Archive for the ‘povestiri’ Category

Liviu Surugiu – Pulsar (2017) 232p., TPB, 13×20, Tracus Arte, 2017, Colecția Science-Fiction, red. Elena Dogaru, Stela Dumitru, Rodica Bretin, Teo Matei, Lucian D. Bogdan, Eduard Pandele, Lucian C. Oancea, Călin T. Zarojanu, 25 lei, ISBN 978-606-664-887-5

Iar premiul pentru cele mai multe premii primite de un scriitor român de SF îi revine lui… Liviu Surugiu. Pentru că scrie, indiferent ce sau despre ce și în ce fel. Pentru că există și se implică și știe să-și facă reclamă, să fie peste tot, să vorbească cu lumea și așa mai departe. Să-și organizeze lansări, să facă să-i apară cartea împreună cu o revistă extrem de populară cum este „Știință și tehnică” și să tipărească un tiraj pe măsură. Acesta este Liviu Surugiu. Iar aceasta nu este o cronică de întâmpinare, ci doar câteva impresii cu care am rămas după ce am citit cele patru povestiri/nuvele/scenarii de film care alcătuiesc cel mai recent volum al său, „Pulsar”, apărut în noiembrie 2017, la editura Tracus Arte, și lansat în aceeași lună, la Gaudeamus, în prezența unui public destul de numeros, aș zice. (mai mult…)

Anunțuri

Image may contain: night

Liviu Surugiu – Acesta este trupul meu (2016), 226p., TPB, 13×29, Tracus Arte, București, 2016, 28 lei, ISBN 978-606-664-763-2

Aveam impresia, până să verific, că prima povestire scrisă de Liviu Surugiu am citit-o într-un Alamanah Anticipația (seria nouă, apărută începând cu 2012 la Nemira). Dar m-am înșelat, cred că am citit-o totuși într-o antologie, însă nu mai știu exact care. Apoi a urmat volumul de povestiri „Rămășițele Viselor”, despre care am scris aici și, anul trecut, un roman intitulat „Eral”, numele pe care-l poartă și fiica scriitorului (ca o curiozitate, o anagramă a cuvântului „real”, am citit acest lucru tocmai în acel roman). Liviu Surugiu scrie mult despre vise și despre visuri. Este o temă recurentă în povestirile sale, prea des întâlnită însă, lucru care te îndeamnă la un moment dat să te întrebi dacă nu cumva denotă o lipsă de inspirație sau o anumită obsesie. Nu știu care este explicația, încă nu am apucat să-l întreb, însă nu este o temă chiar comodă, iar atunci când este disecată, discutată și dezvoltată în cheie fantastică, supranaturală, sau științifică (sau SF), lucru ajutat și de o anumită îndemânare și de finețe a execuției, ce ține mai ales de valoarea scriitorului, aproape întotdeauna poate ieși ceva plăcut ochiului cititorului. Însă faptul că am întâlnit o altă povestire cu oarecum ceeași temă, despre care am aflat că ar reprezenta sursa de inspirație a unui roman de-al autorului pe care îl am de ceva timp pe lista de lecturi, m-a făcut să-mi pun din nou aceleași întrebări: înclinare spre această temă a visului sau o obsesie în devenire? Cumva Liviu este un scriitor care a avut odată o idee bună, pe care acum o învârte, o modifică și-o aduce de-a roata, alterând-o și alternând-o pe ici, pe colo, cu rezultate nu neapărat neplăcute, e adevărat, însă… nu se mai poate și altceva? Ba da, se poate, doar că, din cele două sute douăzeci de pagini, cât are volumul de față, peste șaizeci sunt ocupate de povestea asta. (mai mult…)