Semnal editorial 291 + Fragment în avanpremieră: Zoje Stage – Dinți de lapte

Ar putea fi o imagine cu text

FINALIST LA GOODREADS CHOICE AWARDS 2018

DREPTURI DE ECRANIZARE ACHIZIȚIONATE DE VILLAGE ROADSHOW ȘI VALPARAISO PICTURES

În același stil cu Trebuie să vorbim despre Kevin și Cina, Dinți de lapte este un debut „sângeros” despre o mamă disperată să găsească ajutor pentru fiica ei mută, al cărei comportament tulburător devine tot mai periculos.•

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU HANNA!

E un înger drăgălaș, deși mut, în ochii adoratori ai tăticului ei. Acesta este singura persoană care o înțelege, și tot ce-și dorește Hanna este să trăiască fericită, pentru totdeauna, alături de el. Însă mami îi stă în cale, iar fetița va încerca orice truc imaginabil ca să scape de ea. De tot, dacă se poate.•

FACEȚI CUNOȘTINȚĂ CU SUZETTE!

Își iubește sincer fata, însă, după ani de respingeri, școală la domiciliu pentru fiica ei și clipe încărcate de tensiune, sănătatea ei fizică și psihică slăbesc pe zi ce trece. Pe măsură ce șiretlicurile Hannei devin tot mai sofisticate, iar soțul lui Suzette rămâne orb la atmosfera tot mai încordată din sânul familiei, Suzette începe să se teamă că ceva cu adevărat rău se petrece și că, poate, casa nu reprezintă totuși cel mai potrivit loc pentru fetița lor.

Dinți de lapte este o poveste despre o familie aparent perfectă și o fetiță mută care nu-și dorește nimic altceva decât să-și ucidă mama.

„O poveste care amintește de Trebuie să vorbim despre Kevin, Fata dispărută și filmul Prevestirea. Dinți de lapte este o carte halucinantă și plină de întorsături de situație, care te va face să-ți pui constant sub semnul întrebării compasiunea simțită față de cele două personaje principale, a căror legătură se destramă continuu.” Entertainment Weekly

„Răscolitor și imposibil de lăsat din mână, Dinți de lapte îți va intra pe sub piele și te va prinde în ghearele sale reci până la deznodământul șocant.” LISA SCOTTOLINE

„Stage imaginează cu măiestrie un thriller înspăimântător, pe care nu-l poți lăsa din mână, transformându-l totodată într-o îndrăzneață investigație asupra parentingului și a căsniciei, identificând nemilos fisurile iubirii necondiționate.” Publisher’s Weekly

„O lectură deopotrivă cuceritoare și înfiorătoare.” New York Post

„Stage combină elemente horror cu suspansul domestic pentru a picta un nemilos tablou al psihopatiei infantile și a regretului matern.” Kirkus Reviews

„Delicios de înfricoșătoare […]. Autoarea menține suspansul și tensiunea […], oferind o scurtă și oripilantă perspectivă asupra gândurilor unei sociopate în devenire.” Library Journal

AUTOR(I): ZOJE STAGE

TIP COPERTĂ: SOFTCOVER

ISBN: 9786067939576

FORMAT: 13 X 20 CM

EDITURA: CORINT

AN APARIȚIE: 2021

NUMĂR PAGINI: 432

TRADUCERE: ALEXANDRU SZÖLLÖ

FRAGMENT

Hanna

Uneori, mami era o caracatiță cu câte‑un cuțit ascuțit în fiecare mână. Hannei i se părea corect ca, atunci când mama‑i rănea inima sau o făcea să simtă că totul era lipicios și sfărâmicios înlăuntrul ei, să poată s‑o rănească și ea. Nu‑i plăcea de doctorul Sprâncene‑de‑Omidă, care‑o scana cu vederea lui cu raze X ca să încerce să vadă ce e‑n neregulă cu ea. Nu‑i plăcea cum vorbea mami despre ea, de parc‑ar fi fost stricată. Rea. Bună de nimic. Și, colac peste pupăză, totul era doar o prefăcătorie. Mami nu voia decât să găsească un motiv bun ca să o dea înapoi. O mai văzuse făcând asta, la coadă, la un magazin.

— E defect – pot primi o rambursare?

Știa că mami voia să scape de ea; încerca mereu să o lase în urmă. De‑aia era toată povestea cu școala, deși Hanna avea ea alte motive să se opună. Zgomotele. Copiii hrăpăreți. Panica nesfârșită, amețitoare, de‑a nu avea propriul ei spațiu. Până la vârsta de patru ani, se prinsese deja de toate celelalte trucuri ale lui mami, cum era cel cu bonele. Era inacceptabil; mami dădea greș la toate testele menite să demonstreze dragostea ei de mamă. Și cu cât dădea greș mai mult, cu atât încerca Hanna să‑i dea mai multe șanse să‑și răscumpere greșelile. Deși nu‑și prea amintea care erau regulile jocului lor de‑a războiul. Și când își storcea creierii, nu‑și aducea aminte cine‑l începuse.

Abha. Ultima bonă. Hanna îi ținuse mereu minte numele, pentru că‑i aducea aminte de ABBA, un grup muzical din țara în care se născuse tati. Lui îi plăcea să‑i cânte melodia „Dancing Queen”, ținând‑o în brațe în timp ce se învârteau și țopăiau. Nu era vina Abhei. Hanna stătea ca pe ace încă dinainte ca fata să intre pe ușă. Voia să se îmbrace frumos, să meargă la petrecere și prietenii lui tati să‑i zâmbească doar ei și să‑i spună lucruri care s‑o facă să simtă că‑i plină de balonașe pe dinăuntru. Nu să stea acasă, uitată, cu încă o străină cu ochii bulbucați.

Își amintea cum se furișase în camera lui mami. Când o văzu pe mami în baie, stând în fața oglinzii într‑o rochie ca o pată de ulei, se lăsă în patru labe și se târî spre partea de pat a lui mami. Era prima misiune de spionaj și captură a Hannei. Ea știa toate obiceiurile lui mami, cum ar fi modul în care își alegea bijuteriile înainte de‑a se îmbrăca, după care le lăsa să stea pe noptieră, ca pe niște comori pierdute. Mami avea de gând să poarte niște cercei mici, rotunzi și sclipitori, și o piatră prețioasă de culoarea unui bazin de înot care atârna de un lanț delicat.

Hanna șterpeli cerceii de pe masă și îi duse pe furiș în camera ei.

Nu avea mult timp – mami părea aproape gata de plecare –, așa că ascunse cerceii într‑o găurică din spatele lui Mungo. Mungo era o maimuțică foarte, foarte veche de pluș, căreia‑i plăcea la nebunie s‑o ajute pe Hanna să ascundă lucruri. Se schimbă apoi într‑o rochie sclipitoare, de culoarea lavandei. Era cam mică, n‑o mai purtase de multă vreme, dar era cea mai cochetă rochie pe care‑o avea în dulap.

Când veni țopăind înapoi în dormitorul părinților ei, mami era încă în baie și se sprijinea de chiuveta asemănătoare cu un nămete de zăpadă, care sclipea de la cristalele de gheață suspendate, dându‑și cu rimel. Hanna intră veselă, ținându‑și marginea șifonată a rochiei în timp ce se învârti de vreo două ori. Era totuși o rochiță drăguță, chiar dacă o strângea la umeri.

— Parcă‑ți puneai pijamaua!

Reflexia lui mami se uita urât la ea cu un ochi diform.

Hanna sări ușor în sus, apoi arătă spre ușă.

Hai hai hai! rosti în minte.

Mami îndesă peria înapoi în tub și se întoarse spre ea. Hanna credea că sigur avea să observe cât de special și de fermecător arăta, atât de matură și de pregătită pentru petrecere. Chicoti, gândindu‑se la cum avea să o care tati în brațe peste tot și să spună „Așa‑i că‑i frumoasă veverița mea mică?”

— Ți‑am mai spus. Și ți‑a spus și tati azi‑dimineață. E pentru oameni mari, n‑o să fie niciun copil acolo, și sunt numai chestii pe care tu nu le mănânci și nu le bei. Și trebuie să te duci la culcare curând. Bona trebuie să ajungă dintr‑o clipă în alta.

Hanna dădu capul pe spate, cârâind în semn de protest. În timp ce mami ieșea cu pași mari, porni împleticindu‑se pe urmele ei, ținând strâns în pumni marginile rochiei sclipicioase. Nu era corect. Mami parcă plutise toată ziua peste tot – „trebuie să termin asta înainte de petrecere, mami trebuie să se pregătească pentru petrecere ” – se vedea de la o poștă. Mami păruse extrem de veselă când confirmase la firma de bone și‑l întrebase și pe tati: „Ai nevoie de ceva? Să mai iau ceva?”

Hanna fusese nevoită să‑și mănânce singură cina, în timp ce mami stătea în baia mică de la parter și‑și aranja părul. Asta își dorise mami toată ziua. Să nu se mai gândească la ea. S‑o lase în urmă.

Hanna întinse mâna și‑și lăsă vârfurile degetelor să‑i șoptească blând dorința pe brațul gol al lui mami. Era modul ei de‑a spune „te rog”. Lacrimile o făceau să simtă un nod în gât.

Dar era prea târziu. Mami fixa cu privirea noptiera.

— Unde‑mi sunt cerceii?

Strânse închizătoarea micului colier, în timp ce privirea i se plimba în toate părțile. Își trase de rochie și se lăsă în jos și se uită pe toată podeaua, pipăind cu mâinile, ca și cum cerceii ei ar fi devenit invizibili. Când mami se uită la ea, ochii li se aflau la același nivel.

— Tu mi‑ai luat cerceii?

Hanna nu se mișcă. Nici măcar nu clipi.

— Erau cu diamante. Un cadou scump, de la… Tu i‑ai luat?

Se auzi soneria.

Mami se ridică în picioare. Burta i se mișca spre interior și exterior în timp ce respira, uitându‑se urât în jos, la ea.

— Te rog, Hanna! Data trecută, au fost doar… Aceia n‑aveau nicio valoare, dar… Te rog!

Nu se mișcă. Nu clipi.

Soneria se auzi din nou.

Mami pufni și ieși tropăind. Hanna o luă la fugă după ea. Poate că mami avea să‑și iasă din sărite și s‑o trimită înapoi pe bonă, apoi să întoarcă toată casa cu susu-n jos în căutarea cerceilor. Ce spectacol avea să fie și ăsta, mami făcând ditamai harababura! Hanna avea să‑i „găsească” și să‑i dea înapoi, iar mami avea să fie atât de fericită, încât o s‑o ia cu ea la petrecere.

În rochia ei închisă la culoare și sclipicioasă, mami se mișca precum un val care mătura totul în calea lui, revărsându‑se pe scări în jos spre ușa de la intrare.

— Bună, mersi tare mult c‑ai venit – eu sunt Suzette, iar ea e Hanna!

— Bună, Hanna, eu sunt Abha!

Avea un păr lung și negru, care‑i căzu pe umeri ca o coamă când se aplecă să‑i zâmbească Hannei.

— Hai înăuntru! Încă nu verbalizează…

— A învățat să facă la oliță? întrebă Abha, intrând în casă.

— O, da!

Hanna răgi ca un leu care călcase pe un spin. Proastei de Abha avea să‑i pară rău că avusese impresia că e doar un bebeluș; avea patru ani!

Mami îi arătă bucătăria – „servește‑te” – și cum funcționa telecomanda televizorului – „în caz că vrei să te uiți la ceva”.

— Am ceva de învățat, după ce se culcă Hanna.

— Ești la Pitt?[1]

— Da, în anul trei.

Hanna făcu și ea odată cu ele turul casei, urcând treptele, din ce în ce mai dezamăgită și mai ursuză. Era clar că mami tot cu bona avea de gând s‑o lase, chiar dacă nu‑și găsea prețioșii cercei cu diamante.

— Hanna s‑ar putea să facă puțin cam urât pentru că vrea să doarmă în camera noastră – a mai încercat asta și cu alte bone –, dar știe că trebuie să doarmă în patul ei.

Mami aprinse lumina din camera Hannei.

— Are voie să se uite la televizor vreo cincisprezece minute după ce plec eu, apoi trebuie să urce la culcare. Poți să‑i citești o carte.

— Se pare că Hanna e îmbrăcată ca o prințesă. Ești prințesă, Hanna?

E rochie de petrecere, toanto!

— Are pijama curată sub pernă.

Abha îi întinse mâna Hannei.

— Vrei să ne uităm un pic la televizor? Ce emisiuni îți plac?

Mami le conduse jos, iar Hanna nu o luă pe Abha de mână.

— Știe la ce canale are voie să se uite. Numerele noastre de mobil sunt pe frigider…

Hanna o luă la fugă înainte și sări pe canapea. Auzi rochia rupându‑se un pic, dar ce conta? – avea să‑i arate lui tati, iar el avea să spună că e momentul pentru una nouă. Apăsă butoanele mici care controlau televizorul mare… Însă mami nu terminase de vorbit cu Abha:

— Ăăă, eu cerusem agenției pe cineva cu experiență, pentru că Hanna – o privi în ochi pe Hanna, aflată în cealaltă parte a camerei – poate da bătăi mari de cap. Vreau doar să mă asigur că ești chiar…

— Nu vă faceți griji, sunt specializată în tehnici de resuscitare și știu ce trebuie să fac cu un copil care se îneacă. Am fost dădacă pentru doi gemeni de doi ani, sunt soră mai mică, soră mai mare, mătușă – am fost înconjurată de copii toată viața.

— Bine, doar că nu vreau să… Poate fi complicat, pentru că ea nu vorbește. Deci, sună‑ne, te rog, dacă situația… E‑n regulă dacă ne suni!

— O să vă sun, stați liniștită!

— Noapte bună, puiule! Să fii cuminte!

Mami îi trimise un pupic care se evaporă înainte să ajungă la ea, pe canapea.

— Ce‑ar fi să mergi să‑ți iei pijamaua pe tine înainte să te uiți la televizor? Și sigur nu știi unde‑s cerceii mei?

Hanna dădu mai tare volumul televizorului, dar tot o auzi pe mami plecând și închizând ușa după ea. Abha se așeză lângă ea, iar Hanna se luptă cu impulsul de‑a se agăța de părul ei lung. Bona zâmbi, dar Hanna nu‑i răspunse decât printr‑o încruntătură. Până când o durere ușoară de burtică îi dădu o idee cu totul și cu totul genială.

Sări în picioare, apoi peste partea din spate a canapelei și o luă la goană ca să ajungă la etaj.

— Te schimbi în pijama?

Hanna aprobă din cap, rânjind, nerăbdătoare să‑și pună ideea în aplicare.

Deja își scosese rochia pe jumătate înainte să ajungă în camera ei. O aruncă pe podea.

Un minut mai târziu, stătea în pragul ușii băii ei, cu chiloții în vine, și începu să plângă sfâșietor. Ca să se știe o treabă, mai scoase și vreo două zbierete, în caz că Abha n‑o auzea din cauza televizorului.

Surprinsă, bona urcă scările împleticindu‑se, iar Hanna continuă să plângă, bineînțeles, deși‑i venea să râdă, în timp ce Abha observa care era problema; balta de pișu și grămăjoara de caca pe care le lăsase pe podea.

— O, nu! Ai avut un accident?

Hanna aprobă din cap, încă plângând.

— Curățăm tot, o să fie bine!

Dar Abha strâmbă din nas, iar Hanna își dădu seama că mizeria pe care‑o făcuse era scârboasă. Așa merita Abha, din moment ce crezuse că nu știe să facă la oliță.

O lăsă pe Abha s‑o curețe și s‑o pregătească pentru culcare, deși Hanna s‑ar fi descurcat și singură. Cu un picior peste altul, se sprijini de balustrada din hol, nerăbdătoare să vadă tehnica de curățat pișu și caca a Abhei. Știa cum o făcea mami – o și văzuse făcând‑o odată, când Hanna chiar nu reușise să ajungă la timp la oliță. Mami avea mănuși și produse de curățat sub fiecare chiuvetă, dar Abha nu știa asta.

Abha stătea cu mâinile în șolduri și se gândea ce să facă.

— Mami a ta are sticle cu spray și bureți în bucătărie?

Hanna aprobă din cap, sugându‑și buzele ca să nu rânjească. Până la urmă, seara se dovedea a nu fi chiar atât de nasoală. O luă țopăind pe urmele bonei, încântată de fiecare mișcare a ei.

Abha își scoase toate inelele de argint și le puse pe blatul din bucătărie. Hanna deveni atât de interesată de ele, încât abia o mai băgă în seamă pe Abha. Aprobă din cap când Abha îi puse o întrebare și o lăsă pe bonă să urce din nou la etaj, singură, cu prosoapele ei de hârtie, mănușile și soluția de curățat.

Erau patru inele, fiecare dintre ele ispititor în felul lui. Dar în cele din urmă, îl alese pe cel mai mic, cu o bandă împletită și o piatră roșiatică în mijloc. Știa că Abha avea s‑o întrebe mai târziu: „Ce s‑a întâmplat cu inelul meu?” și nu mai avea chef de o rundă de clipit‑și‑nemișcat, așa că alese să se ducă la culcare. Dar, mai întâi, ascunse telecomanda, astfel încât Abha să fie obligată să se uite la desene date tare toată noaptea.

Mizeria dispăruse când ajunse în capătul scărilor, iar Abha era în patru labe, frecând podeaua. Hanna căscă și se îndreptă spre camera ei.

— Gata de culcare?

Dap.

— Termin aici și vin să te învelesc.

Înainte să se strecoare în pat, îi mai oferi lui Mungo o comoară numai bună de păstrat. O auzi pe Abha alături, frecându‑se pe mâini sub un jet puternic de apă. Când intră câteva minute mai târziu în cameră și puse dosul palmei pe fruntea Hannei, era tot puțin umedă.

— Te simți bine? întrebă ea. Vrei să‑ți citesc o poveste?

Hanna clătină din cap. Îi plăcea doar când îi citea tati povești. Dar arătă spre obraji, mai întâi unul, apoi celălalt, pentru ca Abha s‑o pupe de noapte bună.

Țoc.

— Vise plăcute!

Țoc.

Când Abha dădu să se ridice din nou, Hanna apucă o mână zdravănă din părul ei. Părea posibil să fie suficient de rezistent pentru a se legăna pe el. Trase ușor de el, punându‑l la încercare.

— Măi!

Abha încercă să‑și elibereze părul, dar Hanna refuza să‑i dea drumul; îl ținea strâns, cu ambele mâini.

— Ce faci?

Hanna nu făcu decât să se uite la ea, cu un zâmbet satisfăcut.

— Acum trebuie să mă ridic.

Dar Hanna nu‑i dădea drumul.

— Hanna…

Abha încercă să‑i desprindă degetele din păr, dar nu reuși decât s‑o determine pe Hanna să strângă cât de tare putea. O trase din nou de păr, apropiind fața bonei de a ei. Abha părea deja că rămâne în pană de idei.

— Încetează! Nu e amuzant!

O trase iar.

— Au! Hanna!

Hanna continuă să tragă. Încet. Mai aproape. Conștientă că Abha nu putea smuci din cap fără să o doară și mai tare.

Când ajunseră față‑n față, se fixară cu privirile.

— Te spun mamei tale!

Hanna ridică din umeri. Dar Abhei îi puțea gura. Nu voia ca bona să‑i stea‑n față pentru totdeauna. Era timpul să facă o mișcare.

Ham! lătră Hanna. Pentru urechile ei, suna destul de autentic.

Abha se sperie destul de tare, încât să tresară și să dea înapoi, cu un chiot. Îi apărură lacrimi în ochi în timp ce ținea o mână lipită de scalp și își apuca smocul de păr cu cealaltă.

Hanna râse și‑i dădu drumul.

Abha îi aruncă o privire înnebunită. Ieși grăbită din cameră, stingând lumina și închizând ușa.

Hanna știa că nu avea să se mai întoarcă, nici măcar ca să întrebe de inelul care‑i dispăruse. Probabil că Abha avea să le spună totul lui mami și lui tati, dar ăsta chiar era un lucru bun. Mami avea să se întrebe dacă ea furase inelul Abhei sau dacă făcuse caca pe podea intenționat. Dar tati avea să spună: „Biata lilla gumman[2] nu se simte bine în largul ei în prezența străinilor.”

Când Hanna se trezi peste câteva ore, în casă era întuneric și liniște. Ca un ultim act de răzbunare, scoase bijuteriile din spatele de pluș al lui Mungo. Dar se răz-
gândi și puse inelul la loc; poate că avea să‑l poarte când mai creștea.

Pic! Pic! Doi cercei cu diamante, în toaletă. Ca să fie sigură de‑o treabă, făcu și‑un pișu rapid, apoi trase apa după tot. Își aduse aminte cum se uitase la cerculețele alea mărunte învârtindu‑se înainte de‑a fi luate pentru totdeauna de valul uriaș.

Mami nu‑și mai pusese comorile lângă pat. Și nici nu mai chemase vreo bonă. Amintirea o făcu pe Hanna să rânjească, dar în mașină era cald, iar ei îi era foame. O parte din ea își dorea să ajungă din nou în tub, unde putea zbura ca o navă pe orbită. Uneori nu‑și dădea seama unde‑și dorea să fie. Undeva, departe, în spațiu? Sau mai aproape decât orice apropiere? Uneori își dorea să‑și poată aduce aminte de cum era la mami în burtică. Oare erau amândouă fericite cu adevărat atunci? Când sângele le era amestecat și împărtășeau o taină?


[1] Denumire colocvială pentru University of Pittsburgh, unitate de învățământ superior din statul american Pennsylvania, fondată în 1787 (n. tr.).

[2] „Fetiță” (în suedeză) (n. tr.).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.