Semnal editorial 304 + Fragment în avanpremieră: Tony Mott – Ultima vară otrăvită

Ar putea fi o imagine cu cer, monument şi text care spune „MYSTERY TONY MOTT AI treilea volum din seria Gigi Alexa Ultima vară otrăvită Ai grijă cu cine bei un pahar! Nu cumva să ie cel din urmă!”

Ultima vară otrăvită

Al treilea volum din seria Gigi Alexa

Ai grijă cu cine bei un pahar! Nu cumva să fie cel din urmă!

Pentru Gigi Alexa 2020 nu e un an perfect. Nici măcar pe aproape. Parcă nu-și găsește locul în actuala ei relație cu un medic ginecolog și gândul de a începe un doctorat în Olanda e din ce în ce mai puternic. Dar la Brașov o nouă crimă o readuce în echipa investigatorilor condusă de Matei Vălean, mai vechiul ei… prieten. Iar călătoria la Groningen îi pune în brațe trei dosare nerezolvate, aparent fără nicio legătură între ele. Deși ancheta de la poalele Tâmpei bate pasul pe loc, cu piste false și încurcături birocratice, Gigi pare că zărește un element comun al tuturor crimelor. Și jocul devine periculos, pentru că ucigașul este aproape, foarte aproape. 2020 nu a fost cel mai bun an pentru nimeni. Dar la Brașov oare cine va scăpa cu viață?

Un nou roman marca Tony Mott,  o Gigi Alexa aflată la o mare răscruce, un Brașov în plină pandemie, o intrigă cu nenumărate răsturnări de situații, dialoguri rapide și acțiuni neașteptate. O bucurie pentru cititorul de mystery & thriller. De înghițit pe nemestecate!

Bogdan Hrib

Volumul se poate precomanda pe libris.ro din 24 mai 2021 și se va livra după lansarea de la Brașov din 8 iunie 2021

Colecția Mystery & thriller

Format 13 x 20 cm

274 pagini

ISBN 978-606-749-541-6

Iunie 2021

Preț 39 lei

Capitolul 2

Adriana Moga, Brașov, 23 mai 2020

            Oamenii au continuat să se bucure, să se întristeze, să plângă și să râdă, atât cât au putut. Mulți au făcut din fricile lor arme cu care i-au atacat pe cei din jur. Dar viețile celor mai mulți dintre ei au mers înainte, chiar dacă au fost limitați să stea înăuntru.

            Îndemnul de a nu ieși din casă se auzea încă în unele seri din mașinile de poliție, când dădeau ture prin oraș. Claxonul acela înfundat și urletul „pentru siguranța dumneavoastră, rămâneți în casă” creau și mai multă panică.

            Dana Baciu împlinea 30 de ani și a vrut să marcheze cumva momentul, a chemat-o în vizită pe cea mai bună prietenă și au desfăcut o sticlă cu șampanie. Apoi pe a doua.

– Mai pune-mi un singur pahar și trebuie s-o tai dup-aia. E nouă jumate deja.

– Da, da, hai c-am rezolvat-o și p-a doua.

            Adriana râde și bate din palme:

– Ce bine ne-am descurcat! Ridică paharul, o privește pe Dana în ochi și-i spune: Să ai o viață frumoasă, draga mea, ai să vezi, se termină porcăria asta și-o să ne distrăm copios, acu’ doar ne-antrenăm. La mulți ani!

– Mulțumesc! Ești minunată, tu! Ce bine c-ai venit!

– Cum era să nu vin, fată? O dată faci treij’ de ani!

            Se îmbrățișează strâns. Adriana are lacrimi în ochi când se desprinde.

– Tu! De ce plângi?

– Mi se pare trist. Puteai avea o petrecere adevărată dacă nu era porcăria asta de virus!

– Da, mi-ar fi plăcut. Dana își ridică părul cu amândouă mâinile în vârful capului și îl prinde cu elasticul de pe mână. Lasă, poate la anul. Se ridică și se duce în fața oglinzii. A fost foarte mișto că m-ai machiat azi, avem niște poze bombă! O să rupem pe Insta cu ele!

– Ai pus doar una în story. Ce faci cu restul?

– Le pun pe rând. O s-o urc p-aia cu mine cu paharu’ la 12 noaptea. Să vezi, numa’, ce tare!

            Adriana îi copiază gestul cu părul și, în timp ce ține de coadă cu o mână, se uită în jur după ceva cu care să-l strângă.

– Dă și mie ceva, te rog. Hai că mă car, mi-e să nu m-oprească poliția.

– Da, du-te, poate ne vedem mâine la cumpărături, la prânz.

– Da, pe la două? La Lidl?

– Perfect, bem o cafea-n parcare. Să-mi scrii când ajungi acasă.

– Te pup, așa fac. La mulți ani!

            Ajunsă afară, Adriana se întreabă dacă e mai bine s-o ia prin parc sau să ocolească. Parcă era interzis să te plimbi prin parc. Pipăie buzunarul și simte declarația foșnind, măcar dacă o va opri cineva, adică poliția, are hârtia. Nu e prima dată când iese din casă, dar n-a mai stat niciodată atât de târziu. Chiar a făcut și vizite unor cliente. N-a oprit-o nimeni ziua. Acum e diferit, e puțin amețită, speră să n-o bufnească râsul.

Își trage gluga peste cap. O șuviță din părul negru i-a ajuns pe față, se oprește și și-o dă după ureche, a încercat din mers, dar era să se dezechilibreze. Luminile roșiatice ale becurilor de stradă îmblânzesc noaptea. Aude doar pașii ei, pantofii sport fac puțin zgomot. Merge pe șosea, încă mai lucrează ăștia la spațiul verde de lângă Parcul Central, au desființat parcarea de pe Nicolae Iorga, poate că e mai bine. Ea n-are mașină, așa că n-are de ce să-i pese, se întreabă doar dacă ar fi fost sau nu mai bine să ia un Uber și să nu meargă pe jos. Parcă aerul tare o mai trezește, e devreme, maică-sa precis nu s-a culcat încă și n-are chef de discuții. Chiar dacă ar lăsa-o în pace acum, s-ar lua de ea de dimineață, dar nu se simte în stare de o conversație pe acea temă nici măcar a doua zi. Mai bine o evită, o să-i spună c-o doare capul ș-o să se ducă rapid direct la ea în cameră, da, da, așa va face.

            E pustiu. Doar doi oameni în stație la Livadă. În autobuzul care staționează mai sunt vreo doi. Au măști. Are mască la ea? Dar nu-i trebuie, își aduce aminte că se duce acasă. Chicotește. Traversează pe Mureșenilor și sunetul de avertizare al semaforului umple toată strada. Pe Michael Weiss vitrinele sunt luminate. Îi place rochia verde cu multe volane de la Mathilde. Se apropie de geam și dă cu capul de el. Râde. Chiar i-a prins bine să mai iasă. A fost o seară splendidă, de fapt, au stat ca fetele, au mâncat tort, Dana îl comandase. S-au mânjit cu frișcă și și-au dat să mănânce cu lingurița una alteia, au stabilit că ăsta e ritualul de best friends forever. Poate că a fost prea mult dulce, totuși, simte cum i se cam revoltă stomacul.

            Pe Republicii vede în depărtare doi polițiști sau gardieni, ceva…. Continuă drumul drept, o să iasă pe Bălcescu și o să urce pe acolo. Sau trece mai bine direct în Castelului.       

            Primul bec pâlpâie, se oprește puțin și se sprijină de stâlp, a luat-o cu amețeală. A băut fiecare dintre ele câte o sticlă de șampanie, probabil că și-au pierdut bunele obiceiuri, altădată n-ar fi lovit-o chiar așa în moalele capului.

            Bărbatul care vine din sens opus se oprește și o privește insistent. Adriana duce mâna la buzunar, oare o s-o-ntrebe de declarație? Îl vede cum merge mai departe, răsuflă ușurată și pornește și ea. Se clatină, atinge cu umărul clădirea, apoi cade în timp ce încerca să se scuture de varul care i-a murdărit geaca neagră. Bărbatul, același sau altul, se apleacă spre ea:

– Te-ajut să te ridici? Ești bine?

– Mulțumesc, m-am împiedicat, mă descurc singură. Adriana sughiță și îi zâmbește. E ok, sunt aproape de casă. L-am sunat pe iubitul meu și vine el să mă ia.

            Pare un tip ok, deși nu-i poate vedea chipul. I-a băgat-o pe aia cu prietenul, că n-are chef de conversații.

– O să fac câțiva pași cu tine, dacă ești de acord, să fii în siguranță.

– Nu, mulțumesc, iubitul meu e cam gelos, râde Adriana.

– Bine, cum vrei tu. Seară faină!

            Se uită după el cum se îndepărtează. Își aruncă ochii pe străduța din stânga care urcă spre Tâmpa. Pădurea îndepărtată pare că vine peste ea, neagră și amenințătoare. Mărește pasul puțin. Trebuie să se concentreze să ajungă mai repede, i-e rău de la stomac, o să verse și ar prefera să facă asta în casă. După ce trece de intersecția cu transformatorul – acum mai sunt doar câteva case și ajunge -, se sprijină de o poartă în timp ce vomită. Mai bine aici, decât s-o ia maică-sa la rost. O ceartă cu ea e ultima chestie pe care ar vrea s-o facă în seara asta.

            A auzit și mai devreme ceva. Ca o șoaptă, dar sigur că era vântul, nu-i place pustietatea. Își dă gluga jos, își prinde părul din nou, așteaptă să i se potolească spasmele din stomac, probabil că o s-o mai apuce o tură.

– Sunteți bine?

            Adriana se întoarce spre voce. Bărbatul de lângă ea o privește insistent.

– Da, sunt bine.

            E altul, precis, ce multă lume pe stradă în seara asta, se gândește ea, apoi icnește și se apleacă din nou. El vine lângă ea, o cuprinde cu o mână pe după umeri, cu cealaltă o ține de frunte. Când termină o întreabă:

– E ceva mai bine?

– Da, cred că da. Am mâncat ceva stricat, precis, îi spune zâmbind.

– Precis. El bagă mâna în buzunar și scoate niște șervețele. Uite, șterge-te puțin.

– Ah, mulțumesc, Adriana scoate mai multe din pachet și se șterge cu ele mai întâi la gură.

            Se sprijină de el, întinde unul pe toată fața și râde în timp ce se freacă pe frunte, pe ochi. Simte că el mai caută ceva în buzunar, dar nu se oprește, răcoarea îi face bine, chiar dacă o îneacă mirosul înțepător de dezinfectant. Mâine își va pune o mască hrănitoare, n-o să-i strice tenul.

            Îi simte mâna cum o ia de după mijloc, ea zâmbește cu fața acoperită. Cu o mișcare scurtă, el îi înfige acul în gât cu o mână, cu cealaltă îi acoperă gura peste șervețel. E cumva blând în atingere, nu o bruschează, nici ea nu se zbate, doar se lasă cu toată greutatea pe el, iar el o ține. O lasă apoi, încet, pe jos. Ce somn i s-a făcut! Se poate odihni puțin, e ultimul ei gând în timp ce adoarme.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.