Semnal editorial 340: Un nou roman de Paula Hawkins la Editura Trei – Focul mocnit

Cu aceeași impetuozitate cu care a cucerit milioane de cititori în FATA DIN TREN și ÎN APE ADÂNCI, Paula Hawkins scrie o poveste captivantă despre înșelătorie, crimă și răzbunare.

Când un tânăr este găsit măcelărit pe o barcă ancorată la un chei londonez, suspiciunile planează asupra a trei femei. Laura, o tânără cu probleme, este ultima persoană văzută pe barcă, după o aventură de-o noapte cu victima.
Carla este mătușa tânărului ucis, deja îndurerată după moartea surorii ei. Iar Miriam este vecina băgăcioasă care ascunde informații poliției.
Trei femei pline de resentimente, care își doresc din suflet să îndrepte nedreptățile care li s-au făcut. Când vine vorba de răzbunare, chiar și cei mai buni oameni sunt capabili de lucruri înfiorătoare. Cât de departe vor merge ele ca să-și regăsească liniștea? Cât pot arde mocnit secretele până să iasă la lumină?

„Defectele fiecărui personaj îl vor surprinde și poate îl vor încânta pe cititor — și numai un clarvăzător ar putea prevedea finalul cărții.” – The New York Times Book Review

„Focul mocnit are întorsături de situație așa cum trebuie să aibă un thriller bun, dar este și profund, inteligent și cât se poate de uman.” – Lee Child

„O poveste întunecată și complicată, în care trei femei sunt legate de o crimă sângeroasă comisă pe o barcă de locuit din Londra. Veți fi uluiți de final.” – People

„Un roman convingător care te ține cu sufletul la gură până în ultimul moment.” – Vogue

Paula Hawkins a lucrat timp de 15 ani ca jurnalistă, înainte să-și încerce talentul ca scriitoare. Născută și crescută în Zimbabwe, Paula s-a mutat la Londra în 1989, unde locuiește și în prezent. Primul ei thriller, Fata din tren, a devenit un fenomen global, cu vânzări de 23 de milioane de exemplare în întreaga lume. Cartea, tradusă în peste 40 de limbi, a fost ecranizată cu succes în 2016, cu Emily Blunt în rolul principal.
Și cel de-al doilea thriller al său, În ape adânci, a fost bestseller internațional, petrecând douăzeci de săptămâni în topul Sunday Times al celor mai bune 10 cărți de ficțiune, dintre care șase săptămâni pe locul 1.
Ambele romane au apărut la Editura Trei.

Autor: Paula Hawkins

Nr. de pagini: 352

ISBN: 978-606-40-1177-0

Titlul original: A Slow Fire Burning
Limba originală: engleză
Traducere de: Bogdan Ghiurco
Anul apariţiei: 2021

Format: 130 x 200 mm, hardcover cu supracopertă

Data aparitiei: 2021-08-31

Un nou volum de popularizare a științei la Corint Educațional: Din ce este construită lumea. Fizica pe care nu o înveți la școală

Ar putea fi o imagine cu text care spune „TRAIAN ANGHEL 7 Din ce este CONSTRUITĂ LUMEA Fizica pe care nu O înveÈ›i la școală CORINT EDUCAȚIONAL”

Editura Corint publică volumul Din ce este construită lumea. Fizica pe care nu o înveți la școală, a treia carte dintr-o serie adresată celor care doresc să înţeleagă legile care guvernează lumea înconjurătoare, fie că sunt adolescenți pasionați de diverse materii ori adulți dornici de învățare pe tot parcursul vieții. 

Mințile curioase vor găsi aici răspunsuri detaliate la întrebări precum: Ce este lumina: undă sau corpuscul? Poate fi depăşită viteza luminii? Particulele sunt unde? Cât de complex este atomul? Cum funcţionează laserul? Pisica lui Schrödinger este vie sau moartă? Din ce este construită lumea? Este posibilă teleportarea? 

Continuă lectura

Semnal editorial 339: Noutăți de la editura Rao (XIV) – Boyne, Sierra, Quinn, Kremer

Povestea începe cu o familie. Pentru început, aceasta este compusă dintr-un tată, o mamă și doi fii. Unul dintre băieți are sângele tatălui, celălalt a moștenit talentul mamei. Unul pleacă, celălalt rămâne. Pe parcurs, vor întâlni și alte personaje care le vor marca destinul. Acesta este doar începutul. Poveștile lor se vor încrucișa și se vor dezvolta pe parcursul a două mii de ani. Se vor întâlni din nou și din nou, la momente diferite și în locuri diferite. Din Palestina și până în zorii primului mileniu, călătorind de-a lungul a cincizeci de țări și îndreptându-se către o viață printre stele. Lumea se va schimba în jurul lor, dar ei vor rămâne la fel.

ISBN: 9786060064633

Nr. Pagini: 528

Domeniu: Fantasy, Ficțiune adulți

Colecție: Biblioteca Rao

Continuă lectura