Lecturi 271: Jørn Lier Horst – Câinii de vânătoare

Jørn Lier Horst – Câinii de vânătoare (William Wisting VIII: Jakthundene, 2012) 416p., TPB, 13×20, Trei, 2019, Colecția Fiction Connection, Trad. Ivona Berceanu, Red. Oana Dușmănescu, ISBN 978-606-400-399-7

Premii: Glass Key 2013, Rivertonprisen 2012, Martin Beck 2014, The Golden Gun 2012

Nominalizări: Bokhandlerprisen 2012

Nota Goodreads: 4,05 (3 494 note)

Descrierea editurii: „În urmă cu 17 ani, detectivul William Wisting a condus una dintre cele mai mediatizate anchete din Norvegia, deschisă în urma uciderii Ceciliei Linde. Acum însă s-a descoperit că probele au fost falsificate și la închisoare n-a fost trimis adevăratul criminal. Wisting e suspendat, iar presa simte miros de scandal. Deși și-a petrecut întreaga viață vânând infractori, de data aceasta Wisting se simte el însuși vânat. Ca să descopere ceea ce s-a petrecut cu adevărat, își dă seama că trebuie să lucreze singur și sub acoperire, ajutat doar de fiica sa, Line, jurnalist de investigații. Dar pe măsură ce timpul trece și încă o tânără dispare, șansele ca Wisting să reușească în ce și-a propus par să fie tot mai slabe.”

Au trecut patru ani de la precedentul volum cu William Wisting apărut în limba română și tot patru ani de când am scris o recenzie a acelui volum (Casa de vacanță, 2017, trad. Ivona Berceanu), așa că iată că acum, cu ocazia interviului pe care i l-am luat autorului și care va apărea undeva în această toamnă, am descoperit că trebuie să recitesc și acel prim volum pe lângă celelalte trei apărute între timp în traducere, pentru a avea totul proaspăt în minte și a-i pune întrebările care trebuie.

O poveste interesantă s-a întâmplat însă cu ordinea în care au apărut aceste volume în traducere, lucru pe care autorul îl și menționează la un moment dat în interviu: editorul englez a ales să sară peste primele șase volume din serie și să înceapă cu al șaptelea (aspect pe care însuși autorul îl pune pe seama faptului că… era la început și poate că primul volum chiar era mai slab, așa că…), însă la noi s-a mai sărit peste un titlu, din varii motive care încă-mi rămân necunoscute, și astfel s-a ajuns ca la noi să se înceapă cu volumul numit Casa de vacanță, despre care scriam, la momentul respectiv, că mi se pare un pic prea alambicat pentru ceea ce livrează la final.

Cu totul altfel stau însă lucrurile începând cu volumul de față, al optulea în ordinea apariției (nu și a cronologiei interne a seriei, căci autorul a scris între timp și un prequel cu anii de tinerețe ai lui Wisting), când autorul pare că și-a găsit cu adevărat calea și livrează nu doar o intrigă beton, un personaj complet matur, cu bunele și cu relele care vin la pachet după o viață întreagă de privit în inima răului (care, nu-i așa?, nu are cum să nu te infecteze și pe tine, la rândul tău, dacă ai cu adevărat suflet), ci și… un criminal în serie.

Nu unul conform standardelor stabilite de FBI, cu cel puțin două crime la activ ca să poată fi definit ca „ucigaș în serie”, ci unul bănuit că ar fi comis mai multe crime, care însă nu i-au putut fi puse în cârcă, așadar… Cu șaptesprezece ani în urmă, răpirea unei tinere a pus pe jar nu doar poliția din Norvegia, ci toată regiunea în care a dispărut aceasta. Fiica unor oameni foarte bogați, fata plecase într-o dimineață să alerge și dispăruse fără urmă. Aproape două săptămâni mai târziu, cadavrul despuiat al fetei iese la iveală și poliția îl arestează pe suspect, care este mai apoi condamnat la ani grei de închisoare. O anchetă dificilă, făcută însă ca la carte, care l-a ridicat pe Wisting pe culmile unei cariere încununate de multe reușite.

Acum însă a venit vremea ca acel caz să fie redeschis de un avocat ambițios, care deține dovezi indubitabile că poliția măsluise probele ca să-l înfunde pe Haglund, singurul suspect serios la acea vreme, din moment ce polițiștii se concentraseră exclusiv asupra lui și îl și prinseseră în cele din urmă. Dar se pare că nu fusese suficient și că avuseseră nevoie de o probă în plus ca să-l înfunde definitiv pe acesta: un muc de țigară cu ADN-ul lui, descoperit exact în locul în care cineva îl zărise fumând lângă o mașină aflată chiar la marginea drumului pe care obișnuia să alerge tânăra Cecilia, fata dispărută și descoperită mai apoi moartă.

Și cum Wisting condusese ancheta la acea vreme și treaba de acum, din prezent, e cum nu se poate mai serioasă, șeful său, Vetti, se vede obligat să-l suspende pe Wisting până ce se va încheia ancheta condusă de la cei de la Afaceri Interne. Bun, Haglund fusese vinovat, Wisting nu are nici acum vreo îndoială, chiar și în lumina noilor probe, însă de ce fusese nevoie și de plantarea unei probe false? De ce Wisting nu avusese grijă de propriii oameni? De ce ținuseră morțiș să-l înfunde taman și exclusiv pe Haglund? Că doar nu poți aresta oameni doar pentru că nu-ți plac mutrele lor sau pentru că doar par suspecți? Nu?

Suspendat și fără dreptul de a ancheta pe cont propriu pentru a-și dovedi nevinovăția, Wisting face echipă cu fiica sa, Line, jurnalistă la un important ziar din Oslo, VG, care însă trebuie să se ocupe de un alt caz plin de mistere: uciderea unui bătrân într-un parc din oraș, ucidere despre care am avut încă de la început un feeling că ar putea avea legătură nu doar cu cazul din prezent, cu problemele lui Wisting, ci și cu cazul din urmă cu șaptesprezece ani care zguduise Norvegia.

Dacă m-am înșelat sau nu, dacă veți avea sau nu și voi aceeași impresie și dacă veți considera, la final, la fel ca și mine, că Wisting este într-adevăr un personaj complex, cu simțăminte, dubii, îndoieli și capabil, mai ales, să-și recunoască propriile slăbiciuni, că doar e om și el, nu vreun superman cu costum de inspector de poliție, rămâne de văzut. Voi vă puteți convinge citind cartea și disecând motivațiile personajelor. O mare bilă albă pentru rolul din ce în ce mai important pe care începe să îl joace Line, fiica lui Wisting, nu doar în anchetele tatălui (ea însăși face anchete pe cont propriu, fiind jurnalistă de investigații, dar abordând cazurile într-un mod diferit, neavând nici formare, nici vocație de polițist), ci și în poveste în general. Recomandată!

PS: data viitoare, despre cel mai spectaculos roman de până acum cu Wisting, dar și despre excelentul serial cu Sven Nordin în rol princpal.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.