Fragment Ted Chiang – Exalare

„O colecție de povestiri care te pun pe gânduri, te fac să-ți pui întrebările cele mai grele și să te simți mai uman. Un vârf al genului science fiction.“
Barack Obama

Nouă proze cu totul originale, provocatoare și memorabile, de la autorul textului Povestea vieții tale, ecranizat de Denis Villeneuve cu titlul Arrival.


Un portal temporal îl obligă pe un vânzător din vechiul Bagdad să se confrunte cu greșelile din trecut. Un om de știință care studiază extratereștrii face o descoperire șocantă, cu ramificații universale. O privire aruncată într-un univers alternativ pune la îndoială liberul arbitru și alegerile noastre.

Ted Chiang pune întrebările cele mai vechi din lume: Ce este universul? Ce înseamnă umanitatea?

În povestirile lui science fiction răzbat la tot pasul frumusețea, înțelesurile adânci și compasiunea.


„La fel ca predecesorii lui atât de diverși – Philip K. Dick, Jorge Luis Borges, Ursula K. Le Guin, Margaret Atwood sau Kazuo Ishiguro –, Chiang explorează temele convenționale ale literaturii SF în moduri cu totul neconvenționale. Proza lui are ceea ce Orwell numea transparență perfectă. Pentru Chiang, curiozitatea umană este motorul divin al progresului.“
Joyce Carol Oates, The New Yorker

FRAGMENT

EXALARE

Traducere de MihaiDan Pavelescu

S-a spus de multă vreme că aerul (pe care alții îl numesc „argon“) este sursa vieții. Nu este de fapt adevărat și gravez cuvintele acestea pentru a descrie cum am ajuns să înțeleg adevărata sursă a vieții și, ca un corolar, cum se va sfârși viața într‑o bună zi. 

De‑a lungul istoriei, afirmația că ne tragem viața din aer a fost atât de evidentă, încât n‑a trebuit argumentată. În fiecare zi consumăm doi plămâni de aer; în fiecare zi scoatem din piepturi plămânii goliți și‑i înlocuim cu alții, plini. Dacă cineva este neglijent și permite scăderea nivelului său de aer, el percepe o îngreunare a membrelor și nevoia tot mai mare de reumplere. Rareori s‑a întâmplat ca o persoană să nu poată obține minimum un plămân înlocuitor înainte ca perechea acestuia să se golească; în acele ocazii nefericite când s‑a petrecut așa – când persoana a fost incapabilă să se miște, fără nimeni în preajmă care s‑o ajute –, ea a murit la câteva secunde după ce i s‑a terminat aerul. 

În cursul normal al vieții, nevoia de aer este totuși departe de gândurile noastre, ba chiar mulți ar spune că satisfacerea ei este partea cea mai puțin importantă a deplasării la stațiile de umplere. Asta pentru că stațiile de umplere sunt principalele locuri pentru conversații sociale, cele din care luăm atât susținere emoțională, cât și fizică. Toți avem în locuințe plămâni plini de rezervă, dar, când ești singur, deschiderea propriului piept și înlocuirea propriilor plămâni pot părea doar cu puțin mai plăcute decât o ‑corvoadă. În tovărășia altora însă, ele devin o activitate comună, o plăcere împărtășită.

Dacă ești foarte ocupat sau dacă nu ai chef de socializare, poți să iei o pereche de plămâni plini, să‑i instalezi și să‑ți lași plămânii goliți în celălalt capăt al încăperii. Dacă ai câteva minute libere, politețea elementară îți cere să conectezi plămânii goliți la un distribuitor de aer și să‑i reumpli pentru următoarea persoană. Însă cea mai obișnuită practică, de departe, este să zăbovești și să te bucuri de compania altora, să comentezi știrile zilei cu prieteni sau cunoștințe și, în trecere, să‑i oferi interlocutorului plămâni proaspăt umpluți. Deși poate că asta nu înseamnă împărtășirea aerului în sensul cel mai strict al definiției, există o camaraderie derivată din conștiința faptului că tot aerul nostru provine din aceeași sursă, întrucât distribuitoarele nu sunt decât terminalele vizibile ale conductelor ce se ramifică de la rezervorul de aer aflat adânc în subteran, marele plămân al lumii, sursa întregii noastre alimentări. 

Mulți plămâni sunt returnați la aceeași stație de umplere în ziua următoare, dar la fel de mulți circulă spre alte stații, când oamenii vizitează districte vecine; toți plămânii au aspect identic – cilindri din aluminiu lustruit –, așa că nu poți spune dacă unul anume a stat permanent aproape de casă, ori dacă a străbătut distanțe imense. Și tot așa cum plămânii circulă între persoane și districte, la fel se întâmplă cu veștile și bârfele. În felul acesta poți să primești știri din districte îndepărtate, chiar și de la cele aflate la marginea lumii, fără să fii nevoit să pleci de acasă, deși mie îmi place să călătoresc. Am mers până la marginea lumii și am văzut zidul din crom solid care se ridică de la pământ până la cer. 

Într‑o stație de umplere am auzit pentru prima dată zvonurile care mi‑au declanșat investigația și au condus către iluminarea mea finală. Totul a început destul de inofensiv, cu o remarcă a vestitorului public al districtului nostru. Se obișnuiește ca în prima zi din fiecare an, la amiază, vestitorul să recite o odă com‑ pusă cu mult timp în urmă pentru această celebrare anuală, a cărei declamare durează exact o oră. Vestitorul a menționat că, la de‑ clamarea lui cea mai recentă, ceasul turnului bătuse ora înainte ca el să fi terminat, ceea ce nu se mai întâmplase niciodată. Altcineva a spus că era o coincidență, întrucât el tocmai revenise dintr‑un district apropiat, unde vestitorul public se plânsese de aceeași neconcordanță. 

Nimeni n‑a acordat multă atenție subiectului, cu excepția simplelor încuviințări ce păreau necesare. Abia după câteva zile, când a sosit vestea unei abateri similare între vestitor și ceasul dintr‑un al treilea district, s‑a sugerat că aceste discrepanțe pot fi dovada unei defecțiuni în mecanismul comun al tuturor ceasurilor din turnuri, deși era bizar că defecțiunea respectivă determina ceasu‑ rile să meargă mai repede, nu mai încet. Ceasornicarii au studiat ceasurile cu pricina, dar n‑au putut discerne nicio imperfecțiune. Ba chiar, când au fost comparate cu ceasurile speciale utilizate în scopuri de calibrare, s‑a dovedit că toate ceasurile din turnuri arătau ora exactă. 

Chestiunea mi s‑a părut cumva bizară, însă eram prea concentrat asupra propriilor studii ca să mă gândesc prea mult la alte lucruri. Eram și sunt un cercetător al anatomiei și, pentru a oferi context următoarelor mele acțiuni, voi prezenta pe scurt relația mea cu domeniul. 

Din fericire, moartea este un lucru neobișnuit, deoarece sun‑ tem durabili, iar accidentele fatale sunt rare, dar asta îngreunează studiul anatomiei, mai ales pentru că multe dintre accidentele suficient de serioase cât să provoace moartea duc la distrugerea rămășițelor decedatului, astfel că nu mai pot fi studiate. Dacă plămânii sunt perforați când sunt plini, forța exploziei poate sfâșia un corp, rupând titanul ca pe o tablă subțire. În trecut, anatomiștii își concentrau atenția asupra membrelor, care aveau cele mai mari șanse să supraviețuiască intacte. La prima prelegere anatomică la care am participat acum un secol, conferențiarul ne‑a arătat un braț retezat, cu învelișul îndepărtat, astfel încât se vedea coloana solidă de tije și pistoane de la interior. Îmi amintesc perfect cum, după ce îi conectase tuburile arteriale la un plămân montat pe peretele laboratorului său, el manipulase tijele de acționare ce ieșeau prin baza neregulată a brațului și cum, drept răspuns, pumnul se deschisese și se închisese.

În anii ce‑au trecut de atunci, domeniul nostru a avansat într‑atât, încât anatomiștii sunt capabili să repare membre deteriorate și, ocazional, să reatașeze câte un membru retezat. De asemenea, am devenit capabili să studiem fiziologia țesuturilor vii; eu am ținut o versiune a acelei prime prelegeri la care asista‑ sem, în decursul căreia mi‑am deschis învelișul propriului braț și le‑am arătat studenților cum tijele se contractau și se extindeau când mișcam degetele. 

În ciuda acestor progrese, domeniul anatomiei continua să aibă în centru un uriaș mister nerezolvat: problema memoriei. Deși știm câte ceva despre structura creierului, dificultatea studierii fiziologiei sale este binecunoscută, din cauza delicateții lui extreme. În accidente fatale, este tipic ca, la perforarea craniului, creierul să erupă într‑un norișor auriu, lăsând în urmă doar fila‑ mente și frunzulițe zdrențuite pe care nu poate fi observat nimic util. Vreme de decenii, teoria prevalentă despre memorie a fost că toate experiențele unei persoane sunt gravate pe foițe de aur; foițele acelea, distruse de forța exploziei, ar fi sursa fulgilor minusculi găsiți după accidente. Anatomiștii colectează fragmentele de frunzulițe de aur – atât de subțiri, încât lumina trece verzuie prin ele – și încearcă să reconstruiască, vreme de ani întregi, foițele originale, cu speranța că vor descifra până la urmă simbolurile în care au fost înscrise experiențele recente ale decedatului. 

Eu n‑am subscris la teoria aceea, cunoscută ca „ipoteza inscripționării“, dintr‑un motiv simplu: dacă toate experiențele noastre sunt într‑adevăr înregistrate, atunci de ce memoriile ne sunt in‑ complete? Partizanii ipotezei inscripționării au oferit o explicație pentru uitare – sugerând că, de‑a lungul timpului, foițele își pierd alinierea față de stilusul care citește amintirile, ajungându‑se ca foițele cele mai vechi să nu mai aibă deloc contact cu el –, totuși nu mi s‑a părut niciodată convingătoare. În același timp însă, recunoșteam că era o teorie fascinantă; eu însumi dedicasem multe ore examinării fulgilor de aur la microscop și‑mi pot imagina cât de izbăvitor ar fi fost să răsucești butonul pentru reglaj fin și să vezi cum, treptat, simbolurile devin lizibile. 

În plus, cât de minunat ar fi fost să descifrezi amintirile cele mai vechi ale unei persoane decedate, unele pe care ea însăși le uitase! Niciunul dintre noi nu poate ține minte mai mult de o sută de ani din trecut, iar arhivele scrise – consemnări pe care noi înșine le‑am făcut, dar despre care abia dacă ne amintim – se în‑ tind doar câteva sute de ani în trecut. Oare câți ani am trăit înainte de începerea istoriei scrise? De unde am venit noi? Ipoteza inscripționării este seducătoare prin promisiunea găsirii unor răspunsuri în interiorul propriilor creieri. 

Eu susțineam ipoteza concurentă, potrivit căreia memoriile noastre sunt stocate într‑un mediu în care procesul ștergerii nu este mai dificil decât cel al înregistrării: poate prin rotirea unor angrenaje de roți dințate ori printr‑o anume poziționare a unor comutatoare. Implicația acestei teorii este că tot ce am uitat s‑a pierdut cu adevărat, iar creierii noștri nu conțin istorii mai vechi decât cele aflate în biblioteci. Un avantaj al teoriei este că explică mai bine motivul pentru care, atunci când în persoanele moarte din cauza lipsei de aer sunt instalați plămâni, resuscitații nu au memorie și sunt complet lipsiți de minte: cumva, șocul morții a resetat toate angrenajele sau comutatoarele. Inscripționiștii susțin că șocul cauzează doar alinierii foițelor, însă nimeni nu dorea să ucidă o persoană vie, fie și un imbecil, pentru a soluționa dezbaterea aceasta. Eu concepusem un experiment care mi‑ar fi putut îngădui să determin, dincolo de orice îndoială, adevărul, însă era riscant și necesita o examinare atentă înainte de a fi făcut. Rămăsesem indecis foarte mult timp, mai exact până am aflat alte știri despre anomalia ceasurilor. 

Dintr‑un district încă și mai îndepărtat a sosit vestea că vesti‑ torul public de acolo observase, de asemenea, că ceasul din turn bătuse ora înainte ca el să‑și fi terminat recitarea din noul an. Notabil în cazul acela era însă faptul că ceasul din districtul său avea un mecanism diferit, în care orele erau marcate prin curgerea mercurului într‑un recipient. Discrepanța nu mai putea fi explicată acum printr‑un defect mecanic comun. Majoritatea oamenilor suspectau că era vorba despre o glumă proastă, pusă la cale de poznași. Eu aveam altă bănuială, una mai sumbră, pe care n‑am îndrăznit s‑o rostesc cu glas tare, dar care mi‑a decis cursul de acțiune: efectuarea experimentului meu. 

Primul instrument pe care l‑am construit a fost cel mai simplu: în laboratorul meu, am fixat patru prisme pe suporturi și le‑am aliniat cu multă atenție, astfel încât apexurile lor să formeze colțurile unui dreptunghi. În aranjamentul acela, o rază de lumină direcționată spre una dintre prismele inferioare era reflectată în sus, după aceea înapoi, după aceea în jos și după aceea din nou înainte, într‑o buclă cvadrilaterală. În felul acesta, dacă stăteam cu ochii la nivelul primei prisme, aveam o imagine clară a propriei cefe. Acest periscop solipsist era baza experimentului. 

O dispunere rectangulară similară de tije de acționare permitea ca deplasarea ochilor prin intermediul prismelor să poată fi însoțită de acțiune. Bateria de tije de acționare era mult mai mare decât periscopul, totuși relativ simplă ca design, pe când instrumentele fixate în capătul tijelor aveau un grad mai mare de complexitate. Periscopului i‑am atașat un microscop binocular montat pe un contact glisant care se putea mișca într‑o parte și‑ntr‑alta sau în sus și‑n jos. Tijelor de acționare le‑am adăugat o rețea de manipulatoare de precizie, deși o asemenea descriere este insuficientă pentru aceste culmi ale artei mecanice. Combinând ingeniozitatea anatomiștilor cu inspirația oferită de structurile corporale pe care le studiau ei, manipulatoarele permiteau operatorului lor să execute orice sarcină pe care ar fi efectuat‑o în mod normal cu propriile mâini, dar la o scară mult mai mică. 

Asamblarea acestor echipamente a durat luni întregi, însă nu‑mi puteam îngădui să nu fiu extrem de meticulos. După terminarea pregătirilor, puteam să pun fiecare mână pe o matrice de mânere și manete și să controlez o pereche de manipulatoare situate în spatele capului meu și, în același timp, să utilizez periscopul pentru a vedea cum lucrau ele. După aceea aveam să fiu în stare să‑mi disec propriul creier. 

Știu prea bine că ideea sună a nebunie pură și, dacă aș fi povestit despre ea vreunui coleg, acela ar fi încercat cu certitudine să mă oprească. Totuși, nu puteam să cer altcuiva să‑și asume un asemenea risc de dragul cercetării anatomice și, întrucât doream să con‑ duc eu însumi disecția, n‑aș fi fost mulțumit să fiu doar subiectul pasiv al unei operații. Autodisecția era singura opțiune. 

Am adus o duzină de plămâni plini și i‑am conectat între ei cu un colector. Dup‑aceea am montat ansamblul acesta sub bancul de lucru la care urma să stau și am poziționat un distribuitor pentru conectare directă la admisiile bronhiale din pieptul meu. În felul acesta, dispuneam de o rezervă de aer pentru șase zile. În eventualitatea în care nu mi‑aș fi putut termina experimentul în timpul respectiv, programasem vizita unui coleg la expirarea intervalului. Bănuiam însă că unicul motiv pentru care n‑aș fi putut termina operația în perioada alocată ar fi fost că mi‑aș fi provocat singur moartea. 

Am început prin a îndepărta placa foarte curbată care alcătuia ceafa și creștetul capului meu; apoi cele două plăci, mai puțin curbate, ce formau părțile laterale. Mi‑a rămas doar placa feței, care era însă blocată într‑o ramă de restricționare și, din unghiul periscopului meu, nu‑i puteam zări suprafața interioară; vedeam însă expus propriul meu creier. Consta dintr‑o duzină sau mai multe subansambluri, cu exteriorul acoperit de cochilii complicat modelate; poziționând periscopul lângă interstițiile ce le separau, am obținut o întrezărire incitantă a mecanismelor fabuloase din interiorul lor. Deși puteam distinge foarte puține, era cea mai frumoasă mașină complexă pe care o văzusem vreodată, aflată atât de departe de orice dispozitiv construit de om, încât era in‑ discutabil de origine divină. Imaginea era atât însuflețitoare, cât și amețitoare – și am savurat‑o strict estetic pentru câteva minute, înainte de a‑mi continua explorările. 

Potrivit ipotezei generale, creierul este divizat într‑un motor aflat în centrul capului, care se ocupă de cogniția propriu‑zisă, înconjurat de o rețea de componente în care sunt stocate memoriile. Ceea ce am observat concorda cu această ipoteză, deoarece subansamblurile periferice păreau să semene între ele, pe când cel din centru părea diferit, mai eterogen și cu mai multe părți aflate în mișcare. Componentele erau asamblate totuși prea strâns între ele ca să pot desluși funcționarea lor; dacă intenționam să aflu mai multe, îmi trebuia un punct de vedere mai intim. 

Fiecare subansamblu avea un rezervor local de aer, alimentat de un tub ce pornea de la regulatorul situat la baza creierului meu. Mi‑am focusat periscopul pe subansamblul cel mai din spate și, utilizând manipulatoarele de la distanță, am deconectat rapid tubul de ieșire și am instalat în locul lui unul mai lung. Practicasem manevra aceasta de nenumărate ori, așa încât o puteam executa în câteva clipe; chiar și așa, nu aveam certitudinea că aș putea termina conectarea înainte ca subansamblul să‑și fi golit rezervorul local. Am continuat abia după ce am fost satisfăcut că operarea componentei nu fusese întreruptă; am rearanjat tubul mai lung astfel încât să am o vedere mai bună asupra interiorului interstițiului ce‑i urma: alte tuburi care‑l conectau la componentele vecine. Utilizând perechea cea fină de manipulatoare pentru a pătrunde în spațiul îngust, am înlocuit tuburile, pe rând, cu altele mai lungi. În cele din urmă, am ocolit întregul subansamblu și am înlocuit toate conexiunile sale cu restul creierului meu. Acum puteam să demontez acest subansamblu din cadrul care‑l susținea și să‑l scot prin ceea ce fusese ceafa mea. 

Știam că era posibil să‑mi fi deteriorat capacitatea de a gândi și să nu‑mi dau seama de asta, dar rezolvarea câtorva teste aritmetice de bază a demonstrat că nu pățisem nimic. Cu un subansamblu atârnat de un eșafodaj, deasupra, aveam acum o imagine mai bună a motorului cognitiv din centrul creierului meu, totuși nu exista spațiu suficient ca să apropii și mai mult microscopul pentru o examinare amănunțită. Ca să pot să‑mi cercetez cu adevărat funcționarea creierului, trebuia să deplasez din locurile lor alte șase‑șapte subansambluri. 

Meticulos, grijuliu, am repetat procedura înlocuirii tuburilor la alte subansambluri, repoziționând unul dintre ele mai în spate, alte două mai sus și alte două în părți, și suspendându‑le pe toate de eșafodajul de deasupra capului. După ce am terminat, creierul meu semăna cu o explozie încremenită la o fracțiune de secundă după declanșarea detonării – și m‑am simțit din nou amețit când m‑am gândit la asta. Motorul cognitiv era însă acum expus, susținut pe o coloană de tuburi și tije de acționare ce coborau prin trunchiul meu. Dispuneam de asemenea de spațiu pentru a roti microscopul complet la trei sute şaizeci de grade și pentru a vedea și fețele din‑ spre interior ale subansamblurilor pe care le mutasem din locurile lor. Am văzut acolo un microcosmos de mașinării aurii, un peisaj de rotoare minuscule și de cilindri la fel de miniaturali. 

În timp ce admiram scena aceasta, m‑am întrebat unde era corpul meu. Mijloacele care‑mi deplasau vederea și acțiunile prin cameră nu difereau, în principiu, de cele care‑mi conectau ochii și mâinile originale de creier. Pe durata experimentului, manipulatoarele acestea nu erau practic mâinile mele? Lentilele amplificatoare de la capătul periscopului nu erau în esență ochii mei? Eram o persoană exteriorizată, cu micul ei corp fragmentat situat în centrul propriului creier dilatat. În această configurație improbabilă, am început să mă explorez. 

Mi‑am întors microscopul spre un subansamblu de memorie și am început să‑i examinez designul. Nu mă așteptam să izbutesc să‑mi descifrez memoriile, ci doream numai să pot înțelege modul de înregistrare a lor. Așa cum anticipasem, nu se vedeau stive de foițe, dar, spre surprinderea mea, n‑am văzut nici baterii de angrenaje sau comutatoare. Subansamblul părea constituit aproape exclusiv dintr‑o baterie de tubulețe cu aer. Prin interstițiile dintre tubulețe, se întrezăreau unduiri ale interiorului bateriei. 

Cercetând cu multă atenție și mărind amplificarea vizuală, am văzut că tubulețele se ramificau în capilare cu aer, ce erau între‑ țesute cu o rețea densă de sârme pe care erau articulate frunzulițe aurii. Sub influența aerului ieșit din capilare, frunzulițele erau menținute în diverse poziții. Ele nu erau comutatoare în sensul convențional al termenului, deoarece nu‑și puteau menține poziția în absența unui curent de aer, dar am presupus că erau similare comutatoarelor căutate, mediul în care erau înregistrate memoriile mele. Unduirile pe care le vedeam erau probabil acțiuni de reamintire, când o dispunere specifică de frunzulițe era citită și trimisă înapoi spre motorul cognitiv.

Înarmat cu această nouă înțelegere, mi‑am îndreptat apoi microscopul spre motorul cognitiv. Și aici am văzut o rețea de sârme, însă frunzulițele suspendate pe ele nu erau fixe, ci oscilau înainte și înapoi aproape prea rapid ca să fie distinse. Aproape tot motorul părea să fie în mișcare, constând mai degrabă dintr‑o rețea decât din capilare cu aer și m‑am întrebat cum putea aerul să ajungă în mod egal la toate frunzulițele de aur. Am examinat multe ore frunzulițele, până am înțeles că ele însele jucau rolul capilarelor; frunzulițele formau conducte și valve temporare ce existau doar atât cât să redirecționeze aerul spre alte frunzulițe, după care dispăreau. Acesta era un motor aflat în transformare continuă, ba încă și mai mult, care se transforma pe sine ca parte din funcționarea sa. Rețeaua nu era o mașină, ci o pagină pe care era scrisă mașina și pe care mașina însăși scria neîncetat. 

Se putea spune că întreaga conștiință îmi era codificată în pozițiile acestor frunzulițe, dar ar fi fost mai exact să spun că era codificată în șablonul mereu schimbător de aer ce acționa frunzulițele. Privind oscilațiile acestor fulgi de aur, am înțeles că, spre deosebire de ceea ce se presupusese dintotdeauna, aerul nu oferă pur şi simplu energie motorului care ne realizează gândurile. Aerul este de fapt însuși mediul gândurilor noastre. Noi înșine nu suntem decât un șablon de fluxuri de aer. Memoriile nu‑mi erau înscrise ca șănțulețe pe foițe și nici ca poziții ale comutatoarelor, ci sub forma unor curenți persistenți de argon. 

După ce am priceput natura acestui mecanism în rețea, o serie de intuiții mi‑a traversat rapid conștiința. Prima și cea mai banală a fost înțelegerea motivului pentru care aurul, metalul cel mai maleabil și mai ductil, era singurul material din care puteau fi realizați creierii noștri. Doar cele mai subțiri foițe se puteau mișca suficient de rapid pentru un astfel de mecanism și doar cele mai delicate filamente puteau acționa ca articulații pentru ele. Prin comparație, bavura de cupru ridicată de stilusul meu când gravez cuvintele acestea și pe care o perii de pe coală când termin fiecare pagină este la fel de grosolană și de greoaie ca șpanul. Acesta era însă un mediu în care ștergerea și înregistrarea puteau fi făcute rapid, mult mai repede decât orice montaj de comutatoare sau angrenaje. 

Am înțeles după aceea motivul pentru care instalarea de plămâni plini într‑o persoană care a murit din cauza lipsei de aer nu o readuce la viață. Frunzulițele din interiorul rețelei rămân echilibrate între perne de aer continue. Dispunerea aceasta le permite să se miște rapid înainte și înapoi, dar, dacă fluxul de aer încetează, totul este pierdut; toate frunzulițele colapsează în stări indecise identice, ștergând șabloanele și conștiința pe care le re‑ prezintă. Restabilirea alimentării cu aer nu poate recrea ceea ce s‑a volatilizat. Acesta era prețul vitezei; un mediu mai stabil pentru stocarea șabloanelor ar fi însemnat o funcționare mai lentă a conștiinței noastre.

În clipa aceea am priceput și soluția la anomalia ceasurilor. Am înțeles că viteza mișcărilor acestor frunzulițe depindea de susținerea lor de către aer; cu flux suficient de aer, frunzulițele se puteau mișca aproape fără frecare. O mișcare mai lentă se datora faptului că erau supuse la multe frecări, ce puteau să apară doar dacă pernele de aer care le susțineau erau mai subțiri și aerul care curgea prin rețea se deplasa cu forță mai redusă. 

Prin urmare, nu ceasurile din turnuri merg mai repede, ci creierii noștri merg mai încet. Ceasurile din turnuri sunt acționate de pendule, al căror ritm nu variază niciodată, sau de curge‑ rea mercurului printr‑o țeavă, care nu se modifică. Însă creierii noștri se bazează pe trecerea aerului, iar când aerul acela curge mai lent, gândurile ne încetinesc și ni se pare că ceasurile merg mai repede. 

Mă temusem că creierii noștri ar putea încetini și posibilitatea respectivă fusese cea care mă motivase să‑mi fac propria disecție. Însă presupusesem că motoarele noastre cognitive – deși alimentate cu aer – aveau totuși o natură mecanică, iar un aspect al mecanismului se deforma treptat prin oboseală, fiind astfel responsabil pentru încetinire. Așa ceva ar fi fost teribil, însă exista cel puțin speranța că am putea să reparăm mecanismul și să ne readucem creierii la viteza originală de operare. 

Dar, dacă gândurile noastre erau șabloane pure de aer, iar nu mișcarea unor angrenaje dințate, atunci problema era mult mai serioasă, pentru că se ridica întrebarea: Ce ar fi putut încetini curgerea aerului prin creierii tuturor persoanelor? Nu putea fi vorba despre o reducere a presiunii din distribuitoarele stațiilor de umplere; presiunea aerului din plămânii noștri este atât de mare, încât trebuie redusă printr‑o succesiune de regulatoare îna‑ inte de a ajunge la creier. După părerea mea, reducerea forței rezultă din direcția opusă: creșterea presiunii din atmosfera care ne înconjoară. 

Cum se poate așa ceva? Aproape imediat după formularea întrebării, a apărut unicul răspuns posibil: cerul nostru nu are o înălțime infinită. Undeva, dincolo de limitele vederii noastre, zidurile de crom ce ne înconjoară lumea probabil că se curbează spre interior pentru a forma un dom; universul nostru este o incintă etanșă, nu un puț deschis în partea de sus. Iar aerul se acumulează treptat în interiorul acestei incinte, până când egalează presiunea din rezervorul de dedesubt. 

Acesta este motivul pentru care, la începutul acestei gravări, am spus că aerul nu este sursa vieții. Aerul nu poate fi nici creat, nici distrus; cantitatea totală de aer din univers rămâne constantă, iar dacă aerul ar fi tot ceea ce ne trebuie pentru a trăi, atunci n‑am muri niciodată. În realitate însă, sursa vieții este diferența dintre presiunile aerului – curgerea aerului din spațiile unde este dens către spațiile unde este rarefiat. Activitatea creierilor noștri, de‑ plasările corpurilor noastre, acțiunile tuturor mașinilor pe care le‑am construit vreodată sunt determinate de mișcarea aerului, de forța exercitată când presiuni diferite încearcă să se echilibreze reciproc. Când presiunea din tot universul va fi egală, tot aerul va fi nemișcat și inutil; într‑o bună zi, vom fi înconjurați de aer staționar și nu vom putea obține niciun beneficiu de pe urma lui. 

În realitate, noi nu consumăm deloc aer. Cantitatea de aer pe care o extrag din perechea de plămâni noi a fiecărei zile este exact cea care se pierde în exterior prin articulațiile membrelor mele și prin îmbinările învelișului meu, exact cea pe care o adaug atmosferei din jurul meu; tot ce fac este să convertesc aerul aflat la presiune mare în aer aflat la presiune mică. Prin fiecare mișcare a corpului, eu contribui la egalizarea presiunii în universul nos‑ tru. Prin fiecare gând pe care îl am, grăbesc sosirea acelui echilibru fatal.

Club de carte Paladin #10

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Pe 26 iunie ne vedem la o nouă ediție online a clubului de carte Paladin. De data aceasta, discutăm despre primul volum din seria „The Expanse” – „Trezirea Leviatanului” de James Corey (traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu). Moderator: Liviu Szoke, blogger, cititor și traducător.

💻 📱 Întâlnirea va avea loc prin Messenger Rooms. Pentru a participa:
– trimiteți un mesaj privat pe pagina de facebook Editura Paladin. Vom stabili acolo pașii următori.
– data limită pentru înscriere este 25 iunie (inclusiv).
– locuri disponibile: 15

📚 Sinopsis „Trezirea Leviatanului”:
Ce pericole ar mai putea pândi în spaţiul cosmic după ce umanitatea reuşeşte să colonizeze o mare parte din sistemul solar, iar lupta pentru apă, aer şi hrană trebuie purtată în fiecare zi?

Cu milioane de ani în urmă, fiinţe necunoscute din Univers au lansat asupra Pământului un virus cu o inteligenţă superioară, menit să reconfigureze planeta şi pe locuitorii ei. Dar protomolecula îşi ratează ţinta şi călătorește prin spaţiu aşteptând să fie trezită la viaţă.

Când virusul cade în mâinile unor sociopaţi, sute de mii de oameni îşi pierd viața, iar sistemul solar este ameninţat de izbucnirea războiului civil. În haosul care se stârneşte, două personaje cu principii antagoniste – James Holden, ofiţer pe un transportor de gheaţă, şi detectivul Miller – vor porni împreună într-o cursă pentru salvarea omenirii.

📚 Cartea este disponibilă la Editura Paladin cu 15% reducere: https://www.editura-paladin.ro//info/carte/trezirea-leviatanului
📚 Citește un fragment din volum pe Biblioteca lui Liviu: https://fansf.wordpress.com/2016/03/24/avanpremiera-james-corey-trezirea-leviatanului/
📚 Citește o recenzie pe Scena9: https://www.scena9.ro/article/corey-trezirea-leviatanului

Iar despre carte am scris și eu, aici și aici.

Fragment Liu Cixin – Capătul morții

Sfârșitul trilogiei Amintiri din trecutul Terrei.

Spaima anihilării reciproce a dus la decenii de pace între umanitate și trisolarieni, dar o nouă forță pune în pericol fragilul echilibru al noii lumi.

Știința umană avansează considerabil datorită infuziei de cunoștințe ale trisolarienilor, iar aceștia împrumută tot mai multe din cultura pământeană. Cele două civilizații coexistă pașnic, dar umanitatea a început să se complacă în siguranța oferită de conviețuire.

Cheng Xin, un inginer aerospațial din secolul XX, se trezește din hibernare în această nouă epocă. Ea își amintește de un program de mult uitat, conceput la începutul crizei trisolariene, care acum poate desatabiliza ambele civilizații.

Va merge umanitatea spre stele, sau va muri în leagănul ei?

„O carte-eveniment! Un amestec unic de speculație filosofică și științifică, de politică și istorie, de teoria conspirației și cosmologie.“
George R.R. Martin

Războiul lumilor pentru secolul XXI. Ce surprize îți rezervă fiecare pagină!“
The Wall Street Journal

„O meditație asupra tehnologiei, progresului, moralității, extincției și cunoașterii, care însoțește un thriller al universului în echilibru.“
NPR

Data apariției 29 mai 2020
Titlu original Death’s End
Colecția Science Fiction
ISBN 978-606-43-0630-2
Cod bară 9786064306302
Autor Liu Cixin
Traducător Nina Iordache
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 768
Număr volume 1
Editura Nemira

FRAGMENT

Mai 1453, E.C.

MOARTEA MAGICIANULUI

Oprindu-se să-și adune gândurile, Constantin al XI-lea dădu la o parte teancul cu hărți de apărare a orașului, își strânse cordonul veșmântului purpuriu și așteptă.  Continuă lectura

Semnal editorial 147: NOUTĂȚILE GRUPULUI EDITORIAL ART ÎN LUNA MAI 2020 – COMUNICAT DE PRESĂ

Ce citim în mai

Ca în fiecare an, suntem în perioada în care vă anunțăm ce cărți noi văd lumina tiparului. Singura diferență este că anul acesta nu vă mai putem da întâlnire la Târgul de Carte Bookfest, însă ceea ce putem face este să vă ținem la curent cu toate noutățile și să vi le punem la dispoziție cu reduceri între 25%-40% pe site-urile noastre. 

Am conturat un calendar pentru luna mai cu toate noutățile editoriale ale Grupului Editorial ART, precum și bestseller-uri în ediții noi, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Ce pot citi prichindeii și copiii mai mari, dar și iubitorii de romane grafice, ficțiune, nonficțiune și SF în luna mai – am detaliat pe săptămâni în cele ce urmează. Continuă lectura

Scriitorul Cristian Vicol citește povestirea „Ritualul”, apărută în volumul „Sfârșitul inocenței și alte povestiri”, la Editura Tritonic

Temele și subiectele pe care le abordează Cristian Vicol îl îndepărtează de zona hard-SF-ului, chiar și de cea a SF-ului „clasic” (dacă mi se permite acest termen extrem de vag) și îl înscriu mai degrabă în tradiția istoric-utopică a unor scriitori precum Bradbury, Huxley, Vonnegut, David Brin, frații Strugațki, sau Walter Miller Jr.. Sunt explorate poteci alternative din trecutul sau viitorul umanității, uneori în cheie ironică, alteori distopică sau tragi-comică, dar de fiecare dată de la nivelul și prin ochii unor personaje solide, bine conturate, care ar putea trece cu brio un presupus test Turing al tridimensionalității ficționale.

Alexandru Maniu

Cartea poate fi cumpărată de aici: http://www.tritonic.ro/isbn-Sfarsitul_inocentei_(si_alte_povestiri)-978-606-749-332-0.htm

Cristian Vicol, autor de povestiri și romane science fiction, fantasy, distopice, istorice și polițiste, citește una din povestirile sale „Ritualul” apărută în volumul „Sfârșitul inocenței (și alte povestiri)”, la editura Tritonic 2018:

Cristi Vicol s-a născut în 1988 în Timișoara. În 2010 a absolvit facultatea de Jurnalism în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A continuat la Szeged cu un master de Jurnalism Internațional. În prezent este doctorand la Litere la Universitatea de Vest din Timișoara. Tema cercetării sale o reprezintă distopiile central-europene din a doua jumătate a secolului XX. A debutat în 2010 în Revista Helion cu proză SF. Până în prezent a publicat trei volume, Comoara din cetate (Editura de Vest, 2014), un roman picaresc a cărui acțiune se petrece în orașul de pe Bega, Sfârșitul inocenței (editura Eurostampa, 2015; reeditat și adăugat în 2018 la editura Tritonic) – volum de proză scurtă SF și O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716 (Editura Eurostampa, 2016).

A apărut revista Galaxia 42 #4/2020

Este posibil ca imaginea să conţină: 1 persoană, text

EDITORIAL

POVESTIRI

TRADUCERI

FRAGMENTE DE ROMAN

FOILETON

INTERVIURI

NOUTĂȚI

RECENZIE DE CARTE

ATELIER CRITIC

CRONICĂ DE FILM

CRONICĂ DE JOCURI

PANORAMIC SFF

ȘTIINȚĂ

OPINII

ESEURI

GALAXIA IMAGINARULUI

ENGLISH

Fiction

Non-Fiction

Semnal editorial 127: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira – SF & Fantasy (update) + Colecțiile Babel & Nemira Damen Tango (V)

Un thriller despre viitorul apropiat, în care Big Brother face pereche cu Big Tech și transformă lumea într‑un panoptic incredibil de verosimil și înfricoșător.

Pax nu și‑a imaginat niciodată că va lucra pentru Cloud, gigantul tehnologic care a înghițit mare parte din economia americană, cu atât mai puțin că va locui la sediul lor ultramodern, plin de birouri open space, magazii imense și săli de relaxare.

Zinnia nu și‑a imaginat niciodată că se va infiltra în Cloud. Dar a reușit și, din interior, încearcă să afle secretele întunecate ale companiei. Iar Paxton, cu speranțele și fricile lui obișnuite, pare a fi doar un pion în schema ei, numai bun de sacrificat.

„Un blockbuster literar!“
Observer

„Un thriller orwellian.“
Publisher Weekly

„O satiră întunecată despre consumerismul modern.“
Waterstones

Data apariției 9 mar. 2020
Titlu original The Warehouse
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0608-1
Cod bară 9786064306081
Autor Rob Hart
Traducător Petru Iamandi
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 432
Număr volume 1
Editura Armada

Sfârșitul trilogiei Amintiri din trecutul Terrei.

Spaima anihilării reciproce a dus la decenii de pace între umanitate și trisolarieni, dar o nouă forță pune în pericol fragilul echilibru al noii lumi.

Știința umană avansează considerabil datorită infuziei de cunoștințe ale trisolarienilor, iar aceștia împrumută tot mai multe din cultura pământeană. Cele două civilizații coexistă pașnic, dar umanitatea a început să se complacă în siguranța oferită de conviețuire.

Cheng Xin, un inginer aerospațial din secolul XX, se trezește din hibernare în această nouă epocă. Ea își amintește de un program de mult uitat, conceput la începutul crizei trisolariene, care acum poate desatabiliza ambele civilizații.

Va merge umanitatea spre stele, sau va muri în leagănul ei?

„O carte-eveniment! Un amestec unic de speculație filosofică și științifică, de politică și istorie, de teoria conspirației și cosmologie.“
George R.R. Martin

Războiul lumilor pentru secolul XXI. Ce surprize îți rezervă fiecare pagină!“
The Wall Street Journal

„O meditație asupra tehnologiei, progresului, moralității, extincției și cunoașterii, care însoțește un thriller al universului în echilibru.“
NPR

Data apariției 11 mar. 2020
Titlu original Death’s End
Colecția Science Fiction
ISBN 978-606-43-0630-2
Cod bară 9786064306302
Autor Liu Cixin
Traducător Nina Iordache
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 768
Număr volume 1
Editura Nemira

A doua carte din seria BIBLIOTECA INVIZIBILĂ.

A fi sub acoperire într-o Londră victoriană dintr-un univers paralel poate ajunge o rutină pentru bibliotecara-spion Irene. Misiunea de a colecta opere de ficțiune importante pentru misterioasa Bibliotecă și munca depusă sub acoperire ca să se integreze în cultura timpului sunt puse în pericol odată cu răpirea partenerului ei, Kai – un dragon de descendență regală.

Dispariția lui Kai poate duce la un conflict între forțe capabile să devasteze toate lumile. Pentru ca omenirea să nu fie prinsă la mijloc, Irene va trebui să se alieze cu un reprezentant al Neamului Frumos și să treacă într-o Veneție plină de magie, unde domină coincidențele bizare și unde se sărbătorește un etern Carnaval.

„Cogman a deschis drumuri noi în tărâmurile imaginare din moștenirea noastră culturală. Iar noi, cititorii, nu ne putem sătura!”
The Wall Street Journal

Data apariției 17 mar. 2020
Titlu original The Masked City
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0688-3
Cod bară 9786064306883
Autor Genevieve Cogman
Traducător Iulia Dromeretchi
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 320
Editura Armada

Gustav Klimt avea o muză secretă. Aceasta este povestea ei.

Tulburătoarea poveste de iubire dintre pictorul vienez Gustav Klimt și Emilie Flöge, femeia care a pozat pentru capodopera Sărutul și al cărei nume artistul l-a șoptit cu ultima suflare, pe patul de moarte.

Viena, 1886. Un oraș al cafenelelor elegante, al operei și al unei comunități artistice în plină efervescență. Emilie, de numai 12 ani, cunoaște un pictor fermecător, dar controversat. Angajat de tatăl ei ca să-i dea lecții de desen, Klimt îi prezintă lui Emilie lumea boemă a artiștilor, a modelelor senzuale și a bogaților decadenți, care deopotrivă o înspăimântă și o fascinează.

Pe măsură ce Emilie crește și devine o creatoare de modă faimoasă, povestea de dragoste se transformă într-o poveste despre artă, din care se naște unul dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite tablouri din istorie: Sărutul lui Klimt.

„O meditație despre artă și artificial. Misterul lui Klimt scos în relief mai frumos ca niciodată.“
The New York Times

„Un limbaj senzual, bogat și foarte expresiv.“
Publishers Weekly

„Uneori mă gândesc să distrug picturile. Dacă le dau foc, pânzele vor arde mocnit înainte să se aprindă cu totul. Vor scoate un miros de păr ars și benzină. Pigmenții vor face ca flacăra să lumineze în mai multe culori. Scânteile vor zbura de pe tablouri, iar eu va trebui să le urmăresc pe jos și să le sting. Picturile vor lupta împotriva propriei dispariții, trosnind cu mici explozii. Îmi voi arde mâinile. Fața lui Adele se va topi ca ceara și va dispărea și ea. Mâinile ei vor fi ultimul lucru care va pieri, ofilindu-se în norul de fum înțepător.“

Data apariției 5 feb. 2020
Titlu original The Painted Kiss
Colecția Babel
ISBN 978-606-43-0676-0
Cod bară 9786064306760
Autor Elizabeth Hickey
Traducător Irina Cerchia
Format Paperback
Dimensiuni 120 x 220 mm
Nr. pagini 352
Editura Nemira

O familie care a sfidat destinul.

O familie care a învins.

O familie care a ajuns legendară.

CEL MAI BINE VÂNDUT ROMAN DIN ITALIA ÎN 2019.

Romanul care a cucerit lumea, în curs de traducere în 22 de țări.

Din momentul în care ajunge la Palermo, în 1799, familia Florio nu se mai uită înapoi și decide să ajungă deasupra tuturor, cât mai bogată și cât mai puternică.

Și reușește: în scurt timp, ambițioși și motivați, frații Paolo și Ignazio își transformă prăvălia de condimente în cea mai bună din oraș, apoi încep să cumpere case și terenuri de la nobilii din Palermo și își pornesc propria companie de navigație. Iar când Vincenzo, fiul lui Paolo, preia conducerea familiei, ascensiunea continuă grație unui vin de calitate inferioară care se transformă într-un nectar regesc.

Totuși, pentru oamenii din Palermo, ei rămân niște „străini“, al căror sânge „pute de sudoare“.

Bărbați excepționali, dar fragili, cei din familia Florio au nevoie de femei excepționale: femei ca Giuseppina, care sacrifică totul, sau Giulia, tânăra milaneză care intră tumultuos în viața lui Vincenzo.

„În locul acesta, până și aerul este putred. Întregul oraș e mizerabil – observă acest lucru dintr-o singură privire. Palermo este un loc imund.

Mergând în față, nepoata ei râde zgomotos și face piruete. «Cum poate oare să fie atât de fericită?», se gândește ea cu amărăciune, târându-și picioarele pe trotuarul murdar. «Pe de altă parte, da, e adevărat: nu avea nimic, deci nu a pierdut nimic. Vittoria nu are decât de câștigat».

Într-adevăr, copila își imaginează viitorul și visează; visează că a încetat să mai fie un orfan oarecare, acceptat din milă. Își imaginează că are ceva economii, poate chiar și un soț cu care să nu se înrudească nici pe departe. Și libertate: mai multă libertate decât cea care i-ar fi fost sortită în sătucul ei strâmt, prins între munți și mare.“

Data apariției 27 feb. 2020
Titlu original I leoni di Sicilia
Colecția Babel
ISBN 978-606-43-0682-1
Cod bară 9786064306821
Autor Stefania Auci
Traducător Emanuel Botezatu
Format Paperback
Dimensiuni 120 x 220 mm
Nr. pagini 624
Editura Nemira

Pakistan – o țară fascinantă, plină de secrete. Anne, o tânără jurnalistă din Franța, investighează o grupare teroristă care amenință să detoneze o bombă, dar nici nu bănuiește în câte feluri această anchetă îi va schimba viața. Pe de o parte, cunoaște frumusețea rafinată a palatelor din Lahore, printre moschei și grădini exotice. Pe de altă parte, se confruntă cu o rețea periculoasă de spioni, militari, polițiști, familii de aristocrați și jihadiști. Chiar atunci când ancheta ei începe să dea roade, Anne va învăța ce înseamnă foamea, setea și frica de moarte.

Karim, om de teatru care pune în scenă Beckett și care iubește cu pasiune Pakistanul, e singurul care o poate ajuta. Însă chiar și el are un secret teribil.

„O privire dură și tandră asupra Pakistanului zilelor noastre. Un roman în care geopolitica, detaliile de viață cotidiană ale unei societăți prea puțin cunoscute și nuanțele de gri ale meseriei de jurnalist se îmbină cu o poveste de dragoste emoționantă.“
Le Colibry

Data apariției 3 mar. 2020
Titlu original Au pays des purs
Colecția Babel
ISBN 978-606-43-0677-7
Cod bară 9786064306777
Autor Kenizé Mourad
Traducător Mihaela Stan
Format Paperback
Dimensiuni 120 x 220 mm
Nr. pagini 320
Număr volume 1
Editura Nemira

BESTSELLER NEW YORK TIMES

Dragostea apare mereu pe neașteptate, uneori chiar după ce ai pierdut totul.

Eveleth „Evvie“ Drake și-a pierdut soțul și nu mai iese din casă decât pentru micul dejun împreună cu prietenul ei cel mai bun, Andy.

Dean Tenney, fost jucător de baseball și prietenul din copilărie al lui Andy, nu mai poate arunca bine mingea și începe să fie tot mai agasat de presiunea presei de scandal. Câteva luni petrecute într-un orășel din Maine, la invitația prietenului său, par soluția perfectă ca să-și limpezească mintea.

Când Dean se mută în micuțul apartament din spatele casei lui Evvie, cei doi fac un pact: el nu întreabă de soțul ei care a murit, iar Evvie nu întreabă de cariera lui care e pe ducă.

Dar regulile sunt făcute ca să fie încălcate și o prietenie neașteptată se transformă, pe nesimțite, în altceva.

„Exact cum trebuie să fie o comedie romantică: isteață, autentică și puțin complicată.“
People

Data apariției 27 feb. 2020
Titlu original Evvie Drake Starts Over
Colecția Damen Tango
ISBN 978-606-43-0683-8
Cod bară 9786064306838
Autor Linda Holmes
Traducător Irina Ornea
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 336
Număr volume 1
Editura Nemira

Semnal editorial 125: Noutăți sau în curs de apariție la Editura Paladin (V)

Lipsa schimbării înseamnă declin! Un paradox? Nu există declin fără schimbare în rău. Lipsa schimbării este o schimbare… în rău.

Pământul este la un pas de distrugere, iar dispariția planetei-mamă înseamnă izbucnirea războiului între spațiali și coloniști. Singurii care pot salva omenirea sunt robotul umanoid R. Daneel Olivaw și R. Giskard, robotul cu abilități telepatice. Însă tocmai cele Trei Legi ale Roboticii, cu care au fost programați și care au ca scop protejarea ființelor umane, îi împiedică să-și ducă misiunea la bun sfârșit. Singura modalitate de a evita haosul este Legea Zero a Roboticii.

Deoarece emoțiile sunt puține, iar argumentele logice sunt multe, comportamentul unei mulțimi poate fi mai ușor anticipat decât comportamentul unei singure persoane. 

„Cel mai mult îmi place că Asimov a împletit cele trei serii ale sale: Roboții, Fundația și Imperiul.“ www.scifi-review.net

„Dilemele de natură etică ating cote maxime în această carte.“ www.foseti.wordpress.com

„Roboții și Imperiul anunță un nou punct de referință major în marea galaxie asimoviană a SF-ului. Nu numai că prezintă o continuare palpitantă a best-sellerului Roboții din Lumea Zorilor, dar întrețese ingenios cele trei serii clasice: Roboții, Fundația și Imperiul. Aceasta este opera pe care fanii lui Asimov au așteptat-o – intrigă interstelară și aventuri ce creează noi așteptări în lumea literaturii SF.“ www.asimovreviews.net

„O poveste care satisface toate așteptările.“ www.kirkusreviews.com

„Când Asimov scrie despre viitorul omenirii, exprimând nevoia de a părăsi această planetă și a călători printre stele (așa cum a declarat și Stephen Hawking), este o lectură obligatorie.” www.criminalelement.com

„Un roman enorm de ambițios.“ duanemiller.wordpress.com

„O poveste minunată, relatată prin intermediul roboților lui Asimov.“ www.ossuslibrary.tripod.com

Ultimul volum din seria Roboții
  • Traducere din limba engleză de Alexandra Fusoi
  • Titlu original Robots and Empire
  • paperback, 536 p, 140×210 mm
  • ISBN 9786069000328
  • Autor: Isaac Asimov
  • Colecţie: Serie de autor Isaac Asimov
  • Domenii: Science-fiction

E foarte ușor să treci mai departe. Foarte ușor să te prefaci că nu vezi ce se întâmplă. Și cu cât nu vrei să vezi, cu atât mai greu îți vine să vezi,

fiindcă atunci trebuie să recunoști că ai ignorat totul, de la început până la sfârșit. 

La început, Breq era o navă care controla o mulțime de corpuri. Apoi a devenit soldat. Iar acum se află ea însăși la comanda unei nave, însă nu pentru că și-ar fi dorit-o, ci fiindcă Stăpâna imperiului i-a ordonat să plece în misiune la Stația Athoek. În mijlocul unei societăți aparent civilizate și liniștite, dar în esență viciată și favorabilă doar celor puternici, Breq descoperă că, pentru a-și îndeplini misiunea, trebuie să înfrâneze rebeliuni și să găsească adevărata trădătoare.

Ești atât de civilizată. Atât de politicoasă. Atât de curajoasă ca să vii aici singură, știind că niciuna dintre noi nu va îndrăzni să te atingă. E atât de ușor să fii astfel când toată puterea e de partea ta.

 

„În Trădare ancilară, lupta lui Breq pentru dreptate într-o lume care pare să-i favorizeze pe cei puternici rămâne la fel de antrenantă ca în primul volum. Cititorii care abia acum o descoperă pe Ann Leckie vor fi fascinați, iar cei familiarizați deja cu universul ei ancilar vor descoperi că încrederea nu le-a fost înșelată.” Publishers Weekly

„Imprevizibilă, captivantă și extraordinară. Ann Leckie e o adevărată maestră.” John Scalzi

„O dovadă că Răzbunare ancilară n-a fost doar o coincidență. O carte care ar trebui să ajungă în mâinile oricărui cititor serios de science-fiction.“ RT Book Reviews

„Ar trebui s-o considerăm pe Leckie urmașa lui C. J. Cherryh și a lui Iain M. Banks.“ Elizabeth Bear

„Acest roman reușește s-o facă pe Breq protagonista de care cititorii se vor îndrăgosti, iar pe Leckie, scriitoarea talentată a cărei operă merită s-o citiți.“ Publishers Weekly

„O operă literară minunată, impresionantă și puternică… Leckie îți lasă impresia că e extrem de ușor să scrii o carte bună.“ Kameron Hurley

„Science-fiction de cea mai bună calitate. Ann Leckie surprinde cititorul, îl ține în suspans și îl provoacă să vadă lumea din altă perspectivă.“ Staffer’s Book Review

Premiile Locus și British SF Association
  • Traducere din limba engleză de Petru Iamandi
  • Titlu original Ancillary Sword
  • hardcover, 368 p, 145 x 210 mm
  • ISBN 9786069000274
  • Autor: Ann Leckie
  • Colecţie: Science-fiction
  • Domenii: Science-fiction

Poveştile sunt ca nişte pânze de păianjen care se inter­sectează fir cu fir, iar tu urmăreşti fiecare poveste până în centru, pentru că în centru e sfârşitul. Fiecare personaj e un fir al pânzei.

Viața lui Fat Charlie nu va mai fi niciodată la fel. Odată cu decesul tatălui său, el descoperă atât că acesta fusese de fapt zeul Anansi, cât și că are un frate despre care nu știuse nimic niciodată, Spider – care este tot ceea ce Fat Charlie nu poate fi: atrăgător, isteț și amuzant. Într-o lume magică a zeilor-animale, Fat Charlie descoperă însă că are o putere ce-l poate ajuta să descurce ițele existenței sale tot mai încurcate.

Neagră ca noaptea, dulce ca păcatul.

„Talentul lui Gaiman ne arată cât de bine cochetează cu miturile și cu figurile mitologice. Băieții lui Anansi recurge la umor pentru a spune o poveste de familie în care se întâmplă să fie implicați zeii.“ sffworld.com

„Umorul britanic al lui Gaiman este fermecător, iar personajele sale sunt realiste în acțiunile lor, chiar și când fac lucruri neobișnuite. O carte genială, care te va face să râzi, probabil chiar și să plângi.“ starlightfading.net

„Recomandată oricui este interesat de povestiri imaginative, fantezii, fabule sau mituri. Neobișnuită și extrem de originală.“ bookbalcony.com

„Stilul exuberant al lui Gaiman îi va face pe admiratorii săi să citească pe nerăsuflate.“ The Sacramento Bee

„Băieții lui Anansi reușește să fie, simultan, înfricoșătoare și foarte amuzantă.“ Newsweek

„O lume bizară, parțial absurdă, ocazional umană și mereu distractivă.“ Pittsburgh Tribune

„Inteligentă, amuzantă, emoționantă, caustică, fantastică. O carte recomandată tuturor celor interesați de religiile și de mitologiile africane, grație fuziunii dintre mister și elementele fantastice.“ thoroughlymodernreviewer.com

„Băieții lui Anansi este sumbră, plină de umor, meditativă și uneori tulburătoare.“ bookishardour.com

PREMIILE BRITISH FANTASY, LOCUS ȘI MYTHOPOEIC FANTASY
  • Traducere din limba engleză de Liviu Radu
  • Titlu original Anansi Boys
  • hardcover, 392 p, 140×210 mm
  • ISBN 9786069000236
  • Autor: Neil Gaiman
  • Colecţie: Serie de autor Neil Gaiman
  • Domenii: Fantasy

Moscova era ca o femeie care murise deja, însă copiii din pântecul ei mumificat erau încă în viață. 

La douăzeci de ani după ce al Treilea Război Mondial a șters omenirea de pe fața pământului, lumea e un cimitir uriaș din care se hrănește rugina. Încercând să se ferească de radiațiile bombelor atomice, supraviețuitorii ai rasei umane se târăsc prin tunelurile metroului din Moscova. Artiom însă refuză să creadă că lumea e cu adevărat pustie. Și dacă, totuși, nu sunt singuri?

Cum altcumva poate fi guvernat omul nostru? Trebuie să i se distragă atenția tot timpul. Dirijat, ca să zic așa. Are nevoie să i se impună o idee oarecare. Are nevoie de dușmani inventați pentru el, în permanență!

 

„Metroul moscovit a fost dintotdeauna un loc legendar, care l‑a inspirat pe Dmitri Gluhovski să creeze o epopee fantastică!“ Serghei Lukianenko

„Un spațiu închis al autoclaustrării, care trăiește cu frica unui război total și închide ermetic toate ușile, izolându‑se de Occident.“ Serghei Medvedev, jurnalist Forbes

„Gluhovski are multe de spus despre natura umană și cu toate că trilogia lui este mai degrabă sumbră și nihilistă, există un sâmbure de umanitate ce strălucește până la sfârșit, chiar dacă stins.“ http://www.emagill.com

„Gluhovski face din metroul rusesc o lume extrem de spectaculoasă!“ Moscow Times

„Dmitri Gluhovski transformă metroul moscovit în ultimul refugiu al umanității. Trilogia lui a atins la coarda sensibilă tânăra generație și din afara spațiului rus.“ Deutsche PresseAgentur

„Un final excelent. Mi‑ar plăcea să citesc și Metro 2036 (dacă Dmitri va decide vreodată s‑o scrie).“ alexandrabemm.com

„Ultima carte din trilogie nu dezamăgește. Artiom continuă să caute, deși mulți îi stau împotrivă, un drum către suprafață și un loc în care să trăiască din nou la lumină.“ the‑pink‑moose.com

„Un tărâm fantasmagoric minunat și original. Un roman excelent!“ Spiegel

Volumul 3 din seria de succes Metro
  • Traducere din limba engleză de Silviu Genescu
  • Titlu original: Метро 2035
  • hardcover, 608 p, 140×210 mm
  • ISBN 9786069000380
  • Autor: Dmitri A. Gluhovski
  • Colecţie: Science-fiction
  • Domenii: Science-fiction

Semnal editorial 122: Noutăți sau în curs de apariție la Grupul Editorial Nemira – SF & Fantasy (IV)

A treia parte din seria Transformarea.

Lumea pe care o știm nu mai este.

Cei Doisprezece au fost distruși, iar teribila lor domnie de o sută de ani s-a încheiat. Supraviețuitorii pot ieși din adăposturi ca să încerce să repună pe picioare civilizația umană, cu speranța unui viitor lipsit de pericole.

Dar undeva departe, într-o metropolă ajunsă acum relicvă, Zero, Tatăl celor Doisprezece stă la pândă. Furia lui clocotește încă, punând pe toată lumea în pericol. Amy, fata de nicăieri, salvatoarea lumii, trebuie să facă o nouă încercare de a schimba soarta omenirii o dată pentru totdeauna.

O ultimă noapte. O ultimă șansă ca lumina să câștige lupta împotriva întunericului.

Orașul oglinzilor e poezie. Stilul este fermecător, limbajul este hipnotizant, acțiunea, întunecată și violentă.“
The Huffington Post

„O capodoperă. Cea mai tulburătoare postapocalipsă, în zilele noastre pline de distopii.“
National Post

Data apariției 20 feb. 2020
Titlu original The City of Mirrors
Colecția Fantasy
ISBN 978-606-43-0679-1
Cod bară 9786064306791
Autor Justin Cronin
Traducător Andreea Florescu
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 816
Număr volume 1
Editura Nemira

Premiul LOCUS pentru debut

Finalist la Premiul HUGO

Finalist la Premiul NEBULA

Prima parte a seriei A ȘASEA LUME

O eroină care vânează monștri într-o rezervație indiană post-apocaliptică

Aproape întreaga lume se află sub ape, după ce schimbarea climatică a adus apocalipsa. Dar Dinétah, fosta rezervație a indienilor navajo, a renăscut. Zei și eroi de legendă umblă acum liberi pe pământ, însă liberi sunt și monștrii.

Maggie descoperă că are puteri supranaturale, ce-i permit să vâneze și să anihileze creaturile care amenință viața liniștită din rezervație. Alături de Kai Arviso, un tămăduitor cu multe ciudățenii, ea călătorește prin rezervație pe urma unor legende de mult pierdute, face negoț cu diverși pungași și înfruntă magia neagră din lumea decăzută a tehnologiei.

„O poveste postapocaliptică fermecătoare ce combină personaje inteligent conturate, o atmosferă de Vestul Sălbatic și multe întorsături de situație. O lectură de neratat.“
Library Journal

Data apariției 25 feb. 2020
Titlu original Trail of Lightning
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0615-9
Cod bară 9786064306159
Autor Rebecca Roanhorse
Traducător Ionela Chirilă
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 352
Număr volume 1
Editura Armada

PREMIUL NEBULA.

FINALIST LOCUS.

Prima parte din trilogia SOUTHERN REACH.

Aria X: un misterios teritoriu abandonat, aflat în carantină. Până acum, unsprezece echipe de exploratori au dispărut în misiune. A douăsprezecea este formată din patru femei: un psiholog, un antropolog, un topograf și un biolog – cea prin ochii căreia ni se înfățișează Aria X, cu toate ororile și splendorile ei, sfidând granițele raționalului.

După ce și-a lăsat în urmă numele și identitatea, biologul se confruntă cu forme de viață care depășesc orice imaginație, dar și cu povestea paralelă a soțului ei, fost explorator al Ariei X. Secretele pe care fiecare le-a adus cu sine sunt la fel de periculoase ca lumea pe care o explorează…

„Protagoniști decupați parcă din cărțile lui Jules Verne sau ale lui H.G. Wells explorează o insulă misterioasă, dintr-o lume de coșmar kafkian.“
Kim Stanley Robinson

„Un thriller psihologic despre o expediție periculoasă și despre stranietatea pe care o ascundem adânc în noi. Cu influențe din Kubrik și Lovecraft, romanul își ține cititorii într-un suspans insuportabil până la ultima pagină, și chiar și după.“
Lauren Beukes

„Dacă ți-a plăcut romanul Picnic la marginea drumului, de Arkadi & Boris Strugațki, trebuie să încerci cartea asta.“
Marian Coman, redactor-șef Armada

Data apariției 19 feb. 2020
Titlu original Anihilation
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0583-1
Cod bară 9786064305831
Autor Jeff VanderMeer
Traducător Bogdan Perdivara
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 208
Editura Armada

Blue Sargent a descoperit o mulțime de lucruri. Pentru prima dată în viața ei, are prieteni de încredere și un grup din care simte că face parte cu adevărat.

Frăția Corbilor a acceptat-o ca pe una de-a lor. Problema cu lucrurile bune este, însă, că poți să le pierzi ușor.

Prietenii pot trăda.

Mamele pot dispărea.

Premonițiile pot să nu se împlinească.

„Personajele extrem de autentice ale lui Maggie Stiefvater, dialogurile pline de umor negru și de metafore neașteptate îi dau un stil energic și incitant.“
Publishers Weekly

„O serie absolut unică; are un final ca un tunet în furtună!“
Kirkus Reviews

Data apariției 13 feb. 2020
Titlu original Blue Lily, Lily Blue
Colecția Young Adult
ISBN 978-606-43-0633-3
Cod bară 9786064306333
Autor Maggie Stiefvater
Traducător Dan Dobos
Format Paperback
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 408
Număr volume 1
Editura Nemira

Bestseller New York Times

„Redefinește genul epic!“
Publishers Weekly

Întunericul împresoară Imperiul Maresh, iar cele patru Londre sunt într-un echilibru al puterii tot mai precar.

Kell, presupus ultimul antari, șovăie între părțile față de care trebuie să rămână loial. Lila Bard a supraviețuit și a înflorit de pe urma Jocurilor Elementelor. Dar trebuie să învețe să-și controleze puterile magice, înainte să și le consume de tot. Căpitanul Alucard Emery strânge un echipaj și încearcă imposibilul, într-o cursă contra cronometru.

„O proză fără cusur – și finalul dulce-acrișor al unei serii fantastice, plină de emoții pentru cititori.“
Publishers Weekly

„Pariuri disperate, puteri magice în încleștări pe viață și pe moarte și sacrificii care te țin cu sufletul la gură.“
Kirkus Reviews

LANSARE INTERNAȚIONALĂ 19 MAI.

AMBIȚIA ÎI VA DICTA.

RIVALITATEA ÎL VA CONDUCE.

DAR PUTEREA ARE UN PREȚ.

E dimineața în care începe a zecea ediție a Jocurilor Foamei. La Capitoliu, Coriolanus Snow, un băiat de 18 ani, se pregătește pentru singura lui șansă la glorie, ca mentor în Jocuri. Casa Snow, cândva măreață, a decăzut, iar soarta ei atârnă de posibilitatea firavă ca tânărul Coriolanus să fie mai fermecător, mai isteț și mai abil decât colegii lui ca să ajungă mentorul tributului câștigător.

Dar norocul nu-i surâde. A primit sarcina umilitoare de a fi mentorul tributului feminin din Districtul 12, cel mai de jos dintre cei mai de jos. De acum destinele lor sunt îngemănate – fiecare decizie luată de Coriolanus poate duce la un avans sau la un eșec, la triumf sau la tragedie. În arenă, lupta se va da pe viață și pe moarte. În afara arenei, Coriolanus începe să aibă sentimente față de tributul lui. În plus, va trebui să pună în balanță nevoia sa de a urma regulile și dorința de a supraviețui cu orice preț.

Data apariției 19 mai 2020
Titlu original The Ballad of Songbirds and Snakes
Colecția Armada
ISBN 978-606-43-0723-1
Cod bară 9786064307231
Autor Suzanne Collins
Traducător Ana-Veronica Mircea
Format Hardcover
Dimensiuni 130 x 200 mm
Nr. pagini 544
Editura Armada

Club de carte Paladin #6: Richard Morgan – Portalul îngerilor

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Începem 2020 cu „Portalul îngerilor” (traducere din limba engleză de Petru Iamandi), un roman de aventură noir cyberpunk, cartea a doua din seria Takeshi Kovacs. 📚

📍 Întâlnirea are loc la Librarium TNB începând cu ora 19:00, iar discuția este moderată de Liviu Szoke, blogger, cititor și traducător.

Intrare liberă în limita locurilor disponibile! Pentru înscriere, vă rugăm să trimiteți un e-mail la adresa beatrice.mituleci@editura-art.ro.

Toți participanții vor primi un voucher de 25 lei valabil la o comandă mai mare de 75 lei plasată pe site-ul https://www.editura-paladin.ro/.

📚 Sinopsis „Portalul îngerilor”:
Un nou corp. O nouă aventură. La treizeci de ani după evenimentele din Carbon modificat, Takeshi Kovacs este angajat în calitate de consilier militar pentru a pune capăt revoluției care face ravagii pe planeta Sanction IV. Însă în planul inițial intervine un misterios și prețios artefact marțian care poate reprezenta sfârșitul umanității sau începutul unei noi ere.

Colonizarea planetară este, invariabil, un proces distructiv, iar tehnologia avansată n-a făcut decât să salubrizeze procesul pentru ca oamenilor să li se garanteze poziția primordială în ecosistemul pe care-l distrug.

📚 Citește un fragment pe fansf.wordpress.com: https://fansf.wordpress.com/2019/03/20/semnal-editorial-40-fragment-in-avanpremiera-richard-morgan-portalul-ingerilor/
📚 Vezi recenzia pe blogul Paladin:
https://www.editura-paladin.ro/info/blogitem/takeshi-kovacs-si-portalul-martian
📚 Cartea este disponibilă pe site-ul Paladin:
https://www.editura-paladin.ro//info/carte/portalul-ingerilor-richard-morgan