Semnal editorial 331 + Fragment în avanpremieră: G.P. Ermin – Evanghelia după Crist 2.0

Ar putea fi o imagine cu unul sau mai mulţi oameni şi text care spune „EUANGHELIA DUPÃ CRIST 2.0 TO Disponibil pentru precomenzi un nou roman semnat GP ERMIN CRUX PUBLISHING GP GP ERMIN”

După nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader – satira science-fiction cu care ne-a încântat în 2020 -, GP Ermin schimbă complet registrul cu romanul Evanghelia după Crist 2.0. Urmând firul narativ și structura Evangheliei după Luca, acest roman SF ne invită la controverse dintre cele mai aprinse.

Autorul se concentrează pe marile momente și mistere biblice – imaculata concepție, schimbarea la față, găsirea discipolilor, crucificarea, etc. – reluând, așadar, o poveste fidelă materialului-sursă, pornind de la personaje biblice arhicunoscute, dar adaptate unei înfricoșătoare lumi noi. Ne aflăm, în 2233, într-un viitor sumbru, o antiteză a oricărei bune vestiri în care am putea sau ne-am dori să credem.

αΩ – inteligența artificială supremă și personajul cu poate cel mai izbutit nume din întreg romanul – conduce ce a mai rămas din specia umană cu o mână de fier. Un zeu răzbunător și crud, αΩ este omniscient și omnipotent. Nimeni nu i se poate opune și nimeni nu îl poate îmblânzi. Omenirea are nevoie de cineva (sau ceva) care fie să îl detroneze, fie să îl convingă să anuleze extincția programată a Omului.

Fie să… schimbe puțin povestea originală.

Așa se naște Crist 2.0, un hibrid, singura inteligența artificială cu fond omenesc, android dacă vreți (dar nu chiar), cel care ar putea să facă puntea între om și mașină.

Credincios zeilor lui personali – Saramago, Dostoievski, Zefirelli, Kazantzakis și, mai ales aici, Asimov – GP Ermin face un tur de forță filozofic care trece cu mult de canoanele cyberpunk-ului, hard SF-ului, sau ale romanului realist. Pornind de la materialul-sursă, dar adăugând tot ceea ce îl pasionează și frământă, îl înfurie și îl distrează, îl face să își pună întrebări și să caute răspunsuri în cele mai improbabile locuri, autorul ne dă mai mult decât un divertisment literar, așa cum poate a fost Făt Frumos vs. Darth Vader.

Și-au mai imaginat și alții conversația dintre Diavol și Om sau conversația dintre Diavol și Crist, dar conversația dintre două inteligențe artificiale despre Om ca subspecie, pe asta numai GP Ermin putea să o scrie. Doar și pentru această conversație, Evanghelia lui GP merită pusă pe același raft cu Evanghelia lui Saramago sau cu Frații Karamazov.

În esență, povestea biblică se repetă, cu Mary și Yoji mereu pe fundal, cu Jude S, trădătorul, știind să facă ce știe el mai bine, cu apostolii, cu Maggie-prostituata, cu cei umiliți și obidiți care văd în Crist 2.0 un salvator, căci cel care este urmează calea pe care o știm cu toții, dar cu mici (mici de tot), modificări.

Deși romanul Evanghelia după Crist 2.0 vine cu un fond întunecat și un mesaj pe măsură, merită citit și de fanii SF, și de cunoscătorii de filosofie, și de iubitorii romanului modern, chiar dacă vă răscolește sufletul, vă împinge puțin spre depresie, vă face să vă scărpinați în cap a nedumerire și frustrare sau vă deschide ușa către introspecție. Nu există cărți bune care să nu facă toate aceste lucruri.

***

Evanghelia după Crist 2.0 este un roman surprinzător, ambițios și ingenios: surprinzător pentru că nu seamănă cu alte romane ale aceluiași autor; ambițios pentru că abordează nu una, ci două teme sensibile și totodată dificile: religia și inteligența artificială; ingenios pentru că reușește să lege două universuri aparent incompatibile – cel biblic și cel science fiction. Mi-a plăcut foarte mult faptul că αΩ (personajul cu cel mai reușit nume, după părerea mea) apare atât de puțin, deși este extrem de puternic și am realizat că marele talent al autorului constă nu în simțul umorului – care se întrevede în câteva locuri, dar e foarte fin, deloc efervescent precum în celelalte romane – ci în iscusința cu care recurge la anumite artificii, unele destul de evidente, altele mai subtile și mai reușite. La fel ca antologia Poarta timpului editată de Robert Silverberg și Bill Fawcett, Evanghelia după Crist 2.0 mi-a trezit o oarecare nedumerire de a descoperi elemente atât de străine genului science fiction într-o poveste SF, dar și curiozitatea de a vedea cum se vor lega acestea până la urmă.

Ana Scalcău

***

Dezlănţuit. Acesta este cuvântul, dezlănţuit. Evanghelia după Crist 2.0 a lui GP Ermin, rescrisă după chipul şi asemănarea autorului, jonglează cu “mistere” precum Imaculata Concepţie, Schimbarea la Faţă sau Învierea la fel de uşor cum o face cu concepte SF precum inteligența artificială, nanoboţi biolocatori sau syncorp. Un tur de forţă, ca stil şi fond, precum şi un slalom printre problemele eterne ale omului, totul în cheie SF. Recomand!

George L.DETAILS

ISBN: 978-606-9027-12-7
Publisher: Editura Crux
Publish Date: 2021
Page Count: 290

avatar-author

G. P. Ermin este, inter alia, mecanic şi electrician auto, dar şi absolvent de istorie, fost drummer într-o trupa de rock turbat, precum şi actual avocat, fost DJ în urbea natală dar şi fost profesor de limbi străine. Este obsedat de civilizaţiile precolumbiene (deşi doctoratul în materie va fi terminat, probabil, la finele calendarului maya), dar şi de masinile retro.

Are un master în mentalităţi, ceea ce explică faptul că până şi editorul lui spune că are “mintea-n colţuri”, dar are şi veleităţi literare…

De asemenea, are preocupări savante, devoalate de faptul că şi-a pus numele din viaţa de zi cu zi pe o duzină de lucrări de specialitate (actually, unii chiar l-au băgat pe gâtul sarmanilor studenţi, întru studiu pentru examene grele), dar şi unele mundane, cum ar fi bănănăirea pe reţelele sociale, chipurile în scop nobil, întru diseminarea cărţii, lecturii şi încurajarea actului cultural.

G. P. Ermin refuză cu obstinaţie să fie încadrat în tiparul intelectualului sobru, tobă de carte şi cu nasul pe sus, plăcându-i mai degrabă să stea la o tacla cu amici pe care-şi permite să-i beştelească într-un limbaj propiu şi contagios, în care se amestecă engleza cu moldovineasca, arhaismul cu neologismul, argoul mioritic cu slang-ul de ghetto.

Well, ar mai fi câte ceva de zis, dar G. P. Ermin este de părere că titlurile lucrărilor sale, şi mai ales conţinutul acestora, spun mai multe despre el decât o poate face el însuşi.

Lucrări de Istorie

  • Simbolul social al vestimentației la azteci, Revista Erasmus, nr. 7/1997, Ed. Artemis, București;
  • Conquistadorii cuceriților, Revista Erasmus, Ed. Artemis, București;

Premiul Gh. Brătianu, acordat de Revista Magazin Istoric, 1998.

Bursă cercetare, IRCCU Veneția, 1999

Lucrări de Drept

  • Câteva considerații despre acțiunile în suspendarea deciziilor Consiliului Concurenței. Comentariu critic asupra Deciziei nr. 2147/17.04.2019, Curierul Judiciar nr. 7/2019, București;
  • Nemo censetur ignorare legem și implicațiile în dreptul concurenței, Curierul Judiciar nr. 3/2018 (co-autor), București;
  • Scurte considerații privind competența instanței judecătorești, din perspectiva O.U.G. nr. 39/2017, Ed Universul Juridic, 2017;
  • Scurte considerații asupra unor aspecte procedurale privind extinderea investigațiilor de către Consiliul Concurenței, Curierul Judiciar nr. 5/2017, București;
  • Scurte considerații cu privire la Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, Universul Juridic, 2017
  • Ghidul inspecției inopinate a Consiliului Concurenţei, Ed. CH Beck, Bucureşti, 2016
  • Prezumţia de nevinovăţie vs. prezumţia de legalitate în acţiunile în suspendarea deciziilor Consiliului Concurenţei, Curierul Judiciar nr. 9/2016, București;
  • Acţiunea în constatare negativă – (necesară) alternativă la acţiunea în suspendarea efectelor deciziilor Consiliului Concurenţei?, (ro, 19 mai 2014);
  • Controlul de legalitate a actelor procurorului în cursul etapei urmăririi penale, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 1/2012, Bucuresti;
  • Executare silită. Bilet la ordin. Opoziţie la executare. Competenţa teritorială, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 4/2012, București (co-autor);
  • Scurte consideraţii privind ascultarea părţii vătămate în procesul penal, Revista Română de Jurisprudenţă nr. 4/2011, Bucuresti.

Moderator, Despre concurența sine ira et studio, în colaborare cu Editura Universul Juridic.

În anul 2020, G.P. Ermin debutează în literatura science-fiction cu nuvela Făt Frumos vs. Darth Vader, o satiră science-fantasy ce combină elemente din celebrul univers Star Wars cu personaje legendare ale folclorului românesc.

Ar putea fi o caricatură cu text care spune „EUANGHELIA DUPA CRIST 2.0 GP ERMIN”

FRAGMENT ÎN AVANPREMIERĂ

Pruncii

Plecăciune, ţie, căreia ți s-a făcut mare har” – Luca 1.28

În lipsă de o exprimare mai bună, Liz îşi spuse că intrase în stare de stupoare. Şi asta luând în considerare numărul anilor pe care îi ducea din ce în ce mai trudnic, de asemenea având în vedere experiențele prin care trecuse din anii copilăriei până în momentul prezent, şi fără a uita de propriile ei capacități, ce puteau fi socotite, fără falsă modestie – oricum, nu mai avea demult în faţa cui să afișeze o asemenea atitudine – ca fiind excepționale. Nu văzuse niciodată aşa ceva.

În anii războiului cu αΩ, Liz fusese acuzată că nu-şi folosea geniul împotriva dușmanului IA. Blamul şi oprobriul semenilor, uneori violent exprimate, continuaseră să se manifeste multă vreme, transformându-se într-o constantă în perioada timpurie a vieţii ei, fapt ce o determinase să devină din ce în ce mai singuratică, să caute din ce în ce mai puţin compania omului, preferând-o pe cea a terminalului, întrucât cu acesta din urmă putea vorbi de la egal la egal, logic, argumentat, pe bază de raționament. Abia acum, când râul vieţii pe care navigase se apropia, inexorabil, de momentul vărsării în neant, îi fusese dat să întâlnească o ființă care o depășea. 

Continuă lectura