Apariţie-eveniment la Editura Polirom: Corespondență. Volumul I, Seria de autor N. Steinhardt

Ar putea fi o imagine cu 1 persoană, carte şi text care spune „.EINHARDT Ν. STEINHARDT Corespondență Volumul Ediție îngrijită, studiu introductiv, note, referințe critice și indici de George Ardeleanu Repere biobibliografice de Virgil Bulat „Scrisorile Steinhardt oferă de acces spre celelalte scrieri sale, deschid pentru cititor atelierului creație autorului, legătură respectivele scrieri, mai ales cu Jurnalul fericirii ambele variante), pe care escortează, flanchează ouține completează." (George Ardeleanu) Opera integrală Steinhardt este publicată in coeditare cu Mănăstirea Sfânta Ana Rohia Corespondență POLIROM”

Editura Polirom anunţă apariţia în librării al celui de-al 20-lea volum din seria de autor N. Steinhardt: Corespondență. Volumul I.

Corespondență. Volumul I a apărut în Seria de autor N. Steinhardt, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note, referințe critice și indici de George Ardeleanu, repere biobibliografice de Virgil Bulat.

Opera integrală N. Steinhardt apare din iniţiativa Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în coeditare cu Mănăstirea „Sfânta Ana”, Rohia.

Ultimele două volume din Integrala N. Steinhardt cuprind corespondenţa acestuia, inclusiv mai multe scrisori inedite descoperite în dosarul de urmărire informativă a monahului de la Rohia. Alături de corespondenţa interceptată este inclusă și corespondenţa „liberă” a lui Steinhardt către prieteni, nume de referinţă ale culturii române, ca Alexandru Ciorănescu, Constantin Noica, Emil Cioran, Perpessicius, George Tomaziu, Dumitru Stăniloae sau Ileana Mălăncioiu, către reprezentanţi ai Bisericii (IPS Antonie Plămădeală, IPS Justinian Chira, IPS Iustin Hodea Sigheteanul), dar și către redacţiile unor reviste sau edituri cărora le propunea spre publicare texte proprii.

„Scrisorile lui Steinhardt ne oferă căi de acces spre celelalte scrieri ale sale, deschid pentru cititor ușa atelierului de creație al autorului, sunt în legătură cu respectivele scrieri, mai ales cu Jurnalul fericirii (ambele variante), pe care îl escortează, îl flanchează și nu de puține ori îl completează (logic, de vreme ce Jurnalul… se oprește în 1972). După cum am scris în repetate rânduri, dat fiind că Jurnalul fericirii n-avea nici o șansă să fie publicat în timpul regimului comunist (a avut o istorie antumă dramatică, astăzi cunoscută), N. Steinhardt a reușit să-și «deverseze» unele idei, obsesii sau chiar fragmente ca atare în cărțile care au putut vedea lumina tiparului (a fost o strategie subtilă de a păcăli cenzura, id est o formă de subversiune). Ei bine, astfel de idei, obsesii, referințe culturale ori fragmente sunt «deversate» și în scrisorile către prieteni. Și invers: idei, referințe sau fragmente din scrisorile anterioare anului 1969, când începe să redacteze Jurnalul fericirii, au fost «deversate» (fie și printr-o reconstituire din memorie) în această capodoperă memorialistică. S-ar putea vorbi foarte bine și de «transfer» sau de «contaminare» între aceste scrieri care constituie, cu un termen încă la modă astăzi, o «rețea» textuală.” (George Ardeleanu)

N. Steinhardt se naște la București pe 29 iulie 1912. Își face debutul publicistic foarte de timpuriu în revista Liceului „Spiru Haret”. Își ia bacalaureatul în 1929 și frecventează cenaclul „Sburătorul”, iar în 1932 își ia licența în Drept. În 1934 începe să colaboreze la Revista burgheză și publică sub pseudonimul Antisthius volumul parodic În genul… tinerilor. Își ia doctoratul în Drept în 1936. În 1935 și 1937 publică împreună cu Emanuel Neuman studiile Essai sur une conception catholique du Judaïsme și Illusions et réalités juives. Colaborează la Libertatea și la Revista Fundațiilor Regale. După război, publică pentru scurtă vreme în Universul literar, Victoria, Tribuna poporului și, din nou, Revista Fundațiilor Regale. Refuză să colaboreze cu noul regim. În 1960 este anchetat, apoi condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 12 ani de muncă silnică. Trece prin închisorile Jilava (unde este botezat de părintele Mina Dobzeu), Gherla și Aiud. Eliberat în august 1964, va reveni după câțiva ani în lumea literară prin traduceri, medalioane, cronici etc. În 1972 termină prima versiune a capodoperei sale, Jurnalul fericirii. Publică volume de eseuri și de critică foarte bine primite, deși unele sunt puternic cenzurate. Monah din 1980, rămâne activ pe terenul eseisticii și al criticii. Se stinge la 30 martie 1989.

În pregătire: Corespondență. Volumul II

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.