Lecturi 263: Cosmin Leucuța – Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?

Cosmin Leucuța – Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (2020) 274p., TPB, 14×20, Casa de pariuri literare, 2020, Red. Maria Petricu, 32 lei, ISBN 978-606-990-159-5

Descrierea editurii: „Ce au în comun o starletă porno care se chinuie să își crească de una singură copilul, doi gangsteri care preferă să discute despre muzica pop în loc să-și ucidă prada și un scriitor care descoperă că romanul pe care tocmai l-a publicat este, de fapt, o carte plagiată? Care e legătura dintre un copil cu buză de iepure, un bărbat nostalgic ce-și revizitează anii de glorie în timpul unei plimbări prin cartier, sau o tânără bisexuală care a ajuns din greșeală să lucreze la un hot-line al sinucigașilor? Ce se întâmplă atunci când îți tragi pe sfoară sora sau îți ajuți iubita să ia o decizie de viață și de moarte? Și ce-i cu moaca lui dumnezeu pe toate billboard-urile astea?
Un volum hibrid, atât roman cât și proză scurtă, în care viețile personajelor sunt prinse într-un vârtej halucinant din care nimeni nu scapă neschimbat.”

Nu știu de ce, dar am tot amânat să scriu despre acest volum de proză scurtă al lui Cosmin Leucuța. Că doar l-am primit de ceva vreme și l-am și citit la scurt timp după ce a poposit în biblioteca mea. Poate că a ajuns să mă sperie ideea de-a scrie despre volume de proză scurtă, despre care e un pic mai complicat de scris decât despre romane, unde ai, de obicei, o singură poveste. Sau poate ar trebui să vin cu eterna scuză: timpul. O fi mergând asta? Sper că da. Dar iată-mă-s!

Mundanul, fantasticul, irealul și chiar SF-ul se împletesc și se combină excelent în această culegere de povestiri care nu au un fir comun (am descoperit totuși două care par a avea personaje comune, sau măcar stilul este într-atât de asemănător, încât le poți interpreta ca făcând parte dintr-un soi de ciclu), dar care se înlănțuie suficient de bine cât să nu pară fragmente disparate, fără absolut nicio legătură între ele, ale unui volum de proză scurtă și atât, care să te facă să exclami la final: așa, și? Ce le-a adus laolaltă, ce le-a făcut să se înșire în ordinea asta, ce le leagă una de alta?

Le leagă pasiunea evidentă pentru scris a unui tânăr scriitor nu cu mult mai tânăr decât mine cu ale cărui scrieri și idei am rezonat de minune. Mă rog, cu cele mai multe dintre ele. Și eu am crescut într-un oraș de provincie și am ajuns să mă plimb nostalgic pe străzile lui, amintindu-mi întâmplări și personaje alături de care am crescut, și eu am fost elev, și eu am ieșit cu prietenii și poate că am purtat, mai mult sau mai puțin, cam aceleași discuții ca personajele lui Cosmin Leucuța, și eu am devenit, într-un final părinte, și pe noi, mai apoi, ne-au chinuit îndoielile și sentimentele de nesiguranță că ce vom face, cum ne vom descurca, în câte feluri ni se vor schimba viețile, ce va fi de făcut mai departe și așa și pe dincolo, și așa mai departe.

Sau, după cum decurge dialogul dintre două personaje ale unei povestiri:

„- Man, ți-ai adus o carte cu tine la urgențe?!

– Da, mă.

– Ce carte, ia să văd!

Întorc coperta spre el, își sucește ușor gâtul să-și alinieze privirea și citește titlul, da’ așa, pe mutește, din vârful buzelor, să nu îmi dau seama că-i semi-analfabet. După ce îi iese, recită cu voce tare:

– Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?

Pune semnul întrebării la final, și nu-mi dau seama dacă a citit corect, sau vrea o confirmare din partea mea. Își îndreaptă gâtul la loc și întreabă ușor preocupat:

– Citești cărți de modă?

Râd. Nu m-am gândit la asta până n-a zis-o el.

– Nu-i de modă. E roman.

– Despre ce-i vorba?

Ridic din umeri:

– Despre oameni ca mine și ca tine…”

Doi smardoi stau și discută chestiuni grele, de viață și de moarte, în timp ce grasul pe care trebuie să-l elimine stă și transpiră legat de scaun și se bagă aiurea în discuția lor; o tipă primește o scrisoare în care amanta soțului îi dezvăluie aventura lor, însă tocmai prietena cea mai bună a încornoratei o face pe detectiva de ocazie și încearcă să deslușească ițele aventurii; doi prieteni, un tip și o tipă, discută la o cafea în centrul orașului, prilej cu care ni se confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de înapoiați ne considerau și continuă să ne considere străinii (îmi amintesc și eu de-o bătrânică englezoaică ce m-a întrebat dacă avem curent electric acasă, lucru care se întâmpla în 2007, când noi deja aveam Internet cu viteză mai mare decât al lor – nu, nu e glumă, chiar așa s-a întâmplat); un star porno de ocazie și cu copil acasă are parte, împreună cu echipa de filmare, de-o aventură demnă de personajele din Breaking Bad atunci când, ajunși la finalul filmului pe care îl filmau ca niște adevărați profesioniști, actul devine nițel cam prea energic și celălalt protagonist moare…

Și, favorita mea, alături de cea de la final, cu părinții, cea descrisă mai sus, cu firma producătoare de filme porno (dialogurile sunt savuroase, ba chiar ar fi fost o excelentă poveste plină de umor dacă la mijloc n-ar fi fost și starul feminin al producției care are de crescut singură un copil, dar care, ca personaj, le dă clasă majorității celorlalte personaje, din toate poveștile), și cea cu frații care uită de datoriile către frați și-o fac pe niznaiul când li se aduce aminte de datoriile istorice, ei bine, favorita mea este, evident, „Supa neagră 2.0”, în care este descris cu lux de amănunte probabil cel mai mare coșmar al unui scriitor devenit, aproape peste noapte, unul de mare succes: cum ar fi să descopere acest scriitor că povestea lui de mare succes, ajunsă în toate librăriile importante din țară, a mai fost scrisă de cineva înaintea sa, ba chiar a respectivului este identică, până la punct și până la virgulă, cu cea care i-a adus lui succesul? Un coșmar oribil, desigur, mai cu seamă când descoperă că adevărul e mult mai oribil decât el și Georgieana (da, nici autocorrectul nu acceptă un asemenea nume și încearcă să-l îndrepte), editoarea lui, și-au închipuit inițial, când s-au trezit că îi paște ditamai scandalul.

Oameni normali se trezesc în situații anormale, oameni anormali sunt puși în situații ce par normale și se comportă, evident, tot anormal, oameni anormali sunt puși în situații anormale și oricare altă combinație de acest gen poate fi întâlnită în cele cincisprezece povestiri care alcătuiesc acest excelent volum de proză scurtă, unde nu știi dacă să râzi, să te minunezi sau să fugi urlând de groază când vezi de ce sunt în stare unii oameni. Un volum pe care nu l-am citit ca pe un roman, dar care a reușit să mă facă să-mi doresc să citesc și alte două volume ale autorului (vedeți în ce constă puterea de-a te angrena în poveste, de a-ți trezi curiozitatea, interesul?), Hoodoo și Laptele negru al mamei (doar știm cu toții cum se termină, nu?) și care i-a adus lui Cosmin Leucuța Premiul „Tânărul Prozator al Anului 2020”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția 2021.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.