Lecturi 236: Stephen King – Institutul

Stephen King – Institutul (The Institute, 2019) 608p., TPB, 13×20, Armada, 2020, Trad. Ruxandra Toma, Red. Oana Ionașcu, 53.99 (59.99) lei, ISBN 978-606-43-0690-6

Premii: Goodreads Choice Award for Horror 2019

Nominalizări: Audie Award Nominee for Thriller/Suspense 2020

Nota Goodreads: 4.21 (97146 note)

Descrierea editurii: „La miezul nopții, într-o casă de pe o stradă liniștită din suburbiile orașului Minneapolis, părinții lui Luke Ellis sunt omorâți și el e aruncat într-o mașină. Totul, în mai puțin de două minute. Luke se trezește la Institut, într-o cameră foarte asemănătoare cu cea din casa lui, însă fără ferestre. Dincolo de uși sunt alte uși. Dincolo de uși sunt alți copii cu talente speciale, care au ajuns acolo la fel ca el. În această instituție sinistră, directorul urmărește să amplifice puterile supranaturale ale copiilor, ca ei să devină arme guvernamentale. Pe măsură ce tot mai mulți dispar, Luke își dă seama că trebuie să evadeze. Dar nimeni nu a scăpat vreodată din Institut.” Continuă lectura

Lecturi 235: Dean Koontz – Ochii întunericului

Dean Koontz – Ochii întunericului (The Eyes of Darkness, 1981, 2006) 344p., TPB, 13×20, Rao, 2020, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Mihaela Neacșu, 39 lei, ISBN 978-606-006-405-3

Nota Goodreads: 3.86 (24085 note)

Descrierea editurii: „Căutările frenetice ale unei mame disperate care își știe copilul mort devin virale… la propriu. Un thriller scris în 1981, care pare să fi fost inspirat din realitatea anului 2020. Să fie oare încă o dovadă a faptului că viața reală poate fi mai șocantă decât ficțiunea, sau ceva mai mult decât atât? Citiți și decideți singuri!”

Cine ar fi crezut că la aproape patruzeci de ani distanță unul de altul, primii doi cei mai populari autori de cărți horror în viață, Stephen King și Dean Koontz, vor ajunge să abordeze un subiect atât de sensibil precum cel abordat de amândoi în „Institutul”, respectiv „Ochii întunericului”, deși mergând, evident, pe căi diferite, foarte diferite de fapt, dar atingând, culmea, o problemă majoră care nu s-a stins, iată, nici după aproape patruzeci de ani distanță? Mai mult, cine ar fi crezut că voi ajunge să citesc cele două romane aproape unul după altul, despre cel din urmă, proaspăt apărut la editura Rao (pe 15 mai), fără să am habar că are un subiect teribil de asemănător cu cel al maestrului Stephen King când am început să-l citesc?

Bine, motivul pentru care a fost publicat de editura Rao este cu totul altul, nicidecum faptul că pare că regele s-ar fi inspirat din el: vâlva iscată în jurul său după ce un citat în care apar sintagmele „virus” și „Wuhan” în același context a fost suficientă ca să încingă spiritele și să dea apă la moară unui înspăimântător de mare număr de adepți ai teoriei conspirației – a fost Dean Koontz un profet care a prevestit apariția coronavirusului care a întors tot mapamondul pe dos și a surprins pe toată lumea nepregătită, închizându-ne pe toți în case și dându-ne economiile înapoi cu ani de zile? El, autorul, zice că nu. Că e doar o coincidență, că nu există nicio legătură, dar absolut nicio legătură între intriga născocită de el acum aproape patru decenii (se pare că în varianta inițială, cea din 1981, publicată sub pseudonimul Leigh Nichols, nici nu apărea cuvântul „Wuhan-400”, ci Gorki-400, acesta ivindu-se abia după ce autorul a republicat cartea sub propriul nume, în 1989 sau 1996, sursele diferă de la una la alta). Există asemănări și deosebiri, dar nici măcar autorul nu susține că ar fi prezis apariția coronovirusului. Ca să judecați și singuri, voi oferi citatul la sfârșitul acestui articol.

Un thriller cu fantome, cam așa ar putea fi descris acest roman apărut într-o perioadă în care autorului îi cam plăcea să repete subiectul cu familii obișnuite alergate pe coclauri de organizații misterioase cu intenții absconse și-n care cei mai banali cetățeni întâlniți vreodată izbuteau  nu numai să evite cu succes încercările de asasinat ale unor asasini profesioniști de seamă, ci și, uneori, să le dejoace planurile și să destrame acele organizații răpitoare și cu munți de bani lăsați la cheremul lor de un guvern incompetent și corupt. Nici romanul de față nu face excepție.

Eroina principală, Tina Evans, și-a pierdut băiețelul de numai doisprezece ani într-un groaznic accident de autobuz pe munte, în care au mai pierit o mulțime de băieței plecați într-o expediție de supraviețuire în condiții vitrege alături de un instructor cu o experiență de șaisprezece ani. Sfâșiată de durere și cu un soț insensibil și fustangiu, Tina s-a refugiat în muncă.

Și aici intervine partea interesantă, care însă salvează și nu prea o poveste nu chiar extraordinar de reușită: acțiunea se petrece în Las Vegas, în săli de spectacole grandioase, în cazinouri mișunând de lume și în hoteluri de sute de milioane de dolari, pe când lumea întreagă visa să ajungă în orașul în care nu se sting niciodată luminile și să dea marea lovitură. Tina este producătorul unui astfel de spectacol, a cărui punere în scenă costă cam zece milioane de dolari. Soțul ei e un biet crupier cu surâs cuceritor, dar a cărui unică ambiție e să câștige suficient cât să trăiască bine și să mai agațe câte-o gagică focoasă din când în când. De aceea și-a și părăsit nevasta. Pierderea fiului lor n-a făcut decât să dea un brânci final relației lor care mai atârna doar de un fir dea ață. Tina, însă, a reușit să treacă peste despărțirea lor, iar acum are planuri mari. Să ajungă pe Broadway, dacă se poate.

Numai că exact atunci când credea că începe să se stingă durerea sfâșietoare pricinuită de pierderea stupidă a unicului copil, nu de tot, dar măcar să poată trăi cât de cât cu ea, începe să aibă coșmaruri în care Danny, băiețelul ei, e viu. E viu, dar în pericol. Și îi cere ei ajutorul. Iar când prin casa femeii încep să se miște obiecte neatinse de nimeni, să scadă drastic și brusc temperatura și pe o tablă să apară cuvintele ÎN VIAȚĂ, Tina începe să creadă că poate băiețelul ei chiar e în viață, că poate nu a pierit în acel cumplit accident. Și cu ajutorul unui avocat de succes, Elliot Stryker, începe să-l caute. Sau nu cumva Tina a înnebunit de tot de durere și nu poate accepta că fiul ei a pierit și nu se mai întoarce, iar speranța ei e deșartă?

Conspirații au existat de când lumea. Astăzi sunt mai actuale ca oricând. La fel erau și în 1981, când, cum spuneam, a văzut lumina tiparului acest roman. Conspirații vor exista și de aici înainte, doar stă în firea omului să pună orice la îndoială, să încerce să nu meargă odată cu valul și, mai ales, să i se pară că i se îngrădesc drepturile garantate prin lege și să se răzvrătească. Încă o dată, Dean Koontz nu a prezis apariția coronavirusului. Povestea asta extrem de asemănătoare prin premisă cu cea din „Institutul” lui Stephen King, dar a cărei desfășurare merge într-o cu totul altă direcție, suferă totuși la capitolul credibilitate și, pe alocuri, logică, idila care se înfiripă între protagoniști se potrivește cam ca nuca în perete, iar finalul (care final?) mi-a lăsat un gust extrem de amar, care mi-a readus aminte de faptul că nici măcar nu eram născut pe vremea când apărea această poveste (și multe altele cu aceeași desfășurare ca a ei). Pe de altă parte, avem de-a face cu un thriller onest și alert, fără prea mari pretenții literare (dintr-o perioadă de început a fenomenalei și prolificei cariere a lui Dean Koontz – peste 100 de romane, multe dintre ele, bestselleruri), dar care te ține în priză de la început și până al final. Și ce final emoționant, până la urmă, păcat că rămâne cum rămâne.

Iar acum, judecați și singuri:

„- Ca să înțelegi asta, trebuie să ne întoarcem cu douăzeci de luni în urmă, spuse Dombey. Cam pe atunci, un om de știință chinez pe nume Li Chen a fugit în Statele Unite având asupra lui, pe o dischetă, datele privind cea mai importantă și mai periculoasă armă biologică creată în China în ultimul deceniu. Au numit virusul „Wuhan-400″, pentru că fusese dezvoltat în centrul de cercetare de la periferia orașului Wuhan și era tulpina cu numărul 400 dintre cele viabile create artificial în laboratorul respectiv. Wuhan-400 este o armă perfectă. Afectează doar oamenii. Nicio altă ființă nu poate fi purtător. Și, asemenea sifilisului, nu supraviețuiește în afara organismului uman mai mult de un minut, ceea ce înseamnă că nu poate contamina suprafețe și obiecte, așa cum o fac antraxul sau alte microorganisme virulente similare. Iar atunci când gazda moare, virusul Wuhan-400 din corpul ei moare și el la scurtă vreme, imediat ce temperatura cadavrului scade sub 30 de grade Celsius. Vă dați seama de avantaje?”

Lecturi 234: Stefan Ahnhem – Motivul X

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Stefan Ahnehm – Motivul X (Fabian Risk IV: Motiv X, 2018) 566p., TPB, 13.7×20, Litera, 2020, Colecția Buzz Books, Trad. Dana-Ligia Ilin, Red. Mihaela Serea, 22.46 (49.9) lei, ISBN 978-606-33-4821-1

Nota Goodreads: 3.82 (986 note)

Descrierea editurii: „În timp ce Fabian Risk veghează asupra fiicei sale, Matilda, împuşcată şi aflată în comă la spitalul din Helsingborg, un băiat refugiat din Siria este ucis în mod brutal, aruncând poliţia oraşului într-o nouă investigaţie complexă a unei crime de natură rasială. Dar nimic nu este atât de clar pe cât ar părea şi, atunci când sunt comise mai multe crime, Lilja, Klippan şi colegii lor de la poliţia din Helsingborg pornesc într-o vânătoare disperată după mai mulţi ucigaşi. În cele din urmă, Fabian este forţat să revină mai devreme la serviciu, chiar dacă ar prefera să se concentreze asupra familiei, iar şeful poliţiei, Astrid Tuvesson, trebuie să-şi scurteze programul în doisprezece paşi pentru alcoolici ca să supravegheze inves tigaţiile paralele, în ciuda faptului că abia a început tratamentul. Între timp, Fabian se luptă cu informaţiile lăsate în urmă de colegul său ucis, Hugo Elvin, şi începe propria anchetă secretă care ar putea să schimbe pentru totdeauna strâns unita echipă de investigaţie.” Continuă lectura

Semnal editorial 136: Noutăți sau în curs de apariție la Editura Art (IV)

CÂŞTIGĂTOR AL PREMIULUI LA TIMES PENTRU CEL MAI BUN MYSTERY/THRILLER

NOMINALIZAT LA PREMIILE GOODREADS PENTRU CEL MAI BUN MYSTERY & THRILLER ŞI CEL MAI BUN ROMAN DE DEBUT


Sora meaucigaşîserie 
este o comedie neagră despre cum sângele e mai gros- şi mai greu de scos din covor – decât apa. Când primeşte un telefon de la sora ei în timpul cinei, Korede ştie de ce are nevoie pentru întâlnirea care urmează: mănuşi de cauciuc, clor, nervi de oţel şi un stomac puternic. E deja aLtreilea iubit de care se descotoroseşte Ayoola – după spusele ei în legitimă»apărare –şi al treilea loc al crimei pe care Korede trebuie să-l cureţe până la ultimul colţişor. Poate că ar fi bine să se ducă la poliţie, dar îşi iubeşte sora şştie şi ea că familia trebuie pusă mereu pe primul loc. însă îl mai iubeşte şi pe bărbatul care a ajuns de curând în braţele Ayoolei şi riscă să sfârşească cu un cuţit in spate. Acum rămâne săşi dea seama cum să evite vărsarea de sânge fără să trădeze sângele care-i curge prin vene.


„Cea mai jucăuşă şi distractivă petrecere a criminalilor la care ai fost invitat vreodată.“ Marie Claire

„Consistent, picant şi funest, servit cu un comic lipsit de sentimentalism… Thrillerul acesta micuţ cu coadă de scorpion lasă o impresie – şi o înţepătură – de ţinut minte.“ The New York Times

„De o eleganţă letală.” Luke Jennings (Killing Eve )

 

Acest roman captivantultradark şde un comic violent este debutul exploziv al lui Oyinkan Braithwaite şanunţă o nouă voce  literară entuziasmantă.“ Nylon

Nu te poţabţine să dai pagină după pagină.“ Buzzfeed

Tulburătoarejucăuşă şdelicioasă.“ Ayobámi Adéyo (Rămâi cu mine)

Debutul strălucitor al lui Braithwaite e la fel de tăios ca un cuţitAmuzant de caustic şscris  cu o măiestrie genialăSora meaucigaşîserie nu are niciun cuvânt care să nu fie la locul lui.“ Publishers Weekly

FINALIST WOMEN ‘S PRIZE 2019
  • Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo
  • hardcover
  • ISBN 9786067106909
  • Bestseller, Recomandată
  • Autor: Oyinkan Braithwaite
  • Colecţie: musai

Cititorii care îl cunosc pe Jonathan Swift doar prin prisma Călătoriilor lui Gulliver sau ca autor de satire au ocazia, citindu-i Jurnalul, să descopere și o altă fizionomie, mai intimă, a autorului.

Înzestrat cu o inteligență sclipitoare, Swift este trimis la Londra în anul 1970 de episcopatul Irlandei ca să reprezinte interesele clericilor anglicani săraci pe lângă regina Anne și Parlamentul de la Londra. În cei trei ani petrecuți aici, scriitorul își consemnează aventurile, greutățile și dezamăgirile sub forma unor scrisori pe care i le adresează tinerei Esther Johnson (Stella), de care l-a legat o afecțiune puternică până la sfârșitul vieții.

În traducerea excepțională a lui Andrei Brezianu, care semnează și prefața cărții, Jurnal pentru Stella este un tablou inestimabil al Londrei secolului al XVIII-lea și o mostră rară de frumusețe a limbajului.

Citește un fragment pe blog Art.

Un tablou inestimabil al Londrei secolului al XVIII-lea
  • Traducere, prefață și note de Andrei Brezianu
  • hardcover, 616 p, 145×215 mm
  • ISBN 9786067106664
  • Domenii: Memorialistică

Au trecut mai bine de cincisprezece ani de la evenimentele din Povestea Slujitoareiiar regimul teocratic al Republicii Galaad încă ţine frâiele puterii cu o mână de fierDar apar primele semne că Galaadul începe să se erodeze din interior. Exact în acest moment de răscrucevieţile a trei femei complet diferite se întrepătrund îmod neaşteptat. Urmările pot fi dezastruoase sau pot duce la un viitor mai bun, dar cu siguranţă vor cutremura zidurile lumii care le ţine captiveRămâne de văzut dacă aceste ziduri se vor şi prăbuşi.


În paginile Testamentelor Margaret Atwood îi deschide cititorului uşspre cele mai ascunse cotloane ale Galaadului pe măsură ce fiecare personaj feminin din povestea ei e nevoit săşi dea seama cine este de fapt şcât de departe ar merge pentru lucrurile în care crede.


Dragi cititori, toate întrebările pe care mi leaţi pus despre Galaad şi despre mecanismele lui au fost o sursă de inspiraţie pentru această carteSau aproape toateCealaltă sursă de inspiraţie fost lumea în care trăim.“ Margaret Atwood


Prin această carte, Atwood ne aminteşte de puterea adevărului înaintea răului.“ People


O poveste captivantă scrisă întrun ritm alertrevoluţionară şi cu accente de melodramă.“ The New York Times


Toată lumea ar trebui să citească Testamentele.“ Los Angeles Times

O continuare pe măsura operei care a precedatoAcest lucru este posibil şi datorită capacităţii lui Atwood de a surprinde, chiar şi atunci când scrie despre un univers pe care credem căl cunoaştem atâde bine.“ USA Today


Femeile din Galaad sunt mai fascinante ca niciodată.“ NPR


Se prea poate să nu existe scriitor mai potrivit decâMargaret Atwood când vine vorba să aducă în discuţie anxietăţile lumii în care trăim.“ Entertainment Weekly

„Prin această carte, Atwood ne aminteşte de puterea adevărului înaintea răului.“ People

Fragment în avanpremieră: Josh Malerman – Inspecție

Este posibil ca imaginea să conţină: text şi în aer liber

Băieții sunt educați la o școală pentru genii, fetele, la alta. Și niciunii nu au aflat de existența celorlalți… până acum.

Inventivul autor al romanului Bird Box: Orbește vă invită într-o lume înșelătoare, plină de secrete și minciuni.

J este elev la o școală ascunsă în adâncul pădurii, departe de restul lumii. Asemenea colegilor săi, băiatul crede că enigmaticul fondator al instituției îi este tată, iar colegii îi sunt frați. Elevii de aici sunt educați să devină adevărați copii-minune în domeniul artelor, al științelor și al sportului, iar viața lor la școală este tot ce știu… și li se îngăduie să știe.

Însă J începe să bănuiască faptul că undeva, afară, dincolo de pini, se află altceva, așa că începe să-și pună întrebări. Care este adevăratul scop al acestui loc? De ce elevii nu-l pot părăsi niciodată? Și ce enigme ascunde tatăl lor?

Între timp, în cealaltă parte a pădurii, într-o școală asemănătoare celei în care învață J, o fată pe nume K își pune exact aceleași întrebări. J nu a văzut niciodată o fată, iar K nu a văzut niciodată un băiat. Pe măsură ce J și K încep să cerceteze secretele ciudatelor lor școli, soarta îi face să se descopere unul pe altul.

În „Inspecție”, talentatul autor Josh Malerman creează un deopotrivă sinistru și poetic imn al egalității între genuri care-i va face pe cititori să-și pună întrebări până la ultima pagină.

„Captivant şi plin de suspans! Malerman imaginează un basm diabolic despre o lume în care un băiat nu trebuia niciodată să întâlnească o fată şi despre iadul care se dezlănțuie atunci când ajung față în față.” J. D. BARKER, autorul romanelor The Fourth Monkey şi Dracul

„Un basm pe dos a cărui acţiune se petrece într-o lume cu adevărat unică şi ale cărei secrete nu ar trebui nicicând dezvăluite, cel mai recent roman al lui Josh Malerman aduce în discuţie momentele-cheie ale copilăriei într-o poveste ingenioasă, inteligentă, obsedantă despre maturizare și rebeliune.” SCOTT HAWKINS, autorul romanului „The Library at Mount Char”

AUTOR(I):

JOSH MALERMAN
TIP COPERTĂ: SOFTCOVER
ISBN: 9786067937336
FORMAT: 13 X 20 CM
EDITURA: CORINT
AN APARIȚIE: 2020
NUMĂR PAGINI: 464
TRADUCERE: LIVIU SZÖKE

Fragment în avanpremieră

 

Bună dimineaţa! au zis Părinţii

Niciun băiat nu picase vreodată o Inspecție.

Din acest motiv, J nu simțea niciun fel de nelinişte când uşile de oțel s‑au deschis scârțâind în fața lui, în timp ce chipurile Părinților îl priveau cu atenție, iar Inspectorii stăteau rezemați de peretele din celălalt capăt al încăperii, ținând fiecare câte o mână pe lupele prinse de centurile de la brâu. J făcuse acest lucru în fiecare dimineață a vieții sale, în fiecare dimineață pe care şi‑o aducea aminte şi, în pofida teoriilor lui Q despre posibilități şi probabilități (ideea lui cum că cineva ar trebui, totuşi, să pice, ca să se justifice o viață întreagă de Inspecții), J nu simțea nicio îndoială, nicio frică, nicio spaimă.

– Intră, J! i‑a strigat Collins.

Collins, cel mai mărginit, cel mai în vârstă şi cel mai voinic Inspector dintre toți. Bărbatul acesta mirosea a manuale învechite. Burdihanul îi atârna atât de mult peste centură, încât D glumea că avea vreun Băiat Alfabet ascuns acolo. De acolo venim și noi, afirmase D. Însă toți Băieții Alfabet ştiau că proveneau din Pepinieră, că fuseseră crescuți în Copacii Vii.

– Haide, intră! a repetat

Era un adevărat miracol că vorbele puteau răzbate dintre firele mustății cafenii şi stufoase a bărbatului.

J ştia că Inspectorul nu vorbea din proprie inițiativă.

Pesemne că T.A.T.A dăduse semnalul că trebuia să înceapă.

În nechezăturile lui L, D şi Q, rămaşi în spatele lui, J a intrat şi şi‑a scos pijamaua, împăturind‑o şi aşezând‑o într‑un teanc ordonat pe măsuța de oțel de lângă uşa Camerei de Verificare. În timp ce uşa se închidea în urma lui J, D a strigat:

– Ar fi trebuit să faci un duş, J!

J a îndreptat un deget amenințător în direcția lui, gestul Băieţilor Alfabet care însemna: Frate, ești o jigodie!

Uşa s‑a închis la loc, hainele au rămas aşezate frumos pe măsuță, iar J a păşit pe cele două covoraşe de cauciuc în formă de tălpi de pe podeaua de oțel rece. Sosea deja iarna, ca mâine era aici. Și, cu toate că lui J îi plăcea Concursul Efigiilor la fel de mult ca şi celorlalți frați, ar fi preferat ca frigul să rămână totuşi afară. Camera de Verificare era la fel de glacială ca oricare alta din Turn.

– Întoarce‑te! a rostit Inspectorul.

El şi Jeffrey erau observatori de la distanță, acesta fiind întotdeauna primul pas al Inspecției de dimineață. Câinii răsuflau greoi dincolo de uşa de sticlă din spatele bărbaților. J s‑a răsucit spre dreapta. A auzit zgomotul făcut de pielea jachetei roşii a lui T.A.T.A. Pesemne că bărbatul, care rămânea în continuare în afara razei lui vizuale, îşi încrucişase brațele la piept sau se aşezase la loc pe scaun.

Iarna de dincolo de Turn putea fi extrem de aspră. Unii ani erau mai răi decât alții. J, care se apropia deja de a treisprezecea aniversare alături de ceilalți douăzeci şi trei de frați ai săi, trecuse deja prin douăsprezece ierni. Și, de fiecare dată, Profesorul Gulch îi punea pe băieți în gardă în legătură cu depresia. Senzația de singurătate care se instalează atunci când eşti blocat în interiorul unui turn de zece etaje, când peste Pepinieră şi Curte se coboară înghețul, când chiar şi pinilor pare că le e prea frig să mai supraviețuiască.

„Isterie”, şi‑a zis J în gând. A clătinat din cap, încercând să‑şi alunge ideea din minte. Era un cuvânt pe care nu voia să ştie că‑l are în cap. De parcă acele patru silabe ale lui aveau aceleaşi proprietăți precum Putregaiuri şi Mucegaiuri, Vărsaturi şi Vertijuri. Exact bolile de care‑l căutau Inspectorii acum.

– Întoarce‑te!

Din nou Collins. Glasul lui țâfnos era parte integrantă a Ca‑ merei de Verificare. Precum zgomotul de vase care tot zăngăneau în cantină. Sau vocile fraților săi din Sala Trupurilor.

– Frig! a rostit J, întorcându‑se cu spatele la Inspectori şi ajungând acum cu fața spre uşă.

De multe ori era răcoare în Camera de Verificare; brize nevăzute, de parcă pereții din oțel solid erau doar o iluzie, iar reflexiile distorsionate, nişte desene neclare făcute de vânt. J îşi imagina că exista vreo crăpătură pe undeva, vreo spărtură în acei pereți, poftind practic iarna să pătrundă înăuntru. Se‑asemăna, chibzuia J, cu biroul veterinarului din cartea lui Lawrence Luxley, Câini și zile câinoase. Genialul scriitor de cărți de aventuri descria atât de iscusit reacția bietelor animale:

Neprimitor, rece, era ca şi cum doctorul Grand îl făcuse în mod special aşa, astfel încât câinii să înțeleagă importanța vizitelor lor. Cu toate astea, în ciuda condițiilor neplăcute, câinii înțelegeau că încăperea le făcea bine. Că viețile lor depindeau de aceste vizite regulate. Ba, unii dintre ei chiar izbuteau să‑şi țină în frâu instinctele primare, cele care îi îndemnau s‑o ia la fugă.

J învățase pe dinafară toate cărțile lui Lawrence Luxley. Majoritatea Băieților Alfabet le învățaseră.

– Întoarce‑te!

J a făcut aşa cum i se spusese. Aşa cum proceda de fiecare dată. Rutina Inspecțiilor era impregnată în ființa lui, la fel cum era mestecatul înainte de înghițire.

Și, după a treia întoarcere, a ajuns cu fața spre T.A.T.A.

Un fior i‑a străbătut tot corpul, la fel cum se întâmpla de fiecare dată de doisprezece ani încoace, când îl vedea pe T.A.T.A. prima dată pe ziua aceea.

Jacheta şi pantalonii de un roşu‑aprins erau precum un foc călduț în Camera de Verificare rece. Sau precum soarele urnindu‑se în sus pe cer.

– Ai dormit bine, J?

Glasul lui T.A.T.A. Întotdeauna direct, întotdeauna vioi. J nu era singurul băiat care asemăna glasul bărbatului cu forța. Cu tihna. Cu siguranța. Cu ştiința.

– De fapt, nu! a răspuns J, al cărui glas de băiat de doispre‑ zece ani era cu o octavă mai grav decât fusese cu doar un an în urmă. Am visat ceva

– Chiar aşa?

Ochii căprui ai lui T.A.T.A. străluceau cu putere deasupra bărbii negre şi a părului la fel de negru.

Și J avea părul negru. La fel ca T.A.T.A.

– Sunt curios! Povesteşte‑mi mai multe!

– Întoarce‑te! a rostit iar

Și J s‑a întors ca să ajungă iar cu fața către Inspector şi câini. Din nou cu spatele la T.A.T.A., a cărui culoare precum sângele care‑i curgea uneori din nas o mai zărea acum doar cu coada ochiului, J a încercat să‑şi aducă aminte chinul din timpul nopții. Se trezise pierdut într‑o Curte de aproape patru sute de ori mai mare decât cea de care se bucura zi de zi. A descris groaza de‑a fi fost incapabil să‑şi găsească drumul înapoi către Turn.

– Pierdut? a repetat T.A.T.A. ca un ecou.

Interesul evident din glasul său se distingea la fel de limpede precum zgomotul uşor scos de mănuşile lui de piele strânse în jurul creionului.

Da, i‑a spus J, da, se simțise pierdut în acel vis. Cumva, se rătăcise prea departe de Turn şi de Părinții din interior. Nu‑şi mai aducea aminte cu exactitate cum anume – de fapt, pinii care mărgineau Curtea nu apăreau în visul său. Dar, cu siguranță, simțise o spaimă profundă că nu mai găsea drumul înapoi. Îşi putea auzi colegii de etaj, pe Q, pe D şi pe L strigându‑l în depărtare, dar nu putea distinge cărămizile portocalii ale clădirii. Nu putea zări țepuşele de fier care înconjurau zidul scund al turnului precum un şir de dinți de jos singuratic. Dinți printre care J şi ceilalți Băieți Alfabet priviseră în multe nopți, după ce avuseseră curajul de‑a se strecura pe acoperiş. Și nici pe cea mai înaltă dintre țepuşe nu o văzuse în vis, singurul dinte de fier care se avânta spre cer precum un colț ascuțit. Pierduți în zare erau şi metrii pătrați finiți ai Curții, pajiştea verde care se întindea între el şi Turn. La fel şi imaginile reflectate în nenumăratele ferestre ascuțite ale nenumăratelor etaje. În locul lor, rămăsese doar iarba verde nesfârşită.

Și ceața.

– Păi, iarna a dat deja năvală peste noi, a rostit T.A.T.A. Glasul lui dădea senzația de control. Întotdeauna. Direcție.

Soluție. Ordine.

– Nici măcar colțul din vârf nu se vedea, hmm? Nici urmă de Părinți. Nici urmă din casa ta.

J s‑a gândit la uşa galbenă de pe acoperiş, vizibilă tocmai de jos, din Curte. S‑a gândit la cărămizile portocalii solide şi la modul în care, într‑o zi de vară, Turnul se‑asemăna cu un răsărit de soare.

– Nu! a răspuns el, clătinând din cap, privind pe rând chipurile Inspectorilor, care‑şi pipăiau lupele de la centuri fără să scoată un cuvânt.

J înțelegea acum, la doisprezece ani, un lucru pe care nu‑l înțelesese la unsprezece: Inspecțiile nu începeau când Inspectorii îşi foloseau lupele. Ci în secunda în care intrai pe uşă.

– Cred că trebuie să fi fost de‑a dreptul îngrozit, a continuat T.A.T.A.

Glasul lui profund era un simbol al autorităţii. Al conducerii. Întotdeauna.

– Dar, spune‑mi, până la urmă, ai găsit Turnul înainte să te trezeşti?

J a rămas tăcut câteva clipe. Și‑a scărpinat cotul drept cu mâna stângă. Apoi a căscat a doua oară.

„Isterie”, şi‑a zis iar în gând. Și‑a încleştat şi pumnii, de parcă s‑ar fi pregătit să‑şi alunge cu forța gândul care nu‑i dădea pace. Profesorul Gulch preda psihologie şi de multe ori sublinia că există numeroase căi prin care mintea unui băiat se poate întoarce împotriva ei înseşi: manie, deficit de atenție, persecuție, disociere de realitate, depresie şi chiar isterie. Lui J, toate astea i se păreau, pe atunci, imposibilități îndepărtate. Afecțiuni care să fie studiate având ca scop doar studiul în sine. Cu siguranță că lui J nu‑i era teamă că, la un moment dat, s‑ar putea ca însăşi mintea lui să treacă prin astfel de experiențe. Și totuşi, iată‑l aici… la doisprezece ani… şi cum altfel ar putea să‑şi explice aceste senzaţii noi, necunoscute, care‑i tot dădeau târcoale de ceva vreme încoace? Cum ar numi Gulch senzația de izolare, de‑a fi incomplet, când privea dincolo de Curte, către intrarea care da în nenumăratele rânduri ale Pepinierei? Acolo unde cresc Copacii Vii?

Băiatul își aducea aminte de copilărie ca printr‑un geam mânjit cu urme de lapte. Incapabil să răspundă la o întrebare simplă: De unde vin?

Un alt citat celebru din Lawrence Luxley. Marfă, ce mai, cum ar spune Q.

Dar nu, a chibzuit J, aici, în Camera de Verificare. În niciun caz nu încerca să răspundă la această întrebare. Niciun băiat nu reuşise să afle în care dintre cireşii din Pepinieră fusese crescut. Iar, din punctul de vedere al lui J, era absolut în regulă să nu ştie.

Nu‑i aşa?

– Nu, a rostit într‑un final N‑am mai reuşit să găsesc drumul spre casă.

A auzit creionul scrijelind iar pe hârtie şi‑şi putea imagina cu uşurință cum ochii inteligenți, de savant, ai lui T.A.T.A. citeau cuvintele scrise acolo.

La fel ca toți ceilalți Băieți Alfabet, J se simțea onorat ori de câte ori T.A.T.A. nota ce spunea el.

– Și când te‑ai trezit? a întrebat T.A.T.A.

Nu era nevoie să‑şi termine fraza. Era mai mult decât limpede la ce se referea.

– Am crezut c‑a fost real. Am crezut că încă mai eram acolo. Ca şi cum mă trezisem în Curte, dar eram, totuşi, în pat. Am privit în sus, pesemne c‑am văzut tavanul, dar l‑am confundat cu ceața din vis. Am avut nevoie de câteva clipe ca să înțeleg că sunt în dormitor.

S‑a oprit. Și‑l închipuia pe T.A.T.A. scărpinându‑şi barba neagră cu o mână înmănuşată.

– Fireşte, totul s‑a petrecut cu doar câteva secunde în urmă, dat fiind că Inspecția a fost cea care m‑a trezit.

– Fireşte, a zis T.A.T.A. Acum, spune‑mi, a început el, iar J cunoştea deja întrebarea pe care se pregătea s‑o pună, înainte ca T.A.T.A. s‑o rostească cu glas tare: Ai cumva o teorie cu privire la ce anume a declanşat acest vis?

Deşi mai trecuse printr‑o gamă destul de variată de emoții în această cameră, J tot nu se simțea pregătit pentru ceea ce simțea acum.

Teamă.

Și de unde venea această teamă? Sigur ştia că i se va adresa o asemenea întrebare. Dar n‑avusese timp să se pregătească pentru ea? Asta era? Sau era ceva pe care Q l‑ar fi numit „mai profund”?

Fireşte că J cunoştea răspunsul corect la întrebarea adresată de T.A.T.A. Dar pentru prima oară în viața lui, nu se simțea în stare să spună adevărul.

Șocul pe care l‑a avut când şi‑a dat seama de acest lucru nu l‑a surprins la fel de tare precum cel care a urmat aproape imediat: o senzație că se hotărâse să mintă înainte de‑a intra în această cameră, deşi nu în mod conştient.

De ce? De ce să mintă?

Deoarece, chiar înainte de‑a se băga în pat cu o noapte înainte, cu mult după ce se terminaseră cursurile, J zărise pe cineva ghemuindu‑se în spatele Copacului Misterelor, salcia solitară care ce marca locul unde se termina Curtea şi începea Pepiniera. Fusese o siluetă, credea el. Sau poate că fusese modul în care anumite crengi atingeau solul pădurii, în timp ce altele se uneau de‑a curmezişul, însă, în capul lui J, imaginea aceea reprezenta o persoană.

Ghemuită.

Lângă Copacul Misterelor.

În acel moment, J îşi spusese că erau A sau Z. Dar nu ştia de ce crezuse un astfel de lucru.

Și poate că acesta era un motiv destul de întemeiat ca să mintă, cugetase J. T.A.T.A. şi Inspectorii ar fi crezut că era nebun să sugereze aşa ceva.

Un frate mort ascunzându‑se în spatele unui copac, la ceas de noapte.

Da, bine!

A privit de la Jeffrey la Collins şi s‑a gândit că poate cei doi Inspectori ar putea ghici povestea lui nespusă. Jeffrey îşi potrivea şapca, iar Collins, cureaua aurie care cobora de la umăr şi până la brâu. J s‑a uitat la centurile lor, de parcă lupa aceea i‑ar fi putut pătrunde prin piele, ca să îi evalueze nevinovăția. Chiar şi ciobăneştii începuseră să răsufle greoi, iar unul dintre ei, Max, îşi plecase capul pe o parte, aşa cum procedează câinii când aud un zgomot care li se pare curios.

„Isterie!” J nu voia să pară nebun. Nu voia să fie nebun. Erau crengi şi umbre, nimic mai mult. Cu siguranță.

Totuşi, minciuna era un soi de trădare. J ştia acest lucru. De bună seamă, când erau mici, el şi D mințiseră despre cine vărsase suc de cireşe pe covorul din hol. Poate că, o dată sau de două ori, când începuse deja să meargă în picioare, clătinase din cap când fusese întrebat dacă făcuse pe el în pantaloni. Dar aceste mici (şi nevinovate, credea J, în pofida a ceea ce putea rezulta dintr‑o minciună) invenții puteau fi alungate cu un singur plesnet venit de la mâna aceea acoperită cu piele roşie. T.A.T.A. era extrem de priceput în a afla de la băieții lui povestea reală, de parcă ar fi avut nişte lopeți nevăzute, cu care să scoată la iveală adevărul.

– J?

J se gândea la cartea lui Lawrence Luxley despre soldați, Cai viteji. Se gândea la un soldat anume, un general pe nume Sam. Acesta, subliniase Q, se îmbrăca oarecum asemănător cu Inspectorii. O uniformă din lână cenuşie care părea să‑i țină de cald tot timpul, indiferent că temperatura părea să scadă din ce în ce în timpul unei Inspecții. Un chipiu cenuşiu. O curea aurie şi o centură maro. Cizme negre. De‑a lungul poveştii din Cai viteji, Sam trecea cam prin aceleaşi senzații prin care trecea J acum: Sam deținea informații pe care nu era sigur că ar trebui să le dezvăluie trupelor sale. Luxley se dovedise un adevărat maestru în a scoate acest lucru în evidență, un monolog interior de aproape douăzeci de pagini, în timpul căruia Sam punea în balanță mințitul şi minciunile şi momentul potrivit sau nepotrivit în care să le folosească. Într‑un final, ajungea la concluzia că niciodată nu era un moment potrivit şi că trupele sale meritau să ştie adevărul, chiar dacă era un lucru dureros. Dar J intuise în acel monolog ceva mai profund decât avantajele pe care le aduce sinceritatea: generalului Sam îi era teamă. Nu teamă în sensul în care Părinților le făcuse o mare plăcere să‑i învețe pe Băieții Alfabet că trebuie să o simtă – adică de ei înşişi şi de ce sunt capabili să‑şi facă dacă nu respectă legile Turnului. Ci, mai degrabă… teamă pentru el însuşi.

– De ce? a întrebat el cu glas tare, iar ambii Inspectorii şi‑au plecat capetele exact cum procedase câinele mai devreme.

– Ce anume? a întrebat T.A.T.A.

Din nou, predicile Profesorului Gulch din timpul cursului de psihologie au țâşnit precum nişte păsări în mintea dintr‑odată confuză a lui J.

Sam era împărțit în două, J ştia acest lucru. Pentru că şi el simțea acest lucru, expus sub luminile fosforescente strălucitoare din Camera de Verificare. La urma urmei, luminile acestea puternice scoteau la iveală fiecare adâncitură de pe chipurile Inspectorilor, linii care le dădeau de înțeles băieților cât de bătrâni erau aceşti bărbați în realitate, chiar dacă soarele din Curte n‑o putea face. Iar reversul era valabil în cazul băieților. Tinerețea lor era mai evidentă ca niciodată atunci când îşi scoteau pijamalele şi le împătureau frumos pe măsuța de lângă uşă. Un băiat îşi putea vedea aici mult mai mult din corp decât atunci când era la duş, revelații care adesea îl puneau în alertă. Întinzându‑şi brațul, privindu‑şi burta de sus în jos, ridicând un genunchi, un băiat putea distinge aproape în întregime rețeaua de vene şi artere care‑i şerpuia pe sub piele.

Un coş, perfect normal în lumina de pe hol, se putea transforma într‑un semn al Vertijului în Camera de Verificare. Firicelele de păr de pe brațe păreau a fi cusute în piele. Nodurile degetelor şi degetele de la picioare păreau aici pielea încrețită a vreunui animal. Buricele păreau adevărate găuri. Iar unghiile, lemn mort.

Și, uneori, lui J i se părea că putea vedea chiar şi dincolo de trupul său plin de imperfecțiuni. Uneori, i se părea că putea ghici chiar motivații în Camera de Verificare, indicii fulgerătoare, scurte, ale adevărului, oricare ar fi fost acesta.

– J! a repetat T.A.T.A.

Glasul îi devenise nerăbdător. Oricât de iubitor ar fi fost cu cei douăzeci şi patru de băieți ai săi, T.A.T.A. era cu siguranță cel mai nerăbdător bărbat dintre zidurile Turnului.

– Haide! Dă‑o afară! Ai tu o teorie cu privire la ce anume a declanşat acel vis.

J a tresărit şi s‑a ferit când a auzit glasul răsunător, de parcă bărbatul s‑ar fi deplasat neauzit până la el, iar buzele i s‑ar fi apropiat la doar doi centimetri de urechea lui.

– Spune‑mi!

Avea dreptate; J chiar avea o teorie pentru T.A.T.A. Aşa erau crescuți să procedeze Băieții Alfabet.

„Gândeşte‑te!”

Dar J se gândea la A sau la Z, imposibil de imobili, ghemuiți şi nemişcați.

„Spune‑i!”, s‑a îndemnat J în gând. Însă un glas mai profund se împotrivea. Unul care părea a‑i aparține unui frate mai înțelept.

Unul mort?

– Mă gândesc la asta! a rostit Vreau să formulez totul aşa cum trebuie.

Ar fi trebuit să‑l trezească pe Q azi‑noapte, asta ar fi trebuit. Voise s‑o facă, fireşte. Băieții de la etajul al optulea se strecurau deja de mult unul în camera celuilalt atunci când o furtună deosebit de puternică izbucnea dintr‑odată. Sau când aveau vreun coşmar. Cu doar o lună în urmă, J bătuse la uşa lui Q, simțindu‑se rău şi nădăjduind că lui Q îi rămăsese nişte supă de la cină. Dar noaptea trecută, în pofida faptului că avea ne‑ voie de o confirmare, el rămăsese singur lângă fereastra cea mare care dădea în Curte şi era aproape la fel de mare ca peretele. Știa că fratele Q ar fi avut ceva inteligent de spus, că poate ar fi fost în stare să‑i dovedească faptul că silueta era, de fapt, o combinație nefericită de crengi, frunze şi lumina lunii. Pentru că, probabil, asta şi văzuse J, nimic altceva decât o combinație de obiecte inerte, fără inteligență. Totuşi, J simțea că în acea pădure exista inteligență.

J simțea viață acolo. Sau ceva de genul ăsta.

„Te simțeai supravegheat, exact aşa te simțeai.”

– Cred că a fost din cauza apropiatului schimb de etaj, a cugetat J cu voce tare. Am crescut alături de D, L şi Q. Și să fiu mutat, dintr‑odată… Știu şi eu? Sunt de acord că Părinții procedează corect astfel, pentru a promova experiențe noi, pentru a clădi noi legături, dar, totodată, e şi nițel…

J a simțit piele rece pe umăr.

– Un pic pierdut? a întrebat T.A.T.A.

Cu blândețe, T.A.T.A. l‑a răsucit ca să ajungă față în față. Becul atârna direct deasupra capului bărbatului, dar anumite părți ale feței lui rămâneau ascunse în întuneric. J s‑a gândit că tot chipul lui T.A.T.A. părea acoperit de păr, de parcă umbrele proiectate acolo erau, de fapt, barba crescută peste măsură, întinzându‑se până la ochii lui sclipitori, ba chiar ajungând şi mai sus, până la chica deasă de pe cap, dată pe spate.

– Da!

J a înghițit în sec.

– Mai mult decât pierdut.

A aruncat o privire pe lângă T.A.T.A., către carnetul gros de pe masa de oțel. Era mult scris pe‑acele pagini. Ce multe notițe!

„Inspecția începe”, şi‑a repetat J în gând, „în momentul în care intri pe uşă.”

T.A.T.A. nu a încuviințat. Nu a surâs. Ci doar a continuat să‑l privească fix. J avea senzația că bărbatul din fața lui chiar începuse să folosească acele lopeți, scotocind prin mintea lui J după un motiv ceva mai întemeiat pentru acel vis decât o simplă schimbare a etajului.

Apoi expresia de pe chipul lui T.A.T.A. s‑a schimbat aproape insesizabil. A mijit ambii ochi şi a ridicat uşor colțul drept al gurii. Suficient cât să dea senzația de căldură.

– Am priceput, a rostit T.A.T.A. Și sunt sigur că astăzi voi mai întâlni şi alte poveşti ca a ta, în timp ce vom efectua Inspecțiile de dimineață.

Nu l‑a bătut pe umăr pe J şi s‑a înapoiat la biroul său. Nu a mai rostit absolut nimic legat de subiectul respectiv. În schimb, a rămas acolo, privindu‑l fix.

– Mi‑a venit o idee genială! a continuat Ce‑ar fi dacă aş inventa un mod prin care să‑mi spui gândurile tale, senzațiile tale, în mod direct? Ceva pe care să‑l putem împărtăşi doar noi doi. Un jurnal, să zicem. Tu îți notezi în el şi… mi‑l dai direct mie. Și‑n felul ăsta, putem fi chiar colegi în ale scrisului, într‑un fel.

Nimic altceva nu se putea compara cu ideea de‑a fi evidențiat de T.A.T.A.

 – Ar fi… cu adevărat minunat! a recunoscut

– Da, chiar ar fi! Excelent!

Totuşi, în timp ce T.A.T.A. continua să‑l privească fix, să‑l studieze cu mare atenție, obişnuita listă de boli oribile i‑a trecut brusc prin minte. Motivul, li se adusese de mult la cunoştință băieților, pentru care aveau loc Inspecțiile.

Vărsaturi. Putregaiuri. Vertijuri.

Asta căuta T.A.T.A.? Și le putea oare dibui în ochii lui J? Sau le putea găsi într‑un jurnal?

– Domnilor! a rostit T.A.T.A., pocnind din degetele învelite în mănuşi.

Un sunet aproape la fel de familiar precum însuşi cuvântul Inspecție, când răzbătea, pe un ton ascuțit, din unica boxă acoperită cu plasă de oțel prinsă în peretele holului.

Collins şi Jeffrey şi‑au scos lupele de la brâu şi au avansat.

T.A.T.A. s‑a retras, însă nu tocmai până la birou. Întorcându‑se cu fața către Inspectori, J l‑a simțit pe T.A.T.A. aproape de el, nemişcat, cu brațele încrucişate la piept şi cu mănuşile de piele ținând strâns mânecile jachetei sale roşii. Și Collins, şi Jeffrey îl priveau pe T.A.T.A. cu aceeaşi expresie pe care J îşi imagina că el însuşi o avea pe chip. Un pic mai mult decât confuzie. Și nu prea departe de teamă.

T.A.T.A. nu mai supraveghease niciodată o Inspecție atât de aproape.

De ce tocmai acum?

„Isterie”, şi‑a răspuns J în gând şi a hotărât că aceasta era ultima oară când se mai gândea la aşa ceva. Nu erau decât crengile care atârnau până jos ale Copacului Misterelor. Lucruri la fel de naturale precum cireşii din Pepinieră. Iar un frate mort ghemuindu‑se în miez de noapte era… era… un gând isteric.

Nu! Nu ascundea nimic, pentru că, pur şi simplu, nu era nimic de ascuns.

– Continuați! a zis T.A.T.A., al cărui glas părea o apă plutind peste umărul lui J.

Apa s‑a transformat într‑un talaz, iar în acel talaz, J şi‑a închipuit că se zărea o siluetă ghemuită în spatele Copacului Misterelor.

– Vreau să fiu sigur că J înțelege că, având în vedere visul urât avut azi‑noapte, el se află în grija Părinților şi că Părinții vor fi mereu aici, ca să aibă grijă de el. Prin intermediul Inspecției.

Inspectorii şi‑au apropiat lupele de trupul gol al lui J.

T.A.T.A. continua să vorbească. Aproape. Prea aproape.

– Vreau să ştii, J, că dacă ceea ce s‑a întâmplat în visul tău se va întâmpla şi în viața reală, oricât de imposibil ar fi un astfel de scenariu, nu trebuie să‑ți faci griji că nu vei găsi drumul înapoi către Turn.

– Ridică! l‑a îndemnat Collins.

J a ridicat ambele brațe, iar Inspectorii şi‑au apropiat lupele de subsuorile lui.

– Dacă ajungi prea departe şi te rătăceşti, J, dragul meu J, a continuat T.A.T.A., atunci Părinții te vor găsi.

Semnal editorial 132: Noutățile lunii Martie de la Editura RAO

Assegai,

WILBUR SMITH

Premiatul autor Wilbur Smith ne surprinde din nou cu un spectaculos şi hipnotizant roman de aventuri, o poveste despre curaj, pericol, pasiune şi suspans, care recreează cu acurateţe şi măiestrie o epocă rareori evocată.

Saga familiei Courtney continuă în acest al treisprezecelea roman, incluzându-l încă pe deja celebrul  Penrod Ballantyne, personaj crucial nu doar din punct de vedere al intrigii, ci şi din perspectiva relaţiei cu personajul principal, Leon Courtney. În Assegai, Penrod Ballantyne este nu numai un general iscusit în armata regelui din Africa de Est britanică, ci şi un spion talentat şi manipulator, exercitându-şi controlul asupra agenţilor săi cu o mare pricepere.

Cei uitați,

DAVID BALDACCI

Baldacci ne prezintă un al doilea episod cu noi acțiuni ale personajul John Puller, cel care dă și numele seriei din care face parte volumul. Agentul special din Comandamentului Armatei S.U.A. acționează într-un caz complicat cu legături personale. Este unul dintre cei mai buni soldați pentru soluționarea unor cazuri deosebit de spinoase, dar de această dată va trebui să se confrunte cu o anchetă care privește moartea unei rude. Mătușa lui Puller moare în Paradise, un oraș poștal din Florida, plin de turiști și de localnici în vârstă. Poliția locală a clasificat cazul ca un accident, însă mătușa îi scrisese tatălui lui John cu puțin timp înainte de a muri, mărturisind că în Paradise nu era totul liniștit și plăcut și că orașul ascundea mai multe secrete.

Cerere de prietenie,

LAURA MARSHALL

Maria Weston lipsește de peste 25 de ani. A fost văzută ultima dată în noaptea unei petreceri de absolvire a școlii și lumea crede că e moartă. Mai ales Louise, care și-a trăit viața de adult cu un secret teribil.

Când Louise Williams primește un mesaj de la cineva dispărut de mult, inima ei aproape se oprește.

În timp ce mesajele Mariei escaladează, Louise încearcă să se reconecteze cu vechii prieteni pe care a încercat odată să-i impresioneze. Încercând să pună cap la cap exact ce s-a întâmplat în acea noapte, curând descoperă că sunt multe lucruri pe care nu le știa. Singura certitudine este că Maria Weston a dispărut în acea noapte.

Chemarea focului,

ADRIENNE CELT

 

 

Chemarea focului spune povestea seducătoare a unui triunghi de dragoste periculos, inspirat de infama căsătorie a lui Nabokov. Autoarea construiește cu atenție firul acțiunii, inserând note de jurnal, scrisori și articole din ziare. Narațiunea este dominată de jurnalul lui Zoya, o tânără refugiată din  Uniunea Sovietică, ce se găsește în peisajul bizar al unui internat de elită al fetelor din New Jersey. După ce și-a pierdut familia și casa, Zoya se luptă cu răutatea colegilor și cu paranoia despre spionii ruși.

Destinul unei vrăjitoare,

NICHOLAS BOWLING

Este anul 1577. După  ce mama sa este arsă pe rug, pentru vrăjitorie, Alice se hotărăște să fugă în Londra. Aici își dă seama că vânătorii de vrăjitoare nu sunt singurii de care ar trebui să se ferească. Forțe politice extrem de puternice sunt, de asemenea, pe urmele ei în încercarea de a o atrage în disputa dintre Regina Elisabeta I și Mary, Regina Scoției. În timp ce Alice se chinuie să–și înțeleagă puterile pe care tocmai și le-a descoperit, este atrasă într-un hățiș de secrete, minciuni și magie neagră, care vor schimba, laolaltă, soarta Angliei.

Sora vitregă,

JENNIFER DONNELLY

Isabelle e o fată care trăiește în orașul St. Michele, în Franța. Ea are toate motivele să fie fericită. Este pe cale să câștige inima prințului mult dorit, doar că… Isabelle nu este fata frumoasă de care acesta s-a îndrăgostit atunci când a fost găsit pantoful de cristal; Isabell este sora cea vitregă și urâtă, care și-a tăiat degetele de la picioare, pentru ca sa se potrivească în pantoful Cenușăresei. Dar, pantoful s-a îmbibat de sânge și i-a trădat identitatea. Atunci când prințul descoperă decepția Isabellei, ea este îndepărtată și este umilită de soartă. Dar aceasta nu îi oferă mai puțin decât ceea ce, până la urmă, ea… merită.

Semnal editorial 129: Noutăți de la Editura Rao (II)

Este posibil ca imaginea să conţină: text care spune „#1 NEW YORK TIMES BESTSELLING SERIES SARAH J. MAAS TURNUL ZORILOR Cartea din seria seria TRONUL DE CLEŞTAR”

Chaol Westfall și Nesryn Faliq au ajuns în strălucitorul oraș Antica în încercarea de a încheia o alianță cu khaganul Continentului Sudic, ale cărui armate vaste par a fi ultima speranță pentru Erilea. Dar prezența lor acolo mai are un scop. Ei vor să ajungă la Torre Cesme, locul în care trăiesc cei mai buni vindecători din lume, singurii care ar putea
să-l facă pe Chaol să meargă din nou. După ce a trăit suferințe de nedescris în copilărie, Yrene Towers nu are nicio dorință să-l ajute pe tânărul lord din Adarlan, darămite să-l vindece. Însă a depus un jurământ de a-i alina pe cei aflați în suferință și îl va respecta. Tânăra ajunge să îl însoțească pe un drum dureros și plin de obstacole,
fiind nevoită să înfrunte și demonii din ea, nu doar întunericul care i- a rănit lui trupul și inima. Și Chaol, și Nesryn descoperă în Antica lucruri care îi vor schimba și care pot juca un rol mult mai important în salvarea Erileei decât s-ar fi așteptat.

După moartea prematură a tatălui său, Ryan McIntyre, în vârstă de 15 ani, intră în derivă emoţională, iar mama lui îl înscrie la şcoala catolică cu internat St. Isaac, sperând că venerabila instituţie, care are o bună reputaţie pentru reformarea adolescenţilor cu probleme, îl va ajuta şi pe fiul ei. Dar când Ryan soseşte la St. Isaac, descoperă că aici tocmai au avut loc moartea violentă a unui elev, o dispariţie misterioasă şi alte incidente tulburătoare. Când tânărul preot
Sebastian se alătură cadrelor didactice, lucrurile încep să se schimbe. Dar acesta are o misiune secretă de a dovedi puterea ritualului de exorcizare, iar curând Papa însuşi va lua cunoştinţă de evenimentele aparent misterioase petrecute la St. Isaac. Dar Ryan, care vede anumite lucruri, are altă părere despre părintele Sebastian şi devine convins
că la mijloc se află nu puterea divinităţii, ci forţe mult mai întunecate.

Este decembrie 1776. Armata lui George Washington, alcătuită din civili voluntari prost echipaţi, slab instruiţi şi cuprinşi de dor de casă, dă piept cu o armată britanică proaspăt sporită de mercenari germani, cei mai experimentaţi soldaţi din lume. Cu toate astea, aceşti soldaţi nu sunt din secolul al XVIII-lea, ci din 1945 – din Germania nazistă. Când
nemţii îi trădează pe britanici şi îşi oferă expertiza tactică şi
tehnologia superioară Washingtonului, acest lucru schimbă soarta războiului. Dar ajutorul oferit are un preţ. Germanii au o viziune foarte diferită cu privire la cum ar trebui să se dezvolte noua naţiune americană, şi, în scurt timp, ideologia părinţilor fondatori, care are la bază libertatea, este contestată.

Conacul Blackheath, o clădire somptuoasă, dar la limita paraginii, este locul în care are loc un bal mascat. Invitaţii sunt membrii de vază ai s cietăţii (ofiţeri, bancheri, medici etc.), care se strâng pentru a rememora un eveniment tragic – moartea tânărului Thomas Hardcastle, fiul lordului Peter şi al lui lady Helena Hardcastle. O moarte tragică întrerupe petrecerea, însă nu îi pune capăt. Este vorba despre
tânăra Evelyn Hardcastle. De fapt, aceasta nu va muri o singură dată. Atât timp cât Aiden Bishop, personajul principal, nu rezolvă misterul morţii sale, scena decesului se va repeta neîncetat, seară de seară.

Detectivul Alex Cross, fost agent în cadrul FBI, se implică înrezolvarea unor cazuri pe cât de diferite, pe atât de surprinzătoare. După o absenţă de 35 de ani, Alex Cross revine în oraşul natal, Starksville, Carolina de Nord, alături de familia lui, pentru a participa la procesul în care vărul lui, Stefan, este acuzat de asasinarea unui adolescent. Deşi dovezile copleşitoare îl incriminează pe Stefan, Alex şi Bree, soţia lui, vor intra într-o cursă contra-cronometru pentru a găsi vinovatul. Ce legătură există între aparentele sinucideri ale unor femei din lumea mondenă? Alex va pune cap la cap toate indiciile pentru a dezvălui secretul unui personaj diabolic. Evenimentele se împletesc într-un mod neaşteptat, conducându-l pe Alex către o descoperire emoţionantă din trecutul pe care îl credea dat uitării.

Când controversatul prezentator John Truth transmite la radio declaraţia unui terorist care ameninţă cu provocarea unui cutremur de pământ,
nimeni nu îl ia în serios. Tânăra agentă FBI Judy Maddox primeşte sarcina de a urmări un grup care se numeşte Copiii Edenului. Implicată într-o investigaţie de care poate depinde viaţa a milioane de oameni, Judy trebuie să afle care este următoarea ţintă a teroristului, cu ajutorul lui Michael, un haotic şi atrăgător seismolog. Cei doi sunt în pericol în timp ce Judy şi Michael se luptă pentru a salva San Francisco de la distrugere.

În cel de al 11-lea roman din seria cărţilor care îl au ca protagonist pe Cotton Malone, fostul agent al Departamentului de Justiţie scapă încă
o dată SUA de pe pragul anihilării. Malone este trimis în Siberia unde descoperă planurile unui complot pus la cale de foşti agenţi KGB, care
nutreau o ură puternică faţă de SUA, şi află despre existenţa unor bombe atomice tip servietă ascunse de aceştia. Complotul este familiar – băieţii buni urmăresc băieţii răi pentru a evita crizele majore –, dar Berry, de data asta, complică scenariul cu o a doua poveste ce implică societatea din Cincinnati, o fraternitate fondată după Războiul de Independenţă al SUA de către şi pentru descendenţii bărbaţi ai veteranilor. Cum dorinţa acestei organizaţii era, de multă vreme, întemeierea unei a 14-a colonii – Canada – şi se leagă de resentimentele ruseşti, rezolvarea acestei situaţii este lăsată în seama lui Malone şi a colegilor de la Magellan. Combinaţia de istorie şi ficţiune a lui Steve Berry este prezentă din nou în acest thriller provocator.

Descoperirea unui cadavru îngheţat timp de 90 de ani într-un gheţar din Alpii Francezi nu pare a fi de competenţa NUMA şi a lui Kurt Austin. Dar când cei aflaţi la faţa locului sunt blocaţi în tuneluri alpine inundate de apele gheţarului în curs de topire, Austin nu poate ignora strigătele
lor după ajutor. Iar această tragedie pe cale de a se întâmpla se dovedeşte a nu fi un simplu accident. Căci cadavrul ascunde un secret. Un secret pentru care cineva este gata să ucidă. Curând Austin este implicat într-un mister care presupune invazia unor alge virulete pe cale de a distruge zona cunoscută drept „oraşul pierdut” din Atlanticul de Nord, în timp ce el şi echipa sa înfruntă o familie de o nemaipomenită lăcomie, care nu s-ar da în lături de la nimic pentru a obţine ceea ce doreşte.

Volumul ne spune povestea lui Hugo Llor încă de la o vârstă foarte fragedă. Fiul unui marinar decedat, Hugo este protejat de Arnau Estanyol, protagonistul romanului Catedrala Mării. El visează să lucreze toată viaţa în atelierele navale regale, unde sunt construite şi reparate corăbiile coroanei din Aragon. Arnau a ajutat şi familia lui Hugo, trimiţând-o pe sora sa într-o mănăstire, cu promisiunea unei zestre bune, şi pe mama
sa, să lucreze ca servitoare într-o casă. Asistăm la întâmplări pasionante, trădări, numeroase ranchiune într-o lume medievală în care Inchiziţia şi stăpânii feudali abuzează de oamenii obişnuiţi. Sclavia, cumpărarea şi vânzarea de oameni şi misoginia, temniţele şi celule zidite vor fi prezente
pe parcursul lucrării.

Jet este primul volum al seriei cu acelaşi nume, în care Russell Blake relatează aventurile lui Maya. Personajul are numele de cod Jet şi este cel mai dur agent al Mossadului. După un timp, îşi regizează propria moarte pentru a scăpa de viaţa ei instituţională. Dar trecutul nu o iartă, şi nici duşmanii ei. Când noua ei viaţă pe o insulă liniştită este tulburată de un atac violent, Jet trebuie să se întoarcă la o existenţă clandestină de sălbăticie pentru a se salva pe ea şi pe cei pe care îi iubeşte.

Liniştea lumii lui Daniel Abend, un psihanalist de succes din New York este perturbată când una din tinerele lui paciente se sinucide. Moartea
fetei, explicată prin depresie şi dependenţă de droguri, devine punctul de plecare al declinului protagonistului. Fin psiholog, autorul
exploatează tenebrele minţii umane, fineţea pârghiilor care declanşează viaţa sau moartea.

APRECIERI CRITICE: „Acest thriller orbitor cu tentă gotică ne introduce într-un labirint de secrete, minciuni şi înşelătorii.” New York Times

DESALES HARRISON este profesor asociat la catedra de poezie a Colegiului Oberlin din Ohio, Statele Unite ale Americii, unde predă Creative
Writing. A debutat cu cartea The End of the Mind: The Edge of the Intelligible in Hardy, Stevens, Larkin, Plath, and Glück şi a colaborat la diverse publicaţii cu articole despre poezia modernă contemporană.

Un debut care a înregistrat vânzări record în 25 de ţări din întreaga lume. Acţiunea romanului se petrece într-un loc izolat, situat la marginea unei mlaştini, unde în trecut localnicii practicau diferite ritualuri pentru a-i îmbuna pe zei, aducând inclusiv jertfe umane, şi unde se petrec tot felul de evenimente ciudate şi în prezent. Un roman care te fierbe la foc mic, îmbinând enigmele clasice şi moderne cu discuţii elevate despre ştiinţă şi artă, legende, ezoterism, paranormal şi religie. Paginile mustesc de mister şi suspans. Anchetele şi procedurile poliţiei sunt adesea lăsate în plan secund, în prim-plan fiind etalate considerentele de ordin filosofic.

DESPRE AUTOR: SUSANNE JANSSON s-a născut în anul 1972, în Suedia. A lucrat o perioadă în publicitate şi în ultimii douăzeci de ani a îmbinat
arta fotografică şi jurnalismul, realizând numeroase reportaje pe teme de cultură şi artă. De asemenea, a scris numeroase nuvele poliţiste pentru diferite publicaţii.

Pentru Jack Ryan Jr. şi colegii lui din organizaţia secretă cunoscută drept Campusul, lupta împotriva inamicilor Americii nu se termină niciodată. Dar o nouă ameninţare apare de unde nu se aşteptau… Campusul a fost deconspirat, iar cine ştie de existenţa organizaţiei ştie şi că poate fi distrusă. Între timp, preşedintele Jack Ryan s-a întors în Biroul Oval, iar curajul şi înţelepciunea lui sunt mai necesare ca niciodată. Luptele politice interne şi problemele economice au adus conducerea Chinei în pragul unui dezastru, din care încearcă să-şi revină atacând mult-doritul Taiwan şi pe americanii care protejează micuţa naţiune. Pe măsură ce cele două superputeri se apropie de o confruntare directă, preşedintele Ryan este nevoit să folosească singurul atu pe care îl mai are – Campusul.