Archive for the ‘Recenzii’ Category

8752885 Calea dragonului

Daniel Abraham – Calea dragonului (The Dagger and the coin I: The Dragon’s Path, 2011) 540p., HC, 14×21, Paladin, 2016, Colecția Fantasy Masters, Trad. Laura Ciobanu, Red. Iulia Pomagă, Ioana Tudor, 33 lei, ISBN 978-606-8673-17-2

Nota Goodreads: 3.78 (14769 Note)

Și… a sosit vremea recenziei cu numărul 100 pe FanSF. Sincer, nu credeam că voi ajunge vreodată la acest număr, nu când am scris primul articol, acum ceva mai mult de patru ani, despre o carte de Veronica Roth (da, chiar ea, și da, chiar despre „Divergent”), nu când mă descurajasem la un moment dat din cauza reavoinței unora și nu când am devenit conștient că va mai trebui să mai merg ceva ani prin străinătățuri, căci diploma de la facultate nu-mi folosește deocamdată la nimic. Dar am perseverat, încurajat de mulți și de faptul că o parte din cititorii acestui blog consideră că părerea mea, aceea de necritic literar (da, eu consider că trebuie să faci niște studii pe la filologie ca să te poți considera critic literar, nu oricine scrie două articole, aprofundate, e drept, într-o revistă sau la el/ea pe blog, se poate numi critic literar), contează. Și scriu în felul următor: îmi place pentru că, nu-mi place pentru că… Știu, părerea mea este subiectivă, de-asta și rămâne doar o părere; și mai e un lucru: mie nu-mi place să tai în carne vie, ci încerc să evidențiez mai ales părțile bune ale unei lucrări; consider că există destui autori de articole care pot face asta, sau care vor să facă asta, din motive mai mult sau mai puțin obiective; rolul pe care mi l-am asumat este în primul rând să vă conving să citiți o anumită carte pentru părțile sale bune – nu există carte perfectă, așa cum nu există om perfect. Știu, timpul e scurt, la fel și viața, iar banii sunt puțini, așa că trebuie investiți cu mare atenție, de preferat într-o carte bună. Însă la fel ca degetele de la o mână, și gusturile diferă la fel de mult, iar ceea ce-mi poate plăcea mie la o carte, s-ar putea ca altuia să nu-i placă. Iar polemica, zic eu, este sănătoasă pentru cei care înțeleg că nu doar părerea lor e bună, ci și a altora, nu neapărat punctul meu de vedere este bun, ci poate că există și unele diferite, la care eu nu m-am gândit. (mai mult…)

Image may contain: night

Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu (2016), 226p., TPB, 13×29, Tracus Arte, București, 2016, 28 lei, ISBN 978-606-664-763-2

Aveam impresia, până să verific, că prima povestire scrisă de Liviu Surugiu am citit-o într-un Alamanah Anticipația (seria nouă, apărută începând cu 2012 la Nemira). Dar m-am înșelat, cred că am citit-o totuși într-o antologie, însă nu mai știu exact care. Apoi a urmat volumul de povestiri „Rămășițele Viselor”, despre care am scris aici și, anul trecut, un roman intitulat „Eral”, numele pe care-l poartă și fiica scriitorului (ca o curiozitate, o anagramă a cuvântului „real”, am citit acest lucru tocmai în acel roman). Liviu Surugiu scrie mult despre vise și despre visuri. Este o temă recurentă în povestirile sale, prea des întâlnită însă, lucru care te îndeamnă la un moment dat să te întrebi dacă nu cumva denotă o lipsă de inspirație sau o anumită obsesie. Nu știu care este explicația, încă nu am apucat să-l întreb, însă nu este o temă chiar comodă, iar atunci când este disecată, discutată și dezvoltată în cheie fantastică, supranaturală, sau științifică (sau SF), lucru ajutat și de o anumită îndemânare și de finețe a execuției, ce ține mai ales de valoarea scriitorului, aproape întotdeauna poate ieși ceva plăcut ochiului cititorului. Însă faptul că am întâlnit o altă povestire cu oarecum ceeași temă, despre care am aflat că ar reprezenta sursa de inspirație a unui roman de-al autorului pe care îl am de ceva timp pe lista de lecturi, m-a făcut să-mi pun din nou aceleași întrebări: înclinare spre această temă a visului sau o obsesie în devenire? Cumva Liviu este un scriitor care a avut odată o idee bună, pe care acum o învârte, o modifică și-o aduce de-a roata, alterând-o și alternând-o pe ici, pe colo, cu rezultate nu neapărat neplăcute, e adevărat, însă… nu se mai poate și altceva? Ba da, se poate, doar că, din cele două sute douăzeci de pagini, cât are volumul de față, peste șaizeci sunt ocupate de povestea asta. (mai mult…)

Teodora Matei – Stăpânul Castelului (2016) 202p., TPB, 13×20, Tritonic, 2016, Colecția Fantasy, Red. Bogdan Hrib, 24 lei, ISBN 978-606-749-143-2

Mai citește cineva gothic în zilele noastre? Povești cu castele bântuite de stafii, de morți vii sau în care au loc ritualuri înfiorătoare, cărora le cad victime suflete mai mult sau mai puțin vinovate? Da, dacă sunt suficient de bine scrise încât să te țină o zi întreagă cu cartea în mână, dând avid pagină după pagină, pentru a afla un deznodământ pe care parcă nu l-ai fi intuit când ai început cartea. Iar dacă pe copertă scrie Teodora Matei, fii sigur că nu vei regreta absolut deloc călătoria în care vei porni, printre ucigași în serie, alături de personaje negative înfiorătoare, dar și însoțiți de adevărați eroi alături de care suferi deoarece sunt prea buni pentru lumea asta haină, printre psihopați sau baroni care cred că lumea-ntreagă trebuie să li se aștearnă la picioare, prin închisori ori secții de poliție ce anchetează oameni normali sau făpturi din alte lumi, aproape nimic nu-i poate scăpa Teodorei Matei. Iar „Stăpânul Castelului” nu face rabat de la aventură, de la suferință sau de la personaje pe lângă care nu vrei să treci noaptea, pe o stradă nu foarte bine luminată. (mai mult…)

30117284 Image may contain: text

Veronica Roth – Pecetea Morții (Carve the Mark I: Carve the Mark, 2017) 496p., HC, 13×20, Corint, 2017, Colecția Leda Edge, Trad. Shauki Al-Gareeb, Red. Mirella Acsente, 32 lei, ISBN 978-606-793-083-2

Nota Goodreads: 3.72 (6180 Note)

Sincer, nu eram sigur că aveam să scriu această recenzie, căci noul volum al Veronicăi Roth nu m-a chiar deloc pe spate. Dar… am avut câteva îndemnuri, de la niște prieteni pe care îi respect și pe care nu vreau să-i dezamăgesc. Și mai este ceva: parcă am simțit un fel de nostalgie, căci prima carte cu care am început seria „Ce Citește Liviu” a fost Divergent, de Veronica Roth. Se întâmpla pe șase decembrie 2011, la îndemnul colegului de blog Nicolae Voicu, zis și Voicunike. De atunci au trecut ceva mai mult de cinci ani, iar seria de articole va ajunge în curând la numărul 100. Puteau fi mult mai multe, pentru că înainte cuprindeam mai multe cărți într-un singur articol. E drept că și reușeam să citesc mai mult, iar articolele chiar ieșeau kilometrice. Și iată că, nouăzeci și șade de articole mai târziu, la cinci ani distanță, ajung iar la o carte de Veronica Roth. (mai mult…)

26264400 23067875 23347118 

Lev Grossman – Magicienii III: Tărâmul Magicianului (The Magicians III: The Magician’s Land, 2014) 528p., TPB, 13×20, Nemira, 2016, Colecția Young Adult, Trad. Oana Chițu, Red. Dan Sociu, 48 lei, ISBN 978-606-758-602-2

Nominalizări: Locus Award for Best Fantasy Novel 2015, Goodreads Choice Award Nominee for Fantasy 2014

Nota Goodreads:4.16 (39553 Note)

Da, știu, am citit această carte anul trecut. Da, știu, de la apariția ei a trecut aproape un an. Și, da, știu, nu știu dacă știați și voi, că Nemira a încheiat încă o trilogie. Iar asta o spun pentru cei care strâmbă din nas când vine vorba de lipsa de considerație a editurilor românești față de cititori. Uite, Nemira a publicat două trilogii pentru apariția cărora au fost necesari doar doi ani (mă refer aici și la Marea Sfărâmată, de Joe Abercrombie, tradusă de mine). E mult? Nu cred. Nu când ai zeci de serii de care te ocupi și încerci să dai o serie aceluiași traducător, mai ales când acesta se ocupă de mai multe serii și mai ales când acesta colaborează cu mai multe edituri. Dar divaghez. Am citit volumul trei al seriei Magicienii în octombrie anul trecut. Sincer, nu știu de ce n-am scris mai repede despre el. Am ciorna începută pe blog de când am terminat cartea, dar am tot început alte recenzii, iar aceasta a tot rămas în urmă. Și uite așa au trecut patru luni, de nici nu zici c-au fost.  (mai mult…)

 

Ciprian Mitoceanu – Predestinare Genetică II: Insula Diavolului (2016) 234p., TPB, Crux Publishing, 2016, Colecția Sci-Fi, 25 lei, ISBN 978-973-98394-1-9

Ciprian Mitoceanu – Predestinare Genetică III: Față în față (2016) 296p., TPB, 13×20, Crux Publishing, 2016, Colecția Sci-Fi, 25 lei, ISBN 978-973-98394-3-3

De la thriller (Colții, pe care am citit-o cu mare plăcere și despre care am scris în defuncta revistă Suspans), la horror de-ți ridică părul în cap și criminali odioși (Tales of Sorrow and Despair, despre care am scris pe blog), și bifând, cum era normal, și SF (diverse povestiri, am citit una, nu mai știu cum se numea, într-un număr din Argos) și thriller SF (aparițiile de la Millennium, să nu le uităm și pe acestea, căci acolo și-au făcut debutul) – excelenta, deocamdată, trilogie Predestinare Genetică, nici un gen nu este iertat de Ciprian Mitoceanu. Pentru asta îi port un respect deosebit: felul în care jonglează cu cea mai mare lejeritate cu genurile ficțiunii (nu numai speculative), fără a divaga, fără a exagera, creând lumi și idei, personaje și situații care, sunt sigur, vor deveni cu timpul memorabile. Așa cum spuneam într-un articol foarte recent, nu mai stau chiar bine cu memoria (o fi de vină și faptul că am ajuns să citesc și la ore din ce în ce mai târzii), însă îmi aduc aminte cu claritate fiorii pe care mi i-a iscat lectura unui din cele mai reușite romane citite de mine, scrise de un autor român – Colții – deși am citit-o și am scris despre ea acum cinci ani.  (mai mult…)

Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă (2016) 272p., TPB, 13×20, Herg Benet, București, 2016, Colecția Radical din 7, 30 lei, ISBN 978-606-763-080-0

Nota Goodreads: 4.5 (28 Note)

În unele cazuri talentul se moștenește de la o generație la alta, de la tată la fiu, de la mamă la fiu sau la fiică, de la bunici la nepoți, combinațiile sunt multe, iar primul exemplu care îmi vine în minte este al celebrilor Kinglsey Amis și Martin Amis. Sunt mult mai mulți, desigur. Dar nu știu câte exemple de cupluri care scriu bine, chiar foarte bine (un alt exemplu care îmi vine în minte este reprezentat de Ayelet Waldman și Michael Chabon; sau Nancy Kress – Charles Sheffield, ori Vernor Vinge – Joan D. Vinge, că tot ne numim Blogul fanului science-fiction), avem pe la noi. Și iar ajungem la exemple: Cristina Nemerovski și Alexandru Voicescu, fondatorii editurii Herg Benet, o editură alături de standul căreia am stat (și i-am admirat copertele) încă de la prima sa prezență la un târg de carte. Cristina a scris multe cărți și s-a afirmat ca una din cele mai distincte voci ale prozei românești contemporane. Alexandru a părut mai timid, dar a câștigat un premiu literar cu romanul său de debut, Malad, despre care am scris anul trecut, aici. (mai mult…)

Florin Purluca – Cum să fabrici un semizeu (2016) 152p., TPB, 13×20, Tritonic, 2016, Colecția Sci-Fi, Red. Michael Haulică, 22 lei, ISBN 978-606-749-196-8

Am participat în toamnă la primul meu Romcon. Nu vă speriați, n-am să încep să rememorez evenimentele de-acolo și nici n-am să povestesc cum a început proiectul Blogosfera SF & F. Vreau doar să spun că am asistat (și intervenit) la o discuție despre romanele „Vegetal” și „Mineral” alături de Georgiana Vlădulescu, în compania autorilor, Dănuț Ungureanu și Marian Truță. Bine, e un fel a spune am participat, că nu am apucat să pun decât două întrebări, fiind permanent întrerupți de un personaj grotesc și mult prea adânc ancorat în trecut. Dar ceea ce voiam de fapt să spun este că pentru acel eveniment a trebuit să citesc cele două cărți despre care s-a vorbit, evident. Nu știu de ce am așteptat atât de mult, dar, oricum, pot spune că a fost o experiență benefică. Faptul că le-am citit, la asta mă refer. Credeam că „Vegetal” va fi cu plante transformate în monștri ce atacă oamenii (despre „Mineral” poate voi aduce vorba cu o altă ocazie). A fost cu plante care atacă oamenii, însă nu erau chiar atât de monstruoase. (mai mult…)

23346377 27834600 26708461 

Ruth Ware – Într-o pădure întunecată (In a dark, dark wood, 2015) 368p., TPB, 13×20, Trei, București, 2016, Colecția Fiction Connection, Trad. Laurențiu Dulman, Red.  Mihaela Serea, 39 lei, ISBN 978-606-719-821-8

Nota Goodreads: 3.64 (57159 Note)

Era o vreme când pe listele cu cele mai bine vândute cărți ale publicațiilor de renume mondial apăreau cărți într-adevăr bune? Sau când premiile, indiferent că erau acordate de critici, de scriitori sau de cititori, erau acordate pe bune, celor mai valoroase cărți? Oare au existat astfel de vremuri? Sincer, n-am avut decât o singură dată curiozitatea să citesc o listă cu cele mai bine vândute cărți ale celebrului New York Times. Ce am văzut acolo… nu spun că m-a îngrozit, dar sigur nici nu m-a dat pe spate. Am scris aceste rânduri pentru că nu cu mult timp în urmă am citit o carte din care mi-au plăcut doar cinci pagini. Și despre ea vorbea Stephen King ca fiind „o reușită uluitoare”. Cred că știți despre ce carte este vorba. De acord, probabil că autorii, mai ales cei care sunt publicați de aceleași trusturi (pe la „ei” nu le mai poți spune edituri, ci conglomerate – am văzut odată o schemă cu cele mai mari grupuri editoriale americane, iar acea schemă era de fapt un grup de caracatițe cu zeci de tentacule, unde tentaculele erau editurile înghițite pe rând de giganți mondiali precum Hachette sau Penguin) se laudă între ei și probabil că nici noi nu ne pricepem la fel de bine ca ei la ce are valoare și ce nu. Sau poate o carte este prea complexă ca să fie înțeleasă de toată lumea. Sau are merite pe care nu i le vede toată lumea. Sau poate nu este pe gustul tuturor. Sau poate este pur și simplu proastă, dar e la modă să o citești, că ți-a trezit curiozitatea și vrei să te convingi și singur. (mai mult…)

33283682

Petru Berteanu – Cumsecade (2016), 204p., TPB, 13×20, Tritonic, 2016, Colecția Mystery & Thriller, 24 lei, ISBN 978-606-749-097-8

Am copilărit la bloc, să știți. De pe la vreo șapte ani și până pe la vreo douăzeci și doi, când m-am mutat împreună cu viitoarea soție. Am copilărit la bloc și mi-a plăcut. Provin dintr-o zonă de câmpie din județul Brăila și mi-a plăcut întotdeauna muntele. Însă muntele, până să ajung să mă mut împreună cu soția, la ea acasă, în județul Prahova, în inima muntelui, n-am apucat să-l văd decât într-o tabără și în vreo două excursii. E drept, când era senin, puteam urca pe acoperișurile unor blocuri și reușeam să văd munții dinspre Vrancea, sau, dacă era cu adevărat un aer limpede până în depărtare, pe cei ai Măcinului. Deci, cum spuneam, mi-a plăcut să trăiesc la bloc, înconjurat tot timpul de prieteni și de vecini. Pe atunci eram o ființă socială, nu preferam să stau tot timpul cu cartea în mână, cel puțin până pe la vreo cincisprezece ani, când am intrat la liceu la Brăila. Dar îmi plăcea să stau cu prietenii de vorbă în scara blocului până noaptea târziu, când ne goneau la culcare cei care locuiau la parter, căci îi deranja zgomotul pe care îl făceam. Am trăit într-un bloc cu trei etaje (plus parter), cu două scări și cu treizeci de apartamente. Peste 100 de persoane, poate chiar pe la 120 sau 130. Dar ne-am înțeles bine. (mai mult…)