și voia să știe totul.
Cu grijă, căută prin buzunarele recepționerei, făcând tot ce putea ca să nu dea atenție zvârcolirilor tot mai slabe. Nimic. O
cercetare fugitivă a biroului scoase la iveală un sertar cu chei numerotate, fiecare aflată în câte un compartiment. Găsi cheile care se potriveau cu cele pe care le avea deja și, pășind peste oamenii de pe podea, intră în încăperea unde se aflau cutiile de valori. Cu un icnet, descoperi o femeie fără cunoștință, având un ecuson care arăta că ea este recepționera. Presupun că au lăsat‑o inconștientă, își zise Myfanwy șovăitor. Cum de m‑au găsit? Și cum de au ajuns așa de repede?
Păși peste angajata băncii, cercetă cu privirea șirurile de sertare imense până le găsi pe cele potrivite și băgă cheile în cele două încuietori. Fu tentată o clipă să se răzgândească, dar o privire aruncată peste umăr la trupurile de pe podea o făcu să se hotărască. Încleștă fălcile și deschise cutia 1011‑B.
Înăuntru erau două valize. O deschise pe prima și văzu mai multe obiecte împachetate în folie cu bule. Se întoarse spre a
doua valiză, o deschise și se dădu înapoi surprinsă. Valiza era plină de teancuri de plicuri, toate numerotate cu scrisul de
mână inconfundabil al lui Myfanwy Thomas.

Lecturi 196: Ben Aaronovitch – Soho în lumina lunii

Ben Aaronovitch – Seria Peter Grant II: Soho în lumina lunii (Rivers of London II: Moon over Soho, 2011) 352p., TPB, 13×20, Herg Benet 2019, Colecția Speculativ Herg Benet, Trad. Alexandru Voicescu

Nota Goodreads: 4.10 (38070)

Descrierea editurii: „Cântecul. Asta remarcă întâi de toate polițistul și ucenicul vrăjitor Peter Grant atunci când examinează trupul lui Cyrus Wilkins, cântăreț de jazz în timpul liber și contabil pentru restul vieții, care aparent a murit de acat de cord în timp ce cânta pe scena Club 666 din cartierul Soho al Londrei. Ritmul vechilor melodii de jazz se ridică din corpul său ‒ un semn clar că ceva la moartea bărbatului nu este natural, ci supranatural. Trup și suflet. Asta este și ceea ce riscă Peter Grant pentru a investiga o serie de decese similare din zona Soho. Cu ajutorul ofițerului său superior, Inspector Șef Thomas Nightingale, ultimul vrăjitor din Anglia, și cu asistența frumoasei fane a lumii jazz-ului Simone Fitzwilliam, Peter descoperă o primejdie magică letală ‒ una care conduce la treptele propriei case și la o promisiune uitată a unui tânăr muzician: talentatul cântăreț de trompetă Richard „Lord“ Grant ‒ altfel cunoscut ca dragul tată al lui Peter.”

Disclaimer: nota de început nu este o dojană, nici un îndemn, nici nimic; este o simplă explicare sau o încercare de explicare a unor lucruri simple, deși ușor triste. Așadar: ne plângem că editurile de la noi care publică în mod constant SF și Fantasy abandonează uneori seriile începute sau nu le scot într-un ritm care să ne satisfacă dorințele; de acord, așa este, ar trebui să se sincronizeze, încet, încet, cu seriile de afară; sau să iasă măcar un volum din serie pe an (ideal ar fi cel puțin două); această discuție (bine, de fapt e mai mult un fel de monolog) are loc în mod constant, fără rezultat, se pare; explicațiile sunt multe, iar la un consens nu cred că se va ajunge prea curând; ideea e în felul următor: nicio editură, oricât i-ar fi de fistichiu sau de excentric sponsorul, patronul, acționarii sau oricine sunt cei care o conduc, nu e atât de nebună sau de sado-masochistă încât să oprească o serie care merge grozav și-i umple sipetele cu gologani; seria este sistată pentru că nu merge și punct. Atât. Nu din cauză că merge grozav și editura nu vrea să țină cont de doleanțele noastre, ci din cauză că merge prost, în pierdere sau deloc. Motivele pentru care merge prost sunt multiple: ori reclama slabă, ori că seria e slabă și gata, ori nu prinde seria la noi (care și-așa avem o piață destul de excentrică, care nu ține cont de fiecare dată de tendințele din alte părți), ori, și aici e cel mai grav, deși și în acest caz există mai multe cauze, nu doar una singură, cititorii consideră că s-au ars de prea multe ori cu serii începute și abandonate, așa că acum așteaptă să apară toată seria (sau măcar trei volume) și abia o cumpără, dacă o mai cumpără și editura n-a abandonat între timp proiectul.

Deci… pentru ca o editură să continue o serie, trebuie să existe un feedback pozitiv de la cititori. Iar acel feedback înseamnă, în primul și-n primul rând, vânzări. Înseamnă ca acel prim volum să se vândă bine spre foarte bine, să iasă bani, pentru ca editura să poată continua proiectul. Să-și poată plăti traducătorul, redactorul, tipografia și salariile angajaților permanenți, cei care ne trimit cărțile spre librării. Da, știu, în calitate de colecționar, am și eu câteva rafturi cu serii începute și lăsate în aer. Da, știu, sunt și eu frustrat din această cauză. Da, știu, primesc tone de cărți, și despre cele mai multe nu mai apuc să scriu, pentru că timpul e prea scurt și proiectele sunt prea numeroase, iar un om are și viață personală, și familie, și serviciu, însă și cumpăr (și am cumpărat, de-a lungul timpului) tone de cărți. Da, știu, e frustrant să ți se spună că seria a fost sistată pentru că primul volum nu s-a vândut suficient de bine sau, în cazul cel mai fericit, că volumul doi va apărea într-un viitor incert, poate la Gaudeamus, poate la anul, poate peste doi ani. Știu, e un cerc vicios din care vom ieși, poate, când și țara va ieși din criză și când vom înțelege că editurile sunt afaceri, nu instituții caritabile. Și când și editurile (cele care n-au înțeles deja) vor înțelege că trebuie să-și respecte cititorii, să nu le vorbească de sus și să le asculte doleanțele, nu să le dea peste nas că ei nu înțeleg ce e valoros și ce nu, care copertă e frumoasă și care nu și să nu mai avem nici oameni de carte care râd de cei care le cumpără cărțile, considerându-i specimene inferioare. Acele specimene inferioare le cumpără cărțile și îi ajută să meargă mai departe.

În fine. Voiam de fapt să vorbesc despre excelenta serie „Peter Grant”, al cărei volum doi, „Soho în lumina lunii” a apărut cu puțin înainte de târgul „Final Frontier” din primăvară, în traducerea lui Alexandru Voicescu, omul multi-funcțional care ține cârma corăbiei numite Editura Herg Benet (și care a scris un celebru articol cu explicații punctuale, preluat, cu acordul lui, inclusiv pe acest blog). Primului volum, „Râurile din Londra” (despre care am scris aici), i-am reproșat abundența prea mare de creaturi care sunt presărate prin toată povestea, ce au darul să amețească un cititor mai puțin atent din cauza numărului prea mare: știme ale apelor, zeități ale râurilor, vampiri, vampiri energetici, vrăjitoare, vrăjitori, creaturi malefice, silfide frumușele, polițiști zeloși și nu prea, învățăcei, smulgători de fețe și multe altele, nu prea mi le mai aduc aminte pe toate (și n-a trecut decât un an). I-am apreciat, în schimb, umorul englezesc de o calitate excelentă, asemuind de prima dată seria cu sora ei un pic mai puțin cultă de peste ocean, „Harry Dresden” a lui Jim Butcher (pe care cred că editura FinalChapter a cam abandonat-o din rațiuni descrise mai sus), însă la fel de bine scrisă și de interesantă ca mod de desfășurare a acțiunii, protagonist și creaturi malefice distribuite în roluri negative.

Volumului doi al seriei apărute la editura Herg Benet i-aș reproșa faptul că intră cam greu în acțiune. Și că n-are decât o smulgătoare de… bijuterii bărbătești și niște misterioși asasini (sau misterioase asasine, cine știe) de jazzmeni pe post de eroi negativi. În rest, numai de bine. Peter Grant, polițistul boboc în ale magiei pe care l-a luat sub oblăduirea sa celebrul vrăjitor Thomas Nightingale (a cărui vârstă incertă pare inspirată de povestea lui Benjamin Button), capătă consistență, dimensiune și importanță din ce în ce mai mare, doar numele său e strâns legat de seria lui Ben Aaronovitch, nu? Așa că e și normal. Un volum în care ni se arată creaturile (mai puține acum) care vor popula universul acestei povești, plus o anchetă al naibii de complicată, iar acum încep să vină și explicațiile, tainele, misterele și întâmplările primejdioase petrecute în tumultuosul trecut al protagoniștilor. Umorul englezesc de calitate e din nou la rang de cinste, la fel și referințele culte, un mare plus pentru această serie urban fantasy. Bonus: o terifiantă scenă din subteranul unei clădiri, bântuit de spirite ce nu-și găsesc pacea și unde un cap vorbitor vrea să i se facă dreptate. Al doilea bonus: o fermecătoare/tragică poveste cu bombe din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Însă ce mi se pare cel mai important este modul în care evoluează protagonistul seriei, aici observându-se, chiar mai clar decât în cadrul primului volum, importanța covârșitoare a trecutului acestuia și, mai ales, al părinților acestora. Doar nu degeaba Peter are ca tată un fost celebru jazzman, în timp ce Thomas Nightingale, inspector-șef al poliției metropolitane londoneze, este ultimul vrăjitor al Angliei. De fapt, aici aș face o corectură: ultimul mare vrăjitor aflat în slujba binelui, căci, aflăm pe parcursul poveștilor, vrăjitorii s-au tot perindat pe la butoane și nu se dau bătuți sub niciun chip. Așa că… să vedem în volumele următoare.

Recunosc cu mâna pe inimă: am început greu volumul. Parcă nu se mișca deloc acțiunea. Sau eram la capătul puterilor, ajuns la finalul unui semestru de grădiniță (fiul meu a terminat grupa mijlocie și-n sarcina mea a picat trezitul și pregătirile de dimineață). Cert este că mi se părea că nu mai începe odată. Un pic mai încolo, însă, a început. Și-am început și eu să înțeleg. Volumul doi este mai așezat, mai închegat și mai interesant decât primul. Cu toate că abia spre final se așază piesele puzzle-ului și începi să-ți dai seama ce treabă au avut una cu alta ițele disparate de până atunci, răbdarea și perseverența merită din plin. Unii cititori s-au grăbit să-i dea trei stele, probabil din aceste considerente. Pe mine m-au satisfăcut și concluzia, și explicațiile, și deznodământul și modul în care au fost rezolvate anchetele. Șocant, dar de efect. Pe ocolite, dar satisfăcător. Seria „Peter Grant” merită o soartă mai bună la noi, nu să se oprească după doar primele două volume. Depinde de noi, de cititori, să o facem să meargă mai departe. Editurile nu pot spera la nesfârșit să vândă zeci de mii de exemplare din cărți vandabile, dar nu toate interesante pentru noi, consumatorii de SFFH, mystery & thriller, iar cu profiturile obținute de acolo să scoată, într-un număr jenant de mic, dat fiind numărul cititorilor-cumpărători, cărțile valoroase (din punctul nostru de vedere).