Editura Nemira lansează colecția de literatură română contemporană „n’autor”

Editura Nemira anunță lansarea colecției de literatură română contemporană n’autor, coordonată de Eli Bădică.

n’autor este colecția de literatură română a Editurii Nemira care vorbește, în n moduri, despre lumea în care trăim – realități de ieri și de astăzi, fragmente din societatea românească ori de pretutindeni, o umanitate în permanentă schimbare. Prin volumele care vor apărea în această colecție, romane și povestiri de cea mai bună calitate, ne întoarcem la plăcerea lecturii, fără artificii inutile, cu teme diverse, de la relații amoroase la relații familiale, de la învățământ la religie, mediu, minorități, tehnologie, politică, istorie, violență ș.a.m.d. Totul ghidat de imaginație, scriitură, poveste.

Anunțuri

Bilanțuri, socoteli, lecturi 5 – 2017

În primul rând, La mulți ani! În al doilea rând, a sosit vremea bilanțurilor! Așa cum scrie și mai sus, 82 de cărți citite, care au însumat aproape 30000 de pagini. Mai bine ca în 2016 (24559 de pagini), dar mai slab, ca număr de pagini, decât în anul 2015, când am citit puțin peste 32000 de pagini. Sper ca anul acesta să sar de 30000 de pagini. Sper de fapt să reușesc să ajung la 100 de cărți citite, lucru care nu s-a mai întâmplat de câțiva ani buni. Dar, ce să-i faci, e posibil ca în vară să fiu iar nevoit să plec din țară, măcar vreo două luni, așa că nu cred că voi reuși să ajung la 100 de cărți citite. Dar mă străduiesc.

Ce Citește Liviu 93: Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă

Alexandru Voicescu – Fata de la nord de ziuă (2016) 272p., TPB, 13×20, Herg Benet, București, 2016, Colecția Radical din 7, 30 lei, ISBN 978-606-763-080-0

Nota Goodreads: 4.5 (28 Note)

În unele cazuri talentul se moștenește de la o generație la alta, de la tată la fiu, de la mamă la fiu sau la fiică, de la bunici la nepoți, combinațiile sunt multe, iar primul exemplu care îmi vine în minte este al celebrilor Kinglsey Amis și Martin Amis. Sunt mult mai mulți, desigur. Dar nu știu câte exemple de cupluri care scriu bine, chiar foarte bine (un alt exemplu care îmi vine în minte este reprezentat de Ayelet Waldman și Michael Chabon; sau Nancy Kress – Charles Sheffield, ori Vernor Vinge – Joan D. Vinge, că tot ne numim Blogul fanului science-fiction), avem pe la noi. Și iar ajungem la exemple: Cristina Nemerovski și Alexandru Voicescu, fondatorii editurii Herg Benet, o editură alături de standul căreia am stat (și i-am admirat copertele) încă de la prima sa prezență la un târg de carte. Cristina a scris multe cărți și s-a afirmat ca una din cele mai distincte voci ale prozei românești contemporane. Alexandru a părut mai timid, dar a câștigat un premiu literar cu romanul său de debut, Malad, despre care am scris anul trecut, aici.

Bilanțuri, socoteli, lecturi 4 – 2016

Și a venit și vremea obișnuitului articol cu darea de seamă a faptelor din anul precedent: cărți, seriale, filme (mi-e cam rușine cu categoria asta) și evenimente. Despre ceilalți ani puteți citi aici, aici, aici și aici.

Așadar, conform Goodreads am citit 72 de cărți anul trecut, cu un total de 24559 de pagini. Sunt de fapt undeva spre 25000 de pagini, căci unii din faimoșii Goodreads librarians (un statut la care năzuiesc de vreo doi ani, însă zeii Goodreads sunt prea ocupați să dea un răspuns, fie el și negativ, deși am pagină creată de altcineva, însă nu o pot revendica pentru mine, din motive neștiute) uită că un lucru esențial la o fișă de carte este și numărul de pagini, așa încât vreo două sau trei cărți citite de mine nu au paginile trecute. Conform agendei în care îmi trec cărțile citite de vreo douăzeci de ani încoace (cu ultimul volum citit, Colți-lungi, de Alex Cuc, despre care voi scrie săptămâna următoare, în cadrul proietcului Blogosfera SF & F, am ajuns la numărul nu foarte rotund de 1592 de cărți citite din 1992 încoace) am citit doar 69, dar diferența este dată de cele patru numere din Harap Alb Continuă citite, pe care Goodreads le contorizează, însă eu nu le trec în agendă, nefiind cărți.

În fine, un an mediu spre slab, după părerea mea, din punctul de vedere al lecturilor. În 2015 am citit 80 de cărți, cu un total de peste 32000 de pagini, deci anul trecut m-am cam lăsat pe tânjală, cu toate că am citit cărți mai subțirele. Însă am tradus mai mult, am avut oameni la lucru, la renovarea casei, mai mult de două luni, timp în care am citit când și când, dar am scris mai multe, mult mai multe articole, și m-am reapucat ceva mai serios de seriale (deși filmele le-am abandonat aproape complet – n-am văzut decât Deadpool, prin martie, în rest, doar seriale). Am început colaborarea și cu Bookblog și am reînceput colaborarea cu Revista de Suspans.

Ce Citește Liviu 78: Tarun J. Tejpal – Povestea asasinilor mei

   

Tarun J. Tejpal – Povestea asasinilor mei (The story of my assassins, 2009), 568p., TPB, 13×20, editura All, Colecția Strada Ficțiunii, Trad. Ioana Văcărescu, Red. Sânziana Cotoară, 60 lei, ISBN 978-973-724-736-0

Nota Goodreads: 3.43 (425 Note)

Când eram mic urmăream filme indiene. Obligat fiind de faptul că n-aveam decât un televizor în apartament și mai aveam încă două surori, eram obligat să mă uit la aceleași programe pe care le urmăreau și ceilalți. Printre ele se numărau și filmele indiene cu intrigă complexă, stricată însă de prea multe dansuri și cântece, filme care se lungeau cale de trei sau patru ore, ceea ce ducea, inevitabil, la pierderea interesului. Dar culorile îți luau ochii, iar protagoniștii lor păreau un fel de super-eroi. Bineînțeles că totul era zugrăvit în culori vii, casele erau adevărate palate, iar lumea nu se plimba cu căruța trasă de măgăruși, nici nu locuia în colibe din chirpici și nici nu se încălzeau câte douăzeci într-o cameră de cinci metri pătrați în jurul unei sobe alimentate cu bălegar de vacă. Poate de aceea cartea despre care vreau să vorbesc în continuare mi-a atras atenția când a sosit în sfârșit momentul să-mi aleg câteva cărți de pe bogatul site al Grupului Editorial All (alături de alte câteva, cărora sper că le va veni și lor cândva vremea). Despre Tarun J. Tejpal nu mai auzisem nimic până acum (știam că-i mai apăruse un volum acum ceva ani la Nemira – „Alchimia Dorinței” pe numele său), însă, înainte de a începe „Povestea asasinilor mei”, m-am documentat un pic și am aflat că este unul din cei mai respectați scriitori indieni contemporani și, totodată, un jurnalist cu o bogată carieră în spate, faimos în toată Asia.