Semnal editorial 325 + Fragment în avanpremieră: Anthony Horowitz – Cuvântul e crimă

Ar putea fi o imagine cu text care spune „ANTHONY HOROWITZ CU VÂN TUL E CRIMĂ PALADIN CRIME MASTERS”

Exista un motiv pentru care nu puteam participa la înmormântare. Cu o zi înainte, primisem în sfârșit un telefon de la biroul lui Steven Spielberg. Atât el, cât și Peter Jackson sosiseră în Londra și doreau să se întâlnească cu mine pentru a discuta.

La câteva ore după planificarea propriilor funeralii, Diana Cowper este găsită moartă prin strangulare, după care autorul cărții se inserează el însuși în poveste, atât ca narator, cât și ca personaj. Atras în ancheta ce urmează uciderii femeii, Anthony Horowitz îl reîntâlnește pe dificilul și genialul detectiv Daniel Hawthorne, cheia multor enigme, dar el însuși greu de deslușit. Însă în lumea reală, jocurile de cuvinte nu au fost nicicând mai periculoase, iar măștile pe care le poartă posibilii vinovați ascund adevăruri tulburătoare. Când universul ficțiunii și realitatea se întrepătrund, consecințele pot fi teribile.

Dacă m-aș fi apucat să scriu o poveste autentică despre o crimă misterioasă, n-aș fi ales ca personaj principal pe unul ca Hawthorne. Cred că lumea s-a săturat deja de detectivi albi, de vârstă mijlocie și morocănoși, așa că aș fi încercat să inventez unul mai neobișnuit.

„Indiscutabil, Horowitz este genial.“ Metro London


„Prin romanul său, Horowitz respectă și totodată sfidează regulile cărților polițiste tradiționale.“ Christian Science Monitor


„Cuvântul este crimă este un labirint curios de suspecți, care te prinde pagină după pagină.“ Real Crime Magazine


„Irezistibil… Există oare ceva ce nu poate să facă acest scriitor?“ USA Today


„Plin de suspans și surprize… cu adevărat antrenant. O tratație specială pentru iubitorii de romane polițiste.“ Washington Book Review


„De fapt, cuvântul nu este «crimă», ci «ingeniozitate»… o metaficțiune excelent realizată.“ Booklist


„Cititorii isteți care cred că au rezolvat puzzle-ul înainte de final să știe că au deschis doar unul dintre cadourile pe care Horowitz le-a lăsat frumos ambalate sub bradul de Crăciun.“ Kirkus Reviews


„Deducția și inteligența sunt bine echilibrate, iar fanii epocii de aur a romanelor polițiste vor cere și o continuare.“ Publishers Weekly

Disponibilă pentru livrare din 4 august 2021.

Acest titlu a apărut în colecția Paladin CRIME Masters la Editura Paladin

  • Traducere din limba engleză și note de Liviu Szőke
  • Titlu original: The word is murder
  • paperback, 360 p, 115×185 mm
  • ISBN 9786069000762
  • Cuvinte cheie: CrimaDetectivSuspans
  • Domeniul: Crime
  • Clasificare generala: Noutăți
Ar putea fi o imagine cu carte şi text

Fragment în avanpremieră

Capitolul patru

Locul crimei

În dimineața de luni când m-am înfățișat în fața casei Dianei Cowper, acolo se afla un polițist în uniformă. O bandă din plastic, albastru și alb, pe care scria POLIȚIA, ACCES INTERZIS, atârna peste ușa de la intrare, dar probabil că cineva îi spusese deja polițistului despre mine, deoarece m-a lăsat să intru fără ca măcar să-mi ceară numele. Era la patru zile după crimă. Hawthorne îmi trimisese deja copii după dosarul poliției și transcrierea interogatoriilor preliminare, pe care le citisem în weekend. Atașase și o notiță, spunându-mi să ne întâlnim acolo la ora 9. Am ocolit o băltoacă de pe aleea scurtă care ducea la ușa casei și am intrat.

În mod normal, când vizitez locul unei crime, este cel pe care l-am creat eu însumi. Nu-i nevoie să-l descriu: regizorul, directorul de locație, scenograful și recuzitorii au făcut deja aproape toată treaba pentru mine, alegând totul, de la mobilier, la culoarea pereților. Sunt mereu atent la cele mai importante detalii – oglinda crăpată, amprenta însângerată de pe pervazul geamului, tot ce are importanță pentru poveste –, dar e posibil ca ele să nu se afle încă acolo. Depinde de direcția în care e ațintit obiectivul camerei. De multe ori, îmi fac griji că încăperea ar putea părea mult prea mare pentru victima care se presupunea că locuia acolo, dar, pe de altă parte, în timpul filmării acolo trebuie să se înghesuie laolaltă zece-douăzeci de oameni, iar spectatorii nu observă niciodată. De fapt, încăperea va fi atât de ticsită de actori, tehnicieni, lumini, cabluri, șine de rulare, cărucioare pentru camerele de filmare și tot ce este necesar acolo, încât e greu de estimat cum va arăta pe ecran.

Să fii scriitor pe un platou de filmare e o experiență stranie. E greu de descris entuziasmul căpătat atunci când dai peste ceva a cărui existență se datorează în întregime celor întâmplate în mintea ta. E adevărat că sunt complet inutil și că, indiferent unde aș sta, mă voi afla în calea cuiva, însă echipa este infinit de politicoasă și dornică să-mi facă pe plac, chiar dacă în realitate nu mai am nimic de zis acolo. Munca mea s-a terminat cu săptămâni în urmă: a lor abia a început. Așa că mă așez pe un scaun pliant, care nu are niciodată numele meu trecut pe spate. Voi privi din exterior. Voi sporovăi cu actorii. Poate că un voluntar îmi va aduce ceai într-un pahar de plastic. Și-n timp ce stau acolo, mă voi bucura în sinea mea că tot ce-i în jur e rodul muncii mele. Fac și eu parte din asta și asta face parte din mine.

Livingul doamnei Cowper nici c-ar fi putut fi mai diferit. Când am pășit pe covorul foarte gros, cu modele florale imprimate în tonuri de roz și gri, și m-am uitat la candelabrul de cristal, mobilele confortabile, imitații ale unor piese vechi, revistele Country Life și Vanity Fair împrăștiate pe măsuța de cafea, cărțile (ficțiune modernă, volume cartonate, nimic scris de mine) de pe rafturile încorporate, m-am simțit ca un intrus. Eram pe cont propriu, rătăcind prin ceea ce putea fi la fel de bine atât o expoziție dintr-un muzeu, cât și locul unde trăise cineva până de curând.

Anchetatorii lăsaseră în urmă numerele acelea galbene pe etichete de plastic care sunt mereu prezente în locul comiterii unei crime, însă nu erau multe, ceea ce sugera că nu găsiseră cine știe ce. Un pahar plin cu un lichid ce părea apă (12) fusese lăsat pe o servantă clasică și, lângă el, am observat un card bancar (14) cu numele Dianei Cowper. Oare erau dovezi? Greu de spus, doar văzându-le acolo. Camera avea trei ferestre, iar la fiecare atârnau de o parte și de alta din tavan și până în podea draperii din catifea. Cinci draperii erau legate cu câte un șnur roșu cu ciucuri. Cea mai apropiată de ușă (6) atârna desfăcută și mi-a reamintit că, nu cu foarte mult timp în urmă, o femeie de vârstă mijlocie fusese sugrumată exact în locul unde stăteam eu acum. Îmi venea ușor să mi-o imaginez chiar în fața mea, cu ochii ieșiți din orbite, agitându-și pumnii prin aer. M-am uitat în jos și am observat o pată pe covor, însemnată cu alte două numere ale poliției. Intestinele ei se goliseră chiar înainte să moară, genul de detaliu de care în mod normal i-aș fi scutit pe spectatorii ITV-ului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.