Lecturi 265: Francesc Miralles – Biblioteca de pe Lună

Francesc Miralles – Biblitoeca de pe Lună (La biblioteca de la luna, 2019) 254p., TPB, 13×20, Humanitas Fiction, 2020, Colecția Raftul Denisei, Trad. Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru, Red. Raluca Popescu, 29 lei, ISBN 978-606-779-693-3

Descrierea editurii: „Francesc Miralles ne invită în viitor, într-o fascinantă călătorie pe Lună, unde magnatul excentric Kumar întemeiază prima colonie umană, Exovillage, menită să devină un centru turistic pentru milionarii lumii. La Barcelona, Verne, filolog specialist în limba sanscrită, este îndrăgostit de ani de zile de Moira, care se află însă în Exovillage, responsabilă cu telecomunicațiile. Hotărât să încerce imposibilul pentru a câștiga inima Moirei, Verne se va înrola într-o aventură îndrăzneață, cu consecințe inimaginabile. Pentru că pe Lună legile pământene nu se mai aplică, și nici pământenii din Exovillage nu sunt singuri…”

Ei, uite, oameni buni, ultimul lucru pe care mi-l închipuiam anul trecut când am lansat pe Facebook coperta asta extraordinar de frumoasă era că o să ajung, câteva luni mai târziu, să citesc un SF spaniol apărut la editura Humanitas Fiction și că o să-mi și placă. Și care nici nu a mai fost ascuns sub nu știu ce etichetă de genul alegorie sau parabolă. Și de ce să nu placă? E în ton cu vremurile, se citește ușor, e amuzant și plăcut, deci un motiv perfect să petreci câteva ore relaxante alături de el.

Ne aflăm într-un viitor relativ fericit, în care exploatarea copacilor pentru obținerea hârtiei este strict interzisă, iar un magnat pe nume Kumar tocmai a terminat de construit (cu ajutorul imprimantelor 3D) o colonie umană pe Lună, care acum își așteaptă bogătașii spre a-i distra în fel și chip. Verne este un tip obișnuit, banal chiar, care lucrează la un call-center unde le ghicește celor care îl sună viitorul cu ajutorul cărților de Tarot. Ajuns acolo printr-un nesperat, dar fericit concurs de împrejurări, Verne încearcă să-și înece amarul pierderii iubitei cugetând la nemurirea sufletului și căutând să-i ajute pe trăsniții care îl sună pe tura de noapte.

Dar ce s-a întâmplat cu persoana iubită? Ei bine, Moira nu a procedat ca autorul… pardon, ca Verne, pierzând vremea cu specializări în sanscrită sau cine știe ce alte cursuri care nu au niciun viitor aplicabil, ci a devenit un inginer de seamă ce a fost imediat recrutat să se ocupe de securitatea informatică a coloniei lunare. Așa că a profitat imediat de ocazie, spre deosebire de Verne, care nici măcar să-i mărturisească faptul că o iubește nu a mai apucat să-l facă, și a pornit în costisitorul zbor către Lună, pentru a-și îndeplini visul.

Dar ce sunt optsprezece luni pentru doi amici care aspiră la mai mult? Păi, oricine a fost îndrăgostit cunoaște faptul acceptat până și de fizicieni că timpul se dilată când ești departe de persoana iubită. Așa se întâmplă și cu Verne. Același lucru, adică faptul că timpul se dilată când faci ceva neplăcut, se întâmplă și cu Moira, pentru care singurătatea și izolarea de pe Lună parcă reprezintă ceva mai mult decât ar putea ea îndura. Și inamicul cel parșiv, depresia, se strecoară insidios în sufletele angajaților care pregătesc de zor colonia lunară pentru sosirea magnaților.

Așa că Verne și Moira își scriu e-mailuri. Extrem de rar, pentru că un kilobit de date între Pământ și Lună este extraordinar de scump chiar și în viitor, însă își scriu totuși. Și când Verne simte că s-a umplut paharul, că lumea e la fel de credulă (ca să folosesc un eufemism) și în viitor și nu învață din greșeli nici măcar după ce le repetă de nenumărate ori, când cărțile pot fi citite doar în format electronic, dar, mai cu seamă, când de persoana iubită te despart 384 000 de kilometri de vid nemilos, ei bine, nu-i rămâne decât să apeleze la influența iubitei sale Moira pentru a-i împinge falsul CV de ospătar ultracalificat mai în față, spre a fi acceptat să lucreze pe Lună, alături de ea. Da, e dispus să lase Pământul pentru Lună, numai să fie aproape de ea.

Numai că viața pe Lună nu e chiar așa de plăcută cum și-a imaginat-o el, mai ales că imediat după ce sosește descoperă că iubirea sa față de Moira a fost împărtășită și nu prea: deprimată tare rău după ultimul schimb de e-mailuri, Moira și-a găsit pe altcineva, lăsându-l pe Verne să se descurce singur cu depresia în cele optsprezece luni rămase până ce se va putea întoarce pe Pământ (altminteri ar trebui să se îndatoreze pe viață, pentru a-și achita singur costul renunțării la jobul proaspăt obținut și al călătoriei exorbitant de scumpe înapoi pe planeta natală). Singur, dar și înconjurat de cele mai de preț comori ale viitorului imaginat de Francesc Miralles.

Tot timpul am avut impresia că citesc un roman de Matt Haig, a cărui temă principală, mai ales în ultimul timp, pare că a devenit depresia. Căci deși stilul autorului este unul plin de umor, acesta este un umor amar, uneori chiar acid, din care răzbate această mare temă: boala secolului, cum mai este denumită ea, în speță depresia. Cauzată de varii motive: senzația de ratare pentru că nu-ți găsești un loc potrivit în cadrul societății, sentimentul de deznădejde că tot ce faci e inutil, faptul că jobul nu te satisface și că abia aștepți să scapi de problemele altora ca să te poți ocupa apoi de ale tale, călătoria de la serviciu acasă, printre navetiști, ajungând apoi între patru pereți în locuința mizeră și înghesuită pentru care te-ai îndatorat până la pensie ca s-o poți cumpăra și unde poți plânge în voie, nevăzut de nimeni, dar mai ales, senzația de singurătate dată de faptul că sufletul pereche e ori departe, ori, mai rău, complet inexistent.

Nu știu dacă meditația și cărțile de dezvoltare personală scrise de yoghini sau de alți guru ai acestui domeniu, adică soluția propusă de Miralles la aceste mari probleme care îi chinuie aproape pe toți mai devreme sau mai târziu în viață, este cea potrivită, însă mesajul cărții devine destul de limpede către sfârșitul poveștii. Pe mine nu m-a dat pe spate acest final ales de autor, mai ales că începuse tare bine, cu mult umor de calitate și cu o lume departe de ideal, după cum se dovedește destul de repede, dar dacă privim în urmă la alte cărți scrise de autorul spaniol înțelegem de ce a ales să-și încheie astfel „Biblioteca de pe Lună”.

Un dialog halucinant, ținând cont că romanul a apărut în 2019, înainte de declanșarea pandemiei de coronavirus, se desfășoară între Verne și un client grav bolnav care sună pentru a i se ghici viitorul în cărțile de Tarot:

„- Tratamentul holistic nu dă rezultatul dorit.

– Despre ce fel de tratament vorbim? îl întrebă surprins. Presupun că e o terapie în sprijinul medicației…Refuz să iau medicamente. Am abandonat linia oficială. (Bărbatul tăcu o clipă, ca și cum ar fi cântărit dacă e bine să împărtășească informația unui ghicitor în Tarot.) Medicii sunt vânduți companiilor farmaceutice, se gândesc doar la bonusurile pe care le oferă acestea ca să le prescrie otrăvurile, care mai degrabă ucid decât vindecă. Am un cumnat medic și știu despre ce vorbesc… Dacă îndeplinesc obiectivele, li se fac cadou chiar și excursii în Caraibe

-Și ce luați în loc de ceea ce v-a prescris cardiologul? întrebă Verne, renunțând complet la ghidul Arcanelor?

-O combinație de ierburi de zece ori mai eficiente decât medicația normală. În plus, meditez ca să-mi reprogramez ADN-ul și fac vizualizări ca să-mi însănătoșesc inima, care e mult mai mare decât ar trebui să fie. De aici toată problema. M-am născut cu o bombă cu ceas înăuntru, astfel că poate ar fi cazul să recurg la Constelațiile Familiale. Aici e un mesaj care îmi scapă.

– Prefer să ignor figura viitorului, a zis deodată. O veste rea mi-ar slăbi imunitatea și mi-ar pune în pericol sănătatea. Totul e în mintea noastră, știați? Și multe dintre bolile care sunt acum la modă nici măcar nu există. Sunt invenții ale companiilor farmaceutice, ca să-și extindă afacerea.

De unde știți? îndrăzni Verne să-l întrebe. Cumnatul dumneavoastră v-a spus asta?

-Nu, el apără linia oficială. Dar am văzut un video pe YouTube care demască toate astea. Multe boli sunt știri false, cum a fost și SIDA până au hotărât s-o șteargă de pe fața pământului. Boala asta n-a existat niciodată.

-Înseamnă că e momentul să aveți încredere în cei care știu mai multe decât dumneavoastră. Marele Preot arată drumuri pe care uneori nu vrem să le străbatem, dar trebuie să dăm ascultare cuvintelor lui. Dacă n-o facem, vom fi în pericol de moarte…”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.