Archive for the ‘Pagina partenerilor’ Category

Prin amabilitatea editurii Crux Publishing, un fragment în avanpremieră din „Arlequine”, de George Cornilă, în curs de apariție în colecția Fantasy:

„Arlequine”, de George Cornilă

Fragment povestire A.E.: ARTIFICIAL EMOTION

”Programul de bază al escortelor fusese scris în urma unui studiu extins efectuat pe treizeci de mii de bărbaţi din o sută douăzeci de ţări şi din toate categoriile de vârstă. Astfel, noile androide se purtau întocmai după aşteptările bărbaţilor care le achiziţionau, erau supuse şi dispuse în permanenţă să satisfacă orice cerinţă, însă se arătau în acelaşi timp adaptabile, înclinate să înveţe şi capabile de interacţiuni spontane. Producătorii garantau că după cel mult o lună, escortele dezvoltau o personalitate compatibilă cu cea a stăpânului, îi învăţau preferinţele şi tabieturile, îi înţelegeau starea de spirit şi simulau empatia. Erau programate să placă, să fie senzuale, ascultătoare şi provocatoare deopotrivă. Erau familiarizate cu toate poziţiile sexuale, oricât de imaginative şi cu majoritatea fetişurilor, oricât de bizare. Puteau vorbi mai multe limbi, recita poezii, cânta melodii, găti şi face curăţenie. (mai mult…)

Anunțuri

Fotografia postată de Crux Publishing.

Editura Crux Publishing va fi prezentă și anul acesta la Târgul de Carte Final Frontier 2018 cu stand propriu, la care veți putea găsi toate titlurile editurii cu reduceri între 15% și 35%, produse promoționale și multe alte surprize! Târgul se va desfășura în perioada 24-25 martie 2018, la Universitatea Dimitrie Cantemir (Splaiul Unirii 176, București). (mai mult…)

Prin amabilitatea editurii Crux Publishing, un fragment în avanpremieră din „Împăratul Ghețurilor”, de Ana-Maria Negrilă, în curs de apariție în colecția Sci-Fi:

„Am pus geanta pe podea și am căutat în spatele picturii. Mâinile mi se mișcau repede, dar degetele murdare de praf nu găsiră nici un mesaj, nici un plic, nici o hartă, doar o inimioară de plastic, înfiptă cu un ac în carton. Am desfăcut-o cu grijă și am ascuns-o în buzunar. Dintr-o dată, casa îmi părea plină de șoapte. (mai mult…)

Prin amabilitatea editurii Paladin, un fragment în avanpremieră din „Lumea Inelară”, de Larry Niven, traducere de Maria Drăguț:

„Pentru oameni, metodele contraceptive erau de mul­tă vreme o chestiune banală. În aceste vremuri, un cristal minuscul era introdus sub pielea antebrațului pacientului. Cristalul avea nevoie de un an pentru a se dizolva. În timpul acestui an, pacientul nu putea concepe. În secolele anterioare fuseseră utilizate metode mai primitive. (mai mult…)

Fotografia postată de Nemira YOUNG ADULT.

Vestea începutului de an în materie de apariții de gen am primit-o aseară, în jur de ora nouă: la editura Nemira va apărea una dintre cele mai bune serii grim-dark fantasy scrise vreodată – „The Broken Empire” a lui Mark Lawrence.  (mai mult…)

ASASIN AMERICAN, de Vince Flynn

Un roller coaster, un thriller care te ține cu sufletul la gură”, The Washington Times

Două decenii de politică bazată pe interese de partid au lăsat națiunea americană într-o poziție extrem de vulnerabilă. Thomas Stansfield, Director de Operațiuni al CIA și veteran al Războiului Rece, este conștient că trebuie să-și pregătească agenția pentru următoarea mare provocare: războiul împotriva terorismului islamic. Planul său? Înființarea unei echipe de operațiuni clandestine, un grup de agenți care să-și desfășoare activitatea în afara structurilor de comandă – oameni care nu există. (mai mult…)

Prin amabilitatea editurii Nemira, un fragment în avanpremieră din Copiii timpului, de Adrian Tchaikovsky, traducere de Gabriel Stoian:

1

FACEREA

1.1 DOAR UN BUTOI CU MAIMUŢE

 

În facilitatea Brin 2 nu existau ferestre – rotaţia însemna că „exteriorul” era în permanenţă „jos”, sub tălpi, neluat în seamă. Pe ecranele de pe pereţi era o ficţiune plăcută, o privelişte compozită a lumii de dedesubt, care ignora rotirea lor constantă, înfăţişând planeta ca atârnând nemişcată undeva în spaţiu: marmura verde trebuia să se asorteze cu cea de acasă, aflată la douăzeci de ani-lumină depărtare. La vremea lui, Pământul fusese verde, însă culorile se mai estompaseră de atunci. Probabil că nici nu fusese vreodată la fel de verde ca această lume minunat concepută, unde până şi oceanele sclipeau în culoarea smaraldului datorită fitoplanctonului care menţinea echilibrul oxigenului din atmosferă. Cât de delicată şi complexă era sarcina de a construi un monument viu, care să rămână în picioare mai multe epoci geologice. (mai mult…)

Editura Nemira publică în 2018, în noul format Nautilus, trilogia Turbion – care se află în continuare în topurile criticilor și cititorilor de science fiction din toată lumea – o serie care duce la extrem speculațiile științifice, o combinație electrizantă între spectacolul cosmic al stingerii stelelor și spectacolul oamenilor în pragul apocalipsei.

Turbion, primul volum al trilogiei, urmează să apară la finalul lunii ianuarie. Următoarele romane, Axa și Vortex, apar în februarie și în martie.

turbion

Turbion a câștigat Premiul Hugo pentru cel mai bun roman science fiction în 2006, a fost nominalizat la premiile Locus și John W. Campbell Memorial, a câștigat Grand Prix de l’Imaginaire în 2008. (mai mult…)

Editura Nemira lansează în colecția Nautilus romanul Stația Centrală, de Lavie Tidhar. Cartea a primit John W. Campbell Memorial Award, a fost declarată cea mai bună carte SF&F la The Guardian, a fost nominalizată la Premiul Arthur C. Clarke și s-a aflat pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award. (mai mult…)

nemira-nemi-2018

Colecția Nautilus science fiction & fantasy:

Central Station, de Lavie Tidhar, tânăr scriitor israelian, distins cu numeroase premii internaționale (cea mai bună carte SF&F la The Guardian în 2016, câștigător al John W. Campbell Memorial Award, pe lista scurtă pentru Cel mai bun roman la British Science Fiction Award 2016, nominalizat la Premiul Arthur C. Clarke 2017).

Adrian Tchaikovsky cu romanul Copiii timpului, câștigător al premiului Arthur C. Clarke : Ultimii supraviețuitori ai Pământului au scăpat cu greu de pe lumea lor muribundă și caută supraviețuirea printre stele. Și găsesc o comoară lăsată de niște strămoși îndepărtați: o planetă terraformată și pregătită pentru ei. Dar în lunga perioadă care s-a scurs până au ajuns aici, alți au ocupat-o, transformând refugiul paradisiac într-un coșmar. (mai mult…)