Semnal editorial 348: Un nou titlu de Naomi Novik în Armada, powered by editura Nemira – Educație fatală, primul volum al seriei „Școala Solomonarilor”

BESTSELLER THE SUNDAY TIMES

FINALIST AL LODESTAR AWARD

La Școala Solomonarilor nu se pot înscrie decât tinerii care pot stăpâni magia. Iar eșecul nu aduce note proaste, ci moartea. Nu există profesori, nu există vacanțe. Singurele prietenii sunt acelea care se leagă din motive strategice. Supraviețuirea e mai importantă decât orice notă, fiindcă din

Școala Solomonarilor nu poți pleca decât dacă ai absolvit. Iar regulile sunt înșelător de simple:

SĂ NU MERGI NICIODATĂ SINGUR PE HOLURI.

ȘI SĂ FII ATENT LA MONȘTRII CARE PÂNDESC ÎN FIECARE UNGHER.

Galadriel „El“ Higgins este o vrăjitoare aparte, capabilă să înfrunte toate pericolele. Ce-i drept, nu prea știe să-și facă aliați, dar are o forță întunecată îndeajuns de puternică, încât să pună la pământ munți sau să distrugă milioane de oameni. Pentru ea ar fi floare la ureche să înfrângă toate primejdiile. Numai că asta i-ar putea ucide pe ceilalți elevi.

„Cartea fantasy supremă a anului 2020 e o poveste despre maturizare într-o școală malefică. Novik este una dintre cele mai bune scriitoare contemporane.“
BOOKPAGE

Naomi Novik s-a nascut in 1973, la New York, intr-o familie de imigranti polonezi. A studiat literatura engleza la Universitatea Brown, pe care a absolvit-o in 1995. A urmat un masterat in informatica la Universitatea Columbia si a lucrat o vreme ca programator. Scris in doar doua luni, la inceputul anului 2004, primul ei roman, Dragonul Maiestatii Sale, care deschide seria Temeraire, a fost publicat in martie 2006. A fost urmat de Throne of Jade (Tronul de jad), Black Powder War, Empire of Ivory (2007) si Victory of Eagles (2008) (in pregatire la Editura Nemira). In iulie 2010 va aparea Tongues of Serpents, dupa care sunt proiectate inca trei volume. In anul 2007, Naomi Novik a obtinut Premiul John W. Campbell pentru cel mai bun tanar autor,  precum si premiile Compton Crook si Locus, pentru cel mai bun roman de debut. In acelasi an, a fost nominalizata si pentru Premiul Hugo. Cartile sale au fost traduse in 23 de limbi si vandute in milioane de exemplare. Inca din anul 2006, Peter Jackson, cunoscutul regizor al trilogiei  Stapanul inelelor, a achizitionat drepturile de adaptare cinematografica pentru seria Temeraire. Naomi Novik locuieste in Manhattan, impreuna cu sotul ei, scriitorul si editorul Charles Ardai, si cu un numar impresionant de computere – opt pana in prezent.

Data apariției17 sept. 2021
Titlu originalA Deadly Education
ISBN978-606-43-1218-1
Cod bară9786064312181
AutorNaomi Novik
TraducătorIrina Ornea
EdituraNemira
ImprintArmada
ColecțiaArmada
FormatPaperback
Dimensiuni130 x 200 mm
Nr. pagini376
Număr volume1
Greutate (kg)0.3900

Cîștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediția 2021

Lansare carte image

Editura Polirom a ales cîștigătorul Concursului Anual de Debut, secțiunea Proză, ediția a V-a: romanul Geaca lui Kafka de Teodor L. Nedeianu. Premiul pentru manuscrisul declarat cîștigător constă în publicarea lui în toamna acestui an.

Edițiile anterioare ale concursului au fost cîștigate de: Alexandru Done, Downshifting (2017), Iulian Bocai, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018), Roxana Dumitrache, Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte (2019), Ema Stere, Copiii lui Marcel (2020).

Geaca lui Kafka este o încercare de a transpune experiența sistemului opresiv kafkian în planul lăuntric al unei minți infantile, aflată în dezvoltare. Totodată, romanul își propune să ridiculizeze felul în care individul contemporan interpretează și asimilează canoanele. Ca surse de inspirație, m-am îndreptat atît către poeții simboliști, cît și către autori precum William S. Burroughs, Alexander Trocchi, Karl Ove Knausgård, Max Blecher și, desigur, Kafka.” (Teodor L. Nedeianu)

Teodor L. Nedeianu (n. 15 ianuarie 1996, Craiova) este absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, unde a obținut licența și masteratul în filosofia culturii. În prezent se pregătește pentru un doctorat la aceeași facultate.

Semnal editorial 347: Philip Pullman – Cartea Prafului II: Federația secretă

„Tabăra adversă are o energie pe care tabăra noastră n‑o are. Vine din siguranța că are dreptate. Dacă ai siguranța asta, ești dispus să faci orice ca să ajungi la ce ți‑ai propus. E cea mai veche problemă omenească, Lyra, și anume diferența dintre bine și rău. Răul se poate manifesta fără scrupule, iar binele nu poate.“

Ferestrele dintre lumile multiple au fost pecetluite, aventurile memorabile din copilăria Lyrei Silvertongue se află de mult în urmă – cel puțin așa îi place să-și spună. Are douăzeci de ani și e studentă la Colegiul St. Sophia. Tinde uneori să creadă că totul este doar ceea ce pare și nimic mai mult, dar nu poate nega semnele primite de la o lume nevăzută despre care nici ea, nici Pantalaimon, daimonul ei, nu și-au imaginat că ar exista: o lume cuprinzând ființe și fenomene ce alcătuiesc federația secretă.

Lyra ajunge să pună sub semnul întrebării până și evenimentele din trecut atunci când află rolul jucat de Malcolm Polstead în salvarea vieții ei. De acum Lyra și Malcolm vor călători mult dincolo de hotarele Oxfordului, de-a lungul și de-a latul Europei, până în Levant, căutând un oraș bântuit de daimoni și un deșert despre care se spune că ar deține adevărul Prafului. Pericolele pe care le înfruntă vor pune la grea încercare tot ce au crezut că știu despre lume – și despre ei înșiși.

Federația secretă este o revenire maiestuoasă către o nouă etapă din viața Lyrei, cu toată magia, folclorul și fantasticul pe care numai Philip Pullman le poate oferi.“

Hypable

„Povestea lui Pullman ne provoacă în continuare să gândim. Iar proza lui este, ca de fiecare dată, convingătoare.“

The Times

Din aceeași serie:

La Belle Sauvage

Al doilea volum din seria „Cartea Prafului”