Fragment „Fata de pe Drumul Mătăsii” de Liviu Surugiu

Editura Polirom vă invită să citiți un fragment din volumul de povestiri Fata de pe Drumul Mătăsii de Liviu Surugiu, apărut în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Pentru Liviu Surugiu, realismul magic și fantasticul sînt doar două dintre multele încăperi ale inimii sale. Ajuns la vîrsta de cincizeci de ani, autorul simte că are ce să ne spună. Încă ancorat în ficțiunea speculativă care l-a urmărit de-a lungul primelor șapte volume, în Fata de pe Drumul Mătăsii Surugiu strecoară elemente autobiografice, începînd din primul text, povestea fantastică, dar adevărată a dramei părinților săi. Poveste după poveste, scriitorul ne duce ușor spre alte zone, tot mai depărtate de granițele pămîntescului, pe care visele nu ne lasă să le părăsim, pînă la ultima pagină, unde se întoarce la eterna problemă a existenței.

„«Întîlnirea» lui Liviu Surugiu este o dramă psihologică intensă, al cărei ritm duce spre un final cu adevărat surprinzător. Motivul pentru care personajele nu se pot întîlni niciodată este dezvăluit treptat, pe măsură ce se dezvoltă o relație de dragoste condamnată. Nu vă așteptați la un final fericit – sfîrșitul poveștii e la fel de întunecat ca o iarnă rusească.” (Geoff Houghton, Tangent Online, SUA)

„Felul în care scrie Liviu Surugiu îmi ține viu interesul pînă la final, lăsîndu-mă totdeauna, dincolo de ultimul cuvînt, cu o întrebare filosofică profundă.” (Rich Horton, Locus, SUA)

Liviu Surugiu (n. 1969) a debutat în 1994 în Jurnalul SF. A publicat povestiri și nuvele în revistele Jurnalul SF, SuperNova, Curierul Național, Gazeta SF, Ficțiuni, Argos, Nautilus, CPSFA, CPSF-Nemira, Helion, Galaxia 42, utopIQa, Libris și în peste zece antologii. Proza sa scurtă a apărut, în ultimii ani, în cele mai prestigioase reviste din SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, India, Ungaria, Peru, Ecuador și Estonia. A primit 33 de premii literare, în România, Franța și SUA, unde a obținut distincții la „Writers of the Future”, Hollywood. S-a clasat în primii trei (finalist) la Concursul de Scenarii HBO 2013. Fata de pe Drumul Mătăsii este al optulea volum al său.

Fragment

De atâta timp se întreba ce sens avea să se mai chinuie. Acum sau peste un an, totuna. Sau după șase luni. Ori trei. Moartea, asta îl aștepta, orice ar fi făcut. Era prea bolnav ca să mai poată trăi așa cum trăia toată lumea, adică să-și închipuie că sfârșitul nu exista. 

O boală cronică îți schimbă felul de a trăi.

Pentru prima oară însă, în după-amiaza aceea, înțelese că timpul nu conta, oricâte vieți i s-ar fi dăruit. Că intensitatea cu care trăiești era importantă. Că, uneori, o viață de optzeci de ani poate fi mai scurtă decât una de patruzeci. Sau o lună poate fi mai fericită decât un an. O zi decât o săptămână. Și o clipă mai frumoasă decât o oră întreagă.

Da, nimic nu era mai de preț decât clipa.

Un singur lucru îl făcu să ofteze. Faptul că nu-și dăduse seama până atunci, părerea de rău că trăise atât de mult – patruzeci de ani! – și niciodată, dar niciodată, nu apreciase momentele acelea micuțe din care era făcut timpul.

Însă părerea de rău ținu mai puțin de o secundă. În următoarea, era deja altul și tot așa, trecând nu printr-o singură viață, ci printr-o mulțime de minunate trăiri.

Acesta e răspunsul la eterna întrebare, își zise zâmbind.

Se ridică cu greu. Inima îl durea mai rău ca niciodată, dar pentru prima oară, ce ciudat, sfârșitul nu i se mai păru aproape.

Trase aer în piept, apoi lăsă scrisoarea de adio pe fotoliul de ratan și plecă încet spre plajă. Erau doar trei sute de metri până la apa mării, însă asta însemna multe clipe, minunate și pline, cât tot atâtea vieți în care el avea să traverseze, încet și fericit, nisipurile țărmului sălbatic. Deși știa că nu era nimeni în apă, simțea că valurile îl așteptau, ca niște unde mânate de o inimă care bătea în larg, foarte departe.

Da, fiecare clipă avea zorii și miezul zilei și apusul ei, tot ce îi trebuia ca să fie cât o viață, avea fericire și supărare, avea puteri pe care niciodată, dar niciodată creierul nu i le arătase în toată splendoarea lor până atunci. Într-o asemenea fracțiune de secundă, Francisc crezu că vede o femeie venind după el – dar putea fi numai umbra unei păsări care trecea lent, foarte lent, cât după-amiaza întreagă a unei eternități.

Nu se opri. Merse zâmbind mai departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.