Lecturi 285: Chris Whitaker – Începem cu sfârșitul

Chris Whitaker – Începem cu sfârșitul (We Begin at the End, 2020) 536p., TPB, 13×20, Editura Trei, 2021, Colecția Fiction Connection, Trad. Andrei Covaciu, Red. Roxana Nacu, 38,35 (59) lei, ISBN 978-606-40-1180-0

Premii: CWA Gold Dagger pentru cel mai bun roman crime 2021

Nominalizări: Goodreads Choice Award pentru cel mai bun Mystery & Thriller 2021

Nota Goodreads: 4,19 (53 647 note)

Descrierea editurii: „Corect. Greșit. Viața o trăiești undeva între ele. Duchess Day Radley are 13 ani, se declară proscrisă și este apriga apărătoare a fratelui ei de 5 ani, Robin, și părinte pentru mama ei, Star, care nu reușește să aibă grijă nici de ea și nici de copii. Walk n-a plecat niciodată din orășelul din California unde au crescut el și Star. A ajuns șerif, dar nu poate uita că a depus mărturie cândva împotriva celui mai bun prieten, Vincent King, care a ajuns în închisoare. Și este excesiv de protector cu Duchess și fratele ei. După 30 de ani, Vincent este eliberat. Iar Duchess și Walk trebuie să înfrunte problemele care apar odată cu întoarcerea lui.”

Am să încep și eu cu sfârșitul și am să vă spun că nici de data asta instinctul nu m-a înșelat: de când am văzu prima oară coperta cărții pe site-ul Editurii Trei, mi-am zis că va fi o poveste tragică și sfâșietoare, că va fi o lectură incomodă, greu de înghițit și de digerat, că peisajul de pe copertă a fost special ales pentru a sugera nu doar nesfârșita întindere a preeriilor americane, ci și sentimentul de infinit, de pierdere, de deznădejde ce străbate parcă fiecare paragraf al acestei cutremurătoare povești. Și că povestea îmi va intra la inima și va deveni una dintre lecturile preferate ale anului. Ei bine, am avut dreptate. Dar să n-o lungesc cu sfârșitul.

Duchess Ray Dudley este o fată aprigă de treisprezece ani care în scurta ei viață a avut parte de suficientă dramă cât să doboare zece oameni. Mama ei, Star, preferă să ducă o viață plină de promiscuitate și abia poate produce (pe căi nu tocmai ortodoxe) suficienți bani pentru a-și crește copilașii, în timp ce lasă parcă pe umerii slăbănogi ai fetiței sale toate greutățile unei lumi pe care ea singură (plus soarta crudă) și-o face insuportabilă. Însă Duchess, care se autointitulează proscrisă și îi avertizează pe toți că de proscriși trebuie să te ții la distanță, se încăpățânează să nu accepte niciun „rahat” (cum se exprimă ea) de la nimeni și să aibă grijă așa cum poate de frățiorul ei mai mic, Robin, în vârstă de cinci ani, dar și de mama ei atunci când vine beată moartă acasă și e în stare să se sufoce cu propria vomă în somn.

Walk este polițist în micul orășel Cape Cove din California, la malul oceanului, unde ajută bătrânici să treacă strada, să dea jos pisici din copaci sau să țină în brațe capriciosul patruped al unei tipe cât timp aceasta intră în magazine pentru a sporovăi cu cine s-o nimeri pe acolo (scene care mi-au amintit pe loc de câteva cadre din excelentul Me, Myself and Irene), dar și să patruleze pe străzi pentru a menține ordinea, ordine însă care nu este tulburată decât de meschinele certuri dintre vecinii lui Star și Duchess, Milton, un măcelar păros mare amator de vânătoare, care a dezvoltat, se pare, o adevărată obsesie pentru focoasa Star, și Brandon Rock, un fante apus obsedat de trasul de fiare și de vechitura lui de mașină la care ține mai ceva ca la propriul copil (nu că ar avea vreunul).

Pe lângă faptul că Walk este îngerul păzitor al familiei Dudley, având grijă așa cum poate de copilași și de mama acestora, el este de treizeci de ani măcinat de vina de a fi depus mărturie împotriva celui mai bun prieten al său, Vincent King, cel care, într-un moment de neatenție, pe când avea cincisprezece ani, a dat cu mașina peste o fetiță și a omorât-o. Nu știa nimeni însă ce s-a întâmplat și toți au plecat în căutarea ei la acea vreme, crezând-o răpită de vreun maniac, însă cel care a descoperit-o a fost Walk, prietenul, cum spuneam, lui Vincent, care, în loc să-l trezească pe acesta și să-l convingă să meargă la poliție pentru a-și mărturisi fapta, a preferat să-l toarne și să-i pecetluiască astfel soarta. Vincent însă n-ar fi făcut treizeci de ani de pușcărie dacă, în timpul detenției, nu ar fi fost atacat de un alt deținut pe care l-a omorât în bătaie. Acum Vincent este în sfârșit liber și o poate lua de la capăt. Misiune imposibilă însă, căci nu poate uita că el este responsabil de cumplita dramă care le-a distrus viața nu doar lui Star, ci și a copiilor acestora, ba, de fapt, a întregii familii a lui Star. Pentru că fata omorâtă de el cu mașina în urmă cu treizeci de ani era nimeni alta decât sora lui Star, Sissy, gest care, mai apoi, a dus la sinuciderea mamei celor două.

Dar să revenim la Duchess. Cum spuneam, ea este o proscrisă. Și se comportă ca atare. Este spurcată la gură, ambițioasă și extrem de inteligentă, vicleană și încăpățânată, într-un cuvânt, e dată naibii! Are grijă ca ori de câte ori mama ei vine lovită de la barul la care lucrează să se răzbune așa cum consideră de cuviință pe cel care a îndrăznit să îi rănească mama. De aceea îi zgârie mașina lui Brandon (și creează o încurcătură dată naibii) și de aceea incendiază clubul unui gigant pe nume Richard „Dickie” Darke, cel care avea o relație cu mama sa, un mic gest meschin al unei puștoaice care va declanșa însă un lanț de evenimente cu consecințe tragice.

Pe scurt, Star ajunge să fie omorâtă în propria casă, iar la locul faptei este descoperit un Vincent King plin de sânge, și cum obsesia acestuia la adresa lui Star era bine-cunoscută, este arestat și se pare că va fi condamnat la moarte. Cei doi copii sunt trimiși la peste o mie cinci sute de kilometri distanță, să locuiască la tatăl lui Star, Hal, despre care habar n-aveau și pe care, credeau ei, nu-l interesase absolut deloc nici soarta singurei fiice rămase în viață, nici cea a nepoților. El este însă cel care va începe să repare sufletul distrus al lui Duchess și să însenineze zilele micuțului Robin, cel care fusese martor din umbră al uciderii propriei mame, el este cel care, cu o răbdare colosală, demn de un adevărat Iov, pe care soarta l-a lovit din greu, va fi cel care va insufla o rază de speranță în inima parcă de piatră a lui Duchess. Până într-o zi, când se produce inevitabilul. Când soarta nemiloasă lovește din nou și greșeala de gândire a unui copil conduce la un alt lanț de evenimente cutremurătoare.

„Hal și-a mai pocnit o dată articulațiile degetelor.

– Predicatorul a spus că noi începem cu sfârșitul. Aș fi trăit niște ani ceva mai suportabili dacă n-aș fi crezut, fie și pentru o secundă, că Sissy o duce mai bine altundeva, nu într-un sicriaș din lemn. Cu toate astea, fac acest efort, în fiecare duminică fac acest efort.

Cu toată tinerețea sa, Chris Whitaker așterne o poveste care pur și simplu te înfioară de cât de tragică, dar și de cât de complexă este. Nicio piesă nu rămâne neașezată la locul ei, nicio replică nu este aruncată aiurea, fără a avea consecințe peste consecințe, niciun personaj nu este de umplutură, nicio faptă nu rămâne nepedepsită, nicio acțiune ce pare inițial secundară și neimportantă nu rămâne fără să își găsească o surată, un deznodământ, un locșor al ei perfect. Duchess, în pofida caracterului insuportabil, îți intră aproape imediat la inimă și, pe măsură ce soarta îi dă noi și noi lovituri, tot mai crunte, ajungi s-o înțelegi perfect. Într-o lume mult prea crudă cu copiii pe care ar trebui să-i protejeze mai mult ca pe orice, Duchess reprezintă un personaj de pus în ramă, iar ea, lumea, ar fi un loc mai bun dacă ar exista mai mulți oameni ca Walk. Sau dacă remușcările ar putea schimba trecutul.

În pofida lungimii sale, Începem cu sfârșitul este exact genul acela de poveste pe care orice scriitor ar visa să și-o imagineze, orice agent ar trebui s-o descopere, orice editor ar visa să o publice, orice cititor ar visa să o devoreze și orice recenzent ar visa să o disece pe îndelete și să o întoarcă pe toate părțile. În ciuda stilului uneori laconic, lipsit adesea de prepoziții și gerunzii (în capcana căruia traducătorul a căzut cu grație), această fermecătoare și dramatică poveste este adesea de un lirism sfâșietor. Te cutremură și te bucură totodată, te face să îți pierzi speranța în lume, dar apoi te face să revii și să îți spui că totuși chiar și criminalii ajung să se izbăvească și să fie iertați, că oamenii, buni (cum e Walk, de exemplu, a cărui boală îl face cu atât mai extraordinar, sau Thomas Noble, cel cu o infinită răbdare la capriciile lui Duchess) sau răi (cum păreau a fi suferindul Vincent sau gigantul cu ochi morți Dickie Drake, și ei cu o căruță de demoni în spate) ajung până la urmă să-și găsească fericirea, că soarta, oricât ar fi ea de crudă, ajunge până la urmă să te mâne mai departe, să te ambiționeze și să te facă, în pofida unor alegeri greșite de pe parcurs, să răzbați oricât de nemiloase ar fi loviturile care sfârșesc nu prin a te doborî, ci prin a te face mai puternic. Cu siguranță una dintre lecturile preferate ale anului!

„Duchess a inspirat adânc, apoi a spus:

– Nu te-ai mai întors.

Bătrânul s-a oprit, și-a îndreptat spatele și s-a răsucit spre ea.

– Nu te-ai mai întors. O știai pe mama. Știai cum era și ce fel de viață ne-ar fi așteptat. Știai că abia era în stare să își poarte de grijă. Tu ești mai mare decât mine. Ești înalt și dur, iar noi aveam nevoie…

Duchess s-a oprit, începând să se joace nervoasă cu funda din păr, apoi a continuat cu glas domol, nevrând parcă să-i arate bătrânului cât de adâncă îi era durerea.

– Așa că, atunci când tu mi-ai arătat toată această frumusețe, toate lucrurile astea pe care tu le vezi și pe care crezi că le văd și eu… Trebuie să știi că toate pălesc în comparație cu ce am văzut eu în trecut. Movul ăsta, a arătat ea către afinele crescute la marginea drumului, îmi amintește de coastele ei lovite până s-au învinețit exact așa. Apa albastră… ochii ei, suficient de limpezi ca să-ți dai seama că nu mai exista îndărătul lor niciun suflet. Tu respiri aerul și crezi că e proaspăt, însă eu nu pot inspira nici măcar o dată fără să simt hăul de aici, a urmat ea, lovindu-se cu putere în piept. Eu sunt singură. Voi avea grijă de fratele meu, iar tu ne vei păsări pentru că nu-ți pasă de noi cu adevărat. Și poți spune tot ce dorești, tot ce crezi că mă va face să mă simt mai bine. Dar știi ceva, Hal? Du-te dracului. Cu tot cu Montana ta, acrii tăi și animalele tale…”

NB: recenzia face parte din blog tourul dedicat apariției în limba română a volumului Începem cu sfârșitul. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, pentru a vă edifica:

Literatura pe tocurihttps://literaturapetocuri.ro/incepem-cu-sfarsitul-de-chris-whitaker-editura-trei-recenzie.html

Citește-mi-l: https://citestemil.ro/incepem-cu-sfarsitul-we-begin-at-the-end-chris-whitaker/

Cărțile mele și alți demoni: http://www.cartilemele.ro/2022/03/recenziile-madalinei-22-incepem-cu.html

Ciobanul de Azi: https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/03/05/recenzie-incepem-cu-sfarsitul-de-chris-whitaker/

Anca și cărțile: https://ancasicartile.ro/incepem-cu-sfarsitul-chris-whitaker-recenzie/

Carti Recenzii Analogii Antologii: https://analogiiantologii.com/2022/03/08/incepem-cu-sfarsitul-editura-trei-recenzie/

Un gând despre &8222;Lecturi 285: Chris Whitaker – Începem cu sfârșitul&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.