Semnal editorial 430: CARTEA „ÎNCOTRO NE ÎNDREPTĂM” DE PAVEL NEDELCU, FINALISTĂ LA CONCURSUL DE DEBUT LITERAR „PRIMUL ROMAN”, ÎN CURS DE APARIȚIE ÎN BIBLIOTECA DE PROZĂ CONTEMPORANĂ

Preluare de pe blogul Editurii Litera:

Cartea „Încotro ne îndreptăm” de Pavel Nedelcu, finalistă la concursul de debut literar „Primul roman”, în curs de apariție în Biblioteca de proză contemporană

Încotro ne îndreptăm, romanul de debut al scriitorului Pavel Nedelcu, plasat pe locul doi la concursul de debut literar „Primul roman”, este în curs de apariție la Editura Litera.

Cele trei manuscrise CÂȘTIGĂTOARE în cadrul concursului de debut literar „Primul roman”

Într-o zi labirintică, viața domnului Franz se transformă în coșmar, iar pe urmele sale se află un narator ironic și hotârât să mărească necruțător toate detaliile.  Un roman matur, cu o compoziție ingenioasă și final bun.

„Inteligent, extravagant, uneori plictisit, niciodată plictisitor, combinând cuvintele cu dezinvoltura cu care un erou de western învârteşte pistolul pe un deget, îl ia mereu prin surprindere pe cititor.” (Alex Ștefănescu)

Roman în curs de apariție la Editura Litera

CITEȘTE PREFAȚA CĂRȚII, SEMNATĂ DE EMANUELA ILIE

După o serie de experimente textuale materializate, până acum, în proze scurte incluse în  diferite volume colective, Pavel Nedelcu plonjează pentru prima dată în apele ficțiunii de cea mai largă respirație. Și o face, să o spun de-a dreptul, fără să își ia colacii de salvare obișnuiți. Nu pariază, bunăoară, nici pe o poveste alertă și fluentă, nici pe descrierea minuţios-empatică a unor medii sociale considerate pitorești sau a unor personaje reprezentative, care să aibă toate șansele să devină memorabile. În schimb, mizează serios pe o serie de convenții metaficţionale pe care unii prozatori optzeciști le considerau must-uri ale narațiunii, în timp ce, dimpotrivă, nu puțini dintre reprezentanții ultimelor promoții literare de la noi nu conteneau (și, în unele cazuri, nu contenesc încă) să le dezavueze.

Surprinzător, prin urmare, în acest debut datat 2022 – și care marchează editorial cel de-al doilea premiu obținut la Concursul „Primul roman”, organizat de Editura Litera în cursul anului trecut – vom regăsi numeroase strategii și trucuri narative trecute de câteva decenii în lista de convenții structurale sau formale specifice postmodernismului. Pe de o parte, putem astfel identifica: fragmentarea voită a fabulei, prin lungi divagații cu rost socio-politic, identitar, dar mai ales meta-literar; schimbarea unghiurilor de percepție a unora dintre evenimentele care îl au drept protagonist sau la care asistă, ca martor, aparent banalul Franz; micile structuri poietice, ritmate și rimate, strecurate în discursul auctorial pentru a îndepărta atenţia de la unele scene, dialoguri sau figuri esenţiale în schema epică; „spoiala deloc densă a déjà-vu-urilor” ce funcționează ca un nou semnal de alarmă în privința raporturilor realitate-ficţiune, autentic-contrafactual etc.; repetarea cu minime (sau medii) variații simbolice a unor scene sociale ori domestice, însă neapărat pentru un plus de edificare a sensurilor ficțiunii; cultivarea palinodiei sau a retractării, dar și a concentrărilor tip epitomă, prin intermediul cărora naratorul îi întinde o mână de ajutor cititorului impacient ori neatent; apelul lucid la confuziile, suprapunerile și alterările identitare, menite a complica și mai tare ițele acțiunii – oricum amânate dinadins; transferul de conștiinţă dinspre personajele umane înspre cele obiectuale (precum, să spunem: tavanul meditativ, glontele Excalibur, rămas prizonier în rama de fier a acoperișului din sala de așteptare a Gării, cartoful pai separatist ori gazele din aerul matinal respirat de domnul Franz); propunerea urmată de descâlcirea analitică a mai multor variante de final pentru același nod factual (v. cele trei versiuni asupra furtului taburetului de sub pianina Steinway) ș.a.m.d.

Pe de altă parte, ne întâmpină, până aproape de final, auto-demistificarea continuă din partea autorului (ca instanţă producătoare de text și care încearcă de la bun început să îi stabilească și codul de lectură). De aici, desigur, avertizarea repetată a cititorului că se află în faţa unei speculații extinse, produse de o conștiință scripturală liberă să își aleagă procedeele, tehnicile și convenţiile, fie ele cele specifice literaturii mainstream sau celei de consum. Între ele, spre exemplu, chiar anticiparea semnificaţiilor metaficţionale printr-o uvertură cu aparență utilitară și alonjă teoretică, numită chiar Instrucţiuni de utilizare a produsului și încheiată cu un avertisment fără drept de apel, pe care vocea auctorială o va repeta atât de mult încât o va transforma în leit-motiv romanesc: „Literatura este speculație: ca speculație, literatura e perfect inutilă”. Ca și cum aceasta n-ar fi de ajuns, scriitorul apelează și în textul propriu-zis la numeroase inserţii auctoriale, care intenționează, de bună seamă, să își atragă cele mai variate categorii de cititori prin diferite strategii tip captatio benevolentiae, ba chiar să îi plaseze într-o poziție activă faţă de textul pe care, la rigoare, îl pot completa sau adăugi: „La punctul acesta, sau poate chiar mai devreme, cititorul să aleagă unde crede că ar fi mai credibil (eventual să adauge o continuare a discursului agentului nostru pe paginile  goale de la sfârșitul cărții – dacă vor fi, depinde de tipar), tânărul ar izbucni în plâns de rușine iar domnul Franz l-ar bate cu o mână pe umăr, Hai, gata, nu-i nimic, s-a întâmplat, mai greșește omul!”. Nu lipsesc, bineînțeles, nici spoiler-ele false, nici reverențele jucăușe făcute înaintea unui cititor versat (spre exemplu, în romane poliţiste sau în ficțiuni noir), nici micile exerciţii tip mimarea umilinţei: „Însă cum cea de față nu este o scriere obișnuită (o putem afirma cu umilința celor care știu că nu pot plăcea majorității și că, probabil, în afară de un grup foarte restrâns de prieteni, nimeni nu le va aprecia străduința de a părea, dacă nu de a fi, întrucât suntem cu toții doar niște pitici pe spatele giganților trecutului, de a părea deci, măcar înaintea acestui grup, diferiți și originali), nici înjurăturile domnului Franz nu vor fi redate aici.” etc. etc.

Chiar și astfel avertizat, unui cititor neechipat corespunzător nu îi va fi prea comod excursul cu detentă frecvent intertextuală și mize prioritar autoreferenţiale, pe care Nedelcu îl aseamănă de altfel în mai multe rânduri cu un urcuș greoi pe un trunchi de copac gigantic, așadar cu o explorare primejdioasă, cu atât mai mult cu cât beneficiază de ajutorul (pe alocuri nenecesar al) unui ghid cățărător care stabilește de la bun început un raport clar de Putere între el și bietele insecte pedestre care au plecat de la rădăcină și se îndreaptă spre vârful arborelui majestuos, pentru a admira împrejurimile. Mai mult, nu uită să le amintească în mai multe rânduri ţelul în fond înălțător (sic!) al acestui efort curat ascensional, dimpreună cu regulile minimale de conduită lectorială – pardon, alpinistică! – obligatorie. Iată, spre ilustrare, doar unul dintre fragmentele în care, dincolo de aparenţe, prozatorul le face cu ochiul cunoscătorilor teoriilor lui Ihab Hassan despre natura și structura prozei postmoderne: „intriga lucrării de față este ca un trunchi de copac, divagațiile nu sunt de sine stătătoare, ci se leagă de acest trunchi ca ramurile unei coroane. A face un tur complet acestui copac, a se cățăra până în vârful său și a o face conștienți de existența fiecărei ramuri cere sacrificiu și răbdare. Ceea ce poate am uitat să adaug în acea digresiune (dar o voi face aici, dacă tot mi s-a dat ocazia) este că ordinea în care ne vom muta de pe o ramură pe alta poate părea deseori perfect întâmplătoare. În conformitate cu tendințele literaturii moderne (oare?), am observat că o structură rizomatică a narațiunii are mai multe șanse să fie apreciată decât una liniară. Pe scurt, e la modă! În acest tip de narațiune, autorul deconstruiește structura tradițională a scrierii, până la punctul în care cititorul nu mai poate anticipa despre ce va fi vorba în următorul capitol. Este adevărat că în acest mod puterea autorului se multiplică, cea a cititorilor se reduce, însă nu are rost să ne scandalizăm din moment ce, de când lumea e lume, cine a avut multă putere a căutat să și-o sporească din ce în ce mai mult, iar cei care au avut puțină și-au pierdut-o, până la urmă, și pe aceea”.

Efortul unei asemenea căţărări – să o recunosc și eu direct: uneori plină de riscuri – merită însă cu prisosinţă. Pentru că, la capătul aventurilor deconcertante ale personajelor de prim-plan, ce se intersectează după o logică deloc arbitrară (aparentul trio reprezentat de domnul Franz, Robert Buch și doamna Nadia, supravegheați, din umbră, de Soldat și profesorul Kandinsky), cititorul va înțelege pe deplin frumusețea cu totul atipică a acestei cărţi care își blurează voit semnificaţiile, în spatele unei faconde auctoriale în definitiv înșelătoare. Și, cel mai probabil, o va relua, odată ce va înțelege că Încotro ne îndreptăm nu e nici metaroman, nici ficțiune detectivistică, nici thriller psihologic, nici comedie intenționat strâmbă a narațiunii înseși – cu toate că are câte ceva din toate acestea. Și, cum repetita iuvant (ni se amintește la un moment dat chiar în text), reluarea ansamblului, cu o atenție sporită la indiciile strecurate, abil, fie în descrierile de spații și opere (inclusiv muzicale), fie în replicile eroilor, topite de la bun început în discursul auctorial, este o operație mai mult decât necesară. Doar astfel cititorul va putea așeza la locul potrivit, în derutantul puzzle narativ proiectat de Pavel Nedelcu, personajele secundare ori de fundal pe care le-a crezut iniţial insignifiante (v. bunăoară Șeful Firmei Allclean, Șeful Firmei Upercut, Managerul General, falsul terorist, președintele comisiei doctorale etc.), dar și piesele epice cu rol cheie în descifrarea psihologiei chinuite a eroului: atacul eșuat al Chelului, oprit de agenţii Franz și Caravaggio, Groaznicul accident de la gară, întâlnirea lui Franz cu soldatul Albert, ședința de susținere a doctoratului în istorie a lui Robert Buch, apariţiile lui Alexander Semănătorul sau cântecele tulburătoare la pianina Steinway pe care  de la un moment dat le poate executa chiar Franz. Și doar astfel va putea raporta cum se cuvine ingenioasele trimiteri ekphrastice și muzicale la evenimentele cu potenţial traumatic din biografia absolut excepţională a falsului agent de pază.

Nu în ultimul rând, numai la o relectură sagace va putea capta înțelesurile de profunzime ale intertextului kafkian, care, departe de a submina sau dilua istoria de bază, îi concentrează și anticipează sensurile. Transformând-o într-o disertaţie tulburătoare pe marginea consecințelor dezastruoase pe care le are abuzul repetat de autoritate, fie ea familială ori socio-profesională, asupra unei psihologii (hiper)sensibile. În fond, nu e deloc întâmplător faptul că, în chiar miezul acestui roman straniu și sensibil, Pavel Nedelcu strecoară o propoziție care a făcut istorie: Sunt fiul unui nimeni. Înainte de orice altceva, Încotro ne îndreptăm mi se pare o carte despre sfâșierea interioară continuă, deruta alimentată de o alteritate ostilă și conflictele insolvabile ale unui eu traumatizat exact de cei care ar trebui să îl protejeze. Adică, pe scurt, despre criza identitară perpetuă.

DESPRE PAVEL NEDELCU

Cu un masterat în traducere la Università degli Studi, Torino, publică în mod curent povestiri, cele mai cunoscute texte ale sale fiind cuprinse în volumul Treisprezece. Proză fantastică (2021). A fost premiat la mai multe concursuri de literatură, organizate de către PEN România (2016), revista Tribuna (2017), MNLR (2020), Cenaclul UBB/revista Apostrof (2020), etc. Încotro ne îndreptăm a primit Premiul al II-lea la concursul „Primul roman”, organizat de Editura Litera.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.