Editura PUBLISOL lansează, în 25 mai, cartea „Fotbal minut cu minut” de Ovidiu Blag

Ce altă mai mare plăcere putea să fie în „monotonia” după-amiezilor duminicale ale României de acum 40-50 de ani decât o etapă de fotbal urmărită „minut cu minut” la postul național de Radio? În această carte, cititorii vor descoperi secțiuni despre „zeii microfonului”, conducători de club, arbitri și jucători.

„Domozină, ai legătura!”, așa începea Gheorghe Minoiu, coordonatorul emisiunii Fotbal minut cu minut, după prezentarea meciurilor ce urmau a fi transmise, trecerea în revistă a rezultatelor din Divizia B dar și după ce Mircea M. Ionescu dezvăluia „Etapa în cifre și date”. 

Continuă lectura

Proza scurtă în duel. Sezonul cuțitelor japoneze la Cărturești Verona: dialog Răzvan Petrescu & Marius Chivu

Marți, 24 mai, la ora 19.00, la Cărturești Verona București (Str. Pictor Arthur Verona 13-15), va avea loc un dialog Răzvan Petrescu & Marius Chivu pornind de la volumele Cuțitul japonez (Polirom, 2021) și Sfârșit de sezon, ediție de buzunar, cu 5 povestiri noi (Polirom, 2022). Dialogul va fi urmat de o ședință de autografe.

Răzvan Petrescu, Cuțitul japonez

Continuă lectura

Lecturi 301: Lynda La Plante – Secrete îngropate

Lynda La Plante – Secrete îngropate (DC Jack Warr I: Buried, 2020) 400p., TPB, 13×20, Crime Scene Press, 2022, Trad. Oana Dușmănescu, Red. Alexandru Arion, 36 (40) lei, ISBN 978-606-8959-89-4

Nota Goodreads: 4,10 (4 834 note)

Descrierea editurii:Primul volum din noua serie Jack Warr. Jack Warr e un tânăr ofițer din Poliția Metropolitană. Fermecător, dar neavând vreo țintă, Jack nu pare să-și găsească locul în lume – asta până când e atras într-o anchetă care îi întoarce viața cu susul în jos. În rămășițele arse ale unei case părăsite e găsit un cadavru carbonizat, alături de resturile pârjolite a milioane de bancnote furate, cărora nu li se poate da de urmă – moștenirea ascunsă a lui Dolly Rowlins și a bandei ei de Văduve. Misiunea lui Jack în cadrul cazului coincide cu o investigație în propriul lui trecut. În căutarea adevărului despre identitatea sa, Jack se pomenește atras tot mai mult într-o lume ascunsă și tulbure a corupției și fărădelegii de orice fel – o lume prin care constată că îi e neașteptat de ușor să navigheze. Dar, pe măsură ce limitele legii devin tot mai neclare, până unde e dispus Jack să meargă ca să găsească răspunsurile – și cât îl va costa această căutare?”

Continuă lectura

„A fost odată la Hollywood“, debutul literar al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment în luna mai la Editura Humanitas Fiction, acum în librării

A fost odată la Hollywood, debutul ca romancier al marelui regizor Quentin Tarantino, cartea-eveniment apărută în traducerea Iuliei Gorzo în luna mai la Editura Humanitas Fiction –– colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, este disponibilă acum în toate librăriile din București și din țară și online, pe site-ul lanțurilor de distribuție partenere.

După cum declară Tarantino, romanul A fost odată la Hollywood este „o regândire totală a întregii povești din film“– distins cu două premii Oscar, cu Brad Pitt, Leonardo di Caprio și Margot Robbie în rolurile principale – comică, savuroasă dar și uneori dură. Avem în roman anul 1969, muzica, mașinile, filmele și spectacolele TV ale epocii. Și, mai ales, avem Hollywoodul, cu minciuna feerică și realitatea brutală, așa cum ni le livrează un maestru al povestirii care-l cunoaște ca pe propriile buzunare.

Cartea va fi lansată miercuri, 25 mai, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) și  sâmbătă, 4 iunie, ora 12.00 în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest (Romexpo, Pavilion B2, standul Editurii Humanitas).

Continuă lectura