Archive for the ‘Spy’ Category

Stand TRITONIC

Lansări Gaudeamus 16-20 noiembrie / zilnic 10-20

Vineri 18 nov.

Ora 16.00:

Colecția LIT

Prezentarea volumului de povestiri Dumnezeul din paharul de votcă, autor Ioan Barb, participă Bogdan Hrib, autorul.

Ora 17.00:

Mystery Time 1

Lansarea romanului Moarte în Peru, autor Silvia Chindea, prezentarea volumului Cumsecade, autor Petru Berteanu, Neliniștea verii, autor Quentin Bates, participă Michael Haulică, Bogdan Hrib, autorii.

  

Ora 17.45:

Seria de autor Dănuț Ungureanu (mai mult…)

Editura Rao:

Editura Rao este probabil cea mai secretoasă editură de la noi și e o adevărată minune atunci când se decide să răspundă chiar și la o întrebare banală. Am stabilit acum câteva luni cu persoana care se ocupa de pagina de facebook să facem un interviu, i-am trimis întrebările, obținusem acordul directoarei editurii să răspundă acelor întrebări, însă de atunci pauză. Iar acum persoana care se ocupă de pagina de facebook spune că nimeni nu știe nimic de întrebări. Tipic. Însă Rao își vede de treabă în continuare și publică pe bandă rulantă cărți bune, foarte bune și mai puțin bune. Seriile merg mai departe (nu toate, unele sunt abandonate fără explicații, altele recunosc și ei că nu mai sunt rentabile, altele sunt publicate alandala) și, din când în când, avem parte și de tort, nu doar de prăjituri. Căci Rao publică și SF și fantasy, chiar dacă nu recunoaște și se ferește de etichetări. Nu pot fi iertați pentru tărăgănarea unor serii precum Roata Timpului, Ticălosul Gentilom, Pendergast, Nașterea Iernii sau cum i-o spune și multe altele, dar afacerea e afacere și oricum nu ai cu cine dialoga. (mai mult…)

16167080 21476064 16158574 

John le Carre – Un Adevăr Delicat (A Delicate Truth, 2014) 364p., HC, 13×20, Rao, București, 2015, Colecția Biblioteca Rao, Trad. Ofelia Al-Gareeb prin Lingua Connexion, 39 RON, ISBN 978-606-609-835-9

Notă Goodreads: 3.75 (5.651 Note)

Înainte îmi plăceau foarte mult cărțile de spionaj. În liceu am avut foarte mult timp liber, stând la bunici și neavând nici măcar televizor, de calculator nici nu mai are rost să aduc vorba, așa că singura mea distracție o reprezentau cărțile: citeam peste o sută de cărți pe an, de cele mai multe ori chiar și câte o carte pe zi; cărți împrumutate de la Biblioteca Județeană din Brăila, de la care luam câte cinci cărți pe săptămână, cărți care îmi ajungeau la fix atunci când se termina săptămâna de școală. Aveam mare noroc că biblioteca avea foarte multe cărți de la editura Rao și am ajuns astfel să citesc câteva romane extrem de bune: autori precum Thomas Gifford, William Diehl, Mario Puzo, Jeffrey Archer, Ted Allbeury, Colin Forbes, Frederick Forsyth, John Saul, Tom Clancy, John Grisham, Nelson DeMille, P.D. James, John Katzenbach sau John le Carre mi-au înseninat zilele și mi-au permis să pătrund în lumea fascinantă a spionilor din perioada Războiului Rece sau din cea modernă, a avocaților lacomi și a agenților FBI căliți în lupta continuă cu infractori periculoși sau criminali în serie. Pentru mine, unul din cei mai interesanți autori din cei enumerați mai sus a fost britanicul John le Carre, pseudonimul lui David John Moore Cornwell și tatăl unui foarte popular romancier apărut nu cu foarte mult timp în urmă pe firmament, Nick Harkaway (deci se vede că, în unele cazuri, talentul se moștenește). Am citit până acum șase cărți scrise de John le Carre, ultima fiind, evident, Un Adevăr Delicat, cel mai recent roman al său, apărut în 2014 (în septembrie 2016 va apărea The Pigeon Tunnel), iar dintre toate mi-a plăcut cel mai mult un roman care a fost și ecranizat, The Constant Gardener (2000), apărut la noi cu titlul Experiment Secret (Editura Rao, 2003). (mai mult…)